LISTA MONEDELOR ROMANESTI 1867-2011

Principatul Romaniei 1867-1881 Carol I

Nr.	Valoare nominala	An emitere	Diametru	Greutate	Compozitie – Metal	Monetarie
1	1 banu	1867	15 mm	1 g	Cu 95%, Sn 4%, Zn 1%	Watt \ Heaton
2	2 bani	1867	20 mm	2 g	Cu 95%, Sn 4%, Zn 1%	Watt \ Heaton
3	5 bani	1867	25 mm	5 g	Cu 95%, Sn 4%, Zn 1%	Watt \ Heaton
4	10 bani	1867	30 mm	10 g	Cu 95%, Sn 4%, Zn 1%	Watt \ Heaton
5	20 lei	1868	21 mm	6.452 g	Au 90%, Cu 10%	Bucharest
6	1 leu	1870	23 mm	5 g	Ag 83.5%, Cu 16.5%	Bucharest
7	20 lei	1870	21 mm	6.452 g	Au 90%, Cu 10%	Bucharest
8	2 lei	1872	27 mm	10 g	Ag 83.5%, Cu 16.5%	Allard, Brussels
9	50 bani	1973	18 mm	2.5 g	Ag 83.5%, Cu 16.5%	Allard, Brussels
10	1 leu	1873	23 mm	5 g	Ag 83.5%, Cu 16.5%	Allard, Brussels
11	2 lei	1873	27 mm	10 g	Ag 83.5%, Cu 16.5%	Allard, Brussels
12	1 leu	1874	23 mm	5 g	Ag 83.5%, Cu 16.5%	Allard, Brussels
13	2 lei	1875	27 mm	10 g	Ag 83.5%, Cu 16.5%	Allard, Brussels
14	50 bani	1876	18 mm	2.5 g	Ag 83.5%, Cu 16.5%	Allard, Brussels
15	1 leu	1876	23 mm	5 g	Ag 83.5%, Cu 16.5%	Allard, Brussels
16	2 lei	1876	27 mm	10 g	Ag 83.5%, Cu 16.5%	Allard, Brussels
17	2 bani	1879	20 mm	2 g	Cu 95%, Sn 4%, Zn 1%	Bucharest
18	2 bani	1880	20 mm	2 g	Cu 95%, Sn 4%, Zn 1%	Bucharest
19	5 lei	1880	37 mm	25 g	Ag 90%, Cu 10%	Bucharest
20	2 bani	1881	20 mm	2 g	Cu 95%, Sn 4%, Zn 1%	Bucharest
21	50 bani	1881	18 mm	2.5 g	Ag 83.5%, Cu 16.5%	Vienna
22	1 leu	1881	23 mm	5 g	Ag 83.5%, Cu 16.5%	Vienna
23	2 lei	1881	27 mm	10 g	Ag 83.5%, Cu 16.5%	Vienna
24	5 lei	1881	37 mm	25 g	Ag 90%, Cu 10%	Bucharest

Regatul Romaniei 1881-1914 Carol I

Nr.	Valoare nominala	An emitere	Diametru	Greutate	Compozitie – Metal	Monetarie
25	5 lei	1881	37 mm	25 g	Ag 90%, Cu 10%	Bucharest
26	2 bani	1881	20 mm	2 g	Cu 95%, Sn 4%, Zn 1%	Bucharest
27	5 bani	1882	25 mm	5 g	Cu 95%, Sn 4%, Zn 1%	Bucharest
28	5 lei	1881	37 mm	25 g	Ag 90%, Cu 10%	Bucharest
29	1 ban	1883	15 mm	1 g	Cu 95%, Sn 4%, Zn 1%	Bucharest
30	5 bani	1883	25 mm	5 g	Cu 95%, Sn 4%, Zn 1%	Bucharest
31	5 lei	1883	37 mm	25 g	Ag 90%, Cu 10%	Bucharest
32	20 lei	1883	21 mm	6.452 g	Au 90%, Cu 10%	Bucharest
33	5 bani	1884	25 mm	5 g	Cu 95%, Sn 4%, Zn 1%	Bucharest
34	50 bani	1884	18 mm	2.5 g	Ag 83.5%, Cu 16.5%	Bucharest
35	1 leu	1884	23 mm	5 g	Ag 83.5%, Cu 16.5%	Bucharest
36	5 lei	1884	37 mm	25 g	Ag 90%, Cu 10%	Bucharest
37	20 lei	1884	21 mm	6.452 g	Au 90%, Cu 10%	Bucharest
38	5 bani	1885	25 mm	5 g	Cu 95%, Sn 4%, Zn 1%	Bucharest
39	50 bani	1885	18 mm	2.5 g	Ag 83.5%, Cu 16.5%	Bucharest
40	1 leu	1885	23 mm	5 g	Ag 83.5%, Cu 16.5%	Bucharest
41	5 lei	1885	37 mm	25 g	Ag 90%, Cu 10%	Bucharest
42	1 ban	1888	15 mm	1 g	Cu 95%, Sn 4%, Zn 1%	Bucharest
43	20 lei	1890	21 mm	6.452 g	Au 90%, Cu 10%	Bucharest
44	50 bani	1894	18 mm	2.5 g	Ag 83.5%, Cu 16.5%	Brussels
45	1 leu	1894	23 mm	5 g	Ag 83.5%, Cu 16.5%	Brussels
46	2 lei	1894	27 mm	10 g	Ag 83.5%, Cu 16.5%	Brussels
47	1 ban	1900	15 mm	1 g	Cu 95%, Sn 4%, Zn 1%	Hamburg
48	2 bani	1900	20 mm	2 g	Cu 95%, Sn 4%, Zn 1%	Hamburg
49	5 bani	1900	19 mm	3 g	Cu 75%, Ni 25%	Brussels
50	10 bani	1900	22 mm	4.5 g	Cu 75%, Ni 25%	Brussels
51	20 bani	1900	25 mm	7 g	Cu 75%, Ni 25%	Brussels
52	50 bani	1900	18 mm	2.5 g	Ag 83.5%, Cu 16.5%	Hamburg
53	1 leu	1900	23 mm	5 g	Ag 83.5%, Cu 16.5%	Hamburg
54	2 lei	1900	27 mm	10 g	Ag 83.5%, Cu 16.5%	Hamburg
55	50 bani	1901	18 mm	2.5 g	Ag 83.5%, Cu 16.5%	Hamburg
56	1 leu	1901	23 mm	5 g	Ag 83.5%, Cu 16.5%	Hamburg
57	2 lei	1901	27 mm	10 g	Ag 83.5%, Cu 16.5%	Hamburg
58	5 lei	1901	38 mm	25 g	Ag 83.5%, Cu 16.5%	Hamburg
59	5 bani	1905	19 mm	2.5 g	Cu 75%, Ni 25%	Brussels
60	10 bani	1905	22 mm	4 g	Cu 75%, Ni 25%	Brussels
61	20 bani	1905	25 mm	6 g	Cu 75%, Ni 25%	Brussels
62	5 bani	1906	19 mm	2.5 g	Cu 75%, Ni 25%	Brussels \ Hamburg
63	10 bani	1906	22 mm	4 g	Cu 75%, Ni 25%	Brussels \ Hamburg
64	20 bani	1906	25 mm	6 g	Cu 75%, Ni 25%	Brussels \ Hamburg
65	1 leu	1906	23 mm	5 g	Ag 83.5%, Cu 16.5%	Brussels
66	5 lei	1906	38 mm	25 g	Ag 83.5%, Cu 16.5%	Brussels
67	12 1/2 lei	1906	21 mm	4.0325 g	Au 90%, Cu 10%	Brussels
68	20 lei	1906	21 mm	6.552 g	Au 90%, Cu 10%	Brussels
69	25 lei	1906	30 mm	8.065 g	Au 90%, Cu 10%	Brussels
70	50 lei	1906	35 mm	16.13 g	Au 90%, Cu 10%	Brussels
71	100 lei	1906	40 mm	32.26 g	Au 90%, Cu 10%	Brussels
72	50 bani	1910	18 mm	2.5 g	Ag 83.5%, Cu 16.5%	Brussels Hamburg
73	1 leu	1910	23 mm	5 g	Ag 83.5%, Cu 16.5%	Brussels Hamburg
74	2 lei	1910	27 mm	10 g	Ag 83.5%, Cu 16.5%	Brussels Hamburg
75	50 bani	1911	18 mm	2.5 g	Ag 83.5%, Cu 16.5%	Hamburg
76	1 leu	1911	23 mm	5 g	Ag 83.5%, Cu 16.5%	Hamburg
77	2 lei	1911	27 mm	10 g	Ag 83.5%, Cu 16.5%	Hamburg
78	50 bani	1912	18 mm	2.5 g	Ag 83.5%, Cu 16.5%	Hamburg
79	1 leu	1912	23 mm	5 g	Ag 83.5%, Cu 16.5%	Hamburg
80	2 lei	1912	27 mm	10 g	Ag 83.5%, Cu 16.5%	Hamburg
81	50 bani	1914	18 mm	2.5 g	Ag 83.5%, Cu 16.5%	Brussels Hamburg
82	1 leu	1914	23 mm	5 g	Ag 83.5%, Cu 16.5%	Brussels Hamburg
83	2 lei	1914	27 mm	10 g	Ag 83.5%, Cu 16.5%	Brussels Hamburg

 

Regatul Romaniei 1914-1927 Ferdinand I

Nr.	Valoare nominala	An emitere	Diametru	Greutate	Compozitie – Metal	Monetarie
84	25 bani	1921	19 mm	0.896 g	Al 100%	Huguenin
85	50 bani	1921	21 mm	1.203 g	Al 100%	Huguenin
86	20 lei	1922	21 mm	6.4521 g	Au 90%, Cu 10%	London
87	25 lei	1922	30 mm	8.065 g	Au 90%, Cu 10%	London
88	50 lei	1922	35 mm	16.13 g	Au 90%, Cu 10%	London
89	100 lei	1922	40 mm	32.26 g	Au 90%, Cu 10%	London
90	1 lei	1924	21 mm	3.5 g	Cu 75%, Ni 25%	Brussels \ Poissy
91	2 lei	1924	25 mm	7 g	Cu 75%, Ni 25%	Brussels \ Poissy

Regatul Romaniei 1927-1930 Mihai I

Nr.	Valoare nominala	An emitere	Diametru	Greutate	Compozitie – Metal	Monetarie
92	5 lei	1930	21 mm	3.5 g	Cu 79%, Zn 20%, Ni 1%	Paris \ Heaton \ Birmingham
93	20 lei	1930	27 mm	7.5 g	Cu 79%, Zn 20%, Ni 1%	Paris \ Heaton \ Birmingham

Regatul Romaniei 1930-1940 Carol II

Nr.	Valoare nominala	An emitere	Diametru	Greutate	Compozitie – Metal	Monetarie
94	10 lei	1930	23 mm	5 g	Cu 79%, Zn 20%, Ni 1%	Paris \ Heaton \ Birmingham
95	20 lei	1930	27 mm	7.5 g	Cu 79%, Zn 20%, Ni 1%	Paris \ Heaton \ Birmingham
96	100 lei	1932	31 mm	14 g	Ag 50%, Cu 40%, Zn 5%, Ni 5%	Paris \ Heaton
97	250 lei	1935	29 mm	13.5 g	Ag 75%, Cu 25%	Bucharest
98	100 lei	1936	27 mm	8.2 g	Ni 97.5%, Imp 2.5%	Bucharest
99	50 lei	1937	24 mm	5.83 g	Ni 97.5%, Imp 2.5%	Bucharest
100	1 leu	1938	18 mm	2.75 g	Cu 80%, Zn 19%, Ni 1%	Bucharest
101	50 lei	1938	24 mm	5.83 g	Ni 97.5%, Imp 2.5%	Bucharest
102	100 lei	1938	27 mm	8.2 g	Ni 97.5%, Imp 2.5%	Bucharest
103	1 leu	1939	18 mm	2.75 g	Cu 80%, Zn 19%, Ni 1%	Bucharest
104	20 lei	1939	21 mm	6.5 g	Au 90%, Cu 10%	Bucharest
105	20 lei	1939	21 mm	6.5 g	Au 90%, Cu 10%	Bucharest
106	100 lei	1939	35 mm	32.5 g	Au 90%, Cu 10%	Bucharest
107	100 lei	1939	35 mm	32.5 g	Au 90%, Cu 10%	Bucharest
108	–	1939	41 mm	42 g	Au 90%, Cu 10%	Bucharest
109	–	1939	41 mm	42 g	Au 90%, Cu 10%	Bucharest
110	250 lei	1939	30 mm	12 g	Ag 83.5%, Cu 16.5%	Bucharest
111	1 leu	1940	18 mm	2.75 g	Cu 80%, Zn 19%, Ni 1%	Bucharest
112	20 lei	1940	21 mm	6.5 g	Au 90%, Cu 10%	Bucharest
113	20 lei	1940	21 mm	6.5 g	Au 90%, Cu 10%	Bucharest
114	100 lei	1940	35 mm	32.5 g	Au 90%, Cu 10%	Bucharest
115	100 lei	1940	35 mm	32.5 g	Au 90%, Cu 10%	Bucharest
116	–	1940	41 mm	42 g	Au 90%, Cu 10%	Bucharest
117	–	1940	41 mm	42 g	Au 90%, Cu 10%	Bucharest
118	250 lei	1940	30 mm	12 g	Ag 83.5%, Cu 16.5%	Bucharest

Regatul Romaniei 1940-1947 Mihai I

Nr.	Valoare nominala	An emitere	Diametru	Greutate	Compozitie – Metal	Monetarie
119	250 lei	1940	30 mm	12 g	Ag 83.5%, Cu 16.5%	Bucharest
120	1 leu	1941	18 mm	2.75 g	Cu 80%, Zn 19%, Ni 1%	Bucharest
121	2 lei	1941	20 mm	3.2 g	Zn 100%	Bucharest
122	250 lei	1941	30 mm	12 g	Ag 83.5%, Cu 16.5%	Bucharest
123	250 lei	1941	30 mm	12 g	Ag 83.5%, Cu 16.5%	Bucharest
124	500 lei	1941	37 mm	25 g	Ag 83.5%, Cu 16.5%	Bucharest
125	5 lei	1942	23 mm	4.5 g	Zn 100%	Berlin
126	20 lei	1942	26 mm	6 g	Zn 100%	Bucharest
127	200 lei	1942	24 mm	6 g	Ag 83.5%, Cu 16.5%	Bucharest
128	20 lei	1943	26 mm	6 g	Zn 100%	Bucharest
129	100 lei	1943	28 mm	8.5 g	Ni plated iron	Bucharest
130	20 lei	1944	26 mm	6 g	Zn 100%	Bucharest
131	100 lei	1944	28 mm	8.5 g	Ni plated iron	Bucharest
132	500 lei	1944	32 mm	12 g	Ag 70%, Cu 30%	Bucharest
133	–	1944	21 mm	6.55 g	Au 90%, Cu 10%	Bucharest
134	200 lei	1945	27 mm	7.5 g	Cu 80%, Zn 19%, Ni 1%	Bucharest
135	500 lei	1945	30 mm	10 g	Cu 80%, Zn 19%, Ni 1%	Bucharest
136	500 lei	1946	24 mm	1.5 g	Al 100%	Bucharest
137	2000 lei	1946	24 mm	5.2 g	Cu 80%, Zn 19%, Ni 1%	Bucharest
138	25000 lei	1946	32 mm	12.5 g	Ag 70%, Cu 30%	Bucharest
139	100000 lei	1946	37 mm	25 g	Ag 70%, Cu 30%	Bucharest
140	10000 lei	1947	27 mm	10 g	Cu 80%, Zn 19%, Ni 1%	Bucharest
141	50 bani	1947	16 mm	1.7 g	Cu 80%, Zn 19%, Ni 1%	Hungary
142	1 leu	1947	18 mm	2.5 g	Cu 80%, Zn 19%, Ni 1%	Hungary
143	2 lei	1947	21 mm	3.5 g	Cu 80%, Zn 19%, Ni 1%	Czechoslovakia
144	5 lei	1947	23 mm	1.5 g	aluminum	Hungary

Republica Populara Romana 1947-1965

Nr.	Valoare nominala	An emitere	Diametru	Greutate	Compozitie – Metal	Monetarie
145	5 lei	1948	23 mm	1.5 g	aluminum	Bucharest
146	–	1948	37 mm	25 g	Ag 83.5%, Cu 16.5%	Bucharest
147	1 leu	1949	16 mm	1.83 g	Cu 80%, Zn 19%, Ni 1%	Bucharest
148	5 lei	1949	23 mm	1.5 g	aluminum	Bucharest
149	1 leu	1950	16 mm	1.83 g	Cu 80%, Zn 19%, Ni 1%	Bucharest
150	2 lei	1950	18 mm	2.44 g	Cu 80%, Zn 19%, Ni 1%	Bucharest
151	5 lei	1950	23 mm	1.5 g	aluminum	Bucharest
152	1 leu	1951	16 mm	1.83 g	Cu 80%, Zn 19%, Ni 1%	Bucharest
153	1 leu	1951	16 mm	0.61 g	Al 100%	Bucharest
154	2 lei	1951	18 mm	2.44 g	Cu 80%, Zn 19%, Ni 1%	Bucharest
155	2 lei	1951	18 mm	0.84 g	aluminum	Bucharest
156	5 lei	1951	23 mm	1.5 g	aluminum	Bucharest
157	20 lei	1951	26 mm	2.12 g	aluminum	Bucharest
158	1 leu	Jan 1952	16 mm	0.61 g	aluminum	Bucharest
159	2 lei	Jan 1952	18 mm	0.84 g	aluminum	Bucharest
160	1 ban	1952	15 mm	1 g	bronze	Moscow
161	3 bani	1952	18 mm	2 g	bronze	Moscow
162	5 bani	1952	20 mm	2.4 g	bronze	Moscow
163	10 bani	1952	17 mm	1.7 g	cupronickel	Moscow
164	25 bani	1952	22 mm	3.6 g	cupronickel	Moscow
165	1 ban	1953	15 mm	1 g	bronze	Bucharest
166	3 bani	1953	18 mm	2 g	bronze	Bucharest
167	5 bani	1953	20 mm	2.4 g	bronze	Bucharest
168	25 bani	1953	22 mm	3.6 g	cupronickel	Bucharest
169	1 ban	1954	15 mm	1 g	bronze	Bucharest
170	3 bani	1954	18 mm	2 g	bronze	Bucharest
171	5 bani	1954	20 mm	2.4 g	bronze	Bucharest
172	10 bani	1954	17 mm	1.7 g	cupronickel	Bucharest
173	25 bani	1954	22 mm	3.6 g	cupronickel	Bucharest
174	5 bani	1955	20 mm	2.4 g	bronze	Bucharest
175	10 bani	1955	17 mm	1.7 g	cupronickel	Bucharest
176	25 bani	1955	22 mm	3.6 g	cupronickel	Bucharest
177	50 bani	1955	25 mm	4.55 g	cupronickel	Bucharest
178	5 bani	1956	20 mm	2.4 g	bronze	Bucharest
179	10 bani	1956	17 mm	1.7 g	cupronickel	Bucharest
180	50 bani	1956	25 mm	4.55 g	cupronickel	Bucharest
181	5 bani	1957	20 mm	2.4 g	bronze	Bucharest
182	15 bani	1960	19.5 mm	2.87 g	nickel plated steel	Bucharest
183	25 bani	1960	22 mm	3.38 g	nickel plated steel	Bucharest
184	5 bani	1963	16 mm	1.7 g	nickel plated steel	Bucharest
185	1 leu	1963	24 mm	5.06 g	nickel plated steel	Bucharest
186	3 lei	1963	27 mm	5.86 g	nickel plated steel	Bucharest

Republica Socialista Romania 1965-1989

Nr.	Valoare nominala	An emitere	Diametru	Greutate	Compozitie – Metal	Monetarie
186	5 bani	1966	16 mm	1.7 g	nickel plated steel	Bucharest
187	15 bani	1966	19.5 mm	2.87 g	nickel plated steel	Bucharest
189	25 bani	1966	22 mm	3.38 g	nickel plated steel	Bucharest
190	1 leu	1966	24 mm	5.06 g	nickel plated steel	Bucharest
191	3 lei	1966	27 mm	5.86 g	nickel plated steel	Bucharest
192	5 bani	1975	16 mm	0.6 g	aluminum	Bucharest
193	15 bani	1975	19.5 mm	1 g	aluminum	Bucharest
194	5 lei	1978	29 mm	2.8 g	aluminum	Bucharest
195	25 bani	1982	22 mm	1.3 g	aluminum	Bucharest
196	50 lei	1983	? mm	13.88 g	Ag 92.5%	Philadelphia
197	100 lei	1982	? mm	27.75 g	Ag 92.5%	Philadelphia
198	100 lei	1983	? mm	27.75 g	Ag 92.5%	Philadelphia
199	500 lei	1982	23 mm	7.2 g	Au 90%, Cu 10%	Philadelphia
200	500 lei	1983	23 mm	7.2 g	Au 90%, Cu 10%	Philadelphia
201	1000 lei	1983	27 mm	14.4 g	Au 90%, Cu 10%	Philadelphia

Romania 1989-2012

Nr.	Valoare nominala	An emitere	Diametru	Greutate	Compozitie – Metal	Monetarie
202	10 lei	1990	23 mm	4.65 g	Ni plated steel	Bucharest
203	10 lei	1991	23 mm	4.65 g	Ni plated steel	Bucharest
204	20 lei	1991	24 mm	5 g	brass plated steel	Bucharest
205	50 lei	1991	26 mm	5.9 g	brass plated steel	Bucharest
206	100 lei	1991	29 mm	8.75 g	Ni plated steel	Bucharest
207	1 leu	1992	19 mm	2.5 g	Cu plated steel	Bucharest
208	5 lei	1992	21 mm	3.35 g	Ni plated steel	Bucharest
209	10 lei	1992	23 mm	4.65 g	Ni plated steel	Bucharest
210	20 lei	1992	24 mm	5 g	brass plated steel	Bucharest
211	50 lei	1992	26 mm	5.9 g	brass plated steel	Bucharest
212	100 lei	1992	29 mm	8.75 g	Ni plated steel	Bucharest
213	1 leu	1993	19 mm	2.5 g	Cu plated steel	Bucharest
214	5 lei	1993	21 mm	3.35 g	Ni plated steel	Bucharest
215	10 lei	1993	23 mm	4.65 g	Ni plated steel	Bucharest
216	20 lei	1993	24 mm	5 g	brass plated steel	Bucharest
217	50 lei	1993	26 mm	5.9 g	brass plated steel	Bucharest
218	100 lei	1993	29 mm	8.75 g	Ni plated steel	Bucharest
219	1 leu	1994	19 mm	2.5 g	Cu plated steel	Bucharest
220	5 lei	1994	21 mm	3.35 g	Ni plated steel	Bucharest
221	10 lei	1994	23 mm	4.65 g	Ni plated steel	Bucharest
222	20 lei	1994	24 mm	5 g	brass plated steel	Bucharest
223	50 lei	1994	26 mm	5.9 g	brass plated steel	Bucharest
224	100 lei	1994	29 mm	8.75 g	Ni plated steel	Bucharest
225	1 leu	1995	19 mm	2.5 g	Cu plated steel	Bucharest
226	5 lei	1995	21 mm	3.35 g	Ni plated steel	Bucharest
227	10 lei	1995	23 mm	4.65 g	Ni plated steel	Bucharest
228	20 lei	1995	24 mm	5 g	brass plated steel	Bucharest
229	50 lei	1995	26 mm	5.9 g	brass plated steel	Bucharest
230	100 lei	1995	29 mm	8.75 g	Ni plated steel	Bucharest
231	10 lei	1995	23 mm	4.65 g	Ni plated steel	Bucharest – FAO 50
232	100 lei	1995	37 mm	27.5 g	Ag 92.5%	Bucharest FAO 50
233	1 leu	1996	19 mm	2.5 g	Cu plated steel	Bucharest
234	20 lei	1996	24 mm	5 g	brass plated steel	Bucharest
235	50 lei	1996	26 mm	5.9 g	brass plated steel	Bucharest
236	100 lei	1996	29 mm	8.75 g	Ni plated steel	Bucharest
237	10 lei	1996	23 mm	5 g	Ni plated steel	Bucharest – EC England
238	100 lei	1996	37 mm	27 g	Ag 92.5%	Bucharest EC England
239	10 lei	1996	23 mm	5 g	Ni plated steel	Bucharest – Atlanta
240	10 lei	1996	23 mm	5 g	Ni plated steel	Bucharest – Atlanta
241	10 lei	1996	23 mm	5 g	Ni plated steel	Bucharest – Atlanta
242	10 lei	1996	23 mm	5 g	Ni plated steel	Bucharest – Atlanta
243	10 lei	1996	23 mm	5 g	Ni plated steel	Bucharest – Atlanta
244	10 lei	1996	23 mm	5 g	Ni plated steel	Bucharest – Atlanta
245	100 lei	1996	37 mm	27 g	Ag 92.5%	Bucharest Atlanta
246	100 lei	1996	37 mm	27 g	Ag 92.5%	Bucharest Atlanta
247	100 lei	1996	37 mm	27 g	Ag 92.5%	Bucharest Atlanta
248	100 lei	1996	37 mm	27 g	Ag 92.5%	Bucharest Atlanta
249	100 lei	1996	37 mm	27 g	Ag 92.5%	Bucharest Atlanta
250	100 lei	1996	37 mm	27 g	Ag 92.5%	Bucharest Atlanta
251	10 lei	1996	23 mm	5 g	Ni plated steel	Bucharest FAO Rome
252	100 lei	1996	37 mm	27.5 g	Ag 92.5%	Bucharest FAO Rome
253	100 lei	1996	37 mm	27 g	Ag 92.5%	Bucharest UNICEF
254	100 lei	1998	37 mm	27 g	Ag 92.5%	Bucharest FWC France
255	100 lei	1998	37 mm	27 g	Ag 92.5%	Bucharest Independence
256	100 lei	1998	37 mm	27 g	Ag 92.5%	Bucharest Nagano
257	100 lei	1998	37 mm	27 g	Ag 92.5%	Bucharest Nagano
258	100 lei	1998	37 mm	27 g	Ag 92.5%	Bucharest Nagano
259	500 lei	1998	24 mm	8.64 g	Au 90%	1848 Revolution
260	1000 lei	1998	35 mm	31.103 g	Au 99.9%	1848 Revolution
261	1000 lei	1998	35 mm	31.103 g	Au 99.9%	Transilvania
262	100 lei	1998	37 mm	27 g	Ag 92.5%	Andrei Şaguna
263	500 lei	1999	25 mm	3.7 g	AlMg3	Bucharest
264	500 lei	1999	25 mm	3.7 g	AlMg3	Bucharest Eclipse
265	500 lei	1999	25 mm	3.7 g	AlMg3	Bucharest Eclipse
266	100 lei	1999	37 mm	27 g	Ag 92.5%	Belgica Racovitã
267	100 lei	1999	13.93 mm	1.224 g	Au 99.9%	Coţofeneşti Helmet
268	100 lei	1999	37 mm	27 g	silver	Pope visit in Romania
269	1000 lei	1999	35 mm	31.103 g	gold	Pope visit in Romania
270	500 lei	2000	25 mm	3.7 g	AlMg3	Bucharest
271	1000 lei	2000	22.4 mm	2 g	Al 100%	Bucharest
–	1 leu	2000	19 mm	2.5 g	Cu plated steel	Bucharest Set
–	5 lei	2000	21 mm	3.35 g	Ni plated steel	Bucharest Set
–	10 lei	2000	23 mm	4.65 g	Ni plated steel	Bucharest Set
–	20 lei	2000	24 mm	5 g	brass plated steel	Bucharest Set
–	50 lei	2000	26 mm	5.9 g	brass plated steel	Bucharest Set
–	100 lei	2000	29 mm	8.75 g	Ni plated steel	Bucharest Set
–	500 lei	2000	25 mm	3.7 g	AlMg3	Bucharest Set
–	1000 lei	2000	22 mm	2 g	AlMg3	Bucharest Set
–	500 lei	2000	37 mm	27 g	Ag 92.5%	Alexander the Good
–	2000 lei	2000	35 mm	31.103 g	Au 99.9%	Mihai Eminescu
–	5000 lei	2000	35 mm	31.105 g	Au 99.9%	Union of 1600
–	5000 lei	2000	24 mm	2.5 g	Au	2000 years
–	1000 lei	2001	22.4 mm	2 g	AlMg3	Bucharest
–	5000 lei	2001	24 mm	2.5 g	AlMg3	Bucharest
–	50 lei	2001	14.5 mm	15.551 g	Ag 99.9%	Vuia
–	50 lei	2001	14.5 mm	15.551 g	Ag 99.9%	Coandă
–	50 lei	2001	27 mm	15.551 g	Au 99.9%	Carafoli
–	500 lei	2001	11.75 mm	6.22 g	Au 99.9%	Pietroasa
–	500 lei	2001	11.75 mm	6.22 g	Au 99.9%	Pietroasa
–	500 lei	2001	11.75 mm	6.22 g	Au 99.9%	Pietroasa
–	500 lei	2001	11.75 mm	6.22 g	Au 99.9%	Pietroasa
–	1000 lei	2001	14.5 mm	15.551 g	Ag 99.9%	Dacian-Roman War
–	5000 lei	2001	35 mm	31.105 g	Au 99.9%	Brâncusi
–	1000 lei	2002	22 mm	2 g	AlMg3	Bucharest
–	5000 lei	2002	24 mm	2.5 g	AlMg3	Bucharest
–	1 leu	2002	19 mm	2.5 g	Cu plated steel	Bucharest Set
–	5 lei	2002	21 mm	3.35 g	Ni plated steel	Bucharest Set
–	10 lei	2002	23 mm	4.65 g	Ni plated steel	Bucharest Set
–	20 lei	2002	24 mm	5 g	brass plated steel	Bucharest Set
–	50 lei	2002	26 mm	5.9 g	brass plated steel	Bucharest Set
–	100 lei	2002	29 mm	8.75 g	Ni plated steel	Bucharest Set
–	500 lei	2002	25 mm	3.7 g	AlMg3	Bucharest Set
–	1000 lei	2002	22 mm	2 g	AlMg3	Bucharest Set
–	5000 lei	2002	24 mm	2.5 g	AlMg3	Bucharest Set
–	5000 lei	2002	35 mm	31.103 g	Au 99.9%	Caragiale
–	5000 lei	2002	35 mm	15/10 g	Au 99.9% ring, Ag 99.9% kernel	I.H.Rădulescu
–	50 lei	2002	29.54 mm triangle side	15.551 g	Ag 99.9%	National Parks Retezat
–	50 lei	2002	29.54 mm triangle side	15.551 g	Ag 99.9%	National Parks Pietrosul Mare
–	50 lei	2002	29.54 mm triangle side	15.551 g	Ag 99.9%	National Parks Piatra Craiului
–	100 lei	2002	13.93 mm	1.224 g	Au 99.9%	Coţofeneşti Helmet
–	500 lei	2002	23.19 mm square side	6.22 g	Au 99.9%	Feudal Art Bistriţa Monastery
–	500 lei	2002	23.19 mm square side	6.22 g	Au 99.9%	Feudal Art Mogoşoaia Palace
–	500 lei	2002	23.19 mm square side	6.22 g	Au 99.9%	Feudal Art Colţea Church
–	1000 lei	2003	22 mm	2 g	AlMg3	Bucharest
–	5000 lei	2003	24 mm	2.5 g	AlMg3	Bucharest
–	100 lei	2003	13.93 mm	1.224 g	Au 99.9%	Apahida vulture
–	500 lei	2003	37 mm	31.103 g	Ag 99.9%	Porumbescu
–	500 lei	2003	37 mm	31.103 g	Ag 99.9%	Rîmnic Bishopric
–	5000 lei	2003	35 mm	31.103 g	Au 99.9%	Feudal Art Bran Castle – 625 years
–	50 lei	2003	27 mm	15.551 g	Ag 99.9%	Danube Delta – pelican
–	50 lei	2003	27 mm	15.551 g	Ag 99.9%	Danube Delta – egret
–	50 lei	2003	27 mm	15.551 g	Ag 99.9%	Danube Delta – gull
–	500 lei	2003	37 mm	31.103 g	Ag 99.9%	Numismatic Society
–	1 leu	2003	19 mm	2.5 g	Cu plated steel	Bucharest Set
–	5 lei	2003	21 mm	3.35 g	Ni plated steel	Bucharest Set
–	10 lei	2003	23 mm	4.65 g	Ni plated steel	Bucharest Set
–	20 lei	2003	24 mm	5 g	brass plated steel	Bucharest Set
–	50 lei	2003	26 mm	5.9 g	brass plated steel	Bucharest Set
–	100 lei	2003	29 mm	8.75 g	Ni plated steel	Bucharest Set
–	500 lei	2003	25 mm	3.7 g	AlMg3	Bucharest Set
–	1000 lei	2003	22 mm	2 g	AlMg3	Bucharest Set
–	5000 lei	2003	24 mm	2.5 g	AlMg3	Bucharest Set
–	5000 lei	2004	35 mm	31.103 g	gold	Stephen the Great
–	1000 lei	2004	22 mm	2 g	AlMg3	Bucharest
–	5000 lei	2004	24 mm	2.5 g	AlMg3	Bucharest
–	500 lei	2004	37 mm	31.103 g	Ag 99.9%	Feudal Art – Trei Ierarhi
–	500 lei	2004	37 mm	31.103 g	Ag 99.9%	Feudal Art – Cotroceni
–	500 lei	2004	37 mm	31.103 g	Ag 99.9%	Anghel Saligny
–	500 lei	2004	37 mm	31.103 g	Ag 99.9%	Bucharest University
–	100 lei	2004	13.93 mm	1.224 g	Au 99.9%	Engolpion
–	1 leu	2004	19 mm	2.5 g	Cu plated steel	Bucharest Set
–	100 lei	2004	29 mm	8.75 g	Ni plated steel	Bucharest Set
–	500 lei	2004	25 mm	3.7 g	AlMg3	Bucharest Set
–	1000 lei	2004	22 mm	2 g	AlMg3	Bucharest Set
–	5000 lei	2004	24 mm	2.5 g	AlMg3	Bucharest Set
–	stater	2005	20 mm	8.5 g	Au 99.9%	Koson – replica
–	500 lei	2005	37 mm	31.103 g	Ag 99.9%	125 years BNR
–	1 ban	2005	16.75 mm	2.4 g	brass plated steel	Bucharest
–	5 bani	2005	18.25 mm	2.78 g	copper plated steel	Bucharest
–	10 bani	2005	20.5 mm	4 g	nickel plated steel	Bucharest
–	50 bani	2005	23.75 mm	6.1 g	copper 80%, zinc 15%, nickel 5%	Bucharest
–	1 leu	2005	19 mm	2.5 g	Cu plated steel	Bucharest Set
–	100 lei	2005	29 mm	8.75 g	Ni plated steel	Bucharest Set
–	500 lei	2005	25 mm	3.7 g	AlMg3	Bucharest Set
–	1000 lei	2005	22 mm	2 g	AlMg3	Bucharest Set
–	5000 lei	2005	24 mm	2.5 g	AlMg3	Bucharest Set
–	1 ban	2005	16.75 mm	2.4 g	brass plated steel	Bucharest Set
–	5 bani	2005	18.25 mm	2.78 g	copper plated steel	Bucharest Set
–	10 bani	2005	20.5 mm	4 g	nickel plated steel	Bucharest Set
–	50 bani	2005	23.75 mm	6.1 g	copper 80%, zinc 15%, nickel 5%	Bucharest Set
–	500 lei	2005	35 mm	31.103 g	Au 99.9%	George Enescu
–	10 lei	2005	13.93 mm	1.224 g	Au 99.9%	Perşinari Hoard
–	5 lei	2005	37 mm	31.103 g	Ag 99.9%	Vasiliu Birlic
–	1 ban	2006	16.75 mm	2.4 g	brass plated steel	Bucharest
–	5 bani	2006	18.25 mm	2.78 g	copper plated steel	Bucharest
–	10 bani	2006	20.5 mm	4 g	nickel plated steel	Bucharest
–	50 bani	2006	23.75 mm	6.1 g	copper 80%, zinc 15%, nickel 5%	Bucharest
–	1 leu	2006	37 mm	23.5 g	coppered tombac	140 years Academy
–	5 lei	2006	37 mm	31.103 g	silver 99.9%	140 years Academy
–	50 lei	2006	21 mm	6.452 g	gold 90%	140 years Academy
–	5 or 6 ducats	2006	34.7 mm	17.349 g	gold 90%	Brancoveanu medal-coin – replica
–	1 leu	2006	19 mm	2.5 g	Cu plated steel	Bucharest Set
–	100 lei	2006	29 mm	8.75 g	Ni plated steel	Bucharest Set
–	500 lei	2006	25 mm	3.7 g	AlMg3	Bucharest Set
–	1000 lei	2006	22 mm	2 g	AlMg3	Bucharest Set
–	5000 lei	2006	24 mm	2.5 g	AlMg3	Bucharest Set
–	1 ban	2006	16.75 mm	2.4 g	brass plated steel	Bucharest Set
–	5 bani	2006	18.25 mm	2.78 g	copper plated steel	Bucharest Set
–	10 bani	2006	20.5 mm	4 g	nickel plated steel	Bucharest Set
–	50 bani	2006	23.75 mm	6.1 g	copper 80%, zinc 15%, nickel 5%	Bucharest Set
–	5 lei	2006	37 mm	31.103 g	silver 99.9%	Feudal Art – Ieud Church
–	5 lei	2006	37 mm	31.103 g	silver 99.9%	Danube Commission
–	500 lei	2006	35 mm	31.103 g	gold 99.9%	Patriarchal Cathedral
–	denarius	2006	20 mm	3.36 g	silver 99.9%	emperor Trajan – replica
–	sesterce	2006	33 mm	24 g	coppered tombac	emperor Trajan – replica
–	aureus	2006	20 mm	7.243 g	gold 99.9%	emperor Trajan – replica
–	aureus	2006	20 mm	7.38 g	gold 99.9%	emperor Hadrian – replica
–	10 lei	2006	13.92 mm	1.224 g	Au 99.9%	Cucuteni-Băiceni Hoard
–	5 lei	2006	37 mm	31.103 g	silver 99.9%	Densuş Church
–	5 lei	2006	37 mm	31.103 g	silver 99.9%	Sibiu – Cultural Capital
–	500 lei	2007	35 mm	31.103 g	gold 99.9%	Romania – member in EU
–	500 lei	2007	35 mm	31.103 g	gold 99.9%	Nicolae Bălcescu
–	1 ban	2007	16.75 mm	2.4 g	brass plated steel	Bucharest
–	5 bani	2007	18.25 mm	2.78 g	copper plated steel	Bucharest
–	10 bani	2007	20.5 mm	4 g	nickel plated steel	Bucharest
–	1 leu	2007	37 mm	23.25 g	coppered tombac	Mircea Eliade
–	5 lei	2007	30 mm	15.55 g	silver 99.9%	Mircea Eliade
–	100 lei	2007	21 mm	6.452 g	gold 90%	Mircea Eliade
–	1 banu	1867	15 mm	1.75 g	gold 99.9%	replica – 140 years of leu
–	2 bani	1867	20 mm	3.5 g	gold 99.9%	replica – 140 years of leu
–	5 bani	1867	25 mm	8.65 g	gold 99.9%	replica – 140 years of leu
–	10 bani	1867	30 mm	17.2 g	gold 99.9%	replica – 140 years of leu
–	10 lei	2007	37 mm	31.103 g	silver 99.9%	Treaty of Rome – 50 Years
–	1 leu	2007	37 mm	23.5 g	coppered tombac	Dimitrie Cantemir
–	5 lei	2007	30 mm	15.55 g	silver 99.9%	Dimitrie Cantemir
–	100 lei	2007	21 mm	6.452 g	gold 90%	Dimitrie Cantemir
–	1 leu	2007	37 mm	23.5 g	coppered tombac	Stephen the Great
–	5 lei	2007	30 mm	15.55 g	silver 99.9%	Stephen the Great
–	100 lei	2007	21 mm	6.452 g	gold 90%	Stephen the Great
–	1 leu	2007	37 mm	23.5 g	coppered tombac	130 Years Independence
–	5 lei	2007	30 mm	15.55 g	silver 99.9%	130 Years Independence
–	100 lei	2007	21 mm	6.452 g	gold 90%	130 Years Independence
–	10 lei	2007	37 mm	31.103 g	silver 99.9%	150 Years of Petroleum Industry in Romania
–	1 ban	2007	16.75 mm	2.4 g	brass plated steel	Bucharest – Mint Set
–	5 bani	2007	18.25 mm	2.78 g	copper plated steel	Bucharest – Mint Set
–	10 bani	2007	20.5 mm	4 g	nickel plated steel	Bucharest – Mint Set
–	50 bani	2007	23.75 mm	6.1 g	copper 80%, zinc 15%, nickel 5%	Bucharest – Mint Set
–	100 lei	2007	21 mm	6.452 g	gold 90%	90 Years Mărăşeşti
–	10 lei	2007	37 mm	31.103 g	silver 99.9%	Snagov Monastery
–	10 lei	2007	13.92 mm	1.1224 g	gold 99.9%	rhyton of Poroina
–	1 ban	2008	16.75 mm	2.4 g	brass plated steel	Bucharest
–	5 bani	2008	18.25 mm	2.78 g	copper plated steel	Bucharest
–	10 bani	2008	20.5 mm	4 g	nickel plated steel	Bucharest
–	50 bani	2008	23.75 mm	6.1 g	copper 80%, zinc 15%, nickel 5%	Bucharest
–	1 leu	2008	37 mm	23.5 g	coppered tombac	2000 Years Ovid Exile
–	5 lei	2008	30 mm	15.55 g	silver 99.9%	2000 Years Ovid Exile
–	100 lei	2008	21 mm	6.452 g	gold 90%	2000 Years Ovid Exile
–	1 leu	2008	37 mm	23.5 g	coppered tombac	NATO Summit
–	5 lei	2008	30 mm	15.55 g	silver 99.9%	NATO Summit
–	100 lei	2008	21 mm	6.452 g	gold 90%	NATO Summit
–	10 lei	2008	37 mm	31.103 g	silver 99.9%	Bull Head Stamps
–	10 lei	2008	37 mm	31.103 g	silver 99.9%	Costin Kiriţescu
–	10 lei	2008	37 mm	31.103 g	silver 99.9%	liturgical book of Macarie
–	10 lei	2008	37 mm	31.103 g	silver 99.9%	Simion Bărnuţiu
–	1 ban	2008	16.75 mm	2.4 g	brass plated steel	Bucharest Set
–	5 bani	2008	18.25 mm	2.78 g	copper plated steel	Bucharest Set
–	10 bani	2008	20.5 mm	4 g	nickel plated steel	Bucharest Set
–	50 bani	2008	23.75 mm	6.1 g	copper 80%, zinc 15%, nickel 5%	Bucharest Set
–	10 lei	2008	37 mm	31.103 g	silver 99.9%	Cozia Monastery
–	10 lei	2008	37 mm	31.103 g	silver 99.9%	Voroneţ Monastery
–	10 lei	2008	37 mm	31.103 g	silver 99.9%	Sîmbăta de Sus Monastery
–	10 lei	2008	37 mm	31.103 g	silver 99.9%	80 Years Radio Romania
–	20 lei	1922	21 mm	6.452 g	gold 90%	replica – 20 lei 1922
–	500 lei	2008	35 mm	31.103 g	gold 99.9%	Union of 1918 – 90 Years
–	10 lei	2008	13.92 mm	1.1224 g	gold 99.9%	hoard of Hinova
–	10 lei	2009	37 mm	31.103 g	silver 99.9%	European Economic and Monetary Union
–	500 lei	2009	35 mm	31.103 g	gold 99.9%	Union of 1859
–	500 lei	2009	35 mm	31.103 g	gold 99.9%	Carol I – 170 Years from Birth
–	5 bani	2009	18.25 mm	2.78 g	copper plated steel	Bucharest
–	10 bani	2009	20.5 mm	4 g	nickel plated steel	Bucharest
–	50 bani	2009	23.75 mm	6.1 g	copper 80%, zinc 15%, nickel 5%	Bucharest
–	10 lei	2009	37 mm	31.103 g	silver 99.9%	Alexandru Macedonski
–	10 lei	2009	37 mm	31.103 g	silver 99.9%	Walachia Metropolitan
–	10 lei	2009	37 mm	31.103 g	silver 99.9%	Statistical Office
–	10 lei	2009	37 mm	31.103 g	silver 99.9%	Bucharest – Giurgiu Railway
–	1 ban	2009	16.75 mm	2.4 g	brass plated steel	Bucharest Set
–	5 bani	2009	18.25 mm	2.78 g	copper plated steel	Bucharest Set
–	10 bani	2009	20.5 mm	4 g	nickel plated steel	Bucharest Set
–	50 bani	2009	23.75 mm	6.1 g	copper 80%, zinc 15%, nickel 5%	Bucharest Set
–	1 leu	2009	37 mm	23.5 g	coppered tombac	Bucharest – 550 Years
–	10 lei	2009	37 mm	31.103 g	silver 99.9%	Bucharest – 550 Years
–	500 lei	2009	35 mm	31.103 g	gold 99.9%	Bucharest – 550 Years
–	10 lei	2009	37 mm	31.103 g	silver 99.9%	Constanţa Harbor
–	10 lei	2009	37 mm	31.103 g	silver 99.9%	Adamclisi Monument
–	1 leu	2009	37 mm	23.25 g	coppered tombac	General Staff of the Army
–	5 lei	2009	30 mm	15.55 g	silver 99.9%	General Staff of the Army
–	100 lei	2009	21 mm	6.452 g	gold 90%	General Staff of the Army
–	10 lei	2009	37 mm	31.103 g	silver 99.9%	Timişoara – 125 Years of Public Electric Lighting
–	10 lei	2009	37 mm	31.103 g	silver 99.9%	Bishop Petru Pavel Aron
–	1 leu	2009	37 mm	23.5 g	coppered tombac	Bălcescu – 190 Years
–	10 lei	2009	37 mm	31.103 g	silver 99.9%	Bălcescu – 190 Years
–	500 lei	2009	35 mm	31.103 g	gold 99.9%	Bălcescu – 190 Years
–	5 bani	2010	18.25 mm	2.78 g	copper plated steel	Bucharest
–	10 bani	2010	20.5 mm	4 g	nickel plated steel	Bucharest
–	10 lei	2010	13.92 mm	1.1224 g	gold 99.9%	Someşeni Hoard
–	500 lei	2010	35 mm	31.103 g	gold 99.9%	Eminescu – 160 Years
–	1 leu	2010	37 mm	23.5 g	coppered tombac	National Bank of Romania – 130 Years
–	10 lei	2010	37 mm	31.103 g	silver 99.9%	NBR – 130 Years
–	200 lei	2010	27 mm	15.551 g	gold 99.9%	NBR – 130 Years
–	100 lei	2010	21 mm	6.452 g	gold 90%	Eugeniu Carada – founder of NBR
–	200 lei	2010	27 mm	15.551 g	gold 99.9%	BOR (ROC) – 125 Years
–	10 lei	2010	37 mm	31.103 g	silver 99.9%	Patriarch Miron Cristea
–	10 lei	2010	37 mm	31.103 g	silver 99.9%	Patriarch Nicodim Munteanu
–	10 lei	2010	37 mm	31.103 g	silver 99.9%	Patriarch Justinian Marina
–	10 lei	2010	37 mm	31.103 g	silver 99.9%	Patriarch Iustin Moisescu
–	10 lei	2010	37 mm	31.103 g	silver 99.9%	Patriarch Teoctist Arăpaşu
–	10 lei	2010	37 mm	31.103 g	silver 99.9%	Hariclea Darclée
–	10 lei	2010	37 mm	31.103 g	silver 99.9%	August Treboniu Laurian
–	10 lei	2010	37 mm	31.103 g	silver 99.9%	actor Ştefan Ciobotăraşu
–	10 lei	2010	37 mm	31.103 g	silver 99.9%	airplane of Henri Coandă
–	50 bani	2010	23.75 mm	6.1 g	copper 80%, zinc 15%, nickel 5%	Aurel Vlaicu
–	50 bani	2010	23.75 mm	6.1 g	copper 80%, zinc 15%, nickel 5%	Aurel Vlaicu – proof
–	1 ban	2010	16.75 mm	2.4 g	brass plated steel	Bucharest Set
–	5 bani	2010	18.25 mm	2.78 g	copper plated steel	Bucharest Set
–	10 bani	2010	20.5 mm	4 g	nickel plated steel	Bucharest Set
–	50 bani	2010	23.75 mm	6.1 g	copper 80%, zinc 15%, nickel 5%	Bucharest Set
–	100 lei	2010	21 mm	6.452 g	gold 90%	Queen Marie of Romania
–	10 lei	2010	37 mm	31.103 g	silver 99.9%	poet Grigore Alexandrescu
–	10 lei	2010	37 mm	31.103 g	silver 99.9%	writer Liviu Rebreanu
–	10 lei	2010	37 mm	31.103 g	silver 99.9%	NBR Palace in Bucharest
–	10 lei	2010	37 mm	31.103 g	silver 99.9%	Palace of Justice
–	10 lei	2010	37 mm	31.103 g	silver 99.9%	Stock Exchange Palace
–	1 ban	2011	16.75 mm	2.4 g	brass plated steel	Bucharest
–	5 bani	2011	18.25 mm	2.78 g	copper plated steel	Bucharest
–	10 bani	2011	20.5 mm	4 g	nickel plated steel	Bucharest
–	10 lei	2011	37 mm	31.104 g	silver 92.5%	Aeronautic Medicine
–	10 lei	2011	13.92 mm	1.1224 g	gold 99.9%	buckle of Curtea de Argeş
–	10 lei	2011	37 mm	31.103 g	silver 99.9%	Strei Church
–	10 lei	2011	37 mm	31.103 g	silver 99.9%	Humor Monastery
–	10 lei	2011	37 mm	31.103 g	silver 99.9%	Hurezi Monastery
–	10 lei	2011	37 mm	31.103 g	silver 99.9%	State Mint – 140 Years
–	100 lei	2011	21 mm	6.452 g	gold 90%	Proclamation of Kingdom of Romania – 130 Years
–	10 lei	2011	37 mm	31.103 g	silver 99.9%	Chemist Costin Neniţescu
–	10 lei	2011	37 mm	31.103 g	silver 99.9%	coat of arms of Romania
–	100 lei	2011	21 mm	6.452 g	gold 90%	Nicolae Iorga – 140 Years from Birth
–	10 lei	2011	37 mm	31.103 g	silver 99.9%	painter Tonitza
–	50 bani	2011	23.75 mm	6.1 g	copper 80%, zinc 15%, nickel 5%	Mircea cel Bătrîn
–	200 lei	2010	27 mm	15.551 g	gold 99.9%	Mircea cel Bătrîn
–	10 lei	2011	37 mm	31.103 g	silver 99.9%	gospel book of Coresi
–	10 lei	2011	37 mm	31.103 g	silver 99.9%	George Bacovia
–	1 ban	2011	16.75 mm	2.4 g	brass plated steel	Bucharest Set
–	5 bani	2011	18.25 mm	2.78 g	copper plated steel	Bucharest Set
–	10 bani	2011	20.5 mm	4 g	nickel plated steel	Bucharest Set
–	50 bani	2011	23.75 mm	6.1 g	copper 80%, zinc 15%, nickel 5%	Bucharest Set
–	50 bani	2011	23.75 mm	6.1 g	copper 80%, zinc 15%, nickel 5%	Bucharest Set Aurel Vlaicu
–	50 bani	2011	23.75 mm	6.1 g	copper 80%, zinc 15%, nickel 5%	Bucharest Set Mircea cel Bătrîn
–	10 lei	2011	37 mm	31.103 g	silver 99.9%	Nicolae Milescu
–	10 lei	2011	37 mm	31.103 g	silver 99.9%	ASTRA Sibiu
–	10 lei	2011	37 mm	31.103 g	silver 99.9%	military institutions
–	100 lei	2011	21 mm	6.452 g	gold 90%	Tudor Vladimirescu
–	10 lei	2011	13.92 mm	1.1224 g	gold 99.9%	cross from Dinogetia
–	10 lei	2012	37 mm	31.103 g	silver 99.9%	Euro coins and Banknotes – 10 years

La capitolul NE MÂNDRIM CU EI ! Astăzi: EUGEN OVIDIU CHIROVICI

  La capitolul NE MÂNDRIM CU EI !                                                                                     Astăzi: EUGEN OVIDIU CHIROVICI                                                                                 Un articol de Nicolae Sabin DORDEA

“În România noastră latinobalcanică, patima este deseori mai importantă decât argumentul.”- Eugen Ovidiu Chirovici

 Să facem un exerciţiu de admiraţie având astăzi în centrul atenţiei pe unul din fiii Făgăraşului – Eugen Ovidiu Chirovici.                                                                        Romanul său, Cartea Oglinzilor, se ştie deja, a luat cu asalt marea piaţă internaţională de carte, este singurul titlu al unui scriitor român contemporan ale cărui drepturi de publicare au fost vândute în peste 38 de ţări, iar criticii se întrec în elogii la adresa autorului Eugen Ovidiu Chirovici. Face onoare familiei, prietenilor, oraşului natal şi bineînteles României. Puţini ştiu însă că autorul acestui roman este făgărăşean.                                              Deşi nu-l cunosc personal, urmărindu-i evoluţia de ceva timp, eu insumi făgărăşean fiind, eram mândru de el în sinea mea. Cu atât mai mult acum, mă bucur sincer pentru succesul său.                                                                                                                             Deosebit de inteligent, inteligenţa fiind o trăsătură de familie din câte ştiu eu, Eugen Ovidiu Chirovici este de o rară modestie, deşi cartea lui de vizita l-ar îndreptăţi să se comporte ca un super-VIP.

Stabilit de mai bine de trei ani în Marea Britanie, iată cum se autodescrie pe propriul website: “Scriitor, pictor, jurnalist și economist – mai mult decât suficient, nu crezi? Era anul 1964, când m-am născut (nu intr-o mlaștină, ci în Făgăraș, Transilvania, România). Eu locuiesc atât în Londra cat și la București, împreună cu Mihaela, soția mea, și fiul nostru în vârstă de 23 de ani, Eugene. E bine aici.”

Autorul mai scrie: “Îmi place să citesc o carte bună, deși cărțile bune par puține și departe în zilele noastre, mersul pe jos pe străzile orașelor care sunt noi pentru mine, statul la taifas cu prietenii mei și vizionarea de filme. Nu am nici tabu-uri, nici superstiții, nici excentricități sau obiceiuri scumpe. Am fost căsătorit timp de treizeci de ani cu aceeași femeie, Mihaela, și încă ne iubim. Eugen, fiul nostru, care este acum un tânăr bărbat, este un tip grozav și mă bucur că e băiatul meu.”

Despre Făgăraș, orașul copilariei, scrie: “M-am născut și am crescut într-un mic oraș din Transilvania, numit Făgăraș, într-o familie româno-maghiaro-germană*. Mama și fratele meu mai mare sunt încă acolo (tata a murit în 2010) și eu încă mai iubesc acel frumos, decent și liniștit mic oraș.” – Frumos!                                                                                      *(In Adevarul Financiar, apare informatia ca Eugen Ovidiu Chirovici, provine dintr-o familie de origine aromână, stabilită la sfârşitul secolului al XVlll-lea pe meleaguri româneşti. Sursa sustine ca datele sunt extrase de pe site-ul autorului,)                                                   Despre Făgăraș se aminteşte şi în recenzia romanului La Broasca Leşinată: balada unui pierde-vară , apărut în Romania la Editura RAO International Publishing Company, București, 2007: “La Broasca Leşinată este romanul unei generaţii născute între două lumi, sclipitoare prin umor şi prin miza profund umană. Construite după modelul antieroilor, personajele cărţii trec prin aventuri fabuloase, într-un spaţiu care devine mitic şi transcende geografia micului oraş ardelenesc, Făgăraşul, care este şi locul de naştere al autorului. Radu, Bulina sau Calu’ devin niste cavaleri ai unei Mese Rotunde situate dincolo de timp si spatiu. O carte pe care, daca o veţi citi, nu o veţi uita niciodata.”  

Ne dorim cu toţii cât mai mulţi români de valoarea lui Eugen Ovidiu Chirovici, în speranţa că poate candva, această ţară va deveni un loc mai bun!

 

Cum a aparut ideea romanului – Jocul minții tale te poate suprinde chiar și pe tine

Autorul povesteşte:

“ Ideea de carte a început să germineze în 2013, când într-o conversație cu mama mea. I-am spus că mi-am amintit de înmormântarea unui jucător de fotbal local (Iuliu Naftanaila – Lulu – n.r.), care a murit foarte tânăr, într-un accident de mașină pe vremea când eram copil. Mama mi-a spus că eram prea mic la acel moment, așa că nu am fost acolo. Am continuat, spunându-i că mi-am amintit că sicriul era deschis, că era o minge de fotbal pusă pe pieptul mortului. Ea a spus că detaliul era adevărat, dar că probabil am auzit de la ea sau de la tata, dupa ce au participat la înmormântare. „In definitiv tu nu ai fost acolo”- a adăugat ea.                                                                                                                        Asta a fost doar o simpla poveste despre capacitatea minții umane de a cosmetiza și chiar de a falsifica amintirile, dar ea a plantat sămânța romanului meu. Ce se întâmplă dacă am uitat cu adevărat ce s-a întâmplat la un moment dat ? Ce se întâmplă dacă imaginația noastră este capabilă să transforme așa-numita realitate obiectivă în altceva, în propria noastră realitate separată? Ce se întâmplă dacă cineva nu este doar un mincinos, ci mai degrabă mintea lui sau a ei este capabilă de a rescrie un eveniment dat, ca un regizor de film? Este așa cum Impăratul Marcus Aurelius a spus odată: „Tot ceea ce auzim este o opinie, nu un fapt. Tot ceea ce vedem este o perspectivă, nu adevărul. ”         Deci, despre asta este vorba in Cartea Oglinzilor.”

Autorul si-a propus ca romanul său să fie mai mult decat un roman politist, să fie un roman literar si iată putem spune cu sigurantă că a izbutit. Cartea Oglinzilor – spun specialistii – este un roman poliţist scris cu stil şi eleganţă literară, la capătul căruia cititorul află mai mult decât cine este criminalul.

“Întotdeauna am crezut că, după trei sute de pagini cititorul ar trebui să inţeleagă ceva mai mult decât doar “cine a ucis-o pe Jane sau cine l-a ucis pe John”. De asemenea, am crezut întotdeauna că un scriitor ar trebui să aspire să descopere tărâmul magic al poveștilor bune, care să fie si literare în același timp. Un așa-numit roman polițist ar trebui să fie la fel de elegant ca un roman literar.”

“Cred că povestea cărții este la fel de interesantă ca si povestea pe care o spune cartea. Am scris primul draft între februarie și iunie 2014. Am lustruit manuscrisul de patru sau cinci ori înainte de a-l trimite la o duzină de agenți literari. Șapte dintre ei au cerut manuscrisul integral, dar în cele din urmă l-au respins, fără să-mi spună de ce. L-am lustruit din nou, de două ori mai mult și am decis să-l vând la o editură mică. Robert Peett, fondatorul și managerul de la Holland Books, o mică editură din Newbury, la aproximativ douăzeci de mile de Reading, mi-a răspuns, spunându-mi că i-a placut cartea mea, dar că ar trebui să se ne întâlnim pentru a discuta înainte de a face o afacere. Ne-am întâlnit două săptămâni mai târziu, iar el mi-a spus la o cafea ca de fapt cartea era prea buna pentru editura sa si ca el nu-și putea permite să plătească un avans, iar distribuția sa ar fi fost prea mica. Am fost șocat și m-am întrebat dacă nu cumva face mișto de mine. M-a întrebat de ce nu am trimis manuscrisul la oricare alti agenți literari. I-am spus că am facut asta, dar că a fost respins. El mi-a spus că ar trebui să încerc din nou. A insistat și m-a convins să fac acest lucru în cele din urmă.”

Finalul îl ştiţi, a fost un mare succes!

 

România era prea mică pentru el

O scriu fără urmă de ironie, România chiar era prea mică pentru el. Iată câteva spicuiri din presă:

“Chirovici, 51 ani, care locuiește în Reading, a scris zece romane în România în ultimele două decenii, dar piața era prea mică pentru ca el să poată trăi din cărțile sale și a lucrat ca jurnalist. Acum, este de așteptat ca el să facă o sumă de șapte cifre doar din cele mai bune oferte de publicare.”

“Rachel Mills, de la Peters Fraser and Dunlop (PFD), descrie “The Book of Mirrors” ca fiind “o crimă misterioasă foarte bine reprezentată”. “Este un roman incredibil, atât de sofisticat. Nu ţi-ai putea da seama niciodată că ar fi scris de cineva a cărui primă limbă nu este engleza”, a adăugat aceasta.”

Francesca Pathak, editor la Century-The Random House Group, a declarat ca The Book of Mirrors „este o carte cu adevărat geniala, care m-a captivat de la prima pagină. Aceasta va fi o lansare de debut imensa pentru noi „.

“Chirovici a spus că inspirațiile sale literare sunt „foarte clasice”, și includ Ernest Hemingway, John Steinbeck și William Golding.” (The Guardian)

„Intotdeauna mi-am dorit sa scriu. Mi-as fi dorit categoric sa scriu mai mult” – a declarat, pentru HotNews.ro, Eugen Ovidiu Chirovici. Incepand cu anul 2013, Eugen Ovidiu Chirovici s-a dedicat complet scrisului.
“… în Marea Britanie, totul este tratat mult mai cumpănit și mai profesionist, iar tonul este mai mereu ponderat. În România noastră latinobalcanică, patima este deseori mai importantă decât argumentul.”- (interviu Evenimentul Zilei Special) –  Mare adevăr!

 

Despre autor romanului (wikipedia)

Cartea sa de vizita este impresionantă, este de invidiat – si spun asta cu mare admiratie:

Eugen Ovidiu Chirovici (n. 11 mai 1964, Făgăraș, județul Brașov) este de profesie economist, scriitor și jurnalist român și a îndeplinit funcția de Mare Maestru al Marii Loji Naționale din România în perioada noiembrie 2003 – noiembrie 2010. Este al doilea născut în familia Radu și Maria Chirovici.

A studiat la ASE București, (promoția 1988), University of Glasgow (Scoția) studii postuniversitare (1995) și Institutul de Dezvoltare Economică – EDI – de pe lângă Grupul Băncii Mondiale – SUA, studii postuniversitare (1996).

Deține trei titluri de Doctor Honoris Causa la: UniversitateaHYPERLINK „http://www.bioterra.ro/” HYPERLINK „http://www.bioterra.ro/”Bioterra, Bucuresti, UniversitateaHYPERLINK „http://www.uav.ro/” HYPERLINK „http://www.uav.ro/”Aurel Vlaicu Arad, și Universitatea Oradea, este membru de onoare al Academiei Oamenilor de Știință din România din anul 2007 și membru al Clubului de la Berna.

I-a fost decernată, în 2009, distincția „Kent Medallion” de către Alteța Sa Regală Ducele de Kent.

A primit Marele Premiu pentru Jurnalism (1999), Premiul Pamfil Șeicaru (2000), Medalia de Aur a Centrului Ecumenic Internațional (2000), Premiul pentru Jurnalism al ANSVM (2002), etc. In 2002 a fost decorat de Președintele Romaniei, Ion Iliescu cu Ordinul „Steaua Romaniei„.

A colaborat cu unele dintre cele mai importante televiziuni și radiouri din România, cu BBC și Radio Europa Liberă, Radio România Actualități, TVR, MONEY CHANNEL TV . În perioada 1992-2000 a parcurs toate ierarhiile, de la simplu redactor la redactor șef, la Cotidianul “Curierul Național” și a fost director executiv și manager de proiect la postul B1 TV (2000-2002). A colaborat ca editorialist cu www.bloombiz.ro în perioada 2008 – 2011.

In perioada 2002-2003 a fost consilier de stat pentru probleme economice al primului ministru Adrian Nastase, între anii 2003-2007 a îndeplinit funcția de președinte cu rang de secretar de stat al Agenției Naționale pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii din cadrul Guvernului României iar din 2008 este consilier al Consiliului de Administrație al Băncii Naționale a României.

Activitate publicistică

A publicat peste 1000 de articole în România și străinătate și este autorul a cinci romane și mai multe cărți de eseistică și istorie economică. Ca scriitor a debutat în 1989 cu proză scurtă în România Literară, Astra, Vatra, Luceafărul, iar primul său roman, Masacrul, a fost vândut în 1991, în 60.000 de exemplare. Au urmat mai multe succese literare, printre care Comando pentru general (bestseller), Spectacolul reformei văzut de la galerie. România, zece ani după…(o istorie economică și politică a primei decade postdecembriste), Națiunea virtuală (eseu despre globalizare). În anul 2005, începe colaborarea cu Editura RAO, publicând: Misterele istoriei: religie, politică și bani, A doua moarte, Suflete la preț redus și La broasca leșinată, Noua economie: ABC pentru viitorii milionari, Puterea, Labyrinth.com, Voodoo, Pulbere Neagră, Hoodoo Creek, Cine a ucis-o pe Nora Jones ?, Sanitarium. Locul în care nimic nu este ce pare a fi, O amintire de la Paris.

La trei ani după ce s-a mutat în Marea Britanie, scriitorul român Eugen Ovidiu Chirovici a scris primul roman în limba engleză, iar cartea a devenit un fenomen global, scrie publicația britanică The Guardian.

Cel mai recent roman al său, „The Book of Mirrors” (Cartea Oglinzilor), reprezentat de agentul literar Marilia Savvides, se dovedește a fi o adevărată lovitură editorială internațională. Drepturile au fost deja vândute în peste douăzeci de țări, printre care Marea Britanie (Penguin Random House, Century), SUA (Simon and Schuster), Germania (Random House, Goldmann), Franța (Les Escales), Italia (Longanesi), Spania (Penguin Random House, Literatura), Olanda, Suedia, Norvegia, Danemarca, Finlanda, Brazilia și așa mai departe.

Cărți publicate

10 povestiri (1989) – proză scurtă în revistă literară

Masacrul (Editura Calipso, București, 1991) – roman

Comando pentru general (Ed. Calipso, București, 1991) – roman

Spectacolul reformei văzut de la Galerie. România, zece ani după… (Ed. Eficient, București, 1999)

Națiunea virtuală. Eseu despre globalizare (Ed. Polirom, Iași, 2001)

Best practice in the development of entrepreneurship and SMEs in countries in transition the romanian experience (ONU – Geneva, 2004)

UNCTAD/EMPRETEC programme for Romania (ONU – Geneva, Editura ECA, București, 2004)

Bazele dezvoltării economice a întreprinderilor mici și mijlocii în România” (Ed. Global, București, 2004)

Proprietatea intelectuală în activitatea întreprinderilor mici și mijlocii (Ed. Global, București, 2004)

Cultura antreprenorială din perspectiva programului UNCTAD / EMPRETEC în România (Ed. Global, București, 2004)

Bazele managementului calității și al competitivității în întreprinderi mici și mijlocii din România (Ed. București, 2004)

Misterele istoriei: religie, politică bani -istorie (Ed. RAO International Publishing Company, București, 2005)

A doua moarte (Ed. RAO International Publishing Company, București, 2006) -roman

Suflete la preț redus (Ed. RAO International Publishing Company, București, 2007)-roman

La broasca leșinată : balada unui pierde-vara (Ed. RAO International Publishing Company, București, 2007)-roman

Noua economie: ABC pentru viitorii milionari (Ed. RAO International Publishing Company, București, 2008)

Puterea (Ed. RAO International Publishing Company, București, 2009)

Labyrinth.com (Ed. RAO International Publishing Company, București, 2009)-roman

Voodoo (Ed. RAO International Publishing Company, București, 2010)-roman

Pulbere neagră (Ed. RAO International Publishing Company, București, 2010)-roman

Hoodoo Creek (Ed. RAO International Publishing Company, București, 2011)-roman

Cine a ucis-o pe Nora Jones ? (Ed. RAO International Publishing Company, București, 2011)-roman

Sanitarium. Locul în care nimic nu este ce pare a fi (Ed. RAO International Publishing Company, București, 2012)-roman

O amintire de la Paris (Ed. RAO International Publishing Company, București, 2012)-roman

Gods, Weapons and Money: The Puzzle of Power (Nortia Press, 2014), SUA

Rumors That Changed the World: A History of Violence and Discrimination (Rowman and Littlefield, 2014), SUA

The Second Death (eLectio Publishing, 2014), SUA

Long Gone (Zharmae Publishing/Porfirio Press, 2015), SUA

Surse: http://www.chirovici.com/; evz.ro; adevarulfinanciar.ro.; mediafax.ro; HotNews.ro;

Wikipedia; The Guardian.

PRINCIPIILE DE VIAŢĂ ALE LUI PARACELSUS

PRINCIPIILE DE VIAŢĂ  ALE LUI PARACELSUS                                                               un articol de Nicolae Sabin Dordea

Cine a fost Paracelsus ?

Paracelsus (1493 -1541) este supranumele sub care este cunoscut faimosul filozof şi medic elveţian de origine germană Philippus von Hohenheim. S-a preocupat şi de botanică, astrologie şi alchimie şi este creditat ca fondator al toxicologiei. Este considerat un revoluţionar al ştiinţelor, pentru utilizarea în teorie şi practică a observaţiilor din natură, în locul referirilor la textele antice, fapt considerat în acele timpuri ca o adevărată sfidare.
Cea mai importantă moștenire de la Paracelsus este probabil critica metodelor scolastice utilizate pe atunci în medicină, teologie şi ştiinţă.
Aparţinând epocii renascentiste, Paracelsus a fost contemporan cu Leonardo da Vinci, Nicolaus Copernicus şi Martin Luther, cu care a şi fost de multe ori comparat, din punct de vedere al nonconformismului. Acuzat de dezinteres în privinta ceremoniilor religioase, în realitate el se vedea a fi un Doctor al Divinităţii, considerând credința religioasă un proces intim care se cultivă în propria conştiinţă şi nu în public.

Ca şi mulţi alţi alchimişti, nici Paracelsus nu a avut succes în a obţine piatra filozofală, o substanţă despre care se credea că prin atingere cu alte metale le poate transforma pe acestea în aur (în latină Lapis philosophorum, iar în arabă El Iksir, de unde și cuvântul „elixir”). Potrivit concepţiei alchimiste, piatra filozofală era considerată şi panaceu universal, elixir, licoare care avea puterea de a vindeca orice boală și de a conferi tinereţe veşnică. Cu toate acestea, Paracelsus are meritut că în studiile sale de laborator a introdus pentru prima oară aparatul de distilare inventat de el, a extras hidrogen şi a   sintetizat eterul etilic.

Ca filozof, Paracelsus considera că există o legătură profundă între om şi Univers, legătură care se ascunde în existenţa spiritului. Natura umană se împarte în trei entităţi:     – natura noastră sensibil trupească – corpul elementar                                                           – natura noastră acoperită, verigă în lanţul lumii întregi, care emite şi recepţionează influenţa forțelor din Univers – corpul eteric-ceresc, corpul astral                                          – natura cea mai înaltă, spiritul nostru, care se manifestă numai în mod spiritual, –sufletul.                                                                                                                      Psihologia modernă îl creditează ca fiind primul care a remarcat că unele boli sunt înrădăcinate în starea psihologică a individului.

O mare parte a muncii sale teoretice nu a rezistat gândirii ştiinţifice moderne, dar cunoştințele sale au pus bazele unei abordări mai dinamice în domeniul ştiinţelor medicale.

                                                                Motto-ul său era: „Nimeni nu trebuie să aparţină altcuiva, ci fiecare să-şi aparţină lui însuşi.”

 

PRINCIPII

Chiar şi după cinci secole, principiile sale de viaţă sunt extrem de actuale:

1. Îmbunătăteşte-ţi starea de sănătate. Pentru a face acest lucru, trebuie să respiri cât mai des cu putinţă, profund şi ritmic, umplându-ţi plămânii cu aer proaspăt. Bea în fiecare zi, cu înghiţituri mici, doi litri de apă. Mănâncă multe fructe şi mestecă mâncarea cât poţi de mult. Evită alcoolul, tutunul şi medicamentele, cu excepţia cazului în care urmezi vreun tratament pentru vreo afecţiune. Baia zilnică este un obicei pe care îl datorezi propriei tale demnităţi.
2. Alungă din spiritul tău orice idee de pesimism, de resentiment, de ură, de plictiseală, de tristeţe, de răzbunare sau de sărăcie, în ciuda tuturor motivelor pentru care ele ar putea exista. Evită orice ocazie de-a avea de-a face cu oameni vicioşi, josnici, dezaprobatori, leneşi şi bârfitori; evită de asemenea oamenii care sunt vanitoşi sau vulgari, pe cei care au o capacitate naturală inferioară de înţelegere sau pe cei ale căror subiecte de conversaţie sunt senzualiste.
3. Fă cât mai mult bine cu putinţă. Ajută orice persoană care s-ar putea afla în nevoie, însă niciodată să nu ai o slăbiciune pentru cineva mai mult decât trebuie. Trebuie să ai grijă de energia proprie şi să eviţi formele inutile de sentimentalism.
4. Uită orice ofensă, sau mai bine, străduieste-te să te gândesti la binele şi bunăstarea celui mai mare duşman al tău. Sufletul tău este un templu care nu trebuie să fie niciodată corupt de ură. Suntem cu toţii fiinţe minunate care sunt călăuzite de o voce interioară. Ai în vedere însă faptul că această voce nu îţi va vorbi aşa, deodată. Este nevoie să te pregăteşti pentru ea în timp, distrugând straturile suprapuse ale vechilor comportamente, gânduri şi greşeli care îţi apasă sufletul. Sufletul este divin şi perfect în sine, însă lipsit de putere din cauza metodelor imperfecte pe care i le-ai furnizat pentru manifestarea lui.
5. Retrage-te în fiecare zi într-un loc unde nimeni nu te poate deranja, cel puţin pentru jumătate de oră. Stai cât mai confortabil cu putinţă, cu ochii pe jumătate închisi, fără să te gândeşti la nimic. Acest lucru întăreşte puternic creierul şi spiritul şi te pune în contact cu energiile bune. În această formă de meditaţie şi tăcere, ne pot veni idei strălucite, capabile să ne schimbe întreaga existenţă. În cele din urmă, toate problemele tale vor fi rezolvate pozitiv de vocea interioară care te va ghida în acele momente, împreună cu conştiinţa ta. Acesta este diamantul de care vorbea Socrate.
6. Menţine o tăcere absolută asupra tuturor chestiunilor personale. Ca şi cum ai fi făcut un jurământ solemn, abţine-te de a expune celorlalţi, chiar şi celor mai intimi prieteni sau rude, ceea ce gândeşti, auzi, ştii, înveti, suspectezi sau descoperi. Cel puţin pentru o perioadă de timp, ar trebui să fii ca o casă cu ziduri sau ca o grădină închisă. Aceasta este o regulă de mare importanţă.
7. Să nu te temi de oameni sau de ceea ce ar putea aduce ziua de mâine.
   Să ai un suflet puternic, curat şi totul se va arăta a fi cum nu se poate mai bine. Să nu te gândeşti la tine ca fiind slab sau singur deoarece în spatele tău se află armate puternice pe care nici nu ţi le poti imagina chiar şi în cele mai îndepărtate visuri. Dacă îţi ridici moralul, atunci nu va exista niciun rău care să te atingă. Singurul duşman de care trebuie să te temi eşti tu însuţi. Teama şi neîncrederea în viitor sunt mamele tuturor eşecurilor şi aduc cu ele numai probleme. Fii încrezător în forţele tale!                                                                                                                               Informatii prelucrate de N.Dordea                                                                           Sursa informatii si imagini:internet

MONEDE RARE – AUREOLUS

MONEDE RARE – AUREOLUS

Un articol de Nicolae Sabin Dordea

 

Orice colecționar interesat de monedele imperiale romane îşi doreste să aibă o piesă rară emisă de Aureolus la Mediolanum în anii 267-268 p.Chr..

Aureolus cu numele latin complet Marcus Acilius Aureolus (cca. 220 – 268 p.Chr.), a fost un general roman, comandantul cavaleriei armatei romane, uzurpator al tronului Imperiului Roman în timpul împăratului Gallienus. Dac de origine, el a fost format de împăratul Gallienus şi s-a dovedit a fi unul dintre cei mai străluciți şi inovatori soldați ai epocii. Cu toate acestea, proclamat împărat în anul 267 p.Chr. de legiunile din provinciile Raetia, Iliria şi din oraşul Mediolanum, Aureolus s-a întors împotriva lui Gallienus, dar în septembrie 268 p.Chr, a căzut şi el victimă a conspirației destinate asasinării împăratului de către ofițerii săi de cel mai înalt rang. El a fost unul dintre aşa-numitii Treizeci de tirani care au tulburat domnia împăratului Gallienus.

Aureolus nu a bătut monede în numele său propriu, ci a emis monede în numele aliatului său Postumus. Aureolus a emis antoninieni, sau „denari dubli”, care au fost bătuți în atelierele monetare imperiale în timpul şederii sale la Mediolanum, după ce a fost proclamat împărat. Monedele au pe revers diferiți zei sau zeițe şi alte personificări. Dar, un lucru pe care toate îl au în comun este litera distinctă pe revers, jos în exergă: P, S, sau T. Ele reprezintă officina – atelierul de monetărie în care s-a emis moneda. P este pentru prima officina – atelier monetar unu, S este pentru secunda officina – atelier monetar doi, iar T este pentru tertia officina – atelier monetar trei. Majoritatea monedelor poartă pe revers inscripția AEQVIT, EQVIT sau EQVITVM. Equites erau călăreții lui Aureolus. Prin urmare, aceste inscripții sunt în onoarea cavaleriei pe care Aureolus a controlat-o. Avem mai jos cateva exemple:

P, prima officina, legenda FIDES EQVIT

Aureolus (Postumus) – Manius Acilius Aureolus, uzurpator, proclamat împărat  de armată 267-268 p.Chr., antoninian, emis de Aureolus în primăvara anului 268 p.Chr., la monetaria imperială din Mediolanum (Milano). A emis monede în numele aliatului său, Postumus.  Avers: bustul lui Postumus cu coroana radiatus spre dreapta/legenda IMP POSTVMVS AVG; Revers: Zeița Fides aşezată, ținând în mâna dreaptă o pateră şi în mâna stângă stindardul cavaleriei/legenda FIDES EQVIT, în exergă P (prima officina – atelier monetar unu), rar;

 

S, secunda officina, legenda CONCORD EQVIT

Aureolus (Postumus) –  antoninian, emis la monetaria imperiala din Mediolanum (Milano).  Avers: bustul lui Postumus cu coroana radiatus spre dreapta/legenda IMP POSTVMVS AVG; Revers: Zeița Concordia în picioare spre stânga, ținând în mâna dreaptă o pateră şi cornul abuntentei în mâna stângă/legenda CONCORD EQVIT, în exergă S, secunda officina, rar; Referinte: RIC 371.

 

T, terția officina, legenda VIRTVS EQVIT

Aureolus (Postumus) –  antoninian emis de Aureolus în primăvara anului 268 p.Chr., la monetaria imperiala din Mediolanum (Milano). Avers: bustul lui Postumus cu coroana radiatus spre dreapta/legenda IMP POSTVMVS AVG; Revers: Zeul Virtus cu lance în mâna dreaptă şi scut în mâna stângă/ legenda VIRTVS EQVIT, în exergă T (terția officina – atelier monetar trei), rar; Referinte: RIC 388.

Despre viața si destinul dacului Aureolus, strălucitul general din armata romană, găsiti pe acest blog articolul AUREOLUS la categoria A.Istorie

AUREOLUS

AUREOLUS

Un articol de Nicolae Sabin Dordea

Viața timpurie şi cariera lui Aureolus

Nu există nici o modalitate de a determina data naşterii sale, dar având în vedere că era în deplinătatea puterii între anii 250 și 260 p.Chr., este probabil ca el să se fi născut între 220-230 p.Chr.. Istoricul bizantin Zonaras spune că Aureolus a fost păstor în tinerețe, născut în provincia romană Dacia, la nord de Dunăre. La fel ca mulți alți daci a intrat de tânăr în armata romanâ, a câştigat simpatia împăratului Valerianus şi prima sa slujbă se spune că ar fi fost cea de îngrijitor al cavaleriei. Dacă este aşa, el trebuie să fi fost unul foarte bun, pentru că potrivit lui Zonaras l-am întâlnit mai întâi ca Phronistes – Maestru al Grajdurilor Imperiale. Sensul exact al acestui termen este încă un pic neclar. Asta înseamnă că a fost Maestru al Grajdurilor Imperiale ale lui Gallienus sau se referă la poziția sa de mai târziu în calitate de comandant al armatei de cavalerie a lui Gallienus? De-a lungul domniei sale Gallienus a fost întotdeauna dispus să promoveze talentul acolo unde l-a descoperit, iar Aureolus a fost unul dintre cei mai străluciți oameni noi care au fost numiți în mari poziții de comandă în armată, în locul senatorilor excluşi de la comanda militară în 261 p.Chr. de impărat.

Cu Gallienus

Gallienus cu numele latin complet Publius Licinius Augustus Egnatius Gallienus; (cca.218-268 p.Chr.) a fost al 41-lea împărat al Imperiului Roman şi a domnit împreuna cu tatăl său Valerian între 253-260 p.Chr. şi singur de la 260 la 268 p.Chr.. El a domnit în timpul crizei din secolul al treilea, care aproape a provocat prăbuşirea imperiului. Deşi a câştigat un important număr de victorii militare, el nu a reuşit să prevină secesiunea provinciilor importante, iar Imperiul Roman a fost la un pas de dezintegrare.

Inspirat de războinicii sarmați sau sasanizi, foarte mobili pe caii lor, împăratul Gallienus a dorit să creeze un corp mobil de luptători ecveștri (de la lat. ecvus – cal), numit comitatus. Ca Maestru al Grajdurilor Imperiale, Aureolus a fost persoana potrivită pentru a lucra cu Gallienus în dezvoltarea acestui concept pentru crearea unei forțe autonome de călăreți, ca o întreagă armată de câmp extrem de mobilă, sub controlul direct al împăratului. Aureolus a primit comanda acestei armate de călăreți (equites). El a fost primul comandant al acestui tip de armată din istoria imperiului roman, predecesoarea armatelor de cavalerie din următoarele şaptesprezece secole. Baza sa era la Mediolanum (astăzi Milano).

Aureolus şi-a lăsat pentru prima dată amprenta în istorie în 258 p.Chr. sau 260 p.Chr.(data este incertă), când cavaleria sa a fost principala responsabilă pentru înfrângerea uzurpatorului Ingenuus în Bătălia de la Mursa (astăzi Osijek, în Croația). Se spune ca rebeliunea lui Regalianus din 260 p.Chr. a fost de asemenea înfrântă de armata de cavalerie a lui Aureolus.

Apoi în primavara anului 261 p.Chr. împăratul Gallienus l-a trimis din nou pe comandantul său de succes Aureolus să înfrângă alti doi uzurpatori, Macrianus şi Quietus, ale căror legiuni din Siria intraseră în Moesia. Aureolus a învins armata Macrianilor în bătălia decisivă care a fost purtată în primăvara sau la începutul verii anului 261 p.Chr., undeva în zona centrală a Balcanilor, cel mai probabil în Iliria, cu toate că Zonaras o localizează în Panonia. Armata rebelilor, era mărită de efectivele legiunilor provinciilor dunărene, care sprijiniseră mai înainte rebeliunile lui Ingenuus şi apoi a lui Regalianus. Efectivul acestei armate era, probabil, de cel puțin 30.000 de oameni. Lui Aureolus i-ar fi fost necesară o forță mult mai puternică decât armata sa de cavalerie, ca să-i atace şi să-i învingă. Gallienus pare să-i fi dat lui Aureolus mână liberă în zdrobirea rebelilor şi probabil că i-a încredințat o forță care s-a dovedit suficientă. În orice caz, armata uzurpatorilor a fost învinsă şi predată, iar cei doi lideri ai lor au fost ucişi. Victorios, Aureolus a încorporat în trupele sale soldați ai oponenților săi, iar forțele garnizoanelor dunărene au fost pacificate. Deşi revolta acestora era un pericol major pentru domnia lui Gallienus, generalul Aureolus este cel creditat cu suprimarea Macrianilor pentru că lui i-a fost dată responsabilitatea exclusivă pentru campania împotriva acestora.                                                                  Un alt uzurpator al tronului imperial a fost Postumus, care se autoproclamase împărat în 260 p.Chr. şi care conducea un teritoriu rupt din imperiul roman, autodenumit imperiul gallic. Gallienus a lansat împotriva lui două campanii, între anii 262 p.Chr. şi 265 p.Chr. fără a reuşi să-l elimine sau să-l învingă. Emisiunile monetare de la sfârşitul anului 265 p.Chr. ale lui Postumus prin care celebrează victoria asupra lui Gallienus, confirmă acest fapt. În orice caz, faptul că Postumus era principalul responsabil pentru uciderea lui Saloninus, fiul lui Gallienus, a făcut ca disputa lor să fie extrem de personală. Fiul împăratului, reprezentantul autoritătii imperiale cu titlul de cezar, împreună cu Silvanus, prefectul pretorian însărcinat să-l protejeze, au fost victime ale soldaților lui Postumus la cucerirea oraşului Cologne.

 Împotriva lui Gallienus

După înfrângerea rebelilor Macriani din 261 p.Chr., împăratul  Gallienus l-a trimis pe comandantul armatei de cavalerie Aureolus, probabil în anul 262 p.Chr., împotriva lui Postumus în încercarea de a-l zdrobi pe uzurpator şi imperiul său gallic. După un oarecare succes inițial împotriva lui Postumus, această primă încercare a eşuat, s-a afirmat, din cauza „nepăsării” lui Aureolus. Lui i s-a reprosat că nu a acționat suficient de energic pentru a obține o victorie completă, dându-i astfel lui Postumus răgazul să se replieze şi să se salveze de la dezastru. Probabil că împăratul nu i-a iertat niciodată lui Aureolus eşecul suprimării lui Postumus, considerat ucigaş al fiului său, fapt care pare să fi condus ulterior la retrogradarea şi eventuala abandonare a lui Aureolus de către Gallienus în 267 p.Chr..
S-a sugerat adesea că încă din această etapă Aureolus îl vedea pe Gallienus deplasat ca împărat şi că el ar fi permis în mod deliberat uzurpatorului galic să se sustragă de la distrugere. Totuşi, este posibil că în urma acestei campanii Aureolus să fi reuşit să-i izgonească pe Jutungi din provincia alpină Raetia, recuperată din imperiul gallic, fapt care în cazul lui Gallienus pare să fi eşuat, deşi acesta îşi dorise de mult controlul asupra Raetiei, considerand că Jutungii reprezintă o amenințare directă pentru Italia şi Roma.

O a doua campanie, în anul 265 p.Chr., condusă de Gallienus însuşi, de asemenea părea să fie în avantaj fata de Postumus, dar în timp ce îl asedia într-un oraş din Gallia (probabil Augusta Treverorum), Gallienus a fost rănit şi forțat să se retragă. După această a doua încercare eşuată, Gallienus nu s-a mai confruntat cu Postumus.
Conspirația lui Claudius, împreună cu prefectul pretorian – Aurelius Heraclianus şi Aurelianus, care urma să-l coste pe Gallienus chiar viața, sugerează că a existat tot mai mult convingerea, la cel mai înalt nivel al armatei din anii 260, că Gallienus nu se mai potrivea cu ceea ce trebuia să fie de regulă un împărat roman şi se poate foarte bine ca şi Aureolus să fi împărtăşit această convingere.

Poate, ca dac, Aureolus a fost ofensat şi de politica lui Gallienus, aceea de retragere a legiunilor din garnizoanele dacice în jurul anului 260 p.Chr., pentru a-şi întări armata din teritoriu pentru apărarea Italiei, permitând astfel incursiunile barbare în Dacia. Dovezile numismatice confirmă acest fapt, cu observația că este posibil ca retragerea legiunilor să se fi întâmplat chiar mai devreme. Astăzi se ştie cu certitudine că Gallienus în anul 257 p.Chr. a închis monetăria din Colonia Samizegetusa Ulpia Traiana, capitala Daciei romane, monetărie care funcționase neîntrerupt din 246 p.Chr. de la înființarea ei de către împăratul Philip Arabul. Ultimele monede cu legenda PROVINCIA DACIA emise aici, în numele împăraților Valerianus şi Gallienus poartă pe revers în exergă AN XI, anul al 11-lea al erei locale dacice, socotit de la înființarea monetăriei. Este un indiciu clar privind intenția împăraților Valerianus si Gallienus de retragere din Dacia în anii următori. Într-adevăr după anul 260 p.Chr. în timpul lui Gallienus, când Imperiul Roman era slăbit din cauza tulburărilor interne, mare parte a Daciei a căzut în mâinile năvălitorilor goți şi a altor migratori. Probabil că şi acest resentiment l-a determinat pe Aureolus să creadă că Gallienus şi-a pierdut dreptul său divin la domnie.

Aureolus a fost victima colaterală a unei conspirații a cărui principal autor a fost Claudius. Doua surse (Zosimus I.40 și Zonaras XII.25) raportează că conspirația a fost organizată de Heraclianus, Claudius şi Aurelian. Scopul era înlăturarea de la domnie a lui Gallienus prin crimă chiar, dar acesta era înconjurat încă de supuşi loiali. Unul dintre aceşti supuşi loiali împăratului era Aureolus, strălucitul general, comandantul armatei de cavalerie. Invidioşi pe victoriile obținute de Aureolus care-l făcuseră cunoscut în tot imperiul, Claudius şi Aurelianus vedeau în el un posibil rival în obținerea tronului imperial după dispariția împăratului în funcție. Soluția era sădirea neîncrederii între Gallienus și Aureolus, dezbinarea celor doi şi îndepărtarea lui Aureolus. Claudius şi Aurelianus au fost cei care i-au sugerat lui Gallienus că Aureolus l-a făcut scăpat pe Postumus sau că face parte dintr-o conspirație împotriva lui. (“Lingușirea este plata anticipată a trădării”- scria istoricul român Nicolae Iorga în cugetările sale.)

În orice caz, Aureolus pare să fi pierdut încrederea lui Gallienus ca urmare a eşecului său de a-l distruge pe Postumus în Gallia în 262 p.Chr.. Dând crezare celor care se vor dovedi ulterior călăii săi, Gallienus l-a îndepărtat pe Aureolus de la comanda cavaleriei şi l-a numit comandant al legiunilor provinciei Raetia în anul 267 p.Chr.. Comanda cavaleriei sale i-a fost dată lui Claudius, apoi lui Aurelianus, ambii deveniți, pe rând, împărați.

Pierderea comenzii cavaleriei de elită pentru care făcuse atât de mult ca să o creeze şi pe care a condus-o atât de strălucit, trebuie să fi părut o retrogradare umilitoare pentru Aureolus. Căzut în dizgrație, abandonat de împărat, izolat de cavaleria sa, este cert că Aureolus şi-a pierdut speranța unei apropieri. Este posibil ca toate acestea, să fi determinat infidelitatea sa față de împăratul Gallienus şi trecerea în altă tabără. Aureolus a simtit nevoia să se revolte şi să-şi caute un aliat. Totuşi nu se poate spune cu siguranță care au fost motivele pentru care Aureolus a organizat rebeliunea împotriva lui Gallienus. Este posibil să fi fost pure resentimente la retrogradarea lui după atacul asupra lui Postumus, combinate cu convingerea că politicile militare ale lui Gallienus au subminat apărarea Daciei şi a provinciilor Ilire, şi cu faptul că Gallienus nu mai avea valoarea de lider care se aștepta de la el.

Între 267 p.Chr. și 269 p.Chr. au avut loc două invazii masive ale triburilor de goți şi heruli pe teritoriul roman. Primul val a venit în timpul domniei lui Gallienus în 267 p.Chr. şi a început când herulii, un popor germanic nomad, s-au alăturat hoardelor de goți la devastarea coastelor Mării Negre şi Mării Egee. Bandele războinice amestecate au atacat Bizanțul şi Cyziscus, ajungând până în sudul Greciei. O armata ateniană, condusă de istoricul Dexippus, i-a împins pe invadatori spre nord, unde au fost interceptați de armata lui Gallienus, care a câștigat o victorie importantă în apropierea râului Nestos, la granița dintre Macedonia şi Tracia, cu ajutorul cavaleriei dalmațiene. Contingentele de goți din est au fost decimate abia doi ani mai târziu, în Bătălia de la Naissus, în 269 p.Chr. de armata împăratului Claudius, victorie în urma căreia şi-a luat numele de Gothicus.                           Înainte de a porni campania din anul 267 p.Chr. împotriva herulilor care invadaseră provinciile dunărene în număr mare, Gallienus i-a lăsat lui Aureolus sarcina de a apăra Alpii şi nordul Italiei împotriva unui posibil atac al lui Postumus.

Aureolus imaginat de Guillaume Rouillé in Promptuarium iconum insigniorum in anul 1553

Legiunile din provincia Raetia revoltate împotriva împăratului Gallienus l-au proclamat împărat pe Aureolus la sfârşitul anului 267 p.Chr. El a pornit din provincia Raetia invadând nordul Italiei, unde şi-a reluat vechea lui bază, cea de la Mediolanum. Oricum, este posibil ca pe termen lung consecințele rebeliunii lui Aureolus să fi fost mai grave, prin faptul că a expus Raetia invaziei Alamanilor, care şi-au continuat raidul în forță chiar în Italia în anul următor, în primele luni ale domniei lui Claudius Gothicus.
De la Mediolanum, Aureolus s-a declarat aliat al lui Postumus şi l-a invitat pe acesta să-l înfrunte pe Galienus pentru tronul Imperiului, cu sprijinul său. Oraşul Mediolanum cu Italia de nord şi provincia Raetia ar fi fost de mare importanță pentru Postumus dacă intenționa să mărşăluiască spre Roma.                                                                                                La atelierele monetăriei imperiale din Mediolanum (Milano) Aureolus ca împărat proclamat de armate, a emis monede purtând imaginea lui Postumus, cu apel la credința foştilor săi tovarăşi de cavalerie (equites – călăreți) pe revers. Acest lucru pare să fi fost ideea lui Aureolus pentru că Postumus nu s-a gândit niciodată să stimuleze loialitatea cavaleriei în acest fel. Luând în considerare aceste emisiuni monetare de la Mediolanum, pare probabil că Aureolus a făcut acest gest sfidător numai atunci când Postumus nu a reuşit să profite de criza din Italia. Nu se cunosc motivele pentru care Postumus a rămas rezervat: neîncrederea în Aureolus, teama de a se angrena într-un război de mare anvergură şi pierderea tronului său în cazul unei înfrângeri sau comoditatea şi suficiența de a-şi conduce în linişte imperiul său gallic.

În orice caz, indiferent de motiv, Postumus nu a profitat de aceasta oportunitate de aur, a ignorat invitația lui Aureolus şi nu a acționat în nici un fel: nici să conteste în nume propriu domnia lui Gallienus, nici să-l sprijine pe Aureolus în rebeliunea sa. Aureolus a acționat ca adjunct al lui Postumus până în ultimele zile ale revoltei sale, când pare să fi revendicat tronul pentru el însuşi. Impresia care rămâne după parcurgerea informațiilor şi a dovezilor referitoare la acest episod al istoriei, este că, doar Aureolus a visat la o alianță cu Postumus, pentru că se pare că relația nu era biunivocă. Nu avem dovezi care să ateste că şi Postumus îl considera aliat pe Aureolus, ba chiar a lăsat impresia că l-a ignorat total pe acesta.

Ca să-şi apere tronul, Gallienus a pornit spre Italia, nevoit fiind să întrerupă campania sa împotriva goților din Balcani în cel mai critic moment, pentru a se confrunta cu Aureolus. Nesusținut de Postumus, Aureolus a fost învins de Gallienus într-o luptă pe râul Adda la est de Milano, într-un loc cunoscut de secole ca Pontirolo (din limba latină Pons Aureoli, adica Podul lui Aureolus). Apoi Aureolus s-a retras în Mediolanum unde a fost asediat de armata lui Gallienus (inclusiv de cavaleria în crearea căreia Aureolus avusese un rol esențial şi la loialitatea căreia apela acum în zadar). 

Apoi, evenimentele de la Mediolanum au început să se deruleze cu repeziciune: asasinarea lui Gallienus şi proclamarea lui Claudius al II-lea ca împărat, înfrângerea şi asasinarea lui Aureolus.

Complotul şi asasinarea împăratului Gallienus 

Înainte de sfârşitul verii anului 268 p.Chr., în timpul asediului oraşului  Mediolanum împăratul Gallienus a fost asasinat într-un complot al comandanților de cel mai înalt rang, în care Claudius a fost aproape sigur un prim motor.                                                             A fost răspândit în tabără zvonul că forțele lui Aureolus părăsesc orașul, iar Gallienus şi-a părăsit repede cortul fără garda sa de corp, pentru a da ordinele necesare, când din întuneric a fost lovit mortal de Cecropius, comandantul Dalmațienilor.

În septembrie 268 p.Chr., Claudius a fost desemnat tribun militar de armata imperială care-l asedia pe Aureolus în Mediolanum. Se spune că şi-a câştigat poziția și respectul soldaților prin faptul că era puternic fizic, dar mai ales crud. A reuşit să-i succeadă lui Gallienus la tron şi este cunoscut în istorie sub numele de Claudius Gothicus. Potrivit lui Aurelius Victor şi Zonaras, auzind vestea că Gallienus a murit, Senatul de la Roma a ordonat repede executarea familiei sale (inclusiv pe fratele Valerianus cu fiul său Marinianus) şi pe susținătorii lor, pentru a intra în grațiile noului împărat Claudius, şi asta, chiar înainte să primească mesaj de la acesta să le cruțe viața şi să-l zeifice pe predecesorul său.

Gallienus nu a fost tratat în mod favorabil de către istoricii antici, parțial din cauza secesiunii Galliei şi Palmyrei şi incapacitații lui de a le recâștiga. Deşi considerat un împărat slab, el a reuşit totuşi să-şi păstreze tronul timp de 15 ani, în ciuda tulburărilor provocate în imperiu de invaziile barbare şi de cei treizeci de uzurpatori ai tronului imperial.

Asasinarea lui Aureolus

Cum era de asteptat, complotului lui Claudius i-a căzut victimă şi Aureolus. Sfârșitul lui a venit atunci când a incercat să se predea în septembrie 268 p.Chr. lui Claudius. Aureolus a fost ucis de Garda Pretoriană, se presupune, ca răzbunare pentru revolta împotriva lui Gallienus, în realitate ca un serviciu adus noului împărat. În aparență, Pretorienii şi-au luat singuri libertatea de a-i lua viața lui Aureolus înainte ca noul împărat Claudius să-i decidă soarta. Garda Pretoriană a fost o forță militară folosită în Imperiul Roman pentru paza şi securitatea împăratului. A fost desființată de împăratul Constantin I, în anul 312 p.Chr., tocmai ca urmare a implicării lor în asasinarea împăraților sau în desemnarea lor.
Sursele antice care se referă la Aureolus sunt limitate, iar informațiile pe care le oferă sunt adesea contradictorii. Printre acestea se numără Historia Augusta, Zonaras – epitomă și Zosimus – Historia Nova. Cariera sa, în special rebeliunea lui finală, a fost prezentata pe scurt în biografia lui Gallienus, a lui John Bray.

Lucrurile pe care le evită mental persoanele puternice

Nu pierd timpul compătimindu-se

N-ai să întâlnești oameni puternici mental care să se plângă de circumstanțele în care se găsesc sau să insiste asupra faptului că nu au fost tratați cum trebuie. Ei au învățat să-și asume responsabilitatea pentru acțiunile și rezultatele lor și au o înțelegere intrinsecă a faptului că, adesea, viața nu e corectă. Ei sunt capabili să iasă din situațiile dificile cu conștiință de sine și recunoștință pentru lecțiile învățate. Când o situație se termină rău, ei răspund cu expresii cum ar fi „Ei, bine…” Sau poate, pur și simplu, „Mergem mai departe!”

 

Nu-și cedează puterea

Oamenii puternici psihic evită să dea altora puterea de a-i face să se simtă inferiori sau prost. Ei înțeleg că detin controlul asupra acțiunilor și emoțiilor lor. Ei știu că puterea lor stă în capacitatea de a-și gestiona modul în care răspund.

 

Nu sunt timizi în fața schimbării

Oamenii puternici psihic îmbrățișează schimbarea și întâmpină provocarea. Cea mai mare „frică” a lor – dacă au una – nu este de necunoscut, ci de a deveni impasibili și de a stagna. Un mediu de schimbare și chiar incertitudinea poate energiza o persoană puternică mental și scoate ce e mai bun din ea.

 

Nu își pierd energia cu lucruri pe care nu le pot controla

Oamenii puternici mental nu se plâng (mult) de traficul îngreunat, de bagajele pierdute sau, mai ales, de alte persoane, pentru că ei își dau seama că toți acești factori sunt dincolo de controlul lor. Într-o situație proastă ei își dau seama că singurul lucru pe care îl pot controla este întotdeauna propriul lor răspuns și atitudinea pe care o au, și folosesc aceste atribute cât se poate de bine.

 

Nu se preocupă să le facă altora pe plac

Cunoști persoane care caută mereu să facă pe plac celorlalți? Sau invers, oameni care provoacă neplăceri altora ca o modalitate de a-și consolida propria imagine de putere? Nici o poziție dintre acestea nu este cea bună. O persoană puternică mental se străduiește să fie bună și corectă și să îi mulțumească pe alții, după caz, dar nu îi este teamă să-și susțină poziția. Ei sunt capabili să reziste posibilității ca cineva să se supere din cauza lor și să navigheze prin această situație cu grație.

 

Nu le este teamă să își ia riscuri calculate

O persoană puternică mental este dispusă să își asume riscuri calculate. Acesta este un lucru cu totul diferit de acela de a sări cu capul înainte în riscuri prostești. Cu puterea sa mentală, o persoană poate să evalueze riscurile, avantajele cât și dezavantajele, și să ia în calcul cele mai rele scenarii înainte de a stabili măsuri.

 

Nu trăiesc în trecut

Ai nevoie de forță să îți accepți trecutul și, în special, să înveți din experiențele trecute. O persoană puternică mental însă, evită să își împotmolească energia mentală în dezamăgiri trecute sau în fantezii legate de zilele de glorie de altădată. Ei își investesc majoritatea energiei în a crea un prezent și un viitor optim.

 

Nu fac aceleași greșeli din nou și din nou

Știm cu toții definiția nebuniei, nu? Este atunci când faci același lucru sperând că vei obține un rezultat diferit și mai bun decât înainte. O persoană puternică mental își asumă întreaga responsabilitate pentru comportamentul din trecut și este dispusă să învețe din greșeli. Cercetările arată că abilitatea de a fi auto-reflexiv într-un mod precis și productiv este una din cele mai mari forțe ale managerilor și antreprenorilor de succes.

 

Nu se simt iritați de succesul altor persoane

Ai nevoie de tărie de caracter să simți bucurie autentică și entuziasm pentru succesul altora. Oamenii puternici mental au această capacitate. Ei nu devin geloși și nu poartă pică altora atunci când aceștia reușesc (deși pot învăța din ceea ce ei au făcut bine). Sunt dispuși să lucreze din greu pentru propriile șanse la succes, fără a se baza pe comenzi rapide.

 

Nu renunță după un eșec

Fiecare eșec este o șansă de a îmbunătăți. Chiar și cei mai mari antreprenori sunt dispuși să admită că eforturile lor timpurii le-au adus multe eșecuri. Oamenii puternici mental sunt dispuși să eșueze din nou și din nou, dacă este necesar, atâta timp cât experiența de învățare de la fiecare „eșec” îi poate duce mai aproape de obiectivele lor finale.

 

Nu le este teamă de timpul petrecut în singurătate

Oamenii puternici mental se bucură și chiar prețuiesc timpul petrecut singuri. Ei folosesc aceste perioade pentru a reflecta, a planifica și pentru a fi productivi. Cel mai important, fericirea și stările lor de spirit nu depind de alții. Ei pot fi fericiți cu alții, dar pot fi fericiți și singuri.

 

Nu simt că lumea le datorează ceva

În special în economia actuală, managerii și angajații de la fiecare nivel încep să realizeze că lumea nu le datorează un salariu, un pachet de beneficii și o viață confortabilă, indiferent de pregătirea și școlarizarea lor. Oamenii puternici mental intră în lume pregătiți să lucreze și să aibă succes pe meritele lor, în fiecare etapă a jocului.

 

Nu se așteaptă la rezultate imediate

Fie că e vorba de un plan de antrenament, un regim nutrițional sau de a începe o afacere, oamenii puternici mental se implică pe termen lung. Ei își folosesc energia și timpul în doze măsurate și sărbătoresc fiecare piatră de hotar de care trec, fiecare limită pe care o depășesc pe drumul succesului.

 

A fi bogat înseamnă a dărui, a nu dărui nimic înseamnă a fi sărac. A iubi înseamnă a trăi, a nu iubi nimic înseamnă a fi mort. A fi fericit înseamnă a te devota, a nu exista decât pentru tine înseamnă a te refuza pe tine însuţi şi a te sechestra în infern.

POVESTE DESPRE BOALA LUI CALACHE

ARE BOALA LUI CALACHE !

“Are boala lui Calache !”- este o expresie legată de o glumă a istoriei, de un episod hazliu petrecut probabil cu secole în urmă. Să spunem că e doar o poveste. Contextul istoric în care se desfaşoară povestea are un colorit specific Ţărilor Române în secolul al XVII-lea.

 

ISTORIE

De pe la mijlocul secolului al XIV-lea, când Poarta Otomană a atins o maximă influenţă, ideea de domnie în Ţările Române a suferit mai multe schimbări radicale. Domnia, fiind doar o funcţie administrativă în concepţia otomană, nu a mai fost considerată un atribut exclusiv al voinţei divine, depinzând acum doar de voinţa Sultanului. În a doua jumătate a secolului al XVI-lea, pe măsură ce dominaţia otomană s-a accentuat, autoritatea domnului s-a restrâns, iar boierii exercitau o tutelă asupra domnului prin faptul că susţineau anumiti candidaţi la tron. Dacă la început, în Sfatul domnesc erau foarte importanţi boierii fără dregătorii, în secolul al XV-lea acestia au fost eliminaţi treptat în favoarea dregătorilor domniei (mari boieri cu dregătorii), iar în secolul al XVI-lea Sfatul domnesc era numit tot mai frecvent “Divan”.

La 1592, un observator italian notează că vechea ordine e înlăturată “şi cine poate mai mult prin forţa banilor, acela ajunge să fie principe (…), cel care deține atunci statutul care se pare că place Domnului [e chi puo più con forza di danari, quello ottiene di esser principe (…) il quale di poi possiede lo stato quanto pare e piace al Signore (…).] Aceste împrejurări vor provoca la sfârşitul secolului, reacţia boierimii în ambele principate şi încercarea de a stabili un regim de domnii alese şi de Stări, după modelul ardelean şi polon, care în cele din urmă va fi înăbuşită de aceeaşi asuprire turcească, dar care va lăsa urme în formele constituţionale ale vieţii de stat din aceste ţări, până în epoca fanariotă. – din lucrarea lui Gheorghe I. Brătianu – Sfatul Domnesc si Adunarea Stărilor in Principatele Române

Spre sfârşitul acestui secol pătrunderea tot mai masivă în slujbe şi posturi de răspundere, a elementelor străine, a grecilor şi levantinilor, creditori ai Domnilor trimişi de Poartă, care îşi recuperau, prin organele unei fiscalităţi exigente, sumele puse la dispoziţia candidatului pe care l-au sprijinit şi „finanţat”,  a generat o reacţie a autohtonilor, a boierilor „de ţară” împotriva „veneticilor”. Reacţia boierimii şi revendicarea ei hotărâtă privind răspunderile cârmuirii nu era îndreptată numai împotriva domniei, instrument al asupririi otomane, dar cu deosebire contra creditorilor străini, executori ai monopolului impus de Poartă asupra produselor ţării şi mai ales contra intermediarilor obligaţi ai turcilor – grecii. Sub acest nume se confundă de altfel toţi „veneticii” sosiţi din Răsărit, sprijinitori interesaţi ai Domnului investit la Constantinopol, şi pentru aceasta aspiranţi la slujbe şi venituri remuneratorii: levantini, arnăuţi, rumelioţi, exercitându-şi capacităţile negustoreşti şi financiare în serviciul Porţii şi spre câştigul propriu. Cu mult înainte de vremea Fanarioţilor – atât de huliţi şi adesea pe nedrept – s-a produs în ţările române o imigrare masivă de orientali, care foloseau în general limba greacă, şi care stârneau adversitatea hotărâtă a autohtonilor.

Într-o scrisoare de la 1590 a raguzanului Giovanni Marini Poli, aflăm lista principalilor boieri moldoveni şi munteni, – 27 în Muntenia, 15 în Moldova – începând cu marele ban al Craiovei în Ţara Românească şi cu marele vornic în Moldova si care se încheie cu observaţia semnificativă: „Toţi aceştia sunt autohtoni. Astăzi însă slujbaşii mai mari sunt străini şi în cea mai mare parte greci vicleni.”(„Questi tutti sono nativi del paese. Hoggidi li officiali maggiori sono forestieri e maggior parte greci perfidi.”) – Gheorghe I. Brătianu – Op. citată.

Ostilitatea împotriva concurenţei străine şi a sistemului fiscal abuziv a determinat tratatul lui Sigismund Báthory din 1595 care prevedea în mod expres excluderea grecilor din funcţiuni, după ce provocase „prigoana” prin care a început domnia lui Mihai Viteazul. Pentru scurt timp Mihai Viteazul a reuşit să refacă autoritatea domniei, dar după dispariţia sa, raportul dintre domnie şi boieri s-a modificat din nou în favoarea celor din urmă.

În prima jumătate a secolului al XVII-lea, principalele demnităţi domneşti ale Ţării Româneşti erau ocupate în special de greci. Dupa 1611, domnitorul Radu Mihnea deschisese din nou portile grecilor şi levantinilor cu care se înrudea. Acest fapt a provocat o energică împotrivire din partea boierilor „de ţară”, autohtoni. Mişcările împotriva grecilor, înregistrate atât în Ţara Românească cât şi în Moldova, în deceniile următoare, în dezvoltare paralelă cu tendinţa de a îngrădi puterea Domniei, ocrotitoare a străinilor, au continuat până către sfârşitul secolului al XVII-lea. În concluzie, în secolul al XVII-lea boierimea a fost cea care a dominat viaţa politică şi social-economică în Ţările Române. Rolul politic al boierimii va continua să-şi aducă contribuţia la judecarea şi rezolvarea intereselor obşteşti, până şi în epoca fanariotă. De fapt, boierimea a fost singura clasă politică în Ţările Române  timp de sute de ani, de la întemeiere şi până după Primul Război Mondial.

În această epocă în care boierii autohtoni  îşi cumpărau domnia în Ţările Române de la Înalta Poartă, una dintre caracteristicile principale ale acestui regim politic a fost influenţa grecească. Acest aspect va deveni ulterior şi mai pregnant odată cu epoca fanariotă, prin grecizarea domniei şi a Sfatului domnesc, a bisericii, a culturii şi a învăţământului. Urmele trecerii grecilor prin Ţările Române sunt prezente încă şi astăzi prin nume ca Andronache, Costache, Condurachi, Hurmuzachi, Mihalache, Manolache, Tudorache, Vasilache, acestea având la origine un nume de botez care a primit un sufix diminutival de tip „achi” sau „ache”.  Forma „achi” este mai  veche şi mai apropiată de limba greacă, pe când „ache” este adaptarea românească ulterioară.

 

POVESTE DESPRE BOALA LUI CALACHE

Ne aflăm în secolul al XVII-lea. Povestea începe cu Mihalache, tatăl lui Calache, pe care îl chema de fapt Mihail, dar căruia, după moda grecească, i s-a zis Mihalache. În urmă cu patruzeci de ani fusese un om de rând, cu doar o brumă de avere primită de la părinţi. Deloc şcolit, dar cu o inteligenţă înnăscută, îşi propusese să izbândească în viată. Îi pusese Dumnezeu mâna în cap când îsi deschisese un han la drumul mare, drumul principal pe care treceau rădvanele luxoase, trase de multi cai, ale marilor boieri chemaţi la Divanul domnesc şi care, în drumul lor spre capitală, poposeau aici pentru o noapte. Erau boieri pământeni, de viţă veche, din cele mai mari familii boiereşti ale Olteniei şi Munteniei, chemaţi la Bucureşti  să rezolve problemele ţării. An după an, tot mai multe caleşti opreau, tot mai mulţi boieri trăgeau la hanul lui Mihalache, multumiţi de primire, de iatacuri, de mâncarea şi de vinul bun însoţite de cântecele lăutarilor. Afacerea crescuse tot mai mult şi pentru faptul că Mihalache conştient fiind de norocul care dăduse peste el, încerca cu tot dinadinsul să se facă tot mai util înaltelor feţe boieresti. Mihalache construise special iatacuri cu crivaturi şi aşternuturi mereu curate, cu perne mari şi moi, pe placul boierilor. Avea în curtea hanului, mai la o margine, adăposturi pentru argaţi şi grajduri unde caii erau bine hrăniţi şi ţesălati.

 

Ani în sir îi slugărise Mihalache pe marii boieri, dar încet-încet începuse să facă avere. Din banii câştigaţi la han a tot cumpărat pământ şi vite, care, bine administrate i-au adus alti bani şi uite-asa, a ajuns să fie stăpânul unor moşii întinse, cu zeci de sate. Acum însă, după patruzeci de ani de trudă, Mihalache era un om bogat şi i se spunea Jupân Mihalache. Pe marii boieri îi primea acum la conacul său. Hanul la drumul mare nu mai era interesant pentru jupân Mihalache, demult fiind lăsat pentru călătorii de rând. Mihalache nu mai era de mult hangiu, hangiul se transformase în boier. Deşi boier făcut nu născut, cu averea nemăsurată pe care o avea, jupânul se simtea egalul marilor familii boiereşti din toată Ţara Românească. Şedea la conac impreună cu jupâneasa şi cele doua odrasle ale sale, înconjuraţi de o armată slujitori în casă, de argaţi şi de robi ţigani. Instinctul lui de parvenit îi dictase să se alăture clasei stăpânilor. Împrumutase modul de viaţă şi manierele boierimii, îsi şcolise odraslele la cele mai bune şcoli din ţinut. Băiatul, odrasla sa preferată, pe nume tot Mihalache, alintat Calache, crescut în puf ca un prinţ, era lumina ochilor jupânului Mihalache. Calache, acum adult,  era un tip potrivit de înalt, dar trupeş, aproape gras, cu o faţă rotofeie. Deşi inteligent şi cu maniere de boier, nu făcuse nimic în viaţa lui, nu mişcase un deget. La cei peste treizeci de ani ai săi, Calache era un tip de o indolenţă nerușinată, de o lene monumentală. Era un mare mâncău şi un băutor de vin fără pereche. Singura lui preocupare era să mănânce bine, să bea bine şi să asculte muzică lăutărească, până spre ziuă. După atâta “oboseală”, îi plăcea să doarmă până la orele amiezii, când o lua de la capăt.

În călătoriile lor, marile familii boiereşti se opreau acum la conacul lui Mihalache, unde se încingeau niste chiolhanuri de le mergea vestea în tot ţinutul. Calache, tânărul boier, avea grijă să nu lipsească de la niciunul din acestea.

Jupânul Mihalache, ca fost hangiu, era un tip obedient, dar şi viclean, avea secretele lui. Se gândise mereu să acceadă tot mai sus în rang, iar dacă el era acum bătrân şi neşcolit, îsi dorea ca măcar odrasla sa, Calache, să ajungă mare dregător, acolo în capitală, la cârma ţării.

Ocazia nesperată s-a ivit din senin, când tronul ţării era vacant, iar cele două partide, cea a dregătorilor greci şi cea a boierilor de ţară, nu cădeau nicicum la învoială privind boierul propus a fi Domn. Marii boieri chemati la Divanul domnesc se porniseră spre capitală, iar ultimul popas în călătoria de câteva zile, înainte de-a ajunge la destinaţie, era tocmai conacul prietenului lor, Jupân Mihalache. Fiindcă se nimeriseră în acelaşi timp la conacul lui Mihalache mare parte dintre participanţii la Divanul domnesc, întâlnirea era o avanpremieră la ce avea să fie câteva zile mai târziu în capitală. Printre mâncaruri alese şi clinchet de pahare bătrânii boieri ce poposiseră la conacul lui Mihalache discutau despre cea mai arzătoare problema a ţării: cine să fie domnul ales.

– Unii dintre noi, cei de faţă, suntem prea bătrâni ca să ne mai înhămăm la treburile ţării, dar nu putem fi de acord cu alegerea unui Domn care să fie omul grecilor. Nouă ne trebuie un Domn pământean, dar nu unul prea copt şi autoritar, ci unul tânăr, care să asculte poveţele şi nevoile noastre.

Trăgând cu urechea la spusele marilor boieri, Mihalache îşi spuse că acela e momentul mult asteptat. După ce făcu semn feciorilor de casă să umple paharele aleşilor oaspeţi cu vinul său cel mai bun, pregătit special pentru asemenea prilejuri, îşi făcu apariţia în sala de ospeţe a conacului, intervenind în discuţie:

– Măriţi boieri dumneavoastră, închin paharul multumind lui Dumnezeu, că mi-aţi făcut din nou onoarea de a călca pragul umilei mele case.

Boierii, flataţi de gazda lor, luară paharele cu vin şi le dădură peste cap cu sete.

– Boieri dumneavoastră, mă cunoaşteţi de-o viaţă, am fost şi sunt un slujitor credincios al domniilor voastre. Ca gazdă a acestei distinse întruniri m-am gândit mult la problema care vă frământă, alegerea noului Domn şi am găsit leac, ştiu omul potrivit.

– Pe cine ? Cine? Spune repede! – săriră boierii cu mare curiozitate.

– Vă trebuie un tânăr boier pământean, ştiutor de carte, un om deştept, cuminte şi ascultător, care să nu iasă din poruncile domniilor voastre.

– Aşa este! Spune Jupâne Mihalache!

– Boieri dumneavoastră, mi-aţi face o mare bucurie dacă aţi zăbovi niţel asupra umilei mele propuneri. Fiul meu, Calache, este exact omul care vă trebuie!

Se lăsă linistea, boierii se priveau unii pe alţii. Jupânul Mihalache continuă:

– Nu există în niciun ţinut din ţara asta un om mai potrivit ca el, corespunde întrutotul dorinţelor domniilor voastre şi ţineti minte, Calache n-ar ieşi din porunca domniilor voastre. Totuşi, trebuie să vă mărturisesc, Calache are o boală: îi place să mănânce şi să bea bine, să se veselească.

– Păi asta nu-i boală, tuturor ne place să mâncăm, să bem şi să ne veselim. Ăsta-i semn de sănătate! – zise un boier ameţit deja de aburii vinului vechi şi tare.

Cerând un scurt răgaz pentru sfat, boierii s-au retras într-un iatac alăturat. După ce s-au sfătuit în taină, cântărind avantajele şi dezavantajele propunerii, reveniră în sala de ospete, iar cel mai în vârstă dintre boieri glăsui:

– Jupân Mihalache, eşti în stare să-i cumperi domnia de la Înalta Poartă din Stambul? Ai haraciul pentru Înalta Poartă şi peşcheşurile pentru Măritul Sultan şi Marele Vizir?

– Măriti boieri, am agonisit o viată, iar pentru asta sunt gata să-mi pun la bătaie întreaga avere. Mă pun chezaş că voi avea plata întreagă!

– Jupân Mihalache, dacă-i aşa şi dacă zici că înainte de toate e un băiat ascultător şi că nu va ieşi din porunca domniilor noastre şi-n plus, îi place să mănânce şi să bea, atunci ne-am înteles, Calache e omul nostru! Calache să fie Domn! Trăiască Domnul Calache!

– Trăiască! – au strigat ceilalţi boieri în cor ridicând paharele.

Tatăl viitorului Domn, bătranul Jupân Mihalache, “uitase” să specifice boierilor electori un lucru esenţial: că boala lui Calache era boală grea, că odrasla sa numai atât ştia să facă: să manânce, să bea şi să se veselească.

După câteva zile, boierii olteni, convinşi că propunerea lor pentru noul Domn este cea mai potrivită, au reuşit să-i convingă şi pe ceilalţi boieri şi înalţi dregători pământeni din Divan şi, cu toată împotrivirea dregătorilor străini, l-au ales pe Calache drept Domn al ţării. Aşa a ajuns Calache, fiul hangiului Mihalache, domn pe tronul Basarabilor. Jupânul Mihalache nu-şi încăpea în piele de mândrie. Neam de neamul lui nu se visase niciunul domn şi iată, odrasla sa era Domnul Ţării Româneşti.

Ajuns la Bucuresti cu tot calabalâcul cerut unei feţe boiereşti, în aşteptarea firmanului Porţii Otomane de confirmare a domniei, Calache s-a instalat în reşedinţa domnească şi a început să facă ce ştia el mai bine. Cât era ziulica de mare Calache bea, mânca şi se veselea în sunetele muzicii lăutarilor. Lumina dimineţii îi surprindea pe lăutari dormind pe ţambal sau cu scripca în braţe, iar pe slujitori căzând din picioare de oboseală, dar Calache tot mai putea să mănânce şi să bea, îndemnându-i pe ţigani să cânte. Ba mai mult, Calache avusese şi o iniţiativă practică. Pentru a fi cât mai aproape de plăcerile lui supreme, dăduse poruncă să se mute patul domnesc într-o sală din apropierea bucătăriilor şi beciurilor domneşti. Îndatoririle domneşti puteau să astepte, Calache-Domnul era ocupat.

Scandalizaţi de viaţa trândavă a noului Domn, dregătorii străini ai curţii domneşti, mai ales grecii, nu s-au lăsat pană uneltirile lor nu si-au atins ţinta. Inalta Poartă nu l-a confirmat ca Domn al ţării, Calache nu a primit firmanul de domnie. Povestea spune că astfel, domnia lui Calache s-a încheiat înainte de a începe. Mazilit (demis) după doar câteva săptămâni, Calache a fost nevoit să se întoarcă la moşia părintească, acoperit de ruşine.

Calache, nu este nicăieri consemnat în istorie, dar aşa zisei lui “boli” i s-a dus vestea sau cum se spunea pe vremea aceea, “i s-a dus buhul”, pe toate meleagurile celor trei ţări române.

După această poveste, în casele boiereşti se puteau auzi frecvent astfel de dialoguri :

– Jupâniţă, ce are boierul? Parcă nu-i în apele dumnealui! E cumva bolnav?

– Ei da, are boala lui Calache! (adică n-are nimic, doar că ar mânca şi ar bea ceva)

În epoca medievală, notiunea de distracţie era total diferită faţă de ceea se înţelege astăzi. Distracţia era percepută mai mult ca satisfacere a unor porniri instinctuale. În lipsa altor preocupări, principala distracţie se reducea la a mânca şi a bea în compania femeilor şi a lăutarilor.

Prin urmare, boala lui Calache de fapt nu era chiar o boală. Pe vremuri, cum altă distracţie nu exista, ceea ce ştia omul de rând să facă mai bine era să mănânce bine, să bea şi să se veselească. Expresia “are boala lui Calache” defineşte dorinţa nedeclarată a cuiva de a mânca şi a bea pe săturate, dorinţa de distractie. Asta-i boala lui Calache.

În accepţiunea adaptată timpurilor moderne, expresia “are boala lui Calache” ar putea desemna şi dorinţa cuiva de scurtă evadare, deconectare de la rutina şi disciplina impuse de munca zilnică, dorinţa de relaxare, dorinţa de a face altceva, chiar şi dorinţa de a mânca şi a bea ceva. (in argou: “i se pune pata” cuiva să facă altceva decât în mod obişnuit).

Autor: Nicolae Sabin DORDEA

(scrisă după o idee a lui “ Micutu’ ” din Băileşti)

HEAD OF WOLF – STANDARD OF THE DACIAN WARRIORS ON THE ROMAN COINS

HEAD OF WOLF –  STANDARD OF THE DACIAN WARRIORS ON THE ROMAN COINS 

Nicolae Sabin Dordea

Between Roman coins, one of the most popular coins issued in Dacia, in the name of Emperor Trajan Decius, is an antoninian which has on reverse the personification of the province (genius provincie) represented by a woman standing, facing left, with a specific apparel of Dacian women (with long chiton and pileus) and she keeps in his right hand an ensign of Dacia, the Dacian standard with wolf head. Around the person on the coin is inscribed the legend: DACIA.                                                                                                    The sales sites, describing the Dacian standard on reverse of this coin, instead of „wolf head” occurs frequently and totally wrong „donkey’s head.” Of course that’s not hurting anyone, but this description causes, at best, indulgent smiles, if not disapproval.

Antoninian, Traian Decius, Dacia, Dacian standard with wolf head

Sesterces emitted by the Senate on behalf of Trajan Decius, also bears on the reverse personification of Dacia standing, facing left, wearing specific Dacian women and upholding in the right hand Dacia badge, Dacian banner with wolf head; legend:  DACIA and SC (Senatus consult) in the field of coin.

It is true that some coins, this wolf’s head is not very successful, often resembles the head of a camel, horse or donkey (see coin above), but it does not allow us to look at things in a superficial way, it does not justify ignoring the historical reality.                        For accurate information on this symbol in the history of Dacians, we feel ought to make a brief clarification accompanied by clear evidence and arguments.                                   The error occurred in the Dictionary of Roman coins, published in London 127 years ago and was perpetuated until today (Dictionary Of Roman Coins, Seth William Stevenson, London 1889). On page 663, the dictionary describes very nice and fair reverse of colonial coins strucked in Dacia, which quotes the work of renowned numismatists Jan Havercamp and Vaillant < „Dacia was the second province (Moesia was the first) that struck a medal in honour of Philip. It is dated of the year I. The type consists of a figure standing, clothed after the manner of the Dacians, and representing the genius of that province. She holds a Dacian sword in the right and a standard in the left hand, on which is marked the number XIII.” Vaillant, with its colonial coins, gives a medal of Aemilianus, with Provincia Dacia, AN VII, and female figure holding an ensign marked XIII, and a number V being in the field of the coin. “The numbers (says Havercamp) signify that the veterans of the fifth legion, called Macedonica, and of the thirteenth, called Gemina, had been placed in the province of Dacia by the Emperor Philip. These legions, from the time of Trajan, were almost always stationed in that province.”>                                        Another accurate description: ” But on the colonial imperial coins of Dacia in general, from Philip to Gallienus, the province is represented as follows: A woman, adorned with the pileus, and wearing a sort of tunic and long cloak, stand holding in each hand a military ensign. On the velum, or small flag, of the right hand is the numeral V; on that of the left, the numeral XIII. On others the woman bears in her right hand a curved sword, peculiar to the inhabitants of the country;”                                                                                            But here below, the scholars do a confusion. On page 664, where the dictionary describes the reverse of coins issued under the emperor Gallus, is a big error: „On a very rare second brass inscribed to Trebonianus Gallus, the female figure holds in her right hand a branch; and in her left a staff, on the top of wich is an ass’s head.” – (Right as „a wolf’s head „- n.r.).                                                                                                                 In the incriminated text there are actually two confusion. First, and most regrettable is that Dacian banner was actually a wolf’s head and not an ass’s head. The second confusion is the fact that the text describes the reverses amalgamated of two different monetary types issued in the name of emperors Trajan Decius and Trebonianus Gallus. The reality is this: colonial coins with a particular monetary type that were issued in the province of Dacia, mint of roman colony Ulpia Traiana Sarmizegetusa, really have to reverse a female figure who holds in her right hand an olive branch, but in her left hand she has a scepter or a parazonium, not a standard. Monetary type in question was first issued in the name of Decius and only later in name of Gallus.

The first part of the sentence refers to colonial coins, whereas the second part of the sentence refers to imperial coins issued by the Senate or the Emperor Decius (shown at top), on the reverse of which the female figure holds in her right hand the sign of Dacia, the standard with head wolf.                                                                                                     The error is repeated below, on the same page of the dictionary, where it describes the reverse of coins Imperial issued by Emperor Trajan Decius or Roman Senate: ” The figure in question bears in her left hand a tall staff, on which is placed the head of an ass, seemingly as thongh it were national ensign, as be observed on coins of Traianus Decius struck by the Senate; likewise on the silver mint of that emperor.” The entire text shows that these errors and confusion were taken in Dictionary from Vaillant.                            The information was taken by numismatists or dealers in this wrong form, without being filtered. I have seen on websites accurate descriptions made by people with knowledge, but the vast majority are simply vendors, whose primary goal is to sell, leaving the background or totally ignoring the history education.

To demonstrate the historical truth, we step back in time.                                                      Even during the reign of king Burebista  (82- 44 BC) the Dacians were perceived as a threat to the Roman Empire. Caesar had planned a campaign against the Dacians, but her intention was frustrated by his assassination in 44 BC. After a century and a half, but before the age of Trajan, during the reign of roman Emperor Domitian, the legions of general Fuscus were defeated and the roman flags was captured by Dacians (87 AD) fact which created panic in Rome. During heavy wars waged by Emperor Trajan in Dacia (101-102 and 105-106 AD) fierce resistance and bravery of Dacians aroused admiration in the Roman world.                                                                                                                     The Dacian banner,  the wolf head with snake body, called Draco (or Dracon), was a symbol of Dacian warriors. Built by the symbiosis of a wolf head with open mouth, continued with a serpentiform body – a dragon, was the fighting Dacian flag. Made of bronze or even silver, wolf’s head was stuck on a spear. Waving the banner if undulation have a metallic head and additionally produced a powerful hiss, which had the effect of encouraging Dacian warriors and panicking enemy fighters. Also, inducing nervousness for horses enemy who had never heard such a sound.                                                      The specific Dacian banner with wolf head is represented in several ancient monuments, the most famous representation of the Dacian flag being on Trajan’s Column in Rome. The cult of the Emperor Trajan considered a true god, it has resulted in raising monuments, sign of appreciation for his achievements in the expansion of the Roman Empire. One of them was built in Dacia, the present territory of Romania. It is Tropaeum Traiani, the triumphal monument of Traian at Adamclisi, built between 106-109 AD. to commemorate the victory of the Romans over the Dacians in 102 AD. The monuments which have withstood time, gives us more information about the ancient Dacians. The famous monument Trajan’s Column in Rome, erected in 113 AD., describes on the scenes immortalized in stone the whole story of roman wars against Dacians. The existence of Dacian standard is attested by the depictions on reliefs Column, especially in the fight scenes, around the Dacian fortresses or some chieftains among Dacians. In some cases, the representation of standard is related to the presence of king Decebal on Column, but it is also among the spoils of war from Dacia:

Dacian banner – detail from Trajan’s Column; The person on left is probably king Decebal  On the pedestal of the monument, as war prey, along with the weapons  are present the flags Dacian with wolf head, conquered by Romans in Dacia:

Representations of Dacian standards on the socket of Trajan’s Column – Rome

This ensign of Dacians or dragon banner with wolf head, was adopted after the Dacian wars, by the Roman army and it is known in Roman history as „draco”:                               „[ At the triumphal entry of Constantine the Great in Rome] gathered around draco (standards) tied to the tops of gilded spears and overlaid with stones bright, swollen by a great wind and thus whistling with anger, letting  to flit the ample tails in the wind „- Ammianus Marcelinus, Rerum gestarum, 16,10,17                                                            For the Romans the meaning “donkey head” was completely opposite the meaning “wolf head”. For the Romans at the beginning of the Christian era, the head of an ass was a sign of mockery. Therefore, if the banner carried by the Dacians as symbolized an ass’s head, we can say with certainty that the Romans would not be taken as a ensign of the Roman army or element in decorating monuments. In addition, the she-wolf has always been the symbol of Rome.                                                                                                        On the eastern side of the People’s Square in Rome (Piazza del Popolo) to the Pincio hill and Villa Borghese park, there is a group of statues of the goddess Roma, flanked by two columns, each of them supporting a trophy weapons; above, in the background, on the terrace railing road, towering guard and calm, four statues of Dacians. Each of the two trophies of arms contains besides armor and weapons, two flags with wolf heads arranged side:

One of the two trophies of weapons of Piazza del Popolo in Rome which flanke the group of statues of the goddess Roma

English dictionary in 1889 which sparked the controversy is forgiven, because in the end of the brief chapter Dacia says about Dacian following: ” Although eventually compelled to give way before the strategic skill and superior discipline of the imperial legionaries, the Dacian people, both before and after their subjection to the Romans, shewed themselves to be Prodiga gens animae, studiisque asperrima belli „- People with a wonderful heart, concerned about the hardships of war.

CAPUL DE LUP – STINDARDUL RAZBOINICILOR DACI PE MONEDELE ROMANE

CAPUL DE LUP – STINDARDUL RAZBOINICILOR DACI PE MONEDELE ROMANE

Un articol de Nicolae Sabin Dordea

 

În monetăria romană una din cele mai cunoscute monede emise în numele împăratului Traian Decius, referitoare la provincia Dacia, este un antoninian care are pe revers personificarea provinciei (genius provincie) reprezentată de o femeie în picioare, orientată spre stânga, cu îmbrăcăminte specifică femeilor dace (cu chiton lung si pileus) şi care ține în mâna dreaptă insemnul Daciei, stindardul dacic cu cap de lup. Pe marginea monedei în jurul personajului, este inscripționată legenda DACIA.                                                         Pe site-urile de vânzări, în descrierea stindardului purtat de personificarea Daciei pe revers, în loc de “cap de lup” apare în mod frecvent şi total eronat, “cap de măgar”. Sigur că asta nu jigneste pe nimeni, însă greseala provoacă, în cel mai bun caz, zâmbete îngăduitoare, dacă nu dezaprobare.

Antoninian, Traian Decius, Dacia, stindardul dacic cu cap de lup

Sesterții şi dupondii emişi de Senat în numele lui Traian Decius, poartă de asemenea pe revers personificarea provinciei Dacia în picioare, orientată spre stânga, îmbrăcată specific femeilor dace şi care ține în mâna dreaptă insemnul Daciei, stindardul dacic cu cap de lup; legenda DACIA si SC (Senatus consulta) în câmpul monedei.

Este adevărat că pe unele monede acest cap de lup nu este tocmai reuşit, de multe ori seamănă cu un cap de cămilă, de cal sau de măgar (vezi moneda de mai sus), dar asta nu ne îngăduie să privim lucrurile la modul superficial, nu justifică ignorarea realității istorice.                                                                                                                             Pentru acuratețea informațiilor privind acest simbol din istoria Dacilor ne simțim datori să facem o scurtă clarificare insoțită de dovezi şi argumente certe.                                   Eroarea a apărut în Dicționarul monedelor romane, editat la Londra în urmă cu 127 de ani şi s-a perpetuat până în zilele noastre (Dictionary Of Roman Coins, Seth William Stevenson, London 1889). La pagina 663, dicționarul descrie foarte frumos şi corect reversul monedelor coloniale ale provinciei Dacia, unde sunt citați renumiți numismați Jan Havercamp şi Vaillant: <„Dacia a fost cea de-a doua provincie (Moesia a fost prima) care a emis o monedă în onoarea lui Philip. Aceasta este datată din anul I al erei dacice. Tipul monetar constă dintr-o figură feminină in picioare, îmbrăcată după felul dacilor și care reprezintă geniul provinciei. Ea ține o sabie dacică în mâna dreaptă și un stindard în mâna stângă, pe care este marcat numărul XIII.” Vaillant, în monedele  sale coloniale, oferă o medalie a impăratului Aemilianus, cu Provincia Dacia, AN VII, și o figură feminină care ține un steag marcat cu numărul XIII, și un altul marcat cu numărul V, în câmpul monedei. „Numerele (spune Jan Havercamp) semnifică faptul că veteranii legiunii a cincea, numită Macedonica, și a treisprezecea, numită Gemina, au fost plasati în provincia Dacia de împăratul Filip. Aceste legiuni, incă din timpul lui Traian, au fost aproape întotdeauna staționate în provincie. „>                                                                                                         O altă descriere corectă: „Dar, pe monedele coloniale ale Daciei în general, de la Philip la Gallienus, provincia este reprezentată după cum urmează: O femeie, stand in picioare, împodobită cu pileus, ea purtand un fel de tunică și o mantie lungă, ținând în fiecare mână un drapel militar. Pe membrana sau pavilionul mic din dreapta ei este înscris numărul V, pe cel din stânga ei, numărul XIII. Pe alte monede femeia poartă în mâna dreaptă o sabie curbată, specifică locuitorilor țării;”                                                                                           Dar iată că, mai jos, erudiții mai fac şi confuzii. La pagina 664, acolo unde dicționarul descrie reversul monedelor emise sub împăratul Gallus, se face o mare eroare: “Pe o a doua monedă de alamă foarte rară emisă în numele împăratului Trebonianus Gallus, figura feminină ține în mâna dreaptă o ramură; și în mâna stângă un toiag, care pe partea superioara are un cap de măgar” (on the top of wich is an ass’s head) – [Corect ar fi „un cap de lup” – n.r.].                                                                                                                     În textul incriminat există de fapt două confuzii. Prima, şi cea mai regretabilă, este faptul ca stindardul dacilor era în realitate un cap de lup şi nicidecum un cap de măgar. Cea de-a doua confuzie este legată de faptul că în text sunt descrise amalgamat reversurile a două tipuri monetare diferite, emise în numele împăraților Trebonianus Gallus şi Traian Decius. Realitatea este aceasta: Monedele coloniale aparținând unui anumit tip monetar care au fost emise în Provincia Dacia la monetăria din colonia romană Ulpia Traiana Sarmizegetusa au într-adevăr pe revers figura feminină care ține în mâna dreaptă o ramură de măslin, însă în mâna stângă ea are un sceptru sau un parazonium, nu un stindard. Tipul monetar în discuție a fost emis pentru prima dată în numele lui Decius şi abia mai târziu în numele lui Gallus:

Sesterț emis în Provincia Dacia în numele lui Trebonianus Gallus                                         Prima parte a frazei in textul amintit se referă la monede coloniale, pe când partea a doua a frazei se referă la monedele imperiale emise de Senat sau de împăratul Decius (prezentate la inceput), pe reversul cărora figura feminină ține în mâna dreaptă insemnul Daciei, stindardul cu cap de lup.                                                                                               Eroarea se repetă mai jos, tot pe aceeaşi pagină 664 a dicționarului, acolo unde se descrie reversul monedelor imperiale, emise de împăratul Traian Decius sau de Senatul roman: „Figura în cauză poartă în mâna stângă un toiag înalt, pe care este plasat capul unui măgar, aparent ca și cum ar fi un insemn național, așa cum se observă pe monedele emise de Senat în numele împăratului Traianus Decius si de asemenea, pe monedele de argint emise de către împărat.” (bears in her left hand a tall staff, on which is placed the head of an ass, seemingly as thongh it were national ensign). Din intregul text reiese că aceste erori si confuzii au fost preluate în dictionar de la Vaillant.                                 Informația a fost a preluată de către numismati sau dealeri în această formă eronată, fără a mai fi filtrată. Am văzut pe site-uri şi descrieri corecte făcute de cunoscători, însă marea majoritate sunt simpli vânzători, al căror principal obiectiv este vânzarea, lăsând în plan secund sau ignorand total educația istorică.

Pentru a demonstra adevărul istoric, ne întoarcem puțin în timp.                                       Încă din timpul domniei regelui dac Burebista (82- 44 a.Chr.) Dacii erau percepuți ca o amenințare la adresa Imperiului Roman. Cezar îşi propusese o campanie împotriva Dacilor, dar intenția i-a fost zădărnicită de asasinarea sa în 44 a.Chr. După un secol şi jumătate, anterior epocii lui Traian, în timpul împăratului Domitian, înfrângerea legiunilor generalului Fuscus şi capturarea steagurilor romane de către Daci (87 p.Chr.) au creat panică la Roma. În timpul războaielor grele duse de împăratul Traian în Dacia (101-102 si 105-106 p.Chr.), rezistența acerbă şi vitejia dacilor a stârnit admirație în lumea romană.     Stindardul dacilor, lupul cu trup de şarpe, denumit draco (sau Dracon) a fost simbolul războinicilor daci. Construit prin simbioza unui cap de lup cu gura deschisă, continuat cu un corp serpentiform, de dragon, constituia flamura de luptă a dacilor. Realizat din bronz sau chiar argint, capul de lup era fixat pe o lance. În bătaia vântului stindardul dac avea o miscare ondulatorie si în plus capul metalic producea un puternic şuierat, care avea ca efect îmbărbătarea propriilor luptători şi panicarea inamicilor. De asemenea, inducea o stare de nervozitate cailor inamicului, care nu mai auziseră un asemenea sunet. Stindardul cu cap de lup specific Dacilor este reprezentat pe mai multe monumente antice, cea mai cunoscută reprezentare a steagului dacic aflandu-se  pe Columna lui Traian din Roma. Cultul pentru împăratul Traian, considerat un adevărat zeu, s-a concretizat prin ridicarea unor monumente în semn de prețuire pentru realizările sale în expansiunea Imperiului Roman. Unul dintre ele a fost construit în Dacia, pe actualul teritoriu al României. Este vorba de Monumentul Triumfal Tropaeum Traiani de la Adamclisi, construit între anii 106-109 p.Chr. pentru a comemora victoria Romanilor asupra Dacilor în anul 102 p.Ch.. Monumentele care au rezistat timpului, ne oferă multe informații despre anticii Daci. Celebrul monument Columna lui Traian de la Roma, inaugurat în anul 113 p.Chr., descrie în scenele sale imortalizate în piatră întreaga poveste a războaielor Romanilor cu Dacii. Existenta stindardului dacic este atestată de reprezentările de pe basoreliefurile Columnei, în special în scenele de luptă, în preajma unor cetăți dacice sau a unor căpetenii din rândul dacilor. În câteva cazuri, reprezentarea stindardului este legată de prezența lui Decebal pe Columnă, dar apare şi printre prăzile de război cucerite în Dacia:

                                                      Stindardul Dacilor – detaliu de pe Columna lui Traian; Personajul din partea stângă este probabil regele Decebal                                                                                                         Pe soclul monumentului, ca pradă de război, alături de armele Dacilor sunt prezente insemnele poporului cucerit, stindardele dacice cu cap de lup:

Reprezentări ale stindardului dacic pe soclul Columnei lui Traian – Roma

Acest insemn al Dacilor, stindardul cu cap de lup sau dragon, a fost adoptat ulterior războaielor dacice, de armata romană si este cunoscut în istoria romana ca “draco”:       „[La intrarea triumfală în Roma a lui Constantin cel Mare] s-au strâns în jurul draconilor, legaţi în vârfurile aurite ale suliţelor şi ferecaţi cu pietre strălucitoare, umflaţi de un vânt mare şi astfel şuierând ca şi stârniţi de mânie, lăsând să fluture în vânt cozile ample.” – Ammianus Marcelinus, Rerum gestarum, 16,10,17   

Semnificaţia capului de măgar la Romani era cu totul opusă semnificaţiei capului de lup. Pentru Romanii de la începutul erei crestine, capul de măgar era un semn de batjocură. Prin urmare, dacă acest stindard purtat de Daci ar fi simbolizat un cap de măgar, putem spune cu certitudine că Romanii nu l-ar fi preluat ca insemn al armatei romane sau ca element în împodobirea monumentelor. În plus, lupoaica cu pui a fost dintotdeauna simbolul oraşului Roma.                                                                                                         Pe latura estică a Pieţei Poporului din Roma (Piazza del Popolo), spre colina Pincio si parcul Vila Borghese, se află grupul statuar al zeiței Roma încadrat de două coloane care susţin fiecare un trofeu al armelor. Mai sus, în plan secund, pe balustrada terasei rutiere, străjuiesc falnic și calm, patru statui de Daci. Fiecare din cele două trofee ale armelor conţine pe lângă armură şi arme, câte două stindarde cu capete de lup dispuse lateral:

Unul din cele doua trofee ale armelor din Piazza del Popolo din Roma care încadrează grupul statuar al zeiței Roma

Dicţionarul englez din 1889, care a stârnit controversa, este iertat, deoarece în încheierea scurtului capitol dedicat Daciei afirmă despre Daci următoarele: „Deși în cele din urmă obligați să cedeze în fața abilității strategice şi disciplinei superioare a legionarilor imperiali, Dacii, atât înainte, cât şi după supunerea lor de către romani, s-au arătat ei înșiși a fi Prodiga gens animae, studiisque asperrima belli” – Oameni cu suflet minunat, preocupați de greutățile războaielor.

Poiana Narciselor – veritabilul paradis floral din Ţara Făgăraşului

Un articol de Nicolae Sabin DORDEA

Natura şi-a desăvârşit creaţia aici, în Poiana Narciselor din ţinutul istoric Ţara Făgăraşului. Peisajul feeric îţi taie respiraţia. Covorul alb de flori este imens. Oriunde vezi cu ochii, sunt milioane de narcise înflorite, care parcă te îmbie să le miroşi, să tragi adânc aer în piept. Spectacolul floral se întinde pe sute de hectare. La vederea acestei panorame mulţi rămân muţi de uimire. Oricine ar încântat să facă o plimbare prin acest paradis natural.

Poiana Narciselor, cea mai vestită rezervaţie naturală cu narcise din România, se află în apropierea satului Vad, comuna Șercaia, din depresiunea Făgărașului, la doar 24 de kilometri de municipiul Făgăraș şi la 60 de kilometri de capitala judetului, municipiul Brasov.

Rezervaţia naturală Dumbrava Vadului, cunoscută în special sub denumirea de Poiana Narciselor, iar de localnici ca Pădurea Vadului, este cea mai mare de acest gen din Europa, este declarată arie protejată de interes naţional şi are o întindere de 400 de hectare. În această zonă culesul frumoaselor narcise şi cositul ierbii sunt interzise.

Accesul la Poiana Narciselor este facil: din DN1, din centrul comunei Șercaia, situată la 16 kilometri de Făgăraş, se merge spre sud pe drumul judetean 73A (spre Poiana Mărului, Râsnov) circa 4 km până in satul Vad, unde se virează dreapta, apoi se parcurg ultimii 4 kilometri pe drumul comunal asfaltat 107C .

 

Despre Narcisă

Narcisa face parte din familia Amaryllidacee şi este o specie din genul Narcissus, gen originar din nordul Africii, regiunile mediteraneene și Europa Centrală. Sunt cunoscute aproximativ 32 de specii de narcise.

Specia care creşte în Poiana Narciselor de la Vad se numeşte Narcissus poeticus (ce frumos!) şi înflorește spre sfârșitul primăverii, în luna mai.

Narcisa este o floare singulară dispusă terminal pe o tulpină înaltă de până la 45 cm. Elementele sale florale sunt cele şase petale de un alb curat în mijlocul carora se află coronula creponată, galbenă cu margine roșie, în care sunt găzduite staminele aurii.

Narcisele sunt flori extraordinar de parfumate. Se spune că la Poiana Narciselor parfumul lor atât de senzual şi pronunţat se simte de la sute de metri distanţă.

Prin urmare, în fiecare an, către finele lunii mai, Poiana Narciselor din Ţara Făgăraşului îşi asteaptă admiratorii.

Denumirea narcisă provine de la mitul frumosului Narcis din mitologia greacă, care s-ar fi îndrăgostit de propriul său chip (de aici şi termenul narcisist).

Din mitologia greacă

Narcis era, potrivit legendei, un tânăr frumos, fiul nimfei Liriope şi al râului Cephios. Deşi era înconjurat de dragostea și admirația celor care îl întâlneau, Narcis rămânea indiferent la atențiile și propunerile amoroase. De frumosul tânăr s-a îndrăgostit nebunește nimfa Echo, însă și ea a fost respinsă și s-a stins de durere, văzând că dragostea ei nu era împărtășită. Nemesis hotărăşte să îl pedepsească pe Narcis, făcându-l să îşi vadă chipul în apa unui izvor. Tânărul s-a îndrăgostit de acea imagine, murind de durere, fiindcă nu ajungea la tânărul din apă. O altă versiune povesteste că Narcis ar fi avut o soră geamănă, pe nume Narcisa, care s-ar fi înecat într-un lac. Într-o zi, acesta voind să bea apă dintr-un izvor; vede reflecția chipului său, care îl face să creadă că Narcisa îl priveşte din oglinda apei. Astfel el moare de durere lângă apă, deoarece nu ajunge la iubita lui sora. Deznodământul este acelaşi: Narcis moare, nimfele îl jelesc, iar trupul lui se transformă în floarea numită narcisă.

Poiana Narciselor este un adevărat spectacol floral, o minune a naturii.

Poiana Narciselor – decor de film

Frumuseţea locului i-a atras şi pe producătorii de filme. În Poiana Narciselor s-a filmat un episod din filmul „Neamul Şoimăreştilor“ ecranizare după romanul cu acelaşi nume al lui Mihail Sadoveanu.

Festivalul Narciselor

În fiecare an, la 21 mai, de sărbătoarea Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena,
la Poiana Narciselor se organizează Festivalul Narciselor, un festival de etnologie şi folclor, însotit şi de o mare serbare câmpenească a sătenilor din zonă.

În luna mai puteţi admira milioane de narcise înflorite la Poiana Narciselor de la Vad, din Ţara Făgăraşului.

Maria Grigorescu Vasilovici (1897-1977) – sculptor, pictor, artist decorator

un articol de Nicolae Sabin DORDEA

           Fetiţa cu băsmaluţă roșie – detaliu, Maria Grigorescu Vasilovici,

Maria Grigorescu Vasilovici (Mărioara Grigorescu Cristescu), 25.06.1897–1977, a fost sculptor, pictor şi artist decorator. A studiat la Bucureşti şi Paris. A absolvit Şcoala Naţională de Arte Frumoase din Bucureşti în anul 1923. Aici i-a avut ca profesori pe maeștrii Dimitrie Paciurea, Cecilia Cuţescu-Storck şi George Demetrescu-Mirea. Între 1925–1927, ca multi alti artisti români, a studiat la Paris la Académie Grande Chaumière, cu Antoine Bourdelle. A practicat de asemenea pictura şi artele decorative (ceramică, afiş). A avut si activitate pedagogică. Între anii 1935–1943 a studiat portretele unor pacienţi ai spitalului de psihiatrie căutând să surprindă realist simptomele unor maladii psihice. Ca portretistă a fost atrasă de figurile lui Iorga şi Sadoveanu (ultimul la Muzeul Naţional de Artă al României). A sculptat compoziţii cu figuri feminine atent studiate.

Expozitii personale:                                                                                                       Bucureşti, 1927, 1935, Sala Universul, 1939, 1943, 1947, 1968.

Expozitii colective:                                                                                                         Paris, 1925 – Salon d’automne;                                                                                 Bucureşti – Salonul Oficial de Pictură si Sculptură: 1929, 1934, 1940, 1942, 1944;   Bucureşti,1941, Ateneul Român – Expozitia asociaţiei Gruparea feminină;                     după 1948 – expozitii anuale de stat.

Artă publică:                                                                                                                   Bustul lui Matei Basarab, Colegiul Național „Matei Basarab” – Bucureşti, sector 3.       Bustul lui George Bacovia, Universitatea “George Bacovia“ – Bacău                            Bustul lui Nicolae Iorga, Colegiul Naţional „Nicolae Iorga” – Vălenii de Munte                    Fată şezând, piatră artificială, 1,00 × 0,60 × 0,53m – Constanţa

Lucrari in muzee:                                                                                                                    Muzeul Naţional de Artă al României, Bucureşti (MNAR);                                                Muzeul de Istorie şi Artă al Municipiului Bucureşti (MIAMB);                                          Muzeul Teatrului Naţional;                                                                                                    Colectia Slătineanu;                                                                                                             Muzeul memorial „George şi Agatha Bacovia”, strada George Bacovia nr. 63, sector 4, Bucuresti – masca mortuară şi mulajul mâinii lui George Bacovia (George Andone Vasiliu), 1957

Bibliografie:

– Dictionarul Sculptorilor din România secolele XIX–XX vol. I lit. A–G – Editura Academiei Române, Bucureşti, 2011, pag 248                                                                                         – Dictionarul artistilor romani contemporani – Octavian Barbosa 1976;                                  – Saur Allgemeines Künstlerlexikon. Die Bildenden Künstler aller Zeiten und Völker, 73 vol., Saur A.K., München-Leipzig, 1992–2011(AKL);                                                                      – Expozanţi la Saloanele oficiale de pictură, sculptură şi grafică 1924–1944 – Petre Oprea, 2004,  Ministerul Culturii şi Cultelor, Bucureşti;                                                                       – Dicţionarul “Un secol de sculptură românească” – Victoria Dragu Dimitriu, 2010                – Manual de ceramică populară – Barbu Slătineanu, Bucureşti,1960, fig. 284, 286, 285.

 

Sculptură                                                                                                                                  Maria Grigorescu-Vasilovici a participat la editiile Salonului Oficial de Pictură si Sculptură din anii 1929, 1934, 1940, 1942, 1944;                                                                        Instituţia Salonului Oficial a reprezentat în perioada interbelică şi ulterior încheierii celui de-al doilea Război Mondial un reper al fenomenului artistic autohton cu un istoric extraordinar de bogat. Permiţând coabitarea unor formule estetice complexe (de la cele tradiţionaliste, până la cele academiste şi chiar avangardiste), Salonul Oficial era în acea perioadă un spaţiu al libertăţii expresiei artistice făcute cu cel mai mare profesionalism şi asumare. La ediţia din 1945, organizatorii Salonului, la capitolul “cuvânt înainte”, si-au scris crezul lor: „Salonul Oficial nu reprezintă o anumită artă oficială, după cum nu impune sau preferă un anumit curent artistic. În Salonul nostru Oficial îşi găseşte locul orice tendinţă artistică, în cea mai perfectă libertate. Aceste diverse tendinţe înfăţişează adevărata realitate a spiritului şi a nivelului de cultură a epocei în care se produc.”                   Catalogul debuta de obicei cu prezentarea membrilor juriului, urma apoi lista câștigătorilor premiilor naționale ale Salonului din 1924 până la editia anterioara, lista expozanților cu numele lucrărilor și adresele lor, pentru ca în final să conțină o serie de reproduceri a celor mai importante lucrări expuse în cadrul Salonului.                                                            Desi erau prezenţe obişnuite ale Salonului înainte de 1947 precum: N. Grigorescu, N. Tonitza, Gh. Petraşcu, St. Luchian, Th. Pallady, Cecilia Cuţescu-Storck, J. Al. Steriadi, Ligia Macovei, odată cu apariţia Republicii aceste nume sonore au refuzat să se afilieze Salonului, prezenţele artistice au fost asociate propagandismului cultural, determinând deteriorarea progresivă a autenticităţii fenomenului artistic pe care vechiul Salon Oficial îl adăpostea.                                                                                                                                  La Salonul Oficial de Pictură si Sculptură din anul 1944 o regasim pe Maria Grigorescu-Vasilovici la pozitiile 314 si 315, unde a participat cu doua lucrari: Cap (gips) si Nud (gips). Mai jos, o fotografie din 1944 a uneia din lucrarile in gips expuse – Nud. (sursa: Salonul Oficial de Pictură si Sculptură – Editura Ministerului Culturii Naționale și al Cultelor, Direcția Artelor, București, 1944)

Nud – Maria Grigorescu-Vasilovici, gips , (sursa: Salonul Oficial de Pictură si Sculptură, 1944)

 

Nud asezat – Maria Grigorescu-Vasilovici, gips, 45 x 45 x 29 cm

 

Bust de adolescentă – Maria Grigorescu Vasilovici, gips, 47 x 28 x 19 cm

 

Cap de fetiţă – Maria Grigorescu Vasilovici, gips,  (sursa: Dictionarul Sculptorilor din România secolele XIX–XX vol. I lit. A–G – Editura Academiei Române, Bucureşti, 2011, pag 248)

Dansatoare  – Maria Grigorescu Vasilovici (1897-1977), Statuetă bronz, 60 x 25,5 x 37 cm, semnată pe soclu: M. Grigorescu Vasilovici.

 

Reprodusă în Adevărul Literar și Artistic Nr. 949/ 12 februarie 1939 (dreapta-jos). (sursa: Catalogul Casei de licitatii Grimberg din 26 nov. 2014, poz.193)

 

 

 

 

 

Suferring – Maria Grigorescu Vasilovici, statuetă bronz patinat, semnată pe soclu h=68 cm

 

 

 

 

 

 

Artă publică

Bustul lui Matei Basarab a fost realizat in 1943 de sculptorița Maria Grigorescu-Vasilovici. Este turnat în bronz și așezat pe un soclu de piatră de Dobrogea. Sculptura este înscrisa în Lista monumentelor istorice 2010 – Municipiul București – la nr. crt. 2329. Opera este amplasată în curtea Colegiului Național „Matei Basarab” în București sectorul 3, pe Strada Matei Basarab nr. 32-34. (sursa: wikipedia.org)

 

Bustul lui Nicolae Iorga, realizat in 1936 de Maria Grigorescu Vasilovici, este turnat în bronz și așezat pe un soclu de piatră. Sculptura este înscrisa în Lista monumentelor istorice 2010 cod L.M.I. 2010: PH-III-m-A-16876. Opera este amplasată în fata Colegiului National N. Iorga, Vălenii de Munte, str. Berceni, nr. 42

 

Bustul poetului George Bacovia, opera in piatra a sculptoritei Maria Grigorescu Vasilovici, este amplasat in fata Universitatii “George Bacovia” din Bacău, Strada Pictor Theodor Aman 96.

 

Pictură                                                                                                                                  La inceputul secolului al XX-lea, generații de artiști căutau să aducă la lumină valorile spiritualității românești, în toate domeniile artei. Un simbol si un exemplu pentru acesti tineri era pictorul Nicolae Grigorescu, trecut in nefiintă in1908.                                     Creată tocmai in spiritul celor scrise mai sus, o lucrare inedită a Mariei Grigorescu Vasilovici, o pictură nepublicată pană acum, este cea pe care am intitulat-o “Fetiţa cu băsmaluţă roșie”. De remarcat este si rama originală din epoca interbelică, foarte asemănătoare ca model cu ramele unor lucrări de Nicolae Grigorescu (En plein soleil, Ciobănas cu turma de oi).

Fetiţa cu băsmaluţă roșie, Maria Grigorescu Vasilovici, ulei pe carton, 39 x 30 cm, semnat cu rosu in dreapta jos M. Grigorescu

 

Artă decorativă

În primele decenii ale secolului al XX-lea, tinerele generații de artiști căutau să identifice și să aducă la lumină valorile spiritualității românești, în toate domeniile artei.                         În anul 1922, iniţiativei pictorului Ion Marinescu-Vălsan de infiinţare a unui atelier de olărie preponderent artistică, i s-a alăturat întreprinzătorul Armand Naumescu care a înfiinţat atelierul de olărie numit Troiţa, în care au lucrat şi s-au afirmat ca artişti ai vremii, militanţi pentru păstrarea artelor decorative naţionale. Maria Grigorescu Vasilovici a facut si ea parte din grupul de nume sonore ca Ion Teodorescu-Sion, Camil Ressu, Nicolae Tonitza, Ştefan Dimitrescu, Nora Steriadi.Toţi acesti artisti doreau o îmbinare între arta modernă ceramică şi cea de tradiţie populară, aveau dorinţa de a realiza ceramică de inspiraţie populară, tratată într-un spirit modern, care să aducă un suflu înnoitor în această ramură artistică.                                                                                                               Barbu Slătineanu, părintele cercetării olăritului în România (vezi Ceramica Românească, Fundaţia Pentru Literatură şi Artă Regele Carol II, Bucureşti, 1938), a invăţat şi el să modeleze lutul, iar prin prisma experienţei acumulate în urma cercetărilor şi a deprinderii acestui meşteşug, a scris un Manual de ceramică populară – Bucureşti,1960. Unele dintre obiectele lucrate de Maria Grigorescu Vasilovici, Nora Steriadi şi de el însuşi, au fost reproduse de Barbu Slătineanu în această lucrare (fig. 284, 286, 285).

 

 

Pictura lui Petre Bulgăraș (1884-1939)

Un articol de Nicolae Sabin DORDEA

Tânără cu floare rosie – Detaliu

Petre (Petru) Bulgăraș (1884-1939) a fost un artist originar din orasul Bârlad (judetul Tutova), actualmente in judetul Vaslui. A făcut studii de pictură la Iasi si apoi la Paris. A decedat in 1939 la Iași. Nu se cunosc prea multe informatii referitoare la viata si activitatea pictorului.                                                                                                                                   A fost un pictor de succes in rândul clasei de mijloc din Bucuresti in perioada dintre cele două războaie mondiale. Este foarte probabil ca dupa terminarea primului razboi mondial, o perioada de 17-20 de ani sa fi trait si creat in Bucuresti. Temele sale predilecte au fost portretele si compozitiile florale. Subiectele sale favorite au fost femeile, insa a pictat si portrete de barbati sau de copii (“Omul la necaz” – Muzeul de arta vizuala Galati sau “Portretul poetului Nanu” – Muzeul Colectiilor de Arta Bucuresti). Gratie unei invitatii din acea perioada, aparuta nu de mult pe un site de vanzari, stim ca in luna noiembrie a anului 1930 Bulgăraș a avut o expozitie personala la Ateneul Roman, sala Exarcu, prin urmare, la acea data pictorul isi crease un loc in bransa, era deja binecunoscut pe piata bucuresteana. Ba mai mult, deducem ca Bulgăraș mai câstiga un ban si din vanzarea de tablouri ale confratilor celebri, din clasa superioara.

Pe verso, cartonul invitatiei contine de fapt scrisoarea lui Bulgăraș catre Mihai Tacorian, un impresar de artă de origine armeană: „Dragă Tacorian, Esti o hahaleră! Ai spus că-mi aduci un tablou de Andreescu. Eu am pe cineva sigur amator pentru un Andreescu – orice pret – chiar peste o sută mii – dar ceva strasnic. Până la ale mele eu iti plasez un Andreescu- două, bune. Adu-mi si-n câteva zile se aranjează. Cu salutări, Bulgăraș.”                                                                                                                                                    Pentru a realiza o imagine cât mai completa a creatiilor lui Petre Bulgăraș, am incercat să adun laolaltă cât mai multe fotografii ale lucrărilor sale, disponibile pe internet. Urmând primul si cel mai elementar criteriu de alegere de care dispune un privitor mai putin avizat, adica “tabloul sa placa, sa incânte ochiul”, compozitiile cu flori ale lui Bulgăraş sunt foarte reusite, chiar de exceptie, iar dovada celor afirmate, este succesul de care se bucura in prezent. Creatiile sale ies in evidenta pentru ca acest artist nu numai ca simtea culoarea, dar stăpânea bine lumina si umbra. Picturile sale in ulei, lucrate din pensulă sau cutit, in tuse groase, emană vigoare, dar in acelasi timp sensibilitate și naturalețe.

Vas cu violete, Petre Bulgăraș, Ulei pe panza, semnat şi datat stânga jos, cu roşu, Bulgăraş, 1920, restaurat

 

Flori de vară, Petre Bulgăraș, ulei pe pânză lipită pe carton, 52 x 63.5 cm, semnat şi datat stânga jos, cu roşu, Bulgăraş, 1923

Vas cu flori galbene, Petre Bulgăraș, Ulei pe carton, semnat şi datat dreapta jos, cu roşu, Bulgăraş, 1925

Ulcică cu crizanteme, Petre Bulgăraș, ulei pe pânză, 54 x 64 cm, semnat şi datat dreapta jos, cu roşu, Bulgăraş, 1928 – 1.200 €, 2013

Panseluţe, Petre Bulgăraș, ulei pe carton, 32,5 × 21,5 cm, semnat şi datat dreapta jos, cu roşu, Bulgăraş, 1930 – 1000 €

Flori de primavara, Petre Bulgăraș, semnat şi datat dreapta sus, cu roșu, Bulgăraş, 1930 – 700 €, 2014

Flori de primavara, Petre Bulgăraș, semnat dreapta jos, cu roșu – 1.400 €, 2014

Flori de primavara, Petre Bulgăraș, semnat dreapta jos, cu roșu,

Vas cu panseluţe, Petre Bulgăraș, ulei pe carton, semnat şi datat stanga jos, cu roşu, Bulgăraş, ‘933

Frezii, Petre Bulgăraș, ulei pe carton, 31 x 37 cm, semnat şi datat stânga jos, cu negru, Bulgăraş, ‘933 – 800 €, 2013

Compozitie cu flori, Petre Bulgăraș, Ulei pe carton, 51 x 49 cm, semnat dreapta jos cu rosu, Bulgăraș – Sinaia

Carciumarese, Petre Bulgăraș, ulei pe carton, 33,5 x 47,2 cm, semnat stanga jos cu rosu

Buchet de flori mov (?), Petre Bulgăraș, ulei pe carton, semnat şi datat dreapta jos, cu roşu

Vas cu trandafiri, Petre Bulgăraș, ulei pe carton, 70 x 50 cm, semnat stanga-jos cu roșu – 5.000 Lei, 2011

Lalele, Petre Bulgăraș, ulei pe carton, 49.5 x 69.5 cm, semnat cu roşu in stânga jos

Anemone, Petre Bulgăraș, ulei pe carton, 18 x 36 cm, semnat şi datat dreapta sus, cu roșu, Bulgăraş – 4.000 Lei, 2006

 

 

 

 

 

 

 

 

st.:Dalii, Petre Bulgăraș                                                                                                        dr.: Flori, Petre Bulgăraș, 74 x 51 cm, Ulei pe carton, semnat şi datat stânga jos, cu roşu

 

 

 

 

 

 

 

 

 

st.: Natură statică cu lalele și carte, Petre Bulgăraș, Ulei pe carton, 69,5 X 49 cm, semnat dreapta jos cu rosu                                                                                                                  dr.: Vas cu trandafiri, Petre Bulgăraș, Ulei pe panza, 50 X 41 cm, semnat dreapta jos cu rosu

Intr-un articol din 2003, scriitorul Tudor Octavian povestea că in perioada interbelică o intreagă pleiadă de pictori, talentati de altfel, printre care Octav Băncilă, Misu Teisanu, Apostol Manciulescu, au “improscat” piata bucuresteană cu sute de “tigănci cu pipă”, “femei pe divan” sau “buchete de liliac”. Desi astăzi considerate de  prost gust, ele deveniseră atunci o modă, pentru că ofereau unui public instărit, dar superficial si cu preocupări culturale minore, senzatia că are acces la arta de colectie, de muzeu. Autorul articolului mai spunea că “Nu foarte diferită era situatia tablourilor lui Petre Bulgăraș”. Putem concluziona de aici că si Bulgăraș facea parte din această clasă de talentati scoliti la Paris care se complăceau in rolul de sablonarzi ai unor teme stupide, dar convenabile. Desigur, Bulgăraș a pictat si el destule portrete de tigănci sadea, fără pipă e drept, usor de recunoscut dupa vestimentatia larga caracteristica si basmaua indesata pe frunte sau dimpotriva, trasa spre spate lasand sa se vada parul despletit.

  

st.:Fetiscana, Petre Bulgăraș                                                                                                  dr.: Chivuță, Petre Bulgăraș, ulei pe carton, 71 × 37 cm, semnat şi datat dreapta jos, cu roșu, Bulgăraş, 1923

   

st.: Portret de tiganca, Petre Bulgăraș                                                                                      dr.: Tigancusa, Petre Bulgăraș, semnat şi datat stânga jos cu negru, Bulgăraş 1926 –      600 €, 2014

                                                                                    Profil, Petre Bulgăraș, Ulei pe carton, 68 x 50 cm – 3500 lei, 2016

Dar pictorul nu s-a rezumat doar la acest gen de subiecte. Analizând portretistica lui Bulgăraș realizata in culori de ulei (facand abstractie de portretele din categoria comerciala si de prost gust) majoritatea lucrarilor sunt printre cele mai izbutite. N-as putea specifica din ce motiv, dar unele din lucrarile sale in ulei amintesc de portretele lui Grigorescu. Petre Bulgăraș a pictat si multe chipuri de barbati, insa avem la dispozitie doar doua lucrari:

Omul la necaz, Petre Bulgăraș, Ulei pe carton, 70 x 88,5. cm, semnat si datat dreapta jos, cu rosu, Muzeul de arta vizuala Galati

Portretul poetului Nanu, Petre Bulgăraș, Muzeul Colectiilor de Arta Bucuresti, Romania

In multitudinea de portrete create de Bulgăraș având ca subiect femeile, se desprinde in mod special imaginea unei frumoase tinere, model predilect care apare in jumatate din creatiile sale. Pictata in diferite ipostaze, cu capoate si basmale de mai multe culori, ea domina portretistica artistului in deceniul al III-lea al secolului trecut. Seria aceasta de portrete care probabil ca se ridica numeric la câteva zeci bune, ar putea fi numita seria “Tânara cu basma”.                                                                                                    Denumiri dintre cele mai neinspirate, de tip “Turbanul rosu”, “Tânara cu turban” sau “Tânara cu batic”, au fost probabil date de persoane ignorante care nu fac deosebirea intre un turban, o basma legata sub coc si un batic.

Tânără cu floare rosie – nepublicata, Petre Bulgăraș, Ulei pe carton, 70 x 50 cm, semnat dreapta jos cu rosu – necesita restaurare

Visare, Petre Bulgăraș, semnat stânga jos cu roşu, Bulgăraş, – 800 €, 2014

Tânără cu basma rosie, Petre Bulgăraș, Ulei pe carton, 70 x 50 cm, semnat dreapta jos cu rosu,

Fata cu basma rosie, Petre Bulgăraș, Ulei pe carton, 70 x 50 cm, semnat dreapta cu rosu

Tânără cu basma roşie, Petre Bulgăraș, ulei pe carton, 69.5 x 49.5 cm, semnat dreapta jos, cu roşu, Bulgăraş

Profil, Petre Bulgăraș, ulei pe carton, 70 x 50cm, semnat stânga jos cu roșu

Femeie in profil, Petre Bulgăraș, ulei pe carton, 68 x 48cm, semnat dreapta jos cu rosu, datat 1925  – 2.800 Lei

Tânără cu basma albă, Petre Bulgăraș

Fata cu basma roz, Petre Bulgăraș, Ulei pe carton, 70 X 50 cm – 700 €, ian. 2016

Tânără cu basma portocalie, Petre Bulgăraș, semnat şi datat stânga jos, cu roşu – 1.400 €, dec. 2013

Adolescenta cu basma maro, Petre Bulgăraș, Ulei pe panza, 59,5 x 40 cm, semnat şi datat dreapta jos, cu roşu, Bulgăraş, 1921

Fata cu floare, Petre Bulgăraș, ulei pe lemn, 58 x 46 cm, Tablou oval, semnat dreapta jos cu rosu, datat 1923,

Portret de femeie, Petre Bulgăraș, Ulei pe carton, 55 cm x 37cm, semnat şi datat stânga jos, cu roşu, Bulgăraş, 1930 – 375$, 2012

Tânăra cu bluză albastra, Petre Bulgăraș, semnat si datat dreapta jos cu rosu,

De asemenea, să nu uităm că portretele sale in pastel, sunt lucrări care iradiază o delicatete si o sensibilitate neobisnuite:

Tânără, Petre Bulgăraș, Pastel, 58 X 46 cm, semnat in dreapta cu negru, datat 1935

Portretul Elenei Zamora, Ulei pe carton, semnat şi datat stânga jos, cu negru, Bulgăraş, 1917

Profilul unei tinere, Petre Bulgăraş, semnat stânga jos, cu negru

Tânără cu breton, Petre Bulgăraș

Chip de copil, Petre Bulgăraș, creion și cretă albă pe hârtie, 47 x 32,5 cm, semnat și datat dreapta jos, în creion, Bulgăraș, 1925

Privind paternitatea tablourilor, trebuie amintit ca Bulgăraș isi semna creatiile cu rosu, mai rar cu negru, in colturile de jos din dreapta sau stânga.                                                      Astazi Bulgăraş este considerat ca facand parte din esalonul al doilea valoric al picturii interbelice alaturi de pictori ca Nicolae Grant, Victor Mihailescu Craiu, Nicolae Furduescu.   Dupa anul 2003 casele de licitatii bucurestene l-au redescoperit pe Bulgăraș, numele artistului a intrat in cataloagele de preturi, iar cota lucrarilor sale a crescut simtitor. Meritul promovarii creatiilor lui Petre Bulgăraș revine in special caselor de licitatii Artmark, Alis, Goldart, s.a.. Dupa un debut destul de cuminte, cand au fost cumparate la preturi de cateva sute de euro, naturile statice cu flori s-au bucurat de succes, ajungând sa se vânda in ultimii ani la preturi situate in jurul a 1500 de euro („Garoafa rosie“, 385 € – 2003; “Irisi”, 1152 € – 2011; “Ulcica cu crizanteme”, 1200 € – 2013; “Flori de primavara”, 1.400 € – 2014). Cu un pas in urma acestora, portretele s-au situat sub 1000 de euro, cu o singura exceptie –“ Tânără cu basma portocalie”,1.400 € – dec. 2013.

 

AFORISME, AFORISME AMUZANTE, SFATURI ÎNŢELEPTE (XXVI)

 

AFORISME

Ceea ce nu imbratisam nu putem vindeca, ceea ce nu iubim nu putem cunoaste, ceea ce nu acceptam nu putem intelege, ceea ce nu pretuim nu putem avea.
Nici un profesor de logică nu a ajuns prim ministru.
Politician e unul care strigă. Diplomat e unul care tace.
Cele mai mari moşteniri le primesc, de regulă, oamenii bogaţi.
Cine nu ştie să facă nimic e gata să facă orice.
O memorie prea bună nu lasă destul loc noutăţilor.
Vorbim despre sănătate mai ales când suntem bolnavi.
Nicăieri nu este mai bine decât în altă parte.

 

AFORISME AMUZANTE

Un idiot bogat este considerat, în primul rând, bogat. Un idiot sărac este considerat, în primul rând, idiot.
Cine nu-i iubeşte pe proşti are tare mulţi duşmani.
Minciuna presupune studii superioare adevărului.
Prietenul la nevoie te cunoaşte.
Cel mai mult îmi place să mă întîlnesc cu şefii mei care au ieşit deja la pensie.

 
SFATURI ÎNŢELEPTE

CELE 7 REGULI DE VIATA ALE LUI PARACELSUS

1.Imbunatateste-ti stare de sanatate…
Pentru a face acest lucru, trebuie sa respiram cat mai des cu putinta, profund si ritmic umplandu-ne plamanii cu aer proaspat. Bea in fiecare zi, cu inghitituri mici, doi litri de apa. Mananca multe fructe si mesteca mancarea cat poti de mult. Evita alcoolul, tutunul si medicamentele in afara cazului in care nu urmezi vreun tratament pentru vreo afectiune. Baia zilnica este un obicei pe care il datorezi propriei tale demnitati.

2. Alunga din spiritul tau orice idee de pesimism, de resentiment, de ura, de plictiseala, de tristete, de razbunare sau de saracie, in ciuda tuturor motivelor pentru care ele ar putea exista… Fugi de orice ocazie de-a avea de-a face cu oameni care sunt viciosi, josnici, dezaprobatori, lenesi si barfitori; evita de asemenea oamenii care sunt vanitosi sau vulgari, pe cei care au o capacitate naturala inferioara de intelegere sau pe cei ale caror subiecte de conversatie sunt senzualiste.

3. Fa cat mai mult bine cu putinta… Ajuta orice persoana care s-ar putea afla in nevoie, insa niciodata sa nu ai o slabiciune pentru pentru cineva mai mult decat trebuie. Trebuie sa ai grija de energia proprie si sa eviti formele inutile de sentimentalism.

4. Uita orice ofensa, sau mai bine, straduieste-te sa te gandesti la binele si bunastarea celui mai mare dusman al tau… Sufletul tau este un templu care nu trebuie sa fie niciodata corupt de ura. Suntem cu totii fiinte minunate care sunt calauzite de o voce interioara. Ai in vedere insa faptul ca aceasta voce nu iti va vorbi deodata. Este nevoie sa te pregatesti pentru ea in timp, distrugand straturile suprapuse ale vechilor comportamente, ganduri si greseli care iti apasa sufletul. Sufletul este divin si perfect in sine, insa lipsit de putere din cauza metodelor imperfect pe care i le-ai furnizat pentru manifestarea sa.

5. Retrage-te in fiecare zi intr-un loc unde nimeni nu te poate deranja, cel putin pentru jumatate de ora… Stai cat mai confortabil cu putinta, cu ochii pe jumatate inchisi si fara sa te gandesti la nimic. Acest lucru intareste puternic creierul si spiritul si te pune in contact cu energiile bune. In aceasta forma de meditatie si tacere, ne pot veni idei stralucite, capabile sa ne schimbe intreaga existenta. In cele din urma, toate problemele tale vor fi rezolvate victorios de vocea interioara care te va ghida in acele momente, impreuna cu constiinta ta. Acesta este diamantul de care vorbea Socrate.

6. Mentine o tacere absoluta asupra tuturor chestiunilor personale… Ca si cum ai fi facut un juramant solemn, abtine-te de a expune celorlalti, chiar si celor mai intimi prieteni sau rude, ceea ce gandesti, auzi, stii, inveti, suspectezi sau descoperi. Cel putin pentru o perioada de timp, ar trebui sa fii o casa cu ziduri sau o gradina inchisa. Aceasta este o regula de mare importanta.

7. Niciodata sa nu te temi de oameni sau de ceea ce ar putea aduce maine…
Sa ai un suflet puternic, curat si totul se va arata a fi cum nu se poate mai bine. Niciodata sa nu te gandesti la tine ca fiind slab sau singur deoarece in spatele tau se afla armate puternice pe care nici nu ti le poti imagina– nici chiar si in cele mai indepartate visuri . Daca iti ridici moralul, atunci nu va exista niciun rau care sa te atinga. Singurul dusman de care trebuie sa te temi esti tu insuti. Teama si neincrederea in viitor sunt mamele tuturor esecurilor si aduc cu ele dezastru.

Daca studiezi cu atentie oamenii care au noroc, vei vedea ca pastreaza in mod intuitiv o mare parte din aceste reguli. Este adevarat ca multi oameni care se bucura de bogatie nu sunt neaparat “buni” in sensul strict al cuvantului, insa poseda multe din virtutile mentionate.

Culese de N. Dordea – sursa: internet

POVEȘTI PENTRU COPII ȘI ADULTI, POVEŞTI CU MORALĂ, POVEŞTI CU TÂLC (XII)

 

ÎNTREBAREA CEA MAI GREA

La un examen din al doilea an de studii al universităţii noastre de medicină, unul dintre profesori ne-a făcut tuturor o supriză, atunci când ne-a înmânat subiectele. Ca întotdeauna, eu le-am citit mai întâi pe toate repede, dar când am ajuns la ultima, am rămas derutat: “Numele femeii de serviciu care face curat în universitate?”
În mod sigur, mi-am zis, o fi vreo glumă a profesorului. O văzusem de multe ori pe femeia de serviciu. Era înaltă, cu părul cărunt, şi să fi tot avut în jur de cincizeci de ani. Dar, cum era să-i ştiu eu numele? La sfîrşitul examenului, i-am predat profesorului foaia de examen, fără să fi răspuns însă nimic la ultima întrebare, atât de neaşteptată. Fusese de fapt întrebarea cea mai grea.
Înainte să se fi terminat examenul totuşi, unul dintre colegii mei l-a întrebat pe profesor dacă ultimul subiect conta la nota finală a examenului. “Fără îndoială că da” – a răspuns profesorul. “De-a lungul carierelor voastre, veţi cunoaşte o mulţime de persoane. Toate sunt importante. Toate merită atenţia şi îngrijirea voastră, chiar dacă ele vi se adresează doar cu un simplu «bună ziua»!”
Niciodată nu am uitat acea lecţie. Şi am mai descoperit ceva, că numele ei era Maria.
Morala: Cu totii suntem importanti.

 
UN AJUTOR ÎN PLOAIE

Era aproape de miezul nopţii. O femeie în vârstă, de origine afroamericană, se afla pe o autostrada din Alabama, cu maşina defectă şi înfruntând o furtună înfricoşătoare. Motorul se oprise şi nu mai pornea deloc, iar ea, disperată, trebuia neapărat să plece către destinaţie. Udă de sus până jos, se hotărî să oprească prima maşină care ar fi trecut pe acolo.
Un tânăr de rasă albă se opri să o ajute, în pofida tuturor conflictelor care marcaseră anii ’60, între albi şi negri. Tânărul o luă şi o duse într-un loc sigur, o ajută să ia legătura cu cine trebuia, şi apoi o urcă într-un taxi. În disperarea ei, femeia părea jenată că nu-i poate mulţumi cum se cuvine. Îşi notă adresa tânărului, îi mai mulţumi o dată, şi plecă.
Şapte zile trecuseră, când în casa tânărului se auzi soneria de la intrare. Spre surpriza lui, un televizor color de mari dimensiuni îi fu livrat direct, printr-o companie de transport. Avea un bileţel, special lipit pe ambalaj. În el scria: “Profunde mulţumiri pentru ajutorul tău de pe autostradă. Ploaia nu numai că mă udase până la piele, dar îmi înecase şi sufletul. Atunci ai apărut tu. Mulţumită ţie, am putut ajunge la căpătâiul soţului meu care agoniza, cu doar câteva clipe înainte ca el să-şi dea duhul. Dumnezeu să te binecuvânteze pentru ajutorul pe care mi l-ai dat şi pentru binele pe care îl faci celor din jur, dezinteresat. Cu sinceritate, soţia celui ce a fost Nat King Cole.”
Morala: Nu astepta nimic in schimbul binelui facut si atunci vei primi.

 
ÎNTOTDEAUNA ADU-ŢI AMINTE DE CEI PE CARE ÎI SERVEŞTI

Pe vremea când o îngheţată costa mult mai puţin decît astăzi, un copil de vreo 10 ani intră într-o cofetărie şi se aşeză la o masă. Fata care servea îi puse un pahar cu apă în faţă.
– Cât costă o îngheţată de ciocolată cu migdale pe deasupra? – o întrebă copilul. – Cincizeci de cenţi – îi răspunse fata.
Copilul scoase din adâncul buzunarului un pumn de monede, şi le examină atent. – Şi… cât costă doar îngheţata de ciocolată? – întrebă el din nou, ruşinat parcă.
Alţi clienţi tocmai aşteptau să se elibereze o masă, aşa că fata deveni oarecum agitată.
– Treizeci şi cinci de cenţi – îi răspunse, cu glas tăios, copilului.
Acesta îşi numără încă o dată monedele.
– Atunci, va rog, vreau doar îngheţata de ciocolată, fără migdale deasupra – spuse el, hotărât.
Fata îi aduse îngheţata împreună cu nota de plată, i le puse pe masă şi plecă.
Copilul termină îngheţata, plăti la casă şi ieşi din cofetărie. Când fata veni să cureţe masa, i se puse un nod în gât, şi ochii i se împăienjeniră. Acolo, lângă farfurioara goală şi paharul cu apă se aflau, frumos aranjate, monede în valoare de cincisprezece cenţi… Bacşişul ei.
Morala: Niciodata sa un judeci in graba pe cineva.

 

GREUTĂŢILE DIN DRUMUL NOSTRU

Odată, într-o ţară, demult, regele ei dădu ordin să se pună o piatră mare de tot, chiar în mijlocul unui drum principal. Apoi se ascunse în apropiere, ca să vadă dacă vreun supus al lui va înlătura piatra sau nu.
Unii dintre cei mai de seamă oameni ai regatului, sfetnici, bogaţi comercianţi, curtezani, sosiră, priviră piatra şi doar o înconjurară. Mulţi dintre ei chiar îl învinuiră pe faţă pe rege pentru că nu se îngrijeşte de starea drumurilor din regat, dar niciunul nu făcu nimic ca să înlăture piatra cu pricina.
Atunci, un simplu ţăran, ce îşi ducea verdeţurile la piaţă, se apropie. Îşi lăsă coşurile pe jos, în drum, şi încercă să mişte piatra către marginea drumului. La început nu reuşi, dar apoi, după multă caznă şi sudoare, izbândi. În timp ce îşi aduna coşurile lui cu verdeaţă, văzu o pungă cu bani, chiar acolo unde se aflase piatra.
În pungă se aflau o mulţime de monede de aur, şi un înscris al regelui însuşi, prin care acesta îl făcea stăpân peste acea pungă cu bani pe cel care va fi înlăturat piatra din drum. Astfel, ţăranul descoperi şi învăţă ceea ce alţii niciodată nu ajunseră să înţeleagă.
Morala: Fiecare greutate pe care o intampini iti ofere sansa de a evolua, prin invingerea ei.

 
DONAREA DE SÂNGE

În urmă cu mai mulţi ani, la un mare şi important spital din oraş fu adusă pentru tratament o fetiţă numită Liz. Ea suferea de o ciudată şi rară boală, al cărei unic tratament era, după câte se ştia, o transfuzie de sânge de la frăţiorul ei de numai 5 ani. Acesta, la rândul lui, supravieţuise în mod miraculos aceleiaşi boli, şi dezvoltase anticorpii necesari pentru a o combate. Prin transfuzie, Liz putea fi salvata şi vindecata.
Medicul îi explică situaţia micuţului ei frate Tommy, şi îl întrebă dacă el ar fi de acord să-i doneze sânge sorei lui. Doar pentru un moment, Tommy păru că reflectează profund, înainte de a suspina adânc şi de a spune, încet, dar hotărât: “Da, o voi face, dacă asta o salvează pe Liz!”
În timp ce transfuzia era în curs de desfăşurare, Tommy se afla întins pe un alt pat, liniştit şi zâmbitor, alături de sora lui. Personalul medical îi urmărea pe amândoi cu atenţie, şi observa cu bucurie cum Liz, încet-încet, redobândea o culoare sănătoasă şi vie în obraji. În acea clipă însă, chipul lui Tommy începu să se stingă, apoi deveni palid, iar zâmbetul îi dispăru de pe faţă. Îl privi pe medic şi, cu voce întretăiată, îl întrebă: “Iar eu… când voi începe să mor?”
Copil fiind, saracutul de el nu-l înţelesese pe medic, desi nu era in pericol. El credea că urma să-i dea tot sângele si acceptase asta din dragoste pentru sora lui.
Morala: Da totul pentru persoanele iubite.

Povestiri culese de N.Dordea – sursa: internet

POVEȘTI PENTRU COPII ȘI ADULTI, POVEŞTI CU MORALĂ, POVEŞTI CU TÂLC (XI)

Aș vrea să iau cina cu tine, tata!

Povestea se petrece într-o seara, târziu, înainte de culcare:
– Tati, pot să-ți pun o întrebare?
– Da, sigur, ce este?
– Tati, cât de mult câstigi intr-o oră?
– Nu-i treaba ta, de ce mă întrebi așa ceva ! ”
– Vreau doar să știu…te rog, spune-mi, cât de mult câstigi intr-o oră?
– Ei bine, dacă chiar vrei să știi, câstig cam 100 de lei pe oră.
– Offf… (cu capul în jos)! Tati, pot să te rog să-mi împrumuti 50 de lei?
Tatăl s-a infuriat !
– Daca asta e singurul motiv pentru care ai întrebat cât câstig…ca să poți împrumuta niște bani pentru a-ti cumpăra o jucărie sau alte prostii… atunci du-te direct în camera ta și treci la culcare. Eu muncesc din greu în fiecare zi, iar asta e egoism curat, e un comportament total nepotrivit.
Băiețelul a plecat în liniște în camera lui și a închis ușa.
Omul s-a așezat la masa si s-a enervat si mai rau gândindu-se la întrebările băiețelului. Cum îndrăznește sa puna astfel de întrebări doar pentru a obține niște bani?
După aproximativ o oră, omul s-a calmat și a început să se gândească:
E doar un copil, si poate că avea într-adevăr nevoie să cumpere ceva cu 50 de lei, mai ales că el nu a cerut de foarte multe ori bani. Omul s-a dus la ușa camerei baiatului si a deschis-o.
– Ai adormit, băiatule?
– Nu tati, sunt treaz .
– M-am gândit, poate am fost prea dur cu tine mai devreme. A fost o zi lungă la serviciu și mi-am varsat nervii pe tine. Uite aici cei 50 de lei pe care i-ai cerut…
Băiețelul era numai zâmbet.
– Oh, multumesc tata! – Apoi, întinzând mana sub pernă, el a scos câteva bancnote.
Văzand că băiatul avea deja bani, omul simtea cum il cuprinde furia din nou. Băiețelul a numărat încet banii, și apoi s-a uitat în sus la tatăl său.
– De ce voiai mai mulți bani dacă aveai deja ?
– Pentru că nu erau destui, dar acum imi ajung. Tati, uite, am acum 100 de lei. Pot să cumpăr o ora din timpul tau? Te rog sa ajungi acasa mai devreme mâine. Aș vrea să iau cina cu tine.
Tatăl a fost zdrobit. Si-a infasurat brațele în jurul micutului său fiu și l-a rugat sa-l ierte.
E doar un memento scurt pentru noi toti, cei care lucram din greu în viață. Noi nu trebuie să lăsăm timpul sa ne alunece printre degete fara sa petrecum o parte cu cei care contează cu adevărat pentru noi, cu cei aproape de inimile noastre. Poate ca ar fi bine daca am reusi sa impărtășim cei 100 de lei – in valoarea lor temporala – cu cineva care ne iubeste! Familia și prietenii sunt cei care conteaza!

 

Bucuria de a darui

Este o poveste despre bucuria de a darui si de a primi, despre momente pe care ni le putem umple frumos, despre viata ale carei culori suntem liberi sa le alegem:

Doi barbati, foarte bolnavi, erau colegi de salon la spital.
In fiecare dupa-amiaza pacientul de la ferastra trebuia sa stea rezemat pentru procedura medicala, timp de o ora. Patul sau era langa singura fereastra din salon. Celalalt pacient era obligat sa stea tot timpul intins pe spate.
Cei doi vorbeau ore in sir in ficare zi. Vorbeau despre familie, sotii, casele lor, despre slujbe, armata, vacante si tot asa…
In fiecare dupa-amiaza, cand omul de la fereastra trebuia sa stea rezemat, ii povestea celuilalt tot ce vedea pe fereastra. Acesta ajunsese sa traiasca pentru o ora in fiecare zi experienta lumii de afara, culoarea si activitatea, doar ascultandu-si colegul de salon.
Fereastra dadea spre un parc din vecinatatea unui lac. Ratele si lebedele se jucau pe apa in timp ce copiii lansau machete de barci. Tinerii indragostiti se plimbau la brat printre flori, iar cladirile inalte ale orasului puteau fi vazute in zare.
In timp ce barbatul de langa fereastra descria toate acestea in detaliu, cel de langa perete inchidea ochii si isi imagina totul.
Intr-o dupa-amiaza, cel de la fereastra a descris chiar o parada ce trecea prin fata spitalului.
Chiar daca cel de la perete nu auzea sunetul, putea vedea totul in mintea sa in timp ce prietenul sau de suferinta povestea.
Au trecut zile, saptamani si luni. Intr-o dimineata, asistenta a venit in salon cu apa pentru baie si a observat ca cel de la fereastra murise in somn. Trista, a chemat personalul spitalului pentru a transporta cadavrul.
Imediat ce a simtit ca e posibil, pacientul ce statea la perete a rugat-o sa-l mute la fereastra. Incet, s-a proptit in cot pentru a vedea si el lumea de afara, dar nu a vazut altceva decat un perete in apropiere care acoperea orice priveliste.
Barbatul a intrebat-o pe asistenta ce l-a determinat pe colegul sau de camera sa descrie lucruri atat de frumoase pe care pretindea ca le-ar fi vazut afara.
Asistenta i-a raspuns ca de fapt barbatul era orb si nu vedea nici zidul acela: “Poate nu voia altceva decat sa te incurajeze”.
Epilog
Simti o fericire enorma atunci cand ii faci pe altii fericiti.
Durerea impartasita se injumatateste, dar fericirea se dubleaza.
Daca vrei sa te simti bogat, numara lucrurile pe care le ai si pe care banii nu le pot cumpara.

 
Lectia auzului

Un orăşean primeşte vizita unui prieten de-al său ce trăia la tară şi hotărăsc să meargă împreună în centrul oraşului. Era ora amiezii, iar străzile erau pline de oameni. Maşinile claxonau, taximetrele luau curbele cu viteză, se auzeau sirene ce se apropiau sau se depărtau, sunetele oraşului parcă te asurzeau. Dintr-o dată săteanul îi spune:
– Am auzit un greier.
– N-ai cum să auzi un greier în tot vacarmul ăsta! – i-a spus orăşanul.
– Sunt sigur, am auzit un greier! – a insistat săteanul.
– Asta-i o nebunie! – i-a răspuns prietenul.
Săteanul a ascultat cu atenţie un moment, după care a trecut strada spre o zonă unde se aflau câţiva copaci. A căutat împrejur prin iarba şi a găsit micutul greier. Prietenul său a rămas uimit.
– E incredibil! Trebuie să ai un auz supraomenesc!
– Nu! a spus săteanul. Urechile mele nu sunt diferite de ale tale. Totul depinde de ce asculţi cu ele.
– Dar nu se poate! – a continuat prietenul. Eu n-aş putea auzi un greier în acest zgomot!
– Depinde de ceea ce este important pentru tine! – a venit imediat răspunsul. Dă-mi voie să-ţi arăt.
A băgat mâna în buzunar şi a scos câteva monede pe care le-a lăsat să cadă discret pe asfaltul trotuarului. Cu tot zgomotul asurzitor al oraşului, toţi oamenii de pe o rază de 5 metri au întors capul privind în jur, sa vada dacă nu cumva banii căzuţi erau ai lor.
– Înţelegi ce am vrut să spun? a continuat săteanul. Totul depinde de ceea ce este important pentru tine.
Ascultând zi de zi la televizor „ştiri” politice şi/sau diverse tragedii, catastrofe etc… URECHEA, CARE ESTE PRELUNGIREA CREIERULUI NOSTRU, se fixează pe tot ce este rău, urât, nefolositor…
Ni se induce FRICA! Devenim neputincioşi, temători (de avion, de frig, de vânt, de mâncare, de oamenii de lângă noi şi ce este cel mai rău, de sentimentele noastre) şi … NU ŞTIM DE UNDE … CÂND … ŞI CUM …
Răspunsul este simplu: ascultând zilnic aşa zisele ,,informaţii”, care de fapt sunt praf în urechile noastre, ne lăsăm prinşi în această capcană si ajungem sa credem ca viata e grea, oamenii rai, viitorul e nesigur, etc. Şi în tot acest timp natura freamata de viata: greierii cântă, frunzele fosnesc, apele curg, dar noi …nu le mai auzim !

 
Povestea magarului batran

Intr-o buna zi, magarul unui taran cazu intr-o fantana. Nefericitul animal se puse pe zbierat, ore intregi, in timp ce taranul cauta sa vada ce este de facut. Se tot gandi taranul si pana la urma, ajunse la concluzia ca magarul si-asa era batran, iar fantana, oricum secata, tot trebuia sa fie acoperita odata si-odata. Deci socoti ca nu mai merita osteneala sa-l scoate pe magar din adancul fantanii, asa ca taranul isi chema vecinii, ca sa-i dea o mana de ajutor sa astupe fantana. Fiecare dintre ei apuca cate o lopata si incepura sa arunce de zor pamantul inauntrul fantanii. Magarul pricepu de indata ce i se pregatea si se puse si mai abitir pe zbierat. Dar, spre mirarea tuturor, dupa citeva lopeti bune de pamant, magarul se potoli si tacu. Taranul privi in adancul fantanii si ramase uluit de ce vazu. Surpriza! Cu fiecare lopata de pamant, magarul cel batran facea ceva neasteptat: se scutura de pamant si pasea deasupra lui batatorindu-l. In curand, toata lumea fu martora cu surprindere cum magarul, ajuns pana la gura fantanii, sari peste ghizdul fantanii si iesi frematand…Victorie! Magarul s-a salvat! El nu s-a descurajat, a fost perseverent si a folosit in favoarea lui pamantul menit sa-l acopere, urcand tot mai sus.
Viata va arunca poate si peste tine cu pamant si cu tot felul de greutati… Insa, secretul pentru a iesi din fantana este sa te scuturi de acest pamant si sa-l folosesti pentru a urca un pas mai sus. Fiecare din greutatile noastre este o ocazie pentru un pas inainte. Putem iesi din adancurile cele mai profunde daca nu ne dam batuti. Foloseste pamantul pe care ti-l arunca peste tine ca sa mergi inainte. Aminteste-ti de cele 5 reguli pentru a fi fericit:
1) Curata-ti inima de ura, frica, egoism;
2) Scuteste-ti mintea de preocupari inutile;
3) Simplifica-ti viata si fa-o mai frumoasa;
4) Daruieste mai mult si asteapta mai putin;
5) Iubeste mai mult si … scutura-te de pamant, pentru ca in viata asta, tu trebuie sa fii solutia, nu problema.

Daca vrei sa duci o viata fericita, leaga-te de un scop, nu de oameni sau de obiecte… – Albert Einstein

Povestiri culese de N. Dordea – sursa: internet

TRATAMENTUL ARSURILOR – RETETA

Gabriela Ionescu a publicat pe Facebook tratamentul cu care tatăl său a supraviețuit si s-a refacut, după ce a avut arsuri de gradul III pe tot corpul:                                                      „In 1980 tatal meu a fost surprins de explozia unui bidon cu motorina care i-a provocat arsuri de gradul III la cap, gat si maini. Fiind iarna, avea un pulover pe gat care a ars impreuna cu pielea, lasandu-i venele gatului expuse. Nu mai avea piele pe fata, par pe cap si urechile erau arse pe jumatate. Dupa 2 saptamani de chin in spital capul ii era, citez: « o mare coaja de sub care supura puroi ». Dupa cele 2 saptamani de chin, tatal meu si-a intalnit salvatoarea: o femeie batrana care a convins-o pe mama ca leacul ei ii va aduce inapoi chipul sotului. Mama si un unchi l-au rapit (fara exagerare) pe tata din spital si l-au dus acasa unde batrana s-a si mutat pentru 2 saptamani. Mi-am sunat astazi tatal care mi-a dictat cu glasul tremurand de emotie reteta. M-a rugat sa precizez ca «nu ii doare, dimpotriva, tratamentul le ia durerea ». Stiu ca multi vor fi reticenti, insa nu as fi putut trai impacata stiind ca exista un tratament care pe tatal meu l-a facut “ca nou” in aproximativ 2 luni, iar eu nu l-am facut public! I-a crescut carnea la loc, i s-au refacut urechile, i-au crescut barba, parul, unghiile i-au picat si i-au crescut la loc de 2 ori ! Iar singura urma pe care o mai poti vedea astazi este pielea putin incretita pe gat, sub urechi, acolo unde acum 35 ani i se vedeau venele! Tin sa precizez faptul ca de cand ma stiu pragul casei noastre a fost calcat mereu de oameni care veneau plini de speranta sa isi ajute rudele, copiii, iar mama le pregatea si le arata cum sa aplice tratamentul, iar ei plecau plini de recunostinta” – scrie Gabriela Ionescu.

Reteta:
– 200 grame ceara de albine pura ! (de la apicultori care sa va garanteze ca nu exista nimic altceva in ceara decat ceea ce au produs albinele)
– 200 grame unt de vaca proaspat NESARAT (mama recomanda sa fie facut in casa din lapte proaspat)
– 200 ml ulei de floarea soarelui
– 2 cepe albe Cantitatile pot fi multiplicate in functie de marimea suprafatei arse.

Procedura: Intr-un vas curat se pun impreuna la foc mic ceara, untul si uleiul. Cand se topesc toate, se adauga ceapa taiata marunt (ca pentru mancare). Se lasa la foc foarte mic pana cand ceapa devine aurie (ea va incepe sa fiarba in amestecul de ulei, unt si ceara). Aveti grija sa nu ardeti ceapa! Cand ceapa e aurie se stinge flacara.
Arsurile se vor spala cu multa grija cu ceai de pelin si fasa sterila. Atentie: se inmoaie fasa in ceai, se spala rana, apoi fasa se arunca si se foloseste alta. NU introduceti in ceai fasa cu care ati spalat deja rana. Dupa ce arsura este curatata cu ceaiul de pelin, se lasa cateva minute pana se usuca rana bine. Mai departe, se va aplica pe arsuri tratamentul in urmatorul mod: se ia fasa sterila de colturi si se inmoaie in amestecul caldut (daca e rece acesta se incheaga de la ceara). Veti observa ca adera la fasa si incepe imediat sa se intareasca. Aplicati cu grija pe arsura fasa astfel inmuiata in totalitate. Continuati pana cand toata rana e acoperita.                                                                                       IMPORTANT de stiut: fasa inmuiata NU se va lipi de rana datorita ingredientelor pe care le contine. Mai mult, datorita caldurii corpului si a stratului de vata care va fi asezat peste ea, se va mentine unsuroasa si va hidrata si regenera carnea si pielea. Dupa ce toate ranile sunt acoperite cu fasa inmuiata in tratament, peste ea se va aplica un strat de vata care va avea rolul de a mentine caldura necesara regenerarii. Peste vata se va folosi un nou strat de fasa curata care va mentine la locul lor vata si fasa cu tratament. Acest pansament se va mentine 24 de ore dupa care va fi inlocuit urmand exact aceiasi pasi, de la spalarea cu ceai pana la securizarea cu ultimul strat de fasa. Tatal meu spune ca in momentul in care pansamentul se da jos nu e dureros pentru ca amestecul este extrem de emolient. La stratul de fasa impregnat cu acest amestec va adera carnea moarta care se va indeparta astfel cu usurinta si fara durere.
De asemenea, sub stratul de carne arsa va incepe procesul de regenerare a celulelor, ceea ce va provoca mancarimi. Mancarimea e semn bun. Amestecul ramas de la aplicare se poate pune la rece si poate fi refolosit la urmatoarea pansare, prin incalzire.
Sursa: Gabriela Ionescu

 

PENTRU ARSURI SUPERFICIALE ALE PIELII – RETETA ESTE FAINA

Pe baza experientei oamenii au descoperit leacuri inca din timpuri stravechi. Iata o alta reteta bazata pe experienta, cu mentiunea faptului ca aceasta este eficienta daca este aplicata imediat dupa producerea arsurii:
“Odată, când am fiert porumb, am încercat să verific cu o furculiță, dacă boabele sunt deja fierte, dar mâna mi-a alunecat în apa clocotită. Încă urlam de durere, când a apărut în ușă un prieten, fost soldat în Vietnam. M-a întrebat unde țin făina? După ce i-am dat punga, mi-a băgat complet mâna în făina, și mi-a spus să-o țin acolo timp de zece minute. Ne-a povestit că, în Vietnam, unui bărbat i s-au aprins hainele și, în panica creată, cineva a vărsat pe el conținutul unui sac de făină. Făina nu numai că a stins flăcările, dar pe pielea victimei nu a apărut nici măcar o bășicuță.
După zece minute, cănd mi-am scos mâna din făină, nu numai că nu am avut pe piele nici o bășică, dar ea nici măcar nu s-a înroșit. De atunci, în permanență, țin în frigider o pungă de făină, ea fiind mult mai eficientă rece, decât la temperatura camerei. Odată, mi-am ars limba, am acoperit-o cu făină, iar după zece minute nu am mai simțit nicio durere. Deci, dacă te arzi, să nu pui arsura sub jetul de apă a robinetului, ci folosește punga cu făină ! Este mult mai eficientă.”

Sursa: internet

UN PROIECT DEMN DE LAUDĂ! La FĂGĂRAŞ copiii studioşi dar săraci sunt ajutaţi să-şi continue şcoala

Un articol de Nicolae Sabin DORDEA

Făgăraş, un mic oraş transilvănean de la poalele Carpaţilor Meridionali, capitala ţinutului istoric Ţara Făgăraşului.  Ca în multe alte locuri din România, dispariţia industriei chimice în anii ’90 a determinat o scădere bruscă a puterii economice a zonei, urmată de o scădere a populaţiei urbane şi rurale, ca efect al migraţiei, în căutarea locurilor de muncă şi a unui trai mai bun. Peste 10 000 de persoane din municipiul  Făgăraş şi din Ţara Făgăraşului muncesc în străinătate. După cei 25 de ani de democraţie şi capitalism, aplicate în mod original, româneşte, încă mai e nevoie de mult timp pentru ca viaţa în această zonă să-şi recapete caracterul de normalitate. Totul se derulează cu încetinitorul, ai senzaţia că te afli într-un oraş de pensionari. Schimbările în bine sunt lente, totuşi ele există, viaţa merge înainte. Din când în când, apare câte un licăr de bucurie şi de speranţă. Am să vă povestesc despre ce este vorba.                                                      Într-un amplu studiu realizat de UNICEF în perioada 2010-2012, dat publicitătii în septembrie 2014, se afirmă că România este pe primul loc între ţările Uniunii Europene în privinţa abandonului şcolar. Conform aceluiaşi studiu, un adolescent din cinci renunţă la liceu, iar 40% dintre românii de 15 ani sunt semianalfabeţi. În România, în anul 2012, 17,4% dintre tinerii cu vârste între 15 şi 18 ani au părăsit sistemul de educaţie, ceea ce înseamnă că toţi aceşti tineri nu deţin nicio calificare şi deci, oriunde în lume, aici în ţară sau aiurea, ei îşi vor vinde munca pe nimic. O parte a tineretului este în derivă: au abandonat şcoala, au făcut alegeri greşite, nu-şi găsesc un rost în viaţă. Nu e vina lor, este o consecinţă a condiţiilor din ultimele două decenii şi jumătate: lipsa mijloacelor materiale, tentaţiile apărute din afară, bâlbâielile sistemului de învăţământ.                            Abandonul şcolar este una dintre bolile tăcute care macină societatea românească. Cauzele sale sunt multiple şi, conform specialiştilor, factorii determinanţi se manifestă la trei niveluri: familie, comunitate şi şcoală.                                                                           Dintre toate, cea mai frecventă cauză a abandonului şcolar este sărăcia şi, s-o spunem pe şleau sau cum spune ardeleanul, „s-o spunem pe ai dreaptă”, este şi cel mai greu de suportat, iar victimele inocente ale sărăciei sunt copiii. De altfel, ea antrenează şi alte lucruri rele: copii puşi să muncească, copii implicaţi în activităţi improprii vârstei lor sau chiar activităţi aflate la limita legii.                                                                                     Copiii au nevoie de modele. În familie, modelele educaţionale oferite de părinţi şi de fraţi mai mari au o mare influenţă asupra comportamentului copiilor. Lipsa de educaţie, ignoranţa unor părinti, destrămarea unor familii şi sarcinile grele date copiilor în gospodărie, mai ales în mediul rural, sunt alţi factori ce pot afecta rata de participare şcolară.                                                                                                                                 Un alt factor, în special la nivel de comunităţi rurale, este mentalitatea învechită potrivit căreia “la ţară nu e nevoie de prea multă şcoală” şi obiceiul de a întrerupe şcoala după primele opt clase. O asemenea viziune, total greşită, ar perpetua ignoranţa la nesfârşit. Prin urmare, copiii din mediul rural au cel mai mare risc de a abandona şcoala, cu 30% mai mult decât cei din mediul urban.                                                                           Diversitatea factorilor care determină abandonul şcolar, în primul rând sărăcia, face această problemă nerezolvabilă dacă este privită exclusiv din perspectiva sistemului de învăţământ. Numai şcoala singură nu poate şi nu este pregătită să-i ajute pe aceşti copii,  responsabilitatea stopării acestui fenomen revenindu-le în egală măsură familiilor şi comunităţilor.

PROIECTUL
În tot acest context, din iniţiativă şi contribuţie proprie, câţiva tineri făgărăşeni îşi făcuseră un obicei ca înaintea marilor sărbători ale anului să aducă un strop de bucurie copiilor nevoiaşi din unele sate ceva mai izolate ale Ţării Făgăraşului, distribuind alimente, dulciuri, îmbrăcăminte, rechizite, jucării. Într-unul din aceste sate l-au întâlnit pe Bogdan.

Acest băieţel provine dintr-o familie cu 4 copii şi cu mari probleme financiare, prin urmare, toti duc o viată grea, plină de lipsuri. Fratele său mai mare a renunţat la şcoală încă din clasa a V-a. Cu toate acestea, Bogdan continuă să înveţe foarte bine şi este chiar premiant.                                                                                                                            Unul dintre tineri mi-a mărturisit că stând de vorba cu el, a constatat că acest băieţel de clasa a V-a este atât de matur în gândire, încât avea impresia că discuta cu un bătrân înţelept. Bogdan a fost copilul care i-a inspirat. Situaţia lui materială precară i-a făcut pe aceşti tineri să-şi pună problema dacă copiii studioşi şi inteligenţi ca el ar avea o şansă să fie fi salvaţi de la ignoranţă, o şansă să-şi construiască un viitor, o viaţă mai bună decât cea a părinţilor lor. Din dorinţa de a ajuta, şi-au pus întrebarea: Ce s-ar putea face pentru aceşti copii? Să nu uităm: copiii de astăzi sunt adulţii de mâine, până la urmă, este vorba de „sănătatea naţiei”. În mintea unei tinere din acest grup a încolţit o idee: derularea unui proiect care să contribuie într-o anumită măsură, în mod direct şi concret, la stoparea acestui fenomen nedorit, un proiect care să-i ajute pe copiii interesati de propria educaţie, în ciuda unei situaţii financiare precare.                                                               Promotoarea acestei idei, Elisa Cantemir, crede cu tărie în efectele benefice ale acestui proiect: „Eu cred că una dintre bogăţiile Ţării Făgăraşului sunt copiii! Tocmai de aceea încercăm să strângem fonduri din sponsorizări şi donaţii pentru cei lipsiţi de susţinere materială, dar studioşi şi inteligenţi. Prin acest program încercăm să-i motivăm pe aceşti copii să înveţe şi să-si finalizeze educaţia”.                                                               Proiectul este o intervenţie socială pentru copiii cu vârste de nivel gimnazial şi liceal, este o contribuţie a comunităţii făgărăsene pentru impiedicarea abandonului şcolar în zonă. Bursele sunt  în cuantum de 2.000 lei pe an şcolar şi se acordă copiilor cu medii mai mari de 8,50 la învăţătura, proveniţi din familii cu venituri de sub 500 lei pe membru de familie. Bursele se acordă sub formă de bunuri necesare elevului (rechizite, cărţi, caiete, articole de îmbrăcăminte, etc.) pe baza unei liste de necesităţi întocmită de fiecare copil asistat.     „În afara susţinerii financiare, prin acest program vrem să construim şi un suport moral, prin participarea copiilor la evenimente speciale în cadrul cărora vor fi puşi în legătură atât cu organizatorii cât şi cu sponsorii şi donatorii care doresc să se implice mai mult decât financiar în formarea acestor copii. Astfel, încercăm să le creăm modele valoroase de viaţă pentru a ieşi din mediul familial lipsit de educaţie în care trăiesc cei mai mulţi dintre ei.”                                                                                                                                 Iniţiativa Elisei şi-a găsit repede susţinători, semn ca sentimentul de umanitate şi intrajutorare nu a dispărut din inimile făgărăşenilor.                                                        Acest proiect de burse, întitulat „LUPTĂ ŞI TU ÎMPOTRIVA ABANDONULUI ŞCOLAR!”, este iniţiat şi coordonat de grupul de presă MEDIA STAR Făgăraş în colaborare cu „Fundaţia Comunitară Ţara Făgăraşului”.                                                                        După ce a fost făcut public în toate şcoliile şi liceele din Ţara Făgăraşului, în cadrul proiectului s-au înscris 41 de copii care, pe baza dosarului depus, au corespuns criteriilor pentru obţinerea unei burse. Bugetul pentru aceste de burse a fost obţinut din donaţii şi sponsorizări. Pentru început, proiectul este mai selectiv, pentru că deocamdată s-au asigurat fonduri doar pentru 15 din cei 41 de copii înscrişi în proiect. Oricum, bursele se acorda în mod exclusiv pe bază de merit. Scrisorile de recomandare redactate de profesorii acestor copii le atestă valoarea. Spicuiesc dintr-o scrisoare care o recomandă pe Andreea, una din fetele selectate: „…Încă din primele zile de scoală, ceea ce mi-a atras atenţia în mod deosebit a fost tristeţea pe care acest copil o avea în privire. Debutul sau a fost unul timid, dar parcursul său educativ a fost de excepţie. Andreea s-a remarcat prin seriozitate, implicare, promptitudine şi conştiinciozitate. …În urma unor discuţii repetate, am reuşit să identific adevărata problemă care stătea la baza atitudinii sale retrase: sentimentul de ruşine cauzat de situaţia materială precară… Cu toate acestea, situaţia la învătătură a rămas neschimbată, rezultatele ei fiind excepţionale. Testele de evaluare fără greşeală, compunerile pline de sensibilitate, lucrările plastice, ne-au determinat ca de foarte multe ori să o aplaudăm în faţa clasei. … Tenacitatea dobândită ca efect al diverselor încercări şi trăiri i-a fost aliat, căci a lucrat mereu cu conştiinciozitate, preocupându-se în mod constant de propria formare….Această „elevă de nota 10” a încercat din răsputeri să-şi depăşească condiţia şi a reusit, uimindu-i pe cei din jurul său cu rezultatele obţinute, cu progresul său uimitor.”                                                                                                                        Alegerea celor 15 beneficiari a fost extrem de dificilă, deoarece starea materială a tuturor celor 41 de familii este precară, iar rezultatele bune ale copiilor sunt comparabil apropiate. În marea majoritate este vorba de familii care trăiesc din ceea ce părinţii reuşesc să câştige muncind cu ziua sau chiar numai din alocaţiile copiilor. Există şi situaţii mai speciale, care atrag în mod deosebit atenţia, cum este cazul lui Beatris, o fetiţă lăsata în grija bunicilor. Mama ei şi-a intemeiat o altă familie, astfel că fetiţa locuieşte împreună cu bunicii… într-o clădire fără electricitate. Cu toate acestea, Beatris merge la şcoală şi învaţă bine. Cât va mai rezista în asemenea condiţii? Nimeni nu cunoaşte răspunsul la această întrebare.                                                                                                                   Imaginaţi-vă! În secolul al XXI-lea, în România, încă există unii copii lipsiţi total de bunurile şi facilităţile elementare ale vieţii. Nu credeti că ar trebui ajutaţi?                                  Ceilalţi copii aşteaptă cu sufletul la gură să primească şi ei vestea cea bună – obţinerea unei astfel de burse.                                                                                                                 Este doar un început, există speranţe ca până în septembrie 2015 tot mai mulţi copii studioşi să fie sponsorizaţi pentru a nu părăsi şcoala.                                                     Ştiind că una dintre bogăţiile românilor sunt copiii şi că inteligenţa ar trebui considerată bun naţional, asemenea iniţiative derulate în cât mai multe zone din ţară, ar îmbunătăţi situaţia prezentă, ar face din Romania un loc mai bun. Aceasta ar putea fi o temă, în special pentru tineri, pentru oamenii cu suflet mare.

 

Mesajul Elisei Cantemir:

Mulţumim tuturor prietenilor acestei campanii. În acest mod am ales noi să luptăm împotriva abandonului şcolar. Campania va continua, dar numai împreună vom putea ajuta copiii nevoiaşi să îşi continue şcoala, pentru a le deschide orizontul spre un alt standard de viaţă! Orice contribuţie este binevenită. Vă aşteptăm alături de noi cu idei, propuneri, daruri, muncă voluntară şi mai ales susţinere financiară.                                   Răspândeşte povestea mai departe! Luptă şi tu împotriva abandonului şcolar!                   Donaţii se pot face:                                                                                                                  – online:  http://fundatiactf.ro/doneaza-online-2                                                                       – la Banca Comercială Romană: în contul  RO42RNCB0472136508350001 (cu menţiunea „Fondul: Luptă şi tu împotriva abandonului şcolar!” )                                                              – la sediul Fundatiei Comunitare Ţara Făgăraşului, Piata Republicii nr. 3, Făgăraş, judeţul Brasov, luni-vineri, 10.00-16.00  – cash

Informaţii despre această campanie socială se găsesc şi pe situl www.radiostar.ro, secţiunea „Luptă şi tu împotriva abandonului şcolar!”.

AFORISME, AFORISME AMUZANTE, SFATURI ÎNŢELEPTE (XXV)

AFORISME

Este de o mie de ori mai bine să ai bun simţ fără educaţie, decât să ai educaţie fără bun simţ – Robert G. Ingersoll
Dacă ai voinţă poţi muta şi munţii, dar dacă ai şi un pic de creier îi lasi
acolo, că nu te deranjează ! – anonim
Un singur copil la părinţi este echivalent cu singurătatea, doi copii înseamnă rivalitate, trei copii semnifică echilibru, patru copii înseamnă bogăţie.- anonim
Matematicianul arab Muhammad ibn Musa al-Khawarezmy (780-850 p.Chr.), descoperitorul „zeroului”, iniţiator al algebrei şi al trigonometriei, întrebat fiind ce valoare reprezintă omul în matematică, a răspuns:
Dacă omul are bun simţ şi caracter este 1; dacă mai este şi frumos, se mai adaugă un zero, este deci 10; dacă mai are şi bani, se mai adaugă un zero, deci 100; dacă se mai şi trage dintr-un neam nobil, se mai adaugă un zero, deci are valoarea de 1000 !
Dacă însă dispare simbolul bunului simţ şi al caracterului, acel prim 1, din faţă, rămân doar zerourile, adică nimic !

 
Barbatul si femeia – Victor Hugo

Bărbatul este cea mai elevată dintre creaturi. Femeia este cel mai sublim ideal. Dumnezeu a făcut pentru bărbat un tron, pentru femeie un altar. Tronul exaltă, altarul sfinţeşte.
Bărbatul este creierul, femeia este inima. Creierul primeste lumină, inima primeşte iubire. Lumina fecundează, iubirea reînvie.
Bărbatul este puternic prin raţiune, femeia este invincibilă prin lacrimi. Raţiunea convinge, lacrimile înduioşează sufletul.
Bărbatul este capabil de eroism, femeia – de orice sacrificiu. Eroismul înnobilează, sacrificiul aduce sublimul.
Bărbatul are supremaţia, femeia are intuiţia. Supremaţia semnifică forta, intuiţia reprezintă dreptatea.
Bărbatul este un geniu, femeia este un înger. Geniul este incomensurabil, îngerul este inefabil.
Aspiraţia bărbatului este către gloria supremă, aspiraţia femeii este îndreptată către virtutea desăvârşita. Gloria face totul măreţ, virtutea face totul divin.
Bărbatul este un cod, femeia este evanghelia. Codul corijează, evanghelia ne face perfecţi.
Bărbatul gândeşte, femeia intuieşte. A gândi înseamnă a avea creier superior. A intui, simţind, înseamnă a avea în frunte o aureolă.
Bărbatul este un ocean, femeia este un lac. Oceanul are o perlă care-l împodobeşte, lacul are poezia care-l luminează.
Bărbatul este un vultur care zboară, femeia – o privighetoare care cântă. A zbura înseamnă a domina spaţiul, a cânta înseamnă a cuceri sufletul.
Bărbatul este templul, femeia este sanctuarul. În faţa tempului ne descoperim, în faţa sanctuarului îngenunchiem.
Bărbatul este plasat acolo unde sfârşeste pământul, femeia acolo unde începe cerul.

 

Aforisme despre fericire

Prima reţetă pentru fericire este: evită să meditezi prea mult asupra trecutului. – Andre Maurois
Ceea ce ne face fericiţi ne defineşte. – Marius Torok
A fi fericit nu însemnă că totul este perfect, ci faptul că ai decis să vezi dincolo de imperfecţiuni. – anonim
Fericit este acela care are trup sănătos, minte ascuţită şi o fire educată. – Thales
Raiul pe pământ este o alegere pe care trebuie să o faci, nu un loc pe care trebuie să-l găseşti. – Wayne Dyer
Oamenilor le este greu să fie fericiţi din cauză că întotdeauna văd trecutul mai frumos decât a fost, prezentul mai rău decât este şi viitorul mai dificil decât va fi. – Marcel Pagnol
Cel care depinde doar de el însuşi, acela va cunoaşte cea mai mare fericire. – Proverb chinezesc
Fericirea este ca aerul pe care îl respirăm: fiecare poate lua din el atât cât vrea. – Van Minh
Fericirea este alcătuită dintr-un şir de plăceri mărunte. – Charles Baudelaire
Fericirea şi nefericirea sunt în suflet. – Democrit
Fericirea nu este nimic altceva decât o sănătate bună şi o memorie proastă. – Albert Schweitzer
Fericirea este sănătatea sufletului. – Hans Lohberger
Ce trist lucru să priveşti fericirea prin ochii altuia. – Shakespeare
Fericirea înseamnă să te împaci cu tine însuţi. – Luis Bunuel
Sunt atâtea persoane în lume care ne iubesc…Numai dacă am avea ochi pentru a vedea, o inimă pentru a iubi, mâini pentru a primi ceea ce ne este oferit. – Lucy Maud Montgomery

 

SFATURI ÎNŢELEPTE

În viaţă nimic nu-i întâmplător sau accidental. Lucrurile mari ca şi cele mici au cauze. Fii atent la acestea.
În viaţă există lucruri ireversibile cum ar fi: cuvântul rostit, timpul pierdut şi ocazia ratată.
Viaţa are două energii dominante; iubirea şi frica. Iubirea le-nvinge pe toate. Lasă frica. Frica aduce doar haos.
Nu spulbera niciodată speranţa altora, căci poate alţii nu au nimic în afară de aceasta.
Nu crede tot ce auzi şi nu spune tot ce gândeşti.
Personalitatea se cizelează prin numeroase greutăţi şi provocări. Acceptă-le, căci astfel devii o persoană mai puternică şi mai înţeleaptă.
Învaţă să taci, e o artă…
Nu lua decizii în stare de nervi.
Nu-ţi pierde niciodată cumpătul. Respiră adânc.
Îngrijeşte-ţi corpul.
Iubeşte-ţi corpul, acela ştie bine ce gândeşti. Din gândurile tale ia naştere sănătatea sau boala. Gândeşte întotdeauna pozitiv.
Cultivă-ţi şi menţine-ţi relaţiile de prietenie.
Nu plăti preţul unui lucru doar când acesta este gata .
Fereşte-te de cei care nu au nimic de pierdut.
Învaţă să spui “nu”, dar fă asta cu atenţie şi cumpătare.
Nu conta pe faptul că viaţa te va trata drept.
Fă doar un singur lucru deodată, dar acela fă-l bine.
Nu-ţi face griji dacă pierzi o bătălie, războiul încă poţi să-l câştigi.
Nu amâna. Acţionează imediat.
Nu-ţi fie ruşine să pronunţi cuvintele “Nu ştiu” şi “Scuze”.
Cel puţin o dată pe an fă planuri la prima oră.
Priveşte oamenii în ochi.
Singurătatea e doar o stare psihică. Pentru a-ţi iubi persoana nu ai nevoie de alţii.
În viaţă nu există bine sau rău, totul e alegere. Deci alege cu înţelepciune!
Poartă-te cu ceilalţi aşa cum ţi-ai dori ca alţii să se poarte cu tine.
Trăieşte clipa. Nu fugi înainte… Mai sunt multe de gustat în viaţa prezentă.
Nu fii prea aspru cu tine însuţi. Ai venit în această viaţă ca să înveţi despre tine cine eşti cu-adevărat. Deci, savurează această experienţă.
Spune totdeauna adevărul.
Viaţa este pură energie. Încearcă să o simţi în jurul tău, cum trece prin tine şi se scurge în tine. Fă diferenţa între cea pozitivă şi cea negativă.
Savurează tot timpul acest minunat mediu terestru.
Fericirea depinde mult de tovarăşul tău, de aceea alege bine.
Meditează măcar 30 de minute, în fiecare zi.
Savurează odihna.
Trăieşte mai degrabă după ce-ţi dictează inima şi nu mintea. Ai dreptul să fii fericit!!!
Lasă amăreala şi ura, ele aduc numai baiuri.
Pronunţă cuvintele cu prudenţă şi cumpătare, căci aceste cuvinte pot deveni realitate.
Într-o bună zi vei privi înapoi la tot ce ai făcut în această viaţă şi vei pleca râzând de pe această lume…

TIPURI MONETARE MACEDONENE SI ELENISTICE

” Istoria este versiunea evenimentelor trecute asupra carora oamenii s-au pus de acord.” – Napoleon Bonaparte

TIPURI MONETARE MACEDONENE SI ELENISTICE                                                   un articol de Nicolae Sabin DORDEA

Tipurile de monede care au circulat în Dacia şi care ulterior au influenţat monetăria dacică, au fost principalele monede macedonene şi elenistice. Acestea au o semnificaţie deosebită în istoria numismaticii europene pentru faptul că ele au fost modelele care au influenţat caracteristicile emisiunilor monetare în următoarele două milenii. Macedonia are oricum un loc special în istorie, datorat celor doi principali exponenţi ai săi, Filip al II-lea şi în mod deosebit, Alexandru cel Mare.
Filip al II-lea, membru al dinastiei Argeade, a fost cel de-al treilea fiu al regelui Amiyntas al III-lea şi tatăl lui Alexandru al III-lea, cunoscut în istorie ca Alexandru cel Mare. După ce la început a fost regent pentru nepotul său Amyntas al IV-lea, fiul fratelui său Perdicas al III-lea, în 359 a.Chr. Filip al II-lea a dobândit puterea deplină şi s-a încoronat rege al Macedoniei, regat care a dominat întreaga Grecie. Capitala regatului după anul 400 a.Chr. a fost oraşul Pella.
Până la sfârșitul secolului al IV-lea a.Chr., regatul ocupa numai o regiune care corespunde cu oarecare aproximație cu Macedonia din Grecia zilelor noastre. Macedonia, izolată oarecum şi de munţii înconjurători, era un regat mai retras în raport cu restul Greciei (Elada). Regatul macedonean a căpătat în timp un caracter elenistic din ce în ce mai pronunţat, chiar dacă iniţial civilizaţia macedoneană a fost considerată ca fiind ceva mai înapoiată. Deşi de neam grec, amestecat cu elemente tracice şi ilirice, macedonenii din acele timpuri, erau considerati de eleni, sălbatici şi barbari. Ocupaţiile de bază ale macedonenilor erau agricultura, vânătoarea şi extragerea bogăţiilor solului (în special a aurului)
Filip al II-lea a moștenit tronul Macedoniei într-un moment de disperare totală, cu regiunea înconjurată de regatele greceşti ostile. Filip a folosit o combinaţie de abilitate diplomatică şi strălucire militară pentru a-şi transforma poziţia în lumea elenă, restabilind pacea şi câştigand dominaţia întregii Grecii. El şi-a reorganizat armata în unităţi militare puternice denumite „falange”, formate din soldați profesionişti, o idee nouă şi revoluţionară. Fiul său, Alexandru, a construit pe bazele solide realizate de Filip şi a utilizat unităţile de falange cu mare efect, reuşind să creeze unul dintre cele mai mari imperii pe care lumea le-a văzut vreodată. Deşi, după moartea creatorului său, la scurtă vreme, imperiul s-a dezmembrat în mai multe regate care se duşmăneau, regate conduse de foştii săi generali, cuceririle lui Alexandru au lăsat o moştenire nepieritoare, având meritul răspândirii culturii şi ştiinței greceşti în tot vastul său imperiu.
După două secole de glorie, în mod inevitabil a urmat declinul. Macedonia a fost cucerită de Republica Romană şi transformată în provincie în anul 146 a.Chr..
Circulaţia monedelor emise de regii macedoneni în teritoriile din bazinul Dunării Inferioare a fost influenţată direct de puterea pe care aceştia au avut-o în regiune începând cu jumătatea secolului al IV-lea a.Chr.. Sunt binecunoscute episoadele intervenţiilor regilor macedoneni Filip al II-lea în Dobrogea (339 a.Chr.) şi Alexandru cel Mare în Muntenia (335 a.Chr.).
Monedele lui Filip al II-lea (359-336 a.Chr.) şi Alexandru cel Mare (336-323 a.Chr.), stateri de aur, tetradrahme şi drahme de argint, monede divizionare de bronz, au circulat pe teritoriul Daciei în special în regiunile extracarpatice, mult mai rar întâlnite în Transilvania, unde în general, au fost descoperiri izolate. Cele mai frecvente au fost descoperirile de tetradrahme care, în cazul celor de tip Filip al II-lea, au fost identificate ca fiind emisiuni postume. De multe ori, acestea au fost descoperite împreună cu monede de la Alexandru cel Mare, ceea ce arată faptul că pătrunderea lor la nordul Dunării s-a petrecut în intervalul de timp între cele două campanii macedonene mai sus menţionate (339-335 a.Chr.) şi cele conduse de Lysimach împotriva lui Dromichaites (în anii 300 a.Chr. şi 292 a.Chr.). Ele sunt bătute fie de oraşele vest-pontice, fie pătrund pe căile comerciale din sudul Dunării. Este important de remarcat că cetăţile vest-pontice au continuat emisiunile proprii, ştiută fiind politica tolerantă a regilor macedoneni în domeniul monetar.
Monedele macedonene sunt lucrate cu o finete greu de egalat, sunt deosebit de frumoase şi bine realizate, relieful lor sculptural amintind de basoreliefurile greceşti. Gravorii macedoneni au dat dovadă de o mare măiestrie în realizările lor, atingând excelenţa şi reuşind să creeze un stil artistic aparte. Monedele macedonene au fost atat de bine executate artistic şi tehnic, încât se poate spune că toate imitaţiile care le-au urmat în timp au avut un caracter degenerescent.

TETRADRAHMA TIP FILIP AL II-LEA

   
Efigiile lui Filip al II-lea pe aversul tetradrahmelor
In timpul domniei lui Filip al II-lea s-au emis două tipuri succesive de tetradrahme, diferenţa dintre ele fiind dată doar de aspectul reversului.
Tetradrahma din argint de tip Filip al II-lea reprezintă pe avers, celebra efigie, într-un cerc perlat, portretul puternic al lui Zeus spre dreapta, cu păr bogat şi barbă stufoasă, purtând cunună de lauri.

Primul tip monetar în ordine cronologică, îl înfăţişează pe revers pe regele Filip călare, orientat spre stânga, purtând kausia, un tip de pălărie macedoneană antică, cu mâna dreaptă întinsă, adresându-se adunării armatei, legenda ΦIΛIΠΠOY (FILIPPOU) şi sigla monetăriei emitente. Acest tip de monedă a fost emis între 359 si 348 a.Chr..

Cel de-al doilea tip monetar a fost emis după anul 348 a.Chr. când Filip al II-lea a celebrat Jocurile Olimpice la Dion, la poalele muntelui Olympos, situat la 15 km sud-vest de oraşul Katerini de astăzi, în aproapiere de Salonic. Acesta redă pe revers, într-un cerc perlat, călăreţul olimpic orientat spre dreapta, care are într-o mână o ramură de palmier, legenda ΦIΛIΠΠOY (FILIPPOU) şi sigla monetăriei emitente. Acesta este tipul monetar cel mai des imitat de întreaga lume antică.
Cele mai multe tetradrahme au fost bătute la monetăriile Pella şi Amphipolis. Tetradrahmele au în general o greutate de peste 14 grame şi un diametru de 25-26 mm.

Emisiuni postume ale tetradrahmelor lui Filip al II-lea

TETRADRAHMA TIP ALEXANDRU CEL MARE 

Tetradrahma de tip Alexandru cel Mare înfăţişează pe avers capul lui Herakles cu blana de leu (după unii specialişti ar fi chiar chipul lui Alexandru), iar pe revers Zeus cu acvilă şi sceptru stând pe tron spre stânga, legenda AΛEΞANΔPOY (ALEXANDROU) sau AΛEΞANΔPOY BAΣIΛEΩΣ (ALEXANDROU BASILEOS) precum şi diferite sigle şi monograme (cea de sus, monetăria Milet).

DRAHMA TIP ALEXANDRU CEL MARE 

Drahmele de argint emise în timpul lui Alexandru cel Mare au aceleaşi caracteristici iconografice ca şi tetradrahmele.
În timpul campaniilor europene sau asiatice ale lui Alexandru cel Mare, o bună parte a obiectelor din aur şi argint prădate au fost topite, transformate în lingouri şi trimise la Pella şi Amphipolis pentru a fi transformate în monede. Se estimează că în timpul domniei lui Alexandru Macedon, numai la monetăria de la Amphipolis, au fost bătute aproximativ 13 milioane de tetradrahme din aur şi argint.
Atât în cazul emisiunilor lui Filip al II-lea, cât şi a celor ale lui Alexandru cel Mare, monedele au continuat să fie bătute şi după moartea acestora în monetăriile oraşelor macedonene, dar şi ale oraşelor din întreaga lume greacă. De asemenea, ele au fost copiate sau au servit drept model pentru monetăriile regatelor barbare de la periferia lumii elenistice.

TETRADRAHMA TIP FILIP AL III-LEA

Tetradrahma de tip Filip al III-lea Arideul (Arhidaios) fratele vitreg al lui Alexandru, înfăţişează pe avers capul lui Herakles cu blana de leu, iar pe revers Zeus cu acvilă şi sceptru stând pe tron spre stânga, legenda ΦIΛIΠΠOY (FILIPPOU) sau ΦIΛIΠΠOY BAΣIΛEΩΣ (FILIPPOU BASILEOS) precum şi diferite sigle şi monograme. Drahmele de argint emise în timpul lui Filip al III-lea, ca şi cele emise în timpul lui Alexandru, au aceleaşi caracteristici iconografice ca şi tetradrahmele. Un destin similar l-au avut şi monedele lui Filip al III-lea Arideul, tetradrahma şi drahma constituind modele pentru emisiunile getice de la Dunărea de Jos.

TETRADRAHMA TIP LYSIMACH

Tetradrahma din timpul domniei lui Lysimach, satrap (321-306 a.Chr.) şi rege al Thraciei (306-281 a.Chr.) prezintă pe avers capul zeificat a lui Alexandru spre dreapta, cu coarnele lui Amon, iar pe revers, reprezentarea zeiţei Athena Nikephoros şezând pe tron spre stânga şi legenda la stânga şi la dreapta: ΛYΣIMAXOY BAΣIΛEΩΣ (LISIMACOU BASILEOS), eventual monogramă (monetăriile Pergamon si Pella).
După cum s-a văzut în capitolul anterior, tipul staterilor de aur a lui Lysimach, a fost utilizat mult mai târziu, de Mithridates VI Eupator regele Pontului, în emisiunile oraşelor pontice în timpul primului său război cu romanii. Monedele macedonene din aur, argint şi bronz au avut o răspândire mai largă decât cea a teritoriilor controlate în mod direct, la un anumit moment, de Alexandru cel Mare şi urmaşii săi. Ele au fost întâlnite şi în Transilvania, mai ales în zona Munţilor Orăştie, fiind puse în legătură cu campaniile lui Burebista la Dunărea de Jos, dar şi în Moldova, pe văile Prutului şi Siretului.

 

TETRADRAHMELE MACEDONIEI PRIMA SI ALE INSULEI THASOS

Un rol important privind circulaţia monedelor în Dacia preromană, l-au avut tetradrahmele Macedonia Prima şi tetradrahmele insulei Thasos. Având în vedere cantitatea mare de tetradrahme Macedonia Prima şi Thasos descoperite în Dacia intracarpatică (Transilvania), cercetările arheologice au scos în evidenţă importanţa politică şi economică în special a câtorva zone, în a doua jumătate a secolului al II-lea a.Chr. şi prima jumătate a secolului I a.Chr., în schimburile comerciale cu negustorii din Peninsula Balcanică, având ca placă turnantă populaţia unei uniuni de triburi dacice din zona Munteniei. Intr-un alt capitol ulterior se va evidenţia importanţa acestor tipuri monetare în evoluţia monetăriei dacice.

TETRADRAHMA TIP MACEDONIA PRIMA
După înfrângerea regelui Perseu de catre romani la Pydna în 168 a.Chr., Macedonia a fost împărţită în patru republici clientelare stabilite de Roma. Romanii au instaurat în aceste regiuni un regim republican şi au impus o serie de interdicţii, printre care se număra interzicerea importului de sare, a exploatării pădurilor şi a exploatării minelor de aur şi argint, care reprezentau principalele bogăţii ale Macedoniei. În aceeaşi perioada a existat şi interdicţia de a bate monedă. După zece ani, ţara era în aşa măsură sărăcită încât romanii au permis redeschiderea minelor de aur şi emiterea de monedă din argintul exploatat. Dintre cele patru regiuni, Macedonia Prima şi Secunda au emis tetradrahme de argint, Terţia nu a emis monedă, iar Quatra a emis numai piese de bronz. Emisiunile cele mai numeroase au fost cele ale Macedoniei Prima, care dispunea de bogatele mine de argint de la muntele Pangaion, precum şi de monetăria de la Amphipolis, cu excepţionala-i tradiţie tehnică şi artistică. Începutul activităţii monetare a Macedoniei Prima a fost marcat de o emisiune festivă din 158 a.Chr., foarte restrânsă ca număr de piese, purtând pe avers capul lui Zeus iar pe revers imaginea zeiţei Artemis Tauropolos, cu câte o torţa în fiecare mâna, pe un taur spre stânga. A urmat apoi tipul monetar arhicunoscut, ale cărei monede poartă pe avers bustul zeiţei Artemis Tauropolos iar pe revers măciuca lui Hercule într-o coroană de ramuri de stejar. Tetradrahmele Macedoniei Prima au fost emise după sistemul monetar attic, introdus în Macedonia de Alexandru cel Mare, diferit de cel aeginic.

Tetradrahmele Macedoniei Prima poartă pe avers bustul zeiţei Artemis Tauropolos, spre dreapta, în mijlocul unui scut macedonean. Zeiţa poartă în jurul capului o bandă numită stephane, are părul strâns la ceafă într-o torsadă, cu câteva şuviţe care coboară pe tâmple şi pe ceafă. Tunica îi este prinsă pe umăr cu o agrafă rotundă, mai mult sau mai puţin vizibilă. Înapoia capului se văd parţial un arc şi o tolbă, atribute ale zeiţei care apar de obicei împreună. Bustul zeiţei este înconjurat de un cerc perlat. Scutul ca atare este ornamentat cu şapte ovale duble, în care se află o stea cu opt braţe, care alternează cu tot atâtea grupuri de câte trei puncte. Pe revers monedele poartă legenda (înscrisul) cu litere grecesti MAKEΔONΩN ΠPΩTHƩ (MAKEDONON PROTIS) – Macedonia Prima, pe două rânduri despărţite de măciuca lui Hercule aşezată orizontal, cu capătul gros spre dreapta, care sunt înconjurate de o coroană formată din două ramuri de stejar. Deasupra şi dedesubtul legendei apar una sau mai multe monograme ale monetăriei sau magistratului monetar. În partea stânga a reversului, în afară coroanei, este reprezentat un fulger în maniera obişnuită pe monedele greceşti, dar redat prin globule foarte fine. Cercetarea sistematică a monedelor a sos în evidentă faptul că există deosebiri marcante între monede, aversul pieselor prezentand deosebiri de la un lot de piese la altul, privind trăsăturile feţei, dar şi coafura. Aceste tetradrahme cu flan mare, au diametrul de 32-33 mm şi greutati intre 16-17 grame.
Tetradrahmele Macedoniei Prima se numără printre cele mai bogate şi mai răspândite emisiuni monetare ale antichităţii. Cu toate că ele au jucat un rol însemnat în circulaţia monetară în Peninsula Balcanică şi în nordul Dunării, evoluţia şi cronologia lor relativă este aproape necunoscută deoarece aceste emisiuni se înşiruie pe o perioada relativ scurtă, de circa nouă ani (158–150 a.Chr.). Macedonia a fost declarată oficial provincie romană în 146 a.Chr. după ce generalul Metellus l-a înfrânt pe regele Andriscus Macedon în anul 148 a.Chr., şi după ce cele patru republici clientelare au fost dizolvate. În cadrul provinciei intrau Epirus Vetus, Tesalia şi părți ale Iliriei și Traciei.
TETRADRAHMA TIP THASOS                                                                                            În a doua jumătate a secolului al II- lea a.Chr., în Dacia şi-au făcut apariţia alte monede, de influenţă macedono-tracică, tetradrahmele insulei Thasos, o insulă din Grecia situată în bazinul nordic al Mării Egee (Marea Traciei), la 8 km distanță de coasta meridională a Traciei. Ele au fost emise între anii 148-80 a.Chr. Aceste monede au avut mare căutare pe piaţă pentru că s-au răspândit nu numai în Dacia, ci şi în tot nordul Peninsulei Balcanice şi în vasta regiune ocupată de sciţi în sudul Rusiei de astăzi. Au circulat în Dacia până pe la jumătatea secolului I a.Chr., până când romanii au ajuns la Dunăre, pe la 70 a.Chr., şi astfel au ajuns pe piaţă şi denarii romani republicani.

Tetradrahmele insulei Thasos au pe avers chipul tânar al zeului Dionysos orientat spre dreapta, cu cunună de iederă şi două rozete din puncte deasupra frunţii, iar pe revers Herakles nud (Hercules), în picioare, cu capul spre stânga, se sprijină cu dreapta pe măciucă, pe piept, umărul şi braţul stâng sprijinit pe şold, purtând pielea leului din Nemeea. Pe aceste tetradrahme cu flan mare, de 27-32 mm şi greutăţi între 16-17 grame, apare legenda (înscrisul) cu litere greceşti pe trei laturi ale monedei: HPAKΛEOYΣ ΣΩTHPOΣ ΘAΣIΩN (HRAKLEOUS SOTIROS TASION), ceea ce înseamnă: Heracles salvatorul tasienilor.

Un tip monetar mai rar întâlnit, tot tracic, imitând modelul tasian, cu tendinţă de schematizare, este cel al căror monede păstrează acelaşi tip de avers şi revers, dar se modifică legenda: HPAKΛEOYΣ ΣΩTHPOΣ ΘPAKΩN (HRAKLEOUS SOTIROS TRAKON), Heracles salvatorul tracilor.

Sursele imaginilor: internet

 

MONEDELE ORAŞELOR GRECEŞTI DE PE COASTA DE VEST A MĂRII NEGRE

” Istoria este versiunea evenimentelor trecute asupra carora oamenii s-au pus de acord.” – Napoleon Bonaparte

MONEDELE ORAŞELOR GRECEŞTI DE PE COASTA DE VEST A MĂRII NEGRE     un articol de Nicolae Sabin DORDEA

 

Prefaţă
Numismatica este o disciplină conexă istoriei şi poate constitui pentru amatori o pasiune frumoasă şi interesantă. În mod sigur, sentimentul pe care îl ai ţinând în mână o monedă veche de două mii de ani, este unul de respect, este acela că ţii în mână un crâmpei de istorie. Dacă monedele ar putea povesti…ar fi minunat. Martore ale unor evenimente, multe necunoscute nouă, ele oferă informaţii, spun mult, dar nu pot să şi povestească. Rolul specialiştilor în arheologie şi numismatică, este tocmai acela de a le pune într-un context istoric corect, de a le dezvălui povestea. La rândul lor, monedele confirmă evenimente şi situaţii relevate de alte surse istorice, vin în sprijinul unor afirmaţii ale specialiştilor. Numismatica, prin studiul şi analiza pieselor monetare, poate descoperi informaţii interesante, elemente de natură economică, militară sau religioasă, într-un cuvânt, reflectarea realităţii unei epoci.
Articolul de faţă, departe de a fi un „savant tratat de numismatică”, este un instrument care furnizează iubitorilor de numismatică cunosţinte elementare despre monetăria în Dacia preromană. El tratează cronologic istoria monedelor de la prima lor apariţie pe pământul dacilor şi până la cucerirea romană, prezentând emisiunile monetare cu imagini avers- revers (atunci când se găsesc), însoţite de descrieri şi informaţii interesante, fiind totodată un ghid numismatic util şi usor de utilizat.
Din multitudinea de imagini de monede de pe internet le-am ales pe cele mai bune şi mai clare, pentru a se înţelege cât mai bine caracteristicile acestora, utilizarea acestor imagini fiind numai în scop educativ. Este lesne de înţeles că având o vechime de peste două mii de ani, starea de conservare a unora dintre monede nu este de cea mai bună calitate. Există tipuri monetare pentru care încă nu am găsit imagini pentru exemplificare. Acestea vor fi completate în material pe măsură ce le vom identifica pe sursele online.
Un prim capitol îl reprezintă monedele oraşelor greceşti.

 

MONEDELE ORAŞELOR GRECEŞTI DE PE COASTA DE VEST A MĂRII NEGRE
Apariţia monedelor în Dacia este legată de oraşele greceşti de pe ţărmul Marii Negre (Pontul Euxin). În secolele al VII-lea şi al VI-lea a.Chr. teritoriile traco-getice au intrat în sfera de interes comercial a negustorilor greci, iar această stare de fapt a avut ca rezultat întemeierea coloniilor greceşti Istria, Kallatis şi Tomis, pe coasta dobrogeană a Mării Negre. Centre comerciale locale, purtătoare ale civilizaţiei antice greceşti din marile metropole, coloniile înfiinţate au adus o civilizaţie superioară celei traco-getice, accelerând progresul populaţiei autohtone. Pe parcursul aceloraşi secole, pe ţărmurile vestic şi nordic al mării au fost întemeiate multe alte colonii importante consemnate de istorie, printre care Apollonia Pontica (astăzi Sozopol, în Bulgaria), Odessos (astăzi Varna, în Bulgaria), Olbia (în Ucraina) la gurile Bugului şi Tyras la limanul Nistrului. Colonizarea masivă a întregului bazin pontic de către greci a însumat aproximativ nouăzeci de oraşe-porturi.
La aproximativ două secole de la apariţia primelor monede din istorie în regatul Lydiei din vestul Asiei Mici (astăzi Anatolia, Turcia), primele monede care au apărut pe actualul teritoriu al României au fost cele din zona Daciei Pontice începând cu secolul al V-lea a.Chr., când oraşele greceşti de pe ţărmul vestic al Mării Negre au emis propriile lor monede (Histria – secolul al V-lea a.Chr., Callatis – jumătatea secolului al IV-lea a.Chr., Tomis – secolul al III-lea a.Chr.).

Evoluţia celor trei colonii vest pontice a fost inegală pe parcursul întregii lor existenţe, deşi istoria lor are şi elemente comune. Pentru perioada corespunzătoare secolelor VI – IV a.Chr., Istria a fost colonia care s-a impus în mod deosebit.

 

ISTRIA (Histria) – IΣTPI (ISTRI)
Utilizez numele în limba greacă, Istria, nu numai pentru faptul că aşa este cunoscută în numismatica europeană, ci pentru că aşa stă scris pe monedele acestei aşezări antice şi pentru că numele său provine de la Istros.
Prin urmare, Istria, aflată în apropierea gurilor de vărsare ale Dunării în mare, este cea mai veche colonie de pe coasta de vest a Mării Negre. Grecii i-au dat acestei colonii numele de Istria de la numele grecesc al fluviului Dunărea – Istros, acest nume desemnând în special cursul său inferior. Mai târziu, numele dat de romani a fost Danubius, desemnând în special cursul superior şi mijlociu al fluviului. Strabon scria că cetatea Istria se află „la o depărtare de 500 de stadii de gura sacră a Istrului”. Conform informaţiilor rămase de la Eusebiu, colonia a fost întemeiată de grecii din Milet în anul 657 a.Chr.. De altfel, originea sa milesiană este confirmată şi de Pliniu cel Bătrân şi de Strabon. După Pseudo – Scymnos, întemeierea Istriei ar fi avut loc în timpul pătrunderii sciţilor în Asia, adică la finele secolului al VII-lea a.Chr.. Cercetările arheologice desfăşurate în cetatea Istria au scos la lumină ceramică greacă rhodo-ionică, corintică şi attică, din a doua jumătate a secolului al VII-lea a.Chr., acestea confirmând informaţiile oferite de Eusebiu. Începând din sec. al VI-lea a.Chr. Istria a devenit cel mai important polis de pe ţărmurile de vest şi nord–vest ale Pontului Euxin, cunoscând activităţi economice şi comerciale ample, având relaţii cu alte centre comerciale şi întreţinând raporturi continue cu autohtonii. În cursul secolelor al V-lea şi al IV-lea a.Chr., Istria s-a transformat în centru de producţie, depăşind stadiul de centru comercial şi intermediar de schimb între grecii din metropole şi autohtoni. S-au deschis ateliere ceramice, a sporit producţia de cereale din teritoriile rurale, s-a intensificat pescuitul la gurile Dunării şi s-au amplificat raporturile cu populaţia locală traco-getică. Pe plan politic, Istria a jucat un rol important prin participarea la revolta oraşelor pontice împotriva regelui macedonean Lysimach, la războiul împotriva Bizanțului şi la conflictul care l-a opus pe Mithridates al VI-lea Eupator romanilor. În jurul anului 260 i.d.Hr., Istria s-a aliat cu cetatea Kallatis pentru a smulge orașului Byzantion controlul asupra portului Tomis.
DRAHMA ISTRIANA. Cunoscând o nouă etapă de dezvoltare, în secolul al V-lea a.Chr. la Istria s-au deschis şi primele ateliere monetare, colonia grecească emiţând monedă proprie în jurul anilor 480-475 a.Chr.. Este vorba despre binecunoscutele drahme de argint turnate, considerate a fi primele monede de pe actualul teritoriu al României. Ele au pe avers emblema orașului, reprezentată de un vultur deasupra unui delfin, orientat spre stânga şi legenda cu caractere greceşti IΣTPI (ISTRI) desemnând numele coloniei, toate încadrate într-un pătrat (quadratum incusum). Asemenea drahmelor ateniene care poarta pe revers o bufniţă, simbol al zeiţei Atena, pătratul adâncit este un element caracteristic monedelor antice greceşti. Conform celebrului om de cultura român Nicolae Iorga, aceste simboluri, vulturul de mare ţinând în gheare un delfin, au fost utilizate pe monede şi de alte orase greceşti, cum ar fi Sinope – alta colonie a Miletului – şi Olbia. Pe reversul monedelor istriene sunt prezente două capete umane alăturate, unul dintre ele fiind pozitionat răsturnat, reprezentand probabil Dioscurii sau poate alţi zei protectori ai comerţului cetăţii.

Drahmele de argint bătute la Istria au avut o arie relativ largă de circulatie, cuprinzând în special Dobrogea, astfel de monede fiind descoperite şi în Muntenia şi Moldova. Odată cu trecerea timpului, greutatea drahmei istriene a scăzut, de la 7-8 grame în secolul V a.Chr., la 5-6 grame în secolul IV a.Chr.. Pe lângă drahme, la Istria au fost bătute şi alte monede divizionare din argint cu aceleaşi caracteristici iconografice: hemidrahmă, egală cu jumătate dintr-o drahmă, sfert de drahmă, obol, egal cu 1/6 dintr-o drahmă, hemiobol, egal cu 1/2 dintr-un obol sau egal cu 1/12 dintr-o drahmă.

Hemiobol, 0,47 gr.

 

Între 450-350 a.Chr., oraşul Istria a bătut monede din bronz care sunt încadrate în două principale tipuri:
ROATA CU SPITE. Primul tip este cel cu roata cu patru spiţe pe avers şi legenda IΣT (IST de la Istria) pe revers, uneori cu literele I şi T mai mici decât Σ, aceste monede fiind considerate cele mai vechi monede de bronz istriene.

Ele au fost datate de specialisti ca B.Pick (a redactat un catalog al monedelor istriene) sau C.Preda între mijlocul secolului al V-lea şi mijlocul secolului al IV-lea a.Chr.. Se presupune că au fost emise după stoparea din circulaţie a vârfurilor de săgeţi şi cu siguranţă au folosit ca monedă divizionară pentru drahmele de argint. Aceste monede, realizate în marea lor majoritate prin turnare, dovedită de faptul că unele exemplare mai pastrează un mic peduncul rămas de la orificiul de scurgere a metalului în tipar, au variaţii mari de greutate şi de diametru. Constantin Preda, în lucrarea sa Istoria Monedei în Dacia Preromană, le-a clasificat în cinci grupe, în functie de diametru şi greutate: Gr.I.: 7-9,5 mm; 0,21-0.98 g.; Gr.a II-a: 10-11.7 mm; 0,54-1,18 g; Gr. a III-a: 12-14 mm; 0,60-2.15g; Gr. a IV-a: 15-16 mm; 0,58-2,52 g; Gr. a V-a: 17-18 mm; 2,52-3,37 g.

 

ISTROS. Cel de-al doilea tip monetar considerat printre cele mai vechi, este cel având pe avers reprezentarea umană a zeului fluviului, Istros, şi emblema cetăţii Istria pe revers. Sunt cunoscute două serii cu zeul Istros, emise probabil la diferenţă de mai bine de un secol.

Monedele aparţinând primei serii au flan neregulat şi gros, iar datarea lor le situează în secolul al IV-lea a.Chr.. După unele păreri acestea sunt printre primele monede de bronz emise de Istria. Afirmaţia are o logică, ţinând cont de faptul că încă de la întemeiere, locuitorii acestei cetăţi doreau să-şi facă cunoscută prezenţa în lumea comerţului maritim. Pe aversul acestor monede, efigia zeului Istros, cap uman cu barbă şi coarne de taur, apare în semiprofil spre dreapta şi este plasată în câmpul din stânga al monedei. Pe revers apare emblema cetăţii, vulturul pe delfin spre stânga şi legenda IΣTPI (ISTRI), în cazuri rare IΣTPIH (ISTRIA). Din cauza vechimii şi probabil a aliajului utilizat, sunt rare monedele de acest tip în stare bună de conservare.

Cea de a doua serie cuprinde monede cu flan circular mai bine conturat şi mai subţire, datarea lor situându-le, conform lui B. Pick, în jurul anului 200 a.Chr.. Ceea ce le deosebeşte de monedele primei serii este faptul că pe avers reprezentarea zeului Istros apare redată din faţă.

 

APOLLO. Un alt tip monetar între emisiunile de bronz istriene din perioada următoare este reprezentat de monedele care au pe avers capul zeului Apollo cu cunună de lauri, iar pe revers emblema oraşului, vulturul pe delfin spre stânga şi legenda IΣTPIH. În spaţiul dintre delfin şi coada vulturului se afla câte o monogramă: A,B,Γ,Δ,E,H.Θ,K,P, ca semn al monetăriei sau al magistratului monetar. Cu un diametru de 15-17 mm, greutatea lor se situează între 3-5 g. Aversul acestui tip de monede este foarte asemănător cu cel al emisiunilor de bronz ale lui Filip II, regele Macedoniei, care au avut o largă circulaţie pe piaţa oraşului Istria.

Printre exemplarele acestui tip monetar există piese pe reversul cărora vulturul este redat cu aripile deschise şi pe care apar siglele sau numele abreviate ale unor magistraţi monetari: API (ARIstotel), AYXH, HPOΔO (IRODO), eventual cu aplicare de contramărci (capul lui Helios sau Hermes). După B.Pick aceste emisiuni aparţin secolului al IV-lea a.Chr., dar mai nou, se crede că datarea lor se situează între a doua jumătate a secolului al IV-lea şi începutul secolului al III-lea a.Chr. (350-300 a.Chr.):

 

HELIOS. Un tip monetar mai rar, emis probabil într-un tiraj mai mic, considerat din aceeaşi perioadă cu cel al zeului Istros din seria a doua, datat de B.Pick în jurul anului 200 a.Chr., este cel al caror monede au pe avers capul lui Helios redat din faţa, iar pe revers aceeaşi emblemă a oraşului, vultur pe delfin spre stânga şi legenda IΣTPI (ISTRIa). Sunt piese de 2,4-2,5 g, cu diametre de 13-14 mm:

 

DIONYSOS. Monedele de bronz care constituie un alt tip monetar distinct, sunt cele care au pe avers capul zeului Dionysos spre dreapta cu cunună de iederă, iar pe revers un chiorchine de strugure şi legenda IΣTPIH (ISTRIA). Ca datare, acest tip monetar se situează între sfârşitul secolului al III-lea a.Chr. şi mijlocul secolului al Il-a a.Chr.- (210-150 a.Chr.).                                                                                                                                                    Alte emisiuni din bronz mai târzii din perioada autonomă a Istriei, care pot fi datate până în sec. I a.Chr. îi reprezintă pe avers pe zeii Demetra, Hermes şi Apollo.
CUNUNA DE SPICE. O serie aparte este constituita de monedele care au pe avers o cunună de spice, în interiorul căruia este plasată legenda IΣTPI şi mai apare sigla H. Au greutatea între 1,58-1,80 g şi un diametru de 14 mm. Acest tip monetar face parte din emisiunile tărzii ale Histriei şi sunt emise prin a doua jumătate a secolului II a.Chr. şi începutul secolului I a.Chr. – (150-100 a.Chr.).
DEMETRA. Un alt tip monetar este acela care are pe avers capul zeitei Demetra cu văl spre dreapta şi pe revers emblema oraşului, vultur pe delfin spre stânga şi legenda IΣTPIH (ISTRIA). Se cunosc putine exemplare din acest tip, cu diametre între 15-22 mm sau chiar mai mici şi cu greutăţi între 3-6,5 g. Pe unele exemplare apar numele abreviate ale magistraţilor monetari: API (ARIstotel), MONI, XAI, , iar pe altele apare sigla monetariei, de exemplu Y. Emiterea monedelor cu imaginea Demetrei poate fi datată în a doua jumătate a secolului al II-lea a.Chr şi primele decenii ale secolului I a.Chr. – (140-80 a.Chr.).
HERMES. Un alt tip monetar îl constitue monedele cu efigia lui Hermes pe avers, iar pe revers vultur pe delfin spre stânga şi una din legendele: IΣTP, IΣTPI, IΣTPIH, IΣTPIANΩN (ISTRIANON). La unele se întâlneşte numele abreviat al magistratului monetar, de exemplu ΔIO (DIOnysos) sau sigla monetariei, de exemplu A. Monedele cu efigia lui Hermes se datează în a doua jumătate a secolului al II-lea a.Chr şi primele decenii ale secolului I a.Chr., chiar puţin mai târziu decât monedele cu Demetra – (130-80 a.Chr.).
APOLLO. Printre ultimele monede istriene de bronz se numără si cele care au pe avers reprezentarea zeului lui Apollo, şezând pe scut, cu o săgeată în mâna dreaptă, cu mâna stânga sprijinindu-se pe arc, iar pe revers emblema oraşului, vultur pe delfin, legenda IΣTPIH (ISTRIA) şi numele abreviat al magistratului monetar, de exemplu APIΣT (ARISTotel). Greutăţile lor variază între 1,0-3,80 g, iar diametrul lor între 15-20 mm.

DIONYSOS. Un alt tip monetar asemănător celui de mai sus, este acela al caror monede au pe avers pe zeul Dionysos, în picioare cu sceptru şi kantharos (vas grecesc, cupă de băut cu două mânere) şi cu pantera alături, cu acelaşi revers cunoscut, emblema oraşului, vultur pe delfin şi legenda IΣTPIH (ISTRIA). Aceste monede au greutati între 2,96-3,14 g şi un diametru de 18 mm. Deosebit la acest tip de monede este faptul că nu apare nici un nume de magistrat monetar. Sunt datate spre finele secolului I a.Chr. şi până pe la mijlocul secolului I p.Chr – (90 a.Chr.- 50 p.Chr.).
ATHENA. Un tip monetar mai puţin cunoscut, considerat ca făcând parte din ultimele emisiuni din perioada semiautonomă a oraşului, este cel al căror monede au fost datate până spre jumătatea secolului I p.Chr. şi care au pe avers bustul zeiţei Athena cu coif spre dreapta, iar pe revers un caduceu şi legenda ICTPI (ISTRI). Observăm că în denumirea oraşului pentru litera S nu mai este folosit semnul Σ (sigma), ci litera C. Caduceul (kerykeion, în greacă), un baston cu aripi şi cu doi şerpi încolăciţi în jurul lui, era considerat în antichitate un simbol al comerţului, asociat cu zeul grec Hermes, mesagerul zeilor şi protectorul comercianţilor. Istoria Istriei povesteşte că în secolul I a.Chr. şirul emisiunilor de monede a fost întrerupt. Este demonstrat că piaţa Daciei preromane era larg dominată de denarul roman republican, însă monedele imperiale romane ale secolului I p.Chr. au pătruns aici, în cea mai mare parte, abia după cucerirea romană.
Foarte multe exemplare din ultimele serii monetare istriene sunt uzate în circulaţie şi în plus, poartă una, doua sau chiar trei contramărci cu chipurile zeilor Helios şi Hermes, ceea ce denotă că perioada lor de circulaţie trebuie să se fi prelungit, chiar până în secolul I p.Chr.
Istria şi-a reluat emisiunile monetare sub dominatia romană, în timpul împăratului Antoninus Pius, baterea monedelor continuând până sub împăratul Gordian al III-lea (238-244 p.Chr.), perioadă după care activitatea monetăriilor locale a încetat definitiv.

 

KALLATIS (Callatis) – KAΛΛATIANΩN (KALLATIANON)
Cel de-al doilea oraş pontic care a bătut monedă a fost Kallatis. Despre întemeierea la sfârşitul secolului al VI-lea a.Chr. a oraşului Kallatis (astăzi Mangalia, România), colonie de origine doriană, există informaţii de la Pseudo – Scymnos, care arată că aceasta a fost înfiinţată de grecii veniţi din Heracleea Pontică (azi Eregli, în Turcia), pe vremea când în Macedonia era rege Amyntas I (540 – 498 a.Chr.). Heracleea Pontică era la rândul ei o cetate înfiinţată de colonişti veniţi din Megara. În afară de cetatea Kallatis supranumită, se pare, „cea cu ziduri puternice”, coloniştii plecaţi din Heracleea au înfiinţat cetatea Chersones din Crimeea. Deoarece Megara era considerat un oraş fondat de Heracle (Herakles la greci, Hercule la romani), cetăţenii din Kallatis îl considerau pe marele erou grec, protectorul si strămoşul lor. De la Pliniu cel Bătrân aflăm că oraşul s-a întemeiat pe locul unei aşezări tracice, numită Cerbatis sau Acervetis. La mijlocul secolului al IV-lea a.Chr. Kallatis-ul era în plină dezvoltare, transformându-se ca şi Istria, într-un important centru de producţie. Au fost ridicate edificii publice şi monumente de artă importante, iar în atelierele de ceramică a fost fabricată o mare cantitate şi varietate de statuete colorate din argilă arsă, de un remarcabil nivel artistic. Principala ocupaţie a coloniştilor greci era comerţul cu populaţia locală getică (cumpărau grâu, miere, blănuri, peşte şi sclavi şi vindeau produse de lux: ceramică, ţesături, vin grecesc). Secolul I a.Chr a fost o perioadă zbuciumată pentru cele trei oraşe greceşti, motiv pentru care dezvoltarea economică a acestora a înregistrat o stagnare, dacă nu chiar o involuţie. Kallatis a făcut parte, împreună cu multe alte oraşe greceşti, din coaliţia antiromană organizată de regele Pontului, Mithridates VI Eupator (acesta a domnit între 120 – 63 a.Chr.). Cetatea a ajuns, în anii 50 a.Chr., sub influenţa regelui Burebista. Generalul roman Licinius Crassus, în 29-28 a.Chr., a înglobat definitiv cetatea în graniţele Imperiului Roman. A făcut parte din comunitatea cetăţilor pontice, federaţie care a fost cunoscută sub numele de Hexapolis. Celelalte cinci oraşe din această asociaţie erau Tomis, Istria, Dionysopolis, Odessos şi Mesambria. Comunitatea avea ca scop celebrarea cultului împăratului. Capitala era la Tomis iar preşedintele federaţiei era numit pontarh. Kallatis a suferit mult de pe urma invaziilor barbare. În 269 p.Chr.cetatea a rezistat eroic coaliţiei de popoare migratoare conduse de goţi. Oraşul a pierdut cartierele aflate în afara zidurilor, care au fost incendiate.
DRAHMA KALLATIANA. Primele emisiuni ale coloniei Kallatis sunt drahmele de argint, bătute după sistemul ponderal aeginetic (de la Aegina) folosit si în oraşe ca Heraclea Pontică, Bysantion şi Sinope. Celălalt standard de greutati utilizat de lumea greacă era cel euboic-attic. Iconografia monedelor din argint kallatiene este influenţată evident de emisiunile lui Alexandru cel Mare. Pe avers apare Herakles imberb, strămoşul mitic al grecilor din Kallatis, cu blana leului din Nemea pe cap, iar pe revers, alaturi de spicul de grâu, se afla armele eroului grec, măciuca, arcul şi tolba cu săgeţile înveninate cu sangele Hydrei din Lerna şi legenda KAΛΛA, KAΛΛATI, KAΛΛATIA. În câmpul de deasupra, mai rar în câmpul de jos, apare şi monograma monetăriei. Monedele au de regulă greutăţi cuprinse între 5- 5,50 g, uneori depasind aceste limite.

 

HEMIDRAHMA KALLATIANA. Pe lângă drahme, oraşul a emis şi monede divizionare din argint, de tip hemidrahmă, cu aceleaşi reprezentări, cântărind cel mai adesea între 2,30-2,60 g, cu diametrul de 14 mm:

Datate în secolul al IV-lea a.Chr., atelierul monetar kallatian fiind deschis de pe la 330 a.Chr., perioada de emisiune a acestor monede din argint pare să fi fost scurtă, mai exact, redusă la domnia lui Alexandru cel Mare şi până în 313 a.Chr., anul asediului cetăţii de către Lysimach.
Monedele kallatiene din argint au avut o arie relativ restrânsă de circulaţie, numărul pieselor cunoscute fiind destul de redus, justificat fiind de numărul mic de descoperiri.
Monedele din bronz kallatiene, datate din primul sfert al secolului al III-lea a.Chr. şi până spre mijlocul secolului I a.Chr., au cunoscut o evoluţie iconografică mult mai diversificată decât cele din argint. Pe aversul acestor monede sunt reprezentaţi Dionysos, Demetra, Herakles, Apollo, Athena, Hermes şi Artemis iar pe revers atribute specifice acestor divinităţi şi membri ai cortegiilor acestora, precum şi legenda oraşului şi/sau numele divinităţii de pe avers, cu contramărci şi nume de magistraţi.

 

DIONYSOS. Seria monedelor de bronz emise de Kallatis pare să fi început cu tipul monetar care reda pe avers capul lui Dionysos cu cunună de iederă în profil spre dreapta, iar pe revers panteră sărind spre dreapta, cu tyrsos în spate şi spic de grâu sub picioarele dinapoi, în poziţie orizontală, în câmpul de jos apare legenda KAΛΛA (KALLAtis), deasupra şi sub panteră câte o siglă sau monogramă. Greutatea lor este de 7-9 g, iar diametrul 21-23 mm. Sunt datate cronologic în prima jumătate a secolului al III-lea a.Chr. – (281 a.Chr.).

O variantă a acestui tip monetar este cel al căror monede au de asemenea pe avers capul lui Dionysos cu cunună de iederă în profil spre dreapta, iar pe revers o cunună de iederă care poartă în interior sigla monetăriei, de exemplu literele A/OA, E, ΠO/ΛYI, în dreapta un tyrsos şi sus legenda KAΛΛA (KALLAtis), eventual contramarcă.

 

DEMETRA. În paralel, dacă nu chiar înaintea emisiunilor cu capul lui Dionysos, a fost emis un alt tip monetar, care are pe avers capul spre dreapta al zeiţei Demetra cu văl şi cununa de spice, pe revers cunună de spice, deasupra apare KAΛΛAT (KALLATis), sau KAΛΛATI (KALLATIs), iar în interior numele abreviat al magistratului monetar, ΔI (de la Dionysos), mai rar ΔIO (DIOnysos). Greutăţile lor variază între limitele 5-7,6 g, iar diametrele între 18-21 mm. Sunt datate cronologic în prima jumătate a secolului al III-lea a.Chr. – (281 a.Chr.):

 

HERAKLES. Alt tip de monede au pe avers capul tânăr a lui Herakles cu cununa de lauri, iar pe revers, spic, măciucă, tolbă cu arc, legenda KAΛ (KALLatis), sau KAΛΛATI (KALLATIs) şi numele prescurtat al magistraţilor FIL, FILON, NPA. Greutatea lor variază de la 2,2- 5,0 g, iar diametrul între 15-17 mm.
O variantă este cea cu capul lui Herakles spre dreapta pe avers, iar pe revers măciucă, chiorchine de strugure, tolbă cu arc şi în exergă legenda KAΛΛ (KALLatis):

O altă variantă este cea cu capul cu barbă al lui Herakles spre stânga pe avers, iar pe revers reprezentarea unei zeităţi feminine şezând, probabil Kybele, cu simboluri în mâini şi legenda KAΛ Λ ATIANΩN (KALLATIANON) care înconjoară scena:

 

APOLLO. Alt tip monetar este cel al căror monede de bronz de tip obol au pe avers capul lui Apollo spre dreapta, contramarcat cu chipul zeului Hermes, iar pe revers celebrul trepied şi legenda înscrisă la stânga şi la dreapta KAΛΛA TIANΩN (KALLATIANON), în exergă AΠOΛΛO (APOLLO) Sunt datate în secolele III-II a.Chr. Aceste monede au greutăţi de 9-10 g şi diametrul de 25 mm.

O variantă a acestui tip este cel care pe revers are trepiedul plasat central, un spic de grâu în stânga şi legenda înscrisă la stânga şi la dreapta, KAΛΛA TIANΩN (KALLATIANON), în exergă sigla monetăriei, A OA:

 

ATHENA. Un alt tip monetar este constituit de monedele care au pe avers capul zeiţei Athena cu coif spre dreapta, iar pe revers un caduceu dispus central încadrat între legenda KAΛΛ (KALLatis) în câmpul din stânga şi numele abreviat al magistratului monetar, de exemplu IPOΔ (IROD), în câmpul din dreapta.

O variantă a acestui tip, cu acelaşi gen de avers, este cea care poartă pe revers în partea centrală două spice de grâu, înconjurate de simbolurile proprii zeiţei Athena, cu legenda KAΛΛATI (KALLATIs) care le încadrează în partea de sus a imaginii.

Un alt tip distinct al aceleiasi zeităţi, este constituit de monedele care au pe avers bustul zeiţei Athena cu coif pe cap spre dreapta, iar pe revers un scut rotund reliefat, încadrat între două simboluri, arc la stânga, măciucă la dreapta şi legenda KAΛΛAT IANΩN (KALLATIANON)

 

ARTEMIS. Alt tip monetar este constituit de monedele care au pe avers capul zeiţei Artemis in profil spre dreapta, iar pe revers legenda KAΛΛA (KALLAtis), mai jos o tolba pentru săgeti, jos numele magistratului monetar.

Atelierele monetare kallatiene care au emis monede din bronz au fost deschise de pe la 281 a.Chr. şi ultimele au funcţionat până în secolul I a.Chr..Într-adevăr în secolul I a.Chr. emisia de monede a fost întreruptă. Colonia Kallatis şi-a reluat emisiunile monetare abia la începutul secolului al II-lea p.Chr., baterea monedelor continuând până sub Filip Arabul (244-249 p.Chr.), când activitatea monetăriilor locale a încetat definitiv.

 

TOMI (Tomis) – TOMITON
Tomis (astăzi Constanta, România), colonie de origine milesiană ca şi Istria, pare să fi fost întemeiată ceva mai târziu. Lipsa unor date precise fac dificilă stabilirea exactă a momentului înfiinţării coloniei de la Tomis. Concluziile care au rezultat în urma cercetărilor arheologice arată că întemeierea sa ar fi putut avea loc chiar înainte de prima jumătate a secolului VI a.Chr (cca 560 a.Chr.). În secolele VI – IV a.Chr., oraşul Tomis a rămas încă în stadiu incipient de dezvoltare, fiind dominat de oraşele vecine. În cursul secolului al III-lea a.Chr., a început şi ridicarea oraşului Tomis, care, în acea perioadă, a bătut primele sale monede, toate emisiuni din bronz. În cursul secolului al II-lea a.Chr., dezvoltarea Tomisului a luat un mare avânt. Prin urmare, începând din a doua jumătate a secolului al III-lea a.Chr., oraşul Tomis a bătut numai monedă din bronz, iar emisiunile sale prezintă o mare varietate iconografică.
APOLLO. Un prim tip monetar este reprezintat de monedele care au pe avers capul lui Apollo spre dreapta şi pe revers trepiedul împreună cu legenda TOMI, eventual cu aplicare de contramărci (capul lui Helios sau monogramă pe avers iar pe revers nume de magistraţi abreviate).

 

ZEUS. Alt tip tomitan din epoca autonomă îl reprezintă monedele cu capul lui Zeus spre dreapta pe avers şi acvila cu aripile desfăcute şi legenda înscrisă la stânga şi la dreapta, TOMI TON.

 

HERMES. Un alt tip monetar între emisiunile de bronz tomitane este reprezentat de monedele care au pe avers capul zeului Hermes spre dreapta şi pe revers caduceu (kerykeion) încadrat de legenda TO MI şi numele abreviat al magistratului monetar ΦIΛΩ (FILOn):

DIOSCURII. Alt tip monetar este cel care are capetele Dioscurilor alăturate pe avers, iar pe revers doi cai la trap. Adesea pe revers se întâlneşte numele oraşului, TOMI, împreună cu o mare varietate de sigle şi abrevieri de nume de magistraţi monetari.

 

DEMETRA. Un alt tip monetar tomitan, din perioada pseudo-autonomă a Tomisului, sunt monedele care au pe avers bustul zeitei Demetra cu voal spre dreapta, în faţa ei spic de grâu, pe revers două spice de grâu, legenda înscrisă la stânga şi la dreapta, TOMI TΩN (TOMITON).

 

ATHENA. Un tip monetar este cel al căror monede au fost datate până spre jumătatea secolului I p.Chr. şi care au pe avers bustul zeiţei Athena cu coif pe cap spre dreapta, iar pe revers capul zeului Hermes şi legenda TOMOC (TOMOS). Observam că denumirea oraşului a devenit Tomos din Tomi, iar pentru litera S a fost folosit semnul C, ca şi în cazul ultimelor emisiuni ale Istriei.

Toate cele trei oraşe greceşti au bătut monedă de tip Filip II şi Alexandru cel Mare. Este vorba de stateri şi tetradrahme ale căror reprezentări şi legende sunt identice cu originalele. Diferite sunt doar siglele care exprimă atelierele de emisiune.
Trebuie menţionat de asemenea, ca toate cele trei oraşe greceşti Istria, Kallatis şi Tomis, au bătut monedă de aur de tip Lysimach, tip monetar emis de fapt de regele Pontului, Mithridates VI Eupator, la distanţă de două secole, în perioada primului său război cu romanii, 88-86 a.Chr.:

Stateri de aur emisi de oraşele pontice – pe avers capul basileului Lysimach, iar pe revers zeiţa Athena cu coif pe cap spre stânga, şezând pe tron, sub tron siglele atelierelor monetare ale oraşelor greceşti: IΣ- Istria, KAΛ – Kallatis, TO -Tomi.
Circulaţia monedelor oraşelor pontice depăşeşte cu mult domeniul înconjurător al acestora. Moneda istriană circulă pe spaţii întinse, cea din argint fiind documentată din abundenţă în toată Dobrogea şi sudul Moldovei, în nordul Mării Negre şi, mai rar, în Câmpia Munteniei, nord-estul Bulgariei şi sudul Mării Negre. Monedele din bronz istriene sunt descoperite, în general, în aria directă de influenţă a Istriei (în Dobrogea) dar există şi descoperiri în sudul Moldovei, Oltenia şi sud-vestul Transilvaniei. Mult mai puţin circulă monedele Tomisului şi Kallatisului, fiind documentate numai în Dobrogea, sudul Moldovei şi Câmpia Munteană. Încă din prima jumătate a secolului al V-lea a.Chr., alături de monedele celor trei cetăţi vest-pontice amintite, în regiunile extracarpatice, mai puţin în cele intracarpatice, au circulat şi monede emise de alte oraşe greceşti din bazinul Mării Negre, din cel al Mării Marmara şi din nordul Mării Egee. Foarte importante sunt emisiunile oraşelor Olbia, Tyras şi Kyzic pentru secolele V-IV a.Chr. şi cele de la Odessos, Messembria, Panticapeum şi Maroneia pentru secolele III-I a.Chr.
Se poate afirma că efectele raporturilor dintre greci şi geţii autohtoni au contribuit la o accelerare a ritmului de dezvoltare a societăţii locale. Relaţiile au avut un caracter reciproc, nivelul de dezvoltare al celor trei oraşe fiind condiţionat, în mare măsură, de raporturile cu populaţia autohtonă.

Sursele imaginilor: internet

RETETE NATURISTE EFICIENTE PENTRU SANATATE

RETETA MINUNE – IMUNITATE, MEMORIE, COLESTEROL, BOLI DE INIMA, GASTRITA SI ULCER, VEZICA URINARA
Aceasta reteta care combina doar trei ingrediente, se recomanda pentru consolidarea sistemului imunitar, stimularea memoriei, scaderea colesterolului, pentru prevenirea si tratamentul bolilor de inima, in tratamentul gastritei si ulcerului, in tratamentul inflamatiilor vezicii urinare. Reteta este simpla si usor de realizat, dar pe cat de simpla, pe atat de eficienta. Ea se bazeaza pe miere, nuci si scortisoara, rezultand un amestec placut, cu gust agreabil.
Cantitati necesare si mod de preparare:
– 100 de grame de miez de nuca
– 300 de grame de miere
– 2 lingurite de praf de scortisoara
Se macina foarte bine miezul de nuca si se amesteca cu mierea si cu scortisoara pana cand amestecul se omogenizeaza. Se poate consuma imediat dupa preparare.
Mod de administrare:
– Consolidarea sistemului imunitar: se consuma o lingurita/zi pe o perioada cat mai lunga
– Stimularea memoriei: se consuma trei lingurite pe zi, dimineata, la pranz si seara (se recomanda in special in perioadele solicitante)
– Scaderea colesterolului: se consuma patru-cinci lingurite pe zi, in asociere cu o dieta vegetariana. Nivelul colesterolului va reveni la normal in maximum o luna.
– Prevenirea si tratamentul bolilor de inima: se consuma cate o lingurita, dimineata pe stomacul gol si seara inainte de culcare (3-4 luni pe an)
– Tratamentul gastritei si ulcerului: se consuma o lingurita dimineata pe stomacul gol, timp de o luna.
– Inflamatiile vezicii urinare: se dilueaza doua lingurite din acest preparat la un pahar de apa calduta. Se consuma cate un pahar/zi, timp de o saptamana.

 

DETOXIFIEREA ORGANISMULUI – CURATAREA COLONULUI
Intr-o viata, prin colon trec zeci de tone de mancare si mii de litri de lichide. Prin urmare, colonul este un organ extrem de solicitat si de aceea, se recomanda ca o data pe an sa se faca o curatare a acestuia, pentru a-l mentine sanatos, cu o flora eficienta, asigurandu-se astfel si o detoxifiere a intregului organism.
Reteta este usor de facut, se realizeaza un amestec placut, care ofera o curatare eficienta a colonului.
Timp de trei saptamani pe an, se consuma zilnic acest preparat, in fiecare dimineata, in locul micului dejun, respectand reteta pentru fiecare saptamana in parte.
Mod de preparare si de administrare:
Este nevoie de doar doua ingrediente: lapte acru sau chefir preparat in casa si faina din seminte de in, un pic mai grosiera, de consistenta malaiului. Amestecul se face si se consuma proaspat. Pentru a nu-si pierde proprietatile curative, nu se prepara in avans pentru mai multe zile.
Prima saptamana: se consuma un amestec din 100 ml de lapte acru cu o singura lingura de faina de seminte de in.
Saptamana a doua: se consuma un amestec din 100 ml de lapte acru cu doua linguri de faina de in.
Saptamana a treia: se consuma un amestec din 150 ml de lapte acru cu trei linguri de faina de seminte de in.
La finalul celor trei saptamani colonul este curat si sanatos.

 

APA DE MEI – LITIAZA RENALA, CISTITA
Aceasta reteta inspirata din medicina naturista rusa, sub forma unei simple bauturi, determina eliminarea in mod natural a pietrelor la rinichi.
Meiul, una dintre cele mai cunoscute cereale, pe langa valoarea nutritiva ridicata, poseda si proprietati curative. Utilizat in medicina naturista, meiul este un remediu incredibil in tratarea litiazei renale si in alte diverse afectiuni ale rinichilor. Meiul are capacitatea de a curata rinichii intr-un mod eficient, dizolvand pietrele si transformandu-le intr-un nisip care este eliminat pe cale urinara; meiul vindeca cistita si ajuta de asemenea la vindecarea problemelor femeiesti. Se recomanda cu incredere aceasta reteta eficienta in vindecarea rinichilor, care ajuta la detoxificarea acestora, curata nisipul si sprijina eliminarea pietrelor mici.
Mod de preparare si administrare:
Seara, se spala aproximativ 200 de grame de mei cu apa calduta. Se pune meiul intr-un vas de sticla mai mare si peste el se toarna aproximativ 2 litri de apa fierbinte. Dimineata, dupa 10-12 ore, in vas se va forma un lichid alb, care este tocmai remediul utilizat in tratament. Se toarna lichidul rezultat intr-un alt recipient si se bea pe parcursul unei zile fara nici o restrictie, cat se poate de mult. Se pastreaza meiul utilizat pentru a pregati un terci sanatos pentru micul dejun (se fierbe 1 pahar de mei cu 3 cani de apa).
In fiecare seara, se pregateste o noua portie din acest amestec pentru ziua urmatoare. Pentru a fi eficient, acest tratament trebuie urmat timp de 15 zile.
In aproximativ 10-15 zile pietrele vor fi complet dizolvate, iar organismul le va elimina prin urina, sub forma de nisip. Va disparea si inflamatia, iar rinichii si tesuturile se vor regenera.

 
RETETA MIRACOL – DETOXIFIERE A ORGANISMULUI, MENTINEREA GREUTATII OPTIME, PREVENTIE CANCER, DIABET, PARAZITI INTESTINALI, CONSTIPATIE, OSTEOPOROZA
Aceasta reteta din medicina naturista tibetana, se dovedeste a fi una dintre cele mai bune si usoare combinatii cu un efect absolut uimitor asupra sanatatii. Combinatia ingredientelor de mai jos, este consumata de tibetani ca un veritabil medicament in cazuri de constipatie, osteoporoza, pentru prevenirea aparitiei cancerului, a diabetului, pentru mentinerea unei greutati optime a corpului.
Eficienta acestei retete se datoreaza proprietatiilor antioxidante ale mierii, puternicului antibiotic natural continut de usturoi, dar mai ales, combinatiei intre bicarbonatul de sodiu si sucul de lamaie, despre care se spune ca ar fi de mii de ori mai puternic decat orice citostatice.
Ingredientele necesare sunt mierea, lamaia usturoiul si bicarbonatul.
Cantitati necesare si mod de preparare:
– 1 capatana de usturoi
– Suc din 2 lamai
– 100 de grame de miere ecologica
– O lingurita de bicarbonat de sodiu
Se curata si se taie usturoiul in bucati foarte mici, apoi se amesteca impreuna cu sucul din lamaie, mierea si bicarbonatul. Se transfera amestecul rezultat intr-un borcan de sticla curat si se lasa sa stea timp de 8-10 zile. Dupa scurgerea celor 10 zile este perfect pentru consum. Se pastreaza la frigider.
Mod de administrare:
– Tratamentul cancerului: se administreaza 3 lingurite/zi, timp de 6 luni pe an, o luna da, o luna nu.
– Prevenirea cancerului si a diabetului: se administreaza zilnic o lingurita pe stomacul gol, timp de 4 luni pe an (de preferinta in prima luna a fiecarui anotimp)
– Mentinerea unei greutati optime: este necesar sa se consume 7 zile pe luna cate o lingurita dimineata pe stomacul gol, dar nu mai mult de 6 luni pe an.
– Eliminarea parazitilor intestinali, este necesar sa se consume din acest amestec cate o lingurita dimineata pe stomacul gol, timp de 10 zile.
– Detoxifiere completa a organismului, se consuma 3 lingurite/zi, timp de o luna.

 

COMBINATIE NATURALA CONTRA SINUZITEI
Simptomele sinuzitei sunt: congestia nazala, secretia abundenta, senzatia de presiune in zona sinusurilor, durerile de cap, febra, presiunea in urechi, pierderea gustului si lacrimarea ochilor.
Dupa cateva zile de la aparitia infectiei, pot aparea stari de epuizare si de oboseala continua. Simptomele sinuzitei cronice sunt foarte asemanatoare celei acute, iar in cazul in care nu sunt tratate, ele pot dura ani. In afara disconfortului creat pacientului, mai ales atunci cand sinuzita este severa, aceasta conditie de sanatate poate provoca alte complicatii grave, cum ar fi: tulburarea centrului de greutate, surditate, meningita si alte probleme grave.
Prin urmare, este foarte important sa se initieze prompt un tratament adecvat impotriva racelii, gripei si altor infectii ale organelor respiratorii, care ar putea provoca inflamarea sinusurilor.
Ingredientele acestei combinatii sunt: hreanul, cel mai cunoscut remediu natural impotriva sinuzitei, ghimbirul, cicoarea, scortisoara si apa.
Cantitati si mod de preparare:
– 200 de ml de apa
– 50 de grame de radacina de hrean curatat
– 20 de grame de ghimbir curatat
– 20 de grame de cicoare
– 1 lingurita de scortisoara
Se dau prin razatoare hreanul si scortisoara, se toaca marunt cicoarea, dupa care toate se pun intr-un vas de sticla, peste care se adauga o lingurita de scortisoara. Se amesteca bine continutul pana se omogenizeaza. Se astupa vasul cu capac si se lasa la macerat timp de zece zile intr-un loc calduros. Amestecul trebuie agitat zilnic. Dupa perioada de macerare amestecul este bun pentru consum.
Mod de administrare:
Se ia cate o lingurita in fiecare dimineata pe stomacul gol, inainte cu 30 de minute de micul dejun. Tratamentul dureaza zece zile, timp in care simptomele vor disparea.

 

RETETA PENTRU PROBLEMELE APARATULUI RESPIRATOR
Aceasta reteta simpla, inspirata din medicina naturista rusa, a fost preluata de o celebra vindecatoare pentru tratamentul in problemele aparatului respirator. Ingredientele utilizate sunt mierea, lamaile si usturoiul.
Cantitati si mod de preparare:
– 5 lamai
– 5 capatani de usturoi
– 500 gr miere
Se toaca marunt cele 5 lamai cu tot cu coaja si cele 5 capatani de usturoi, dupa care se amesteca cu cele 500 grame de miere. Amestecul se lasa la macerat timp de 7 zile. Dupa perioada de macerare amestecul este pregatit pentru consum.
Mod de administrare:
Se iau cate doua linguri in fiecare seara inainte de culcare.

Sanatate!

Nota: Retetele de mai sus, sunt inspirate din medicina populara, cu rol de intretinere a organismului, de preventie si de tratament naturist impotriva anumitor deficiente. Pentru probleme grave, consultati medicul!

Retete culese si prelucrate de N.S.Dordea

AFORISME, AFORISME AMUZANTE, SFATURI ÎNŢELEPTE (XXIV)

AFORISME

Masura oamenilor este data de respectarea cuvantului dat. – anonim                            Stralucirea intelectuala nu este o garantie contra greselilor – Jim Irwing
Un failer este acel tip care atunci cand tu vrei sa faci ceva, sa-ti doresti ceva sau sa visezi la ceva, el iti va da imediat sapte motive pentru care nu poti sa faci acel lucru – anonim
Nu ne mai putem intoarce niciodata inapoi, viata e singurul show pe care il jucam. – anonim
Viaţa nu se măsoară în numărul de respiraţii ci în numărul momentelor care îţi taie respiraţia! – anonim
Minciuna presupune studii superioare adevărului. – anonim
Oamenii de rând trăiesc ca să mănânce şi să bea. Oamenii de valoare mănâncă şi beau ca să simtă că trăiesc.- Socrate
Un dezavantaj al vinului este acela că-l face pe om să încurce cuvintele cu gândurile – Samuel Johnson
Oamenii cer libertatea de a vorbi ca o compensaţie pentru libertatea de a gândi, folosită foarte rar – Soren Kierkegaard.
Când am citit despre lucrurile rele cauzate de băutură…m-am lasat de citit. – Henry Youngman
Dacă englezii pot supravieţui bucătăriei lor, ei pot supravieţui la orice – Bernard Shaw
Un idiot bogat este considerat, în primul rând, bogat. Un idiot sărac este considerat, în primul rând, idiot. – anonim
Politician e cel care strigă. Diplomat e acela care tace. – anonim
Cine nu ştie să facă nimic e gata să facă orice. – anonim
O memorie prea bună nu lasă destul loc noutăţilor. – anonim
Vorbim despre sănătate mai ales când suntem bolnavi. – anonim
Nici un profesor de logică nu a ajuns prim ministru. – anonim
Multe îndemnuri la luptă s-au născut în capetele cele mai laşe. – anonim
Numai un om foarte bun poate face o alegere foarte proastă. – anonim
Dacă performanţa nu e rară, nici nu e considerată performanţă. – anonim
Există lucruri care ar fi fost imposibil de inventat, dacă nu ar fi fost născocite dinainte. – anonim
Nimeni nu te bagă în seamă până ce nu greşeşti. – anonim
Banii nu aduc fericirea…asta o spun, de obicei, săracii. – anonim
Cel care tace poate fi cu greu contrazis. – anonim

 

AFORISME AMUZANTE

Nu toate ridurile apar din cauza efortului intelectual… Mare păcat! – anonim
Daca prostia ar fi ilegala, unii ar fi inchisi pe viata. – anonim
Cât ar fi de perfecte, computerele nu vor putea niciodată înlocui prostia umană. – anonim
Daca prostii ar invata sa zboare, am avea cea mai mare eclipsa totala. – anonim           Cine nu-i iubeşte pe proşti are tare mulţi duşmani.- anonim
Un nebun poate pune un numar mai mare de intrebari decat numarul de raspunsuri pe care le poate da un om intelept ! – anonim
Casatoria este…gasirea acelei persoane speciale, pe care vrei sa o enervezi pentru tot restul vietii. – anonim
Contrar reclamelor, cea mai buna soluţie de spălat vasele rămâne tot nevasta. – anonim
Cand ma intalnesc in parc si vorbesc cu barbati casatoriti, am impresia ca toti traim cu aceeasi femeie! – anonim
Fericirea este ca o minge: alergăm dupa ea și tocmai cand am prins-o îi dăm cu piciorul. – anonim
Dumnezeu a creat in primul rind barbatul, dupa aceea a creat femeia, si cand a vazut ce a facut, a creat alcoolul… – anonim
Pentru a păstra liniştea şi pacea în familie, aveţi nevoie de răbdare, dragoste, înţelegere şi de cel puţin două televizoare. – anonim
Optimistii au inventat avionul, iar pesimistii parasuta. – anonim
Prietenul la nevoie te cunoaşte. – anonim
Când nu ai nimic, nu ai… nici măcar duşmani. – anonim
Spune-mi cu cine te culci, ca să-ţi spun ce visezi. – anonim
Spune-mi la cine strigi, ca să-ţi spun ce funcţie ai. – anonim
Un motociclist fericit poate fi recunoscut usor: are musculite intre dinti. – anonim
Din aforismele lui Michel Colucci
Toate ciupercile sunt comestibile, dar unele numai odata…
Purtati-va bine cu copii vostri, ei va vor alege azilul!
Prietenii vin si pleaca, dar dusmanii se cumuleaza.
Daca dragostea e oarba, atunci trebuie recurs la pipait.
Dragostea este ca gripa: se ia pe strada si se rezolva in pat.
Unii barbati isi iubesc atat de mult femeia incat, pentru a nu o uza, se folosesc de femeile altora.
Sefii sunt ca norii: cand dispar ei timpul e minunat.
Ierarhia este ca o etajera: cu cat mai sus, cu atat mai inutila.
Viitorul tau depinde de visele tale, asa ca… alearga sa te culci!
Barbatii ar minti mai putin daca femeile n-ar pune atatea intrebari.

 

SFATURI ÎNŢELEPTE

Vrei sa fii fericit? Urmeaza principiile omului fericit!
– Omul fericit gandeste pozitiv. Sa gandesti pozitiv este o conditie esentiala pentru a avea o viata fericita. Concentreaza-te pe aspectele pozitive din viata ta si nu asupra celor negative! Oamenii fericiti sunt cei care vad mereu, mai degraba jumatatea plina a paharului si cauta in mod constant lucruri din ce in ce mai interesante in viata lor.
– Oamenii fericiti sunt multumiti cu propriul drum in viata, cu ceea ce au si nu se compara cu ceilalti. Ei recunosc aspectele pozitive din viata lor si le pretuiesc. Nu este necesar ca acestea sa fie la fel cu ale celorlalti. Oamenii fericiti nu sunt invidiosi. In loc sa se poarte cu invidie, ei se bucura sincer pentru succesul celor din jurul lor si celebreaza reusitele alaturi de ei. Un om fericit nu are absolut nici un motiv sa fie invidios pe alti oameni.
– Oameni fericiti sunt aceia care in adancul lor simt ca viata lor este destul de implinita, sunt cei care stiu sa isi pigmenteze viata cu activitati interesante. Fiind fericiti si impliniti in viata, ei nu cauta greselile altora doar ca sa se simta superiori, ei nu simt nevoia sa fie barfitori, deci oamenii fericiti nu barfesc. Cineva spunea: oamenii de valoare discuta idei, oamenii marunti discuta despre alti oameni.
– Oamenii fericiti isi recunosc propria valoare, au un auto-respect bine definit, valori bine fundamentate si nu traiesc in functie de asteptarile celorlalti. Ei nu isi doresc cu ardoare aprecierea si confirmarile celorlalti. Ei stiu ce trebuie sa faca pentru ei insisi, lucruri care sa ii ajute sa evolueze in viata, iar faptul ca nu sunt preocupati de parerile celorlalti ii ajuta sa isi traseze un drum al dezvoltarii personale.
– Oamenii fericiti au incredere in ei insisi, ei nu urmeaza turma. Sunt atat de neclintiti privind valorile in care cred, incat nimic nu pare sa ii zdruncine. Au inclinatia de a deveni lideri pentru cei din jurul lor.
– Oamenii fericiti nu au resentimente, nu se lasa coplesiti de ganduri negative si de dorinta de razbunare. Sentimentul de a renunta la furie este unul cu adevarat eliberator. Oamenii fericiti isi continua viata, iertand o persoana sau acceptand o situatie, lasand pedeapsa in voia legilor universale.
– Oamenii fericiti nu tin neaparat sa aiba intotdeauna dreptate. A incerca, cu tot dinadinsul, sa convingi pe cineva de adevarul tau, ar putea fi o mare risipa de energie, mai ales daca ai un interlocutor care nu-i in masura sa asculte, sa inteleaga si sa accepte si alte opinii si argumente.
– Oamenii fericiti au o viata linistita pentru ca nu au idei preconcepute privind oamenii, pentru ca-i accepta pe semenii lor exact asa cum sunt. Asteptarile nerealiste duc de cele mai multe ori la dezamagiri in legatura cu ceilalti.
– Oamenii fericiti gasesc metode de a solutiona orice problema, ei nu evita problemele pe care le au. A ignora problemele inseamna sa te afunzi si mai tare in anxietate si stres.
– Oamenii fericiti se gandesc la rezolvarea problemelor cu detasare si incredere, cu speranta ca totul va fi bine, iar solutia nu va intarzia sa apara. Dramatizarea, inflamarea, exagerarea unei probleme, nu este o solutie.
– Oamenii fericiti cauta fericirea in adancul lor. Pentru acesti oameni, fericirea este in interior, ea nu depinde de felul cum arata, de masina pe care o detin sau geanta de firma pe care si-au cumparat-o. Fericirea depinde de fiecare dintre noi. Fiecare din noi avem chiar puterea de a da o conotatie pozitiva lumii inconjuratoare.
– Oamenii fericiti traiesc cu intensitate tot ce le ofera prezentul si incearca sa obtina tot ce este mai frumos in viata, privind cu speranta spre viitor. Sunt impacati cu trecutul, dar ei nu traiesc ancorati in trecut.                                                                                                    – Oamenii fericiti au un control asupra felului cum interpreteaza lucrurile, ei
nu iau ca pe ceva personal ceea ce li se spune. Nu exagereaza o situatie sau un comentariu la adresa lor, ci asculta cu atentie ce au ceilalti de transmis, fie ca este o lauda, fie ca este o critica. Atunci cand ti se ofera o perspectiva noua asupra unei situatii, realizezi ca este cu totul altceva decat daca ai privi-o doar prin proprii ochi.
– Si pentru ca oamenii fericiti au simtul umorului, sa incheiem intr-o nota vesela, citand un filozof englez: “Iubeste-te pe tine insuti si lasa-i pe ceilalti sa faca cum vrei tu !“.

N.S.D.

Monede romane Provincia Dacia

Motto: Istoria este versiunea evenimentelor trecute asupra cărora oamenii s-au pus de acord – Napoleon Bonaparte

Provincia Dacia – Monede romane coloniale emise in Provincia Dacia la mijlocul secolului al III-lea p.Chr.
Nicolae Sabin DORDEA

În secolul al III-lea, la 140 de ani de la cucerirea romană, provinciei Dacia i s-a conferit dreptul de a bate monede de bronz. Astfel, între 246 p.Chr. şi 257 p.Chr. a existat în provincia romană Dacia o monetărie care a emis în special sesterți, dar şi  dupondii şi aşi, însă aceştia au fost bătuti numai în primii trei ani de functionare, motiv pentru care în prezent sunt destul de rari. Colecţionarii vorbesc chiar şi de o medalie extrem de rară astăzi, care ar fi fost bătută la această monetărie, în numele lui Volusianus. Este un segment cronologic de 11 ani care cuprinde domniile a zece împăraţi, de la Philippus şi până la Gallienus. Monedele au circulat intens în provincie, majoritatea acestor monede fiind descoperite în castrele romane şi în aşezarile civile de langa castre. Ca rezultat al schimburilor comerciale, monede Provincia Dacia au fost, de asemenea, descoperite şi în provinciile romane vecine Daciei, Moesia Superior, Moesia Inferior şi Pannonia Superior. Monedele respectă standardele de mărime şi greutate ale monetăriei romane, iar ca aspect sunt asemănătoare cu monedele din bronz bătute in monetăriile provinciale din imperiul roman.
Pentru cei mai puţin familiarizaţi, aceste monede sunt cunoscute ca tip în numismatică sub numele de monede romane coloniale Provincia Dacia sau monede provinciale Dacia. Vom vedea, în cele ce urmează, ipotezele privind localizarea acestei monetării şi caracteristicile monedelor emise de provincia romană Dacia. Pentru a înţelege mai bine contextul istoric în care s-a petrecut acest eveniment emancipativ în viața provinciei, este necesară o scurtă trecere în revistă a ocupaţiei romane în Dacia şi a situaţiei imperiului roman în secolul al III-lea.

 

 

Viaţa în Dacia romană

Cucerirea romană a transformat o parte a regatului dacilor în provincie romană. O diplomă militară descoperită la Porolissum atestă existenţa Provinciei romane Dacia în vara anului 106 p.Chr., la încheierea celui de al doilea război daco-roman. La acea dată, Provincia Dacia cuprindea o mare parte a Ardealului, Banatul şi Oltenia. Oricum, pe romani îi interesase să ia în stăpânire doar zona bogată în aur şi argint a regiunii. Teritoriile necucerite din fostul regat al Daciei au rămas în stăpânirea triburilor de daci liberi, nesupuşi Romei, triburi care în următoarele secole au creat mari probleme imperiului roman, atacând în nenumărate rânduri provincia romană Dacia.
Provincia Dacia a mai fost numită şi Dacia Felix, în timpul împăratului Hadrianus.
De la Hadrianus şi până la Philippus I, Dacia s-a bucurat de linişte şi înflorire, cu scurte perioade de întrerupere, determinate de diferite încercări de invazie a provinciei. Pentru o mai uşoara administrare, provincia Dacia a fost împărţită în două, prin anii 119 -120 p.Chr., în timpul împăratului Hadrian: Dacia Superior în partea de nord şi Dacia Inferior în partea de sud. În timpul domniei lui Antoninus Pius, Dacia a fost împărțită din nou, în trei provincii administrative: Dacia Porolissensis cu capitala la Porolissum (astăzi Zalău, judetul Sălaj) cuprindea Ţara Crişurilor şi Munţii Apuseni; Dacia Apulensis cu capitala la Apulum (astăzi Alba Iulia, judetul Alba) cuprindea restul Ardealului şi Banatul; Dacia Malvensis cu capitala la Romula sau după numele vechii aşezări dacice, Malva (astăzi Reşca, judetul Olt) îngloba Oltenia, Muntenia şi partea de sud a Moldovei. Dacia romană a fost o provincie imperială condusă de un reprezentant al împăratului denumit Legatus augusti pro praetore sau, când Dacia a fost împărţită în trei provincii, Legatus augusti pro praetore trium Daciarum, ajutat de trei administratori financiari denumiti procuratores, care strângeau dările şi repartizau cheltuielile în fiecare provincie. Capitala tuturor provinciilor Daciei a fost Ulpia Traiana Augusta Dacica Sarmizegetusa, oraş construit de împăratul Traian, încă de la bun început cu rangul de colonie. Titlul de metropola (metropolis) a fost acordat orașului de împăratul Alexander Severus, cel care a instituit şi Concilium III Daciarum.
Civilizaţia romana se afla pe o treaptă superioară faţă de cea dacică şi, ca o consecinţă a celor 160 de ani de ocupatie romană, ea a avut un efect civilizator aupra provinciei Dacia.
Romanii au fost cei mai buni constructori de drumuri şi poduri ai epocii, fapt care a contribuit mult la extinderea imperiului şi la prelungirea duratei stăpânirii romane în teritoriile ocupate. După ce cucereau un teritoriu, romanii începeau construcţia de drumuri, de castre fortificate şi aşezări civile. De-a lungul drumurilor ei dezvoltau centre rurale sau urbane, iar castrele romane fortificate din vecinătatea acestora erau destinate să supravegheze buna desfăşurare a circulatiei mărfurilor şi să asigure apărarea aşezărilor civile. În Dacia, drumul principal roman străbătea provincia de la un capăt la celălalt, pornind din sud, de la Dunăre şi ajungând până la Porolissum, în nord. Din acest drum principal pornea o întreagă reţea de drumuri secundare. Romanii nu amplasau oricum castrele militare şi asezările civile, ci după niste reguli, erau ghidati de anumite principii practice. Pentru a detine controlul şi pentru a asigura deplasarea rapidă a trupelor pedestre, aveau nevoie de baze fixe şi sigure, de aprovizionare şi odihnă. Romanii au constatat ca soldatii lor puteau marşalui în mod normal, cu echipament şi provizii, aproximativ 17 kilometri pe zi. De obicei ei primeau pesmeţi, brânzã uscată, carne şi vin pentru câte trei zile. Astfel, la trei zile, dupa ce parcurgeau 50 de kilometri, beneficiau de hrană caldă şi odihnă în castrele fortificate. Pe acest principiu, drumurile romane aveau amplasate castre militare şi aşezări civile la aproximativ la 50 de kilometri distanţă unele de celelalte.
Populaţia civilă locuia în aşezări care copiau modul de viaţă al cetăţenilor romani. Ierarhia socială in provincie era structurată pe mai multe categorii sociale: primii erau cetăţenii romani, cu toate drepturile ce decurgeau din acest statut, apoi cetăţenii de rangul doi, cu drepturi limitate, locuitori ai municipiilor şi populaţia autohtonă, dacii, numiti peregrini. Definitia peregrinului, diferită de ceea ce înseamnă astăzi, desemna în dreptul roman, un om liber, străin de imperiu, lipsit de cetățenia romană sau de dreptul latin, dar care nu era socotit inamic public al imperiului. Este probabil ca şi în Dacia romană să fi existat o categorie de cetăţeni numiţi coloni, muncitori agricoli care, iniţial liberi, munceau un pământ luat în arendă de la marii proprietari. Cetăţenii acestor ultime categorii sociale au devenit cetăţeni romani doar după edictul lui Caracalla din anul 212 p.Chr. Prin acest edict, Constitutio Antoniniana, împăratul Caracalla a oferit cetăţenia romană tuturor locuitorilor liberi din imperiu. Cu excepţia singurei metropole dacice, Ulpia Traiana Sarmizegetusa, provincia Dacia avea trei tipuri de aşezări civile: colonii, municipii şi sate (vici sau pagi). Oraşele înfiinţate de romani în Dacia, cu rang de colonii şi municipii, erau foarte bine sistematizate, având de obicei două străzi principale perpendiculare care se intersectau în centrul civic al aşezării (forum). Străzile largi erau mobilate de vile romane, case luxoase cu multe încăperi şi curţi interioare pavate, având la faţadă porticuri cu coloane. Oraşele din Dacia romană erau înzestrate cu temple, amfiteatre, băi publice (terme) şi apeducte, simboluri ale civilizaţiei romane însuşite cu timpul de toţi locuitorii provinciei. Nu există dovezi despre existenţa unor universităţi, dar faptul că la Sarmisegetuza a fost găsita o cărămidă pe care este scris de trei ori alfabetul, iar la Romula o inscripţie reprezentând un fragment de vers în greceşte, demonstrează că tinerii erau educaţi de profesori şi că în şcoli se predau limbile latină şi greacă.
Satele daco-romane erau locuite în general de populaţia autohtonă, dar şi de colonişti romani. În unele cazuri mai multe sate se adunau într-un centru teritorial numit territorium. Un asemenea centru administrativ era condus de un consiliu (ordo) alcătuit din delegaţi (curiales) trimişi de satele care formau teritoriul. Dintre aceştia erau aleşi cei care convocau consiliul (quinquennales), prezidau şi conduceau dezbaterile lui. Conducătorii satelor din teritoriu erau numiţi magistri vici sau principes loci şi făceau parte din consiliu. Totusi, puterea supremã o deţinea comandantul militar al garnizoanei din reşedinţa teritoriului.
Documentele arheologice dovedesc că ocupaţiile de bază ale localnicilor erau agricultura şi creşterea vitelor. Pe monumentul funerar al lui Gaius Julius Quadratus, primar al Capidavei pe vremea lui Hadrian, se pot vedea niste scene edificatoare: un păstor cu plete lungi, purtând sarică până la glezne şi un agricultor arând ogorul cu un plug tras de boi. Romanii au dat o deosebită atenţie mineritului în Dacia, un domeniu important fiind minele de aur. Pentru acestea chiar exista un funcţionar special, numit subprocurator aurariarum, ajutat de un întreg corp de funcţionari. În Munţii Apuseni existau opt centre de exploatare a aurului, un altul la Rodna unde se exploata şi argintul, iar alte două se găseau în Banat. Au fost descoperite şi multe unelte folosite de muncitori, printre care o piuă mare de fier pentru zdrobirea minereului. În afara metalelor preţioase se mai exploatau sarea, fierul şi marmura. Pe întreg cuprinsul provinciei existau şi numeroase ateliere de ceramică. Comerţul era bine dezvoltat. O inscripţie ne vorbeşte despre negociatores provinciae Apulensis, adică de negustorii din provincia Apulensis, care s-au constituit într-un colegiu sau corporaţie şi care îi erau recunoscători lui Crassus Macrobius, ocrotitorul lor cel mai bun.
Colegiile, viitoarele bresle din evul mediu, erau asociaţii ale persoanelor care prestau aceeaşi meserie sau care aveau în comun aceeaşi origine etnică sau religie, cu scop de intrajutorare reciproca, de asigurare a cultului şi de petrecere în comun. Colegiul avea un număr minim de membri care plăteau o cotizaţie anuală, fiind condus de un consiliu de decurioni care alegeau din rândul lor un preşedinte (magister) şi un vicepreşedinte (commagister). Cel dintâi trebuia să depună ca garanţie o anumitã sumă pentru administrarea fondurilor colegiului. După decurioni urmau fruntaşii (principales) iar apoi membrii obişnuiţi. Colegiile aveau şi câte un protector important numit patron sau defensor care le apăra drepturile. Existau astfel colegiul celor care se ocupau cu ceramica sau al olarilor (centonari), al plutaşilor (dendrofori), al fierarilor (fabri), al corăbierilor (nautae), al purtătorilor de lectice (lecticari), etc.
Legiunile romane stationate permanent în castrele din Dacia pentru controlul provinciei, însotite de numeroasele trupe auxiliare, au fost Legiunea a XIII-a Gemina şi Legiunea a V-a Macedonica.
Legiunea a XIII-a Gemina, recrutată de Iulius Cezar în anul 57 a.Chr., a fost o legiune de elită a armatei romane, care a participat la multe evenimente istorice însemnate. Caracteristic pentru legiunile create de Cezar, era faptul ca aveau ca simbol leul, iar soldatii săi purtau mantii şi scuturi de culoare albastră, spre deosebire de celelalte legiuni romane, care aveau ca simbol taurul şi vulturul şi ale căror soldati purtau mantii şi scuturi de culoare roşie. Între anii 106-268 p.Chr. legiunea a fost staționată la Apulum (astăzi Alba Iulia), devenind principala legiune din Dacia, până la retragerea aureliană. Veteranii care-si încheiau serviciul militar primeau terenuri agricole în provincia Dacia.
Legiunea a V-a Macedonica, o altă legiune a armatei romane, care a fost înființată în anul 43 a.Chr. de Octavianus Augustus, a luptat în războaiele împotriva dacilor purtate de împăratul Domitian între anii 87-89 p.Chr., s-a numărat printre cele 13-14 legiuni participante la cele doua războaie dacice (101-102 și 105-106 p.Chr.) conduse de împăratul Traian pentru cucerirea Daciei. După anul 106 p.Chr., legiunea a fost cantonată la Troesmis, în Moesia Inferior, pentru întărirea militară a regiunii Dunării de Jos, unde a rămas timp de şase decenii (106-168 p.Chr.). Sub conducerea împăratului Marcus Aurelius a contribuit la oprirea invaziei vastei coaliții de neamuri şi triburi de la nord de imperiu în primul război marcomanic, dupa care, a fost cantonată la Potaissa (astazi Turda) pentru apărarea granițelor provinciei romane Dacia Porolissensis. La Potaissa, Legiunea a V-a Macedonica a fost cantonată timp de peste un secol, între 168 şi 274 p.Chr. Simbolul legiunii a fost atat taurul cat şi vulturul.
Marcajele gasite pe materialul tegular (caramizi, tigle, olane) descoperit la colonia Ulpia Traiana Sarmisegetusa, atesta ca vexillationes – detaşamente de auxiliari – ale multor legiuni, printre care şi a V-a Macedonica, au stationat temporar în capitala Daciei romane, unde au desfaşurat activitati de constructie, au contribuit la ridicarea coloniei. Un vexillatio (plural vexillationes) era un detaşament al unei legiuni din armata romană in timpul Principatului, format ca grup de lucru temporar. A fost numit dupa stindardul creat de detaşamentele legiunilor, denumit vexillum (plural vexilla), care purta emblema şi numele legiunii mamă. Deşi frecvent asociate cu legiunile, este mai probabil ca vexillationes includeau auxiliari. Termenul se găsește la singular, referindu-se la un singur detaşament, dar este de obicei folosit la plural pentru a se referi la o legiune formată din detaşamente. Au variat ca mărime şi compoziție, dar de obicei erau formate din aproximativ 1000 infanterişti şi/sau 500 de cavalerişti. Stindardul, steagul, sub forma unei bucati de panza sau matase dintr-o singura culoare sau mai multe culori, prinsa de o lance din lemn, a reprezentat inca de la aparitia sa in antichitate semnul distinctiv al unei comunitati sau al unui stat, al unei unitati de lupta terestra sau maritima. Pe acelaşi principiu, denumirea de steag (plural – steaguri) desemnand un detaşament, o mică unitate militară având drapel propriu, a fost utilizata pana în perioada medievală. Pornind de la denumirea latina a steagurilor purtate de legiunile romane vexillum-vexilla, a luat naştere o disciplină a istoriei care studiază steagurile din diferite epoci şi țări, numita vexilologie.
În cei peste 160 de ani de dominaţie romană, in provincia Dacia au avut loc o serie de evenimente care au zguduit din temelii administratia romana.
Astfel, intre anii 167-170 p.Chr., Dacia a fost invadată de mai multe ori de popoarele învecinate printre care şi dacii liberi, care au pustiit teritoriul provinciei, ajungand sa ameninte capitala Ulpia Traiana Sarmizegetusa. Pe la 172 p.Chr., impăratul Marcus Aurelius a salvat capitala, merit pentru care i s-a dedicat o inscripție în care i se mulțumea că a scăpat orașul de un dublu pericol: cel al invaziei şi cel al răscoalei autohtonilor. Luptele romanilor cu popoarele „barbare” la nord de Dacia au continuat până la moartea lui Marcus Aurelius survenita in anul 180 p.Chr..
Prima mare năvală în Dacia Romana a goților aliați cu triburi de daci liberi s-a produs in timpul domniei împaratului Caracalla (211-217 p.Chr.). Caracalla a fost prezent în Dacia în anul 213 p.Chr., când s-au obținut victorii în luptele din nordul Daciei şi din Panonia. În cinstea lui au fost ridicate trei inscripții la Ulpia Traiana Sarmizegetusa.
Capitala Daciei a devenit metropolă in timpul lui Alexander Severus (222-235 p. Chr.).
În anul în 239 p.Chr, metropola Sarmizegetusa, şi-a exprimat devotamentul față de împăratul Gordian al III-lea (238-244 p.Chr.) iar in 241 p.Chr. conciliul celor trei Dacii, s-a închinat aceluiasi împărat.
În anul 242 p.Chr. carpii şi-au facut apariția la Dunăre. Provincia romană Dacia a trecut între anii 245-248 p.Chr. prin momente critice provocate de atacurile dinspre nord ale goților şi nu este exclus ca însăşi castrul Potaissa să fi fost atacat, sau cel putin amenințat.
Marele atac al carpilor împotriva Daciei romane s-a produs în timpul împăratului Philippus I (Arabul) (244-249 p.Chr) şi cel mai mult a avut de suferit zona dintre Olt şi Dunăre. Procuratorul provinciei Dacia Apulensis, F. Aelius Hammnonius iunior (247-249 p.Chr) a ieşit victorios asupra carpilor, iar conducerea orașului i-a ridicat lui Iulius Philippus o statuie cu inscripția „nostro divino domino„. Între anii 248-250 p.Chr. goții au mai întreprins incursiuni militare în Dacia de nord. În anul 250 p.Chr., Traianus Decius a fost celebrat ca restitutor Daciarum de către Colonia Nova Apulensis, iar metropola Ulpia Traiana Sarmizegetusa i-a ridicat o statuie din bronz ca mulțumire că a apărat Dacia de goți şi carpi.
În timpul împăratului Gallienus (253-268 p.Chr.) o parte a Legiunii a V-a Macedonica a fost dislocată în alte regiuni de graniță ale Imperiului, spre a stăvili invazia popoarelor năvălitoare. După anul 260 p.Chr. situatia în Dacia a devenit critică, nu se mai gasesc urme epigrafice după acest an, iar sursele literare vorbesc de pierderea Daciei (amissio Daciae). În ultimele două decenii ale dominației romane criza prin care trecea imperiul s-a resimțit atât în Dacia cât şi în metropola ei. Astfel, în timpul lui Gallienus circulația monetară pe teritoriul capitalei Sarmizegetusa a scăzut, dar oraşul a continuat să supraviețuiască cu o populație împuținată şi modestă până la năvălirea hunilor, când probabil locuirea sa a încetat definitiv . Împăratul Aurelianus (270-275 p.Chr.) a restabilit temporar autoritatea asupra provinciei Dacia, dar prin anii 274-275 p.Chr., pe fondul atacurilor „barbare” şi a lipsei soluțiilor de apărare a Daciei, a hotărât retragerea definitiva peste Dunăre a armatei şi a administrației romane. Acestea au fost urmate de proprietarii de pământ şi de proprietarii de sclavi, cu exceptia populației autohtone care a ramas pe loc. Este cunoscută in istorie ca retragerea aureliană, Dacia fiind prima provincie romană abandonată definitiv.

 

 

Criza secolului al III-lea în Imperiul Roman

În deceniul patru al secolului al III-lea Imperiul Roman era aproape de colaps economic, sărăcit de desele războaie purtate, de întreținerea armatei şi a cetățenilor Romei, de susținerea financiară a constructiilor edilitare grandioase – aurul şi argintul dacilor se consumaseră demult. Pericolul iminent de invazie a barbarilor la granițele imperiului a constituit un alt motiv serios de adâncire a crizei. Nevoia de siguranță a cetățenilor imperiului şi a legiunilor, a făcut ca aceştia să-şi dorească un alt tip de conducător, în locul domnişorilor crescuți în luxul palatelor Romei, desemnati împărați de către Senat, doar cu scopul de a-i putea dirija conform propriilor interese. Lipsa de autoritate şi de strategie a împăraților în functie, dovada de slăbiciunea a acestora în fața pericolului barbar, a nemulțumit foarte mult legiunile romane de pe tot cuprinsul imperiului, care de multe ori s-au revoltat. Era considerată o mare ruşine şi dezonoare pentru armată şi pentru imperiu, pierderea unei provincii, a unei bătălii, a unei legiuni sau încercarea de a cumpăra pacea de la popoarele barbare. Legiunile din diverse zone ale imperiului îşi proclamau conducătorii ca împărați, luându-se parcă la întrecere.
Intrigi, comploturi, lovituri de palat şi asasinate mai avusesera loc şi mai inainte (actiuni de care garda pretoriană nu era străină), însă doar la adăpostul palatelor de la Roma. Acea epocă de criza şi declin a imperiului roman a fost accentuată de starea conflictuală generalizată, de desele conflicte militare interne care au erodat puterea imperiului. Brutalitatea şi violența aveau rang de normalitate, iar ferocitatea cu care se aruncau unul împotriva celuilalt este astăzi de neconceput într-o societate civilizată. Se consideră în mod unanim, că anul 235 p.Chr. este cel care marchează începutul crizei acelui secol, odată cu proclamarea ca împărat a generalului Maximinus I Thrax de către legiunile romane din Pannonia. A fost primul împărat roman provenit din rândul militarilor de carieră. Istoria este nemiloasă cu Maximinus, care a fost ulterior menționat cu epitetul rasial „Thrax” (adică Tracul), portretul sau fiind prezentat ca al unui barbar tiranic, crud, şi needucat. Într-adevăr, el a fost în cea mai mare parte din viață, un soldat loial în legiunile romane şi şi-a petrecut cei trei ani de domnie, nu în Roma, ci în campanii militare, luptându-se să respingă inamicii tot mai mulți ai unui imperiu în criză. În final, Maximinus a fost pur şi simplu avangarda a ceea ce avea să devină în curând o regulă, împăratul soldat şi declinul puterii aristocratice senatoriale, un militar care a fost foarte important pentru existența în continuare a imperiului, de fapt omul care a stat între Roma şi cele care vor urma să o distrugă. A fost o perioadă de război constant, de probleme privind granițele, iar conflictul intern şi neîncetat a solicitat un nou tip de împărat. Pedigree-ul a contat mai puțin fată de acreditările militare, astfel că pretendenții la tron, pentru a fi împărați, era necesar să fie în primul rând, generali. Ca şi în cazul lui Maximinus, în continuare, legiunile vor fi cele care-si vor proclama împărații.
Este antologică incompatibilitatea între senatorii care reprezentau interesele marilor şi puternicelor familii patriciene din Roma şi împărații proveniti din rândul armatei, împărați care s-au succedat cu repeziciune pe tronul imperiului în cei 50 de ani. Acesti împărați-militari au fost considerati de către senatori lipsiți de educație şi inculți, nedemni de titlul de Imperator, titlu nobiliar care desemna conducătorul suprem al armatei imperiului şi presupunea şi titlul civil de Principe. Se cunoaşte faptul că au existat continuu animozități între Senat şi împărații-militari, cu consecințe dintre cele mai violente între protagonişti, dar şi cu consecințe grave privind stabilitatea imperiului.
În cele cinci decenii de criză, nici unul din împărații-militari nu a reusit să-şi consolideze puterea pe o perioadă suficient de lungă încât să creeze şi să aplice o strategie militară şi administrativă pentru a stabiliza imperiul şi nu în ultimul rând, pentru a câstiga respectul Senatului şi al poporului roman. Unii erau contestati de senat, altii, de ceilalti pretendenti la tron, fapt care a condus la o succesiune haotică şi foarte rapidă a împăraților, nelăsând imperiului nici o şansă de redresare. Au fost ani în care s-au succedat la conducerea imperiului câte patru, cinci sau chiar şase împărati, mai toti provinciali, sprijiniti de armată. De la primul imparat – Octavianus Augustus ( 27 a.Chr.) – şi până la ultimul suveran al Imperiului roman de apus – tânărul Romulus Augustulus detronat de Odoacru (476 p.Chr.) – deci în 503 ani, pe tronul Romei s-au succedat 84 de împărați, din care în secolul al III-lea nu mai puțin de 39 de împărați recunoscuti şi 26 de uzurpatori.
Între 253-268 p.Chr., conducerea comună a celor doi împărați, Valerian şi Gallienus, a fost amenințată de mai multe ori de către uzurpatori, în special după capturarea lui Valerianus de către regele persan Shapur I, in 260 p.Chr.. Rămas singur, Gallienus nu a reuşit să reunească imperiul, cu toate eforturile sale. Totuşi, în ciuda mai multor încercări de uzurpare, el şi-a asigurat tronul până la asasinarea lui, în 268 p.Chr..
Imperiul Roman a fost la un pas de dezintegrare. Rupte din trupul Imperiului Roman au luat nastere alte trei noi imperii: un imperiu Galo-roman intre anii 260-274 p.Chr., un imperiu Daco-roman intre anii 260-270 p.Chr. (despre care inca se stie foarte putin) si un imperiu Palmyrean intre anii 260-273 p.Chr.
Primul, cu capitala la Cologne (Koln), cuprindea Germania, Gallia, Britannia si Hispania si a fost fondat de Postumus, care s-a proclamat împărat si care l-a condus intre anii 260-268 p.Chr..Cel de-al doilea imperiu, cu capitala la Carnuntum (astăzi Petromela langă Viena), era condus de Regalianus, cu numele complet Publius Cornelius Regalianus Augustus, de origine dacă, comandant general al fortelor armate din Illiria avand sub puterea sa si toate fortele militare din Thracia, Moesia, Dalmatia, Pannonia si Dacia. A fost eroul de la Scupi, zadarnicind invazia sarmatilor in imperiu. A fost proclamat împărat în anul 260 de către trupele sale din Pannonia si Moesia. După moartea sa, in 268 p.Chr., imperiul Dacic a fost condus timp de doi ani de sotia acestuia Sulpicia Dryantilla Augusta, descendentă a unei nobile familii daco-romane. Dovezile numismatice denotă faptul că Regalian se considera cel de al doilea împărat al imperiului, asociat la domnie cu Gallienus. Pe monedele bătute la Carnuntum, foarte rare astăzi, aversul poartă legenda ORIENS AVGG, unde G dublu înseamnă doi împărați asociati la conducerea imperiului. Cel de-al treilea imperiu, cu capitala la Palmyra, cuprindea provinciile Siria, Palestina, Egipt si mari teritorii din Asia Mica. A fost condus de regina Zenobia în numele fiului ei minor, Vaballathus.
Împăratul Aurelian (270-275 p.Chr.), a avut meritul să restaureze integritatea imperiului. Tot el a decis, în 274 p.Chr., abandonarea provinciei Dacia, strategie justificată de ideea scurtării frontului de pe linia Dunării de Jos plin de conflicte cu populațiile migratoare barbare.
Criza secolului al III-lea a luat sfârşit in anul 284 p.Chr., odată cu urcarea pe tron a împăratului Diocletian (284-306 p.Chr.). Acesta a inițiat o serie de reforme care au schimbat fața imperiului. Cu el se consideră că începe perioada Dominatului, marcând sfârşitul perioadei Principatului, care începuse cu Augustus. Astfel, împăratul a devenit în mod oficial un monarh autocrat. După instituirea Dominatului, când Diocleţian s-a proclamat „Dominus et deus” – stăpân absolut şi zeu, rolul Senatului s-a redus aproape la zero. În anul 286 p.Chr. a reorganizat administrația in prefecturi şi dioceze şi a împărțit imperiul în două (apus și răsărit), linia de demarcație fiind între Italia şi Dalmația. A instituit Diarhia, conducerea imperiului fiind astfel asigurată de doi împărați, el alegând Imperiul de Răsărit, cu capitala la Nicomedia. Apoi, în anul 293 p.Chr., a instaurat Tetrarhia, prin care, imperiul a fost condus în continuare de patru împărați, doi Auguști şi doi Cezari, câte un August şi un Cezar pentru fiecare parte a imperiului. Imperiul Roman era bolnav şi deşi în următorii aproape 200 de ani, până la dispariția Imperiului Roman de Apus, au mai existat încercări de redresare, acesta nu a mai revenit niciodată la măreția şi bunăstarea din timpul domniei împăraților „buni” ai imperiului. Conform ideii lui Edward Gibbon, un istoric din secolul al XVIII-lea, au fost „cinci împărați buni ai Imperiului Roman”, printre care cei mai de seamă, Augustus şi Traian.

 

Situația monetară a imperiului roman în secolul al III-lea

Criza imperiului este reflectată şi în numismatică. In mod traditional, baterea monedelor in Imperiul Roman era controlată de doar doi emitenţi care reprezentau puterea: împăratul şi Senatul Romei. Regula era ca împăratul să autorizeze emiterea monedelor de valoare mare, din aur sau argint, de tip aureus, respectiv denarius sau mai tarziu, antoninianus. Problemele imperiului au generat si o criză monetară pe parcursul secolului al III-lea, iar tipurile monetare au suferit mai multe schimbări. Astfel, denarul a fost înlocuit cu antoninianul în timpul împăratului Gordian al III-lea, în deceniul IV al secolului al III-lea. Senatul roman era cel autorizat să emită monedele din bronz – sesterţ, dupondius, as – ele purtând marcajul SC (Senatus Consulto) semnificand faptul că emisiunea monedelor de bronz era făcută sub controlul acestuia. Sesterțul a fost emis în forma tradițională până la domnia lui Gallienus (253 – 268 p. Chr.). Sub acest împărat, dificultățile domniei au antrenat dispariția aproape definitivă a tipurilor monetare mari și mijlocii din bronz, în ciuda unei timide tentative de restaurare sub Aurelian. Sesterții sunt foarte căutați astăzi de colecționari pentru flanul lor mare și pentru scenele uneori spectaculoase pe care le reprezintă. O cauză a crizei monetare din secolul al III-lea a fost deficitul de metale pretioase provocat în mod continuu de creşterea retribuţiei soldaţilor armatei romane, acel donativum, din ce în ce mai mare, promis de fiecare nou împărat care ocupa tronul imperiului. Militarizarea imperiului roman a provocat şi o primă descentralizare şi multiplicare a atelierelor în proximitatea zonelor militare (de campanie), mari consumatoare de numerar, iar inflaţia a devenit galopantă. Deficitul de metale pretioase a dus la scăderea calitaţii aliajelor destinate baterii de monede, situaţie care s-a perpetuat până la începutul secolului al IV-lea, când a fost depăşită numai în urma confiscărilor de obiecte preţioase din templele păgâne. După revolta lucrătorilor din atelierele monetare şi desfiinţarea temporară a monetăriei din Roma, marea masă monetară se executa în oficinele unor monetării de provincie. Monetăria imperială din Roma avusese tradiţia realizării unor frumoase efigii datorată unor gravori talentaţi şi experienţei lor tehnice, dobândită prin baterea a mii de feluri de monede. Transferul emisiei de monede către monetăriile din provincie şi lipsa de tradiţie şi experiență a noilor ateliere, a condus la o involuție a aspectului estetic al monedelor. Monetăriile de provincie nou înfiinţate au dus o lipsă acută de gravori talentaţi, cu foarte puţine exceptii. A dispărut aspectul de lucrătură fină, reprezentările de pe avers şi revers au fost realizate mai naiv, literele din legendă sunt mai greu de înţeles. Probabil că tocmai în acea perioadă aspectul estetic al monedelor şi-a pierdut din importanţă, scopul major fiind baterea unui volum cât mai mare de monede, din aliaje din ce în ce mai slabe.

 

 

Monedele coloniale emise de Provincia romană Dacia

Deşi numele regatului Dacia și memoria cuceririi sale, sunt înregistrate pe foarte multe monede romane bătute de monetăria imperială, în aur, argint sau bronz, totuşi se pare că niciunul dintre oraşele sau districtele Provinciei Dacia nu au beneficiat de privilegiile coloniale sau municipale, nici o monedă nu a fost bătută în această provincie, până la urcarea pe tronul imperiului a lui Philippus senior. Monedele coloniale PROVINCIA DACIA sunt legate de domnia împăratului roman Philippus I, cu numele complet Marcus Iulius Philippus (cca.198–249 p.Chr.), cunoscut ca Philippus Arabul, care a domnit între anii 244-249 p.Chr.. Întreaga domnie a lui Philippus a fost caracterizată de campaniile pentru apărarea frontierelor imperiului. În timp ce germanicii atacau Pannonia, iar goţii invadau Moesia, carpii porniseră raiduri tot mai dese în Provincia Dacia. Carpii au fost un trib puternic între triburile dacilor liberi, trib care după anul 172 p.Chr. asimilaseră si populaţia triburilor dacilor costoboci. Au fost consideraţi de romani, mai ales din secolul III p.Chr., o ameninţare constantă pentru provinciile de la Dunărea de Jos. Cea mai puternică invazie a carpilor s-a derulat între anii 245 – 247 p.Chr. Împăratul Philippus a condus personal luptele în această campanie şi a reusit să respingă definitiv invazia acestora în 247 p.Chr., an în care şi-a luat titlul triumfal Carpicus Maximus – învingătorul carpilor. În acest context conflictual trupele romane concentrate şi staţionate în provincia Dacia a crescut considerabil, iar necesitatea plăţii trupelor (donativum) solicita o suplimentare a volumului monetar existent, înfiinţarea unei monetarii în Dacia, în apropierea zonei de campanie, pe care împăratul să o poata controla direct. Acestea au fost probabil motivele care l-au determinat pe împăratul Philippus Arabul ca în timpul şederii sale în zona de conflict, să acorde provinciei Dacia, în anul 246 p.Chr., privilegiul de a bate monedă. A fost împăratul care a schimbat condiţia politică a cetătenilor provinciei spre libera cetățenie, conferind un drept care i-a plasat pe locuitorii săi la egalitate cu romanii înşişi. Studiind statisticile descoperirilor, specialiştii au ajuns la concluzia că vârful productiei monetare în provincia Dacia a fost în timpul domniei împăratului Philippus, în primii trei ani de funcţionare a monetariei, între care, primul an a fost cel mai productiv. Un fapt care sustine acordarea acestui drept Provinciei Dacia, este prezenţa pe reversul monedelor a legendei PROVINCIA DACIA şi a simbolurilor celor două legiuni staţionate permanent în Dacia, vulturul cu coroana in cioc pentru legiunea V Macedonica şi leul pentru legiunea XIII Gemina. Cifrele acestor doua legiuni, V şi XIII, apar şi ele înscrise pe cele două stindarde (vexillum) ţinute de personajul feminin care reprezintă Dacia. Un foarte important argument este faptul că la Ulpia Traiana Sarmizegetusa este atestat epigrafic Ianuarius Aug(ustorum) (duorum), lib(ertus) nummul(arius). Cei doi auguşti menţionaţi în inscripţie sunt cei doi împărati asociati la domnie, Philippus I şi fiul sau, Philippus al II-lea Junior. Rolul acestui funcţionar numit nummularius, desemnat de împărat, era acela de a veghea ca volumul de masă monetară emisă de monetărie să corespundă cererii imperiale. Alt argument care ar plasa monetăria chiar în capitala dacică este faptul că acolo se întrunea şi Concilium Daciarum Trium, fiind mult mai probabil ca acolo să existe şi monetăria provincială care bătea monedele Provincia Dacia. Chiar dacă asupra locatiei mai există incertitudini, toate argumentele ne conduc la concluzia că, în mod sigur, monetăria se afla în provincia Dacia, cel mai probabil în capitala acesteia, Ulpia Traiana Sarmizegetusa.       În prezent este general acceptat faptul că în Dacia s-au bătut sesterţi, dupondii şi aşi, dar există şi teorii care susţin că aceste monede au fost bătute la Viminacium sau Apulum.
Aspectul asemănător al monedelor provinciei Dacia cu cele ale provinciei Moesia, i-a derutat de multe ori pe vanzătorii de pe site-urile specializate care au ignorat legenda şi simbolurile de pe reversul acestora, mai putin pe colectionari sau pe specialisti. Pe monedele bătute la Sarmizegetusa Traiana, în Dacia, reversul contine întotdeauna legenda cu caractere latine PROVINCIA DACIA, iar simbolurile care încadrează personajul feminin Dacia sunt vulturul şi leul, apartinand legiunilor din provincie (pe monedele emise la Viminacium, Moesia este încadrată întotdeauna între taur şi leu). În plus, pe multe monede, în special pe cele din primii ani, personajul Dacia tine în mâna dreaptă sabia curbată dacică, iar pe cap poartă căciula dacică. Mai apar şi stindardele înscrise cu DF (Dacia Felix) sau cu numărul legiunilor stationate în Dacia (V si XIII). Pe monedele bătute la Viminacium, in Moesia, apare întotdeauna legenda P M S COL VIM, ceea ce înseamnă Provincia Moesia Superior Colonia Viminacium, iar personajul feminin Moesia este încadrat intre taur şi leu, simbolurile legiunilor stationate acolo. Viminacium (astăzi în Serbia) era, sub Imperiul Roman, capitala provinciei Moesia Superior. Fiind unul dintre cele mai importante oraşe ale provinciei, găzduia permanent Legiunea a VII-a Claudia, care purta ca emblemă taurul şi leul. Colonia Viminacium a fost şi bază temporară pentru Legiunea a IV-a Flavia Felix a cărui simbol era leul. Confuziile se fac în ambele sensuri, pe monedele bătute la Viminacium personajul feminin este etichetat ca fiind Provincia Dacia, deşi este reprezentată Moesia, iar despre monedele autentice Provincia Dacia, deşi au fost bătute în Dacia, se asociază ca monetărie Viminacium. Nu se ştie care pe care au influentat, confuziile au determinat teoria cu monetăria Viminacium sau teoria a creat confuziile.                                                                                                    Ipoteza că monedele Provincia Dacia ar fi fost bătute în capitala Moesiei Superior, pe malul drept al Dunarii, la monetăria din Viminacium se bazează pe niste similitudini între efigiile împăratilor Philippus senior şi junior pe cele două tipuri de monede, respectiv Provincia Dacia (AN III) şi Viminacium (AN VIII). Asemănări există, nu pot fi negate, dar ele nu merg pană la identitate şi nu duc neapărat la concluzia că au fost bătute toate la Viminacium. Această ipoteză poate fi eliminată, pentru că asemănările si-ar putea găsi o explicatie plauzibilă, în faptul ca noua monetărie înfiinţată în Dacia ar fi utilizat probabil gravori aduşi de la Viminacium cu cedarea unor matriţe pentru noua monetărie.

 

 

 

 

Sus monedă Filip I (Philippus) Provincia Dacia AN III, jos monedă Viminacium AN VIII.

S-a mai adus ca argument si o asa-zisa eroare comună care s-ar găsi pe aversul unor monede Viminacium AN VIII si Provincia Dacia AN I, adică IVIL în loc de IVL. Consider aceasta afirmaţie ca hazardată. Am studiat câteva sute de monede ale celor doua monetării, în special din anii indicaţi de către cei care au pus această problemă, si nu am găsit nici măcar un singur exemplu. Această pretinsă eroare de fapt nu există, este doar o impresie dată de citirea si interpretarea eronată a legendei de pe avers. Explicatia este urmatoarea: numele complet al împăratului Filip Arabul era Marcus Iulius Philippus Augustus, prin urmare legenda din jurul efigiei contine pe majoritatea monedelor literele IMP M IVL PHILIPPVS AVG (Imperator Marcus Iulius Philippus Augustus) sau pentru Philippus junior, fără M, IMP IVL PHILIPPVS AVG. Eroarea este cauzata de interpretarea lui M, de la Marcus, ca IVI. Este foarte probabil ca din cauza oxidării si uzurii datorate circulatiei monedelor, situatie cand scrisul devine greu lizibil, literele M IVL puteau fi confundate cu IVI IVL. E greu de înteles totusi cum s-a ajuns la concluzia ca ar fi IVIL. Este o eroare deloc scuzabila, de interpretare a legendei si deci nu constituie un argument serios pentru a sustine ipoteza enuntată.

Dacă ar fi fost bătute la Viminacium, toate monedele emise la această monetărie ar fi purtat pe avers anul erei locale moesice indiferent pentru ce provincie ar fi fost bătute, Moesia Superior, Pannonia sau Dacia, an calculat de la deschiderea monetăriei militare din Viminacium de către împăratul Gordian al III-lea, în 239 p.Chr.. Dar, studiind monedele ambelor tipuri, se observă fără efort că ele poartă pe avers ani locali diferiţi, aparţinând unor ere locale diferite, deşi au fost emise în acelasi an al cronologiei moderne, sub acelaşi împărat. Astfel, acelaşi an 246 p.Chr., cel al înfiinţării monetăriei dacice este anul unu (AN I) al erei locale Provincia Dacia şi în acelaşi timp anul al optulea (AN VIII) al erei locale moesice – Viminacium. De aici rezultă ca cele două monetării aveau cronologii diferite, dictate de două momente distincte în care au fost deschise. Există şi alte argumente care pledează pentru existenta monetăriei în Dacia. In 248-249 p.Chr., anul X al erei locale provinciale moesice, se spune că monetăria Viminacium nu a functionat. Este adevărat că monetăria nu a bătut monede în numele împăratului Philippus Arabul şi a familiei sale, deoarece Viminacium căzuse în mâinile rebelilor lui Pacatianus. Totuşi în acelaşi an, anul III al erei locale dacice, 248-249 p.Chr., în Provincia Dacia a fost emisă o cantitate considerabilă de monedă pentru împărat şi familia acestuia. Un alt argument important este faptul că în anul 257 p.Chr., anul XI al erei locale dacice, monetăria Provinciei Dacia încă emitea monede, dată la care monetăria de la Viminacium fusese deja închisă cu aproximativ doi ani înainte. Există şi alte aspecte care infirmă ipoteza privind emiterea acestor monede în monetăria moesică. Unele dintre acestea ar fi ca piesele Provincia Dacia sunt mult mai uşoare şi mai slab executate calitativ fată de cele de la Viminacium, fapt constatat în special la monedele bătute în ultimii ani de functionare, în timpul împăraţilor tată şi fiu asociati la domnie, Valerian şi Gallienus.
Unul din putinele argumente care ar putea localiza monetăria dacică la Apulum, este faptul că şi în capitala Daciei Apulensis s-a utilizat o eră locală, fiind dovedit epigrafic, printr-o inscripţie care este datată anno primo (f)acti municipi (Apuli).                                      Tinand cont de faptul că în secolul al III-lea era deja un obicei ca trupele romane să fie urmate în zonele de campanie de o monetărie militară, nu se poate exclude existenta în provincia Dacia a unei asemenea monetării militare mobile, cu utilizarea unor specialişti de la Viminacium sau Roma. Argumentele care pledeaza pentru existenţa unei monetării în provincia Dacia sunt deosebit de puternice. Cu toate că nu se poate spune şi dovedi încă o locaţie exactă a monetăriei unde au fost bătute aceste piese, putem totuşi spune că ea a fost cu siguranţă în Dacia.

 

Tipurile monetare, conţinutul şi caracteristicile monedelor din provincia Dacia

Monetaria din Provincia Dacia a emis monede pentru Philippus I Arabul, Marcia Otacilia Severa, Philippus al II-lea Junior, Traianus Decius, Herennia Etruscilla, Herennius Etruscus, Hostilianus, Trebonianus Gallus, Volusianus, Aemilianus, Valerianus şi Gallienus.
Pe aversul acestui tip de monede este reprezentat de obicei împăratul sau un membru al familiei imperiale. Portretele au fost executate în maniera tipică monedelor provinciale din epocă, împăraţii cu bust cuirasat şi mantie (paludamentum), orientati de obicei spre dreapta, iar împărătesele cu rochie tipica matroanelor romane (stolă). Pe reversul lor este ilustrată personificarea feminină a Provinciei Dacia, încadrata între vulturul cu coroana in cioc şi leul, simbolurile legiunilor, avand intotdeauna inscripția PROVINCIA DACIA care înconjoară scena. Este interesant că pe majoritatea pieselor, personajul feminin Dacia poartă căciula dacică (pileus) si ţine în mână o sabie încovoiată (ensis falcatus, falx dacica). O altă caracteristică este aparitia în lateral a unor stindarde cu inscripţii. În exergă este înscris cu cifre romane anul erei locale provinciale dacice, socotit de la momentul acordării dreptului de a bate monedă. Toate aceste elemente, le fac diferite în raport cu alte monede emise în regiune. Tot elementele de pe revers sunt cele care determina o clasificare pe tipuri. Exista patru tipuri principale, cu variante, dar care nu constituie tipuri distincte:

Sestert Philippus I Arabul – Provincia Dacia AN I (246/247 p.Chr.), tip 1, monetăria Ulpia Traiana Sarmizegetusa, vultur și leu,
Tipul 1 prezintă un personaj feminin in picioare orientat spre stânga, personificare a Provinciei Dacia, purtând pe cap căciula tipic dacică şi o sabie curbată dacică în mâna dreaptă. Este încadrată de simbolurile celor doua legiuni stationate în Dacia: vulturul pentru Legio V Macedonica şi leul pentru Legio XIII Gemina, iar pe stindardul (vexillum) din mâna stângă sunt scrise literele DF însemnând Dacia Felix. Legenda: PROVINCIA DACIA, iar în exerga anul baterii monedei, AN de la ANNO, urmat de caracterele latine care desemneaza anul erei locale.

 

Sestert Philippus I Arabul – Provincia Dacia AN III (248/249 p.Chr.), tip 2, emis la monetăria Ulpia Traiana Sarmizegetusa in anul III al erei locale provinciale; Avers: bustul laureat, drapat si cuirasat al imparatului, orientat spre dreapta; legenda: IMP M IVL PHILIPPVS AVG; Revers: Dacia personificata de o femeie în picioare orientata spre stânga, în chiton lung si cu căciulă dacică, între simbolurile legiunilor, vultur și leu, ține o sabie curbată în mâna dreaptă (falx dacica) şi stindardul legiunii a V-a Macedonica (vexillum), iar în mâna stângă stindardul legiunii a XIII-a Gemina; legenda: PROVINCIA DACIA, în exergă AN III.
Tipul 2 prezintă un personaj feminin in picioare orientat spre stânga, personificare a Provinciei Dacia, purtând o sabie curbată dacică în mâna dreaptă.Ea este încadrată în stânga şi în dreapta de simbolurile legiunilor, vultur, leu şi de stindardele (vexilla) cu cifrele latine corespunzatoare acestora: V şi XIII (a V-a Macedonica şi a XIII-a Gemina). Legenda: PROVINCIA DACIA, iar în exerga anul baterii monedei, AN de la ANNO, urmat de caracterele latine care desemneaza anul erei locale.

 

                                                                                                                                           Sestert Philippus I Arabul – Provincia Dacia AN II (247/248 p. Chr.), tip 3, monetăria Ulpia Traiana Sarmizegetusa
Tipul 3 prezintă un personaj feminin asezat, orientat spre stânga, personificare a Provinciei Dacia, purtând căciulă dacică, încadrată în stânga şi în dreapta, de stindardele legiunilor (vexilla) cu cifrele latine corespunzatoare acestora: V şi XIII (a V-a Macedonica şi a XIII-a Gemina). Legenda: PROVINCIA DACIA, iar în exerga anul baterii monedei, AN de la ANNO, urmat de caracterele latine care desemnează anul erei locale. Deci tipurile 2 si 3 sunt similare, cu singura deosebire, dar importantă ca aspect, că figura feminină care personifică Dacia este reprezentată aşezată. Lipsesc la acest tip, sabia curbată dacică şi cele doua simboluri ale legiunilor, vulturul şi leul.

Sestert Volusian – Provincia Dacia AN V (250/251 p.Chr.), tip 4, monetăria Ulpia Traiana Sarmizegetusa, vultur și leu,

Tipul 4 prezintă Provincia Dacia personificată de un personaj feminin în picioare orientat spre stânga, ţinând în mâna dreaptă o ramură de laur sau de măslin, iar în mâna stângă un sceptru sau un parazonium. Este încadrată de simbolurile legiunilor, vultur şi leu. Legenda: PROVINCIA DACIA, iar în exergă anul baterii monedei, AN de la ANNO, urmat de caracterele latine care desemnează anul erei locale. Pe monedele apartinand acestui tip nu mai apare sabia încovoiată dacică, simbol al unei Dacii războinice. Ea va apărea din nou în ultimii doi ani de functionare a monetăriei provinciale dacice, în timpul împăratilor Valerian şi Gallienus. Diferitele simboluri care apar, dispar şi reapar pe monede, sunt un barometru al stării de sigurantă a provinciei.
Faptul că, pe acest tip de monede, Dacia tine în mâna dreaptă o ramură de laur sau de măslin, simbol al victoriei sau al păcii, i-a făcut pe unii să creadă că personajul feminin ar fi Pax, zeita păcii. Dacă ar fi fost zeiţa păcii sau zeiţa victoriei, romanii nu s-ar fi jenat să scrie în legendă Pax sau Victoria. Mesajul transmite într-adevăr o asociere cu victoria sau pacea în Dacia, deci Dacia victorioasă sau Dacia pacificată, dar este Dacia şi nimeni altcineva, pentru că legenda este clară: PROVINCIA DACIA. Acest tip monetar a apărut pe monedele Provincia Dacia în timpul împăratului Traian Decius, în anii 250/251AD, în anul al patrulea al erei locale Provincia Dacia (AN IIII) într-o perioadă când pericolul invaziilor în Dacia fusese deocamdată înlăturat, deci într-o perioadă de relativă stabilitate.

 

 

Datarea monedelor și era locală dacică

Datarea acestor monede este în prezent foarte clară. Emisiunile Provinciei romane Dacia s-au derulat pe o perioadă de 11 ani începând cu anul 246 p.Chr. şi până în anul 257 p.Chr. inclusiv. Inscripţiile de pe revers din afara scenei, în exergă, AN I – AN XI, arată anul erei locale în care a fost bătută moneda.
Sistemul de numerotare a anilor începând de la un eveniment important era un obicei foarte răspândit în provinciile romane. Şi în provincia Dacia a fost folosită, de asemenea, tot o eră locală. Cel mai probabil este ca începutul noii ere să fi fost legată de invadarea Daciei de către triburile carpilor. Atacurile dacilor liberi au început în 245 p.Chr. şi au fost respinse în anii următori, după venirea împăratului Philippus Arabul la Dunăre. Philippus a acordat unele privilegii provinciei Dacia, iar cetățenii recunoscători au trecut la o cronologie nouă, numărând anii de la începutul noii ere de libertate. În cursul anului 253 p.Chr. au domnit cinci împăraţi: Trebonianus Gallus şi fiul sau Volusianus au fost ucişi de armata în august, Emilianus, recunoscut ca împărat în iunie, a fost ucis trei luni mai târziu şi în cele din urmă, au fost proclamati împărați Valerianus şi Gallienus, la încheierea aceluiaşi an.
Momentul trecerii de la un an la altul al erei locale dacice a putut fi stabilit cu destulă exactitate, studiind monedele împăratului Emilian (Aemilianus) despre care se ştie că a fost proclamat augustus de către trupele sale în iunie 253 p.Chr., a condus Imperiul Roman timp de doar trei luni, fiind ucis în luna septembrie a aceluiaşi an. Faptul că în numele lui au fost bătute monede Provincia Dacia atât în anul al 7-lea cât şi în anul al 8-lea (AN VII și AN VIII), a dus la concluzia că trecerea de la anul erei locale VII la anul VIII s-a făcut în lunile iulie/august 253 p.Chr.. Prin urmare, mergând înapoi, s-a putut stabili că primele monede în Provincia Dacia, din primul an (AN I), cele care au marcat începutul erei locale, au fost emise în perioada iulie/august 246/ iulie/august 247 p.Chr..În acest interval al primului an al erei locale dacice se mai înscrie un eveniment important. În luna aprilie 247 p.Chr. imperiul sărbătorea 1000 de ani de la înfiinţarea oraşului Roma. Era al patrulea an de domnie a împăratului Filip I senior, an în care, din informaţiile rămase de la Zosimos, se spune că împăratul a salvat provincia Dacia din mâinile carpilor. Asadar, AN I cuprinde intervalul de 12 luni iulie/august-decembrie 246/ianuarie-iulie/august 247, AN II corespunde lunilor iulie/august-decembrie 247/ ianuarie-iulie/august 248 şi aşa mai departe, iar ultimele monede provinciale, cele cu AN XI, fiind bătute în intervalul iulie/august-decembrie 256/ ianuarie-iulie/august 257 p.Chr..
În numele împăratului Philippus I, a împărătesei Marcia Otacilia Severa şi al împăratului Philippus al II-lea Junior, au fost bătute monede în anii erei locale: I = 246/247 p.Chr., II = 247/248 p.Chr. şi III = 248/249 p.Chr..
În timpul domniei împăratului Traian Decius, monetăria din provincia Dacia a bătut monede cu anii IV = 249/250 p.Chr.şi V = 250/251 p.Chr., corespunzând anilor 1003 şi 1004 de la înfiinţarea Romei, ultimul fiind anul în care Decius a pierit. În acesti ani au fost bătute monede şi în numele împărătesei Herennia Etruscilla şi a fiilor lui Decius, împăraţii Herennius Etruscus şi Hostilian. Monede cu AN V au fost bătute şi în numele împăraţilor care le-au urmat în acelaşi an, Trebonianus Gallus şi Volusianus.                                         S-a presupus de catre unii autori autohtoni, probabil din lipsa de piese, ca in anul VI monetaria dacica nu ar fi functionat. Literatura vestica nu aminteste asa ceva
În anul VI  monetaria dacica a bătut monede în numele împăraţilor Trebonianus Gallus şi Volusianus. Iata mai jos dovada ca monetaria de la Ulpia Traiana Sarmizegetusa a functionat si in anul al 6-lea al erei sale locale, o moneda bătuta în numele împăratului Volusianus, care confirma acest fapt:

Exista şi monede în numele împăraţilor Valerianus şi Gallienus pe care apare  anul VI al erei locale, dar care probabil că sunt erori, pentru că aceşti împăraţi au ajuns la putere în septembrie 253 p.Chr., deci în anul VIII. O alta eroare de scriere, aveti mai jos, pe o moneda bătuta tot în numele împăratului Volusianus, un sesterţ pe reversul caruia legenda PROVINCIA DACIA este scrisa gresit – PRVOINCIA DACIA:

Următorele monede cunoscute sunt cele notate AN VII = 252/253 p.Chr , în numele împăratului Trebonianus Gallus, fiind în acord cu anul 1006 de la înfiinţarea Romei, an în care Gallus a fost ucis. Dar, în acelaşi an VII al erei locale, au fost emise monede şi pentru Volusian şi Emilian.
În anul VIII =253/254 p.Chr.  au fost bătute monede în numele lui Emilianus, Valerianus şi Gallienus.
În anii IX = 254/255 p.Chr. si X = 255/256 p.Chr. s-au bătut monede numai pentru Valerianus şi Gallienus.
Ultimele monede au fost emise în AN XI = 256/257 p.Chr., din acest an fiind cunoscute puţine exemplare, de slabă calitate, în numele lui Gallienus, care probabil a închis monetăria.
Mai jos am realizat un tabel care sintetizează o parte din informaţiile legate de monetăria din provincia Dacia, în special cele privind datarea monedelor şi personajele pentru care au fost emise acestea:

 

Cronologia modernă	Era locală Prov. Dacia Sarmizegetusa	Împăraţi si membri ai familiilor imperiale pentru care au fost bătute monede Provincia Dacia	Era locală Prov. Moesia Viminacium	Anul de la înfiinţarea Romei
246/247 p.Chr.	AN I	Philippus I, Marcia Otacilia, Philippus II Junior	AN VIII	1000
247/248 p.Chr.	AN II	Philippus I, Marcia Otacilia, Philippus II Junior	AN IX (VIIII)	1001
248/249 p.Chr.	AN III	Philippus I, Marcia Otacilia, Philippus II Junior, Traianus Decius, Herennia Etruscilla,	AN X (monetaria Viminacium nu a funcţionat)	1002
249/250 p.Chr.	AN IV (IIII)	Traianus Decius, Herennia Etruscilla, Herennius Etruscus	AN XI	1003
250/251 p.Chr.	AN V	Traianus Decius, Herennia Etruscilla, Herennius Etruscus, Hostilianus, Trebonianus Gallus, Volusianus,	AN XII	1004
251/252 p.Chr.	AN VI	Trebonianus Gallus, Volusianus,	AN XIII	1005
252/253 p.Chr.	AN VII	Trebonianus Gallus, Volusianus, Aemilianus,	AN XIV (XIIII)	1006
253/254 p.Chr.	AN VIII	Aemilianus, Valerianus, Gallienus	AN XV	1007
254/255 p.Chr.	AN IX (VIIII)	Valerianus, Gallienus	AN XVI	1008
255/256 p.Chr.	AN X	Valerianus, Gallienus	închisă	1009
256/257 p.Chr.	AN XI	Gallienus	închisă	1010

Specialiştii afirmă că de fapt, pentru domnia lui Filip I, monetăria de la Sarmizegetusa a devenit principala sursă în furnizarea de monede de bronz în Provincia Dacia între 246 şi 249 p.Chr.. Pentru monedele de bronz bătute în perioada 249-253 p.Chr., procentele comparative indică faptul că monetăria principală în furnizarea de monede de bronz în Dacia, a fost cea de la Viminacium. Pentru ultima perioadă de existenţă a monetăriei dacice, 253-257 p.Chr., frecvența descoperirilor de monede PROVINCIA DACIA sugerează din nou o predominanţă a monedelor bătute la Sarmizegetusa Traiana.              Alte piese Provincia Dacia:

Philippus I (Filip I Arabul), Provincia Dacia, ambele inscriptionate AN II al erei locale, 247/248 p.Chr.  – de tipul 2, monetăria Sarmizegetusa, vultur si leu

 

Marcia Otacilia Severa, sotia Lui Filip I, Provincia Dacia, AN III al erei locale, 248/249 p.Chr. de tip 2, monetăria Sarmizegetusa, vultur si leu

 

                                                      Philippus al II-lea Caesar, fiul lui Filip I Arabul, Provincia Dacia,  AN I al erei locale, 246/247 p.Chr., de tipul 1,  inscriptionata  DF- Dacia Felix,

 

Traianus Decius, Provincia Dacia, AN IIII (IV) al erei locale, 249/250 p.Chr., de tip 2, monetăria Sarmizegetusa, vultur si leu

 

Herennia Etruscilla, sotia lui Traian Decius, Provincia Dacia AN III, 248/249 p.Chr., de tip 4, monetăria Sarmizegetusa, vultur si leu

 

Herennius Etruscus, fiul cel mare al lui Decius, Provincia Dacia, AN V, 250/251 p.Chr., de tip 4, monetăria Sarmizegetusa, vultur si leu, rară

 

Hostilianus, al doilea fiu al lui Decius, Provincia Dacia, AN V, 250/251 p.Chr., de tip 4, monetăria Sarmizegetusa, vultur si leu, destul de rară

 

Trebonianus Gallus, Provincia Dacia, probabil AN V, 250/251 p.Chr., de tip 4,  monetăria Sarmizegetusa, vultur si leu

 

Volusianus, fiul lui Trebonianus Gallus, Provincia Dacia, AN V al erei locale, 250/251 p.Chr., de tip 4, monetăria Sarmizegetusa, vultur si leu

 

Volusianus, fiul lui Trebonianus Gallus, Provincia Dacia, AN V al erei locale, 250/251 p.Chr., de tip 2, monetăria Sarmizegetusa, vultur si leu

 

Aemilianus (Emilian), Provincia Dacia, AN VII al erei locale, 252/253 p.Chr., monetăria Sarmizegetusa, vultur si leu. Este o monedă rară, din motivul ca a fost emis un număr limitat de monede, Aemilianus fiind împărat numai trei luni în anul 253 p.Chr., de tip 4

 

Gallienus, Provincia Dacia, AN VIII al erei locale, 253/254 p.Chr., de tip 4, monetăria Sarmizegetusa, vultur si leu .

 

Gallienus, Provincia Dacia, AN X al erei locale, 255/256 p.Chr., de tip 4, monetăria Sarmizegetusa, vultur si leu, rară .

AFORISME, AFORISME AMUZANTE, SFATURI ÎNŢELEPTE (XXIII)

 

AFORISME
Mediocrii sunt uşor de identificat, ei nu admiră, nu aprobă, nu încurajează, ci doar neagă, refuză şi contestă. – anonim
Un om inteligent nu va fi niciodată rău, pentru că răutatea se naşte din prostie, inferioritate şi frustrare. – anonim
Prietenii falşi sunt ca umbrele noastre. Stau aproape de noi când suntem în lumina soarelui şi ne părăsesc îndată ce păşim în întuneric – Christian Nevell Bovee
L-am rugat pe Dumnezeu să mă fereasca de duşmani şi brusc, mi-au dispărut câţiva prieteni. – anonim
Ţara va fi ce este şcoala – Dimitrie Bolintineanu
Unii citesc cărţi ca să adoarmă, alţii citesc cărţi ca să se trezească. – anonim
Înţeleptul întâi gândeşte şi apoi vorbeşte, iar prostul întâi vorbeşte şi apoi gândeşte. – anonim
Nici inteligenţa, nici educaţia, nu au nicio valoare dacă nu sunt în slujba dragostei şi a iubirii. – Arsenie Papacioc
Iubirea şi respectul sunt cadouri scumpe…nu le aştepta de la oameni ieftini. – anonim
Iubeşte-te pe tine însuţi şi lasă-i pe ceilalţi să facă ce vrei tu – Lester Levenson
Dacă distrugi simţul ruşinii, nu mai poţi educa oamenii. – Sigmund Freud
Să nu crezi nimic din ce ai citit sau ai auzit, chiar dacă am spus-o chiar eu, dacă nu este în acord cu propria ta gândire şi cu propriul tău bun simţ. – Buddha
Nu încetam să ne jucăm pentru că îmbătrânim, ci îmbătrânim pentru că încetăm să ne jucăm. – anonim
Nimic nu se întâmplă…. până nu visăm. – anonim

Despre democraţie
Democraţia e ca un şlagăr pe care toti îl cântă, dar căruia nimeni nu-i cunoaşte textul. – anonim
Democraţia este încrederea patetică în înţelepciunea colectivă a prostiei individuale. – Henry Louis Mencken
Democraţia se bazează pe trei principii: libertatea cuvântului, libertatea cugetului şi înţelepciunea de a nu le folosi pe cele două precedente. – anonim
Democraţia duce poporul într-un joc controlat, în care poporul nu are control asupra jocului. – anonim
Democraţie este atunci când vaca are dreptul să-l aleagă pe acela care o va mulge. – anonim
Democraţia este forma politică în care fiecare cetăţean primeşte ceea ce merită majoritatea. – anonim
În democraţie poti să alegi să vrei ceea ce vrea majoritatea sau să accepţi ce-ţi dau cei aleşi de ea. – anonim
Democraţia este arta şi ştiinta de a coordona din afară circul din cuşca maimuţelor. – Henry Louis Mencken
Democraţia garantează fiecăruia libertatea cuvântului, dar nu garantează că fiecare va fi şi ascultat. – anonim

 

AFORISME AMUZANTE
Bis este un concept fără nici un sens pentru bărbaţii trecuţi de 50 de ani.- anonim
Decolteul este aeroportul pentru aterizarea privirilor şi decolarea dorinţelor. – anonim
Haremul este visul soţului pedepsit care s-a certat cu nevasta şi doarme pe canapeaua din sufragerie.- anonim
Soţul şi soţia sunt acei oameni condamnaţi la somn în comun, dar la visuri separate.- anonim
Tact şi ritm: În căsnicie tactul este calitatea pe care trebuie să o ai, ca să nu strici ritmul.- anonim
Nu întotdeauna viaţa se termină cu moartea, uneori se termină cu nunta.- anonim
O ciocănitoare, este o privighetoare… după ce s-a măritat – anonim
Neamurile sunt acel grup de oameni care se întâlnesc din când în când pentru a se număra, după care se apucă de mâncat şi băut în cinstea schimbării numărului lor.- anonim
Bărbatul care ghicește corect vârsta unei femei s-ar putea să fie perspicace, dar nu este prea deştept… – anonim
Când femeile spun – Exteriorul nu contează atât de mult, mai important este ce se află în interior! – probabil se gândesc la portofel. – anonim
Femeia are două scopuri în viaţă: să se căsătorească şi să arate necăsătorită! – anonim
Căsnicia este o relaţie oficiala a două persoane, din care una are întotdeauna dreptate, iar cealaltă este… soţul! – anonim
Când soţul se simte rău, îşi caută soţia. Când soţul se simte bine, îl caută
soţia! – anonim
Dacă nu reuşeşti să-ţi găseşti jumătatea, caută două pătrimi! – anonim
Divorţul a fost inventat înaintea căsătoriei. Altminteri nimeni n-ar fi avut curajul să se însoare! – anonim
Este de o mie de ori mai bine să fii optimist şi să te înşeli, decât să fii pesimist şi să ai dreptate. – anonim
Singurul defect al câinilor este că iubesc orice jigodie de om! – anonim
Îmi invidiez părinţii! Îmi va fi greu să fac un copil ca al lor! – anonim
Nimic nu spune mai clar ”sunt grasă” decât profilul tău de Facebook cu trei poze în care ţi se vede doar capul. – anonim
Biblia ne învaţă să ne iubim aproapele, iar Kama Sutra ne explică cum. – anonim
Tinerii care amestecă vodcă cu bere în clasa a noua, vor amesteca ciment cu nisip după clasa a douăsprezecea. – anonim
Sunt unele momente în viaţă când îţi vine să te apropii de cel de lângă tine, să îl baţi uşor pe umăr, să îl strângi în braţe şi să îl întrebi: – Cum reuşeşti să te descurci, aşa, fără creier? E greu? – anonim
Dacă viaţa ţi-a aruncat o lămâie acră, nu dispera: caută sarea şi tequilla! – anonim

 

SFATURI ÎNŢELEPTE
Înainte de a da drumul gurii, verificaţi dacă şi creierul a fost conectat ! – anonim          Trăieşte cu grijă, viaţa nu are ”roată de rezervă”. – anonim
Fă ceea ce te face fericit, oamenii o să te judece oricum, indiferent de situaţie ! – anonim

Învingător si învins
Când învingătorul comite o greşeală, spune: ”Am greşit!“ şi învată lecţia.
Când învinsul comite o greşeală, spune: “Nu e vina mea!” şi aruncă vina pe alţii
Un învingător ştie că adversitatea vieţii este cel mai bun învăţător.
Un învins se simte victimă în fata adversităţilor vieţii.
Un învingător ştie că rezultatele acţiunilor lui depind de el.
Un învins crede în existenta ghinionului.
Un învingător munceşte mult, dar îşi şi creează mult timp liber pentru el însuşi.
Un învins este o persoană mereu ”foarte ocupată”, care nu are timp nici pentru ai lui.
Un învingător înfruntă provocările una câte una.
Un învins le evită şi nu îndrăzneste să le înfrunte.
Un învingător promite, îşi dă cuvântul şi şi-l ţine.
Un învins face promisiuni, dar nu dă nici o asigurare.
Un învingător spune “Sunt bun, dar voi fi şi mai bun!”
Un învins spune: “Nu sunt chiar aşa de rău ca multi alţii…
Un învingător ascultă, înţelege şi răspunde.
Un învins doar aşteaptă până când îi vine rândul să vorbească.
Un învingător îi respectă pe cei ce ştiu mai mult decât el, şi încearcă să înveţe ceva de la ei.
Un învins se împotriveşte celor care ştiu mai mult decât el şi ţine seama
numai de defectele lor.
Un învingător spune:”Trebuie să existe o cale mai buna de a o face…“
Un învins spune: ”Aşa am făcut-o întotdeauna!”
Un învingător este o parte din soluţie.
Un învins este o parte din problemă.
Un învingător ţine seama de ”cum se vede zidul în întregime”.
Un învins ţine seama doar de ”cărămida pe care trebuie să o pună”.

DECEBAL, DACIA SI ROMA – PORTRETUL LUI DECEBAL

Dacii au fost nişte bărbaţi viteji care au uimit antichitatea cu credinţa, simplitatea şi curajul lor. Deşi erau un popor de păstori şi agricultori, dacii erau obişnuiţi cu războaiele şi erau consideraţi războinici de temut. Scriitorul antic Dion Chrysostomos cunoscut şi ca Dion din Prusa sau Dio Cocceianus (cca. 40 – cca.115 p.Chr.) ca unul care a trăit printre ei, spunea: „acolo la ei [la geţi] puteai să vezi peste tot săbii, platoşe, lănci, peste tot cai, peste tot arme, peste tot oameni înarmaţi” şi tot el, mai spunea că „geţii sunt mai înțelepţi decât aproape toţi barbarii şi mai asemănători romanilor”. Prozatorul grec Lucian din Samosata (125 p.Chr.– după 180 p.Chr.) scria: „de câte ori am privit ţara geţilor, i-am văzut războindu-se”.

<  Nobil dac pe Arcul de Triumf al împăratului Constantin

Războinici daci pe Columna lui Traian, Roma

La 131 de ani de la moartea regelui Burebista Unificatorul (44 a.Chr.) – întemeietorul regatului Dacia – a apărut un alt mare rege al dacilor, cunoscut pe scena istoriei sub numele de Decebal.
Interesul manifestat de Imperiul Roman pentru cucerirea Daciei a făcut ca, din cronicile scrise de învingători, să răzbată pâna la noi informaţii despre regele Decebal, mai multe decât despre orice alt rege dac. Războaiele cu romanii, în care au fost primi protagonişti, i-au făcut celebri în toată lumea antică, atât pe daci, cât şi pe regele lor Decebal.
Decebal, rege al dacilor între anii 87-106 p.Chr., a rămas una din figurile dominante ale istoriei românilor. În cele ce urmează vom trece în revista ascensiunea lui Decebal la conducerea regatului, portretul regelui dac şi dramatica sa ieşire din istorie.

 

ASCENSIUNEA
În iarna anului 85 p.Chr., comandantul dac Diurpaneus, fiul regelui Scorilo şi nepot al regelui Duras, a pustiit malurile sudice ale Dunării, care erau de mai multă vreme în stăpânirea romanilor. Guvernatorul Moesiei, C.Oppius Sabinus, a strâns o armată şi a pornit o campanie de pedeapsă împotriva dacilor, însă Diurpaneus, cu războinicii săi, i-a învins pe romani și l-a decapitat pe comandantul lor. Când s-a aflat despre aceasta, în capitala imperiului s-a produs mare spaimă, deoarece mulţimea se temea că duşmanul învingător va pătrunde în interiorul imperiului şi va devasta totul. Pericolul dacic era, în viziunea romanilor, cel putin la fel de mare ca şi cel germanic. Din această cauză, împăratul Domiţian a fost nevoit să treacă, cu întreaga sa armată în Iliria și Moesia, poruncind celui mai brav general al său, comandantul gărzii pretoriene, Cornelius Fuscus, să treacă Dunărea (87 p.Chr.). Sub amenintarea invaziei, dacii s-au pregătit de luptă şi, încă de la prima confruntare, au reuşit să obţină o mare victorie. Nu se cunoaste cu precizie locul unde s-au dat luptele, dar se presupune că romanii au fost atacaţi prin surprindere în zona Turnu Rosu, în defileul Oltului. Diurpaneus a izbutit să dea o lovitură nimicitoare legiunilor romane conduse de Fuscus, care şi-a şi găsit sfârsitul în această luptă. Se spune că imperiul a pierdut atunci în Dacia o întreagă armată, de câteva legiuni, plus trupele auxiliare însoţitoare. Prizonierii, trofeele, stindardele legiunilor şi al gărzii pretoriene au fost duse de daci în Munţii Orăştiei. A fost o mare umilinţă pentru romani ca garda pretoriană imperială, garda împăratului Romei, să-şi piardă stindardul pe câmpul de luptă. Conform obiceiului, ea ar fi trebuit desfiinţată.
După această victorie, Diurpaneus a primit supranumele de Decebal – cel puternic, cel viteaz.
Istoricul roman Tacit, în lucrarea despre socrul său, Agricola, face aluzie la invadarea Moesiei de către daci în iarna 85-86 p. Chr. când C.Oppius Sabinus, guvernatorul acestei provincii, a fost ucis şi de asemenea, la înfrângerea generalului Cornelius Fuscus, prefectul pretoriului, ucis şi el în anul 87 p.Chr. pierzând mare parte din armată şi stindardele legiunilor. Aceasta este şi una din primele menţionări ale Daciei:
„Într-adevar au urmat în stat împrejurări care nu permiteau ca numele lui Agricola să fie trecut sub tăcere; atâtea armate pierdute în Moesia, Dacia, Germania şi Panonia, prin îndrăzneala nebunească sau laşitatea comandanţilor, atâţia militari de valoare învinşi şi făcuţi prizonieri cu cohorte întregi, încât acum nu se mai punea în discuţie hotarul imperiului şi un mal, ci taberele de iarnă ale legiunilor şi stăpânirea provinciilor noastre” – (Tacit– Agricola 41, 2)
După acest eşec al armatei romane împăratul Domiţian a atacat din nou regatul lui Decebal trimiţându-l în anul 88 p.Chr. pe generalul Tettius Iulianus care, trecând din nou Dunărea şi pătrunzând în Dacia prin Banat, s-a confruntat cu armata dacă la Tapae. De această dată victoria a fost de partea romanilor. Totuşi, Tettius Iulianus nu a reusit să-şi exploateze victoria. Decebal şi-a retras armata în ordine, dovedind isteţime în a crea obstacole în calea urmăritorilor, împiedicându-i să continue înaintarea în interiorul Daciei. Este anecdotic episodul povestit de istoricul roman de limba greacă Dio Cassius (155 sau 163/164 – după 229):
“Decebal se temu ca romanii victorioşi să nu pornească spre capitala lui. De aceea tăie copacii din preajma lor [la o oarecare înălţime] şi puse arme pe trunchiuri, pentru ca duşmanii să creadă că sînt soldaţi şi să se retragă înspăimîntaţi. Ceea ce s-a şi întîmplat.” (Dio Cassius, Istoria romană, LXVII,10,3).
Cu toata victoria repurtată, din cauza dificultăţilor întâmpinate de armatele imperiale la Dunărea de Mijloc în lupta cu triburile germanice şi ca să pară totusi un învingător în ochii Romei, împăratul Domiţian a preferat să plăteasca pacea cu dacii, intenţionând să transforme Dacia într-un regat clientelar aliat. Astfel, în anul 89 p.Chr., Decebal a încheiat o pace avantajoasă în urma căreia regatul dac primea însemnate sume de bani, meșteri constructori şi instructori militari. Iată textul rămas de la Dio Cassius privind aranjamentul lui Domiţian:
„Învins şi pus pe fugă de marcomani, Domiţian a pornit grabnic o solie la Decebal, regele dacilor, îndemnându-l să încheie un tratat, pe care el [Domiţian] îl refuzase mai înainte, deşi [regele] i-l ceruse adesea. Decebal primi propunerea de pace (căci era la mare strâmtoare) dar nu a vrut să vină el însuşi să stea de vorbă cu Domiţian, ci l-a trimis pe Diegis, împreună cu câţiva bărbaţi, ca să-i predea armele şi câţiva prizonieri, sub cuvânt că i-ar avea numai pe aceştia. După sosirea acestuia, Domiţian puse lui Diegis o diademă pe cap – ca şi cum ar fi fost un adevărat învingător şi omul în stare să dea un rege dacilor -, iar soldaţilor lui le împărţi onoruri şi bani. Ca un biruitor, trimise la Roma, între altele, nişte aşa-zişi soli ai lui Decebal şi o pretinsă scrisoare de-a acestuia, despre care se spune că ar fi plăsmuit-o el. 4. Domiţian îşi împodobi triumful cu multe lucruri ce nu fuseseră luate ca pradă. (Dimpotrivă, el cheltuise foarte mulţi bani pentru încheierea păcii, căci fără întârziere dădu lui Decebal nu numai însemnate sume de bani, dar şi meşteri pricepuţi la felurite lucruri folositoare în timp de pace şi de război şi făgădui să-i dea mereu multe). Aceste lucruri el le-a scos din mobilierul împărătesc. Căci el folosea totdeauna asemenea lucruri ca pradă de război, ca unul care adusese împărăţia însăşi în stare de robie.” (Dio Cassius, Istoria romană, LXVII, 7, 2-4,)
Pentru a înţelege mai bine contextul istoric în care Decebal a ajuns rege, trebuie amintit că regatul dac se divizase după dispariţia regelui unificator Burebista, în patru, apoi în cinci regate mai mici. În cel mai important dintre acestea, regatul situat în Munţii Orăştiei, care a avut şi rol de nucleu, i-au succedat următorii regi: Deceneu, Comosicus, Scorilo şi Duras, fratele lui Scorilo. Este necesar să fie explicat un lucru important: în succesiunea regilor daci era aplicată cutuma tracică, întâlnită la tracii sud-dunăreni, pe principiul agnaţilor (rude pe linie paternă), potrivit căreia la moartea unui rege, dacă acesta avea un frate, fratele avea drept de domnie, înaintea fiului regelui decedat . Prin urmare, Duras i-a urmat lui Scorilo la domnie şi nu Diurpaneus, deşi acesta era succesorul natural.
În anul 87 p.Chr. regele Duras era deja bătrân şi, în faţa ameninţării armatelor romane trimise de împăratul Domiţian asupra dacilor, a cedat puterea regală nepotului său, Diurpaneus, care a devenit astfel rege al tuturor dacilor. Cedarea conducerii de către Duras s-a făcut la bună întelegere, acesta continuând să trăiască la Sarmizegetusa, ca sfetnic al regelui Decebal.
„Cel mai însemnat război de atunci al romanilor a fost cel împotriva dacilor, asupra cărora, în vremea aceea, domnea Decebal (Duras care domnise mai înainte, lăsase lui Decebal de bunăvoie domnia…)” – (Dio Cassius, Istoria romană, LXVII, 6, 1)

 

PORTRETUL LUI DECEBAL
Nu se cunosc prea multe detalii despre membri familiei regelui dac. Istoria aminteşte de trei dintre copiii regelui Scorilo: cei doi fii, Diurpaneus, Diegis şi o fiică, al cărui nume nu este consemnat în documente, deşi face obiectul unui pasaj în Istoria Romană a lui Dio Cassius.
Fiul cel mare, Diurpaneus, devenit apoi rege cu supranumele Decebal, s-a născut probabil între anii 55 si 60 p.Chr.. Se spune că Decebal ar fi avut o fiică, pe Dochia, despre care s-au ţesut în timp mai multe legende. Potrivit lui Gheorghe Asachi, numele iniţial şi corect ar fi fost Dachia, nume devenit ulterior Dochia. Renumitul om de cultură scria că în zona muntelui Ceahlău circula legenda că, după moartea regelui dac, Dochia a fugit travestită în păstoriţă, pentru a nu fi prinsă de romanii lui Traian. Ajunsă în cele din urmă pe vârful Ceahlăului, în faţa urmăritorilor ea s-a rugat lui Dumnezeu să fie prefăcută în stană de piatră, împreună cu oile ei. Despre al doilea fiu al lui Scorilo, Diegis, ştim că a negociat în anul 89 p.Chr. pacea cu împăratul Domiţian, ca trimis special al lui Decebal. Despre sora lui Decebal se aminteşte că în primăvara lui 102 p.Chr., în prima campanie a romanilor conduşi de împăratul Traian, a fost luată prizonieră cu întreaga familie, de Maximus, la cucerirea cetăţii Costeşti din Munţii Orăştiei. Acolo au găsit romanii şi stindardele armatei pierdute de împăratul Domiţian. Din nou, Dio Cassius este sursa informaţiei:
„Traian puse mâna pe munţii cei întăriţi cu ziduri… Din pricina aceasta şi mai ales după ce, în acelaşi timp, Maximus prinse pe sora lui şi luă o cetăţuie puternică, Decebal fu gata să se învoiască la toate cele ce i s-ar fi poruncit…” (Dio Cassius, Istoria romană, LXVIII, 8-9, 9,4). Împăratul Traian ştia că această captură putea deveni o preţioasă armă psihologică în mâinile sale. Este posibil ca între cauzele care l-au obligat pe regele dac să accepte pacea grea din 102 p.Chr., un rol major să-l fi jucat încercarea lui Decebal de a-şi elibera sora, îndeplinindu-şi, astfel, o datorie de onoare faţă de familia sa. Acest pasaj din rezumatele „Istoriei romane” a lui Dio Cassius a fost corelat cu o scenă de pe Columna lui Traian. Istoricul Radu Vulpe considera că scena XXX de pe Columnă trebuie corelată cu capturarea surorii lui Decebal, despre care scria istoricul grec (R. Vulpe,Columna lui Traian, monument al etnogenezei etnice, Bucureşti, 1988, p. 67-71).

Sora lui Decebal apare în această scenă (stânga-sus), invitată fiind de împăratul Traian print-un gest larg, să urce pe corabia care o va duce ca prizonieră în capitala imperiului.
Dio Cassius ne mărturiseşte că Decebal s-a arătat dispus să accepte încetarea ostilităţilor în orice condiţii, „nu fiindcă ar fi avut de gând să le respecte, ci ca să mai prindă putere, după pierderile suferite atunci”.
Decebal, ultimul rege dac, este considerat de urmaşi ca fiind cel care a refăcut Regatul dac, un talentat strateg şi un mare comandant militar. Personalitatea sa a lăsat urme de neşters în conştiinta natiunii române.
Este deja binecunoscută descrierea lui Decebal făcută de istoricul grec Dio Cassius:
“Era foarte priceput în ale războiului și iscusit la faptă, știind să aleagă prilejul pentru a-l ataca pe dușman și a se retrage la timp. Abil în a întinde curse, era viteaz în luptă, știind a se folosi cu dibăcie de o victorie și a scăpa cu bine dintr-o înfrângere, lucruri pentru care el a fost mult timp un potrivnic de temut al romanilor..” – (Dio Cassius, Istoria romană, LXVII, 6). Referindu-se la acest text istoricul I.I.Russu scria în 1980 că trăsăturile portretuluiI lui Decebal de pe Columnă corespund întru totul descrierii regelui dac făcută de istoricul grec (I.I.Russu, Daco-geţii în imperiul roman, Bucureşti, 1980, p.84-85).

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Detalii de pe Columna lui Traian, Roma

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Daci pe Arcul de Triumf al împăratului Constantin, Roma

Decebal şi stindardul dacic în bătălia de la Adamclisi – Columna lui Traian

Un bust de marmură aflat la muzeul Vatican, reprezentând un dac tipic, cu barbă şi căciulă de nobil dac – tarabostes, a atras de mult timp atenţia cercetătorilor. Acest bust a fost asociat tot mai mult cu numele regelui Decebal. Istoricul Emil Panaitescu (1885-1958), scria în Il ritratto di Decebalo, Ephemeris dacoromana, 1, 1923, p.387-413, că vede în bustul de marmură de la Vatican însumarea fidelă a tuturor apariţiilor chipului lui Decebal de pe Columnă.
Florin Rostariu, un adevărat artist, “a dat culoare istoriei” – după cum spune chiar el . În încercarea de a crea un aer de naturaleţe imaginii regelui dac, utilizând o aplicaţie specializată, a colorat imaginea bustului din marmură al regelui Decebal şi a făcut-o minunat, profesionist. Priviţi, arată de parcă i-ar fi dat din nou viaţă regelui dac:

Dacă ar fi să facem portretul fizic al lui Decebal având ca ghid bustul din marmură şi scenele de pe Columnă, am putea spune în legătură cu statura sa, că era un bărbat înalt, lat în spate, cu un gât puternic, de luptător. Oricum, după cum în mod clar se vede pe Columna lui Traian, pe Arcul de triumf al lui Constantin, dacii erau niste bărbaţi înalţi, bine clădiţi, vigurosi. În putinele scene (6) în care apare Decebal, este reprezentat parcă şi mai voinic decat ceilalţi luptători daci. Figura sa, cu frunte înaltă, semn al inteligenţei, cu ochi negri, pătrunzători, umbrit de sprâncene stufoase, cu cute la rădăcina nasului – care denotă tenacitate, dârzenie, cu nasul puternic şi drept – care exprimă vigoare, hotărâre, toate aceste trăsături, îl fac să fie un personaj care nu poate fi trecut cu vederea, un lider. Se spune că lobul inferior al urechii lipit de maxilar era ceva specific dacilor.Două frumoase busturi din bronz, al regelui Decebal şi al împăratului Traian, create în anul 1928 de sculptorul italian Ettore Ferrari, sunt găzduite de Muzeul de istorie din Cluj. Bustul regelui dac, maestuos, calm şi hotărât, domină atmosfera. Senzaţia pe care o ai privind cele două busturi alăturate e un pic hilară: ai spune că lui Traian i s-a facut părul măciucă în momentul când a fost aşezat lângă regele dac, senzaţie dată de cununa imperială purtată de împărat.

 

SFARSITUL DRAMATIC AL REGELUI DAC
Strălucita victorie împotriva romanilor şi tratatul favorabil încheiat în 89 p.Chr. cu împăratul Domiţian, i-a oferit lui Decebal răgazul necesar pentru a face alianţe antiromane cu popoarele vecine de la hotarele Daciei. Astfel, sarmaţii, iazigii şi roxolanii, marcomanii şi quadii germanici, au devenit aliaţii dacilor în faţa pericolului expansiunii Imperiului Roman.
Sub regele Decebal regatul dac s-a aflat la apogeul puterii sale. Mai restrâns ca arie geografică decât Dacia Magna – teritoriul stăpânit de regele Burebista (82-44 a.Chr.) – noul regat cuprindea numai Transilvania până la Tisa Superioară, Banatul, Oltenia, Muntenia, sudul şi vestul Moldovei, dar era mai puternic și mai bine organizat. În cei peste o sută de ani de la destrămarea regatului lui Burebista societatea dacică înregistrase în timp progrese multiple şi importante: o populație numeroasă, grupată în jurul multor aşezări numite dave în care pulsa o vie activitate economică, legături comerciale cu civilizaţiile greacă şi romană, o cultură înfloritoare cu elemente originale caracteristice, dar şi cu influenţe ale culturilor cu care a venit în contact. Criton, medicul lui Traian, vorbeşte despre o instituţie a prefecţilor, pe care Decebal îi numeşte în fruntea cetăţilor şi ca supraveghetori ai domeniului agricol. La nivel central, regele se putea baza pe un consiliu, constituit din membrii familiei regale şi nobilime, precum şi pe o cancelarie care emitea documente şi trimitea solii. Pe plan militar, Decebal a dezvoltat armata, a înzestrat-o cu maşini de război, a fortificat, cu ajutorul unor meşteri romani, cetăţile Daciei şi în special pe cele din jurul capitalei Sarmizegetusa Regia. Pe un imens vas descoperit în cetatea Sarmizegetusa Regia se poate citi textul „DECEBALVS PER SCORILO„. Vasul conic era prevăzut la partea superioară cu patru găuri dispuse în cruce, posibil pentru a fi suspendat cu lanţuri de grinzile tavanului şi utilizat în scop sacerdotal sau pur şi simplu pentru încălzire. Marea încăpere poligonală în care a fost descoperit acest vas ceramic, se presupune că ar face parte din locuinţa regelui dac. Unele interpretări consideră că textul descoperit este în limba dacă, posibilul sens fiind acela de Decebal fiul lui Scorilo, altele în latină, traducerea fiind Decebal prin Scorilo. Alţii cred că e vorba de o simplă marcă de olar, inscripţia traducându-se prin lucrat pentru Decebal.
După ce în 98 p.Chr. Traian se urcase pe tronul imperiului roman, el a sistat orice subsidii plătite Daciei considerând pacea lui Domiţian o mare ruşine şi o umilinţă pentru imperiu. După trei ani de pregătiri, la 25 martie 101 p.Chr, Traian a pornit din Roma pentru a ataca Dacia, în fruntea unei armate formate din 14 legiuni, totalizând 150.000 de soldaţi (cea mai mare armată la acea dată). Începea primul război daco-roman. Trecând în revistă războaiele daco-romane, se poate spune că dacă în prima campanie a lui Traian, după luptele crâncene de la Tapae si Adamclisi, rezultatul a fost indecis, iar Decebal a cerut pacea doar ca urmare a capturării surorii lui, cea de-a doua campanie însă, cea din 105-106 p.Chr., a avut ca deznodamânt desfiinţarea regatului dac şi moartea regelui său. Părăsiti de foştii aliaţi şi atacaţi pe trei direcţii de armatele romane, dacii s-au retras spre cetăţile întărite din Munţii Orăstiei. După numeroase lupte în munţi, armata romană, a reuşit să penetreze liniile de apărare ale dacilor, a cucerit complexul de cetăţi care protejau capitala şi a ajuns în faţa Sarmizegetusei. Cetatea asediată a fost greu de cucerit o bună perioadă de timp, pentru că apărătorii săi luptau aprig. Apoi, în urma unei trădări, romanii au găsit şi au reuşit să oprească alimentarea cu apă a cetăţii. După ce şi-au împărţit şi ultimele rezerve de apă, fapt înregistrat şi pe una din scenele Columnei, dacii n-au mai putut rezista, astfel că Decebal a decis să se părăsească cetatea. Împreună cu câteva căpetenii, Decebal s-a retras spre nord-est pentru o regrupare a armatei dace. Cavaleria auxiliară romană a fost trimisă în urmărirea regelui.
Pentru daci, libertatea era o religie. Un rege dac nu putea accepta să fie prins, înrobit sau umilit. Decebal nu putea accepta să fie capturat şi plimbat în lanţuri prin Roma în urma carului triumfal al împăratului Traian. Prin urmare, nu a vrut să fie prins viu şi a ales să se sinucidă, înainte ca legionarii romani să se apropie.
„Când a văzut Decebal că scaunul lui de domnie şi toată ţara sunt în mâinile duşmanului, că el însuşi este în primejdie să fie luat prizonier, îşi curmă zilele. Capul său fu dus la Roma. În felul acesta Dacia ajunse sub ascultarea romanilor şi Traian stabili în ea oraşe de colonişti” – (Dio Cassius, Istoria romană, LXVIII, 14, 3).

Printre ultimele scene redate pe Columnă, sunt două foarte importante: cea a sinuciderii lui Decebal şi cea în care sunt redaţi doi soldaţi romani care prezintă mulţimii pe un scut capul şi mâna dreaptă a regelui Decebal, în castrul roman de la Ranisstorum. Se spune că pentru a linişti plebea Romei, care de 20 de ani se temea de pericolul dacic, capul şi mâna regelui dac au fost conservate în miere şi trimise la Roma. O inscripţie descoperită pe o lespede de marmură, în portul Ostia de la gurile Tibrului, relatează că în anul 106 p.Chr. relicvele au fost arătate mulţimii, după care, în urlete de bucurie, au fost aruncate pe scările templului Gemoniei. Era locul unde erau expuse cadavrele duşmanilor imperiului roman.                                                                                                                                     În anul 1965 profesorul american Michael Speidel a descoperit, într-un sat din apropierea anticului oraş Philippi din Macedonia, un monument funerar închinat lui Tiberius Claudius Maximus, cel care i-a dus împăratului Traian capul lui Decebal. (The Captor of Decebalus a New Inscription from Philippi. The Journal of Roman Studies, Vol. 60, 1970). Monumentul conţine o inscripţie care spune: „Tiberius Claudius Maximus, veteran, fiind în viaţă s-a îngrijit să se facă acest monument…a fost făcut cercetaş… de două ori decorat în războiul dacic… de către acelaşi împărat făcut decurion… fiindcă prinsese pe Decebal şi îi dusese capul la Ranisstorum…” Basorelieful de pe monumentul funerar îl înfăţişează călare, repezindu-se la un dac prăbuşit la pământ, din mâinile căruia cade un pumnal încovoiat.
„Filmul” războaielor daco-romane, pe basoreliefurile în marmură ale Columnei sau pe Monumentul Triumfal de la Adamclisi, a fost magistral realizat de Apolodor din Damasc, arhitectul sirian creditat că ar fi realizat cea mai mare parte a capodoperelor arhitecturale din timpul domniei împăratului Traian. O copie a Columnei a fost adusă la Bucureşti în 1967 şi expusă la Muzeul Naţional de Istorie a României, unde doritorii o pot admira îndeaproape, datorită unui balcon circular pe care scenele sunt expuse separat, cu explicaţiile de rigoare. Alte copii ale Columnei pot fi văzute în muzeele din Londra, Roma şi în apropiere de Paris. Cercetările celebrului Cichorius, cel care a făcut observaţii foarte interesante şi care a numerotat scenele Columnei, cercetări definitivate de Petersen, constată că „realităţile topografice arheologice din România pe vechiul teatru de război, al conflictelor daco-romane, pot fi comparate cu reprezentările de pe Columnă”. O descoperire de senzaţie făcută în 2010 la Turnu Severin, România, în timpul unor lucrări de constructie, confirmă încă o dată că scenele sculptate pe monumentul din capitala imperiului roman nu au fost doar fantezii ale celebrului arhitect, ci o adevărată cronică în piatră a unor evenimente reale despre care istoria vorbeşte cu probe. Cercetările arheologice au identificat un amfiteatru roman amplasat lângă piciorul podului construit de Apolodor din Damasc peste Dunăre, amplasament care corespunde amfiteatrului reprezentat în una din scenele Columnei, prin urmare, acesta a fost găsit exact în locul indicat de monumentul roman.
După victoria romanilor, teritoriul cucerit în Dacia – Transilvania, Banatul, Oltenia – a fost proclamat provincie romană în vara anului 106 p.Chr., sub numele Dacia Felix. Dintre prizonierii daci, un număr de 50 000 au fost duşi la Roma ca sclavi. Alţii au fost selecţionaţi şi au format unităţi militare în cadrul legiunilor romane. Din perioada lui Traian sunt cunoscute Ala I Ulpia Dacorum în Cappadocia şi Cohors I Ulpia Dacorum în Siria, iar din perioada succesorului său, Hadrian, este cunoscută Cohors I Aelia Dacorum în Britania.
Despre sfârşitul regelui dac care nu şi-a pierdut niciodată speranţa în victorie şi despre neamul dacilor, neînvins până atunci, a scris şi Pliniu cel Tânăr (61-114 p.Chr.) în Scrisori VIII, 4,1-2: “1. Foarte bine faci că te pregăteşti să scrii despre războiul dacic. ….2. Vei cânta…. un rege* alungat din reşedinţa sa, izgonit chiar şi din viaţă, fără ca să fi pierdut niciodată nădejdea; pe lângă acestea, două triumfuri, din care unul a fost dintâi împotriva unui neam neînvins, iar celălalt, cel din urmă.” – (*este vorba de Decebal)
Deşi nu a fost glorificat în cronicile epocii precum Traian – explicaţia fiind aceea că istoria a fost scrisă de învingători – viteazul rege dac Decebal rămâne una dintre marile personalităţi istorice ale acestor meleaguri, unul din eroii neamului.

Articol de Nicolae Sabin DORDEA cu elemente de la:
Izvoare privind istoria României, Editura Academiei Republicii Populare Române, Bucureşti, 1964; Wikipedia, the free encyclopedia; Wikipedia, enciclopedia liberă
Foto: Nicolae Sabin Dordea, Florin Rostariu, internet

AFORISME, AFORISME AMUZANTE, SFATURI ÎNŢELEPTE (XXII)

AFORISME
Bărbatul care tratează femeia ca pe o prinţesă, a fost crescut de o regină – anonim         Mai bine pierzi ani în căutarea omului potrivit decât să pierzi o viaţă cu cineva nepotrivit – anonim                                                                                                                                    O haină murdară se curăţă, dar un caracter murdar, niciodata – anonim                         Problema oamenilor cu mintea “închisă” este aceea că gura lor e mereu deschisă – anonim                                                                                                                          Fiecare om merită să aibă lângă el o persoană căreia să-i pese, care să fie acolo atunci când simte că nu mai poate, care să se bucure când îl vede fericit, care să îi şteargă lacrimile atunci când îl doare şi care să nu plece la sfârsitul unui anotimp. – anonim Nimeni n-are dreptul să ne înveţe ce-am fost sau ce-ar trebui să fim, vrem să fim ceea ce suntem – români. – Mihai Eminescu

 

AFORISME AMUZANTE
Şi bărbatul căsătorit poate fi fericit, totul e să nu afle soţia ! – anonim
Nu vă criticaţi niciodată soţia pentru lipsa de inteligenţă. Tocmai aceasta a împiedicat-o să-şi găsească un soţ mai bun. – anonim
Isteria e o boală vicleană; o contactează femeia, dar moare din cauza ei bărbatul. – anonim
Când un bărbat îţi fură soţia, cea mai bună răzbunare este să îl laşi să o păstreze… – anonim
Femeile fidele sunt acele femei care, în loc să-i facă să sufere pe mai mulţi bărbaţi, aşa cum e firesc, se concentrează asupra unuia până îl extermină. – anonim
Diferenţa între o zână şi o vrăjitoare este…doar un an de căsătorie. – anonim
Dacă soţia te sărută de fiecare dată când vii acasă, gândeste-te că poate fi afecţiune sau… investigaţie – anonim
Uneori este posibil ca prostia să fie motivul divorţului dar, de cele mai multe ori, prostia este motivul căsătoriei. – anonim
Cauza principală a neînţelegerilor între o femeie şi un bărbat este faptul că femeia vrea să trăiască suflet la suflet, iar bărbatul corp la corp. – anonim
Bagheta care-i face pe bărbaţi să dispară se numeşte test de sarcină. – anonim
Scopul soţiei este să cheltuie atâţia bani încât să nu-i rămână nimic amantei. – anonim
Nu lua viaţa prea în serios ! Oricum, nu scapi teafăr din ea. – anonim
Munca e pentru cei care nu ştiu să pescuiască. – anonim
Există două feluri de oameni. Unul spune mereu ce gândeşte. Celălalt are prieteni. – anonim
Ignoranţa nu e o stare veşnică, dar prostia este. – anonim
În junglă aproape totul e comestibil, chiar şi tu ! – anonim
Dragostea, ca şi algebra, e plină de necunoscute – anonim
În antichitate, reprezentanţii celor mai vechi meserii, prostituata şi hoţul, au hotărat să se căsătoreasca, iar ca rod al iubirii lor s-au născut primii politicieni profesionişti…- anonim
Femeia la volan e motivul pentru care te uiţi în ambele părţi când traversezi o
stradă cu sens unic – anonim
În viaţă, sunt două lucruri greu de rezolvat: să pui ideile tale în capul altuia şi să pui banii altuia în buzunarul tău. Cel care reuşeşte primul lucru se numeşte PROFESOR, cel care reuşeşte al doilea lucru se numeşte BUSINESSMAN. Cea care le reuşeşte pe amândouă se numeşte SOŢIE, iar cel care nu reuşeşte nici unul, nici altul, se numeşte SOŢ. – anonim

 
SFATURI ÎNŢELEPTE
Trei lucruri din viaţă care sunt irevocabile :
Timpul, vorbele spuse şi ocaziile.
Trei lucruri din viaţa ta pe care nu le poti refuza sunt:
Liniştea, onestitatea şi speranţa.
Trei lucruri care deteriorează viaţa ta sunt:
Orgoliul, aroganţa şi furia.
Trei lucruri care sunt la alegerea ta:
Visurile tale, succesul tău şi destinul tău.
Trei perle pe care trebuie să le ai în viaţa ta sunt:
Respectul de sine, dragostea şi prietenii adevărati.

ZIA – O REGINĂ DACĂ

Printre triburile dacice menţionate pe teritoriul Daciei de geograful grec Ptolemeu în Geografia, se află şi cel al costobocilor. Costobocii sunt identificați cu cultura arheologică de tip Lipiţa. Oamenii de ştiinţă i-au atribuit în mod explicit acestei culturi o origine dacică. Izvoarele arheologice din România, din faza secolelor I a.Chr. si I p.Chr., își găsesc analogii în așezările de tip Poiana-Răcătău-Tinosul, iar cele din faza sec.II-III. p.Chr., în cadrul culturii carpice, cu unele deosebiri care se explică prin situarea periferică a culturii Lipița, în partea de nord şi nord-est a lumii geto-dacice.

O inscripţie în limba latină, descoperită în Roma pe un monument funerar, a fost dedicată Ziei (Zia sau Ziais), regina costobocilor. Oamenii de ştiinţă cred că inscripţia datează din secolul al II-lea p.Chr. Zia, regina defunctă, fiică a lui Tiatus, era soţia lui Pieporus, rege al dacilor costoboci. Textul latin spune că monumentul a fost ridicat de cei doi nepoţi, Natoporus şi Drilgisa, în memoria dragei lor bunici. Inscripţia de pe monumentul din Roma, astăzi pierdut, a fost publicată pentru prima dată de savantul italian Mariangelus Accursius în secolul al 16-lea, iar în 1740 a fost publicată de Lodovico Antonio Muratori, în lucrarea Novus Thesaurus Veterum Inscriptionum, 2, editată la Milano. Iată conţinutul inscripţiei:
D . M
ZIAI TIATI. FIL.
DACAE. VXORI
PIEPORI. REGIS
COISSTOBOCENSIS
NATOPORUS ET
DRILGISA AVIAE
CARISS. B. M. FECER.

Regina costobocilor purta numele Zia sau Ziais. Zia este un nume feminin tipic dac, atestat si în Moesia Inferior. A fost trimisă la Roma împreuna cu nepoţii săi, în jurul anului 170 p.Chr., ca garanţie a fidelităţii tribului faţă de imperiu. Acolo, în centrul lumii civilizate al acelei epoci, într-o lume străină pentru ea, a avut mare grijă de vlăstarele regale – nepoţii, care au iubit-o mult, fapt de altfel atestat pe monumentul funerar. Numele Zinca, nume dacic si el, este probabil un derivat al numelui Zia. Este posibil ca acest nume să se fi perpetuat de-a lungul secolelor, ajungând până la noi sub forma Zinca (vezi Zinca Golescu).
Tatăl Ziei era un anume Tiatus, probabil un dac din clasa nobililor, un tarabostes. Tiatus este un nume dac, care începe cu prefixul „tia” (vezi Tiamarcos, bazileul tribului buridavensilor), tipic pentru unele nume dacice. Numele Tiato este atestat pe o pictură găsită fragmentar la Maximianon, un fort roman din estul Egiptului. După cum se ştie, politica imperiului roman era ca bărbaţii recrutaţi în armata romană din provincii, să fie trimişi să lupte în alte zone îndepărtate ale imperiului. Acesta a fost şi cazul populaţiei masculine din Dacia, care a făcut parte din unităţi auxiliare active în cadrul legiunilor romane, în multe alte părţi ale imperiului roman, cum ar fi Britania, Spania, Germania, nordul Africii sau Asia. Din perioada împăratului Traian sunt cunoscute ALA I ULPIA DACORUM în Cappadocia şi COHORS I ULPIA DACORUM în Siria, iar sub împăratul Hadrian, COHORS I AELIA DACORUM lupta în Britania. În perioada împăraţilor Marcus Aurelius şi Caracalla, în Panonia Superior se afla COHORS II AURELIA DACORUM.
Regele dacilor costoboci – Pieporus. Pieporus este un nume dac care se termină în sufixul „por”, un element onomastic frecvent în componenţa numelor dacice. Interpretând hărţile lui Ptolemeu, Gudmund Schutte (1929), a emis o teorie în care arată că “au existat la un moment dat două triburi diferite de daci costoboci: costobocii transmontani şi costobocii din Dacia Romană”. Atributul de „transmontanoi” a fost adăugat de Ptolemeu tocmai pentru a diferenţia geografic cele două grupuri de costoboci. În Getica, Vasile Pârvan (1926) a admis şi el această interpretare.
Prin urmare, este posibil ca Pieporus să fi fost regele costobocilor vestici, localizaţi de geograful grec Ptolemeu în Geografia sa, în cartea a III-a,8,3, “în Dacia dinaintea cuceririi romane”. Situaţi la nord de Dacia romană, ei au fost cei care au făcut parte din coaliţia antiromană în primul război marcoman (166-172 p.Chr.), cei care au făcut incursiuni în provincia Dacia în 170 p.Chr., cei care în acelaşi an, au fost atacaţi de astingi la încurajarea guvernatorului Daciei romane – Sextus Cornelius Clemens, cei care în final, după ce au fost aduşi la ascultare de către romani, au fost primiţi în provincia romană Dacia în numar de 12 000. Unii cercetători sugerează că acesta este momentul, undeva pe la anul 172 p.Chr., când membrii familiei regelui Pieporus au fost trimişi la Roma, în calitate de ostatici, ca garanţie a fidelitaţii faţă de Imperiul Roman. În Dacia Romană, aşezările asociate cu costobocii şi regele lor Pieporus, par să fi fost capitala Piroboridava şi oraşele Tamasidava, Utidava si Trifulon.
Pe lânga atestarea lui Pieporus ca rege al acestui trib dacic al costobocilor, mai există un alt nume costoboc asociat cu titlul de rege şi anume, Bithoporus. Atât Pieporus, cât şi Bithoporus, sunt nume tipic daco-trace. Bithoporus este posibil să fi fost rege al costobocilor estici, numiti transmontani de Ptolemeu şi localizaţi, în cartea a III-a,5,9, “în Sarmaţia europeană” (extremitatea nordică a Carpaților, locuitori ai oraşului Setidava, astăzi în Polonia). Ei au fost vecini şi aliaţi cu bastarnii şi sarmaţii, au fost cei care ajutaţi de aceştia, au traversat Dunărea îngheţată în iarna 170/171 p.Chr., au invadat şi jefuit teritoriile romane începând cu Moesia Inferior (din care făcea parte şi Dobrogea actuală), Moesia Superior până în Dardania, apoi ofensiva lor a continuat spre sud , prin Macedonia, terminând cu Grecia, de unde au fost alungaţi în final de armata procuratorului Lucius Iulius Vehilius Gratus Iulianus.
Natoporus si Drilgisa, nepotii regilor costoboci, deveniţi probabil între timp cetăţeni ai Romei, au ridicat monumentul funerar ca recunoştinţă pentru cea care a fost bunica lor dragă, dar şi regină a costobocilor. Natoporus este un nume dac, care se termină de asemenea în „por”, un frecvent element onomastic dacic, ca şi în cazul numelor Pieporus sau Bithoporus. Numele unui soldat numit Natopor este cunoscut de pe mai multe fragmente ceramice găsite la Mons Claudianus în estul Egiptului. Găsim acelaşi nume şi pe o diplomă militară romană emisă în 127 p.Chr. în Mauritania Caesariensis, care a fost acordată unui soldat dac şi celor doi copii ai săi, un fiu Nattoporis şi o fiică, Duccidava. De asemenea, pe o diplomă militară emisă în 127 p.Chr. în Germania Inferior, pe care, tatăl unui soldat dac este numit Natusis, un nume format cu acelaşi prim element „nat”, dar asociat cu un alt sufix („si” sau „zi”).
Drilgisa este la fel, un nume dac . Este considerat o variantă cu infixul „l” a numelui Drigisa. Acest nume este atestat în Moesia Inferior ca fiind numele veteranului roman Aurelius Drigisa şi în Moesia Superior ca fiind numele legionarului Titus Aurelius Drigissa. Elementul final „gisa” este frecvent în onomastica dacică.
Cu privire la soarta triburilor costobocilor şi ieşirea lor din istorie, părerile oamenilor de ştiinţă sunt diferite. Despre aceasta voi scrie într-un articol viitor dedicat costobocilor.
După cum arată descoperirile arheologice, nordul Moldovei, zonă de interferenţă între culturile costobocă şi carpică, a fost dominată de costoboci până în anul 170 p.Chr. După această dată regiunea amintită a intrat sub controlul carpilor.

Nicolae Sabin DORDEA

ROMÂNI CELEBRI, ROMÂNI CARE AU CONTRIBUIT LA PROGRESUL OMENIRII (I)

Motto: Există lucruri despre care ştim că sunt imposibil de realizat, până când vine cineva care nu ştie acest lucru şi le realizează. – Albert Einstein

Vizionari, mult înaintea timpului lor, aceşti români de geniu şi-au aşezat numele între legende, în panteonul de aur al umanității. Cu perseverență, ei şi-au demonstrat ideile revoluționare în ştiință şi artă şi au lăsat urmaşilor o moştenire neprețuită. Nici nu avem la îndemână destule superlative pentru realizările lor, pentru importanța acestora în istoria civilizației sau pentru a ne exprima gratitudinea. Se spune că familiile burgheze, dar nu neapărat, de oameni educați, de la sfârşitul secolului al XIX-lea, au generat o elită, şcolită în străinătate, care si-a demonstrat valoarea încă din primii ani ai secolului următor. Apartenența lor la națiunea română ne face să fim mândri. Despre unii s-a scris mai mult, despre alții mult mai puțin, de aceea vom începe cu cei din urmă. Sunt români care au făcut istorie.

ŞTIAŢI CĂ ? DID YOU KNOW? LE SAVIEZ- VOUS ?

 

Nicolae Constantin PAULESCU (1869 -1931)

Știați că fiziologul român, profesorul în medicină Nicolae Constantin Paulescu a fost descoperitorul Pancreinei, numită mai târziu Insulină?

Născut în anul 1869 în București, Nicolae Constantin Paulescu a fost primul dintre cei patru copii ai soților Maria și Costache Paulescu. Nicolae a dovedit abilități remarcabile foarte devreme, înca din primii ani de școală. A învățat franceza, latina și greaca veche la o vârstă fragedă, astfel încât câțiva ani mai târziu, a devenit fluent în toate aceste limbi, fiind capabil să citească opere clasice de literatură latină și greacă în original. El a avut, de asemenea, un talent special la desen, muzică și înclinații speciale față de științe ca fizica sau chimia. A absolvit Liceul Mihai Viteazul din București, în anul 1888.
În toamna anului 1888, Paulescu a plecat la Paris, unde s-a înscris la facultatea de medicină. În 1897 a absolvit facultatea, obținând diploma de Doctor în medicină, și a fost imediat numit chirurg asistent la spitalul de urgentă Notre-Dame du Perpétuel. În 1900, Paulescu a revenit în România, în calitate de șef al Departamentului de Fiziologie al Facultatii de Medicina de la Universitatea din București, precum si ca profesor de medicina clinica la spitalul St Vincent de Paul din București.
In 1916, Nicolae Paulescu a reușit să obtina un extract de pancreas solubil salin, care, injectat unui câine diabetic, s-a dovedit a avea un efect de normalizare asupra nivelului de zahăr din sânge (asupra glicemiei). Extractul de pancreas de bovine în soluție salină, în care impuritățile erau îndepărtate cu acid clorhidric și hidroxid de sodiu, a fost numit pancreină, redenumita ulterior insulină. După încheierea Primului Război Mondial, Paulescu si-a reluat cercetările.
De la 24 aprilie la 23 iunie 1921, Paulescu a publicat trei lucrări bazate pe rezultatele cercetărilor sale, la secțiunea română a Societății de Biologie din Paris:
– Efectul extractului pancreatic injectat unui animal diabetic prin intermediul sângelui.
– Influența timpului scurs de la injectarea intravenoasa a extractului pancreatic unui animal diabetic.
– Efectul extractului pancreatic injectat unui animal normal prin intermediul sângelui.
Cea de-a patra lucrare, un amplu document cu privire la acest subiect – Cercetări privind rolul pancreasului în asimilarea alimentelor – a fost prezentat de către Paulescu la 22 iunie la Arhivele Internationale de Fiziologie din Liège, Belgia si a fost publicat in numărul din august 1921 al revistei. Metoda utilizată de Paulescu pentru prepararea extractului său pancreatic si efectele sale, publicată în Arhivele Internationale de Fiziologie în 1921, era similară cu procedura descrisă de cercetătorul american Israel S. Kleiner într-un articol publicat în 1919 în Journal of Biological Chemistry. Utilizând procedura sa, Kleiner a fost în măsură să demonstreze o reducere semnificativă a concentrației de glucoză din sânge și urină după injecții intravenoase cu extractul său. Asta nu făcea altceva decât să confirme valabilitatea extractului descoperit de Paulescu în anul 1916.
Mai mult decât atât, Paulescu si-a asigurat paternitatea descopeririilor sale obtinând un brevet pentru metoda sa de fabricație a Pancreinei, la 10 aprilie 1922 (brevet nr. 6254), de la Ministerul Român al Industriei și Comerțului. În 1923, pentru meritul descoperirii insulinei și a tratamentului aferent, premiul Nobel nu i-a fost acordat lui Paulescu, ci unei echipe canadiene, sub pretextul că deși și-a patentat tehnica sa în România, rezultatul muncii sale nu a avut o utilitate clinică, deoarece extractul său salin încă nu putea fi folosit pe oameni.
În februarie 1922, doctorul Frederick Grant Banting și biochimistul John James Rickard Macleod de la Universitatea din Toronto, Canada, au publicat lucrarea lor cu privire la utilizarea cu succes a unui extract pancreatic diferit, pe baza de alcool, pentru normalizarea glicemiei la un pacient uman, un băiat tânăr. Lucrarea publicată de Banting, Best, Collip și McLeod a prezentat injectarea de insulină la diabetici, într-o forma de extract purificat, care ameliora simptomele individuale ale bolii. Astfel, Banting și Macleod au primit Premiul Nobel in 1923 pentru Fiziologie sau Medicină, pentru descoperirea tratamentului cu insulină.
Profesorul Ian Murray a fost deosebit de activ în efortul de a corecta „greșeala istorică” împotriva lui Paulescu. Murray a fost profesor de fiziologie la Colegiul de Medicină Anderson din Glasgow, Scoția, șeful departamentului de Boli Metabolice la spitalul lider Glasgow, vice-președinte al Asociației Britanice de Diabet, și membru fondator al Federației Internaționale de Diabet . Într-un articol din 1971 al Jurnalului de Istorie al Medicinei și Stiințelor asociate, Murray a scris:
„Prea puțină recunoaștere i-a fost dată lui Paulesco, distins om de știință român, care, la momentul când echipa din Toronto era la începutul cercetărilor, el reușise deja extragerea hormonul antidiabetic din pancreas, dovedind eficacitatea acestuia în reducerea hiperglicemiei la câini cu diabet zaharat.”
Într-o comunicare privată recentă, profesorul Tiselius, directorul Institutului Nobel, și-a exprimat opinia sa personală că „Paulesco a fost în egală măsură demn de premiul Nobel în 1923.”
În concluzie, deși pe plan international meritele știintifice ale lui Nicolae Paulescu nu au fost suficient recunoscute, din cauza vederilor sale politice antisemite, adevăratul descoperitor al insulinei rămâne tot omul de știință român. Datorită descoperirii sale din anul 1916, de-a lungul vremii, au fost salvate milioane de vieti. Paulescu a murit în 1931, în București. Este înmormântat în cimitirul Bellu.
În 1990, Nicolae Paulescu a fost ales postum membru al Academiei Române.
În 3 martie 1993, Institutul de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice din București, prin Decret al Ministerului Sănătății, a fost redenumit în onoarea sa Institutul de Diabet, Nutritie si Boli Metabolice „Nicolae Constantin Paulescu”.
La 27 iunie 1993, la Cluj-Napoca, a fost lansata o carte postala dedicata memoriei savantului Nicolae Paulescu, pentru a marca Ziua Mondiala impotriva Diabetului. 1994 – Nicolae Paulescu a fost de asemenea onorat, pe o marca postala emisa de Poșta Româna. Timbrul face parte dintr-o serie de sapte timbre emise în cinstea românilor celebri.

 
Traian VUIA (1872-1950)

Știați că inventatorul român Traian Vuia a fost primul om care, la 18 martie 1906, la Montesson, lângă Paris, a reușit cu aeroplanul său să realizeze decolarea de pe o suprafață plană, propulsia, sustentația si aterizarea, utilizând numai sistemele proprii ale aparatului? Ziarele din Franța, Statele Unite și Marea Britanie au scris atunci despre primul om care a zburat cu un aparat mai greu decât aerul, echipat cu sisteme proprii de decolare, propulsie și aterizare.                                        Trebuie însă mentionat că înaintea lui Vuia mai reuşiseră să zboare şi alti inventatori. Problema lor era că utilizaseră pentru decolare diverse metode şi surse ajutătoare, externe aparatelor de zbor: tractiune animală, pante descendente, catapulte, tracţiune cu alte vehicole. Fraţii Wright, creditaţi drept primii oameni care au întreprins un zbor cu un aparat mai greu decât aerul, se foloseau de şine pentru lansarea maşinii lor de zbor. Meritul lui Vuia este că a reuşit primul zbor cu un aparat mai greu decât aerul, dar care s-a înălţat prin propria forţă. Mai există încă şi astăzi contradicții şi dezbateri pe tema conceptului de aeroplan sau pe tema asumării întâietății primului zbor cu un aparat mai greu decât aerul, dar cel mai important, după cum chiar Traian Vuia spunea, este faptul că aceste lucruri au fost inventate, că ele există în realitate: “Eu nu am căutat niciodată gloria, fiindcă ştiu că gloria pierde adesea pe un om. Eu nu lucrez pentru gloria mea personală, lucrez pentru gloria geniului uman. Ce importanță are cine a realizat aceste lucruri? Important este că ele există.”

Traian Vuia s-a născut în 17 august 1872 în satul Surducu Mic, parte a comunei Bujoru, din comitatul Caraş-Severin la acea vreme, astăzi județul Timiș, România. Cursurile primare le-a făcut la Bujoru (astăzi Traian Vuia) și Făget, după care, între anii 1884 și 1892, a urmat cursurile liceului din Lugoj . Copil fiind, micul Traian avea o atracție irezistibilă și o predilecție pentru mecanica aplicată și pentru fizică. La zece ani a asistat la primele manifestări cu caracter aviatic, care i-au creat o mare pasiune pentru zmeie. El le urmărea detaliile cu atentie, încercând să construiască altele mai perfecționate. Ajuns la liceu, Vuia și-a însușit noțiunile de fizică și mecanică și nu s-a rezumat numai la construirea zmeielor, ci a încercat să-și explice ce se petrece în jurul aparatului, să înțeleagă forțele care acționează la lansarea și menținerea lui în aer, condițiile sale de echilibru. Cu alte cuvinte, Traian Vuia voia să înțeleagă zborul. După absolvirea bacalaureatului în 1892, Vuia a plecat la Budapesta pentru a se înscrie la Politehnică. A urmat pentru un an cursurile Politehnicii, secția mecanică, la seral. Ulterior, din motive financiare, s-a înscris la Drept și a lucrat în birouri de avocatură din Banat pentru a se putea sustine material. O bună parte din studenție a fost astfel deviată de la adevăratele sale aspirații și aptitudini. Tânărul Vuia a reușit însă în domeniul științelor juridice, obtinând diploma de doctor în Științe Juridice în anul 1901, cu teza „Militarism și industrialism, regimul de Status și contractus”. Pentru scurt timp după terminarea facultății, Traian Vuia s-a întors la Lugoj, unde a continuat să studieze problema zborului uman și unde început să conceapă, să proiecteze și să construiască primul său aparat de zbor. Din cauza lipsurilor financiare, nu a reușit să-și ducă la capăt proiectul și a decis în schimb să plece la Paris, sperand că va găsi pe cineva interesat să-i finanțeze proiectul. În iulie 1902 Vuia a ajuns la Paris aducând în bagaje proiectul său original de aeroplan-automobil și macheta aferentă, realizate pe parcursul ultimelor douăsprezece luni. Desi ideea de mașină zburătoare s-a lovit de mult scepticism din partea celorlalti, Vuia l-a căutat pe Victor Tatin, un cunoscut teoretician, care avea deja experienta construirii în 1879 a unui model experimental de aeroplan. Tatin a fost interesat de proiect, dar a încercat să-l convingă pe Vuia că nu este nimic de făcut, pentru că are nevoie de un motor puternic şi uşor care să-i asigure propulsia şi sustentaţia. “Dacă un asemenea motor nu exista de fapt, cauza nu era imposibilitatea de a-l construi ci indiferenţa şi dispreţul fabricării de motoare pentru maşina de zbor şi pentru cei ce căutau să o realizeze”, a declarat Vuia câţiva ani mai târziu. În aceste condiţii, inventatorul s-a văzut nevoit să construiască el însuşi motorul, bazându-se pe cunoştinţele sale de mecanică şi termodinamică. Modificând radical un motor de tip Serpollet, l-a făcut să funcţioneze cu acid carbonic.. În iarna 1902/1903, Vuia a început construcția aparatului, perfecționând până la detaliu planurile originale la care lucrase cu un an înainte la Lugoj. La 16 februarie 1903 Traian Vuia a înaintat Academiei de Științe de la Paris proiectul avionului său cât și procedura de decolare. Posibilitatea ca o mașină cu o densitate mai mare decât cea a aerului să poată zbura, era privită cu mult scepticism, era considerată o idee utopică. Prin urmare, proiectul său a fost respins si el a primit următorul răspuns: „Găsirea unei soluţii la problema zborului cu un aparat mai greu decât aerul nu poate fi rezolvată și nu este decât o himeră”. Cu toate acestea Vuia nu s-a descurajat, ci si-a continuat eforturile pentru a-si realiza visul. Si-a înscris proiectul pentru un brevet de inventie, acordat pe 17 august 1903 și publicat pe 16 octombrie 1903. Aparatul de zbor brevetat se numea aeroplan automobil. Aparatul a fost gata în decembrie 1905 și a fost numit Vuia I sau Liliacul, poreclă datorată formei aripilor. Cu un motor de 20 CP, inventat, construit şi brevetat tot de Vuia in 1904 în Marea Britanie, aparatul avea o greutate totală de 250 kg, la o suprafață de susținere de 14 m². Primele probe au început utilizând aparatul cu aripile demontate, ca pe un automobil, pentru experiență în manevrare. Pe 18 martie 1906 la Montesson, lângă Paris, aparatul Vuia I a zburat pentru prima dată. După ce inventatorul a accelerat pe o distanță de 50 de metri, aparatul s-a desprins de sol la o înălțime de aproape un metru, a zburat pe o distanță de 12 m, după care palele elicei s-au oprit și a aterizat brusc. În acel an el a făcut mai multe zboruri cu aparatul său. Traian Vuia îsi îndeplinise visul, reusise să zboare, exclusiv cu mijloace proprii. În anul 1907 Traian Vuia a construit un nou aparat, numit Vuia II, brevetat în Belgia, cu care a zburat 70 de metri, a decolat si a aterizat normal. În cazul lui Traian Vuia se potriveste ca o mănuşă afirmația lui Albert Einstein: „Există lucruri despre care ştim că sunt imposibil de realizat, până când vine cineva care nu ştie acest lucru şi le realizează.” Mult mai târziu, în 1923, când deja oamenii învățaseră să zboare, Vuia i-a lăsat un mesaj unui prieten conațional: “Povesteşte prietenilor de acasă despre tot ce ai văzut aici. Am dovedit că se poate zbura cu un aparat ‘mai greu decât aerul’. (…) Acum, după ce s-au convins de posibilitatea zborului mecanic, numărul experimentărilor va creşte rapid, specialiştii vor realiza motoare speciale, aviația va avea o industrie infloritoare pe temeiul experienței mele, devenită bun comun. Ai putut vedea! Nu m-am ascuns, am experimentat în văzul tuturor. Vor continua alții, tot mai mulți. Aşa se realizează progresul…”.
Traian Vuia a fost un mare inventator, el nu era interesat numai de aerodinamică, ci şi de ameliorarea motoarelor si de alte cateva domenii in care si-a lasat amprenta. În perioada Primului Război Mondial, el a lucrat pentru Ministerul francez al Apărării. Împreună cu binecunoscutul Victor Tatin, a construit o torpilă folosită cu succes de marina militară. Traian Vuia şi-a extins permanent cercetările de navigaţie aeriană. Astfel, el a fost preocupat de zborul vertical şi de menţinerea aparatului la punct fix în zbor. Numeroasele experimente întreprinse s-aur concretizat în brevetul „Perfecţionări la mijloacele de propulsie, de tracţiune şi de sustentaţie”, cu aplicabilitate la nave, elicoptere sau la roţile cu pale ale turbinelor. Între 1918-1925 a conceput şi realizat două elicoptere, pe care intenţiona să le treacă în producţia de serie în România. În 1923 a ţinut o conferinţă pe tema elicopterelor, la Societatea Franceză de Navigaţie Aeriană la care a anunţat că noua masina de zbor era deja construită, dar trebuie perfecţionata. Românul a intuit corect utilitatea acestui aparat pentru zborul comercial sau transportul de pasageri pe distanţe scurte. Propunerile lui veneau în perioada în care dirijabilul şi aeroplanele nu puteau transporta decat mase relativ mici. M. Yvonneau, cu care a lucrat în acea perioadă, a dezvăluit abia în 1957, cu ocazia Expoziţiei Traian Vuia de la Bucureşti, care erau ideile ce îl stăpâneau pe inventatorul român.„Vuia proiectase pe vremea acea un aparat cu patru rotoare, în tandem, înzestrat cu o cabină pentru 100 de pasageri. Din nefericire, ideea a rămas în suspensie”, a spus Yvonneau la manifestarea amintită. În 1925, a realizat un generator de abur original, cu circulaţie forţată unică, cu presiune si temperatură înaltă şi cu randament termic ridicat.

30 aprilie 1918 – împreună cu alţi fruntaşi români aflaţi la Paris, Traian Vuia a pus bazele Comitetului Naţional al Românilor din Transilvania. Noua societate, avea drept organ de presă revista „La Transylvanie”, unde Vuia publica numeroase articole prin care să susţină cauza celor de acasă. 1918 – Traian Vuia a fost initiat în loja masonică pariziană, împreună cu Alexandru Vaida-Voievod, pentru a combate elementul maghiar pătruns în forţă în această organizaţie şi care acţiona pe toate căile pentru a împiedica unirea teritoriilor româneşti, din fostul Imperiu Austro-Ungar, cu ţara mamă, România. 1919-1920 – Traian Vuia a fost consilier în cadrul delegaţiei române de la Conferinţa de pace de la Paris
1943 – Traian Vuia a creat Frontul Naţional al Românilor din Franţa 27 mai 1946 – Traian Vuia a fost ales membru de onoare al Academiei Române.
3 septembrie 1950 – Vuia s-a stins din viaţă la Bucureşti, la varsta de 78 de ani. Este înmormântat la Cimitirul Bellu din Bucureşti.
Este considerat inventatorul primelor avioane cu sisteme proprii de decolare, de propulsie si de aterizare.

 

Henri Marie COANDĂ (1886-1972)

Știați că savantul român Henri Coandă, a fost inventatorul primului avion cu reacție din lume, pilotat de el personal la 16 decembrie 1910, lângă Paris? Știați că Henri Coandă a inventat hidrogeneratorul pentru desalinizarea apei de mare (cu ajutorul energiei solare), sistemul de transport tubular cu mare viteză (o aplicație a efectului Coandă) și „rezervorul oceanic” destinat petrolului extras din sondele marine? Știați că a fost autorul a peste 250 de invenții pentru care a obținut 700 de brevete în diferite țări ale lumii? 

 

Henri Marie Coandă a fost academician și inginer român, pionier al aviației, fizician, inventator, inventator al motorului cu reacție și descoperitor al efectului care îi poartă numele. Henri Coandă s-a născut la București, la 7 iunie 1886, fiind al doilea copil al unei familii numeroase. Tatăl său a fost generalul Constantin Coandă, profesor de matematică la Școala națională de poduri și șosele din București și prim-ministru al României pentru o scurtă perioadă în 1918. Mama sa, Aida Danet, a fost fiica medicului francez Gustave Danet, originar din Bretania, Franta. Încă din copilărie viitorul inginer și fizician era fascinat de miracolul vântului, după cum își va și aminti mai târziu. Henri Coandă a fost mai întâi elev al Școlii Petrache Poenaru din București, apoi al Liceului Sf. Sava, unde a urmat primele 3 clase, după care, la 13 ani, în1899, a fost trimis de tatăl său, care voia să-l îndrume spre cariera militară, la Liceul Militar din Iași. Dupa terminarea liceului, în 1903, și-a continuat studiile la Școala de ofițeri de artilerie, geniu și marină din București. Detașat la un regiment de artilerie de câmp din Germania 1904, a fost trimis la Universitatea Tehnică din Berlin-Charlottenburg (Technische Hochschule). Pasionat de probleme tehnice și mai ales de tehnica aviaticii, în 1905 Coandă a construit un avion-rachetă pentru armata română. Între 1907-1908 a urmat de asemenea cursuri universitare în Belgia, la Liège, și la Institutul tehnic Montefiore. În 1908 s-a întors în țară și a fost încadrat ofițer activ în Regimentul 2 de artilerie. Datorită firii sale și spiritului inventiv care nu se împăcau cu disciplina militară, el a cerut și obținut aprobarea de a părăsi armata, după care, profitând de libertatea recâștigată, a întreprins o lungă călătorie cu automobilul pe ruta Isfahan – Teheran – Tibet. La întoarcerea din călătorie, a plecat în Franța și s-a înscris la Școala superioară de aeronautică și construcții, nou înființată la Paris în 1909, pe care a absolvit-o în anul 1910, ca șef de promoție, obtinând diploma de inginer aeronautic. Cu sprijinul inginerului Gustave Eiffel și savantului Paul Painlevé, care l-au ajutat să obțină aprobările necesare, Henri Coandă a efectuat experimentele aerodinamice prealabile și a construit în atelierul de carosaj al lui Joachim Caproni primul avion cu propulsie reactivă, de fapt un avion cu reacție, fără elice, numit convențional Coandă-1910 pe care l-a prezentat la al doilea Salon internațional aeronautic de la Paris. În timpul unei încercări de zbor din decembrie 1910, pe aeroportul Issy-les-Moulineaux de lângă Paris, aparatul pilotat de Henri Coandă a scăpat de sub control din cauza lipsei lui de experiență, s-a lovit de un zid de la marginea terenului de decolare și a luat foc. Din fericire, tânărul Henri a fost proiectat din avion înaintea impactului, alegându-se doar cu spaima și câteva contuzii minore la față și la mâini. Pentru o perioadă de timp, Coandă a abandonat experimentele datorită lipsei de interes din partea publicului și savanților vremii. În 1911 la Reims, Henri Coandă a prezentat un aparat de zbor cu două motoare cuplate ce acționau o singură elice.

    
Între 1911-1914 Henri Coandă a lucrat ca director tehnic la Uzinele de aviație din Bristol și a construit avioane cu elice de mare performanță, de concepție proprie, aparate de zbor „clasice” (cu elice) cunoscute sub numele de Bristol-Coandă. În 1912 unul dintre ele a câștigat premiul întâi la Concursul internațional al aviației militare din Anglia.
În următorii ani s-a întors în Franța, unde în 1916 a construit un avion de recunoaștere foarte apreciat în epocă, prima sanie-automobil propulsată de un motor cu reacție, primul tren aerodinamic din lume și altele. Între anii 1914-1918 Henri Coandă a lucrat la „Saint-Chamond” și „SIA-Delaunay-Belleville” din Saint Denis. În această perioadă a proiectat trei tipuri de aeronave, dintre care cel mai cunoscut este Coandă-1916, cu două elici apropiate de coada aparatului. Coandă-1916 este asemănător cu avionul de transport Caravelle, la proiectarea căruia de fapt a și participat. A inventat un nou material de construcție, beton-lemnul, folosit pentru decorațiuni (de exemplu la Palatul culturii din Iași, ridicat în 1926, decorat în totalitate cu materialul lui H. Coandă)
În anul 1926, în România, Henri Coandă a pus la punct un dispozitiv de detecție a lichidelor în sol, folosit în prospectarea petroliferă.
În 1934 a obținut un brevet de invenție francez pentru Procedeu și dispozitiv pentru devierea unui curent de fluid ce pătrunde într-un alt fluid, constând în devierea unui jet de fluid care curge de-a lungul unui perete convex, fenomen observat prima oară de el în 1910, cu prilejul probării motorului cu care era echipat avionul său cu reacție. După ce avionul decola, Henri Coandă a observat că flăcările și gazul incandescent ieșite din reactoare tindeau să rămână pe lângă fuzelaj. După peste 20 de ani de studii proprii și ale altor savanți, inginerul român a formulat principiul ce defineste efectul Coandă, numit astfel de profesorul Albert Metral. Această descoperire l-a condus la importante cercetări aplicative privind hipersustentația aerodinelor, realizarea unor atenuatoare de sunet și altele. În Golful Persic inventatorul român a construit un rezervor din beton subacvatic pentru depozitarea petrolului.
În anul 1969 Henri Coandă a revenit definitiv în țară ca director al Institutului de creație științifică și tehnică (INCREST), iar în anul următor, 1970, a fost ales membru al Academiei Române. Henri Coandă a decedat la București, pe data de 25 noiembrie 1972, la vârsta de 86 de ani.

 

Dimitrie Haralamb CHIPĂRUŞ
(1886-1947)

Știați că sculptorul român Dimitrie Haralamb Chipăruş, a devenit la Paris maestrul de necontestat al stilului Art Deco, sub numele de Demetre Chiparius? El este nu numai cel mai cunoscut dintre artiștii Art Deco, ci este considerat și pionier al stilului Art Deco în tehnica criselefantină – bronz şi fildeş, tehnică utilizată în perioada anilor 1914-1933, inspirată de statuile antice greceşti.

Numele lui Dimitrie Chipăruş este binecunoscut cunoscătorilor de artă, dar şi amatorilor de frumos, celor care agrează stilul art deco. Lucrările sale sunt celebre, ca şi rolul său în evoluţia artei decorative. Lumea artistică mondială apreciază sculpturile acestui mare artist, fără a da prea multă importanţă originii sale româneşti. Este o consecinta a faptului că cea mai mare parte a vieţii şi-a petrecut-o la Paris, unde a cunoscut consacrarea ca sculptor de valoare. Astăzi, a avea un Chipăruş adevărat este ca şi cum ai avea un Picasso adevărat. Comparatia nu este deloc fortată, deoarece sculpturile sale originale, din bronz şi fildeş, în tehnica criselefantină, sunt în prezent foarte căutate de iubitorii de artă, ajungând la valoarea de cateva sute de mii sau chiar un milion de dolari. Considerat maestrul stilului Art Deco în sculptură, capturând esenţa Parisului elegant şi seducător, Chipăruş a redat cu deosebit talent femeia independentă, energică, misterioasă şi arogantă a anilor `20 şi `30. Creatiile sale sunt caracterizate de proportii umane perfecte, de un aspect delicat, lung, subțire și stilizat. Combinând eleganța și luxul, ele reușesc să redea spiritul epocii Art Deco. Un mare merit artistic al lui Dimitrie Chipăruş este faptul că a reușit să îşi surprindă modelele în mişcare, în timpul dansului, să realizeze perfect mâinile statuetelor cu o minuţiozitate de bijutier, devenit celebru încă de pe atunci. Sculpturile sale sunt remarcabile şi pentru efectul lor strălucitor și deosebit de decorativ. Importanţa contributiei sale in evolutia stilulului Art Deco şi influenţa sa asupra urmatoarelor generaţii de sculptori, îl plaseaza fara echivoc în rândul marilor sculptori ai lumii. 

Dimitrie Haralamb Chipăruş s-a născut la 16 septembrie 1886, la Dorohoi, judetul Botosani, România, fiind unul din fii sotilor Saveta și Haralamb Chipăruş, o familie de aristocraţi, din cea mai înaltă clasă socială, în care limba franceză se vorbea frecvent.
Se cunosc foarte puţine informaţii despre viaţa din România a sculptorului, motiv pentru care personalitatea lui Chipăruş a fost întotdeauna înconjurata de o aură de mister. În 1909, la vârsta de 22 de ani, el a plecat în Italia, unde a urmat cursurile sculptorului italian Raffaello Romanelli. Nu s-a mai întors niciodată în România. Motivul acestei înstrăinări este legat de decesul fratelui sau în circumstanţe misterioase şi despre care artistul a afirmat, mai târziu, că ar fi fost asasinat din motive politice. În anul 1912, atras de cultura mistică a Parisului, Dimitrie Chipăruş a plecat în Franţa. Printre sculptorii aflaţi în acea perioadă la Paris, se număra şi sculptorul român Constantin Brâncuşi. În Paris, la fel ca şi Brâncuşi, Chipăruş a studiat la prestigioasa şcoală pariziană „Ecole des Beaux-Arts”, sub îndrumarea lui Antonin Mercier și a lui Jean Boucher. Primele sculpturi a lui Chipăruş au fost create în stilul realist și au fost expuse la Salonul din 1914. El a folosit o combinatie de bronz și fildeș, o tehnică numită criselefantină, de mare efect. Cele mai multe dintre lucrările sale de renume au fost create între 1914 și 1933. Din anumite motive părăseşte şcoala de arte frumose, după anul 1916 analele şcolare nemaiamintind nimic de prolificul artist. Dimitrie Chipăruş îşi făcuse deja un renume in lumea artistică pariziană, fiind interesat mai mult să devină un scuptor de succes, decât să lucreze după stilul academic impus de prestigioasa instituţie. Enorma popularitate de care sculptorul român s-a bucurat în timpul vieţii s-a datorat caracterului decorativ al pieselor sale, oamenii devenind interesaţi în a adăuga mai mult şarm şi confort caselor lor. Statuetele art deco ale lui Chipăruş răspundeau tocmai acestei cererii pentru obiecte plăcute şi decorative. De prin anii 1920 stilul matur al lui Chipăruş a luat formă. Sculpturile lui Dimitrie Chipăruş reprezintă manifestarea clasică a stilului Art Deco în sculptura decorativă din bronz si fildeș. Se pot distinge patru factori de influență asupra activității creatoare a artistului: Baletul Rus al lui Serghei Diaghilev, arta Egiptului antic, teatrul francez și filmele timpurii ale epocii. Maestru al artei decorative, stil pe care astăzi îl reprezintă, Dimitrie Chipăruş a devenit renumit pentru statuetele care înfăţişeau dansatoare exotice şi balerine întâlnite la Baletul Rus sau în saloanele pariziene. Chipăruş a avut ca modele dansatoare și dansatori ruși și francezi, vedete și fotomodele din revistele de modă ale epocii.
Prima reprezentare a baletului rusesc a avut loc în mai 1909 şi a avut un succes atât de răsunător, încât a schimbat modul în care lumea percepea baletul până în acel moment şi, mai mult decât atât, a pus bazele baletului pe care îl ştim noi astăzi. Combinând coregrafia, cu muzica, cu aranjările în scenă, cu jocul de lumini şi costumele dansatoarelor (Picasso fiind unul dintre creatori), Serghei Diaghilev, producătorul principal al Baletului Rus, a ridicat baletul la un nivel de senzaţie, seducând publicul şi influenţând stilul de viaţă monden. Orientalismul, curentul cultural bazat pe teme egiptene, era foarte la modă în Parisul anilor `20, fiind foarte vizibil în modă (prin culori vii şi exotice), balet, teatru sau în domeniul decoraţiunilor interioare. O parte din succesul Baletului Rus a fost atribuit folosirii motivelor egiptene în costumele dansatoarelor şi în tema poveştii redată pe scenă. Multe dintre statuetele lui Chipăruş surprind tocmai exotismul şi misticismul acestei culturi antice, transformată în modernism pe toate planurile culturale.
Pe lângă seducătoarele şi sofisticatele inspiraţii feminine, Dimitrie Chipăruş a avut şi altfel de modele, reprezentate de copiii veciniilor care deseori veneau în vizită în atelierul artistului de pe strada Barrault. Prima serie de sculpturi create de Chipăruş a fost cea cunoscuta sub numele de „seria copiilor”, în care statuetele sale surprind prin inocenţă, realism şi entuziasm.
Dimitrie Chipăruş a muncit enorm, intr-o zi normală de lucru obişnuia să petreacă în studioul său între 12 şi 15 ore.
În 1924 a întâlnit-o pe Julienne Lullier, femeia care i-a devenit mai târziu soţie şi cu care şi-a petrecut tot restul vieţii. Dimitrie Chipăruş a murit în 1947, la vârsta de 61 de ani, după o paralizie în urma unui atac cerebral și a fost înmormântat în cimitirul Bagneux, la sud de Paris.

Stilul Art Deco, curent artistic născut în Franţa în perioada dintre cele două războaie mondiale, și-a luat numele de la Expoziția de Arte Decorative de la Paris din 1925 (în franceză Arts Decoratifs). Oraşul luminilor era un fel de paradis inspiraţional pentru foarte mulţi artişti, scriitori sau muzicieni. Deși poate fi considerat, din anumite puncte de vedere un stil luxos și elegant, stilul Art Deco s-a dovedit atât de popular încât trăsăturile sale caracteristice au fost, mai apoi, imitate și reproduse pe liniile de producție în masă. Prin urmare, între 1920 și 1930, aproape toate domeniile vieții cotidiene, au fost influențate de noul stil. După cum sugerează și numele, acest stil se referă la decorațiuni și grafică, noul design punându-și amprenta în multe domenii de activitate: de la arhitectură şi design, până la artele vizuale, modă, muzică, film, sculptură şi pictură. O formă majoră de manifestare artistică, sculptura, a fost prezentă în stilul Art Deco cu opere decorative remarcabile, produse de serie, caracterizate de un pronunţat caracter comercial, precum şi de sculpturi unicat, „pièces uniques”, care erau uneori expresia fazării stilistice cu cele mai evoluate realizări ale avangardei. Producţiile sculpturale de serie, sculptură de interior, de dimensiuni mici, cu tot caracterul lor comercial, erau executate adeseori cu o perfecţiune tehnică excepţională de factură criselefantină ce îşi avea rădăcinile în arta antică. Artiştii epocii au realizat unele opere de o remarcabilă calitate şi originalitate, în care se făcea o rafinată compoziţie utilizând materiale diverse, ca bronz, aur, fildeş,cristal, lemn, marmură şi pietre semipreţioase. Chipăruş a fost exponentul de exceptie al genului. Alţi reprezentanţi ai acestei forme de sculptură decorativă, de „salon”, au mai fost Max Blondat, Marcel Bouraine, Ferdinand David, Pierre le Faguays, Alexandre Kelety, Maurice Guiraud-Rivière şi Max Le Verrier. În Germania, Ferdinand Preiss a preluat principalele elemente impuse de şcoala pariziană, realizând, tot din bronz şi fildeş, opere de primă calitate. Pentru firma Preiss-Kreisler a lucrat o întreagă serie de sculptori, printre care Rudolf Belling, Otto Portzel, R.W.Lange şi Paul Philippe. Şcoala vieneză a fost reprezentată de operele rafinate ale sculptorilor Gerdago, K.LorenzI, G.Schmidtcassel şi Bruno Zach. O a doua direcţie a sculpturii Art Deco a fost cea care a căutat să realizeze o relaţie de permanentă simbioză cu marea avangardă, reprezentată de personalităţi fundamentale pentru arta modernă, ca Brâncuşi, Arp, Derain, Modigliani şi Archipenko.

 

Aurel PERŞU (1890-1977)

Știați că primul autovehicul cu profil perfect aerodinamic, cu roţile în interiorul caroseriei, de forma “picăturii de apă în cădere”, a fost realizat intre 1922-1924, de inginerul român Aurel Perşu?

”Şi România a avut un specialist în aerodinamică, un strălucit inginer care trebuia de mult trecut în elita mondială a tehnicienilor. Numele lui este Aurel Perşu”. Aşa începe capitolul dedicat inventatorului român din volumul publicat în germană şi engleză ”Automobile aerodinamice în Europa şi în Statele Unite”.
Aurel Perşu a fost inginer mecanic român, constructorul primului automobil cu profil aerodinamic din lume.

Aurel Perşu s-a născut la 26 decembrie 1890, la Bucureşti. El şi-a descoperit înclinaţia spre inginerie în adolescenţă, aşa încât înaintea Primului Război Mondial a urmat cursurile Şcolii Superioare Tehnice din Berlin-Charlottenburg, absolvind Secţia Mecanică în 1913, ca şef de promoţie. În 1914 a fost medaliat de Ministerul Instrucţiunii Publice din Germania pentru un studiu avangardist deosebit, în domeniul comportării navelor în spaţiul cosmic.
Înainte de a imagina şi construi primul automobil aerodinamic din lume, Perşu a construit, în preajma primului război mondial, un automobil cu propulsie electrică, pe care îl putem vedea şi astăzi la Muzeul Naţional Tehnic Dimitrie Leonida din Bucureşti.

Invenţia care l-a făcut celebru a fost un „Automobil de formă aerodinamică cu patru roţi montate înăuntrul formei aerodinamice”. Brevetul a fost obţinut în Germania la 19 septembrie 1924, cererea de brevetare fiind adresată la 13 noiembrie 1922. Încercări de construire a unei forme aerodinamice de automobil mai făcuseră şi alţii înaintea sa. După multe calcule şi experimente de laborator, Aurel Perşu a ajuns la concluzia că forma aerodinamică ideală a unui automobil, a unui vehicul în mişcare, este forma picăturii de apă în cădere. El a ajuns la coeficienţi aerodinamici de 0,22 care şi astăzi sunt greu de atins. A construit automobilul în perioada 1922-1924, cu bani proprii, în Germania. Constructia a fost dificila si extrem de costisitoare, dar automobilul si-a aratat foarte repede valoarea. Caroseria a fost construită la diverse ateliere din Berlin. Aspect absolut original fata de alte automobile din epoca, Perşu a conceput roţile în interiorul caroseriei, fapt care la acea vreme era un lucru nemaivazut la automobile. Teoriile sunt simple: “Experimentele facute au aratat ca lasand rotile afara, rezistenta la inaintare este mult mai mare, deoarece aerul despicat axial face ca automobilul sa opuna rezistenta, iar forma aerodinamica perfecta este cea a unei picaturi de apa in cadere”, explica acum zeci de ani inginerul Aurel Persu. Deşi pentru standardele de azi, forma acestui automobil pare neobişnuită, cu habitaclul plasat în faţă şi motorul în spate, este imaginea tehnică a unei idei inspirate de picătura de apă – de unde şi denumirea uzuală a acestui automobil: ”Raindrop car” (maşina cu formă de picătură de apă).
Aurel Perşu a adus automobilul în România, parcurgând cu el peste 120.000 de kilometri cu acest prototip, dovedindu-i astfel fiabilitatea. Maşina are panourile caroseriei din aluminiu iar consumul de combustibil a fost estimat de specialişti undeva la 5 litri/100 km, fapt absolut remarcabil, având în vedere că motorul, amplasat în spate, era unul de 1.400 cmc, cu 4 cilindri în linie, pe benzină. Atât motorul şi cutia erau produse de Automobilbau Berlin şi propulsau maşina spre o viteză maximă de circa 80 km/h. Datorită lipsei diferenţialului putea lua viraje foarte strânse cu 60 km pe oră în deplină siguranţă. Automobilul a fost donat Muzeului Naţional Tehnic „Dimitrie Leonida” în 1969, şi in prezent nu mai este în stare de funcţionare. Deşi automobilul nu a fost realizat în serie, uzinele Ford şi General Motors au solicitat cumpărarea brevetului, fără a garanta însă şi construirea acestuia. Acest fapt l-a determinat pe inventator să refuze propunerea.
În ţară Aurel Perşu a fost conferenţiar la Şcoala Politehnică, iar din 1938 director general la Fabrica de avioane I.A.R. Braşov. După ce s-a retras la pensie în 1950, a continuat să lucreze la Institutul de Documentare Tehnică din Bucureşti dar, încercările sale de a contribui la dezvoltarea cercetării româneşti au fost subminate de conducerea comunistă, deoarece Aurel Perşu a refuzat categoric orice formă de colaborare cu organele statului. A murit în 5 mai 1977, la Bucureşti.

 

Gheorghe LEONIDA (1892-1942)

Știați că autorul chipului celebrei statui a lui Iisus, din Rio de Janeiro, a fost sculptorul român Gheorghe Leonida?

Despre celebra statuie a lui Iisus din Rio de Janeiro a auzit toată lumea, însă foarte puţini ştiu că autorul chipului Mântuitorului este sculptorul gălăţean Gheorghe Leonida.

Provenit dintr-o familie care a dat numeroase personalităţi, Gheorghe Leonida s-a născut la Galaţi, România, în anul 1892. Pentru că tatăl său, ofiţer de carieră, a fost nevoit să se transfere în capitală, Gheorghe a absolvit liceul la Bucureşti, unde apoi a urmat Conservatorul de Arte Frumoase, secţia sculptură. Şi-a făcut debutul în 1915, la un salon naţional. După ce a luptat în Primul Război Mondial, şi-a continuat studiile de artă în Italia, timp de trei ani, unde operele sale au fost încununate de mari premii, la Roma, pentru lucrarea „Reveil” (Visul) şi la Paris, Marele Premiu pentru lucrarea „Le Diable”. În 1922, Leonida s-a mutat în capitala Franţei.
Unanim recunoscut pentru expresivitatea chipurilor pe care le realiza si devenind celebru în Franța ca portretist, sculptorul român Gheorghe Leonida a fost inclus de sculptorul Paul Landowsky în echipa care a început să lucreze la statuia gigantică de la Rio de Janeiro în 1922, având sarcina să realizeze capul statuii Mântuitorului, fapt care l-a făcut celebru pe Leonida în intreaga lume.
Monumentul a fost planificat cu ocazia aniversării de 100 de ani de la declararea independenței Braziliei. Schițele proiectului au fost întocmite de inginerul Heitor Silva Costa. Din motive financiare, numai după zece ani a început construcția lui. Constructia a durat nouă ani, intre 1922-1931 și a costat echivalentul a 250.000 dolari SUA (3.3 milioane dolari în 2014). Cu sprijinul Franței și Vaticanului s-a reușit realizarea proiectului și astfel monumentul a fost sfințit și inaugurat la 12 octombrie 1931. Lucrarea a devenit în timp un adevărat simbol al Americii Latine. Cu o înălţime totală de 38 de metri (numai capul are 3,75 metri) şi o greutate de 1145 de tone, simbol al creștinismului brazilian și al păcii, statuia lui Cristos Mântuitorul cu brațele deschise a devenit imaginea simbol a orașului Rio de Janeiro. Ea a fost considerată mult timp cea mai mare statuie Art Deco din lume, iar astăzi este considerată una dintre minunile lumii moderne. Statuia este realizată din beton armat, acoperit la suprafată cu un strat de mozaic. În soclu se află o capelă unde pot intra 150 de persoane. Monumentul este folosit de biserica catolică la diferite aniversări ca loc de pelerinaj.
Revenit în ţară, Gheorghe Leonida a continuat să sculpteze, însă a murit la numai 49 de ani, în primăvara lui 1942, căzând de pe acoperişul casei familiei sale din Bucureşti, în timp ce culegea flori de tei. Regimul comunist i-a minimalizat opera, din cauza faptului că Leonida a sculptat mai multe busturi ale membrilor Casei Regale, astfel că faimoasa sa contribuţie la minunea din Rio a rămas uitată.
Lucrările sale se află în principal la Castelul Bran şi la Muzeul Naţional de Artă, dar pot fi admirate şi in alte mari muzee bucureştene.

 

George Emil PALADE (1912–2008)

Știați că George Emil Palade medic și om de știință american de origine română, specialist în domeniul biologiei celulare, a fost laureat al premiului Nobel pentru fiziologie și medicină în anul 1974?

George Emil Palade s-a născut la 19 noiembrie 1912 în Iași, România; tatăl său a fost profesor de filozofie la universitate, iar mama sa a fost profesoară de liceu. La vârsta de 7 ani, el și-a început pregătirea școlară la Școala „Mihail Kogălniceanu” din Iași. Pe placa de pe fațada școlii, stă scris:
„În această școală, între 1919-1922, și-a început drumul spre știință GEORGE EMIL PALADE, medic de origine română, născut la Iași, pe stradela Sărăriei, la 19.XI.1912. Descoperirile sale reprezintă eforturile susținute în domeniul cercetării fundamentale în biologie și medicină, eforturi apreciate de Comunitatea științifică internațională, prin acordarea în 1974 a Premiului Nobel, ceea ce conferă un prestigiu strălucit științei și culturii românești.” Dupa terminarea studiilor liceale, s-a înscris la Facultatea de Medicină „Carol Davila” a Universității din București, pe care a absolvit-o în 1940, obținând titlul de doctor în medicină cu o teză asupra unor probleme de structuri histologice. În perioada 1942-1945, Palade a servit în Corpul Medical al Armatei Române. În 1946 s-a căsătorit cu Irina Malaxa, fiica industriașului Nicolae Malaxa. In același an a plecat pentru studii post-doctorale în Statele Unite, unde a fost angajat pe post de cercetător la Universitatea Rockefeller din New York. Acolo l-a întâlnit pe Albert Claude, omul de știință care i-a devenit mentor. Claude lucra la Institutul Rockefeller pentru Cercetări Medicale și l-a invitat pe Palade să lucreze împreună cu el în departamentul de patologie celulară. George Palade a realizat importanța excepțională a microscopiei electronice și a biochimiei în studiile de citologie. Împreună cu biochimistul Philip Siekevitz cu care a inceput o colaborare, a combinat metodele de fracționare a celulei cu microscopie electronică, producând componenți celulari care erau omogeni morfologic. Analiza biochimică a fracțiunilor mitocondriale izolate a stabilit definitiv rolul acestor organule subcelulare ca un component major producător de energie.
Cel mai important element al cercetărilor lui Palade a fost explicația mecanismului celular al producției de proteine. A pus în evidență particule intracitoplasmatice bogate în ARN, la nivelul cărora se realizează biosinteza proteinelor, numite ribozomi sau corpusculii lui Palade. Împreună cu Keith Porter a editat revista The Journal of Cell Biology („Revista de Biologie Celulară”), una dintre cele mai importante publicații științifice din domeniul biologiei celulare..
În 1952, Palade a primit cetătenie americană. El a lucrat la Institutul Rockefeller pentru Cercetări Medicale între anii 1958-1973. În 1973 a părăsit Institutul Rockefeller, transferându-se la Universitatea Yale. A fost profesor la Universitatea Yale Medical School între anii1973-1990. Palade a fost primul presedinte al Departamentului de Biologie Celulara de la Universitatea Yale. În prezent, Catedra de Biologie Celulara de la Yale se numește catedra „George Palade”.

În 1974 dr.George Emil Palade a primit Premiul Nobel pentru Fiziologie sau Medicină, împreună cu Albert Claude și Christian de Duve „pentru descoperirile privind organizarea funcțională a celulei, care au avut un rol esențial în dezvoltarea biologiei celulare moderne” cu referire la cercetările sale medicale efectuate la Institutul Rockefeller pentru Cercetări Medicale. Prezentarea făcută de Palade la ceremonia conferirii oficiale a premiului Nobel a avut loc la 12 decembrie 1974, cu tema „Aspecte intracelulare în procesul de secreție a proteinelor”. Textul a fost publicat în 1992 de Fundația Premiului Nobel.
La Universitatea din California, San Diego, unde a lucrat din 1990, George Emil Palade a fost profesor emerit în Medicina, în cadrul Departamentului de Medicina Celulara si Moleculara, precum si Decan emerit pentru Probleme Știintifice, la Școala de Medicina de la La Jolla, California.
George Emil Palade s-a stins în anul 2008, în Statele Unite, la venerabila vârstă de 96 de ani.

1961 – a fost ales membru al Academiei de Știinte a SUA.
1970 – a fost distins cu premiul Louisa Gross Horwitz la Universitatea Columbia, împreună cu Renato Dulbecco, un alt viitor laureat al Nobelului (1975).
1974 – a primit Premiul Nobel pentru Fiziologie sau Medicină, împreună cu Albert Claude și Christian de Duve „pentru descoperirile privind organizarea funcțională a celulei, care au avut un rol esențial în dezvoltarea biologiei celulare moderne”
1975 – a fost ales membru de onoare al Academiei Române.
1986 – i s-a conferit Medalia Națională pentru Știință pentru „descoperiri fundamentală (de pionierat) în domeniul unei serii esențiale de structuri complexe cu înaltă organizare prezente în toate celulele biologice”.
1989 – a fost ales membru de onoare al Academiei româno-americane de arte și științe (ARA) la Universitatea din California
2007 – a fost decorat cu Ordinul național „Steaua României” în grad de Colan.

 

Sergiu CELIBIDACHE (1912 -1996)

Știați că învățăturile Zen i-au influentat viața și activitatea celebrului dirijor, compozitor și profesor român Sergiu Celibidache?

Sergiu Celibidache a fost dirijor, compozitor și profesor român, de renume mondial. Educat în România și mai târziu în Germania, el a avut o exceptională carieră în muzică, de peste cinci decenii, incluzând și mandatele ca dirijor principal la Filarmonica din München, la Filarmonica din Berlin și la mai multe orchestre europene. Spre sfârsitul carierei, a predat la Universitatea Mainz din Germania și la Institutul de Muzica Curtis din Philadelphia, Pennsylvania. A fost unul dintre cei mai mari dirijori ai secolului XX.
El a câștigat recunoașterea internațională pentru interpretările sale celebre din repertoriul muzicii clasice și a fost cunoscut pentru stilul său energic de interpretare în spectacole, influentat de studiul și experiențele sale în Zen budism. Învățătura Zen, expresie a școlii Budismului Mahayana, care s-a dezvoltat în China pe parcursul secolului al VI-lea, pune accent pe introspecție, pe cunoasterea preceptelor budimului și pe exprimarea personală a aceastei înțelegeri în viața de zi cu zi, în special în beneficiul celorlalti. De aceea, în timpul fiecărui concert, Celibidache punea accent pe crearea condițiilor optime pentru ceea ce el numea o „experiență transcendentală”. Celibidache a refuzat în mod frecvent să-si înregistreze spectacolele în scopuri comerciale în timpul vieții sale, având convingerea că un ascultător nu putea obține aceea experiență transcendentală, în afara de sălii de concert, doar ascultand muzică înregistrată. Așa cum explica Celibidache, spațiul acustic în care se aude un concert influețează în mod direct posibilitatea apariției experienței transcendentale, pe care el o căuta. Multe dintre înregistrările performanțelor sale au fost realizate postum.                                                                                         Sergiu Celibidache s-a născut într-o familie de intelectuali, la 28 iunie 1912, în Roman, un mic oraș din nord-estul României. De mic a început să studieze pianul și după absolvirea liceului în orașul natal și-a petrecut urmatorii ani la Iași, unde a luat lecții de pian și compoziție, iar apoi s-a înscris la cursurile de filosofie și matematică ale Universității din București. Deși tatăl său se aștepta ca el să urmeze o carieră politică în România, în 1936, Sergiu Celibidache a ales să se înscrie la Academia de Muzică (Hochschule für Musik) din Berlin, Germania, unde a studiat compoziția cu Heinz Thiessen și mai târziu cu Kurt Thomas, Walter Gmeindl și Fritz Stein. Si-a perfectionat educatia urmând studii de doctorat la Universitatea Friedrich Wilhelm (Friedrich-Wilhelms-Universität) din Berlin, unde a studiat filosofia cu Nicolai Hartmann, Eduard Spranger și muzicologia cu Arnold Schering și Georg Schünemann. El a prezentat o disertație de doctorat având ca subiect pe compozitorul franco-flamand Josquin des Prez (c. 1450-1521) și activitatea acestuia în perioada Renașterii. A obținut diploma în 1944. În timpul studiilor sale la Berlin, Celibidache a fost inițiat in tainele budismului Zen sub influența profesorului său, Martin Steinke. Principiile budismului i-au dat o imagine asupra lumii și asupra muncii sale, l-au educat și l-au influențat puternic pentru tot restul vieții. Între 1945 si 1952, Sergiu Celibidache a fost dirijor principal al Filarmonicii din Berlin unde a dirijat peste 400 concerte, impunându-se ca personalitate muzicală de o excepțională exigență artistică. El a lucrat și în Marea Britanie, la sfârșitul anilor 1940 și începutul anilor 1950, sprijinind eforturilor de promovare ale pianistei Eileen Joyce și ale partenerului ei, Christopher Mann, pentru obținerea unor angajamente cât mai bune. Într-un interviu acordat în 1969, Eileen Joyce a spus că cel mai mare dirijor cu care ea a lucrat vreodată a fost Sergiu Celibidache, arătând și apropierea sufletească între cei doi muzicieni: „el a fost singurul pe care l-am primit în sufletul meu”. Pentru un timp, Celibidache nu a mai avut o funcție permanentă, fiind însă invitat cu regularitate la pupitrul unor renumite orchestre simfonice europene: Orchestra Radio din Stuttgart (Germania), Orchestra Națională din Paris (Franța), Orchestra Simfonică Radio din Stockholm (Suedia). Între 1960 și 1962 a predat cursuri de perfecționare în arta dirijorală, pentru tineri dirijori selecționați cu multă grijă, la Accademia Musicale Chigiana din Sienna (Italia), iar mai târziu la Fontainebleau (Franța) și la München (Germania).        În anul 1970, a fost distins cu Premiul Léonie Sonning in Danemarca. Din 1979 și până la moartea sa, în 1996, el a fost directorul muzical al Filarmonicii din Munchen. A predat regulat la Universitatea Mainz din Germania, și în 1984 a predat la Institutul Curtis din Philadelphia, Pennsylvania. Activitatea profesorală a fost un aspect major de-a lungul vieții sale, iar cursurile sale au fost frecvent deschise tuturor, fără taxă. Printre elevii săi notabili au fost Françoys Bernier, Jordi Mora, Peter Perret, Markand Thakar, Konrad von Abel și Nils-Göran Areskoug. El a apărut în filmul Botschafter der Musik (Ambasador al Muzicii), unde a dirijat Filarmonica din Berlin într-un spectacol complet în care s-a interpretat uvertura Egmont de Ludwig van Beethoven.

Printre atâtea mari realizari, Sergiu Celibidache a compus și un impresionant Requiem, patru simfonii și un Concert pentru pian și orchestră, rămase în cea mai mare parte inedite. Pe parcursul întregii sale cariere, activitatea artistică a lui Sergiu Celibidache a fost recunoscută printr-o serie de onoruri, distincții și premii:
• 1970: Premiul pentru Muzica „Léonie Sonning” (Danemarca)
• 1992: Cetățean de Onoare al orașului München (Ehrenbürgerrecht von München)
• 1992: Crucea cu stele in grad de Mare Ofițer, Ordinul de Merit al Republicii Federale Germania (Großes Verdienstkreuz mit Stern, Verdienstorden der Bundesrepublik Deutschland),
• 1992: membru de onoare al Academiei Române
• 1992: Doctor honoris causa, Academia de Artă din Iași și Universitatea din Iași
• 1993: Membru al Ordinul bavarez Maximilian pentru Știință și Artă (Bayerische Maximiliansorden für Wissenschaft und Kunst) (Germania)
• Ordinul bavarez de Merit (Bayerischer Verdienstorden)
• Cetățean de Onoare al municipiului Iași, România
ACUM ŞTIŢI ! NOW YOU KNOW! MAINTENANT VOUS SAVEZ!

Un articol de Nicolae Sabin Dordea

cu elemente de la sursele: Wikipedia, the free encyclopedia; Wikipedia, enciclopedia liberă; altermedia.ro; wapedia.mobi/ro; ro.wikipedia.org/wiki/; promotor.ro; automobileromanesti.ro;

AFORISME (XXI) – DIN ÎNŢELEPCIUNEA ASIEI: Budha Sakya Muni, Confucius, Lao Tse, Dalai Lama, Mahatma Ghandi

Motto: Nu trebuie sa fii trist că n-ai fost remarcat. Fii trist dacă n-ai făcut nimic remarcabil. – Confucius

 

Tu trebuie să fii schimbarea pe care vrei să o vezi în lume. – Ghandi

Schimbarea pe care ai vrea s-o vezi la ceilalţi semeni trebuie să înceapă cu tine – NSD

Natura ne aseamănă, educaţia ne deosebeşte..- Confucius

Cel care priveşte toate cu uşurinţă, va avea multe greutăţi. – Lao Tse

Să înveţi fără să gândeşti este fără sens; să gândeşti fără să înveţi este periculos.- Confucius

Fericirea nu este ceva gata făcut, ea vine din faptele tale. – Dalai Lama

Dacă nu încerci să te adaptezi, realitatea este o problemă. – Lao Tse

Dacă poţi ajuta, atunci ajută. Dar dacă nu poţi face asta, cel puţin nu face rău. – Dalai Lama

Omul superior este sensibilizat de dreptate, omul inferior este sensibilizat de avantaj material. – Confucius

Cel care cunoaşte oamenii este înţelept, cel care se cunoaşte pe sine este luminat. A-şi impune voinţa altora înseamnă forţă, a şi-o impune sie însuşi înseamnă forţă superioară. – Lao Tse

Omul care a comis o eroare şi nu o îndreaptă comite o altă eroare şi mai mare. – Confucius

Când vezi un om bun, gândeşte-te să-l întreci; când vezi un om rău, analizează-te. – Confucius

Semeni o faptă, culegi un obicei; semeni un obicei, culegi un caracter; semeni un caracter, culegi un destin. – Dalai Lama

Fă tot ceea ce poţi tu şi restul lasă-l pe seama destinului. – Confucius

Toate tradiţiile religioase majore poartă acelaşi mesaj, care este dragoste, compasiune şi iertare, singurele lucruri importante care ar trebui să facă parte din viaţa noastră de zi cu zi. – Dalai Lama

Fără energie nu poţi merge mai departe; fără efort nu poţi avea niciun merit; fără sinceritate nu durează nimic; fără loialitate nu poţi avea afecţiunea; fără politeţe nu poţi fi respectat – pentru că politeţea rafinează spiritul, după cum muzica rafinează interiorul. – Confucius

Când înveţi să fii tolerant, duşmanul tău îţi este cel mai bun profesor.- Dalai Lama

Omul superior acţionează înainte de a vorbi, iar apoi vorbeşte în conformitate cu acţiunile sale.- Confucius

Deschide-ţi braţele către schimbare, dar nu lăsa să-ţi scape valorile.- Dalai Lama

Cel ce îşi domină nervii, domină cel mai rău duşman.- Confucius

Ţine minte că adeseori faptul că nu obţii ceea ce vrei este un noroc incredibil.- Dalai Lama

Cel care este stăpânul minţii sale este stăpânul Universului.- Confucius

Trebuie să ştii să perseverezi pentru a ajunge la echilibru. Trebuie să fii echilibrat pentru a avea posibilitatea să examinezi cu calm şi limpezime. Trebuie să examinezi cu calm şi vedere clară pentru a ajunge la linişte, la încredere. Trebuie să fi obţinut liniştea, încrederea, pentru a putea discerne esenţialul lucrurilor. Când se discerne esenţialul lucrurilor, se poate atinge scopul..- Confucius

Rădăcinile tuturor lucrurilor bune stau în solul aprecierii lucrurilor bune.- Dalai Lama

Cea mai mare autoritate trebuie să rămână mereu raţiunea şi analiza critică a fiecărui individ în parte.- Dalai Lama

Caută să păstrezi în toate linia de mijloc.- Confucius

Nu putem obţine pace în lume până nu facem pace în noi înşine.- Dalai Lama

Fericirea aparţine celor care ştiu să o facă să aştepte. – Confucius

Acolo unde ignoranţa este stăpâna noastra, nu există posibilitatea unei păci reale.- Dalai Lama

Păstrează credinţa şi sinceritatea ca principii primordiale.- Confucius

Întotdeauna ţinteşte către purificarea gândurilor şi totul va fi bine. Întotdeauna ţinteşte către o armonie completa a gândului, cuvântului şi faptei. Fericirea e atunci când ceea ce crezi, ceea ce spui şi ceea ce faci sunt în armonie. – Ghandi

Proştii se plâng că nu sunt cunoscuţi de suficient de mulţi oameni. Înţelepţii se plâng că nu-i cunosc suficient de mult pe oameni.- Confucius

Ceea ce-l conduce pe om pe căi greşite nu este duşmanul său, ci propria sa minte. Care este cel mai mare duşman al omului, dacă nu propria sa minte? Ea este de fapt cea care-l atrage pe drumurile pierzaniei. Tot ceea ce suntem este rezultatul a ceea ce am gândit, mintea este totul. Devenim ceea ce gândim.- Budha Sakya Muni

Nu-l pot învăţa să vorbească pe cel care nu se străduieşte să vorbească.- Confucius

Cine se cucereşte pe sine, este luptătorul suprem…- Confucius

Mă opun violenţei pentru că atunci când pare că e înspre bine, acel bine e doar temporar; în schimb, răul ce îl face este permanent. – Ghandi

Acela care trăieşte căutând plăcerile trecătoare, care nu-şi controlează simţurile, care este lipsit de moderaţie în mâncare, va fi copleşit şi doborât. Cel ce-şi apără mintea împotriva lăcomiei, mâniei şi greşelii se bucură de o pace solidă şi reală.- Budha Sakya Muni

Adevărata bărbăţie constă din înţelegerea propriului sine şi din restabilirea măsurii.- Confucius

Cine-i controlează pe alţii poate fi puternic dar cine se stăpâneşte pe sine este şi mai puternic.- Lao Tse

Cei care fac rău altora sunt sub influenta a trei otrăvuri mentale: ignoranta, ura şi neputinţa de a-si controla mintea.- Dalai Lama

Omul superior va înţelege ce este corect, omul inferior va înţelege ce va vinde sau ce-i convine.- Confucius

Conştiinţa… lumina inteligenţei pentru a distinge binele de rău.- Confucius

Cei slabi nu pot ierta niciodata. Iertarea este atributul celor puternici.- Ghandi

Faptul că virtutea nu este cultivată, că ştiinţa (cunoaşterea) nu este prezentată clar, faptul că oamenii aud de datorie (obligaţie) dar nu şi-o îndeplinesc, faptul că aceia care se ştiu că sunt răi nu fac nimic pentru a deveni mai buni: acestea sunt lucrurile care mă intristează. – Confucius

Învăţându-l pe altul îl faci mai bogat, fără ca tu să devii mai sărac. – proverb indian

Exista trei metode de a atinge înţelepciunea: prima este prin reflecţie – cea mai nobilă din toate; a doua este prin imitaţie – cea care este cea mai uşoară; a treia este din propria experienţă – cea care este cea mai chinuitoare. – Confucius

Dacă planifici pentru un an, seamănă orez; dacă planifici pentru un deceniu plantează copaci; dacă planifici pentru o viaţă educă oameni. – proverb chinezesc

AFORISME, AFORISME AMUZANTE, SFATURI ÎNŢELEPTE (XX)

AFORISME

Inima fericită înfrumuseţează faţa – Proverbe, 15.1

Lumea este ca o oglindă: dacă îi arăţi o faţă acră, îţi va arăta o faţă acră; zâmbeşte-i şi-ţi va zâmbi. – Herbert Samuels

Un zâmbet este o lumină în fereastra sufletului, semn că inima e acasă. – anonim

Surâsul este lumina feţei şi căldura inimii. – Barbara Johnson

Dacă nu-ţi foloseşti zâmbetul, esti ca un om cu un milion în bancă, dar fără carnet de cecuri. – Les Giblin

Aproape orice surâs este produsul altui surâs – Frank A. Clark

Când zâmbim cuiva, mai mult ca sigur ne întoarce zâmbetul; în definitiv, sunt doua persoanele cărora le comunicăm bucuria. – anonim

Surâsul vorbeşte tuturor limbilor de pe această planetă – anonim

Surâsul e limbajul dragostei – David Hare

Un zâmbet valorează cât o mie de cuvinte. – anonim

Zâmbiţi-vă unii altora. Zâmbiţi-le soţiilor, soţilor, copiilor, oricui. Zâmbetul ajută să îi iubim pe ceilalţi. – Maica Tereza

Nimeni nu are mai multă nevoie de un zâmbet, decât acela care nu poate oferi unul. – anonim

Arată o faţă fericită. Este vitrina sufletului tău, cea mai bună publicitate a ta – David Brandt Berg

Ridurile ar trebui să fie, numai şi numai amprentele zâmbetelor. – Mark Twain

Ceea ce cu adevărat contribuie la a da un sens vieţii, ceea ce costă cel mai puţin şi valorează cel mai mult este un zâmbet sincer şi frumos. Conţine bunătate şi politeţe amestecate cu dragoste. Este nepreţuit şi nu costă nimic. – Wilbur D. Nesbit

Zâmbetele au acelaşi efect asupra omenirii, ca soarele asupra florilor. – Joseph Addison

Foarte adesea noi numim fericire sau nenorocire ceea ce nu-i decât desfăşurarea naturală şi inevitabilă a vieții. – Maeterlink

Prietenia – înseamnă să fii alături de prieteni şi când nu au dreptate.- anonim

Iubirea este aripa dăruita de Dumnezeu sufletului, pentru a urca la el – Michelangelo Buonarotti

Nu merge unde te duce drumul, mergi pe unde nu există un drum şi lasă o urmă. – Ralph Waldo Emerson

Bătrânețea nu este pentru fricoşi! – anonim

Dacă îți porti copilăria cu tine, nu vei îmbătrâni niciodată ! – anonim

Când urci pe scara vieții nu uita să dai buna ziua la toată lumea, pentru ca atunci când vei cobori să aibă cine să-ți răspundă. – anonim

Nici inteligența, nici educația, nu au nicio valoare dacă nu sunt în slujba dragostei şi a iubirii. – Arsenie Papacioc

 

AFORISM AMUZANT

Fără femei nu se poate trăi, iar cu femeile este imposibil de trăit – anonim

 

SFATURI ÎNŢELEPTE

Nu spulbera niciodată speranţa altora, căci poate alţii nu au nimic în afară de aceasta.

Nu lua decizii în stare de nervi.

Îngrijeşte-ţi corpul.

Fereşte-te de cei care nu au nimic de pierdut.

Învaţă să spui “nu”, dar fă asta cu atenţie şi cumpătare.

Nu conta pe faptul că viaţa te va trata drept.

Nu-ţi face griji dacă pierzi o bătălie, războiul încă poţi să-l câştigi.

Nu amâna. Acţionează imediat.

Cel puţin o dată pe an fă planuri la prima oră.

Nu-ţi fie ruşine să pronunţi cuvintele “Nu ştiu” şi “Scuze”.

Priveşte oamenii în ochi.

În viaţă nu există bine sau rău, totul e alegere. Deci alege cu înţelepciune!

Poartă-te cu ceilalţi aşa cum ţi-ai dori ca alţii să se poarte cu tine.

Trăieşte clipa. Nu fugi înainte… Mai sunt multe de gustat în viaţa prezentă.

Nu fii prea aspru cu tine însuţi. Ai venit în această viaţă ca să înveţi despre tine cine eşti cu-adevărat. Deci, savurează această experienţă.

Spune totdeauna adevărul.

Nu crede tot ce auzi şi nu spune tot ce gândeşti.

Personalitatea se cizelează prin numeroase greutăţi şi provocări. Acceptă-le, căci astfel devii o persoană mai puternică şi mai înţeleaptă.

Învaţă să taci, e o artă…

Viaţa este pură energie. Încearcă să o simţi în jurul tău şi cum circulă prin tine. Fă diferenţa între cea pozitivă şi cea negativă.

Savurează tot timpul acest minunat mediu al Terrei.

Fericirea depinde mult de partenerul tău de viaţă, de aceea alege bine.

Nu-ţi pierde niciodată cumpătul. Respiră adânc.

În viaţă nimic nu-i întâmplător sau accidental. Lucrurile mari şi cele mici au cauze. Fii atent la acestea.

Meditează măcar 30 de minute, în fiecare zi.

Savurează odihna.

Cultivă-ţi şi menţine-ţi relaţiile de prietenie.

Trăieşte mai degrabă după ce-ţi dictează inima şi nu mintea. Ai dreptul să fii fericit!

Lasă amăreala şi ura, ele aduc numai probleme.

În viaţă există lucruri ireversibile cum ar fi: cuvântul rostit, timpul pierdut şi ocazia ratată.

Fă doar un singur lucru deodată, dar acela fă-l bine.

Viaţa are două energii dominante; iubirea şi frica. Iubirea le-nvinge pe toate. Lasă frica. Frica aduce doar haos.

Iubeşte-ţi corpul, el ştie bine ce gândeşti. Din gândurile tale ia naştere sănătatea sau boala. Gândeşte totdeauna pozitiv.

Pronunţă cuvintele cu prudenţă şi cumpătare, căci aceste cuvinte pot deveni realitate.

Într-o bună zi vei privi înapoi la tot ce ai făcut în această viaţă şi vei putea pleca râzând de pe această lume…

Bea apă din izvorul de unde beau caii. Calul nu va bea niciodată dintr-o apă rea.
Mănâncă fructul, care a fost atins de un vierme.
Culege cu îndrăzneală ciuperca, pe care stau gâzele.
Sădește pomul acolo, unde sapă cârtița.
Clădește casa pe locul unde se încălzește șarpele.
Sapă fântâna acolo unde se adăpostesc păsările pe arșiță.
Culcă-te și trezește-te odată cu păsările – vei culege toate grăunțele de aur ale zilei. Mănâncă mult verde – vei avea picioare puternice și inimă rezistentă, precum viețuitoarele codrului.
Înoată des – și te vei simți pe pământ, precum peștele în apă.                                    Privește cât mai des cerul – și gândurile tale vor deveni ușoare și limpezi.
Taci mult, vorbește puțin… și în sufletul tău va poposi tăcerea, iar duhul îți va fi liniștit și plin de pace – anonim
„Cine nu știe că nu știe, e prost – ocolește-l !
Cine nu știe că știe, e adormit – trezește-l !
Cine știe că nu știe, e nepregătit – pregătește-l !
Cine știe că știe, e înțelept – urmează-l ! – anonim

AFORISME (XIX) – PITAGORA

Motto: “Toţi sîntem egali! Să nu credeţi însă că neghiobul este egalul înţeleptului” – Pitagora

Scrise acum mai bine de 2000 de ani, vorbele lui Pitagora, legate de lumea în care trăia, se pliază perfect pe problemele actuale ale societăţii.

„Legi”  ale moralei  si ale politicii

– Viaţa cumpătată, în slujba binelui şi a dreptăţii, trebuie să stea şi la baza alcătuirii politice a unui stat.
– Nu încerca să vindeci un popor mare şi corupt: cangrena nu se poate vindeca.
– Nu încerca să schimbi orânduirea unei mari naţiuni. Un popor numeros e ca o dihanie hâdă; e ceva împotriva firii. Dintre toate soiurile de dobitoace cea mai rea e speţa umană ce se cheamă „popor”.
– Nu răspândiţi vestea unei fapte rele! Faceţi în aşa fel încât să-i dispară cât mai curând şi cele mai mici urme. Lăsaţi răul să moară! (asta era pentru viitor, era pentru mass media de astăzi !)
– Să crezi doar pe jumătate pe cei ce vin să pârască fapte rele.
– Nu năzui la himera unei democraţii pure; egalitatea perfectă există numai la morţi.
– Legiuitorule! Nu lăsa oamenilor de stat timpul să se deprindă cu puterea şi onorurile!
– Legiuitorule! Nu uni credinţa cu morala. Roadele acestei legături nepotrivite nu pot fi decât nişte monştri.
– Legiuitorule, bagă de seamă să nu te înşeli!
– Drepturile omului nu sunt la fel cu ale popoarelor din cauză că oamenii deveniţi „popor” încetează a mai fi oameni.
– Un Senat de 100 de capete e mult prea mult! Puţini legiuitori, dar înţelepţi!                         – Puţini războinici, dar viteji! Puţin „popor”, dar multi cetăţeni!
– Dă legi poporului taur şi boabe poporului bou.
– Supune-te legilor chiar dacă sînt proaste! Nu te supune oamenilor dacă nu sunt mai buni   ca tine.
-Taie unghiile poporului, dar nu-i spăla capul cu propria-i urină; pedepseşte-l, fără să îl înjoseşti.
– Nu chemaţi în magistraturi decât bărbaţi ce sunt în săptămâna mare a vieţii lor.
– Magistraţi!  Fiti precum în Sparta! La intrarea în tribunale ridicaţi un altar al Fricii, frica de a fi pedepsit înspăimântă poporul şi copiii.
– Magistratule! Legea îţi e soţie legitimă; desparte-te de ea mai bine decât să o faci să devină o femeie trândavă şi care se învoieşte cu orice.
– Magistraţi ai poporului! Nu urmaţi pilda pescarilor de pe Nil care aruncă cu noroi în ochii crocodilului ca să-l poată stăpîni.
– Să nu fii legiuitorul ori magistratul unui popor care se lauda cu mintea sa luminată.
– Urmând pilda locuitorilor din Creta, la fiecare 9 ani, legile să fie citite si îndreptate de un întelept.
– Când magistratul vorbeşte, preotul să tacă!
– Scutiţi-vă magistraţii de jurământ atunci când intră în funcţie, dar nu-i scutiţi să dea    socoteală când o părăsesc.
– Poporule ! Cîntăreşte-ţi legile! Numără-ţi magistraţii!
– Poporule! Dacă îţi doreşti o bună rînduială în ceea ce priveşte politica, fereşte-te de o organizaţie fără vlagă, o administraţie fără putere şi de luxul ospeţelor. Acestea trei dau întotdeauna naştere vrajbei în viaţa civilă şi în gospodării şi au ca urmare năruirea statului şi a familiei.
– Nu tulbura o apă stătătoare ori un popor în sclavie.                                                              – Fugi de poporul căruia îi place eşafodul.
– Nu te aştepta să ţi se mulţumească atunci când faci un bine poporului: dintre toate dobitoacele, el este cel mai nerecunoscător.
– Lucrul cel mai ruşinos al unei stăpâniri este pândirea şi iscodirea oamenilor.
– Nu urma pilda omizii: nu primi să te târăşti la picioarele prinţului sau în faţa poporului pentru ca într-o zi să porţi aripi.
– În fiecare an să aveţi o zi de sărbătoare numită „pacea familiei”. În această zi, soţul şi soţia, la prânz, în mijlocul familiei, îşi vor da mâna şi îşi vor ierta unul altuia greşelile făcute de-a lungul anului.                                                                                                                    – Învaţă să vezi mai departe decât pot ajunge privirile tale.
– Lebăda tace toată viaţa ca să poată cânta desăvârşit o singură dată.                                 – Omule de geniu! Rămâi în umbră şi păstrează tăcerea până în clipa în care vei putea să apari cu toată strălucirea unei faime pe care nimeni nu o mai poate tăgădui.
– Nu admira nimic! Zeii s-au născut din admiraţia oamenilor. Să nu ai alt Zeu în afară de propria conştiinţă.
– Fii cetăţean al lumii întregi pînă cînd vei întâlni un popor înţelept şi cu legi drepte.
– Trăieşte-ţi viaţa; nu există nimic înainte şi nimic după ea.                                                    – Să-ţi placă să trăieşti şi să trăieşti bine. Cel ce priveşte viaţa cu dezgust, fie că are spiritul bolnav, fie inima putrezită.

SUPĂ CARE ARDE GRĂSIMILE! – DIETĂ PENTRU PIERDEREA ÎN GREUTATE – REŢETĂ DE SLĂBIT

Aceasta este o reţetă utilizată pentru pacienţii supraponderali care trebuie să slăbească rapid, de obicei înaintea unei intervenţii chirurgicale. Poate fi un instrument la îndemâna reprezentantelor sexului frumos, care-şi doresc să arate bine. Nu este interzisă nici bărbaţilor care se respectă.
Reţetă  :
– 4 căţei de usturoi
– 6 cepe mari
– 1 cutie de roşii decojite
– 6 morcovi
– 2 ardei graşi verzi
– 1 conopidă mare
– 1 ţelină
– 3 bucăţi de carne de vită sau de pui degresată (facultativ)
– 3 litri de apă
Legumele se taie în bucăţi mici şi se acoperă cu apă. Se pun, după gust, sare, piper şi pătrunjel. Se fierbe 10 minute. Se reduce flacăra şi se continuă fierberea până când legumele sunt moi. Această supă poate fi mâncată ori de câte ori vă este foame şi în orice cantitate. Cu cât mâncaţi mai multă supă cu atât slăbiţi  mai mult. Atenţie! Dacă o folosiţi ca unică sursă de hrană este posibilă apariţia malnutriţiei. De aceea, trebuie să urmaţi următorul regim :
Ziua  1
Orice fructe în afară de banane + supă. Băuturi : ceai neîndulcit, sucuri de fructe fără zahăr sau apă.
Ziua  2
Orice legume în afară de porumb, mazăre şi fasole uscată + supă. La cină puteţi mânca un cartof copt cu un pic de unt. Fără fructe.
Ziua  3
Oricâtă supă şi oricâte fructe şi legume în afară de cartofi. Dacă aţi respectat cele trei zile fără să trişaţi, ar trebui să fi slăbit 2-3 kg.
Ziua  4
Până la 3 banane şi un litru de lapte degresat + cât mai multă apă şi supă. Bananele conţin multe calorii şi hidrat de carbon, ca şi laptele, dar astăzi corpul dumneavoastră va avea nevoie de potasiu şi de hidrat de carbon, de vitamine şi de calciu pentru a vă micşora pofta de zaharoase.
Ziua  5
Carne de vită (300 – 500 gr.) şi până la 6 roşii proaspete. Încercaţi să beţi cel puţin 6 – 8 pahare de apă pentru a elimina acidul uric din corpul dumneavoastră. Mâncaţi măcar o dată supă.
Ziua  6
Oricâtă carne de vită cu oricâte legume în afară de cartofi + supă măcar o dată.
Ziua  7
Orez, sucuri fără zahăr şi oricâte legume + supă măcar o dată.
Puteţi înlocui carnea de vită cu cea de pui (fără nici un pic de piele) pe grătar.

La sfârşitul celei de a şaptea zi, dacă nu aţi trişat, ar trebui să fi slăbit între 4,5 şi 7,5 kilograme. Dacă aţi slăbit mai mult de 6 kg., întrerupeţi timp de două zile regimul înainte să reîncepeţi cu ziua  1.
Acest regim arde rapid grăsimile şi poate fi ţinut oricât de des doriţi, având un efect de purificare a corpului şi de energizare.
În timpul acestui regim trebuie excluse băuturile alcoolice, băuturile light şi pâinea. Întrerupeţi regimul cu cel puţin 24 ore înainte de a consuma alcool. Se poate bea cafea neagră în timpul regimului, dar deja după a treia zi nu veţi mai avea nevoie de cofeină.

SINERGIA

Nicolae Sabin DORDEA

Motto: “Unu si cu unu, uneori fac unsprezece” – proverb indian

1+1=11?                                                                                                                               De ce uneori unu plus unu fac unsprezece? Răspunsul este simplu: pentru că intervine sinergia. Strict aritmetic ar fi eronat, dar aici nu este vorba de o simplă aritmetică. Sinergia nu este suma aritmetică a factorilor reuniți pentru împlinirea unui scop, ci mult mai mult. Sinergia este interacțiunea dintre diferiți factori, al cărei efect este mai mare decât suma acțiunilor individuale.                                                                                                    Definiția dată de dicționare pentru sinergie desemnează: 1. o acțiune simultană a mai multor factori, agenti, organe, sisteme, îndreptată în același sens în urma unei asocieri; 2. coordonarea mai multor acțiuni în vederea unui rezultat comun cu economie de mijloace (fr. synergie, cf. gr. syn – cu, ergon – acțiune).                                                                  Iată un prim exemplu: unei echipe de doi oameni care lucrează împreună, i se cere să deplaseze un dulap mare si greu pe o anumită lungime. Fiecare dintre ei, individual, nu poate muta dulapul mai mult de 3 metri, deci suma maximă a acțiunii lor individuale este de 3 + 3 m = 6 m. Dar, când actionează împreună, sunt capabili să deplaseze dulapul pe o lungime de 11 metri. Astfel, efectul acțiunii lor comune este cu mult mai mare decât suma acțiunilor individuale.                                                                                                    Al doilea exemplu: o persoană este invitată să ridice doar pe degetul arătător, un fotoliu, lucru greu de realizat, dacă nu chiar imposibil. Chiar dacă ar avea forța necesară ca să-l ridice pe un singur deget, nu ar reuși să-l țină în echilibru. Sunt invitate alte câteva persoane pentru a forma cu toții o echipă și pentru a ridica fotoliul, utilizând doar degetul arătător. De data aceasta, acționând împreună, membrii echipei ridică fotoliul cu ușurință. Întreaga greutate s-a disipat în mod egal tuturor membrilor echipei, fiecare suportând doar o mică parte din sarcină pe degetul arătător și în plus, s-a realizat și echilibrul necesar pentru ca fotoliul să nu se răstoarne. Asta înseamnă că au reușit ceea ce și-au propus, utilizând fiecare mult mai puțină energie.                                                                          Există și o altă definiție pentru termenul de sinergie, cu conotație religioasă, care desemnează răspunsul credinciosului la chemarea Sfântului Duh; cooperarea tainică și liberă între harul lui Dumnezeu și voința omului în vederea mântuirii (din limba greacă – sinerghia).                                                                                                                        Poate nu este o coincidență faptul că prin iubire de semeni, cooperare, asociere, oamenii pot genera energii superioare, cu rezultate superioare celor individuale. Ar avea sens.        Pe vremuri, în comunitațile sătești din Ardeal și poate și în alte părți ale României, pentru a ajuta un cuplu tânăr, toți locuitorii apti de muncă din sat se reuneau pentru construirea unei case. În doar câteva zile casa era gata: se săpau șanțuri, se făcea fundația de piatră și beciul, se ridicau și se tencuiau pereții, se realiza acoperisul, se puneau podele și tavane. Modul acesta de a se uni, de a coopera, pentru a realiza împreuna un obiectiv al obștii se numea clacă. Deși claca era o reminiscentă a evului mediu, când țăranii erau chemati cu toții în anumite zile din an să presteze munci numai în beneficiul seniorului, genul acesta de muncă în echipă s-a perpetuat timp de secole, mult după dispariția feudalismului, sub forma unei acțiuni de întrajutorare reciprocă a întregii comunități sătești. Astfel, conform acestui obicei păstrat până în secolul trecut, fiecare locuitor al satului era, la un moment dat, ajutat de comunitate. Aceasta era doar una din regulile nescrise, menite să dezvolte și să consolideze satul românesc.                                                                                            O altă formă de cooperare socială, prezentă și astăzi, de această dată în domeniul financiar, sunt casele de ajutor reciproc instituite de anumite pături sociale mai defavorizate (pensionari, cadre didactice). Fiecare membru cotizant poate beneficia, atunci când are nevoie, de un împrumut cu dobândă foarte mică, din fondul constituit din economiile tuturor celorlalți membri, ulterior restituind datoria în rate lunare eșalonate pe o anumită perioadă. Un singur om nu ar putea realiza asta, ar fi nevoit să se rezume doar la propriile economii. Dintotdeauna posibilitătile unui singur om au fost limitate și de aceea și astăzi ca și altădată, fiecare apelează, în caz de nevoie, la ajutorul familiei, al clanului, al grupului social, al societății, din care face parte.                                                                   În limba română există expresii ca “unde-s doi puterea crește” sau “unirea face puterea”. Rezultate din experiență, ele conțin înțelepciune populară pură. Oamenii au observat natura, au luat exempul albinelor sau furnicilor. Exemplele de mai sus ilustrează faptul că oamenii, fiecare luat în parte, nu ar putea realiza individual decât foarte puțin, pe când împreuna, prin cooperare cu semenii lor, “pot dărâma munții”. Această “putere” suplimentară rezultată din reunirea mai multor factori asociați în atingerea aceluiași scop este de fapt un efect sinergic. Deși pentru o mai bună înțelegere, în ilustrarea efectului sinergic se dau de obicei exemple de utilizare a forței, sinergia nu se manifestă numai ca forță fizică, ea are și o componentă calitativă. Efectul sinergic are și o altă fatetă, aceea de a genera inspiratie, idei creatoare, emulație. Într-o sesiune de brainstorming se produc de multe ori idei inovatoare și modalități noi de rezolvare a problemelor, exploatând tocmai spontaneitatea discuțiilor grupului de lucru. Munca în echipă, prin efectul sinergic eliberează importante energii pozitive capabile să atingă rezultate nebănuite.       Conceptul de sinergie și de efect sinergic a căpătat în timp noi valențe. Termenul este generic, el se aplică în diferite domenii. Se pot da câteva exemple: în psihologia socială, în economia de piata, în managementul proiectelor, în farmacologie, în teoria informațiior, în energie.                                                                                                                                   În psihologia socială                                                                                                    Activitățile cu efect sinergic sunt și un rezultat al organizării. Rezultatul muncii în echipă organizată, este mai mare decât suma rezultatelor acțiunilor individuale. Ca urmare a efectului de sinergie organizațională rezultă un excedent de beneficiu, în sensul ca media prestațiilor atribuită fiecărui membru al echipei care se află în interacțiune cu ceilalți, este mai mare în comparație cu beneficiul care poate fi adus de prestația unei persoane care acționează individual. Utilizand cooperarea și sincronizarea în acțiuni comune sau complementare, o structură organizațională poate obține rezultate mult mai bune și mai durabile. Sinergia aduce rezultate remarcabile în cazul grupurilor relativ mici, grupuri ușor de condus, controlabile. Ea se manifestă și în cazul grupurilor mari de oameni, dar poate deveni incontrolabilă.                                                                                                              În economia de piață                                                                                                  Integrarea mai multor entități, în crearea unui nou produs, reduce costurile de pregătire și promovare a acestuia și crește șansele de succes pe piață și de realizare a profitului. Efectele sunt la o scară mult mai mare comparativ cu situația când fiecare dintre operatori lucrează separat.                                                                                                                    În managementul proiectelor                                                                                             Este situația în care mai multe proiecte sunt derulate în același timp, oferind o organizare mai profitabilă sau costuri de operare mai mici, decât la punerea în aplicare a acestor proiecte separat. Acest lucru se datorează posibilității de achiziții publice comune a resurselor pentru proiecte, închirierea de echipamente sau utilizarea de cunoștințe de specialitate pentru mai multe proiecte concurente implementate împreună în același timp.  În farmacologie                                                                                                                  Este cazul când două sau mai multe medicamente aplicate individual acționează slab asupra pacientului, dar după aplicarea lor împreună, ele au un efect foarte puternic. Sinergia în acest caz poate fi compusă din substanțele active. Interacțiunea intre medicamentele individuale la nivel biochimic, precum și răspunsul la tratament au un efect sinergic (la nivel fiziologic).                                                                                                      În teoria informațiilor                                                                                                           Apar câteva informații, care aparent nu au legătură, cu privire la un anumit eveniment, fiecare avand un anumit conținut de fond. Informațiile relevante combinate împreună, permit înțelegerea întregului eveniment printr-o legătură logică între fapte, iar prin interpolare se pot restaura chiar informații care lipsesc.                                                       În energie                                                                                                                                În cercetările efectuate în domeniul energiei se utilizează căldura unui reactor nuclear în procesul reacțiilor chimice pentru obtinerea hidrocarburilor sintetice din carbon și apă sau dioxid de carbon. Sinergia carbon-energie nucleară constă în încălzirea apei de către un tip de reactor nuclear modern la o temperatură de 900 – 1000 ° C. Hidrogenul este utilizat pentru hidrogenarea cărbunelui pentru a produce benzină sintetică. Această reacție permite prepararea combustibilului sintetic într-o cantitate de aproximativ 600 kg/tona de cărbune.

 

 

 

LUMINĂ SI CULOARE

LUMINĂ SI CULOARE

Nicolae Sabin DORDEA

Lumea e plină de culori, bucuraţi-vă de ele! Dacă ochiul omenesc n-ar percepe atâtea culori, lumea înconjurătoare ar fi extrem de monotonă, totul ar fi în alb şi negru sau mai rău, în gri. Culoarea este doar una din proprietăţile luminii şi prin urmare, nu se poate vorbi despre culoare fără a se vorbi mai întâi despre lumină.

LUMINA

În universul nostru vizibil, corpurile fie produc lumină, fie reflectă lumina produsă de alte corpuri. Majoritatea obiectelor din lumea înconjurătoare sunt percepute datorită luminii pe care o reflectă. Percepem vizual obiectele doar atunci când lumina lor ajunge la ochiul nostru.
Lumina diurnă, emisă de Soare, este percepută ca albă, deşi este de fapt o combinaţie a tuturor culorilor din spectrul vizibil. Spectrul vizibil ocupă o mică parte din gama largă de radiaţii numită spectrul electromagnetic. În spectrul electromagnetic, spectrul luminii se află între radiaţiile infraroşii si cele ultraviolete. Orice formă de radiaţie electromagnetică se propagă sub forma de undă cu vibraţie electrică şi magnetică, cu viteza luminii (aprox. 300.000 km/s). Principala diferenţă între tipurile de unde electromagnetice o reprezintă lungimea lor, determinată de frecvenţa, de ritmul, în care sunt produse. Cu cât frecvenţa este mai mare, cu atât undele sunt mai apropiate, iar lungimea lor de undă e mai mică. Razele de lumină sunt unde electromagnetice de diferite frecvenţe. Când sunt separate unele de altele, componentele de frecvenţe diferite ale luminii vizibile dau naştere diferitelor culori. Lumina cu frecvenţa cea mai joasă corespunde culorii roşii, iar pe măsură ce creşte frecvenţa, se obţine portocaliul (orange), galbenul, verdele, albastrul, indigoul şi în final, culoarea corespunzătoare luminii cu cea mai mare frecvenţă asociată din spectrul luminii vizibile, violetul. Lumina produsă de o sursă luminoasă este, în general, o sumă de radiaţii electromagnetice de diferite lungimi de undă şi intensităţi, de fapt, o suprapunere de radiaţii monocromatice.
Lumina este caracterizată de mai multe noţiuni fizice, cum sunt: frecvenţa, lungimea de undă, direcţia, intensitatea, viteza, coerenţa, polarizarea. Ochiul şi creierul uman le percepe pe primele patru prin culoare, dar nu sunt sensibile la viteză, coerenţă sau polarizare. În secolul al XVII-lea, savantul englez Isaac Newton, printre multe alte fenomene observate, a studiat si refracţia luminii. El a arătat că o prismă de sticlă poate descompune lumina albă într-un spectru de culori, demonstrând astfel că lumina albă este compusă din radiaţii monocromatice. La trecerea prin prismă, razele de lumină îşi modifică direcţia de propagare, iar radiaţiile de culori diferite îşi vor schimba şi direcţia în mod diferit, cele roşii cel mai puţin, iar cele violete cel mai mult. Tot el a demonstrat şi reversibilitatea fenomenului, arătând că prin adăugarea unei lentile şi a unei alte prisme se poate recompune din nou lumina albă din componentele monocromatice. Descompunerea spectrală a luminii constă în izolarea radiaţiilor de diferite lungimi de undă, adică separarea individuală a fiecărei componente monocromatice. Rezultatul acestei descompuneri este spectrul, denumire dată de Newton de la cuvântul latin spectrum care se traduce prin cuvântul românesc apariţie. Descompunerea spectrală poate fi realizată prin refracţie şi dispersie. Modificarea direcţiei de propagare a luminii se numeste refracţie, iar fenomenul de descompunere a luminii albe în radiaţii colorate monocrome se numeşte dispersie. Curcubeul este un exemplu natural de refracţie, reflexie şi dispersie a luminii provenită de la astrul zilei, la trecerea acesteia prin picăturile fine de apă din atmosferă. Curcubeul cuprinde o paletă largă de culori, de lungimi de undă, cu o trecere gradată de la una la alta, într-un spectru continuu, în care ochiul uman poate să distingă până la aproximativ o sută de nuanţe. Alegerea lui Newton, privind numarul de culori, a fost influenţată de modul în care era, în epoca sa, utilizată şi înţeleasă culoarea în pictură. În amestecarea vopselelor în pictură, prin combinarea celor trei culori primare, roşul (purpuriul), galbenul şi albastrul (cianul), se pot obţine toate celelalte culori.

Dacă se amestecă roşu cu galben se obţine orange,

+ =

dacă se amestecă galben cu albastru se obţine verde,

+ =

dacă se amestecă roşu cu albastru se obţine violet sau indigo, în functie de mai mult roşu, respectiv mai mult albastru. Iată deci, cele şapte culori alese de celebrul englez.

+ =

+ =

În plus, din amestecul de roşu sau orange cu verde, se obtin culori numite “de pământ”, maro mai închis, respectiv ocru.

+ =

+ =

Astfel a ales Newton, în mod convenţional, nu trei, nici unsprezece, ci şapte culori pe care le-a considerat elementare, culorile pure din spectrul vizibil:
            Roşu  Orange  Galben              Verde                   Albastru   Indigo    Violet
R           O             G                     V                       A                I              V
De la orele de Fizică ţinem minte formula ROGVAIV – cuvânt format din iniţialele numelor celor şapte culori: Roşu, Oranj, Galben, Verde, Albastru, Indigo, Violet. Pornind de la roşu spre violet, intervalul de lungimi de undă este descrescator, de la 780 la 380 nm (nano metri) în timp ce intervalul de frecvenţe este crescator, de la 405 la 790 THz (terra Hertz). Totusi, lumina monocromatică este vizibilă pentru ochiul uman numai dacă lungimea de undă se încadrează între aproximativ 380-400 nm și 700-760 nm (sau, echivalent, frecvenţa ei este între aproximativ 750 THz și 430 THz).

CULOARE

Ce este culoarea?
Culoarea este definită ca percepţie a ochiului uman corespunzătoare uneia sau mai multor frecvenţe sau lungimi de undă din spectrul vizibil al luminii albe. Culoarea unui obiect este dată de capacitatea acestuia de a reflecta una sau mai multe lungimi de undă şi de a le absorbi pe toate celelalte. Spre exemplu, materialul natural sau artificial din care este alcătuit un obiect de culoare roşie, reflectă componenta corespunzătoare acestei culori, în timp ce absoarbe toate celelalte componente corespunzătoare frecventelor si lungimilor de undă pentru culorile orange, galben, verde, albastru, indigo şi violet. Pentru a înţelege mai bine fenomenul fizic, trebuie spus că la extreme se situează albul şi negrul. Deşi nu sunt considerate culori, ele sunt totuşi prezente în viaţa noastră. Suprafaţa unui obiect care reflectă difuz toate lungimile de undă în mod egal este percepută ca albă, pe când o suprafaţă care absoarbe toate lungimile de undă, fără a reflecta nici una, este percepută ca neagră.

ALB

NEGRU

ALB SI NEGRU

Ştiinţa care studiază culorile se numeşte cromatică. Cromatica are în vedere noţiuni privind aspectele fizice ale culorii în spectrul electromagnetic, perceperea culorii de către ochiul uman, originea culorii în diversele materiale şi teoria culorii în artă.

Culorile primare
Conform demonstratiei newtoniene, lumina albă poate fi produsă combinând radiaţiile celor şapte culori ale curcubeului. În prezent, acest lucru se realizează mult mai simplu. Lumina albă se poate obţine prin combinarea a doar trei tipuri de radiaţii, corespunzătoare culorilor roşu, verde si albastru. Aceste trei culori sunt denumite culorile primare ale luminii. Prin combinarea lor în diverse moduri se pot obţine toate celelalte culori. De exemplu, combinând radiaţiile roşii şi verzi se obtine lumina galbenă. Acest efect este aplicat astăzi în electronică şi în multe alte domenii de activitate.

 

Culorile primare în pictură, utilizate în amestecarea vopselelor, denumite si pigmenţi principali, sunt un pic diferite de culorile primare ale luminii şi au şi efecte diferite. După cum se poate constata mai sus, în paragraful privind alegerea celor şapte culori ale spectrului vizibil, pentru obţinerea altor culori derivate se utilizează roşul (purpuriul), galbenul şi albastrul (cianul), deci galbenul în loc de verde. Procesele de combinare a culorilor în cele două cazuri sunt diametral opuse. Rezultatul combinării tuturor celor trei culori primare din pictură este un maro închis, deoarece fiecare culoare absoarbe componente diferite ale luminii albe, în timp ce combinarea celor trei tipuri de radiaţii monocromatice corespunzătoare culorilor primare ale luminii, are ca rezultat lumina albă.

Iată imagini cu dominante de Roşu, Oranj, Galben, Verde, Albastru, Indigo, Violet:

CULORI! CULORI! CULORI!

 

LA CLUJ SI TARGU-MURES AM INTALNIT MEDICI DEDICATI PROFESIEI

Clujul, prietenos si mereu placut surprinzator pentru turisti, este si „o Mecca” a oamenilor in suferinta din Ardeal si nu numai. In clinicile clujene isi desfasoara activitatea unii dintre cei mai buni specialisti din aceasta tara. Cu putin timp in urma am fost nevoit, in calitate de insotitor, sa vizitez Institutul Regional de Gastroenterologie si Hepatologie „Prof.dr. Octavian Fodor” – Medicala III din Cluj, condusa de profesorul universitar dr. Cornel Iancu. Aici, lumea de pe lume, ca la fantanita sfanta: oameni bolnavi, insotitori, personal medical, ambulante, masini, carucioare medicale. Asta ma face sa inteleg ca patologia digestiva are un mare numar de pacienti care se adreseaza clinicii clujene, oameni care-si pun sperantele in specialistii de aici si in aparatura ultramoderna. Ca observator obiectiv, sunt impresionat de profesionalismul aparatului medical din aceasta clinica. Medici, asistente, infirmiere, brancardieri, lucreaza toti ca intr-un stup, fiecare cunoscand clar si respectand strict ceea ce au de facut. Desi nu-si vad capul de treaba, gasesc taria sa fie politicosi si amabili. Profesionalism la cote inalte, igiena, comunicare si amabilitate, tocmai acestea sunt elementele de care are nevoie orice pacient. Un fapt deosebit de important, am intalnit medici dedicati intr-adevar profesiei pe care si-au ales-o.
Medicul specialist în gastroenterologie, cu competenţă în endoscopie digestivă şi terapeutică, ecografie abdominală, dr. Voicu Alexandru MERCEA este un super-profesionist. A avut profesori buni, stie ce face si ii place ceea ce face. Este supraspecializat in protezarea (stentarea) biliara pe cale endoscopica, neinvaziva. Acest gen de interventie se face numai aici, la Cluj. Tocmai s-a intors de la un congres de specialitate de la Roma, unde l-a insotit pe profesorul dr. Marcel Tantau. Pe strada, il poti confunda usor cu un tanar venit la studii in Cluj. Foarte tanar si foarte inalt, cu alura de jucator de tenis, blond, cu ochi albastri, imbracat sport, cu rucsacelul in spate, merge usor grabit. Numai cand il vezi in clinica, cu halat alb, urcand scarile in fuga, urmat de studentii la Medicina, iti dai seama ca este un medic cu experienta. Foarte respectat de rezidenti, studenti si asistente, vorbeste calm, cu siguranta, este proactiv, ajuta pacientii sa isi inteleaga starea de sanatate, il simti ca pe un adevarat prieten. Este dedicat pacientilor si muncii pe care o face cu profesionalism. Chiar si atunci cand e acasa, cu familia, se intereseaza de evolutia starii pacientilor. Tot respectul !
Inainte cu o saptamana, am avut o experienta similara la Targu-Mures, alta „cetate a medicinei” romanesti. La Centrul Medical de Gastroenterologie din strada Negoiului 2A cabinetele sunt dotate cu aparatura performanta. Acolo am intalnit-o pe doamna dr. Ofelia Daniela PASCARENCO, medic specialist gastroenterologie, cu competenţă în endoscopie digestivă şi terapeutică, ecografie abdominală, coautoare a unor studii de specialitate. Prezenta ei absolut agreabila, vocea calda si prietenoasa, are efect de balsam asupra pacientei. Medic informat si cu experienta, are in plus calitatile de a fi rabdatoare si amabila cu pacientii. Dupa ce studiaza cu atentie ecografia abdominala, diagnosticul sau este precis, ba mai mult, are si acea dorinta de a-si ajuta semenii in suferinta, explica foarte clar ce trebuie facut in continuare. O persoana deosebita !
Unor oameni minunati ca ei, medici care salveaza vieti, noi ceilalti, le datoram un deosebit respect. De aceea, ma inclin adanc in fata voastra, Voicu Mercea si Ofelia Pascarenco. Va multumesc ca existati ! Cunoscandu-va putin, dar fiind sigur ca mai exista si alti medici ca dvs., imi dau seama ca domeniul Sanatatii are viitor in Romania.

Autor: Nicolae Sabin DORDEA

AFORISME, AFORISME AMUZANTE, SFATURI ÎNŢELEPTE (XVIII)

 

AFORISME
Un om care are un ceas stie cat e ora. Un om cu doua ceasuri nu e niciodata sigur. – anonim
Nu privi locul in care ai cazut, ci locul in care ai alunecat. – anonim
Priveste viata prin parbriz, nu prin geamul din spate al masinii. – anonim
Oamenii se pot indoi de ceea ce spui, dar cu siguranta, vor crede ceea ce faci. – anonim
Fii bun cu ceilalti cand urci pentru ca vei avea nevoie de ei la coborare. – anonim
Nu te explica. Prietenii tai n-au nevoie de asta, iar dusmanii nu te vor crede. – anonim
In cautarea razbunarii, sapa doua morminte – unul pentru tine. – anonim
Curajul nu e lipsa fricii, ci abilitatea de a actiona chiar daca te temi. – anonim
Trebuie sa cresti singur, indiferent cat de inalt sau de mare este tatal tau. – anonim
Cel mai bun mod de a prezice viitorul este sa-l creezi. – anonim

Despre mancare
În disputa unt contra margarină, am mai mare încredere în vaci decât în chimişti. – Joan Gussow, expert american în nutriţie
Un singur lucru e mai exasperant decât o soţie care ştie să gătească, dar nu o face: o soţie care nu ştie să gătească, dar o face. – Robert Frost, poet american
Tot ce mănânc a fost catalogat de un medic sau altul drept otravă mortală, iar tot ce nu mănânc a fost dovedit de ştiinţă drept indispensabil pentru viaţă. Cu toate acestea, încă mai trăiesc. – George Bernard Shaw, dramaturg britanic
Un om care înainte de prânz pare un fatalist pesimist se poate dovedi după acesta un optimist încrezător în libertatea de alegere. – Aldous Huxley, autor britanic
Dacă Dumnezeu ar fi vrut ca noi să gătim după reteţe, nu ar mai fi creat şi bunicile pe lumea asta. – Linda Henley
Brânza este aspiraţia laptelui la eternitate. – Clifton Fadiman, gânditor american
Speranţa de viaţă ar creşte exponenţial dacă legumele verzi ar mirosi la fel de bine ca şi costiţa. – Doug Larson, jurnalist american
Orezul s-a născut în apă şi trebuie să moară înecat în vin. – Proverb italian
Nimic nu-i sigur în viaţă. Mai bine-ţi începi masa cu desertul. – Ernestine Ulmer, scriitoare americană

Din cugetarile lui Napoleon Bonaparte:
Istoria este versiunea evenimentelor trecute asupra carora oamenii s-au pus de acord.
In dreptunghiul personalitatii, caracterul este baza, iar inteligenta este inaltimea.
Efortul isi arata roadele cand o persoana refuza sa se opreasca din mersul spre telul propus.
Mintea nu cunoaste alte frontiere decat cele pe care le stabilim noi insine.
Orice obstacol are in el si bucuria omului care-l va depasi.
Moartea nu inseamna nimic, insa a trai infrant si fara glorie inseamna a muri in fiecare zi.
Gloria este trecatoare. Anonimatul vesnic.
Zece oameni care-si exprima parerea in public sunt mai puternici decat alte sute de mii care tac.
Scara succesului nu este niciodata aglomerata pe treapta cea mai de sus.
In politica, prostia nu e un handicap.
Ne putem opri oricand in timpul urcarii, dar niciodata in timpul caderii.
Arta de a fi cand foarte indraznet, cand foarte prudent, este arta de a reusi.
Un conducator este un negustor de sperante.
Prostul are un mare avantaj fata de omul destept: este intotdeauna multumit.
Oamenii de geniu sunt meteori destinati sa arda pentru a-si lumina secolul.
Cel mai bun mijloc de a-ti tine cuvantul, este sa nu-l dai niciodata.
Curajul este ca dragostea, se hraneste din speranta.
In dragoste, victoria barbatului este fuga.
Cel mai primejdios sfetnic este amorul propriu.
Modestia este calitatea celor care nu au calitati.
Cine stie sa linguseasca, stie si sa calomnieze.
Imposibil – este un cuvant care se gaseste doar in dictionarul prostilor.
Niciodata nu urcam atat de sus ca atunci cand nu stim incotro mergem.
Dintre toate slabiciunile, cea mai mare este lipsa de incredere in sine.
Iertarea inseamna a te ridica mai sus decat cei care te-au insultat.
Femeia frumoasa este o bijuterie. Femeia buna este o comoara intreaga.

AFORISME AMUZANTE
Un intelectual adevărat niciodată nu va spune „Prost ai fost, prost ai rămas”, ci va spune „Timpul nu are putere asupra ta!” – anonim
Bărbaţii care zic că locul femeii e la bucătărie, pur şi simplu nu ştiu ce să facă cu ea în dormitor! – anonim
Dacă ţi se pare că înţelegi o femeie, ai dreptate… ţi se pare! – anonim
Vrei partenera visurilor tale? Atunci mergi înapoi la culcare. – anonim
Exista șase moduri de a-ți cere scuze de la o femeie. Însă nici unul nu funcționează. – anonim
Motivul pentru care există atâtea organizaţii împotriva hainelor de blană şi nici una împotriva hainelor de piele, este acela că-i mai simplu să hărţuieşti femeile bogate decât găştile de motociclişti! – anonim
Oricine are dreptul să fie idiot, numai că unii profită prea mult de acest privilegiu. – anonim
Toate problemele lumii sunt cauzate de faptul că oamenii inteligenți au îndoieli iar cei proști certitudini. – anonim
Iti urez ca viața ta să fie așa de frumoasă, îmbelșugată și interesantă precum o prezinți pe facebook! – anonim

SFATURI ÎNŢELEPTE
1. Asculta fara sa intrerupi.
2. Vorbeste fara sa acuzi.
3. Ofera fara sa te zgarcesti.
4. Roaga-te fara sa te opresti.
5. Raspunde fara sa te certi.
6. Impartaseste fara sa pretinzi.
7. Bucura-te fara sa te plangi.
8. Increde-te fara sa eziti.
9. Iarta fara sa pedepsesti.
10. Promite fara sa uiti.
Cele zece sfaturi intelepte sunt atat de actuale, nu-i asa? Si cand te gandesti ca sunt vechi, de aproape 2000 de ani, ele fiind scrise in Biblie (Proverbe 18; Jacob 1:19; Proverbe 21:26; Coloseni 1:9; Proverbe 17:1; Efeseni 4:15; 2:14; Corinteni 13:7; Coloseni 3:13; Proverbe 13:12).

POVEŞTI CU MORALĂ, POVEŞTI CU TÂLC (X)

 

APARENȚELE ÎNŞEALĂ

Această poveste adevărată se întâmpla în America la sfârsitul secolului al XIX-lea. O doamna şi soţul ei, au coborât din tren în Boston cu intenția de a ajunge la Universitatea Harvard. Erau îmbrăcați destul de modest: ea, într-o rochie de bumbac, el, îmbrăcat într-un costum simplu, nu chiar de cea mai bună calitate. S-au adresat, fără să fi avut o programare prealabilă, secretarei preşedintelui de la Universitatea Harvard. Secretara a ghicit imediat că aceștia veneau de la țară, că erau fermieri, care nu puteau avea nimic de a face cu Harvard.
– Dorim să-l vedem pe domnul preşedinte – a spus omul încet.
– Îmi pare rau, este foarte ocupat – a răspuns secretara.
– Aşteptăm – a replicat femeia.
Ore întregi, secretara i-a ignorat, în speranţa că cei doi, în cele din urmă se vor descuraja și vor pleca. Ei nu au plecat, ceea ce a făcut să crească frustrarea acesteia.
În cele din urmă a decis să-l deranjeze pe preşedinte, deşi era o corvoadă pe care ea mereu o evita .
– Poate dacă veți vorbi cu ei câteva minute, vor pleca – i-a spus secretara preşedintelui Universităţii. Acesta făcu o strâmbătură de dezgust, şi acceptă. Cu fruntea încruntată, dar cu demnitate, se îndreptă cu pas majestuos spre perechea care aștepta.
Femeia îi spuse:
– Am avut un fiu care a învățat la Harvard timp de un an. El a iubit Harvard-ul. A fost fericit aici, dar acum un an, a murit într-un accident. Soţul meu şi cu mine am vrea să construim ceva, undeva în campus, care să fie în memoria fiului nostru. Preşedintele nu a părut interesat.
– Doamnă – a spus acesta – nu putem ridica o statuie pentru fiecare persoană care a învățat la Harvard şi apoi a murit. Dacă am face-o, acest loc ar părea un cimitir.
– Oh, nu, replică repede femeia – nu dorim să se ridice o statuie. Ne-am gandit că am fi bucuroși să donăm o clădire universității Harvard.
Președintele a întors către ei privirea.
Aruncă o privire la rochia și la costumul simplu cu care cei doi erau îmbrăcați și exclamă apoi:
– O clădire!! Aveți cumva idee cât costă o clădire? Am investit peste șapte milioane și jumătate de dolari în clădirile de aici de la Harvard!
Pentru o clipă femeia a tăcut.
Președintele s-a gândit că poate acum se va putea debarasa de ei.
Femeia se întoarse către soțul său și îi spuse încet:
– Atât de puțin costă o universitate? De ce să nu construim noi de la început una nouă, a noastră ?
Soțul său acceptă.
Fața președintelui se întunecă de confuzie și uimire.

Domnul Leland Stanford şi soţia lui s-au ridicat şi au plecat, au călătorit până în Palo Alto, în California, unde au pus bazele universității care le poartă numele, Universitatea Stanford, în memoria unui fiu de care Harvard nu a mai fost interesat. Universitatea „Leland Stanford Junior” a fost inaugurată în 1891, în Palo Alto. „Junior”, deoarece onora memoria fiului bogatului latifundiar. Acesta era ‘memorialul‘ său.

În ziua de astăzi universitatea Stanford este pe locul întâi în lume, mai sus decât Harvard.
CE UȘOR TE POȚI ÎNȘELA ATUNCI CÂND JUDECI DUPĂ APARENȚE.!!!

AFORISME, AFORISME AMUZANTE, SFATURI ÎNŢELEPTE (XVII)

AFORISME
Vei învăţa că, în viaţă, oamenii pe care-i întâlneşti, îi întâlneşti cu un scop. Unii te vor testa, alţii se vor folosi de tine, unii te vor învăţa câte ceva. Dar, cel mai important este că, vor fi şi câţiva care vor scoate la iveala, tot ce-i mai bun din tine.- anonim
Înţelept vei fi doar atunci când vei învăţa să pierzi. – anonim
Cel mai frumos dar pe care poţi să-l faci cuiva e speranţa, nu te zgârci. – anonim
Cel mai frumos dintre toate câte sunt frumoase este sufletul cel frumos.- Mihai Eminescu
Prietenul care ne ascunde defectele, ne slujeşte mai rău decât duşmanul care ni le reproşează. – anonim
Gândeşte-te că cea mai mare nenorocire care ţi s-ar fi putut întâmpla e una singură: aceea de a nu te fi născut. – anonim
E mai bine să ştii ceva mai mult şi să trăieşti ceva mai puţin, decât invers. – anonim
Când trăieşti numai pentru tine eşti mort pentru ceilalţi. – anonim
Mulţi se îngrijesc de faima lor, puţini însă de conştiinţă. – anonim
Tot ce-şi poate înşela un om este propria conştiinţă. – anonim
Către respectul faţă de noi înşine ne îndrumă moralitatea; la stima faţă de alţii ne obligă educaţia.- Goethe
Tot ceea ce nu mă ucide, mă face mai puternic.
Prietenii vin şi pleacă, duşmanii rămân. – anonim
Caracterul fără inteligenţă face mult, inteligenţa fără caracter nu înseamnă nimic.- Cicero
Binecuvântat este cel care nu aşteaptă recunoştinţă, căci acela nu va fi dezamăgit.
Iubirea este incompatibilă cu utilizarea celui iubit în scopul unui interes. – anonim
Puterea pe care o au cei pe care îi iubim asupra noastră este totdeauna mai mare decât cea pe care o avem noi înşine. – La Rochefoucauld
Calmul este mai presus decât inteligenţa. – J.F.Kenedy
Omul rău când se preface că e bun, atunci este cel mai rău. – anonim
Tot ce nu e poezie, mistică sau muzică, e trădare.- Emil Cioran
Între trecutul unde ne sunt amintirile şi viitorul unde ne sunt speranţele, stă prezentul unde ne sunt datoriile.- Lacordaire
Trebuie să ne obişnuim cu nedreptatea; altfel, viaţa pare un coşmar. – anonim
Cu cât văd mai multe cu atât mă perfecţionez în practica resemnării. – anonim
Existenţa este, fără îndoială, o greşeală şi încă ceva pe deasupra. – anonim
Timpul scurs pentru atingerea unui ideal ni se pare că se dilată; ulterior trăim cu nostalgie scurgerea prea rapidă a clipei. – anonim
Cuvântul ascunde gândul.- Talleyrand
Nu există fericire mai mare pentru soarta unui om decât să-şi descopere,
în anii creatori ai maturităţii, scopul propriei vieţi. – anonim
Caracterul omului fiind înnăscut, atrage acele motive care îi convin naturii sale şi nu se schimbă după motivele întâlnite în cursul vieţii.- Arthur Schopenhauer
Ignoranţa e de trei feluri: când nu ştii nimic, când ştii numai prostii şi când ştii ce nu trebuie. – anonim
Viaţa se compune din zilele pe care le ţii minte, nu din zilele care au trecut. – anonim
De orice fel ţi-ar fi sănătatea, ea îţi ajun­ge până la sfârşitul vieţii. – anonim
Nu poţi îngenunchea un popor deprins să se târâie. – anonim
Un prieten adevărat nu poate fi cumpărat, dar poate fi vândut. – anonim
Aminteşte-ţi să le zâmbeşti celor pe care-i iubeşti ! – anonim

AFORISME AMUZANTE
Oficierea căsătoriei este o formalitate absolut necesară pentru pronunţarea divorţului. – anonim
Bărbaţii şi femeile sunt de acord într-o singură privinţă: n-au încredere în femei. – anonim
Prietenia care nu cunoaşte hotare se cheamă expansiune. – anonim
Dacă munceşti din greu şi te remarci opt ore zilnic, ajungi şef şi munceşti şaisprezece ore – anonim
Banii pentru salariile şi pensiile mari ajung întodeauna. Nu ajung banii pentru salariile şi pensiile mici. – anonim
În viaţă, e loc şi pentru eroism. Totul e să te ţii departe de el. – anonim
Avem un singur fel de a ne naşte şi milioane de feluri de a muri. – anonim
Oglinda este lucrul care o ajută pe femeie să întârzie. – anonim
Cei mai buni zece ani din viaţa unei femei sunt între 28 şi 30. – anonim
Fiecare om are dreptul să trăiască atât cât poate. – anonim
Furtul ideilor unei persoane e plagiat, iar al mai multor persoane, cercetare ştiinţifică. – anonim
E semn rău când îţi taie calea o pisică neagră cu căldările goale (ghinion, pisica 13 !). – anonim

SFATURI ÎNŢELEPTE
De vrei să faci un lucru mare, să nu te gândeşti prea mult.
Când nu mai poţi suporta prea multă realitate, fugi în visul tău preferat.
Să ai întotdeauna ceva de iubit şi ceva de respectat.
Ca să izbândeşti în mod sigur în viaţă, culcă-te mai târziu cu o oră şi trezeşte-te mai devreme cu o oră.
În fiecare zi să stai de vorbă, câteva minute, cu cel/cea care ai fi vrut să fii.
Fă lucrul uşor ca şi cum ar fi greu, iar lucrul greu ca şi cum ar fi uşor.
Ca să faci lucruri mari nu trebuie să fii mare geniu, nu trebuie să fii deasupra oamenilor, trebuie să fii cu ei.
Pentru a fi fericit, ai nevoie de trei lucruri: cineva pe care să-l iubeşti, ceva care să-ţi placă să faci şi ceva la care să speri.
A urmări un scop care este prin definiţie de neatins înseamnă a te condamna la o stare de perpetuă nefericire.
Nu te contrazice niciodată cu un prost, oamenii s-ar putea să nu observe diferenţa dintre tine şi el.

Viaţa e o scară cu multe, foarte multe trepte pe care oamenii vor încerca să le urce. Drumul e greu, nu-i o cărare pietruită. Trebuie să lupţi să treci toate piedicile din calea ta.  Făureşte-ţi în viaţă un ideal. Luptă pentru el şi nu abandona chiar dacă îţi este poate greu. Caută în oameni tot ce ei au bun, ia puţinul bun pe care ţi-l dau şi caută să-i înţelegi. Vei avea clipe când te vei simţi singur şi neajutorat, dar vei avea şi multe clipe fericite.

POVEŞTI CU MORALĂ, POVEŞTI CU TÂLC (IX)

PREŢUL UNUI   MIRACOL
O fetiţă a intrat în camera ei şi a scos din ascunzătoarea din dulap un borcan. A turnat conţinutul borcanului pe podea şi a început să numere banii cu atenţie. A numărat mărunţişul de trei ori, până rezultatul a ieşit exact la fel. Nici o şansă să greşească.
A pus cu atenţie monedele în borcan, apoi a aşezat capacul, a ieşit pe uşa din spate şi a mers 6 străzi până la farmacia cu semnul roşu.
A aşteptat cu răbdare pentru ca farmacistul să fie atent la ea, dar acesta era prea ocupat în acel moment. Fetiţa şi-a mişcat picioarele pentru a face un zgomot. Nu s-a întâmplat nimic. A încercat să scoată un sunet pentru a atrage atenţia, însă din nou nu s-a întâmplat nimic.
În final, a luat o monedă din borcanul ei şi a pus-o pe tejghea. Asta a funcţionat.
„Ce anume doreşti?” a întrebat farmacistul pe un ton iritat. „Vorbesc cu fratele meu pe care nu l-am văzut de ani”- a spus farmacistul fără să aştepte un răspuns la întrebare.
„De fapt doresc să vorbesc cu dvs. despre fratele meu”- a răspuns fetiţa pe acelaşi ton ridicat. „Este foarte, foarte bolnav şi vreau să cumpăr un miracol.”
„Poftim?”  – a întrebat farmacistul.
„Numele lui este Andrei şi ceva rău îi creşte în cap, iar tata spune că doar un miracol îl mai poate salva în acest moment. Aşadar, cât costă un miracol?”
„Noi nu vindem miracole fetiţo!  Îmi pare rău,  nu te pot  ajuta” – a spus farmacistul  înmuiat  un pic.
„Uite,  am bani să vă plătesc. Dacă nu este de ajuns, adun restul. Doar spuneţi-mi cât costă.”
Fratele farmacistului era un om bine îmbrăcat.  S-a întors către fetiţă şi a întrebat-o:
„De ce fel de miracol are nevoie fratele tău?”
„Nu ştiu” – a spus fetiţa. „Ştiu doar că mama spune că are nevoie de o operaţie.
Însă tata nu poate să plătească, aşa că vreau să folosesc banii mei.”
„Câţi bani ai?”- a întrebat bărbatul.
„Un dolar şi 11 cenţi” – a răspuns fetiţa încet. „Sunt toţi banii pe care îi am, dar pot face rost de mai mulţi”.
„Ce coincidenţă!” – a spus bărbatul zâmbind. „Un miracol pentru frăţiori costă exact 1 dolar şi 11 cenţi”
A luat banii într-o mână, iar cu cealaltă a apucat mânuta ei şi a spus:
„ Arată-mi unde locuieşti. Vreau să-I văd pe frăţiorul tău şi să-i cunosc pe părinţii tăi. Hai să vedem dacă am acel miracol de care ai nevoie.”
Bărbatul bine îmbrăcat era un chirurg  renumit, specializat în neuro-chirurgie. Operaţia a fost gratuită şi nu a durat mult până ce Andrei a ajuns din nou acasă şi se simţea bine.
Mama şi tata vorbeau cu plăcere despre şirul de evenimente ce  i-au adus aici.
„ Acea operaţie a fost un adevărat miracol”- a şoptit mama. „Mă întreb cât o fi costat?”
Fetiţa a zâmbit. Ştia exact cât a costat miracolul:…un dolar şi 11 cenţi!
Plus credinţa unui mic copil.

BINELE FĂCUT SE ŞI ÎNTOARCE
Numele lui era Fleming şi era un sărman fermier scotian.
Într-o zi, pe când muncea, a auzit un strigăt de ajutor venind dintr-o
mlaştină învecinată. Şi-a lăsat uneltele şi a alergat la mlaştină.
Acolo, plin de nămol, se afla un băieţel îngrozit care se lupta să
scape. Fermierul Fleming l-a salvat din ceea ce urma să fie o moarte
înceată şi îngrozitoare.
A doua zi, o trăsură luxoasă s-a oprit la uşa fermierului. Un nobil
elegant a coborât din ea şi s-a prezentat ca fiind tatăl băiatului pe care
fermierul îl salvase.
„As vrea să te plătesc pentru binele făcut. Ai salvat viaţa fiului meu”-  a spus nobilul
„Nu, nu pot să accept bani pentru ceea ce am făcut,”  i-a răspuns
fermierul refuzând oferta. În acelaşi moment, fiul fermierului a
apărut în uşa casei.
„Acesta este fiul tău ?” – l-a intrebat nobilul .
„Da”, – a răspuns mândru fermierul .
„Hai să facem o afacere. Lasă-mă să-i ofer aceeaşi educaţie pe care o
va primi şi fiul meu. Dacă şi el este ca tatăl lui, cu siguranţă va
deveni un om cu care să te mândreşti.”
Şi asta a făcut. Fiul fermierului Fleming a urmat cele mai bune şcoli ale vremii, a
absolvit Scoala de Medicină St. Mary’s Hospital Medical School din
Londra şi a ajuns cunoscut  în lume ca Sir Alexander Fleming, inventatorul penicilinei.
Ani mai târziu, fiul nobilului care fusese salvat din mlaştină s-a
îmbolnăvit de pneumonie. .
Ce i-a salvat viaţa de data aceasta? Penicilina.
Numele nobilului ? Lord Randolph Churchill. Cine era băieţelul salvat din mlaştină ? Nimeni altul decât Sir Winston Churchill, cel care avea să devină mai târziu, primul ministru al  Marii Britanii.
Cineva spunea cândva: Ceea ce pleacă se şi întoarce.

Munceşte ca şi cum nu ai avea nevoie de bani
Iubeşte ca şi cum nu ai suferit niciodată .
Dansează ca şi cum nu te-ar vedea nimeni.
Cântă ca şi cum nu te-ar asculta nimeni.
Trăieşte ca şi cum Raiul ar fi pe Pământ.

SCRIEREA CIFRICA – GIMNASTICA PENTRU CREIER

Nu ai curiozitatea să vezi cum se descurcă mintea ta?  Este un simplu test. Trebuie să citeşti şi să înţelegi textul. Combinaţia de cifre şi litere nu trebuie să te încurce, priveşte detaşat, iar mintea ta te va conduce. Mult succes !

 4C357 M354J 3573 UN 7357 C4R3 D3M0N57R34Z4 C4 M1N73A
N0457R4 E573 C4P4B1L4 D3 4857R4C71Z4R1 3X7R40RD1N4R3 !

4850LU7 1MPR3510N4N73! L4 1NC3PU7 A FO57 M41 6R3U NU-1 454 ? D4R 4CUM, L4 4L D01L34 73X7, M1N73A 74 1NC3P3 54 C17345C4 4U70M4T, F4R4 54 M41 64ND345C4. P071 54 73 M4NDR3571 ! NU 7071 04M3N11 P07 C171 73X7UL 4574.

 Nu-i aşa că e distractiv? Sau poate pentru unii nu e deloc…

V31 1NV474 C4, 1N V1474, 04M3N11 P3 C4R3-1 1N74LN3571, 11 1N74LN3571 CU UN 5C0P. UN11 73 V0R 73574, 4L711 53 V0R FOLO51 D3 71N3, UN11 73 V0R 1NV474 C473 C3V4. D4R, C3L M41 1MP0R74N7 3573 C4, V0R F1 51 C471V4 C4R3 V0R 5C0473 L4 1V34L4, T0T C3-1 M41 8UN D1N 71N3.

Un text un pic mai lung:

0D474 1N7R-0 21 D3 V4R4, 574734M P3 PL4J4 0853RV4ND D0U4 F373 70P41ND 1N N151P. 151 D4D34U 53R105 1N73R35UL C0N57RU1ND UN C4573L D3 N151P CU 7URNUR1, P454J3 53CR373 51 P0DUR1. C4ND 3R4U P3 PUNC7UL D3-4 73RM1N4, 4 V3N17 UN V4L, D157RU64ND 707UL, R3DUC4ND C4573LUL L4 0 6R4M4D4 D3 N151P 51 5PUM4…. M-4M 64ND17 C4 DUP4 47474 3F0R7, F373L3 V0R 1NC3P3 54 PL4N64, D4R 1N L0C D3 4574, 4L3R64U P3 PL4J4 R424ND 51 JUC4NDU-53, 51 4U 1NC3PU7 54 C0N57RU145C4 UN 4L7 C4573L; M1-4M D47 534M4 C4 4M 1NV4747 0 M4R3 L3C713: D3D1C4M MUL7 71MP D1N V1474 N0457R4 C0N57RU1ND C3V4, D4R C4ND M41 74R21U UN V4L V1N3 51 D157RU63 707, C3 R4M4N3 3 D04R PR1373N14, 6R1J4 51 M41N1L3 4C3L0R4 C3 5UN7 C4P481L1 54 N3 F4C4 54 5UR4D3M.

In final, pentru satisfacţia ta, te rog citeşte şi acest text:

D4C4 41 R3U517 54 C173S71 51 54 1N73L361 73X73L3 D3 M41 5U5 1N534MN4 C4 41 3M15F3R4 574N64 81N3 D3ZV0L7474, 14R C31 98% N3UR0N1 C4R3 574U 1N 4573P74R3 1N CR313RUL 74U 4U 4VU7 0 7R354R1R3 D3 M4NDR13.

Filozoful grec Platon (427- 347 a.Chr.), fondatorul academiei ateniene,  a fost primul care a exprimat ideea existenţei a două aspecte distincte în creierul uman. Partea raţională a fiinţei umane a fost numită logistikon, iar partea intuitivă a fost numită nous.

Ignorată mult timp, această idee a fost reluată abia în secolul al XIX-lea, când oamenii de ştiinţă şi-au dat seama că într-adevăr creierul uman părea format din două jumătăţi, din două emisfere, care, probabil, controlau şi erau responsabile de diferitele aspecte ale gândirii şi comportamentului uman.

Emisfera stângă este asociată cu intelectul şi este în relaţie cu gândirea convergentă, abstractă, analitică, calculată, liniară, secvenţială şi obiectivă.Această parte produce gânduri directe, verticale, sensibile, realiste, reci, puternice şi dominante. O persoană care utilizeaza funcţiile emisferei stângi a creierului se foloseşte de logică, este orientată către ordine, se concentrează pe detalii, încearcă să obţină informatii şi fapte, face conexiuni între trecut şi prezent, este pasionat de matematică şi ştiinţă, are abilitatea de a înţelege uşor, este dornic de cunoaştere, percepe modelele, ştie numărul obiectelor, se bazează pe realitate, recunoaşte meritele, are spirit practic, strategie, siguranţă de sine.

Oamenii de ştiinţă, matematicienii, inginerii, sunt recunoscuţi în utilizarea acestui tip de gândire. Această emisferă stângă a creierului uman are probabil legătură directă cu inteligenţa raţională (IQ) a fiecărui individ. Majoritatea oamenilor utilizează predominant emisfera stângă, având ca rezultat un comportament raţional, o inteligenţă raţională.

Emisfera dreaptă este asociată cu intuiţia şi este în relaţie cu gândirea divergentă, imaginativă, metaforică, neliniară, subiectivă. Această parte produce gânduri flexibile, diverse, complexe, vizuale, diagonale, mistice şi supuse.O persoana care utilizeaza funcţiile emisferei drepte a creierului foloseşte sentimentele, are o viziune de ansamblu, este imaginativ, înţelege şi utilizează simboluri şi imagini, face conexiuni între prezent şi viitor, este pasionat de filozofie şi religie, poate obţine uşor rezultate, crează, apreciază merite şi persoane, are percepţie spaţială, ştie funcţia obiectelor, se bazează pe fantezie, prezintă variante si posibilităţi, este impetuos, îşi asumă riscuri. Problema este că aceasta parte a creierului trebuie stimulată, altfel ea nu se pune în valoare pur şi simplu de la sine. Asta şi explica de ce talentul este, cum se spune, pasăre rară (rara avis). Se spune că talentele ar exista în fiecare din noi, dar trebuie stimulate pentru a-şi face simţită prezenţa. Stimularea se realizează făcând tocmai acele activităţi pe care această emisferă le controlează.

Artiştii, muzicienii, inventatorii şi întreprinzătorii, sunt recunoscuţi în utilizarea acestui tip de gândire. Această emisferă dreaptă a creierului are probabil legatură directă cu inteligenţa emoţională (EQ) a fiecărui individ.

Avem nevoie atât de emisfera stângă cât şi de cea dreaptă. Aceste emisfere cât şi funcţiile lor, sunt utilizate de fiecare individ în mai mică sau în mai mare măsură. Puterea de utilizare a uneia sau alteia din cele două emisfere, au ca rezultat gradul de inteligenţă. IQ-ul este doar o parte a inteligenţei noastre. Inteligenţa generală creşte dacă se dezvoltă şi inteligenţa emoţională. Experţii afirmă că persoanele care utilizează cu uşurinţă ambele emisfere au un coeficient general de inteligenţă GIQ de peste 160.

Cercetările au arătat că succesul în viaţă, dacă am beneficia de acelaşi context, depinde 80% de inteligenţa emoţională (EQ) şi doar 20% de intelect (IQ).

C0RD14L,

Nicolae Sabin DORDEA

AFORISME DESPRE VIAŢĂ, AFORISME AMUZANTE, SFATURI ÎNŢELEPTE (XVI)

AFORISME DESPRE VIAŢĂ

Viaţa este un joc de la care nimeni nu se poate retrage, luându-şi  câstigurile. – André Maurois

Este curios că viaţa, cu cât e mai goală, cu atât e mai grea – León Daudi

Mă întrebi de ce cumpăr orez şi flori ? Cumpăr orez ca să trăiesc şi flori ca să am ceva pentru care să trăiesc. – Confucius

Există două moduri de a trăi viaţa: unul ca şi cum nimic nu este un miracol şi altul, ca şi cum totul este un miracol. – Albert Einstein

Cel mai bine este să ieşi din viaţă ca de la o sărbătoare, nici însetat nici beat. -Aristotel

Toţi suntem amatori. Viaţa este atât de scurtă şi nu ţi se dă mai mult. – Charles Chaplin

A trăi pe Pământ este scump, dar asta include o călătorie gratis în jurul soarelui în fiecare an. – anonim

Viaţa nu constă în a avea o carte bună, ci în a juca bine cu cele pe care le ai. – Josh Billings

Viaţa este atât de scurtă si felul de a trăi atât de dificil, încât când începi să îl înveţi, trebuie deja să mori. – Ernesto Sábato

Dacă vrei ca ceva să se facă, dă-o să o facă o persoană ocupată. – anonim

Munceşte ca şi cum nu ai avea nevoie de bani, iubeşte ca şi cum niciodată nimeni nu te-ar fi rănit şi dansează ca şi cum nimeni nu te-ar vedea. – anonim

Viaţa este ca o legendă: nu contează să fie lungă, ci să fie bine povestită. – Lucio Anneo Séneca

Ceea ce nu trăim la timp, nu mai trăim niciodată – Octavian Paler

Fie ca să trăieşti toate zilele vieţii tale ! – Jonathan Swift

AFORISME AMUZANTE

Invidia face surzii să audă, orbii să vadă, dar mai ales…face proştii să vorbească! – anonim

E greu să nu faci nimic…nu ştii niciodată când termini.- anonim

Toate problemele lumii sunt cauzate de faptul că oamenii inteligenţi au îndoieli,  iar cei proşti, certitudini.- anonim

Există şase moduri de a-ţi cere scuze de la o femeie, însă nici unul nu funcţionează. – anonim

Diferenta dintre o biserică şi o femeie este ca la biserică întâi intri şi apoi te rogi, iar la o femeie mai întâi te rogi şi apoi intri. – anonim

Nu întotdeauna viaţa se termină cu moartea, uneori se termină cu nunta. – anonim

Dacă nu înjuri când conduci maşina, înseamnă că nu eşti atent la drum… – anonim

Bineînteles că ajutorul psihologului este întotdeauna binevenit, dar să înjuri este mult mai ieftin. – anonim

 DIN ÎNŢELEPCIUNEA POPOARELOR:

Proverbe chineze

Minţile mari discută idei, minţile medii discută lucruri, iar minţile mici, persoane.

Trebuie să urci muntele ca un bătrân ca să ajungi sus ca un tânăr.

Timpul pe care îl petreci râzând, este timp petrecut cu zeităţile.

 Proverbe scoţiene

Îţi este mult mai uşor să-i dezvolţi cuiva calităţile, decât să-i înlături defectele.

Fii fericit cât trăieşti, pentru că mort o să fii mult timp.

Nu te căsători pentru bani, poţi găsi un împrumut mai avantajos.

Un foc mic, care dă caldura, preţuieste mai mult decât un foc mare, care frige.

Leneşul este fratele cerşetorului.

Proverbe olandeze

Şi ţapului bătrân îi place iarba fragedă.

Drept mulţumire, măgarul loveşte cu piciorul pe cel care îl scarpină.

Câinii au dinţi în orice ţară.

Proverb mexican

Toţi oamenii suntem făcuţi din acelaşi pământ, dar nu din aceeaşi formă

 Proverb african

Unirea cu turma îl obligă pe leu să se culce înfometat.

 Proverb italian

O dată terminat jocul, regele şi pionul se întorc în aceeaşi cutie.

Proverb persan

Aminteşte-ţi că în ziua în care te-ai născut toţi râdeau şi tu plângeai; trăieşte astfel încât atunci când mori, toti să plângă şi tu să râzi.

Din înţelepciunea indiană:

Unu şi cu unu, uneori fac 11.

Numai mediocrului i se pare minunată mediocritatea.

Nu este nimic nobil în a fi superior unui alt om.

Cea mai rea formă de sărăcie este aceea de a avea multe datorii.

Nu te împiedici de un munte, dar te poţi împiedica de o piatră.

Fără forţă interioară, nu primeşti respect în lumea exterioară.

Orice lucru nefăcut la timp va fi regretat ulterior.

Zâmbetele pe care le împarţi se vor întoarce mereu la tine.

Cine mănânca o plăcintă nu mai numărăşi găurile din ea.

Învăţătura este o comoară de care nici un hoţ nu se poate atinge.

Adevărata fericire constăîn a oferi fericire celorlalţi.

Lamentaţia este cea mai slabă armă a unui om.

DACII – ADEVĂRAŢII STRĂMOŞI AI ROMÂNILOR

Autor: Nicolae Sabin DORDEA  

 

Motto: “Era un popor brav acela care a impus tribut superbei împărătese de marmură a lumii – Roma. Era un popor nobil acela a cărui cădere te împle de lacrimi, iar nu de disperare, iar a fi descendentul unui popor de eroi, plin de nobleţe, de dragoste de patrie şi libertate, a fi descendentul unui asemenea popor, n-a fost şi nu va fi ruşine niciodată.” – Mihai Eminescu

 

Se spune că un popor care nu are istorie, nu există. Noi românii, urmași peste milenii ai geto-dacilor, suntem astăzi aici și trăim pe acest teritoriu de sute de generaţii, în pofida tuturor vicisitudinilor: invaziei celţilor, cuceririi romane, invaziilor popoarelor migratoare, opresiunilor otomană și austro-ungară.  

“Acesti volohi nu sunt nici romani, nici bulgari, nici wölsche, ci vlahi, urmaşi ai marii şi străvechii seminţii de popoare a tracilor, dacilor şi geţilor, care şi acum, îşi au limba lor proprie şi cu toate asupririle, locuiesc în Valachia, Moldova, Transilvania şi Ungaria în număr de milioane.” – Schlözer, Russische Annalen- sec XVIII

 Avem o veche istorie în urma noastră, iar această istorie trebuie cunoscută și preţuită în primul rând de noi românii, pentru a fi făcută cunoscută apoi și altora !

Există dovezi multiple că spaţiul carpato-danubiano-pontic și deci, actualul teritoriu al României, a fost unul din locurile de naștere a civilizaţiei europene (mandibula umană veche de 40 000 de ani din Peștera cu oase, tăbliţele ceramice descoperite la Tărtăria conţinând unele din primele mostre de scriere din istoria umanităţii, artefactele aparţinând unor culturi străvechi precum Cucuteni, Hamangia, Gumelniţa și multe, multe alte exemple)

“Este vorba de un popor care prin strămoşii săi îşi are rădăcini de patru ori milenare, aceasta este mândria şi aceasta este puterea noastră.” – Nicolae Iorga, Originea, firea şi destinul neamului românesc, Enciclopedia României

Curiozitatea pentru istoria Daciei preromane și enigmele istoriei în general, m-au făcut să studiez un pic sursele primare existente și opiniile specialiștilor de marcă în domeniu. Nu pot să nu observ însă, că de ceva timp, circulă pe tot felul de canale de comunicare, niște teorii despre daci, care frizeaza ridicolul, teorii de-a dreptul elucubrante.

Sunt un susţinător al dacismului, dar nu oricum, nu în orice condiţii. Am în vedere adevărul istoric, susţinut de dovezi provenite din surse solide multiple și nicidecum din afirmaţii gratuite, fără acoperire în realitate și care sunt total lipsite de etică. Celor care practică asemenea „tehnică”, le-aș recomanda filtrul triplu al lui Socrate, care este perfect valabil în relaţiile interumane dar care se aplică foarte bine și în acest caz: Afirmaţia este adevărată? Are un scop bun? Este utilă? Dacă răspunsul este afirmativ la toate cele trei întrebări, atunci se poate emite teoria. Orice teorie, orice construcţie logică, trebuie sprijinită, confirmată de argumente serioase, de dovezi arheologice, de izvoare scrise, pentru a fi de neclintit. Altfel, chiar o teorie interesantă, pierde mult din valoare, efectul fiind acela că afirmaţiile fără argumente devin ţinta ironiilor, ba mai rău, demonetizează chiar și tema dezbătutăși în final nimic nu este luat în serios. Ar fi un comportament de bun simţ ca atunci când nu există dovezi, autorii unor așa-zise teorii să facă, cu foarte mare prudentă, afirmaţii, presupuneri, ipoteze sau scenarii posibile, cel puţin până la confirmarea lor. Numai teoriile dovedite, dublate de surse, sunt într-adevăr durabile sau cum se spune, stau în picioare. Tot ce nu este dovedit rămâne la stadiul de legenda sau mit. Desigur, că pe de altă parte, prezentând dovezi, o legendă se poate transforma foarte bine în istorie veridică.

Celebrul istoric Vasile Pârvan scria în ediţia originală din Getica, pagina 1: ”Contemporan (cu Pulszky n.r.) Nicolae Densușianu scria romanul său fantastic Dacia preistorică, plin de mitologie și filologie absurdă, care la apariţia sa (postumă: 1913) deștepta o admiraţie și un entuziasm nemărginit printre diletanţii români în arheologie.”  Poate că lucrarea lui Densusianu apărută în 1913, a avut și un efect bun, prin faptul că a trezit mândria natională a românilor, ceea ce a culminat cu marea unire de la 1918. Cartea, care promoveaza ideea că dacii sunt urmașii divinilor pelasgi, că sunt strămoșii tuturor popoarelor Europei, stârnește exaltări gratuite chiar și astăzi, dar pentru că e de domeniul mitologiei, nefiind încă nimic dovedit, ea nu este utilă istoriei. Cei care citesc astfel de lucruri și care nu au noţiunile elementare de istorie, se întreabă pe bună dreptate: Ăștia suntem noi? Așa grozavi suntem?

Circulă pe mail teorii, care de care mai abracadabrante, teorii care au ca bază confuzii regretabile, care te lasă perplex, ţi se face rușine că unii oameni nu mai au simtul realităţii – te doare mintea dacă le citești.

De la ideea, oricum exagerată, că dacii sunt strămoșii tuturor europenilor s-a ajuns să se afirme că burii daci sunt, nici mai mult nici mai puţin decât strămoșii burilor din Africa de Sud (Nici o legătură cu dacii! Acei buri erau fermieri de origine olandeză stabiliţi de generaţii în Africa de Sud și care au susţinut un război de apărare împotriva ocupaţiei engleze la începutul secolului al XX-lea). Cu o „logica” ciudată, se fac niște asocieri și niste conexiuni bizare cu elemente din alte epoci și de pe alte meridiane geografice, într-un talmeș-balmeș de nedescris. De departe transpare lipsa de informare a acestor „istorici de ocazie” care emit  teorii stârnite de entuziasmul patriotic prost înţeles și care de multe ori degenereazăîn grandomanie.

Trebuie să ne păstrăm decenţa. Nu pot fi luate în serios povești care ignoră realitatea, de felul „Monumentul triumfal Tropaeum Traiani a fost ridicat de dacii lui Burebista ca simbol al respingerii invaziei unui popor migrator venit din Asia”. Eminenţii istorici care au studiat acest monument, dispăruţi astăzi dintre noi – Tocilescu, Pârvan, Florescu, Gramatopol – dacă ar fi putut auzi, ar fi murit a doua oară. Este o încercare de teorie, chipurile „într-o nouă interpretare”, pigmentată cu argumente superficiale și interpretări puerile. Astfel de afirmaţii nu stârnesc decât râsul între cunoscători, dar fac mult rău în rândul tinerilor care citesc așa ceva, de fapt dezinformându-i. Dacă afirmatia de mai sus ar fi considerată adevărată, aș putea pune doar câteva întrebări ca să o desfiinţez: Ce mai caută romanii victorioși pe metope, daca ei n-au avut nici un rol în scenariul amintit?  De ce sunt dacii reprezentaţi drept captivi pe metopele monumentului dacă au fost victorioși? Ce caută în vârful monumentului trofeul armatei romane?

Desigur, ca nimeni nu deţine adevărul absolut, dar pentru a avea habar despre ce vorbește, respectivul „producător” ar fi avut nevoie sa vadă bine, măcar o dată, monumentul sau doar imaginile trofeului roman si metopelor descoperite acolo. Articolul sus amintit este și el un monument, dar de ignoranţă.

Alta, la fel de gogonată, este teoria prin care se afirmă că nu exista dovezi că romanii au construit podul de la Drobeta, ci dacii, în timpul regelui Burebista, care dispuneau de o tehnică superioară celei romane ! Să fim realisti ! Este adevărat că dacii au fost un popor puternic, au avut o civilizatie specifică acelei epoci, dar trebuie să fim constienţi că în acele timpuri au existat civilizaţii contemporane superioare celei dacice. Respectivul autor, ne-ar fi scutit de „productia” lui, dacă ar fi descoperit, cu minim efort, că pe Columnă există o scenă în care împăratul Traian inaugurează podul de peste Dunăre, unde lucrarea inginerească este reprezentatăîn fundal. Ne-ar fi scutit și dacă ar fi citit un singur scurt capitol din Istoria Romană al lui Dio Cassius (Istoria Romană, LXVIII, 13,1) pentru a afla că podul a fost construit la ordinul împăratului Traian și chiar detalii despre construcţia acestui pod.

Regele Burebista nu a avut și nu are nevoie de scenarii fanteziste. Prin faptele si realizările sale, din mărturiile arheologice ajunse până la noi, el s-a dovedit a fi unul din cei mai mari regi ai Daciei, poate chiar cel mai mare.

Sigur că orice persoană are dreptul la opinie, orice iubitor de istorie, chiar fără să posede pregătirea necesară, are dreptul să emită o teorie, să interpreteze descoperirile arheologice, dar pentru a avea credibilitate în faţa lumii, trebuie să dăm cuvântul specialiștilor, fiindca ei sunt cei care știu să interpreteze descoperirile într-un context istoric global, într-un mod coerent și corect, ei au ultimul cuvânt. Trebuie să fim constienţi că cercetările făcute de istoricii și cercetătorii români sau chiar de istorici străini, obiectivi și bine intentionaţi, au dat roadele cele mai durabile.

A existat o perioadă și un curent în istoria românilor, când „toţi românii se trăgeau din romani”. Mișcarea culturală Scoala Ardeleană, reflexie a iluminismului francez si german, pe lângă emanciparea spirituală și politică a românilor, introducerea grafiei latine și multe alte beneficii aduse culturii românești, a comis și o mare eroare, încercând să impună ideea originii pur latine a poporului român, vehiculând teoria dispariţiei dacilor din istorie, după venirea goţilor*. 

*Teoria mai are ecou încă și astăzi, aruncată tendenţios sau din diletantism, de unele televiziuni din occident (vezi Goţii lui Terry Jones) Acest personaj, în mod sigur, nu și-a trecut afirmaţiile prin filtrul lui Socrate. Să fiu sincer, când am studiat cine e autorul, m-am liniștit, văzând că nu este luat în serios, că este apreciat ca mediocru, cu producţii de nivel preșcolar. Cu toate acestea, asemenea afirmaţii pot face mult rău.

Voci raţionale ale epocii,  Mihail Kogalniceanu și Alecu Russo atrăgeau atenţia asupra acestei erori:

“Nevinovata nenorocire de a fi produs o şcoală [Ardeleană] destul de numeroasă de romani noi, care făr a-şi sprijini zisele cu faptele, socot că-şi trag respectul lumii asupra-şi când strigă că se trag din romani, că sunt romani şi prin urmare cel întâiu popor din lume.” – Mihail Kogălniceanu

“Vom combate dar din toate puterile noastre direcţia falsă ce o parte din scriitorii de astăzi se încearcă a da limbii şi literaturii.” – Mihail Kogălniceanu
“Moldova s-a schimbat în 16 ani din talpă până în vârf: limbă, haine, obiceiuri, până şi numele, nu mai suntem moldoveni, ci romani.” – Alecu Russo
 Nu trebuie să facem aceeasi eroare și să cădem în aceeași capcană, de data aceasta impunând ideea de origine pur dacică, ignorând total elementul roman. Istoria trebuie să fie o sursă din care să mai tragem și învăţăminte, printre altele și acela de a nu repeta greșelile făcute. „Orice repetare a greșelilor istoriei are costuri din ce în ce mai mari ”– spunea cineva, și câtă dreptate avea.

Istoria dacilor are perioade extrem de clare, evidente și recunoscute de istoricii si cercetătorii din întreaga lume, dar și perioade mai estompate, care trebuie clarificate. Acestea rămân de studiat pentru următoarele generaţii.

Pozitionarea cât mai corecta a rolului geto-dacilor în peisajul european din punct de vedere istoric, geografic și chiar și numismatic, este un act de normalitate, o recunoaștere a adevărului istoric. În paranteză fie spus, faptul că toate monedele dacice sunt încă considerate celtice de către numismatica europeană, mă umple de indignare. Demolarea oricăror ipoteze răuvoitoare și nefondate făcute la adresa istoriei geto-dacilor și implicit a istoriei românilor, se poate face cu ușurintă, pe baza dovezilor de necontestat. Demonstraţiile trebuie făcute cu calm și raţiune pentru că altfel, multe ipoteze, deși viabile, sunt privite cu scepticism de istoricii străini, fie pe motiv că argumente nu au fost destul de convingătoare, fie că aceștia nu au vrut să vadă ceea ce este evident, urmărind un anumit interes. Pentru toate aceste motive, este ideal ca informaţiile să fie prelevate din cercetarea surselor primare și nu din surse retransmise, din auzite, reinterpretate distorsionat, gen „telefonul fără fir”.

Lansarea unei teorii fără argumente și dovezi istorice este o cărămidă necoaptă. Reconstituirea oricărui crâmpei de istorie este asemănătoare ridicării unei construcţii și deci, orice cărămida din lut nears se topește la prima ploaie și dărâmă întreaga costrucţie.

Orice citat găsit într-o lucrare veche, orice artefact descoperit în România, studiat de specialisti și interpretat corect, trebuie scos în evidentă, deoarece el poate fi de mare importantă pentru istoria acestui pamânt. Afirmaţia este valabilă pentru oricare epocă a istoriei noastre.

Surse si argumente de necontestat privind istoria dacilor există o mulţime, au apărut unele chiar mai noi și vor apărea încă multe altele, doar că ele trebuie descoperite în bibliotecile, arhivele și muzeele lumii, în siturile arheologice din România sau de pe întreg cuprinsul vechii Dacii. Prezentul demonstrează, iar viitorul va confirma acest lucru.

În cursul anului 2012, a fost publicat studiul de paleogenetică realizat în Germania de profesorul universitar doctor Alexander Rodewald, directorul Institutului de Biologie Umană și Antropologie al Universității din Hamburg, și de doamna doctor Georgeta Cardoș, cercetător științific biolog, specialist în genetică. Potrivit concluziilor acestui studiu, populația actuală a României este clar înrudită cu populațiile care au locuit pe teritoriul României în epoca bronzului și a fierului, adică acum 2.500-5.000 de ani, un lucru care pune în evidență continuitatea acestui popor, în pofida tuturor vicisitudinilor istoriei. Înainte de a aduce în discuție și celelalte concluzii uimitoare ale studiului, care răstoarnă teoria romanizării Daciei și a descendenței romane a poporului român, câteva cuvinte despre paleogenetica. Având ca obiect de studiu ADN-ul vechi și degradat, paleogenetica poate aduce informații importante despre originea și evoluția omului și a genomului uman, migrațiile populațiilor umane, relațiile de înrudire dintre populațiile vechi și cele actuale. Un astfel de demers a presupus compararea genetică a unor rămășițe osoase cert datate, aparținând populațiilor vechi care au trăit pe teritoriul României, cu situația genetică actuală a populației acestei țări, pentru a se verifica gradul de înrudire.

Concluziile sunt foarte interesante:

Între actuala populație a României și populațiile care au trăit pe teritoriul acestei țări în urmă cu 2.500–5.000 de ani există o clară înrudire genetică, ceea ce vorbește despre o continuitate incontestabilă a poporului român pe aceste meleaguri. Există și urme genetice aparținând diverselor populații migratoare care au trecut pe acest teritoriu, însa fondul genetic de bază dovedește continuitatea și legătura cu populațiile vechi;

Actuala populație a României se înrudește genetic în special cu populațiile Greciei și ale Bulgariei, care s-au dezvoltat într-un spațiu locuit cândva de traci, cu care s-au amestecat, și doar într-o mică măsură cu populația italiană;

S-a mai dovedit și că o parte dintre italieni, în special cei din nord, sunt la rândul lor înrudiți genetic cu populațiile vechi care au trăit în arcul carpatic acum 2.500–5.000 de ani.

Acest studiu de paleogenetică are o importanţă uriașă în stabilirea adevărului istoric, concluziile sale sunt extrem de utile. Așadar, studiul ne spune cine sunt strămoșii nostri reali și anume, traco-geto-dacii. 

Noi, cei vârstnici, avem mare încredere în voi, tineretul românesc dornic de cunoaștere. Voi veţi continua ceea ce au început înaintașii voștri. Fiecare cărămidă nou adăugată într-o asemenea construcţie, în limpezirea unor enigme ale istoriei, contează foarte mult! 

Cercetează! Descoperă! Dovedește! Scoate în evidenţă!

PĂTRATUL MAGIC AL LUI DÜRER

Albrecht Dürer (1471-1528) originar din Nürnberg, este considerat cel mai mare maestru german din epoca Renașterii. Ca toţi marii artiști ai acestei epoci, Dürer era pictor, dar și gravor, anatomist, filozof și matematician. Personalitate de seamă a artei universale, prin opera sa, impregnată de ideile Renașterii, Umanismului și Reformei, a exercitat o deosebită influenţă în special asupra artiștilor germani și olandezi de mai târziu.

 

Autoportrete din anii 1498 si 1500

În anul 1514  el a creat enigmatica gravură în cupru, intitulată “ Melancolia I”. Numele acesteia face aluzie la una dintre cele patru “umori” clasice care aveau influenţă asupra organismului și conduitei umane, având ca rezultat patru tipuri temperamentale sau caractere: melancolic, flegmatic, sangvin și coleric (în greacă melancolie înseamnă “fiere neagră”). În timpul Renașterii, caracterul melancolic era asociat cu geniul și creativitatea artistică. Gravura este o compozitie alegorică, subiect al mai multor interpretări. Este plină de simboluri, între care, balanţa, clepsidra, clopotele, toate aceste elemente fiind legate de Saturn, care este considerat drept planetă a Melancoliei.

Însă, lucru interesant, în dreapta-sus, există un pătrat împărţit înalte 16 mici pătrate, fiecare din ele conţinând un număr.Mărit, pătratul se vede astfel:

 

Ce are magic acest pătrat ? Răspunsul este unul singur: numărul 34!

Suma oricărui rând este 34.

Suma oricărei coloane este 34.

 

Suma oricărei diagonale are ca rezultat, bineînţeles, tot 34.

 

Suma paralelelor fiecarei diagonale este la fel, 34.

Suma celor patru colţuri este 34. Interesant, nu?

Daca deplasăm căutarea cu un pătrat în sensul acelor ceasului, descoperim pătrate în săritura calului de șah și suma numerelor continuă să fie 34!

Daca continuam deplasarea cu încă un pătrat în acelasi sens , descoperim alte pătrate tot în săritura calului de șah, a căror sumă este aceeași, 34.

Suma numerelor centrale este 34.

Suma numerelor din pătratele centrale de sus și de jos. Din nou, 34!

Suma numerelor din pătratele centrale din stanga și din dreapta. Rezultat, 34!

Dürer a realizat această gravură în 1514 și iată, numerele centrale din ultimul rând ilustrează asta, ele marchează chiar anul în discuţie !

Genial ! Să fi fost inspirat de îngerul din imagine ?

Se spune că Dürer era foarte mândru de pătratul său și de cate ori avea prilejul se lăuda cu acesta. Credem că pe buna dreptate!

(preluare din e-mail)

POVEŞTI CU MORALĂ, POVEŞTI CU TÂLC (VIII)

 

HÂRTIA MOTOTOLITĂ

Caracterul meu impulsiv mă făcea să explodez la cea mai mică provocare. De cele mai multe ori, după unul din aceste “evenimente”, mă simţeam vinovat şi ruşinat şi încercam să-l consolez pe cel care rămăsese rănit de cuvintele mele.Într-o zi, un prieten care m-a văzut prezentând scuze, după o asemenea explozie de furie, mi-a înmânat o coală de hârtie şi mi-a spus:

– Mototoleşte-o !

Mirat, l-am ascultat şi am făcut o minge din acea coală de hârtie.

Apoi mi-a spus:

– Acum fă-o aşa cum era înainte.

N-am reuşit, fireşte!Am încercat s-o întind cât mai bine, dar hârtia rămânea şifonată.

Atunci prietenul a adăugat:

– Inima oamenilor este ca această coală de hârtie. Impresia pe care o laşi în acea inimă pe care ai rănit-o va fi la fel de greu de şters precum “ridurile” de pe această hârtie. Chiar dacă vom încerca să corectăm greşeala, “semnele” vor rămâne.

Uneori acţionăm din instinct şi, fără să ne gândim, “aruncăm” cuvinte pline de ură şi ranchiună. Mai târziu, când revenim asupra celor spuse, ne pare rău, dar nu putem da timpul înapoi, nu putem şterge ceea ce a rămas înregistrat. Şi lucrul cel mai trist este că lăsăm răni şi urme în multe inimi.

Începând de astăzi, începând chiar din această clipă, fii mai înţelegător şi răbdător cu soţia, copii, părinţii, fraţii, prietenii, colegii, vecinii, angajaţii.

Când simţi că vei exploda aminteşte-ţi de HÂRTIA MOTOTOLITĂ.

 

(Anonim – preluare din e-mail)

AFORISME, AFORISME AMUZANTE, SFATURI INTELEPTE (XV)

AFORISME

Libertatea este privilegiul de a ne elibera de lucrurile care nu ne plac, pentru a deveni robii lucrurilor care ne plac.- anonim

Eşti o fiinţă a luminii. Ai venit din lumină, te vei întoarce în lumină; la fiecare pas te înconjoară lumina fiinţei tale nelimitate – Richard Bach

Toate problemele lumii sunt cauzate de faptul că oamenii inteligenți au îndoieli. iar cei proști certitudini.  – anonim

Descoperire ştiinţifică! Oamenii bolnavi se trag din oameni sănătoşi care au mers la un control medical!  – anonim

Românii, în loc să se gândească la ce vor mânca între Crăciun și Anul nou, mai bine s-ar gândi la ce vor mânca între Anul nou și Crăciun. – anonim

Exista șase moduri de a-ți cere scuze de la o femeie, însă nici unul nu funcționează. – anonim

Cât ar fi de perfecte, computerele nu vor putea niciodată înlocui prostia umană. – anonim

Orice sistem rigid sfarseste prin dictatura. Orice sistem relaxat sfarseste prin haos. – anonim

Cand esti mort, nu stii asta, dar ii afecteaza pe ceilalti. La fel si cand esti prost. – anonim

Asemănarea între sutien şi istorie este aceea ca ambele deformează realitatea! – anonim

Fericirea este ca o minge: alergăm dupa ea și dupa ce am prins-o îi dăm
cu piciorul. – anonim

Prefer sa vad o croitoreasa fara fusta decât un cizmar fara ghete. – anonim

Nicaieri nu-i mai bine ca acasa, în zilele în care n-ai unde sa te duci. – anonim

Banii sunt cel mai ieftin cadou, pentru ca restul costa mult mai mult. – anonim

Uităm să trăim cu adevărat pentru că suntem prea ocupaţi să existăm – anonim

 AFORISME AMUZANTE

 Dovada ca exista civilizatii extraterestre inteligente e faptul ca nu ne-au contactat! – anonim

Cat de ironica e viata. Cheltuim atat de multi bani pe haine scumpe, dar cele mai bune momente in viata sunt cele fara haine. – anonim

Cel mai neplacut lucru e ca, peste zece, cinsprezece ani, toate femeile vor fi cu cinci ani mai batrâne! – anonim

Femeile mor mai târziu decât bărbatii, pentru ca ele întârzie întotdeauna. – anonim

Femeile sunt innebunite dupa gatit….Se gatesc cate 3 ore inainte de a iesi din casa. – anonim

Statisticile arata ca numai 25% dintre femei iau medicamente pentru afectiuni psihice. Asta e groaznic! Inseamna ca 75% dintre ele traiesc in societate fara nici un fel de tratament! – anonim

Dacă aveţi de gând să mergeţi în cazino, îmbrăcaţi cei mai frumoşi chiloţi. S-ar putea să vă întoarceţi acasă numai în ei! – anonim

Nu intotdeauna viata se termina cu moartea. Uneori se termina cu nunta. – anonim

Dacă nu înjuri când conduci, înseamnă că nu eşti atent la drum… – anonim

Bineinteles ca ajutorul psihologului este intotdeauna binevenit. Dar sa injuri este mult mai ieftin. – anonim

Barbatii sunt ca fierul de calcat. Te aburesc pana te ard! – anonim

Cred ca nu o sa renunț la burta. Pentru a fi doar oase, am eternitatea la dispozitie… – anonim

Pe lume îţi e sortită cu adevărat numai o femeie, iar dacă n-o întâlneşti eşti salvat. – anonim

Un bărbat adevărat este acel bărbat care se ridică din pat pentru a se odihni un pic! – anonim

Daca ai vointa poti muta muntii; Daca esti destept ii lasi acolo ca nu te incurca cu absolut nimic! – anonim

Sotul oboseste atat de tare la serviciu, incat nu-si simte nici mainile, nici picioarele, nici coarnele… – anonim

Majoritatea fustelor arata cel mai bine pe speteaza scaunului. – anonim

 

DESPRE CASNICIE

Functiile conducatoare intr-o casnicie sunt ocupate de femei – Thornton Wilder

Cea mai buna casnicie este cea dintre o femeie oarba si un barbat surd –  Michel Eyquem de Montaigne

Cele mai multe probleme conjugale se ivesc datorita faptului ca femeile vorbesc mai mult decat asculta barbatii – Peter Silie

Singurii care-i inteleg la o cearta conjugala pe ambii protagonisti sunt vecinii – Luguorian

In spatele fiecarei casnicii lungi sta o sotie rabdatoare – Ephraim Kishon

In timpul casniciei ne dam seama, ce fel de om si-ar fi dorit de fapt pertenerul nostru – Tania Blixen

Intr-o casnicie barbatii isi pun in joc libertatea iar femeile norocul – Din Franta

O casnicie buna e formata dintr-o jumatate buna si una tare – Viktor de Kowa

Motivul principal al oricarui divort este NUNTA – Jerry Lewis

Adevaratele nopti deocheate apar deabia in casnicie – Baroana Fito

Intr-o casnicie barbatul este jumatatea corectata – Klaus Klages

Toate problemele conjugale pornesc de la faptul ca femeia vrea sa domesticeasca o pasare migratoare – Liselotte Pulver

Ofiterul starii civile face mai des legaturi nepotrivite decat o centralista – Din popor

Nu te casatori niciodata pentru bani, ii poti obtine mai ieftin cu imprumut – Din  Scotia

Daca te vei casatori sau nu o vei face niciodata tot vei regreta – Sokrates

Inainte de casatorie tine ochii deschisi iar dupa tine-i pe jumatate inchisi -Benjamin Franklin

Casnicia este singurul razboi la care dormi cu dusmanul in pat – Sir Peter Ustinov

Sa nu te indoiesti niciodata de deciziile bune ale sotiei tale – oricum ea s-a maritat cu un geniu – Federico Fellini

In ciuda vechiului proverb „Nu luati problemele cu voi in pat”, multi barbati inca continua sa doarma cu sotiile lor. – anonim

Casatoria a fost prima forma de leasing: adica iei ceva de care te bucuri si platesti toata viata…rar se mai gaseste cineva care sa iti preia leasing-ul. .- anonim

Exista doua motive pentru care femeile au dureri de cap: vor un barbat, dar nu-l au sau au un barbat, dar nu-l vor! – anonim

Nu are rost să discuti în contradictoriu cu sotia: în 90% din cazuri ea va avea dreptate, chiar daca numai în 10% din cazuri tu vei fi vinovat. – anonim

 SFATURI INTELEPTE

 12 sugestii pentru suflet …

1. Exprima intotdeauna ceea ce simti, esti liber sa fii tu insuti.
2. Elibereaza-te de emotiile negative atunci cand esti singur, evita sa te descarci pe altii.
3. Atunci cand vrei sa te eliberezi, foloseste-te cu incredere de corpul tau, niciodata de al altora (canta, danseaza, striga, alearga, deseneaza, etc).
4. Observa-ti emotiile si nu le opune rezistenta, da-le voie sa treaca prin tine.
5. Revino mereu in centrul tau cu ajutorul respiratiei constiente.
6. Accepta ceea ce simti si nu te grabi sa-i pui eticheta.
7. Iarta-te pe tine insuti pentru a-i putea ierta si intelege pe ceilalti.
8. Recunoaste-ti umbra si accepta-i rolul, altfel te va bantui mereu.
9. Traieste intens prezentul folosindu-te de toate simturile in acelasi timp.
10. Reactioneaza mai putin si raspunde mai mult, cu ajutorul puterii de a alege.
11. Fa in fiecare zi pe cineva sa zambeasca, chiar daca acea persoana esti chiar tu.
12. Multumeste in fiecare dimineata si in fiecare seara pentru darurile primite.

25 de lucruri super simple, dar extraordinare, pentru a avea o viata mai frumoasa Probabil ca le stiati deja, dar este bine intotdeauna sa vi le amintiti:

 Fa o plimbare de 10 – 30 de minute in fiecare zi. Zambeste in timp ce mergi.

Stai in liniste si tacere pentru cel putin 10 minute in fiecare zi.

Cand te trezesti dimineata, completeaza urmatoarea propozitie: “Scopul meu astazi este sa_________________. “

Hraneste-te cu cele 3 E-uri:Energie, Entuziasm, Empatie.

Mananca mai multe plante si alimente care cresc in copaci si mananca mai putine alimente fabricate din plante.

Bea ceai verde si multa apa. Mananca afine, broccoli, peste, migdale si nuci.

Incearca sa faci cel putin 3 oameni sa zambeasca in fiecare zi.

Nu iti irosi energia ta pretioasa pe barfa, vampiri energetici, probleme ale trecutului, ganduri negative sau lucruri pe care nu le poti controla. In schimb, investeste-ti energia in momentele pozitive ale prezentului.

Mananca micul dejun ca un rege, pranzul ca o printesa si cina ca un student de facultate cu sold aproape minim pe card.

Viseaza mai mult cand esti treaz.

Viata nu este corecta, insa este tot buna.

Viata este prea scurta sa iti pierzi timpul urand pe cineva. Iarta-i pentru tot!

Nu te lua prea in serios. Nimeni altcineva nu se ia prea in serios.

Aminteste-ti ca esti prea binecuvantat pentru a fi stresat.

Fa pace cu trecutul tau ca sa nu-ti strice prezentul.

Nu iti compara viata cu a altora. Nu ai nicio idee despre ce este calatoria lor prin viata.

Nimeni nu este raspunzator de fericirea ta in afara de tine.

Contracareaza fiecare asa-zis dezastru cu aceste cuvinte: “ In cinci ani, va mai conta asta?”

Ajuta-i pe cei care au nevoie. Fii generos. Fii cel care da, nu cel care ia.

Ceea ce cred ceilati despre tine nu este treaba ta.

Adu-ti aminte ca timpul vindeca totul si Dumnezeu vindeca orice.

Oricat de buna sau rea ar fi o situatie, se va schimba.

Jobul tau nu va avea grija de tine cand esti bolnav. Prietenii tai da. Pastrati legatura.

Invidia este o pierdere de timp. Deja ai toate lucrurile de care ai nevoie.

In fiecare noapte, inainte de a te duce la culcare, completeaza urmatoarea propozitie: “Sunt recunoscator pentru____________”/ „Astazi am realizat _________________”

DACII PE MONUMENTUL TRIUMFAL TROPAEUM TRAIANI DE LA ADAMCLISI

  Autor: Nicolae Sabin Dordea    

        Prima campanie a împăratului Traian împotriva Regatului Dacia a debutat la 25 martie 101 p.Chr. când acesta părăseste Roma îndreptându-se spre Moesia Superior. După pregătiri de aproape trei ani, armata romană, condusă de împărat, traversează Dunărea pe poduri de vase la Lederata (Ramna) și Dierna (Orșova) pătrunzând în Dacia prin Banat, cu 13 legiuni și alte unități auxiliare.

       Este foarte probabil ca primele lupte să fi avut loc chiar acolo, pe malul Dunării. Despre acest episod nu s-a scris mai deloc. Conform lui Dio Cassius, regele Decebal era maestru în ambuscade şi în lupta de guerilă. Pe parcursul primei campanii romane pentru cucerirea Daciei, regele dac a dus un război continuu de hărţuire, pustiind totul în calea romanilor. Singurul care spune ceva despre această luptă este Criton, medicul lui Traian, care afirmă  în Geticele (pag.931, Suidas): „încă pe când treceau fluviul şi tocmai când debarcau, i-au atacat (dacii)”. Putem lua în calcul afirmatiile medicului militar, care se referă la fapte concrete legate de episodul de debut al primului război dacic, când romanii au traversat Dunărea, iar dacii i-au luat în primire. Este uşor de înţeles ce s-a întâmplat cu armata romană abia  debarcată, în curs de organizare, luată prin surprindere de războinicii daci.

      Apoi, în vara anului 101 p.Chr., are loc bătălia de la Tapae* (Poarta de fier a Transilvaniei), unde Decebal încearcă să oprească înaintarea romană. Bătălia se încheie însă cu o remiză, victoria trâmbiţată de romani a fost de fapt nedecisă. Este concludent citatul lui Dio Cassius din Istoria Romană LXVIII,8, 2: “Dar Traian s-a angajat în lupta cu ei şi a văzut răniţi pe mulţi dintre ai săi şi a ucis mulţi duşmani. Şi când bandajele nu le-au mai ajuns (romanilor), se zice că nu şi-a cruţat nici propriile sale veşminte, ci le-a tăiat fâşii. Apoi a poruncit să se ridice un altar soldaţilor căzuţi în luptă şi să li se aducă în fiecare an jertfă pentru morţi.” * Tapae este denumirea antică a trecătorii Poarta de Fier a Transilvaniei (700 m), situată pe râul Bistra, între munţii Poiana Ruscă şi munţii Retezat, care face legătura între Banat şi Ţara Haţegului. Pe aici trecea principalul drum spre Sarmizegetusa, capitala Daciei. În această zonă, între anii 88-106 p.Chr., dacii au dat trei bătălii cu romanii, cu succes variabil. A nu se confunda cu zona Porţile de Fier de pe Dunăre.

       În iarna 101-102 p.Chr. dacii traversează Dunărea îngheţată atacând castrele romane de la sud de fluviu, ajutați de buri şi sarmați, cu scopul de a deschide un al doilea front şi de a îndepărta de capitală armatele romane. În  primăvara anului 102 p.Chr. Traian primeşte lupta şi din păcate, Decebal este înfrânt la Nicopole pe Dunăre și la Adamclisi în Dobrogea.
Bătălia finală de la Adamclisi a fost un episod hotărâtor în timpul primei campanii a lui Traian în Dacia, unde, cu pierderi mari de partea romanilor, s-a decis soarta războiului. În ansamblu însă, această victorie romană, foarte greu smulsă duşmanilor, a însemnat pentru Traian nereuşita războiului său dacic. Ea a dus la încheierea unei păci neprevăzute în planurile împăratului, el fiind convins că-l va lichida pe Decebal şi va cuceri Regatul Dacia într-o unică şi simplă acţiune militară. Eşecul campaniei din Dacia, trâmbiţat totusi ca o „victorie” a proaspătului împărat, cerea răzbunare şi Dacia trebuia definitiv cucerită. În anii urmatori, împăratul Traian a ordonat pregătiri genistice de o amploare nemaiîntâlnită niciodată până atunci în Imperiul Roman împotriva vreunuia din adversarii săi. A dispus să se finalizeze lucrările la drumul roman de pe malul drept al Dunării (Trans Danubius) şi a ordonat construcţia podului peste Dunăre, cu cele două castre Pontes și Drobeta, ansamblu realizat între anii 103-105 p.Chr. A mărit efectivele de atac împotriva dacilor, forţele armatei romane ajungând la 150 000 de oameni.

        La Adamclisi a fost o luptă cumplită, lucru confirmat pe peretele altarului roman ridicat în apropierea monumentului triumfal, unde sunt consemnate 3 800 de nume de soldati romani care şi-au dat viaţa pentru imperiu. Deşi neconsemnate undeva, probabil că pierderile de vieţi ale apărătorilor Daciei au fost la fel de mari sau chiar mai mari. Un lucru este cert, balanţa victoriei a fost înclinată în favoarea romanilor în ultimul moment, prin intervenţia şi jertfa soldatilor romani din castru, condusi de comandantul lor. Scrierile pomenesc despre un praefectum castrorum (conducător militar al cetății) care, văzând că romanii sunt pe cale să piardă lupta, și-a mobilizat soldații din castru și a atacat trupele dacilor, oferind împăratului Traian, cu prețul vieții, șansa de a transforma înfrângerea în victorie.
Se spune că romanii au construit Trofeul Traian după cucerirea Daciei, cu mândria învingătorului. Au ales acest loc pentru a ridica monumentul triumfal nu numai pentru că aici au câştigat o victorie decisivă în urma unor lupte crâncene în anul 102 p.Chr., ci şi ca să steargă din conştiinţa urmasilor Romei o ruşine mai veche, faptul că în această zonă, în câteva rânduri, au fost distruse mai multe legiuni romane. În urmă cu peste un secol si jumatate de la acest eveniment, în aceeaşi regiune, o armată romană condusă de proconsulul Macedoniei Gaius Antonius Hybrida a suferit o gravă înfrângere în apropierea cetăţii Histria (61 a.Chr.), în fata histrienilor aliaţi cu sarmaţii şi geţii. Steagurile legiunilor dispărute au fost luate de învingători. Ele au fost recuperate abia 30 de ani mai târziu de generalul roman Licinius Crassus, la asediul cetăţii Genucla, în campania împotriva regelui get Zyraxes.
Iată ce scria istoricul Vasile Pârvan în Getica, p.78: „Principalii biruitori par însă a fi fost chiar acum tot Geţii, căci trofeele sunt luate chiar de ei; şi ne întrebăm dacă chiar din acest an nu însuşi Burebista va fi fost comandantul cetelor geto-bastarne care au sfărâmat pe Antonius şi luându-i steagurile le-au dus în cetatea getică Genucla de unde, treizeci de ani mai târziu, va veni Crassus să le recucerească de la regele get al ţinutului Dunării de Jos, Zyraxes, care şi de astă dată tot la Scythii din Basarabia adică la Sarmato-Bastarnii din stepă, plecase pentru a cere ajutor.”
Tot la Dunărea de Jos, deci în aceeaşi zonă, cu numai zece ani în urmă (92 p.Chr), roxolanii aliaţi cu geţii,  spulberaseră vestita Legiune romană XXI Rapax din Pannonia (rapax=prădător), aceasta disparând pentru totdeauna din listele legiunilor romane şi din istorie.
Încă mai era viu în mintea romanilor şi episodul distrugerii de către războinicii daci a Legiunii a V-a Alaudae (alaudae=ciocârlii) de sub comanda generalului Cornelius Fuscus în anul 86 p.Chr., undeva în defileul Oltului (probabil Turnu Rosu) unde acesta a şi fost ucis. Steagul legiunii a fost regăsit ulterior de romani la Sarmizegetusa.

        În secolul al XIX-lea, monumentul triumfal de la Adamclisi a stârnit interesul cercetătorilor. Istoricul şi arheologul Grigore Tocilescu a fost cel care a întreprins primele cercetări sistematice începând cu anul 1882. După ce a fost descoperită inscripția ce închina construcția zeului Marte Ultor (Răzbunătorul) şi în care era menționat „împăratul Caesar, fiul divinului Nerva, Nerva Traian” atribuirea sa a fost sigură, monumentul a fost ridicat de  împăratul Traian. În a cincea campanie de săpături arheologice a lui Grigore Tocilescu la monument, care avut loc în 1890, au fost invitați pentru colaborare doi specialist austrieci, arhitectul George Niemann, profesor la Academia Artelor Plastice din Viena  şi profesorul de arheologie clasică Otto Berndorf de la Universitatea din Viena (mai târziu, membru de onoare al Academiei Române). Pe baza ruinelor păstrate şi a pieselor simple sau ornamentale descoperite, Grigore Tocilescu împreună cu arhitectul George Niemann au făcut prima reconstituire grafică a monumentului, aşa cum credeau că ar fi fost proiectat în vremea lui Traian. În viziunea acestora metopele se aflau încadrate de cele două frize sub aticul festonat sau crenelul cu prizonieri.

Macheta monumentului triumfal Tropaeum Traiani după Niemann-Tocilescu, 1895 – Muzeul Civilizatiei Romane – Roma

Reconstituirea unui sector al Tropaeum Traiani (dupa Niemann-Tocilescu, 1895) cu brâul de metope la partea superioara a corpului cilindric al monumentului, sub atic – Muzeul Civilizatiei Romane – Roma

În anul 1977 s-a finalizat restaurarea autoportantă a monumentului triumfal, la care s-a avut în vedere studiul lui Radu Florescu, publicat în 1964 şi care schimba poziția brâului de metope la partea mediană a corpului cilindric al monumentului, diferită de imaginea grafică a monumentului realizată de Grigore Tocilescu, Otto Benndorf şi G. Neimann.

Macheta monumentului triumfal Tropaeum Traiani după Radu Florescu – Muzeul Adamclisi, Romania

Monumentul triumfal Tropaeum Traiani –  reconstituire realizată in 1977, după studiul lui Radu Florescu publicat în 1964, cu poziţia brâului de metope la partea mediană a corpului cilindric al monumentului – Adamclisi, Romania

De-a lungul timpului, cercetarea arheologică a monumentului a deschis calea mai multor idei şi teorii interesante. Una din ele este aceea că monumentul triumfal de la Adamclisi, construit între 106-109 p.Chr., deci anterior Columnei de la Roma (113 p.Chr.), este o cronică în piatră nu numai a primului război daco-roman din 101-102 p.Chr., asa cum se credea până nu demult, ci a ambelor războaie purtate de romani împotriva dacilor. Profesorul american Michael Speidel a făcut o descoperire foarte interesantă, publicată în 1970 în lucrarea “The captor of Decebalus. A new inscription from Philippi”. El a descoperit la Filippi, în Macedonia – Grecia, o inscripţie latină aflată pe o stelă funerară. Imaginea de pe partea superioară, reprezintă un călăreţ în galop spre dreapta, iar în faţa calului, un adversar căzut la pământ, orientat spre stânga, cu mâna dreaptă întinsă, pileus pe cap şi scut romboidal în mâna stângă. Textul înscris pe monumentul funerar nu lasă loc de dubii, precizează că e vorba de călăreţul Tiberius Claudius Maximus din legiunea VII Claudia Pia Fidelis, ridicat la rangul de decurion în a doua unitate de cavalerie pannonică (in ala* secunda pannoniorum) … pentru că l-a capturat pe Decebal (mort) şi i-a dus capul la Ranisstorum (quod cepisset Decebalum et caput eius pertulisset Ranisstoro). *Ală – aripă, flanc (în latină ala, plural alae) era o unitate tactică de cavalerie din cadrul trupelor auxiliare ale armatei romane. Se numea astfel deoarece, în cazul unei lupte, dispunerea cavaleriei se făcea pe flancuri faţă de corpul principal al armatei. Puteau fi de doua tipuri: ala quingenarie (500 de oameni) condusă de un prefect sau ala miliariae (1000 de oameni) condusă de un tribun. Alele erau recrutate din rândul populaţiei din provinciile romane, dar fără cetățenie romană, iar numele lor erau date de numele regiunii de provenienţă: gallorum (Gallia), hispanorum (Hispania), dardanorum (Dardania), în cazul de faţă – pannoniorum (Pannonia). Solda primită de acestea era mai mare decât cea a unităţilor pedestre. La încheierea serviciului, care dura 25 de ani, soldaţii erau împroprietăriţi prin diplome militare. În secolul al IV-lea, alele au devenit unităţi de apărare a graniţelor imperiului.

Profesorul american a avut un mare merit în descifrarea imaginilor monumentului triumfal. În urma descoperirii monumentului funerar din Macedonia, el a făcut legătura cu monumentul de la Adamclisi. Ulterior, în anul 1971, i s-a părut că identifică pe una din metopele monumentului triumfal, scena sinuciderii lui Decebal, de la finalul celui de-al doilea război dacic, o scenă asemănătoare celei de pe Columna. A publicat constatările sale in lucrarea “The suicide of Decebalus on the Tropaeum of Adamklissi”, 1971.

Concluzia sa a fost aceea ca monumentul triumfal Tropaeum Traiani este monumentul pereche, din provincie, al Columnei, iar cliseele din piatră narează evolutia ambelor războaie daco-romane. Michael Speidel a declarat: „Dacă aceste observaţii sunt corecte, ele vor avea urmări decisive în ce priveşte interpretarea Monumentului triumfal de la Adamclisi şi vor rezolva o problemă îndelung controversată  arătând că Tropaeum Traiani comemorează nu numai războiul nedecis al lui Traian din anii 101—102, ci şi cel de-al doilea război din 105— 106 după care Dacia a fost transformată în provincie romană. Monumentul de la Adamclisi se va dovedi pandantul, pe câmpul de luptă, al Coloanei traiane de la Roma întrucât ambele înregistrează acelaşi şir de evenimente. Mai mult încă, vom avea un punct de plecare în stabilirea ordinii originale a metopelor, lucru care rămâne încă de făcut. Odată acesta realizat, se va putea cerceta cronica sculptată a celor două războaie foarte importante duse de Roma imperială, cronică transpusă în piatră de soldaţii care au luat parte la ele”.

O alta teorie interesantă este aceea a profesorului Mihai Gramatopol în lucrarea sa “Arta imperiala a epocii lui Traian” – Editura Meridiane, Bucuresti, 1984, care a sustinut existenta unui singur programator al Trofeului si al Columnei, a unui singur arhitect, secondat de mesteri sculptori diferiti. Imaginile celor doua monumente sunt conduse de aceleasi idei de compoziţie, de acelasi fir narativ, dar cu desen mult simplificat în cazul monumentului triumfal. Între elementele imagistice ale celor două monumente există chiar unele identităţi tematice, ceea ce presupune un autor unic. Fiind coordonator al majoritătii monumentelor ridicate în timpul domniei lui Traian, se presupune că autorul concepţiei celor două monumente a fost  Apollodor din Damasc.
Observaţiile lui Michael Speidel  au fost utilizate şi completate de eruditul Mihai Gramatopol în lucrarea amintită, în argumentaţia ideii conform căreia cele două războaie dacice sunt reprezentate fiecare pe câte un hemiciclu, pe câte o jumătate a suprafeţei cilindrului care constituie corpul principal al monumentului triumfal.
Deşi ridicat pentru glorificarea puterii romane, monumentul Tropaeum Traiani este parte a istoriei noastre, el stă mărturie că dacii s-au dovedit a fi greu de învins, că şi-au apărat libertatea si pământul lor şi că Regatul Dacia a fost o piatră tare, greu de cucerit.

Iată câteva imagini ale metopelor monumentului triumfal:

POVEŞTI CU MORALA, POVEŞTI CU TÂLC (VII)

O ALEGERE ÎNTELEAPTĂ

Helmuth Karl Bernhard Graf von Moltke (1800 – 1891) a fost un general prusac. Şeful Statului Major General (Großer Generalstab) al armatei prusace şi un mare strateg.  Imediat după numirea în funcţie, a trecut la reforme, între care şi modul de instruire şi promovare a ofiţerilor. În acest scop, i-a evaluat după două criterii:
– gradul de inteligenţă, de la proşti la inteligenţi
– atitudinea faţă de muncă, de la leneşi la harnici
În baza acestor două criterii, au rezultat patru grupe, patru tipuri de ofiţeri:
A: prost şi leneş
B: inteligent şi harnic
C: prost şi harnic
D: inteligent şi leneş
– Ofiţerilor din categoria A, proşti şi leneşi, le-a dat sarcini simple şi repetitive. Aceştia nu mai puteau înainta în cariera militară. Este posibil ca într-o bună zi să le vină o idee bună, dar mai important, nu creează probleme.
– Moltke considera că ofiţerii din categoria B, inteligenţi şi harnici, erau obsedaţi de  micromanagement (se pierd în mărunţişuri) şi, prin urmare, sunt lideri de slabă calitate. Era posibilă o promovare, dar nu până la nivel de ofiţeri de Stat Major. Aceşti ofiţeri dădeau certitudinea că ordinele vor fi îndeplinite la  timp şi întocmai, în toate detaliile.
– Ofiţerii din categoria C, proşti şi harnici, erau consideraţi periculoşi. Moltke afirma că aceştia ar trebui să fie supravegheaţi permanent, ceea ce este inacceptabil în armată. Deoarece ar fi putut crea probleme grave, greu de remediat, aceştia au fost scoşi din armată.
– Ofiţerii din categoria D, inteligenţi şi leneşi, erau cei pe care Moltke îi considera cei mai potriviţi pentru cele mai înalte funcţii de comandă. Aceşti ofiţeri erau suficient de inteligenţi ca să ştie ce trebuie făcut, dar şi suficient de leneşi, pentru a găsi cea mai uşoară şi simplă cale de a atinge obiectivul cerut.
Este adevărat că lenea singură nu este productivă. Ea trebuie combinată cu inteligenţa. Oamenii leneşi şi inteligenţi au un avantaj în societate şi sunt cei mai nimeriţi pentru rolul de lider într-o organizaţie.

AFORISME, AFORISME AMUZANTE, SFATURI INTELEPTE (XIV)

AFORISME

Dacă toţi copiii ar ajunge ce doresc părinţii lor, lumea ar fi plină de genii care nu muncesc. – anonim

Pe copii îi interesează de unde apar lucrurile, pe adulţi unde dispar. – anonim Orice bărbat care crede că este mai deştept decât nevasta lui, este căsătorit cu o femeie inteligentă. – anonim

Când soţia tace mult timp înseamnă că are foarte multe de spus. – anonim

Lenea nu e nimic altceva decât o obişnuinţă de a te odihni înainte de a obosi – Jules Renard.

Cea mai distrugătoare explozie este explozia de entuziasm a unui prost. – anonim

Dacă poţi să-ţi trăieşti viaţa cu iubire, bucurie şi umor, atunci ai învins. (If you can live your life with love, joy and humor, then you’ve won.} – anonim

Trecutul este ca propria umbră, îl porţi întotdeauna cu tine, fie că vrei, fie că nu vrei !  – anonim

“Cine nu ştie, dar nu ştie că nu ştie, e prost – ocoleste-l !
Cine ştie, dar nu ştie căştie, e adormit – trezeste-l !
Cine nu ştie, dar ştie că nu ştie, e nepregătit – pregăteste-l !
Cine  ştie, dar ştie că  ştie, e înţelept – urmează-l !” – anonim

A aloca bani pentru  lupta împotriva corupţiei e cam acelaşi lucru cu alocarea de băutură pentru combaterea alcoolismului – anonim

Fiecare om merită să aibă lângă el o persoană căreia să îi pese, care să fie acolo când simte că nu mai poate, care să se bucure când îl vede fericit, care să îi şteargă lacrimile când îl doare şi care să nu plece la sfârşitul unui anotimp –  anonim

 

 AFORISME AMUZANTE

Asemănarea între sutien şi istorie este aceea că ambele deformează realitatea.  – anonim

Un studiu a arătat că 50% dintre blonde preferă să fie frumoase în loc de
inteligente, iar restul de 50% n-au înţeles întrebarea. – anonim

Diferenţa dintre un politician şi un hoţ este că pe primul îl aleg eu în timp ce al doilea mă alege el pe mine. – anonim

Singura data când politicienii spun adevărul este atunci când se fac mincinoşi unii pe alţii! – anonim

Un politician care ar pretinde că este onest ar fi ca o prostituată care ar pretinde că este virgină. – anonim

Amenda este taxa pentru ceea ce ai făcut greşit, dar taxa este o amendă pentru ceea ce ai făcut bine. – anonim

Statisticile sunt precum costumele de baie : îţi arată ce ştie toată lumea şi îţi ascund exact ceea ce ai fi vrut să afli. – anonim

Viaţa bărbaţilor este ca o zebră: blondă, brunetă, blondă, brunetă, dar viata femeilor e ca grădina zoologica: bou, măgar, maimuţoi… – anonim

Fotografia soţiei din portofel îmi aminteşte, de fiecare dată, că, în locul ei, ar fi fost o grămadă de bani. – anonim

Durata unui minut variază în funcţie de care parte a uşii de la baie te afli. – anonim

Pe lume îţi e sortită cu ade­vă­rat numai o singură femeie, iar dacă n-o în­tâlneşti eşti salvat ! – anonim

Mai dulce decât orice femeie e prietena sa ! – anonim

Faptul că bărbaţii se gândesc tot timpul la sex nu le supără pe femei, ci faptul că gândul nu e confirmat  tot timpul de fapte. – anonim

Nu-i foarte greu să-i iei femeia altuia, mult mai greu e să i-o dai înapoi. – anonim

Un cizmar fără ghete nu-i totuna cu o croitoreasă fără fustă. – anonim

Statistica divorţurilor arată că pă­rinţii care fug de acasă sunt mult mai mulţi decât copiii. – anonim

Femeia care găteşte bine îl va găsi întotdeauna pe bărbatul care mănâncă mult. – anonim

Diferenţa dintre o greşeală si o femeie este că dacă găseşti greşeala, problemele dispar, iar atunci când găseşti o femeie, problemele încep să apară! – anonim

Logică­ feminină: – Da, ştiu că nu am dreptate, dar ai putea măcar să îţi ceri scuze! – anonim

Conform unui studiu, 90% dintre bărbaţii care află că au fost înşelaţi de soţie, se supără, îşi iau bagajele şi se mută…la amantă – anonim

Dacă ţi se pare că întelegi o femeie, ai dreptate… ţi se pare. – anonim

O prostituată este ca o sirenă. Jumătate îşi păstreaza pentru ea, jumătate pentru “peşte” . – anonim

Câteodată diavolul arată atât de bine, încât îl ceri de nevastă ! – anonim

Dacă bărbatul tău nu vorbeşte urât, nu bea, nu se enervează, nu stă în faţa calculatorului, nu merge cu prietenii la pescuit, încearcă să-l împungi cu un ac, s-ar putea să fie mort demult ! – anonim

Căsătoria, este convieţuirea paşnică, sau nu, a două sisteme nervoase…– anonim

Dacă toti bărbaţii sunt la fel, femeile de ce mai aleg? – anonim

Toţi oamenii se nasc egali în drepturi. După care unii se căsătoresc…- anonim

Iubirea este lumina vieţii, iar căsătoria este factura la lumină – anonim

Dacă ea te iubeşte cu adevărat te lasă alteia să te chinuie în mariaj – anonim

TIPOLOGII UMANE DUPĂ ZIUA DE NAŞTERE

Cei nascuti in zilele de 1, 6, 11, 16, 21, 26, 31 – Tipologia A1 – Curgere si apa.

Dintre toate tipologiile, oamenii A1 sunt cei care au viziunea cea mai calda si mai frumoasa asupra iubirii. Pentru ei insisi, intregul lor destin se rezuma la “a iubi”, iar daca nu reusesc acest lucru se simt nefericiti, neimpliniti, traind cu sentimentul ca nu si-au atins menirea in viata. Se indragostesc de multe ori in viata, cu prea multa usurinta am putea spune, de fiecare data ca si cand ar fi prima si ultima oara, insa dezvolta relatii sentimentale de o natura neobisnuita, adesea furtunoase si intense. Au o natura prietenoasa si adora sa traiasca in mijlocul celorlalti, inconjurati de viata, de tumult, de agitatie si de complicatii. Sunt precum apa… dinamici, plini de viata, agili, se strecoara printre stanci si oameni si in ciuda obstacolelor reusesc cumva sa iasa la suprafata. Chiar daca nu realizeaza, au capacitatea de a-i modela pe ceilalti, contribuind la evolutia lor interioara. Sunt insa si schimbatori, iar uneori, in ciuda unor calitati remarcabile, prea umili, modesti si sensibili la gesturile si cuvintele celor din jur.

Cei nascuti in zilele de 2, 7, 12, 17, 22, 27 – Tipologia B2 – Foc si visuri

Oamenii B2 au visuri inalte, asteptari si cerinte de proportii cosmice de la ei insisi, iar viata lor intreaga se construieste in jurul implinirii ambitiilor si dorintelor lor secrete. S-au nascut sa descopere noi Alase modelati si sa nu isi lase spiritul sa se stinga. Sunt perfectionisti innascuti si atunci cand vine vorba de ceea ce-si doresc rareori fac lucrurile pe jumatate. Oamenii B2 sunt precum focul… spontani, minunati, puternici, creativi, dominanti pana la cotropire, crezand intens in propria putere, impunand respect si admiratie, dar totodata si teama. Nu multi sunt cei care le stau neconditionat in preajma fara a se simti folositi, manipulati, influentati chiar si la un nivel inconstient. Cu greu incredinteaza unei persoane, fie ea si prieten, increderea lor. Pot fi numiti oricum, numai naivi nu. Isi cunosc interesele si stiu sa puna in balanta atat aspectele pozitive cat si pe cele negative ale unei chestiuni. Iubirea si implinirea sentimentala ocupa un loc important in viata oamenilor B2, insa intotdeauna cautarea persoanei potrivite se aseamana prea mult cu cautarea perfectiunii. Iubirea le survine pe o cale mai anevoioasa si de multe ori constata cu tristete ca au iubit cu adevarat atunci cand relatia respectiva se afla la final. Este foarte posibil ca de-a lungul vietii sa dezvolte tendinta spre egoism, malitie, insensibilitate si sa emita exigente prea mari de la partenerul de viata.

Cei nascuti in zilele de 3, 8, 13, 18, 23, 28 – Tipologia C3 – Aer si libertate

Oamenii C3 sunt nascuti sa fie liberi, sa-si exprime sentimentele, sa spuna deschis ceea ce gandesc, sa circule dupa bunul plac, sa calatoreasca, sa cunoasca, sa experimenteze dupa legile propriului arbitru, sa transmita mai departe cunostintele pe care le detin. De multe ori, idealurile lor de viata nu cunosc o reprezentare concreta si materiala, ci sunt simbolizate de alte persoane. Oamenii C3 sunt totodata extrem de pasionali si impulsivi si pot deveni dependenti de cei pe care ii iubesc, avand tendinta de a-i sufoca, de a-i absorbi spiritual. Chiar daca detin arta stapanirii si a controlarii emotiilor, uneori deciziile pe care le iau ii sperie pe cei din jur prin necunoscutul si controversele carora le dau nastere. Daca vrei sa te iubeasca, lasa-i liberi si nu le ingradi spiritul. Sunt facuti sa simta, sa vada, sa guste, sa se delecteze cu tot ce este mai frumos pe lumea aceasta, sa experimenteze senzatii si emotii supreme. Cu greu poti fi legati de un loc, insa daca isi gasesc aici rostul, dupa lungi peregrinari, se intorc de buna voie la ceea ce au lasat in urma.

Cei nascuti in zilele de 4, 9, 14, 19, 24, 29 – Tipologia D4 – Pamant si stabilitate

Oamenii D4 sunt precum pamantul – consistenti, vitali, esentiali pentru existenta celorlalti, stabili, exercitand un magnetism aparte, toleranti pana la extreme, cu o minte ascutita si patrunzatoare. Sunt oameni practici, calmi, pacifisti, echilibrati, cu un simt al judecatii si al ratiunii foarte bine dezvoltat, stapanindu-si emotiile si exteriorizandu-le doar in fata acelor persoane pe care le considera a avea o afinitate cu ei. Cred in prietenie, in stabilitatea ei si o plaseaza adesea asupra tuturor celorlalte relatii interumane. Sunt insa adesea greoi, prea cerebrali, lipsiti de spontaneitate, luand deciziile cu mintea si mai putin cu sufletul. Felul lor de a iubi este unul loial, stabilind relatii de lunga durata cu o persoana care le aduce liniste si armonie. Chiar daca vor iubi intens si se vor simti atrasi de o persoana cu o personalitate opusa lor, vor avea tendinta de a se retrage la primul semn de conflict sau neintelegere. Foarte probabil ca se vor sustrage dintr-o relatie prea pasionala sub pretextul ca nu este ceea ce isi doresc de la viata. Nu inteleg flacarile, trairea intensa si pun pe prim plan trairea echilibrata, armonioasa.

Cei nascuti in zilele de 5, 10, 15, 20, 25, 30 – Tipologia E5 – Lemn si comunicare

Oamenii E5 sunt neprefacuti, sinceri pana aproape de naivitate si cred cu adevarat in existenta unei laturi pozitive in fiecare din oameni. Vor fi foarte indragiti tocmai din cauza dragalaseniei si a naivitatii lor. Dar pentru ca asteapta mult de la ceilalti, poate prea mult, se vor lovi de mai multe dezamagiri de-a lungul periplului lor existential. Experienta este cea care ii poate invata sa fie mai critici, mai putin sensibili, mai putin modelati de dorintele celor din jur. Nu-si pierd insa puritatea sufleteasca si, cu oarecare efort, vor reusi sa-si pastreze neschimbata si bunatatea interioara. Se tem de viata in sine pe care o percep prea scurta, prea fragila, prea neprevazuta pentru a realiza tot ceea ce isi doresc. O iubesc insa si incearca sa profite de fiecare clipa pe care o petrec. Cred in fatalitate si in coincidente, avand o inclinatie catre lucrurile mistice, spirituale. Uneori se percep pe ei insisi ca pe niste inadaptati. Anii copilariei sunt cei care vor influenta in mod decisiv dezvoltarea si evolutia personalitatii lor. Pun de aceea pasiune in orice lucru marunt pe care il fac. Nu privesc oricum o floare, ci ca si cum ar vrea sa extraga printr-o simpla privire misterul existentei sale. Nu percep “oricum” nici iubirea. Nu o privesc ca pe o experienta, ci ca pe “acea” experienta. Chiar daca isi gasesc cu greu sufletul pereche, relatia cu persoana iubita va fi unica prin esenta sa.

POVEŞTI CU MORALA, POVEŞTI CU TÂLC (VI)

Iţi doresc DESTUL!

Mi s-a întâmplat să aud un schimb de cuvinte între un tată şi fiica lui în ultimele momente ale despărţirii pe aeroport. Tocmai se anunta plecarea. Lângă poarta de securitate, s-au îmbrăţişat şi tatăl i-a spus:”Te iubesc şi îţi doresc destul.” Fata, zâmbind, i-a răspuns: „Tăticule, viaţa noastră împreună a fost mai mult decat destul. Dragostea ta a fost tot ce mi-am dorit vreodată. Iţi doresc deasemenea destul, tata.”
S-au sărutat şi fiica a plecat. Tatăl a făcut câtiva paşi înspre fereastra lângă care mă aşezasem. Cum stătea acolo în picioare, puteam să văd că îl înecau lacrimile. Aş fi vrut  să-l îmbărbătez cumva, dar nu puteam invada intimitatea unui om străin. El însuşi, însă, a deschis conversaţia întrebându-mă: „Vi s-a întâmplat vreodată, să vă luaţi rămas-bun de la cineva, ştiind că îl vedeţi pentru ultima dată?”
„Da, mi s-a întâmplat.” i-am răspuns. „Scuzaţi-mă că vă întreb, dar de ce credeţi că acesta a fost un rămas-bun pentru totdeauna?”
„Sunt bătrân, iar fata mea locuieşte foarte departe. Mă aşteaptă momente grele înainte şi realitatea este că următoarea ei întoarcere aici va fi ca să mă ducă la groapă.” spuse el.
„Pe când vă luaţi rămas bun, v-am auzit spunând, „îţi doresc destul”. Pot să vă întreb ce înseamnă asta?”
El începu să zâmbească. „Asta este o urare care ni s-a păstrat de la generaţiile anterioare. Părinţii mei obişnuiau să le-o spună tuturor…” Omul făcu o mică pauză şi se uită în sus ca şi cum ar fi încercat să şi-o amintească în detaliu, apoi zâmbi şi mai mult.”Când spunem „Iţi doresc destul,” vrem ca cealaltă persoană să aibă viaţa plină cu destule lucruri care s-o susţină.” Apoi, întorcându-se spre mine îmi recită din memorie următoarele:
„Iţi doresc destul soare, care să-ţi lumineze comportamentul, indiferent de cât de mohorâtă ar fi ziua.
Iţi doresc destulă ploaie, pentru a aprecia soarele cu atât mai mult.
Iţi doresc destulă fericire, ca să-ţi ţină spiritul viu cât vei trăi.
Iţi doresc destulă durere, ca până şi cea mai mică bucurie a vieţii să ţi se pară mai mare.
Iţi doresc destul câştig pentru a-ţi satisface dorinţele.
Iţi doresc să pierzi destul, pentru a aprecia ceea ce ai.
Iţi doresc destule salutări până să ajungi la finalul rămas-bun.”
Aici ochii lui se umeziră din nou şi se îndepărtă.

Se spune că ai nevoie de un minut pentru a remarca o persoană specială, o oră ca s-o apreciezi, o zi ca s-o iubeşti şi o viaţă întreagă ca s-o uiţi
Fă-ţi timp să trăieşti…

Vă doresc „DESTUL”!