IMPRESII DE VACANTA (I)

Richmond – Mamaia

Dupa o saptamana petrecuta la Roma cautand statui de Daci printre monumentele si prin muzeele romane, ma intorc in tara pe care o iubesc cel mai mult, cu bunele si cu relele ei. La fel ca de multi ani incoace, mergem pe litoral in ultima decada a lui iunie, fiindca suport greu caldura excesiva din iulie sau august, ca orice roman nascut si crescut intr-un oras de la poalele muntilor. Totusi, accept sa petrec in fiecare an zece zile la malul marii, de dragul Adinei, care adora marea. Merge pe plaja dis-de-dimineata, cand marea e linistita, aerul proaspat, razele soarelui sunt blande. Este momentul magic cand ai sentimentul ca marea e acolo numai pentru tine..

Ca si anul trecut, stam la hotelul Richmond din Mamaia, un hotel de patru stele, in stil englezesc, cu doar 47 de camere, de o curatenie exemplara, unde patronii si personalul fac tot posibilul ca oaspetii lor sa se simta confortabil si multumiti. Cele ce caracterizeaza acest hotel sunt eleganta, bunul gust, serviciile de calitate, mancarea excelenta. Receptionere, majordomi, cameriste, chelneri, toti au o conduita plina de respect, dar si prietenoasa. Ca-i cheama Antonia, Veronica, Iulian, Cosmin sau cine stie cum, toti tinerii amabili si zambitori de aici, asa au fost educati de doamna Aura Bujduveanu, care coordoneaza totul, ajutata de fiica sa, Kirana. O fac cu profesionalism, implicare, bunavointa si seriozitate. Multumesc Richmond !

 

Plaja

Mergem zilnic pe plaja privata M. cu care hotelul are o conventie. Stau comod pe un pat cu saltea sub o umbrela uriasa. Dupa ce mi-am luat o portie (minima) de soare, privesc oamenii, sunt de tot felul: albi, roz, rosii, negri, grasi, slabi, frumosi, mai putin frumosi, tineri, batrani, copii. Ma bucura strigatele copiilor jucandu-se in mare, prezenta tinerelor si a tinerilor cu siluete suple, bronzati si veseli, iradiind sanatate. In apropiere, un burtos cam tuciuriu intuneca putin peisajul in timp ce comanda o sticla de sampanie in frapiera cu gheata, ca sa-si impresioneze maimutica cu palarie de langa el. Desi ma simt foarte bine, cred ca ar fi necesar sa mai rupem monotonia programului zilnic: mic dejun, stat la plaja, masa de pranz, somn de voie, stat la plaja, plimbare pe faleza (sau bowling), cina la o terasa, somn … si de la capat. Dorinta de a ma bronza cu tot dinadinsul nu a fost niciodata unul din obiectivele mele. Sincer, nici macar in cele doua ore rezervate pentru plaja de dimineata, nu am rabdare sa stau intins la soare ca o foca. Trebuie sa fac ceva in acest timp, o baie in mare daca apa e suficient de calda, sa mai stau si la umbra, ca sa citesc o carte sau sa dezleg cuvinte incrucisate, in timp ce beau o minunata gran crema sau o bere. Admir stoicismul cu care rezista la soare reprezentantele sexului frumos, care fac asta din dorinta de a se bronza cat mai frumos si mai repede: isi aplica tot felul de creme de plaja, se intorc rabdatoare pe toate partile, chiar stau cateodata in pozitii destul de incomode. Ce vrei, rabda baba la frumusete!

Ma simt total inconfortabil cand baietii care deservesc plaja privata ii gonesc pe cei care vor sa-si astearna cearceafurile pentru ca nu-si permit sa plateasca sezlonguri sau paturi cu saltele. Stiu ca e ordinul patronului, dar nu inteleg de ce goana dupa profit ii face pe unii sa se comporte salbatic cu semenii lor.

In week-end e infernal, oriunde te uiti sau te invarti, nu ai loc sa arunci un ac. Vineri dupa-amiaza vin turistii de week-end, cei care sunt pe fuga, cei care vor sa se distreze repede, sa se bronzeze repede, sa plece repede. Pe plaje, chiar si pe cele private, unde timp de o saptamana a fost liniste, e o aglomeratie de nedescris. Am un deja vu cand pe portiunea de plaja ingusta se inghesuie sa stea la soare sute de persoane. E imaginea dintr-un documentar de pe National Geographic, imaginea a mii de foci venite sa se adaposteasca pe tarmul nu stiu carei insule din Marea Nordului. Se incinge atmosfera de fiesta. DJ-ul e surd, muzica e data la maximum, simti basii cum iti vibreaza in piept, in plus, auzi si bufniturile surde, ca de tobe tatare, ale concurentei de pe plajele invecinate.  Nimeni nu se intelege cu nimeni. Pe plaja se acumuleaza tone de gunoaie.

De luni, viata pe plaja revine la ritmul relaxat, anterior invaziei.

Nicolae Sabin DORDEA

Anunțuri

RABDAREA SI RESPECTUL IN TRAFIC

Motto: “Nu aştepta să primeşti de la ceilalţi mai mult decăt poţi tu dărui sau altfel spus, dăruieşte întotdeauna mai mult decât poţi primi”

Zilele trecute am reflectat la elemente ca răbdarea, respectul si siguranţa în trafic. Voi scrie astăzi despre elemente din viaţa reală, lucruri care nu sunt cuprinse în reglementările privind circulaţia pe drumurile publice.
În timp ce numărul de maşini din Romania a crescut enorm în ultimii douăzeci de ani, infrastructura a evoluat foarte puţin. Un număr de câteva ori mai mare de maşini, se înghesuie pe aceleaşi vechi drumuri. Dacă circuli pe şoselele Romaniei, în special pe cele aglomerate, poţi avea parte de atâtea ciudăţenii în trafic, de atâtea feluri în care reacţionează oamenii, încât trebuie sa te înarmezi cu multă atenţie şi mai ales răbdare, altfel vei fi extrem de stresat, ţi se va ridica tensiunea si nervii tăi vor fi întinşi la maximum. E adevărat că noi, oamenii, suntem diferiţi, fizic, intelectual, emoţional. De altfel, ar fi plictisitor şi monoton să fim cu toţii la fel, cum s-a spus de multe ori, dar se pare că unii sunt prea diferiţi totuşi. Cred că ideal ar fi ca după nişte minime standarde de educaţie, bun-simţ şi respect, să semănăm oarecum între noi.
Toţi cei care circulă în acelaşi timp cu tine, pe aceeaşi arteră rutieră, se cheamă că îţi sunt de fapt colegi, colegi de trafic. E adevărat că în trafic sunt extrem de multe situaţii care te pot deranja, menite parcă sa te scoată din răbdări, însă totul este sa-ţi păstrezi calmul. Am putea trece in revista doar câteva:
Ai ocazia să vezi pietoni care “se aruncă”, efectiv, pe “zebră” (vorbim de treceri nesemaforizate), fără să se asigure absolut deloc, bazându-se pe protecţia acesteia si lăsându-şi propria siguranţă în seama conducătorilor din trafic. E o atitudine total riscantă. E adevărat că trecerea de pietoni te protejează, dar dacă un şofer se trezeste cu cineva în faţă, la doar doi-trei metri, s-ar putea sa fie cam târziu.
Întâlneşti câte un “nene” cu câte o maşină scoasă parcă din muzeu şi pusă în faţa ta pe şoseaua cu doar două sensuri şi linie continuă, ca să te scoată din sărite cu viteza ei de deplasare de tip “melc”.
Din aceeaşi categorie de “vitezişti”, apare câte o “tanti”, care drăguţa, din prea multa prudenţă, merge mult mai încet decat este recomandat, reuşind să facă în spatele ei câte o coadă de doi kilometri de maşini şi şoferi exasperaţi. Pe toţi oamenii aceştia îi înţeleg, trebuie să acceptăm că toată lumea trebuie să trăiască, fiecare aşa cum poate si cum îşi poate permite.
Cei pe care nu-i pot înţelege, sunt cei lipsiti de un minimum de bun-simţ: cel care nu semnalizează sau semnalizează doar cu doi metri înainte să schimbe direcţia sau chiar să se oprească; cel care, din lateral, deşi semnalizează, în secunda următoare îţi intră în faţă, “îti ia faţa” cum se spune; cel care depăşeste coloana de maşini staţionată, ca să intre în faţă; cel care nu acorda prioritate, crezând, din orgoliu, că el are dreptul să treacă primul oriunde; cel care, din egoism şi prostie, se opreste în mijlocul drumului încurcând tot traficul, crezând el, că este suficient dacă a pus avariile; cel care vorbind la telefon şi nefiind atent la trafic, crează probleme celorlalţi, deşi crede că are abilitatea de a face perfect mai multe lucruri deodată. Dacă-i adaugi şi pe cei care strigă, proferează injurii sau fac scene obscene, ai în faţă o întreagă menajerie, dar asta nu inseamnă că ai epuizat toate exemplele, ele sunt mult mai multe. Cu toţi cei enumerati mai sus îţi trebuie atenţie, răbdare sporită şi multă, multă îngăduinţă.
Există o conduită nescrisă, o politeţe, un respect în trafic pe care-l aplică doar cei educaţi. “Ghiolbanul” needucat, egoist, lipsit de respect şi bun-simt, nu va învăţa asta niciodată. Se dă grăbit, ocupat, deşi observi că după vreo 300 de metri el a ajuns la destinaţie şi atunci îţi vine să te intrebi “Oare de se grăbea acest individ ? Arde undeva ? I-a născut nevasta ? E cineva în pericol ?“ Răspunsul este nu, nici una din toate acestea, aşa este el, nu respectă pe nimeni, nu respectă legea, crede că lui i se cuvine totul. Dar aici apare regula care-l contrazice, cea a traiului în comunitate, a democraţiei dacă vreţi, care zice că poţi să faci orice doreşti atâta timp cât nu-i deranjezi pe ceilalţi. Acest tip de om, mai devreme sau mai târziu, într-un fel sau altul va plati cu vârf şi îndesat. “Dumnezeu nu bate cu bătul !”
Se spune că fiind oameni, suntem cu toţii supusi greşelilor. Parafrazând un proverb aş spune că “numai cine nu conduce, nu greşeste”. Totul e să recunoşti când ai greşit şi să nu persişti în greşeli, să nu devină acesta un mod de a conduce în trafic.
Foarte mulţi gonesc ca să ajungă cât mai repede undeva. Unde ? Nici o destinaţie nu justifică o asemenea grabă. Nimeni şi nimic nu merită să-ţi pui viata în pericol. Acceptă că poţi să ajungi cu cinci minute mai târziu, dar întreg şi nevătămat !
Teribilismul şi nevoia de competitie, nevoia de adrenalină a tinerilor, le inteleg, dar nu în trafic. Statistica demonstrează că, de prea multe ori, acest gen de competiţie s-a sfârşit prost. Unii se cred la curse de formula 1 sau în filme cu “băieti răi”. In multe cazuri provocarea este tacită: “masina mea e mai tare decat a ta”, se iau la intrecere din priviri, accelerează la maximum care mai de care, pentru a demonstra asta. Culmea ironiei, câte unul cu o droască de maşină, adusă de la cine ştie ce depozit de epave din străinatate, neavând simtul realităţii, încearcă să se ia la intrecere cu câte un bolid adevărat, să demonstreze el că-i mare şofer, chiar şi în caruţă. E un joc absolut periculos, de cele mai multe ori cu consecinţe nefericite.
Pe autostradă, mai întâlneşti câte un şofer care uită că e pe banda a doua şi merge în legea lui, suficient de încet cât să încurce tot traficul. Se va găsi cineva, în mod sigur, care să-l preseze din spate şi să-i adreseze flash-uri. Interesant, pe subiectul acesta, părerile sunt împărţite. Cineva imi spunea: “Păi, în vest, n-ai voie să faci asa ceva, auzi să-l presezi din spate şi să-l atentionezi cu flash-uri. Te amendează imediat. Dacă mi-ar face mie cineva aşa ceva, m-aş face că m-am speriat şi aş pune imediat nişte frâne, de l-aş băga pe ăla din spate în sperieţi.“ Eu cred că nici atitudinea asta nu-i corectă, ba-i chiar periculoasă şi chiar nu văd de ce cineva s-ar simti jignit fiindcă altcineva îndrăzneste să-l atentioneze. Cred că problema se pune cu totul altfel, nu este loc de orgolii si sensibilitaţi. Banda doi pe autostradă este destinată pentru depăşiri şi nu pentru dormit. Deci cel care merge mai lent şi nu-si impune un regim mai ridicat de viteză, e bine să circule pe banda unu. Să încercam să gândim şi altfel. Poate cel din urma ta se grăbeşte de-adevărat, poate că are un motiv  întemeiat, o urgentă, e nevoit sa depăsească, nu neapărat pentru că ar crede că are o maşină mai tare ca a ta. In asemenea situatie, reacţia corectă şi de bun simţ este să te retragi pe banda unu, să-l laşi să te depasească, fără nici un regret şi fără a te simti deloc jignit.
Un bun exemplu de convieţuire civilizată în trafic este cea a soferilor de TIR. Desigur, veti spune “păi asta e meseria lor”, iar ei constituie o categorie aparte. Este adevărat, dar şi ei sunt participanţi la trafic şi trebuie recunoscut faptul că în marea lor majoritate sunt chiar adevăraţi profesionişti. Sigur, există si excepţii, când se găseşte câte un tânăr mai impetuos, care se crede în maşină sport şi se hazardează să facă depăşiri riscante cu ditamai monstrul dupa el. Ceea ce vreau să menţionez însă, este faptul că asistând recent, pe parcursul unui drum de 240 de kilometri, la dialogurile lor prin statii radio, am constatat că modul de adresare, nivelul de discuţie, au evoluat mult faţă de ceea ce purtau undele în urmă cu câţiva ani, când ţi se veştejeau urechile de ceea ce puteai să auzi. Acum auzi apeluri şi răspunsuri civilizate, de genul: “Rog un coleg să-mi spună care este situaţia drumului pe ruta X-Z” sau “colegi, aveti grijă, în satul S, e un pieton beat care merge pe mijlocul drumului”. Subliniez că între ei exista o solidaritate, se ajută reciproc privind traficul, starea vremii şi a drumului, eventualele controale, asistenţă în caz de probleme tehnice, trasee ce trebuie urmate în caz de blocaje şi multe altele. Folosesc un cod de conduită nescris, cel al iniţiaţilor, dar care se reflectă în mod pozitiv şi faţă de conducătorii celorlalte mijloace de transport. Poate n-ar fi lipsit de interes să mai învăţăm câte ceva şi de la ei.
Ce frumos este când un şofer de TIR aflat în faţă, îţi face semn scurt din semnalizatorul dreapta că “poti sa-l depăşesti în siguranţă” – fiind în faţă şi la înălţime, el vede mult mai bine – tu depaseşti şi îi spui “mulţumesc” clipind din avarii, iar el îţi răspunde scurt din faruri “cu plăcere”. Civilizat, nu ?
În marile aglomerări urbane, funcţionează foarte bine o altă regula nescrisă, dar de bun simţ, numită “regula fermoarului”, când cei aflaţi pe artera principală, oprind cu răbdare, fac semn din faruri şi permit şi celor de pe arterele secundare să intre în trafic, câte unul, după care următorii permit altuia şi aşa mai departe. Cei care intră în trafic înclină din cap zâmbind sau fac cu mâna în semn de mulţumire. Mi se pare un comportament absolut civilizat, care îti dă o stare de linişte.
La fel este când un şofer vrea să vireze în stânga prin faţa ta, pe o stradă aglomerata cu doar câte o bandă pe sens, iar tu opreşti pentru zece secunde ca să-l laşi să treacă. El îţi face semn cu mâna ca mulţumire, dar fii sigur că sunt mulţumiti şi toţi cei care erau în spatele lui aşteptând să se fluidizeze traficul. Când faci un asemenea gest, chiar dacă nu ţi se multumeşte, simţi că eşti prieten cu semenii tăi, că ai făcut o mică faptă buna, îţi dovedesti ţie, din când în când, că eşti în stare să convieţuiesti cu lumea. Acest lucru crează satisfacţie, îţi dă o stare de bine, te simţi mai bun. Vibraţia ta creşte, este ca şi cum ai cânta. Este vorba de un simplu gest de bunăvoinţă, care nu te costă nimic, doar câteva secunde dăruite unui semen al tău, dar o faptă pentru care poţi avea respectul colegilor de trafic.
Să ai răbdare în trafic, să conduci relaxat dar totodată atent la drum, să respecţi regulile, să prevezi ce intenţii au cei din imediata ta apropiere, constituie o provocare, dar asta mai înseamnă şi că poţi să deţii în mod conştient controlul a ceea ce se întâmplă în jurul tău. Să fii mai îngăduitor, mai înţelegător în trafic cu persoanele în vârstă, începătorii sau persoanele de sex feminin, crispate şi înfricosate de traficul nebun, gândindu-te ca ai fost şi tu începător şi că vei deveni şi tu cândva vârstnic (să devii femeie, e ceva mai greu), înseamnă sa ai acea conştiinţă care te defineşte ca om.

Nicolae Sabin DORDEA