AUREOLUS

AUREOLUS

Un articol de Nicolae Sabin Dordea

Aureolus aAureolus r

Viața timpurie şi cariera lui Aureolus

Nu există nici o modalitate de a determina data naşterii sale, dar având în vedere că era în deplinătatea puterii între anii 250 și 260 p.Chr., este probabil ca el să se fi născut între 220-230 p.Chr.. Istoricul bizantin Zonaras spune că Aureolus a fost păstor în tinerețe, născut în provincia romană Dacia, la nord de Dunăre. La fel ca mulți alți daci a intrat de tânăr în armata romanâ, a câştigat simpatia împăratului Valerianus şi prima sa slujbă se spune că ar fi fost cea de îngrijitor al cavaleriei. Dacă este aşa, el trebuie să fi fost unul foarte bun, pentru că potrivit lui Zonaras l-am întâlnit mai întâi ca Phronistes – Maestru al Grajdurilor Imperiale. Sensul exact al acestui termen este încă un pic neclar. Asta înseamnă că a fost Maestru al Grajdurilor Imperiale ale lui Gallienus sau se referă la poziția sa de mai târziu în calitate de comandant al armatei de cavalerie a lui Gallienus? De-a lungul domniei sale Gallienus a fost întotdeauna dispus să promoveze talentul acolo unde l-a descoperit, iar Aureolus a fost unul dintre cei mai străluciți oameni noi care au fost numiți în mari poziții de comandă în armată, în locul senatorilor excluşi de la comanda militară în 261 p.Chr. de impărat.

Cu Gallienus

Gallienus cu numele latin complet Publius Licinius Augustus Egnatius Gallienus; (cca.218-268 p.Chr.) a fost al 41-lea împărat al Imperiului Roman şi a domnit împreuna cu tatăl său Valerian între 253-260 p.Chr. şi singur de la 260 la 268 p.Chr.. El a domnit în timpul crizei din secolul al treilea, care aproape a provocat prăbuşirea imperiului. Deşi a câştigat un important număr de victorii militare, el nu a reuşit să prevină secesiunea provinciilor importante, iar Imperiul Roman a fost la un pas de dezintegrare.

Inspirat de războinicii sarmați sau sasanizi, foarte mobili pe caii lor, împăratul Gallienus a dorit să creeze un corp mobil de luptători ecveștri (de la lat. ecvus – cal), numit comitatus. Ca Maestru al Grajdurilor Imperiale, Aureolus a fost persoana potrivită pentru a lucra cu Gallienus în dezvoltarea acestui concept pentru crearea unei forțe autonome de călăreți, ca o întreagă armată de câmp extrem de mobilă, sub controlul direct al împăratului. Aureolus a primit comanda acestei armate de călăreți (equites). El a fost primul comandant al acestui tip de armată din istoria imperiului roman, predecesoarea armatelor de cavalerie din următoarele şaptesprezece secole. Baza sa era la Mediolanum (astăzi Milano).

equites
Aureolus şi-a lăsat pentru prima dată amprenta în istorie în 258 p.Chr. sau 260 p.Chr.(data este incertă), când cavaleria sa a fost principala responsabilă pentru înfrângerea uzurpatorului Ingenuus în Bătălia de la Mursa (astăzi Osijek, în Croația). Se spune ca rebeliunea lui Regalianus din 260 p.Chr. a fost de asemenea înfrântă de armata de cavalerie a lui Aureolus.

Apoi în primavara anului 261 p.Chr. împăratul Gallienus l-a trimis din nou pe comandantul său de succes Aureolus să înfrângă alti doi uzurpatori, Macrianus şi Quietus, ale căror legiuni din Siria intraseră în Moesia. Aureolus a învins armata Macrianilor în bătălia decisivă care a fost purtată în primăvara sau la începutul verii anului 261 p.Chr., undeva în zona centrală a Balcanilor, cel mai probabil în Iliria, cu toate că Zonaras o localizează în Panonia. Armata rebelilor, era mărită de efectivele legiunilor provinciilor dunărene, care sprijiniseră mai înainte rebeliunile lui Ingenuus şi apoi a lui Regalianus. Efectivul acestei armate era, probabil, de cel puțin 30.000 de oameni. Lui Aureolus i-ar fi fost necesară o forță mult mai puternică decât armata sa de cavalerie, ca să-i atace şi să-i învingă. Gallienus pare să-i fi dat lui Aureolus mână liberă în zdrobirea rebelilor şi probabil că i-a încredințat o forță care s-a dovedit suficientă. În orice caz, armata uzurpatorilor a fost învinsă şi predată, iar cei doi lideri ai lor au fost ucişi. Victorios, Aureolus a încorporat în trupele sale soldați ai oponenților săi, iar forțele garnizoanelor dunărene au fost pacificate. Deşi revolta acestora era un pericol major pentru domnia lui Gallienus, generalul Aureolus este cel creditat cu suprimarea Macrianilor pentru că lui i-a fost dată responsabilitatea exclusivă pentru campania împotriva acestora.                                                                  Un alt uzurpator al tronului imperial a fost Postumus, care se autoproclamase împărat în 260 p.Chr. şi care conducea un teritoriu rupt din imperiul roman, autodenumit imperiul gallic. Gallienus a lansat împotriva lui două campanii, între anii 262 p.Chr. şi 265 p.Chr. fără a reuşi să-l elimine sau să-l învingă. Emisiunile monetare de la sfârşitul anului 265 p.Chr. ale lui Postumus prin care celebrează victoria asupra lui Gallienus, confirmă acest fapt. În orice caz, faptul că Postumus era principalul responsabil pentru uciderea lui Saloninus, fiul lui Gallienus, a făcut ca disputa lor să fie extrem de personală. Fiul împăratului, reprezentantul autoritătii imperiale cu titlul de cezar, împreună cu Silvanus, prefectul pretorian însărcinat să-l protejeze, au fost victime ale soldaților lui Postumus la cucerirea oraşului Cologne.

 Împotriva lui Gallienus

După înfrângerea rebelilor Macriani din 261 p.Chr., împăratul  Gallienus l-a trimis pe comandantul armatei de cavalerie Aureolus, probabil în anul 262 p.Chr., împotriva lui Postumus în încercarea de a-l zdrobi pe uzurpator şi imperiul său gallic. După un oarecare succes inițial împotriva lui Postumus, această primă încercare a eşuat, s-a afirmat, din cauza „nepăsării” lui Aureolus. Lui i s-a reprosat că nu a acționat suficient de energic pentru a obține o victorie completă, dându-i astfel lui Postumus răgazul să se replieze şi să se salveze de la dezastru. Probabil că împăratul nu i-a iertat niciodată lui Aureolus eşecul suprimării lui Postumus, considerat ucigaş al fiului său, fapt care pare să fi condus ulterior la retrogradarea şi eventuala abandonare a lui Aureolus de către Gallienus în 267 p.Chr..
S-a sugerat adesea că încă din această etapă Aureolus îl vedea pe Gallienus deplasat ca împărat şi că el ar fi permis în mod deliberat uzurpatorului galic să se sustragă de la distrugere. Totuşi, este posibil că în urma acestei campanii Aureolus să fi reuşit să-i izgonească pe Jutungi din provincia alpină Raetia, recuperată din imperiul gallic, fapt care în cazul lui Gallienus pare să fi eşuat, deşi acesta îşi dorise de mult controlul asupra Raetiei, considerand că Jutungii reprezintă o amenințare directă pentru Italia şi Roma.

O a doua campanie, în anul 265 p.Chr., condusă de Gallienus însuşi, de asemenea părea să fie în avantaj fata de Postumus, dar în timp ce îl asedia într-un oraş din Gallia (probabil Augusta Treverorum), Gallienus a fost rănit şi forțat să se retragă. După această a doua încercare eşuată, Gallienus nu s-a mai confruntat cu Postumus.
Conspirația lui Claudius, împreună cu prefectul pretorian – Aurelius Heraclianus şi Aurelianus, care urma să-l coste pe Gallienus chiar viața, sugerează că a existat tot mai mult convingerea, la cel mai înalt nivel al armatei din anii 260, că Gallienus nu se mai potrivea cu ceea ce trebuia să fie de regulă un împărat roman şi se poate foarte bine ca şi Aureolus să fi împărtăşit această convingere.

Poate, ca dac, Aureolus a fost ofensat şi de politica lui Gallienus, aceea de retragere a legiunilor din garnizoanele dacice în jurul anului 260 p.Chr., pentru a-şi întări armata din teritoriu pentru apărarea Italiei, permitând astfel incursiunile barbare în Dacia. Dovezile numismatice confirmă acest fapt, cu observația că este posibil ca retragerea legiunilor să se fi întâmplat chiar mai devreme. Astăzi se ştie cu certitudine că Gallienus în anul 257 p.Chr. a închis monetăria din Colonia Samizegetusa Ulpia Traiana, capitala Daciei romane, monetărie care funcționase neîntrerupt din 246 p.Chr. de la înființarea ei de către împăratul Philip Arabul. Ultimele monede cu legenda PROVINCIA DACIA emise aici, în numele împăraților Valerianus şi Gallienus poartă pe revers în exergă AN XI, anul al 11-lea al erei locale dacice, socotit de la înființarea monetăriei. Este un indiciu clar privind intenția împăraților Valerianus si Gallienus de retragere din Dacia în anii următori. Într-adevăr după anul 260 p.Chr. în timpul lui Gallienus, când Imperiul Roman era slăbit din cauza tulburărilor interne, mare parte a Daciei a căzut în mâinile năvălitorilor goți şi a altor migratori. Probabil că şi acest resentiment l-a determinat pe Aureolus să creadă că Gallienus şi-a pierdut dreptul său divin la domnie.

Aureolus a fost victima colaterală a unei conspirații a cărui principal autor a fost Claudius. Doua surse (Zosimus I.40 și Zonaras XII.25) raportează că conspirația a fost organizată de Heraclianus, Claudius şi Aurelian. Scopul era înlăturarea de la domnie a lui Gallienus prin crimă chiar, dar acesta era înconjurat încă de supuşi loiali. Unul dintre aceşti supuşi loiali împăratului era Aureolus, strălucitul general, comandantul armatei de cavalerie. Invidioşi pe victoriile obținute de Aureolus care-l făcuseră cunoscut în tot imperiul, Claudius şi Aurelianus vedeau în el un posibil rival în obținerea tronului imperial după dispariția împăratului în funcție. Soluția era sădirea neîncrederii între Gallienus și Aureolus, dezbinarea celor doi şi îndepărtarea lui Aureolus. Claudius şi Aurelianus au fost cei care i-au sugerat lui Gallienus că Aureolus l-a făcut scăpat pe Postumus sau că face parte dintr-o conspirație împotriva lui. (“Lingușirea este plata anticipată a trădării”- scria istoricul român Nicolae Iorga în cugetările sale.)

În orice caz, Aureolus pare să fi pierdut încrederea lui Gallienus ca urmare a eşecului său de a-l distruge pe Postumus în Gallia în 262 p.Chr.. Dând crezare celor care se vor dovedi ulterior călăii săi, Gallienus l-a îndepărtat pe Aureolus de la comanda cavaleriei şi l-a numit comandant al legiunilor provinciei Raetia în anul 267 p.Chr.. Comanda cavaleriei sale i-a fost dată lui Claudius, apoi lui Aurelianus, ambii deveniți, pe rând, împărați.

Pierderea comenzii cavaleriei de elită pentru care făcuse atât de mult ca să o creeze şi pe care a condus-o atât de strălucit, trebuie să fi părut o retrogradare umilitoare pentru Aureolus. Căzut în dizgrație, abandonat de împărat, izolat de cavaleria sa, este cert că Aureolus şi-a pierdut speranța unei apropieri. Este posibil ca toate acestea, să fi determinat infidelitatea sa față de împăratul Gallienus şi trecerea în altă tabără. Aureolus a simtit nevoia să se revolte şi să-şi caute un aliat. Totuşi nu se poate spune cu siguranță care au fost motivele pentru care Aureolus a organizat rebeliunea împotriva lui Gallienus. Este posibil să fi fost pure resentimente la retrogradarea lui după atacul asupra lui Postumus, combinate cu convingerea că politicile militare ale lui Gallienus au subminat apărarea Daciei şi a provinciilor Ilire, şi cu faptul că Gallienus nu mai avea valoarea de lider care se aștepta de la el.

Între 267 p.Chr. și 269 p.Chr. au avut loc două invazii masive ale triburilor de goți şi heruli pe teritoriul roman. Primul val a venit în timpul domniei lui Gallienus în 267 p.Chr. şi a început când herulii, un popor germanic nomad, s-au alăturat hoardelor de goți la devastarea coastelor Mării Negre şi Mării Egee. Bandele războinice amestecate au atacat Bizanțul şi Cyziscus, ajungând până în sudul Greciei. O armata ateniană, condusă de istoricul Dexippus, i-a împins pe invadatori spre nord, unde au fost interceptați de armata lui Gallienus, care a câștigat o victorie importantă în apropierea râului Nestos, la granița dintre Macedonia şi Tracia, cu ajutorul cavaleriei dalmațiene. Contingentele de goți din est au fost decimate abia doi ani mai târziu, în Bătălia de la Naissus, în 269 p.Chr. de armata împăratului Claudius, victorie în urma căreia şi-a luat numele de Gothicus.                           Înainte de a porni campania din anul 267 p.Chr. împotriva herulilor care invadaseră provinciile dunărene în număr mare, Gallienus i-a lăsat lui Aureolus sarcina de a apăra Alpii şi nordul Italiei împotriva unui posibil atac al lui Postumus.

Aureolus

Aureolus imaginat de Guillaume Rouillé in Promptuarium iconum insigniorum in anul 1553

Legiunile din provincia Raetia revoltate împotriva împăratului Gallienus l-au proclamat împărat pe Aureolus la sfârşitul anului 267 p.Chr. El a pornit din provincia Raetia invadând nordul Italiei, unde şi-a reluat vechea lui bază, cea de la Mediolanum. Oricum, este posibil ca pe termen lung consecințele rebeliunii lui Aureolus să fi fost mai grave, prin faptul că a expus Raetia invaziei Alamanilor, care şi-au continuat raidul în forță chiar în Italia în anul următor, în primele luni ale domniei lui Claudius Gothicus.
De la Mediolanum, Aureolus s-a declarat aliat al lui Postumus şi l-a invitat pe acesta să-l înfrunte pe Galienus pentru tronul Imperiului, cu sprijinul său. Oraşul Mediolanum cu Italia de nord şi provincia Raetia ar fi fost de mare importanță pentru Postumus dacă intenționa să mărşăluiască spre Roma.                                                                                                La atelierele monetăriei imperiale din Mediolanum (Milano) Aureolus ca împărat proclamat de armate, a emis monede purtând imaginea lui Postumus, cu apel la credința foştilor săi tovarăşi de cavalerie (equites – călăreți) pe revers. Acest lucru pare să fi fost ideea lui Aureolus pentru că Postumus nu s-a gândit niciodată să stimuleze loialitatea cavaleriei în acest fel. Luând în considerare aceste emisiuni monetare de la Mediolanum, pare probabil că Aureolus a făcut acest gest sfidător numai atunci când Postumus nu a reuşit să profite de criza din Italia. Nu se cunosc motivele pentru care Postumus a rămas rezervat: neîncrederea în Aureolus, teama de a se angrena într-un război de mare anvergură şi pierderea tronului său în cazul unei înfrângeri sau comoditatea şi suficiența de a-şi conduce în linişte imperiul său gallic.

În orice caz, indiferent de motiv, Postumus nu a profitat de aceasta oportunitate de aur, a ignorat invitația lui Aureolus şi nu a acționat în nici un fel: nici să conteste în nume propriu domnia lui Gallienus, nici să-l sprijine pe Aureolus în rebeliunea sa. Aureolus a acționat ca adjunct al lui Postumus până în ultimele zile ale revoltei sale, când pare să fi revendicat tronul pentru el însuşi. Impresia care rămâne după parcurgerea informațiilor şi a dovezilor referitoare la acest episod al istoriei, este că, doar Aureolus a visat la o alianță cu Postumus, pentru că se pare că relația nu era biunivocă. Nu avem dovezi care să ateste că şi Postumus îl considera aliat pe Aureolus, ba chiar a lăsat impresia că l-a ignorat total pe acesta.

Ca să-şi apere tronul, Gallienus a pornit spre Italia, nevoit fiind să întrerupă campania sa împotriva goților din Balcani în cel mai critic moment, pentru a se confrunta cu Aureolus. Nesusținut de Postumus, Aureolus a fost învins de Gallienus într-o luptă pe râul Adda la est de Milano, într-un loc cunoscut de secole ca Pontirolo (din limba latină Pons Aureoli, adica Podul lui Aureolus). Apoi Aureolus s-a retras în Mediolanum unde a fost asediat de armata lui Gallienus (inclusiv de cavaleria în crearea căreia Aureolus avusese un rol esențial şi la loialitatea căreia apela acum în zadar). 

Apoi, evenimentele de la Mediolanum au început să se deruleze cu repeziciune: asasinarea lui Gallienus şi proclamarea lui Claudius al II-lea ca împărat, înfrângerea şi asasinarea lui Aureolus.

Complotul şi asasinarea împăratului Gallienus 

Înainte de sfârşitul verii anului 268 p.Chr., în timpul asediului oraşului  Mediolanum împăratul Gallienus a fost asasinat într-un complot al comandanților de cel mai înalt rang, în care Claudius a fost aproape sigur un prim motor.                                                             A fost răspândit în tabără zvonul că forțele lui Aureolus părăsesc orașul, iar Gallienus şi-a părăsit repede cortul fără garda sa de corp, pentru a da ordinele necesare, când din întuneric a fost lovit mortal de Cecropius, comandantul Dalmațienilor.

În septembrie 268 p.Chr., Claudius a fost desemnat tribun militar de armata imperială care-l asedia pe Aureolus în Mediolanum. Se spune că şi-a câştigat poziția și respectul soldaților prin faptul că era puternic fizic, dar mai ales crud. A reuşit să-i succeadă lui Gallienus la tron şi este cunoscut în istorie sub numele de Claudius Gothicus. Potrivit lui Aurelius Victor şi Zonaras, auzind vestea că Gallienus a murit, Senatul de la Roma a ordonat repede executarea familiei sale (inclusiv pe fratele Valerianus cu fiul său Marinianus) şi pe susținătorii lor, pentru a intra în grațiile noului împărat Claudius, şi asta, chiar înainte să primească mesaj de la acesta să le cruțe viața şi să-l zeifice pe predecesorul său.

Gallienus nu a fost tratat în mod favorabil de către istoricii antici, parțial din cauza secesiunii Galliei şi Palmyrei şi incapacitații lui de a le recâștiga. Deşi considerat un împărat slab, el a reuşit totuşi să-şi păstreze tronul timp de 15 ani, în ciuda tulburărilor provocate în imperiu de invaziile barbare şi de cei treizeci de uzurpatori ai tronului imperial.

Asasinarea lui Aureolus

Cum era de asteptat, complotului lui Claudius i-a căzut victimă şi Aureolus. Sfârșitul lui a venit atunci când a incercat să se predea în septembrie 268 p.Chr. lui Claudius. Aureolus a fost ucis de Garda Pretoriană, se presupune, ca răzbunare pentru revolta împotriva lui Gallienus, în realitate ca un serviciu adus noului împărat. În aparență, Pretorienii şi-au luat singuri libertatea de a-i lua viața lui Aureolus înainte ca noul împărat Claudius să-i decidă soarta. Garda Pretoriană a fost o forță militară folosită în Imperiul Roman pentru paza şi securitatea împăratului. A fost desființată de împăratul Constantin I, în anul 312 p.Chr., tocmai ca urmare a implicării lor în asasinarea împăraților sau în desemnarea lor.
Sursele antice care se referă la Aureolus sunt limitate, iar informațiile pe care le oferă sunt adesea contradictorii. Printre acestea se numără Historia Augusta, Zonaras – epitomă și Zosimus – Historia Nova. Cariera sa, în special rebeliunea lui finală, a fost prezentata pe scurt în biografia lui Gallienus, a lui John Bray.

DACIA SI DACII PE MONEDELE ROMANE – ROMA SI DACIA (III)

Stindardul 4

Dacia și dacii pe monedele romane

Dacii erau un popor puternic. Ei sunt amintiți şi în Cronica de la Jülich (Germania de Nord), publi­cată la Leipzig în 1611, unde scriindu-se despre granițele Ger­maniei în vechime, este citată Geografia lui Ptolemeu: Toată Germania se separă de gali şi reți, de panoni, prin fluviile Rin şi Dunăre, de sarmați şi daci printr-o teamă reciprocă şi prin munți„.

 Dacia și împaratul Traian

Tra 23 av

Războaiele duse în Dacia de către romani au fost foarte grele, cu mari pierderi pentru ambele tabere. Dacii conduşi de regele Decebal s-au luptat cu curaj pentru apărarea pământului lor şi dacă n-ar fi fost trădați, poate altul ar fi fost cursul istoriei.

De departe, cea mai mare realizare a împăratului Traian şi cel mai mare triumf, a fost cucerirea puternicului regat Dacia. Cert este că pe tot parcursul guvernării sale, atât gloria lui Traian cât şi finanțele Romei, s-au alimentat în mare parte din cucerirea Daciei. Prin cucerirea romană, numele şi destinul Daciei au fost legate pentru totdeauna de numele împăratului Traian.

Guvernarea lui Traian este o epocă imperială bine reprezentată în numismatică. În anul 107 d.Chr. el a devalorizat moneda romană, scăzând puritatea de argint a denarului de la 93,5% la 89%. Greutatea de argint reală a scăzut şi ea, de la 3,04 grame la 2,88 de grame. Această devalorizare, împreună cu cantitatea masivă de aur și argint capturată în războaiele dacice, i-au permis împăratului Traian să emită o cantitate mult mai mare de denari decât predecesorii sau succesorii săi.

Emisiunile numismatice, ca mijloc propagandistic menit să proslăveasca gloria împăratului, au fost foarte numeroase. Împăratul Traian a emis la monetăria imperiala din Roma, o mare varietate de tipuri de denari din argint privind cucerirea Daciei, pentru a arăta lumii întregi gloria sa şi a Imperiului  Roman.

După primul război daco-roman, în anul 102 d.Chr. după reîntoarcerea la Roma, împăratul Traian a primit din partea Senatului titlul de Dacicus Maximus – Cuceritorul Daciei. Iată câteva exemplare de denari care ilustrează cucerirea Daciei:

Tra 25 revTra 25 av

Denar emis de Traian pentru a celebra câștigarea primului război dacic. Avers: Traian încununat de lauri privind spre dreapta; legenda IMP TRAIANO AVG GER DAC PM TR P COS V PP,  abrevieri pentru: Imperator. Trajan. Augustus. Germanicus. Dacicus. Pontifex Maximus. Tribuniciae Potestate. Consul V. Pater Patriae.
Revers: Luptator dac purtând pileus – căciula dacică, aşezat pe scut în atitudine tristă, cu falx-ul lângă el – sabia dacică curbată, folosită cu două mâini; legenda: SPQR OPTIMO PRINCIPI, abrevieri pentru: Senatus Populus Que Romanus. Optimo Principi.

Titlul de Dacicus apare pe majoritatea monedelor prin abrevierea DAC, însă există şi monede pe care apare numele complet DACICUS. Observăm că după primul război daco-roman, din anul 102 d.Chr, pe emisiunile monetare apare abrevierea COS V – Consul pentru a cincea oară, iar după cel de-al doilea război daco-roman, din anul 106 d.Chr, pe toate celelalte emisiuni apare abrevierea COS VI – Consul pentru a şasea oară.

Traian Dac captiv revTraian Dac captiv av

Denar argint emis de Traian la  monetaria imperiala din Roma, în 103 d.Chr; Avers: Bustul laureat spre dreapta/IMP NERVA TRAIANVS AVG GER DACICVS; Revers:  Dac Captiv  aşezat spre dreapta, la picioarele trofeului armelor /PM TRP COS V PP

Variante – Trofeul armelor sau trofeul armatei:

Trofeul arm revT1250rev      Trof Dacia rev

Tra 22 Trof arm rev

Această victorie din primul război daco-roman (101-102 d.Chr.) a fost mai mult o victorie de palmares, pentru gloria împăratului, o victorie fără pradă de război. Premiul cel mare urma sa fie câştigat abia în cea de-a doua campanie de cucerire a Daciei.

Tra 28 av Dacica Tra 28 rev Dacica

Denar roman Roma Imperială, intre 105 – 107, argint,  Avers: Bustul laureat spre dreapta, IMP TRAIANO AVG GER DAC P M TR P; Revers: Zeita Victoria, înscriind „DA-CI-CA” pe un scut atașat de un trunchi de copac (palmier)/ COS V P P S P Q R OPTIMO PRINC;

Traian Dacia avTraian Dacia Capta rev.jpg

Denar roman emis la monetaria din Roma în anii 106-107 d.Chr.; Avers: Bustul lui Traian laureat spre dreapta/IMP TRAIANO AVG GER DACICUS; Revers : Dacia tristă şezând pe  grămada de arme/COS VI SPQR  OPTIMO PRIN în exergă: DAC CAP (Dacia Capta) – Dacia cucerită

Variante denar argint:

Tra 24  avTra 24 rev      Dac Cap rev

Variantă pe monedă din bronz, emisă de Senat (SC- Senatus Consulta):

T dacia

T 150

Denar, monetaria Roma, intre 106-111, av: Bustul laureat spre dreapta/IMP TRAIANO AVG GER DAC PM TRP; rev: Dac captiv stand in picioare cu mainile legate, spre stanga, in spate pe jos se vad arme: scuturi, o lance si falxuri – sabii dacice incovoiate/COS V PP SPQR OPTIMO PRINC/DAC CAP;

T2aT2r

Denar roman emis la monetăria din Roma în anii 106-107d.Chr; Av: Bustul lui Traian laureat spre dreapta/IMP TRAIANO AVG GER DAC PM TRP COS VI PP, Rev : Roma pe tron spre stanga, dac îngenunchiat, legenda: SPQR OPTIMO PRINCIPI;

T7aT7r

Denar roman emis la monetăria din Roma în anii 107-113 d.Chr; Avers: Bustul laureat spre dreapta/ IMP CAES NER TRAIANO OPTIMO AVG GER DAC; Revers: Columna lui Traian/PM TRP COS VI PP SPQR;  

Variantă denar argint:

T350

 

 

 

 

Felicitas caduceu col avFelic caduceu col rev

Denar, monetaria Roma, intre 107-111 d.Chr; av: Bustul laureat al imparatului spre dreapta purtand aegis (egida) pe umarul stang/IMP TRAIANO AVG GER DAC PM TRP; rev: Zeita Felicitas spre stanga, tinand caduceul  si sprijinindu-se de Columna /COS V PP SPQR OPTIMO PRINC;

Pax faclia avPax faclia rev

Denar, monetaria Roma, intre 107-113 d.Chr; Avers: Bustul imparatului spre dreapta/IMP TRAIANO AVG GER DAC PM TRP; Revers: Zeita Pax (Pacea) cu faclia dand foc gramezii de arme si cu cornul abundentei in cealalta mana/COS V PP SPQR OPTIMO PRINC;

Traian este celebru privind lungimea inscripțiilor de pe monedele sale, care sunt cele mai lungi din seria monedelor imperiale. Aici, titlurile formează de fapt un şir continuu pe ambele fețe ale monedei. În jurul efigiei împăratului, pe avers, legenda cu prescurtări în limba latină: IMP TRAIANO AVG GER DAC PM TR P; ceea ce înseamnă: IMP[erator] TRAIANO AVG[vstvs] GER[manicvs] DAC[icvs] P[ontifex] M[aximvs] TR[ibunicia] P[otestate] şi care în limba romană se traduc astfel: „Împăratul Traian Augustus; Cuceritorul Germaniei; Cuceritorul Daciei; Preot suprem; Tribun al Poporului”

Pe revers, legenda cu prescurtări în limba latină : COS VI PP SPQR OPTIMO PRINC; cuvintele complete în limba latină: CO[n]S[vl] VI P[ater]P[atriae] S[enatvs] P[opules] Q[ue] R[omanus] OPTIMO PRINC[ipi] si traducerea în limba română: „De şase ori consul; Părintele Patriei; Senatul si poporul Romei: Cel mai bun imparat”

Dacia în secolele al III-lea si al IV-lea

După înfrângerea costobocilor de către romani şi asdingi (anii 170-172 d.Chr.) carpii au fost nu numai cei mai puternici dintre dacii liberi, ci şi cei mai periculoşi duşmani ai Imperiului roman la Dunărea de Jos (Iordanes, Getica, XVI, 91) Ei au atacat în repetate rânduri imperiul fie singuri, fie în alianță cu sarmații, goții şi alte seminții. Izvoarele literare şi epigrafice (texte, inscripții pe unele stele funerare, diplome militare, etc.) consemnează numeroase conflicte în secolele III-IV d.Chr, în anii 214-238, 245-247, 272, 295-297, 302-303, 306-311, 313-318 d.Chr. Urmare a victoriilor obținute asupra carpilor, unora dintre împărați li s-a conferit titlul onorific de Carpicus Maximus (Filip Arabul, Aurelian, Dioclețian, Maximian, Constantius Chlorus şi Constantin cel Mare – 336 d.Chr.) În urma acestor conflicte, o bună parte dintre carpi au fost transferați în Imperiul roman, iar alții au continuat să trăiască pe teritoriul lor de baştină, alături de goți şi huni, aşa cum arată izvoarele literare antice şi datele arheologice.

Provincia Dacia a fost abandonată de catre trupele romane și potrivit lucrării Breviarium Historiae Romanae de Eutropius, cetățenii romani „din orașele și teritoriile Daciei” au fost relocați în interiorul Moesiei. Totuși, unii istorici susțin că cea mai mare parte a populației civile a rămas și o parte a aristocrației a reînviat regatul sub Regalian și soția sa Sulpicia Dryantilla. Augusta Historia spune că el a fost dac, un descendent al lui Decebal.

Spre sfârşitul perioadei de dominaţie romană, după războaiele cu dacii liberi răzvrătiţi, cinci împăraţi şi-au luat titlul de “Carpicus Maximus” şi de “Dacicus Maximus”: Maximinus Tracul în anul 236 d.Chr; Filip Arabul în anul 247 d.Chr; Traian Decius în anul 249 d.Chr; Gallienus în anul 257 d.Chr şi Aurelian în anul 273 d.Chr. Se demonstrează, astfel, că dacii, ca populaţie în zonă, erau o prezenţă reală, chiar şi după încheierea perioadei de stăpânire a provinciei Dacia romană.

În 268-269 d.Chr. la Naissus, Claudius al II-lea (Gothicus Maximus) a obținut o victorie decisivă asupra goților. Deoarece la acea vreme romanii încă ocupau Dacia romană se presupune că goții nu au trecut Dunărea din provincia romană. Goții care au supraviețuit înfrângerii nu au încercat să fuga prin Dacia, ci prin Tracia. La granițele Daciei romane, carpii (dacii liberi) erau încă suficient de puternici pentru a sustine cinci bătălii în opt ani împotriva romanilor, din 301-308 d.Chr. Aceasta ne duce la concluzia că probabil Dacia romană a fost părăsită de către romani în 275 d.Chr. sau chiar mai devreme şi lăsată carpilor din nou, și nu goților.

Prin 296 d.Chr, sub Dioclețian, romanii au ridicat fortificaţii pe ambele maluri ale Dunării, cu scopul de a apăra frontiera.

În anul 336 d.Chr., Constantin cel Mare a recucerit provincia pierdută. Pentru că a înapoiat Dacia Imperiului Roman, el şi-a luat titlul de Dacicus Maximus. Cu toate acestea, în urma dispariției sale, romanii au abandonat definitiv Dacia. Astfel, in 336 d.Chr., încă existau daci împotriva cărora Constantin cel Mare a purtat bătălii.

Maximin Tracul

Maximinus Thrax, general de origine dacă, cu numele latin complet Gaius Iulius Verus Maximinus, a fost împărat roman între (20 martie 235-aprilie 238 d.Chr.) Se consideră în mod unanim că anul 235 d.Chr. este cel care marchează începutul crizei secolului al III – lea, anul urcării pe tronul Imperiului Roman a lui Maximinus I, primul împărat roman provenit din rândul militarilor de carieră, proclamat de legiunile din Pannonia. Au existat continuu animozități între Senat și împăratul-soldat, aceștia angajându-se într-o competiție cu consecințe dintre cele mai violente, competiție din care, în final, Senatul a ieșit învingător.

Primele campanii ale lui Maximinus ca împărat au fost împotriva triburilor germanice. După victoriile obținute asupra acestora, în zona Decumates Agri și în Bătălia de la Harzhorn, Maximinus și-a luat titlul de Germanicus Maximus. Securizând granițele cu germanii, cel puțin pentru o vreme,  Maximin și-a înființat  tabăra de iarnă de la Sirmium, în Panonia și din această bază de aprovizionare s-a luptat cu dacii și sarmații în timpul iernii dintre anii 235-236.

Maximinus Thrax avMaximinus Thrax rev

Denar roman de argint; Avers: Bustul lui Maximinus laureat spre dreapta; legenda: IMP MAXIMINVS PIVS AVG – împăratul Maximinus Pius Augustul; Revers: Zeița Victoria spre dreapta, ținând în mâini o ramură de palmier și o cunună de lauri; legenda: VICTORIA AVG – Victoria Augustus (împăratului);

Dacia și Filip Arabul

Filip I Arabul, cu numele latin complet Marcus Julius Philippus Augustus (204 – 249 d.Chr), a fost împărat roman între anii (244-249 d.Chr.)
Această rară monedă, emisă de monetăria din Roma, comemorează succesul în războiul împotriva dacilor Carpi, din anul 247, prin care Filip a câștigat titlul de Carpicus Maximus.

Phil Ar revPhil Ar av

Antoninian de argint; Avers: Bustul lui Filip cu armură și coroană radiatus; legenda: IMP PHILIPPVS AVG – împăratul Filip Augustul; Revers: Zeița Victoria spre dreapta, ținând în mâini o ramură de palmier și o cunună de lauri; legenda: VICTORIA CARPICA – Victoria asupra carpilor.

Dacia și Traian Decius

Potrivit lui Lactantius, împăratul roman Traian Decius (249-251 d.Chr.) cu numele latin Gaius Messius Quintus Decius, dorind să restabilească graniţele Daciei romane, a întreprins o expediţie de pedepsire împotriva dacilor-carpi, care atacasera de multe ori în scop de jaf, provinciile romane Dacia si Moesia. Moneda emisă cu această ocazie la monetăria imperială din Roma, un antoninian de argint, ni-l prezintă pe Decius ca pe un apărător al provinciei Dacia romană:

TD2aTD2r

Antoninian de argint; Avers: Bustul lui Traian Decius cu armură și coroana radiatus, spre dreapta; legenda: IMP CAES TRAIANVS DECIVS AVG – împăratul Traian Decius Augustul; Revers: Dacia personificată, în picioare, spre stânga, ținând în mâna dreaptă stindardul dac cu cap de lup (draco), legenda: DACIA

Dacia și Aurelian

Aurelianus, împărat roman intre anii 270-275 d.Chr., a retras în mod oficial trupele romane din Dacia în anul 275 d.Chr., acest act fiind cunoscut în istorie ca „retragerea aureliana”.

Aurelian 1avAurelian 1rev

Antoninian argintat; Avers: Bustul lui Aurelian cu armură si coroană radiatus, spre dreapta; legenda:IMP AVRELIANVS AVG – împăratul Aurelian Augustul; Revers: Zeul Sol (Soare) ținând în mâini globul pământesc și o cunună; la picioarele lui, doi captivi cu mâinile legate, purtând căciuli dacice – pileus; legenda: ORIENS AVG

Aceste câteva exemplare de monede romane, constituie o infimă parte din multitudinea de tipuri monetare care au ca subiect Dacia și dacii și care au fost emise în timpul Imperiului, în monetăriile imperiale sau în cele de provincie (piese din bronz). Existența acestor denari, antoninieni, follisi sau sesterți, ne permite prin analiză, cunoasterea unor evenimente legate de destinul Daciei și al dacilor, în istorie. Coroborând emisiunea lor cu perioadele de domnie ale împăraților care, într-un fel sau altul și-au împletit destinul cu aceste meleaguri, ele ne dezvăluie anumite informații importante, constituind dovezi de necontestat privind istoria Daciei.

Nicolae Sabin DORDEA

Nota: Imaginile utilizate pentru exemplificare au fost preluate în scop educativ, de pe site-uri care permit libera lor descărcare.

IMPARATUL TRAIAN – ROMA SI DACIA (I)

Împăratul Traian

Dati click pe imagini pentru a mări şi a vedea detalii

Bust Traian 1a Bust Traian 1b

Bustul in marmura al lui Traian – Galeria Chiaramonti, Muzeul Vatican

DSC05569

Copia unui bust al lui Traian aflat la Muzeul Vatican – Muzeul National al Civilizatiei Romane – Roma

T trof 975av

Efigie tipică a împăratului Traian pe monedele romane

 

 

 

 

 

Bust Traian 2a post Bust Traian 2b post

Bust al împăratului Traian descoperit la Ostia, realizat postum la ordinul succesorului sau Hadrian – Muzeul Vatican

Împăratul Traian (98-117d.Chr.) cu numele latin Nerva Traianus Marcus Ulpius, s-a născut pe 18 septembrie 53 d.Chr, în oraşul Italica (la marginea actualului oras Sevilla) din Hispania Baetica (regiunea Andaluzia, din Spania modernă). Tatăl său, M. Ulpius Traianus, era un cunoscut senator şi general, din faimoasa familie romană Ulpia, originar din peninsula Italică. Traian, viitorul împărat,  a urcat în ierarhia armatei romane, luptând în cea mai periculoasă zonă a Imperiului Roman, pe fluviul Rin, luând parte la războaiele lui Domiţian împotriva triburilor germanice.

Traian a fost unul din cei mai mari împăraţi ai Imperiului Roman. A fost în primul rând un mare comandant militar, care datorită reuşitelor sale, a sărbătorit cele mai mari triumfuri. În timpul guvernării sale Imperiul Roman a atins maxima sa întindere.

Caracterul său onest şi serios, l-au făcut sa fie apreciat atât de Senat cât si de popor, încă de la început. Se spune ca la moartea împăratului Nerva, în ianuarie 98 d.Chr, deşi era succesor legal, Traian fiind fiul adoptiv al împăratului, nu s-a grăbit la Roma să-şi ia tronul în primire, această grabă putând fi considerată nedemnă din partea lui. A ales să facă un tur de inspectie al trupelor care păzeau frontierele de la Rin si de la Dunăre. Vizita personală la garnizoanele de la marginea imperiului a fost o mişcare înţeleaptă a lui Traian pentru a-şi consolida sprijinul în rândul legiunilor pe care le comandase în campaniile impăratului Domiţian. Intrarea lui Traian in Roma, în anul 99 d.Chr, a fost un adevărat triumf. Mulţimile jubilau la vestea sosirii sale. Noul împărat a intrat în oraş pe jos, a îmbrăţişat pe fiecare dintre senatori şi chiar a umblat printre oameni obişnuiţi. A fost un comportament diferit de al oricărui alt împărat roman de până atunci şi probabil, acest lucru reflectă o mică parte din adevărata măreţie a împăratului Traian.

Deși avea suflet de soldat, noul împărat a înțeles necesitatea de a face aranjamente politice în capitală înainte de a-si concentra în întregime energia în altă parte. Anul 100 d.Chr. a fost petrecut la Roma, atât în ​​onorarea lui Nerva, cât și pentru construirea unui sentiment de guvernare în cadrul autorității Senatului. Curtea imperiala a fost redusă la minimum în comparație cu „administrațiile” anterioare. De-a lungul domniei sale, Traian a dat dreptul guvernatorilor provinciilor să ia decizii și astfel, doar problemele de importanță extremă erau înaintate împăratului. Datorită lui Pliniu cel Tânăr, guvernator de provincie a cărui corespondență cu împăratul mai există în mare măsură, poate fi văzut un portret viu al stilului lui Traian, în ciuda lipsei teribile de informații de la alți istorici antici. Într-adevăr, guvernarea sa a fost mai mult ca cea a unui general care foloseşte ofițerii subordonați în sens militar. Ca si Nerva, Traian a continuat măsurile populare care-i pedepsea pe delatori (informatori) pentru partea lor de vină în crearea dezordinii administrative, a redus puterea gărzii pretoriene și a reformat sistemul instanțelor de judecată. Pentru faptele sale, continuând și perfecționând sistemul de asistență socială cunoscut sub numele de Alimenta, el a câștigat din partea poporului renumele de Optimus – cel mai bun. În puținul timp cât a stat în Roma, Traian a pregătit lumea romană pentru 60 de ani de conducere constantă și eficientă.

În tot timpul petrecut la Roma, privirea împăratului era aţintita peste Dunăre. Marele istoric Tacitus, contemporan cu Traian, prin lucrarea sa „Germania” (una dintre puținele surse antice dedicate puțin cunoscutelor triburi germanice) a inițiat o propagandă publică, care ar fi putut sprijini expedițiile militare spre nord. Deși obiectivul lui Traian nu era chiar aliniat cu așteptările lui Tacitus, exista totuși susţinere atât din partea poporului cât și din partea aristocraţiei, datorată în mare parte eforturilor acestui istoric. Înainte de a lansa un atac, Traian a adunat două legiuni, al II-a Traiana și a XXX-a  Ulpia și le-a schimbat poziţia astfel încât să susţină o campanie de amploare. Până în primavara anului 101 d.Chr, planurile erau deja facute și împăratul a mărșăluit spre nord cu o armată care era formată din mai mult de 11 legiuni. În final, numărul legiunilor cu care a atacat regatul Dacia, a fost mult mai mare.

Modestia, i-a deschis noului împărat calea de a obţine mult mai uşor sprijin si ajutor, atât de necesare, în timpul primilor ani de domnie. Traian a arătat respect pentru Senat şi pentru oamenii simpli atunci când a promis că va informa întotdeauna Senatul despre strategia sa de guvernare şi când a declarat că dreptul împăratului de a se pronunța trebuie să fie compatibil cu libertatea cetătenilor guvernati. Traian a fost un om educat, nu un învăţat, dar fără îndoială, a fost o figură foarte puternică, masculină. El a avut un adevărat simţ al demnităţii, dar si al modestiei, care în ochii romanilor, a făcut din el un împărat cu adevărate virtuţi.

Dar, cu toate virtuţile sale, împăratul Traian nu a fost un om perfect. Se spune că-i plăceau vinul şi băieţii tineri. Mai mult încă, părea că se bucura cu adevărat de ideea războiului. Pasiunea lui pentru război venea de la simplul fapt că era foarte priceput în arta războiului. A fost un general strălucit, aşa cum ne arată realizările sale militare (Germanicus, Dacicus, Parthicus). Era foarte popular în rândul trupelor, datorită disponibilitaţii sale naturale, de a participa la muncile grele ale soldaţilor săi.

Portretul său fizic de pe aversul monedelor ne mai dezvăluie şi alte trăsături ale caracterului său:  liniile regulate ale feţei, nas usor acvilin – exprimă hotărâre, bărbia mică, dar voluntară – perseverenţă, iar gura cu buze subtiri, de „om cumsecade” – cinism.

T8a

T8r

Denar roman emis la monetăria din Roma; Avers: Bustul laureat spre dreapta/ IMP TRAIANO AVG GER DAC PM TRP COS V PP; Revers: Zeita Roma ţinând de mână un copil, în cealaltă mână cornul abundentei/SPQR OPTIMO PRINCIPI, în exerga: ALIM ITAL – Alimenta Italica;

Pasiunea lui Traian pentru război si viaţa militară nu i-au dat pace. După războaiele daco-romane imperiul s-a bucurat de o perioada liniştită de câtiva ani, după care, în anul 114 d.Chr., a pornit un nou război înspre est, împotriva Imperiului Part. Deşi a anexat Armenia şi a cucerit spectaculos întreaga Mesopotamie, inclusiv capitala Parthiei, Ctesifon, in 116 d.Chr., steaua lui Traian a început să apună. Revoltele din ţările recent cucerite, în rândul evreilor din Orientul Mijlociu şi a mesopotamienilor, i-au slăbit convingerea de a continua războiul. Traian şi-a retras trupele în Siria, deşi această manevră a afectat aura sa de invincibilitate. S-a hotărât să se intoarcă la Roma, dar nu a mai apucat să revadă capitala imperiului. A murit la 9 august 117 d.Chr. în drum spre Roma, la Selinus, în Cilicia.

T10a

T10r

Denar roman emis la monetăria din Roma intre anii 113-116 d.Chr.; Avers: Bustul laureat spre dreapta/IMP NER TRAIAN OPTIM AVG GERM DAC; Revers: Zeul războiului, Marte, spre dreapta, cu coif si lance/PARTHICO PM TRP COS VI PP SPQR;

Ca administrator civil, Traian este bine cunoscut pentru programul său amplu de construcţii publice, care a remodelat Roma şi a lăsat repere durabile, cum sunt Forumul lui Traian (107-117 d.Chr.) şi Columna lui Traian (107-113 d.Chr.), capodopere ale arhitectului Apollodor din Damasc. A dispus drenarea Mlaştinilor Pontine, a construit un nou port la Ostia, a construit foarte multe drumuri, poduri si apeducte. Toate acestea au fost finanţate din marea comoară a dacilor, obţinută ca pradă în al doilea război de cucerire a regatului Daciei, în anii 105-106 d.Chr.

Traian 1

Statuia de bronz a împăratului Traian – Via dei Fori Imperiali, Roma

Popularitatea sa a ajuns la asemenea nivel încât Senatul Roman i-a acordat lui Traian titlul de optimo principi, adică cel mai bun împărat. Dupa dispariţia sa, timp de patru secole a rămas tradiţia ca oricărui nou împărat urcat pe tronul Romei, să i se ureze de către Senat să fie felicitor Augusto, melior Traiano, adică „mai norocos decât Augustus şi mai bun decât Traian”.  Edward Gibbon, istoric din secolul XVIII, în lucrarea sa Istoria declinului și a prăbușirii Imperiului Roman, publicată  între anii 1776 și 1778, îl considera pe împăratul Traian ca unul din cei cinci împăraţi buni  ai Imperiului Roman. Spre deosebire de alţi conducători din istorie, reputaţia lui Traian a rezistat timp de 19 secole.

Nicolae Sabin DORDEA

Nota: Imaginile utilizate pentru exemplificare au fost preluate în scop educativ, de pe site-uri care permit libera lor descărcare.

Mai jos, în această sectiune, puteti vedea articolele:

TUMULII DE LA APOLD – O POSIBILA NECROPOLA CELTICA