CAPUL DE LUP – STINDARDUL RAZBOINICILOR DACI PE MONEDELE ROMANE

CAPUL DE LUP – STINDARDUL RAZBOINICILOR DACI PE MONEDELE ROMANE

Un articol de Nicolae Sabin Dordea

stindardul-4

 

În monetăria romană una din cele mai cunoscute monede emise în numele împăratului Traian Decius, referitoare la provincia Dacia, este un antoninian care are pe revers personificarea provinciei (genius provincie) reprezentată de o femeie în picioare, orientată spre stânga, cu îmbrăcăminte specifică femeilor dace (cu chiton lung si pileus) şi care ține în mâna dreaptă insemnul Daciei, stindardul dacic cu cap de lup. Pe marginea monedei în jurul personajului, este inscripționată legenda DACIA.                                                         Pe site-urile de vânzări, în descrierea stindardului purtat de personificarea Daciei pe revers, în loc de “cap de lup” apare în mod frecvent şi total eronat, “cap de măgar”. Sigur că asta nu jigneste pe nimeni, însă greseala provoacă, în cel mai bun caz, zâmbete îngăduitoare, dacă nu dezaprobare.

T Decius Stindard

Antoninian, Traian Decius, Dacia, stindardul dacic cu cap de lup

Traian Decius sestert Dacia avTraian Decius sestert Dacia rev

Sesterții şi dupondii emişi de Senat în numele lui Traian Decius, poartă de asemenea pe revers personificarea provinciei Dacia în picioare, orientată spre stânga, îmbrăcată specific femeilor dace şi care ține în mâna dreaptă insemnul Daciei, stindardul dacic cu cap de lup; legenda DACIA si SC (Senatus consulta) în câmpul monedei.

Traian Decius 2 Dacia

Este adevărat că pe unele monede acest cap de lup nu este tocmai reuşit, de multe ori seamănă cu un cap de cămilă, de cal sau de măgar (vezi moneda de mai sus), dar asta nu ne îngăduie să privim lucrurile la modul superficial, nu justifică ignorarea realității istorice.                                                                                                                             Pentru acuratețea informațiilor privind acest simbol din istoria Dacilor ne simțim datori să facem o scurtă clarificare insoțită de dovezi şi argumente certe.                                   Eroarea a apărut în Dicționarul monedelor romane, editat la Londra în urmă cu 127 de ani şi s-a perpetuat până în zilele noastre (Dictionary Of Roman Coins, Seth William Stevenson, London 1889). La pagina 663, dicționarul descrie foarte frumos şi corect reversul monedelor coloniale ale provinciei Dacia, unde sunt citați renumiți numismați Jan Havercamp şi Vaillant: <„Dacia a fost cea de-a doua provincie (Moesia a fost prima) care a emis o monedă în onoarea lui Philip. Aceasta este datată din anul I al erei dacice. Tipul monetar constă dintr-o figură feminină in picioare, îmbrăcată după felul dacilor și care reprezintă geniul provinciei. Ea ține o sabie dacică în mâna dreaptă și un stindard în mâna stângă, pe care este marcat numărul XIII.” Vaillant, în monedele  sale coloniale, oferă o medalie a impăratului Aemilianus, cu Provincia Dacia, AN VII, și o figură feminină care ține un steag marcat cu numărul XIII, și un altul marcat cu numărul V, în câmpul monedei. „Numerele (spune Jan Havercamp) semnifică faptul că veteranii legiunii a cincea, numită Macedonica, și a treisprezecea, numită Gemina, au fost plasati în provincia Dacia de împăratul Filip. Aceste legiuni, incă din timpul lui Traian, au fost aproape întotdeauna staționate în provincie. „>                                                                                                         O altă descriere corectă: „Dar, pe monedele coloniale ale Daciei în general, de la Philip la Gallienus, provincia este reprezentată după cum urmează: O femeie, stand in picioare, împodobită cu pileus, ea purtand un fel de tunică și o mantie lungă, ținând în fiecare mână un drapel militar. Pe membrana sau pavilionul mic din dreapta ei este înscris numărul V, pe cel din stânga ei, numărul XIII. Pe alte monede femeia poartă în mâna dreaptă o sabie curbată, specifică locuitorilor țării;”                                                                                           Dar iată că, mai jos, erudiții mai fac şi confuzii. La pagina 664, acolo unde dicționarul descrie reversul monedelor emise sub împăratul Gallus, se face o mare eroare: “Pe o a doua monedă de alamă foarte rară emisă în numele împăratului Trebonianus Gallus, figura feminină ține în mâna dreaptă o ramură; și în mâna stângă un toiag, care pe partea superioara are un cap de măgar” (on the top of wich is an ass’s head) – [Corect ar fi „un cap de lup” – n.r.].                                                                                                                     În textul incriminat există de fapt două confuzii. Prima, şi cea mai regretabilă, este faptul ca stindardul dacilor era în realitate un cap de lup şi nicidecum un cap de măgar. Cea de-a doua confuzie este legată de faptul că în text sunt descrise amalgamat reversurile a două tipuri monetare diferite, emise în numele împăraților Trebonianus Gallus şi Traian Decius. Realitatea este aceasta: Monedele coloniale aparținând unui anumit tip monetar care au fost emise în Provincia Dacia la monetăria din colonia romană Ulpia Traiana Sarmizegetusa au într-adevăr pe revers figura feminină care ține în mâna dreaptă o ramură de măslin, însă în mâna stângă ea are un sceptru sau un parazonium, nu un stindard. Tipul monetar în discuție a fost emis pentru prima dată în numele lui Decius şi abia mai târziu în numele lui Gallus:

Trebonianus Gallus PD avTrebonianus Gallus PD rev

Sesterț emis în Provincia Dacia în numele lui Trebonianus Gallus                                         Prima parte a frazei in textul amintit se referă la monede coloniale, pe când partea a doua a frazei se referă la monedele imperiale emise de Senat sau de împăratul Decius (prezentate la inceput), pe reversul cărora figura feminină ține în mâna dreaptă insemnul Daciei, stindardul cu cap de lup.                                                                                               Eroarea se repetă mai jos, tot pe aceeaşi pagină 664 a dicționarului, acolo unde se descrie reversul monedelor imperiale, emise de împăratul Traian Decius sau de Senatul roman: „Figura în cauză poartă în mâna stângă un toiag înalt, pe care este plasat capul unui măgar, aparent ca și cum ar fi un insemn național, așa cum se observă pe monedele emise de Senat în numele împăratului Traianus Decius si de asemenea, pe monedele de argint emise de către împărat.” (bears in her left hand a tall staff, on which is placed the head of an ass, seemingly as thongh it were national ensign). Din intregul text reiese că aceste erori si confuzii au fost preluate în dictionar de la Vaillant.                                 Informația a fost a preluată de către numismati sau dealeri în această formă eronată, fără a mai fi filtrată. Am văzut pe site-uri şi descrieri corecte făcute de cunoscători, însă marea majoritate sunt simpli vânzători, al căror principal obiectiv este vânzarea, lăsând în plan secund sau ignorand total educația istorică.

Pentru a demonstra adevărul istoric, ne întoarcem puțin în timp.                                       Încă din timpul domniei regelui dac Burebista (82- 44 a.Chr.) Dacii erau percepuți ca o amenințare la adresa Imperiului Roman. Cezar îşi propusese o campanie împotriva Dacilor, dar intenția i-a fost zădărnicită de asasinarea sa în 44 a.Chr. După un secol şi jumătate, anterior epocii lui Traian, în timpul împăratului Domitian, înfrângerea legiunilor generalului Fuscus şi capturarea steagurilor romane de către Daci (87 p.Chr.) au creat panică la Roma. În timpul războaielor grele duse de împăratul Traian în Dacia (101-102 si 105-106 p.Chr.), rezistența acerbă şi vitejia dacilor a stârnit admirație în lumea romană.     Stindardul dacilor, lupul cu trup de şarpe, denumit draco (sau Dracon) a fost simbolul războinicilor daci. Construit prin simbioza unui cap de lup cu gura deschisă, continuat cu un corp serpentiform, de dragon, constituia flamura de luptă a dacilor. Realizat din bronz sau chiar argint, capul de lup era fixat pe o lance. În bătaia vântului stindardul dac avea o miscare ondulatorie si în plus capul metalic producea un puternic şuierat, care avea ca efect îmbărbătarea propriilor luptători şi panicarea inamicilor. De asemenea, inducea o stare de nervozitate cailor inamicului, care nu mai auziseră un asemenea sunet. Stindardul cu cap de lup specific Dacilor este reprezentat pe mai multe monumente antice, cea mai cunoscută reprezentare a steagului dacic aflandu-se  pe Columna lui Traian din Roma. Cultul pentru împăratul Traian, considerat un adevărat zeu, s-a concretizat prin ridicarea unor monumente în semn de prețuire pentru realizările sale în expansiunea Imperiului Roman. Unul dintre ele a fost construit în Dacia, pe actualul teritoriu al României. Este vorba de Monumentul Triumfal Tropaeum Traiani de la Adamclisi, construit între anii 106-109 p.Chr. pentru a comemora victoria Romanilor asupra Dacilor în anul 102 p.Ch.. Monumentele care au rezistat timpului, ne oferă multe informații despre anticii Daci. Celebrul monument Columna lui Traian de la Roma, inaugurat în anul 113 p.Chr., descrie în scenele sale imortalizate în piatră întreaga poveste a războaielor Romanilor cu Dacii. Existenta stindardului dacic este atestată de reprezentările de pe basoreliefurile Columnei, în special în scenele de luptă, în preajma unor cetăți dacice sau a unor căpetenii din rândul dacilor. În câteva cazuri, reprezentarea stindardului este legată de prezența lui Decebal pe Columnă, dar apare şi printre prăzile de război cucerite în Dacia:

stindard-columna                                                      Stindardul Dacilor – detaliu de pe Columna lui Traian; Personajul din partea stângă este probabil regele Decebal                                                                                                         Pe soclul monumentului, ca pradă de război, alături de armele Dacilor sunt prezente insemnele poporului cucerit, stindardele dacice cu cap de lup:

dsc05398dsc05399dsc05403

Reprezentări ale stindardului dacic pe soclul Columnei lui Traian – Roma

Acest insemn al Dacilor, stindardul cu cap de lup sau dragon, a fost adoptat ulterior războaielor dacice, de armata romană si este cunoscut în istoria romana ca “draco”:       „[La intrarea triumfală în Roma a lui Constantin cel Mare] s-au strâns în jurul draconilor, legaţi în vârfurile aurite ale suliţelor şi ferecaţi cu pietre strălucitoare, umflaţi de un vânt mare şi astfel şuierând ca şi stârniţi de mânie, lăsând să fluture în vânt cozile ample.” – Ammianus Marcelinus, Rerum gestarum, 16,10,17   

Semnificaţia capului de măgar la Romani era cu totul opusă semnificaţiei capului de lup. Pentru Romanii de la începutul erei crestine, capul de măgar era un semn de batjocură. Prin urmare, dacă acest stindard purtat de Daci ar fi simbolizat un cap de măgar, putem spune cu certitudine că Romanii nu l-ar fi preluat ca insemn al armatei romane sau ca element în împodobirea monumentelor. În plus, lupoaica cu pui a fost dintotdeauna simbolul oraşului Roma.                                                                                                         Pe latura estică a Pieţei Poporului din Roma (Piazza del Popolo), spre colina Pincio si parcul Vila Borghese, se află grupul statuar al zeiței Roma încadrat de două coloane care susţin fiecare un trofeu al armelor. Mai sus, în plan secund, pe balustrada terasei rutiere, străjuiesc falnic și calm, patru statui de Daci. Fiecare din cele două trofee ale armelor conţine pe lângă armură şi arme, câte două stindarde cu capete de lup dispuse lateral:

dsc05371

Unul din cele doua trofee ale armelor din Piazza del Popolo din Roma care încadrează grupul statuar al zeiței Roma

banner-03

Dicţionarul englez din 1889, care a stârnit controversa, este iertat, deoarece în încheierea scurtului capitol dedicat Daciei afirmă despre Daci următoarele: „Deși în cele din urmă obligați să cedeze în fața abilității strategice şi disciplinei superioare a legionarilor imperiali, Dacii, atât înainte, cât şi după supunerea lor de către romani, s-au arătat ei înșiși a fi Prodiga gens animae, studiisque asperrima belli” – Oameni cu suflet minunat, preocupați de greutățile războaielor.

Anunțuri

Poiana Narciselor – veritabilul paradis floral din Ţara Făgăraşului

Un articol de Nicolae Sabin DORDEA

Natura şi-a desăvârşit creaţia aici, în Poiana Narciselor din ţinutul istoric Ţara Făgăraşului. Peisajul feeric îţi taie respiraţia. Covorul alb de flori este imens. Oriunde vezi cu ochii, sunt milioane de narcise înflorite, care parcă te îmbie să le miroşi, să tragi adânc aer în piept. Spectacolul floral se întinde pe sute de hectare. La vederea acestei panorame mulţi rămân muţi de uimire. Oricine ar încântat să facă o plimbare prin acest paradis natural.

ATT00133

Poiana Narciselor, cea mai vestită rezervaţie naturală cu narcise din România, se află în apropierea satului Vad, comuna Șercaia, din depresiunea Făgărașului, la doar 24 de kilometri de municipiul Făgăraș şi la 60 de kilometri de capitala judetului, municipiul Brasov.

Rezervaţia naturală Dumbrava Vadului, cunoscută în special sub denumirea de Poiana Narciselor, iar de localnici ca Pădurea Vadului, este cea mai mare de acest gen din Europa, este declarată arie protejată de interes naţional şi are o întindere de 400 de hectare. În această zonă culesul frumoaselor narcise şi cositul ierbii sunt interzise.

ATT00142

Accesul la Poiana Narciselor este facil: din DN1, din centrul comunei Șercaia, situată la 16 kilometri de Făgăraş, se merge spre sud pe drumul judetean 73A (spre Poiana Mărului, Râsnov) circa 4 km până in satul Vad, unde se virează dreapta, apoi se parcurg ultimii 4 kilometri pe drumul comunal asfaltat 107C .

 Narcisa

Despre Narcisă

Narcisa face parte din familia Amaryllidacee şi este o specie din genul Narcissus, gen originar din nordul Africii, regiunile mediteraneene și Europa Centrală. Sunt cunoscute aproximativ 32 de specii de narcise.

Specia care creşte în Poiana Narciselor de la Vad se numeşte Narcissus poeticus (ce frumos!) şi înflorește spre sfârșitul primăverii, în luna mai.

Narcisa este o floare singulară dispusă terminal pe o tulpină înaltă de până la 45 cm. Elementele sale florale sunt cele şase petale de un alb curat în mijlocul carora se află coronula creponată, galbenă cu margine roșie, în care sunt găzduite staminele aurii.

Narcisele sunt flori extraordinar de parfumate. Se spune că la Poiana Narciselor parfumul lor atât de senzual şi pronunţat se simte de la sute de metri distanţă.

Prin urmare, în fiecare an, către finele lunii mai, Poiana Narciselor din Ţara Făgăraşului îşi asteaptă admiratorii.

Denumirea narcisă provine de la mitul frumosului Narcis din mitologia greacă, care s-ar fi îndrăgostit de propriul său chip (de aici şi termenul narcisist).

ATT00148

Din mitologia greacă

Narcis era, potrivit legendei, un tânăr frumos, fiul nimfei Liriope şi al râului Cephios. Deşi era înconjurat de dragostea și admirația celor care îl întâlneau, Narcis rămânea indiferent la atențiile și propunerile amoroase. De frumosul tânăr s-a îndrăgostit nebunește nimfa Echo, însă și ea a fost respinsă și s-a stins de durere, văzând că dragostea ei nu era împărtășită. Nemesis hotărăşte să îl pedepsească pe Narcis, făcându-l să îşi vadă chipul în apa unui izvor. Tânărul s-a îndrăgostit de acea imagine, murind de durere, fiindcă nu ajungea la tânărul din apă. O altă versiune povesteste că Narcis ar fi avut o soră geamănă, pe nume Narcisa, care s-ar fi înecat într-un lac. Într-o zi, acesta voind să bea apă dintr-un izvor; vede reflecția chipului său, care îl face să creadă că Narcisa îl priveşte din oglinda apei. Astfel el moare de durere lângă apă, deoarece nu ajunge la iubita lui sora. Deznodământul este acelaşi: Narcis moare, nimfele îl jelesc, iar trupul lui se transformă în floarea numită narcisă.

ATT00145

Poiana Narciselor este un adevărat spectacol floral, o minune a naturii.

Poiana Narciselor – decor de film

Frumuseţea locului i-a atras şi pe producătorii de filme. În Poiana Narciselor s-a filmat un episod din filmul „Neamul Şoimăreştilor“ ecranizare după romanul cu acelaşi nume al lui Mihail Sadoveanu.

Festivalul Narciselor

În fiecare an, la 21 mai, de sărbătoarea Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena,
la Poiana Narciselor se organizează Festivalul Narciselor, un festival de etnologie şi folclor, însotit şi de o mare serbare câmpenească a sătenilor din zonă.

41
În luna mai puteţi admira milioane de narcise înflorite la Poiana Narciselor de la Vad, din Ţara Făgăraşului.

Maria Grigorescu Vasilovici (1897-1977) – sculptor, pictor, artist decorator

un articol de Nicolae Sabin DORDEA

Fetita cu basmaluta rosie1 - Detaliu            Fetiţa cu băsmaluţă roșie – detaliu, Maria Grigorescu Vasilovici,

Maria Grigorescu Vasilovici (Mărioara Grigorescu Cristescu), 25.06.1897–1977, a fost sculptor, pictor şi artist decorator. A studiat la Bucureşti şi Paris. A absolvit Şcoala Naţională de Arte Frumoase din Bucureşti în anul 1923. Aici i-a avut ca profesori pe maeștrii Dimitrie Paciurea, Cecilia Cuţescu-Storck şi George Demetrescu-Mirea. Între 1925–1927, ca multi alti artisti români, a studiat la Paris la Académie Grande Chaumière, cu Antoine Bourdelle. A practicat de asemenea pictura şi artele decorative (ceramică, afiş). A avut si activitate pedagogică. Între anii 1935–1943 a studiat portretele unor pacienţi ai spitalului de psihiatrie căutând să surprindă realist simptomele unor maladii psihice. Ca portretistă a fost atrasă de figurile lui Iorga şi Sadoveanu (ultimul la Muzeul Naţional de Artă al României). A sculptat compoziţii cu figuri feminine atent studiate.

Expozitii personale:                                                                                                       Bucureşti, 1927, 1935, Sala Universul, 1939, 1943, 1947, 1968.

Expozitii colective:                                                                                                         Paris, 1925 – Salon d’automne;                                                                                 Bucureşti – Salonul Oficial de Pictură si Sculptură: 1929, 1934, 1940, 1942, 1944;   Bucureşti,1941, Ateneul Român – Expozitia asociaţiei Gruparea feminină;                     după 1948 – expozitii anuale de stat.

Artă publică:                                                                                                                   Bustul lui Matei Basarab, Colegiul Național „Matei Basarab” – Bucureşti, sector 3.       Bustul lui George Bacovia, Universitatea “George Bacovia“ – Bacău                            Bustul lui Nicolae Iorga, Colegiul Naţional „Nicolae Iorga” – Vălenii de Munte                    Fată şezând, piatră artificială, 1,00 × 0,60 × 0,53m – Constanţa

Lucrari in muzee:                                                                                                                    Muzeul Naţional de Artă al României, Bucureşti (MNAR);                                                Muzeul de Istorie şi Artă al Municipiului Bucureşti (MIAMB);                                          Muzeul Teatrului Naţional;                                                                                                    Colectia Slătineanu;                                                                                                             Muzeul memorial „George şi Agatha Bacovia”, strada George Bacovia nr. 63, sector 4, Bucuresti – masca mortuară şi mulajul mâinii lui George Bacovia (George Andone Vasiliu), 1957

Bibliografie:

– Dictionarul Sculptorilor din România secolele XIX–XX vol. I lit. A–G – Editura Academiei Române, Bucureşti, 2011, pag 248                                                                                         – Dictionarul artistilor romani contemporani – Octavian Barbosa 1976;                                  – Saur Allgemeines Künstlerlexikon. Die Bildenden Künstler aller Zeiten und Völker, 73 vol., Saur A.K., München-Leipzig, 1992–2011(AKL);                                                                      – Expozanţi la Saloanele oficiale de pictură, sculptură şi grafică 1924–1944 – Petre Oprea, 2004,  Ministerul Culturii şi Cultelor, Bucureşti;                                                                       – Dicţionarul “Un secol de sculptură românească” – Victoria Dragu Dimitriu, 2010                – Manual de ceramică populară – Barbu Slătineanu, Bucureşti,1960, fig. 284, 286, 285.

 

Sculptură                                                                                                                                  Maria Grigorescu-Vasilovici a participat la editiile Salonului Oficial de Pictură si Sculptură din anii 1929, 1934, 1940, 1942, 1944;                                                                        Instituţia Salonului Oficial a reprezentat în perioada interbelică şi ulterior încheierii celui de-al doilea Război Mondial un reper al fenomenului artistic autohton cu un istoric extraordinar de bogat. Permiţând coabitarea unor formule estetice complexe (de la cele tradiţionaliste, până la cele academiste şi chiar avangardiste), Salonul Oficial era în acea perioadă un spaţiu al libertăţii expresiei artistice făcute cu cel mai mare profesionalism şi asumare. La ediţia din 1945, organizatorii Salonului, la capitolul “cuvânt înainte”, si-au scris crezul lor: „Salonul Oficial nu reprezintă o anumită artă oficială, după cum nu impune sau preferă un anumit curent artistic. În Salonul nostru Oficial îşi găseşte locul orice tendinţă artistică, în cea mai perfectă libertate. Aceste diverse tendinţe înfăţişează adevărata realitate a spiritului şi a nivelului de cultură a epocei în care se produc.”                   Catalogul debuta de obicei cu prezentarea membrilor juriului, urma apoi lista câștigătorilor premiilor naționale ale Salonului din 1924 până la editia anterioara, lista expozanților cu numele lucrărilor și adresele lor, pentru ca în final să conțină o serie de reproduceri a celor mai importante lucrări expuse în cadrul Salonului.                                                            Desi erau prezenţe obişnuite ale Salonului înainte de 1947 precum: N. Grigorescu, N. Tonitza, Gh. Petraşcu, St. Luchian, Th. Pallady, Cecilia Cuţescu-Storck, J. Al. Steriadi, Ligia Macovei, odată cu apariţia Republicii aceste nume sonore au refuzat să se afilieze Salonului, prezenţele artistice au fost asociate propagandismului cultural, determinând deteriorarea progresivă a autenticităţii fenomenului artistic pe care vechiul Salon Oficial îl adăpostea.                                                                                                                                  La Salonul Oficial de Pictură si Sculptură din anul 1944 o regasim pe Maria Grigorescu-Vasilovici la pozitiile 314 si 315, unde a participat cu doua lucrari: Cap (gips) si Nud (gips). Mai jos, o fotografie din 1944 a uneia din lucrarile in gips expuse – Nud. (sursa: Salonul Oficial de Pictură si Sculptură – Editura Ministerului Culturii Naționale și al Cultelor, Direcția Artelor, București, 1944)

Nud - Maria Grigorescu Salonul Oficial 1944

Nud – Maria Grigorescu-Vasilovici, gips , (sursa: Salonul Oficial de Pictură si Sculptură, 1944)

 

Nud asezat1

Nud asezat – Maria Grigorescu-Vasilovici, gips, 45 x 45 x 29 cm

 

Bust de adolescenta2

Bust de adolescentă – Maria Grigorescu Vasilovici, gips, 47 x 28 x 19 cm

 

Cap de fetita 1 - Maria Grigorescu

Cap de fetiţă – Maria Grigorescu Vasilovici, gips,  (sursa: Dictionarul Sculptorilor din România secolele XIX–XX vol. I lit. A–G – Editura Academiei Române, Bucureşti, 2011, pag 248)

Dansatoare

Dansatoare  – Maria Grigorescu Vasilovici (1897-1977), Statuetă bronz, 60 x 25,5 x 37 cm, semnată pe soclu: M. Grigorescu Vasilovici.

Adevarul literar si artistic

 

Reprodusă în Adevărul Literar și Artistic Nr. 949/ 12 februarie 1939 (dreapta-jos). (sursa: Catalogul Casei de licitatii Grimberg din 26 nov. 2014, poz.193)

 

 

 

 

 

maria_grigorescu-vasilovici__suferinta

Suferring – Maria Grigorescu Vasilovici, statuetă bronz patinat, semnată pe soclu h=68 cm

 

 

 

 

 

 

Artă publică

Bustul lui Matei Basarab

Bustul lui Matei Basarab a fost realizat in 1943 de sculptorița Maria Grigorescu-Vasilovici. Este turnat în bronz și așezat pe un soclu de piatră de Dobrogea. Sculptura este înscrisa în Lista monumentelor istorice 2010 – Municipiul București – la nr. crt. 2329. Opera este amplasată în curtea Colegiului Național „Matei Basarab” în București sectorul 3, pe Strada Matei Basarab nr. 32-34. (sursa: wikipedia.org)

 

Bustul lui Nicolae Iorga 1936

Bustul lui Nicolae Iorga, realizat in 1936 de Maria Grigorescu Vasilovici, este turnat în bronz și așezat pe un soclu de piatră. Sculptura este înscrisa în Lista monumentelor istorice 2010 cod L.M.I. 2010: PH-III-m-A-16876. Opera este amplasată în fata Colegiului National N. Iorga, Vălenii de Munte, str. Berceni, nr. 42

 

Bustul lui George Bacovia

Bustul poetului George Bacovia, opera in piatra a sculptoritei Maria Grigorescu Vasilovici, este amplasat in fata Universitatii “George Bacovia” din Bacău, Strada Pictor Theodor Aman 96.

 

Pictură                                                                                                                                  La inceputul secolului al XX-lea, generații de artiști căutau să aducă la lumină valorile spiritualității românești, în toate domeniile artei. Un simbol si un exemplu pentru acesti tineri era pictorul Nicolae Grigorescu, trecut in nefiintă in1908.                                     Creată tocmai in spiritul celor scrise mai sus, o lucrare inedită a Mariei Grigorescu Vasilovici, o pictură nepublicată pană acum, este cea pe care am intitulat-o “Fetiţa cu băsmaluţă roșie”. De remarcat este si rama originală din epoca interbelică, foarte asemănătoare ca model cu ramele unor lucrări de Nicolae Grigorescu (En plein soleil, Ciobănas cu turma de oi).

Fetita cu basmaluta rosie1

Fetiţa cu băsmaluţă roșie, Maria Grigorescu Vasilovici, ulei pe carton, 39 x 30 cm, semnat cu rosu in dreapta jos M. Grigorescu

DSC07153 - Detaliu semnatura

 

Artă decorativă

În primele decenii ale secolului al XX-lea, tinerele generații de artiști căutau să identifice și să aducă la lumină valorile spiritualității românești, în toate domeniile artei.                         În anul 1922, iniţiativei pictorului Ion Marinescu-Vălsan de infiinţare a unui atelier de olărie preponderent artistică, i s-a alăturat întreprinzătorul Armand Naumescu care a înfiinţat atelierul de olărie numit Troiţa, în care au lucrat şi s-au afirmat ca artişti ai vremii, militanţi pentru păstrarea artelor decorative naţionale. Maria Grigorescu Vasilovici a facut si ea parte din grupul de nume sonore ca Ion Teodorescu-Sion, Camil Ressu, Nicolae Tonitza, Ştefan Dimitrescu, Nora Steriadi.Toţi acesti artisti doreau o îmbinare între arta modernă ceramică şi cea de tradiţie populară, aveau dorinţa de a realiza ceramică de inspiraţie populară, tratată într-un spirit modern, care să aducă un suflu înnoitor în această ramură artistică.                                                                                                               Barbu Slătineanu, părintele cercetării olăritului în România (vezi Ceramica Românească, Fundaţia Pentru Literatură şi Artă Regele Carol II, Bucureşti, 1938), a invăţat şi el să modeleze lutul, iar prin prisma experienţei acumulate în urma cercetărilor şi a deprinderii acestui meşteşug, a scris un Manual de ceramică populară – Bucureşti,1960. Unele dintre obiectele lucrate de Maria Grigorescu Vasilovici, Nora Steriadi şi de el însuşi, au fost reproduse de Barbu Slătineanu în această lucrare (fig. 284, 286, 285).

 

 

Pictura lui Petre Bulgăraș (1884-1939)

Un articol de Nicolae Sabin DORDEA

Tanara cu floare rosie-Detaliu

Tânără cu floare rosie – Detaliu

Petre (Petru) Bulgăraș (1884-1939) a fost un artist originar din orasul Bârlad (judetul Tutova), actualmente in judetul Vaslui. A făcut studii de pictură la Iasi si apoi la Paris. A decedat in 1939 la Iași. Nu se cunosc prea multe informatii referitoare la viata si activitatea pictorului.                                                                                                                                   A fost un pictor de succes in rândul clasei de mijloc din Bucuresti in perioada dintre cele două războaie mondiale. Este foarte probabil ca dupa terminarea primului razboi mondial, o perioada de 17-20 de ani sa fi trait si creat in Bucuresti. Temele sale predilecte au fost portretele si compozitiile florale. Subiectele sale favorite au fost femeile, insa a pictat si portrete de barbati sau de copii (“Omul la necaz” – Muzeul de arta vizuala Galati sau “Portretul poetului Nanu” – Muzeul Colectiilor de Arta Bucuresti). Gratie unei invitatii din acea perioada, aparuta nu de mult pe un site de vanzari, stim ca in luna noiembrie a anului 1930 Bulgăraș a avut o expozitie personala la Ateneul Roman, sala Exarcu, prin urmare, la acea data pictorul isi crease un loc in bransa, era deja binecunoscut pe piata bucuresteana. Ba mai mult, deducem ca Bulgăraș mai câstiga un ban si din vanzarea de tablouri ale confratilor celebri, din clasa superioara.

invitatie expo Bulgarasautograf Bulgaras

Pe verso, cartonul invitatiei contine de fapt scrisoarea lui Bulgăraș catre Mihai Tacorian, un impresar de artă de origine armeană: „Dragă Tacorian, Esti o hahaleră! Ai spus că-mi aduci un tablou de Andreescu. Eu am pe cineva sigur amator pentru un Andreescu – orice pret – chiar peste o sută mii – dar ceva strasnic. Până la ale mele eu iti plasez un Andreescu- două, bune. Adu-mi si-n câteva zile se aranjează. Cu salutări, Bulgăraș.”                                                                                                                                                    Pentru a realiza o imagine cât mai completa a creatiilor lui Petre Bulgăraș, am incercat să adun laolaltă cât mai multe fotografii ale lucrărilor sale, disponibile pe internet. Urmând primul si cel mai elementar criteriu de alegere de care dispune un privitor mai putin avizat, adica “tabloul sa placa, sa incânte ochiul”, compozitiile cu flori ale lui Bulgăraş sunt foarte reusite, chiar de exceptie, iar dovada celor afirmate, este succesul de care se bucura in prezent. Creatiile sale ies in evidenta pentru ca acest artist nu numai ca simtea culoarea, dar stăpânea bine lumina si umbra. Picturile sale in ulei, lucrate din pensulă sau cutit, in tuse groase, emană vigoare, dar in acelasi timp sensibilitate și naturalețe.

Vas cu violete P Bulgaras Vas cu violete, Petre Bulgăraș, Ulei pe panza, semnat şi datat stânga jos, cu roşu, Bulgăraş, 1920, restaurat

 

Flori de vara

Flori de vară, Petre Bulgăraș, ulei pe pânză lipită pe carton, 52 x 63.5 cm, semnat şi datat stânga jos, cu roşu, Bulgăraş, 1923

Vas cu flori galbene

Vas cu flori galbene, Petre Bulgăraș, Ulei pe carton, semnat şi datat dreapta jos, cu roşu, Bulgăraş, 1925

Ulcica cu crizanteme

Ulcică cu crizanteme, Petre Bulgăraș, ulei pe pânză, 54 x 64 cm, semnat şi datat dreapta jos, cu roşu, Bulgăraş, 1928 – 1.200 €, 2013

Panselute P. Bulgaras

Panseluţe, Petre Bulgăraș, ulei pe carton, 32,5 × 21,5 cm, semnat şi datat dreapta jos, cu roşu, Bulgăraş, 1930 – 1000 €

Flori de primavara (2)

Flori de primavara, Petre Bulgăraș, semnat şi datat dreapta sus, cu roșu, Bulgăraş, 1930 – 700 €, 2014

Flori de primavara 2

Flori de primavara, Petre Bulgăraș, semnat dreapta jos, cu roșu – 1.400 €, 2014

Flori-de-primavara

Flori de primavara, Petre Bulgăraș, semnat dreapta jos, cu roșu,

Vas cu panselute

Vas cu panseluţe, Petre Bulgăraș, ulei pe carton, semnat şi datat stanga jos, cu roşu, Bulgăraş, ‘933

Frezii (2)

Frezii, Petre Bulgăraș, ulei pe carton, 31 x 37 cm, semnat şi datat stânga jos, cu negru, Bulgăraş, ‘933 – 800 €, 2013

Compozitie cu flori

Compozitie cu flori, Petre Bulgăraș, Ulei pe carton, 51 x 49 cm, semnat dreapta jos cu rosu, Bulgăraș – Sinaia

Carciumarese

Carciumarese, Petre Bulgăraș, ulei pe carton, 33,5 x 47,2 cm, semnat stanga jos cu rosu

Buchet de flori mov

Buchet de flori mov (?), Petre Bulgăraș, ulei pe carton, semnat şi datat dreapta jos, cu roşu

Vas cu trandafiri

Vas cu trandafiri, Petre Bulgăraș, ulei pe carton, 70 x 50 cm, semnat stanga-jos cu roșu – 5.000 Lei, 2011

Lalele

Lalele, Petre Bulgăraș, ulei pe carton, 49.5 x 69.5 cm, semnat cu roşu in stânga jos

Anemone P Bulgaras

Anemone, Petre Bulgăraș, ulei pe carton, 18 x 36 cm, semnat şi datat dreapta sus, cu roșu, Bulgăraş – 4.000 Lei, 2006

Dalii

Flori P Bulgaras

 

 

 

 

 

 

 

 

st.:Dalii, Petre Bulgăraș                                                                                                        dr.: Flori, Petre Bulgăraș, 74 x 51 cm, Ulei pe carton, semnat şi datat stânga jos, cu roşu

 

natură_statică_cu_lalele_și_carte

vas_cu_trandafiri

 

 

 

 

 

 

 

 

st.: Natură statică cu lalele și carte, Petre Bulgăraș, Ulei pe carton, 69,5 X 49 cm, semnat dreapta jos cu rosu                                                                                                                  dr.: Vas cu trandafiri, Petre Bulgăraș, Ulei pe panza, 50 X 41 cm, semnat dreapta jos cu rosu

Intr-un articol din 2003, scriitorul Tudor Octavian povestea că in perioada interbelică o intreagă pleiadă de pictori, talentati de altfel, printre care Octav Băncilă, Misu Teisanu, Apostol Manciulescu, au “improscat” piata bucuresteană cu sute de “tigănci cu pipă”, “femei pe divan” sau “buchete de liliac”. Desi astăzi considerate de  prost gust, ele deveniseră atunci o modă, pentru că ofereau unui public instărit, dar superficial si cu preocupări culturale minore, senzatia că are acces la arta de colectie, de muzeu. Autorul articolului mai spunea că “Nu foarte diferită era situatia tablourilor lui Petre Bulgăraș”. Putem concluziona de aici că si Bulgăraș facea parte din această clasă de talentati scoliti la Paris care se complăceau in rolul de sablonarzi ai unor teme stupide, dar convenabile. Desigur, Bulgăraș a pictat si el destule portrete de tigănci sadea, fără pipă e drept, usor de recunoscut dupa vestimentatia larga caracteristica si basmaua indesata pe frunte sau dimpotriva, trasa spre spate lasand sa se vada parul despletit.

Fetiscana   Chivuta

st.:Fetiscana, Petre Bulgăraș                                                                                                  dr.: Chivuță, Petre Bulgăraș, ulei pe carton, 71 × 37 cm, semnat şi datat dreapta jos, cu roșu, Bulgăraş, 1923

tanara_cu_basma    Tigancusa

st.: Portret de tiganca, Petre Bulgăraș                                                                                      dr.: Tigancusa, Petre Bulgăraș, semnat şi datat stânga jos cu negru, Bulgăraş 1926 –      600 €, 2014

Tanara cu basma P Bulgaras                                                                                     Profil, Petre Bulgăraș, Ulei pe carton, 68 x 50 cm – 3500 lei, 2016

Dar pictorul nu s-a rezumat doar la acest gen de subiecte. Analizând portretistica lui Bulgăraș realizata in culori de ulei (facand abstractie de portretele din categoria comerciala si de prost gust) majoritatea lucrarilor sunt printre cele mai izbutite. N-as putea specifica din ce motiv, dar unele din lucrarile sale in ulei amintesc de portretele lui Grigorescu. Petre Bulgăraș a pictat si multe chipuri de barbati, insa avem la dispozitie doar doua lucrari:

Omul-la-necaz P Bulgaras

Omul la necaz, Petre Bulgăraș, Ulei pe carton, 70 x 88,5. cm, semnat si datat dreapta jos, cu rosu, Muzeul de arta vizuala Galati

Poetul Nanu P. Bulgaras

Portretul poetului Nanu, Petre Bulgăraș, Muzeul Colectiilor de Arta Bucuresti, Romania

In multitudinea de portrete create de Bulgăraș având ca subiect femeile, se desprinde in mod special imaginea unei frumoase tinere, model predilect care apare in jumatate din creatiile sale. Pictata in diferite ipostaze, cu capoate si basmale de mai multe culori, ea domina portretistica artistului in deceniul al III-lea al secolului trecut. Seria aceasta de portrete care probabil ca se ridica numeric la câteva zeci bune, ar putea fi numita seria “Tânara cu basma”.                                                                                                    Denumiri dintre cele mai neinspirate, de tip “Turbanul rosu”, “Tânara cu turban” sau “Tânara cu batic”, au fost probabil date de persoane ignorante care nu fac deosebirea intre un turban, o basma legata sub coc si un batic.

Tânăra cu floare rosie 1a

Tânără cu floare rosie – nepublicata, Petre Bulgăraș, Ulei pe carton, 70 x 50 cm, semnat dreapta jos cu rosu – necesita restaurare

Visare

Visare, Petre Bulgăraș, semnat stânga jos cu roşu, Bulgăraş, – 800 €, 2014

Tânără cu basma rosie 1

Tânără cu basma rosie, Petre Bulgăraș, Ulei pe carton, 70 x 50 cm, semnat dreapta jos cu rosu,

Fată cu basma roşie

Fata cu basma rosie, Petre Bulgăraș, Ulei pe carton, 70 x 50 cm, semnat dreapta cu rosu

Tânără cu basma roşie

Tânără cu basma roşie, Petre Bulgăraș, ulei pe carton, 69.5 x 49.5 cm, semnat dreapta jos, cu roşu, Bulgăraş

Profil

Profil, Petre Bulgăraș, ulei pe carton, 70 x 50cm, semnat stânga jos cu roșu

Profil de femeie

Femeie in profil, Petre Bulgăraș, ulei pe carton, 68 x 48cm, semnat dreapta jos cu rosu, datat 1925  – 2.800 Lei

Tânără cu basma alba

Tânără cu basma albă, Petre Bulgăraș

Fata cu basma roz

Fata cu basma roz, Petre Bulgăraș, Ulei pe carton, 70 X 50 cm – 700 €, ian. 2016

Tânără cu basma portocalie

Tânără cu basma portocalie, Petre Bulgăraș, semnat şi datat stânga jos, cu roşu – 1.400 €, dec. 2013

Adolescenta cu basma maro

Adolescenta cu basma maro, Petre Bulgăraș, Ulei pe panza, 59,5 x 40 cm, semnat şi datat dreapta jos, cu roşu, Bulgăraş, 1921

Fata-cu-floare-n par

Fata cu floare, Petre Bulgăraș, ulei pe lemn, 58 x 46 cm, Tablou oval, semnat dreapta jos cu rosu, datat 1923,

Portret de femeie P Bulgaras

Portret de femeie, Petre Bulgăraș, Ulei pe carton, 55 cm x 37cm, semnat şi datat stânga jos, cu roşu, Bulgăraş, 1930 – 375$, 2012

Tanara_cu_bluza_albastra

Tânăra cu bluză albastra, Petre Bulgăraș, semnat si datat dreapta jos cu rosu,

De asemenea, să nu uităm că portretele sale in pastel, sunt lucrări care iradiază o delicatete si o sensibilitate neobisnuite:

Tanara

Tânără, Petre Bulgăraș, Pastel, 58 X 46 cm, semnat in dreapta cu negru, datat 1935

Portertul Elenei Zamora

Portretul Elenei Zamora, Ulei pe carton, semnat şi datat stânga jos, cu negru, Bulgăraş, 1917

profilul_unei_tinere

Profilul unei tinere, Petre Bulgăraş, semnat stânga jos, cu negru

Tanara-Cu-Breton

Tânără cu breton, Petre Bulgăraș

Chip_de_copil

Chip de copil, Petre Bulgăraș, creion și cretă albă pe hârtie, 47 x 32,5 cm, semnat și datat dreapta jos, în creion, Bulgăraș, 1925

Privind paternitatea tablourilor, trebuie amintit ca Bulgăraș isi semna creatiile cu rosu, mai rar cu negru, in colturile de jos din dreapta sau stânga.                                                      Astazi Bulgăraş este considerat ca facand parte din esalonul al doilea valoric al picturii interbelice alaturi de pictori ca Nicolae Grant, Victor Mihailescu Craiu, Nicolae Furduescu.   Dupa anul 2003 casele de licitatii bucurestene l-au redescoperit pe Bulgăraș, numele artistului a intrat in cataloagele de preturi, iar cota lucrarilor sale a crescut simtitor. Meritul promovarii creatiilor lui Petre Bulgăraș revine in special caselor de licitatii Artmark, Alis, Goldart, s.a.. Dupa un debut destul de cuminte, cand au fost cumparate la preturi de cateva sute de euro, naturile statice cu flori s-au bucurat de succes, ajungând sa se vânda in ultimii ani la preturi situate in jurul a 1500 de euro („Garoafa rosie“, 385 € – 2003; “Irisi”, 1152 € – 2011; “Ulcica cu crizanteme”, 1200 € – 2013; “Flori de primavara”, 1.400 € – 2014). Cu un pas in urma acestora, portretele s-au situat sub 1000 de euro, cu o singura exceptie –“ Tânără cu basma portocalie”,1.400 € – dec. 2013.

 

AFORISME, AFORISME AMUZANTE, SFATURI ÎNŢELEPTE (XXVI)

 

AFORISME

Ceea ce nu imbratisam nu putem vindeca, ceea ce nu iubim nu putem cunoaste, ceea ce nu acceptam nu putem intelege, ceea ce nu pretuim nu putem avea.
Nici un profesor de logică nu a ajuns prim ministru.
Politician e unul care strigă. Diplomat e unul care tace.
Cele mai mari moşteniri le primesc, de regulă, oamenii bogaţi.
Cine nu ştie să facă nimic e gata să facă orice.
O memorie prea bună nu lasă destul loc noutăţilor.
Vorbim despre sănătate mai ales când suntem bolnavi.
Nicăieri nu este mai bine decât în altă parte.

 

AFORISME AMUZANTE

Un idiot bogat este considerat, în primul rând, bogat. Un idiot sărac este considerat, în primul rând, idiot.
Cine nu-i iubeşte pe proşti are tare mulţi duşmani.
Minciuna presupune studii superioare adevărului.
Prietenul la nevoie te cunoaşte.
Cel mai mult îmi place să mă întîlnesc cu şefii mei care au ieşit deja la pensie.

 
SFATURI ÎNŢELEPTE

CELE 7 REGULI DE VIATA ALE LUI PARACELSUS

1.Imbunatateste-ti stare de sanatate…
Pentru a face acest lucru, trebuie sa respiram cat mai des cu putinta, profund si ritmic umplandu-ne plamanii cu aer proaspat. Bea in fiecare zi, cu inghitituri mici, doi litri de apa. Mananca multe fructe si mesteca mancarea cat poti de mult. Evita alcoolul, tutunul si medicamentele in afara cazului in care nu urmezi vreun tratament pentru vreo afectiune. Baia zilnica este un obicei pe care il datorezi propriei tale demnitati.

2. Alunga din spiritul tau orice idee de pesimism, de resentiment, de ura, de plictiseala, de tristete, de razbunare sau de saracie, in ciuda tuturor motivelor pentru care ele ar putea exista… Fugi de orice ocazie de-a avea de-a face cu oameni care sunt viciosi, josnici, dezaprobatori, lenesi si barfitori; evita de asemenea oamenii care sunt vanitosi sau vulgari, pe cei care au o capacitate naturala inferioara de intelegere sau pe cei ale caror subiecte de conversatie sunt senzualiste.

3. Fa cat mai mult bine cu putinta… Ajuta orice persoana care s-ar putea afla in nevoie, insa niciodata sa nu ai o slabiciune pentru pentru cineva mai mult decat trebuie. Trebuie sa ai grija de energia proprie si sa eviti formele inutile de sentimentalism.

4. Uita orice ofensa, sau mai bine, straduieste-te sa te gandesti la binele si bunastarea celui mai mare dusman al tau… Sufletul tau este un templu care nu trebuie sa fie niciodata corupt de ura. Suntem cu totii fiinte minunate care sunt calauzite de o voce interioara. Ai in vedere insa faptul ca aceasta voce nu iti va vorbi deodata. Este nevoie sa te pregatesti pentru ea in timp, distrugand straturile suprapuse ale vechilor comportamente, ganduri si greseli care iti apasa sufletul. Sufletul este divin si perfect in sine, insa lipsit de putere din cauza metodelor imperfect pe care i le-ai furnizat pentru manifestarea sa.

5. Retrage-te in fiecare zi intr-un loc unde nimeni nu te poate deranja, cel putin pentru jumatate de ora… Stai cat mai confortabil cu putinta, cu ochii pe jumatate inchisi si fara sa te gandesti la nimic. Acest lucru intareste puternic creierul si spiritul si te pune in contact cu energiile bune. In aceasta forma de meditatie si tacere, ne pot veni idei stralucite, capabile sa ne schimbe intreaga existenta. In cele din urma, toate problemele tale vor fi rezolvate victorios de vocea interioara care te va ghida in acele momente, impreuna cu constiinta ta. Acesta este diamantul de care vorbea Socrate.

6. Mentine o tacere absoluta asupra tuturor chestiunilor personale… Ca si cum ai fi facut un juramant solemn, abtine-te de a expune celorlalti, chiar si celor mai intimi prieteni sau rude, ceea ce gandesti, auzi, stii, inveti, suspectezi sau descoperi. Cel putin pentru o perioada de timp, ar trebui sa fii o casa cu ziduri sau o gradina inchisa. Aceasta este o regula de mare importanta.

7. Niciodata sa nu te temi de oameni sau de ceea ce ar putea aduce maine…
Sa ai un suflet puternic, curat si totul se va arata a fi cum nu se poate mai bine. Niciodata sa nu te gandesti la tine ca fiind slab sau singur deoarece in spatele tau se afla armate puternice pe care nici nu ti le poti imagina– nici chiar si in cele mai indepartate visuri . Daca iti ridici moralul, atunci nu va exista niciun rau care sa te atinga. Singurul dusman de care trebuie sa te temi esti tu insuti. Teama si neincrederea in viitor sunt mamele tuturor esecurilor si aduc cu ele dezastru.

Daca studiezi cu atentie oamenii care au noroc, vei vedea ca pastreaza in mod intuitiv o mare parte din aceste reguli. Este adevarat ca multi oameni care se bucura de bogatie nu sunt neaparat “buni” in sensul strict al cuvantului, insa poseda multe din virtutile mentionate.

Culese de N. Dordea – sursa: internet

POVEȘTI PENTRU COPII ȘI ADULTI, POVEŞTI CU MORALĂ, POVEŞTI CU TÂLC (XII)

 

ÎNTREBAREA CEA MAI GREA

La un examen din al doilea an de studii al universităţii noastre de medicină, unul dintre profesori ne-a făcut tuturor o supriză, atunci când ne-a înmânat subiectele. Ca întotdeauna, eu le-am citit mai întâi pe toate repede, dar când am ajuns la ultima, am rămas derutat: “Numele femeii de serviciu care face curat în universitate?”
În mod sigur, mi-am zis, o fi vreo glumă a profesorului. O văzusem de multe ori pe femeia de serviciu. Era înaltă, cu părul cărunt, şi să fi tot avut în jur de cincizeci de ani. Dar, cum era să-i ştiu eu numele? La sfîrşitul examenului, i-am predat profesorului foaia de examen, fără să fi răspuns însă nimic la ultima întrebare, atât de neaşteptată. Fusese de fapt întrebarea cea mai grea.
Înainte să se fi terminat examenul totuşi, unul dintre colegii mei l-a întrebat pe profesor dacă ultimul subiect conta la nota finală a examenului. “Fără îndoială că da” – a răspuns profesorul. “De-a lungul carierelor voastre, veţi cunoaşte o mulţime de persoane. Toate sunt importante. Toate merită atenţia şi îngrijirea voastră, chiar dacă ele vi se adresează doar cu un simplu «bună ziua»!”
Niciodată nu am uitat acea lecţie. Şi am mai descoperit ceva, că numele ei era Maria.
Morala: Cu totii suntem importanti.

 
UN AJUTOR ÎN PLOAIE

Era aproape de miezul nopţii. O femeie în vârstă, de origine afroamericană, se afla pe o autostrada din Alabama, cu maşina defectă şi înfruntând o furtună înfricoşătoare. Motorul se oprise şi nu mai pornea deloc, iar ea, disperată, trebuia neapărat să plece către destinaţie. Udă de sus până jos, se hotărî să oprească prima maşină care ar fi trecut pe acolo.
Un tânăr de rasă albă se opri să o ajute, în pofida tuturor conflictelor care marcaseră anii ’60, între albi şi negri. Tânărul o luă şi o duse într-un loc sigur, o ajută să ia legătura cu cine trebuia, şi apoi o urcă într-un taxi. În disperarea ei, femeia părea jenată că nu-i poate mulţumi cum se cuvine. Îşi notă adresa tânărului, îi mai mulţumi o dată, şi plecă.
Şapte zile trecuseră, când în casa tânărului se auzi soneria de la intrare. Spre surpriza lui, un televizor color de mari dimensiuni îi fu livrat direct, printr-o companie de transport. Avea un bileţel, special lipit pe ambalaj. În el scria: “Profunde mulţumiri pentru ajutorul tău de pe autostradă. Ploaia nu numai că mă udase până la piele, dar îmi înecase şi sufletul. Atunci ai apărut tu. Mulţumită ţie, am putut ajunge la căpătâiul soţului meu care agoniza, cu doar câteva clipe înainte ca el să-şi dea duhul. Dumnezeu să te binecuvânteze pentru ajutorul pe care mi l-ai dat şi pentru binele pe care îl faci celor din jur, dezinteresat. Cu sinceritate, soţia celui ce a fost Nat King Cole.”
Morala: Nu astepta nimic in schimbul binelui facut si atunci vei primi.

 
ÎNTOTDEAUNA ADU-ŢI AMINTE DE CEI PE CARE ÎI SERVEŞTI

Pe vremea când o îngheţată costa mult mai puţin decît astăzi, un copil de vreo 10 ani intră într-o cofetărie şi se aşeză la o masă. Fata care servea îi puse un pahar cu apă în faţă.
– Cât costă o îngheţată de ciocolată cu migdale pe deasupra? – o întrebă copilul. – Cincizeci de cenţi – îi răspunse fata.
Copilul scoase din adâncul buzunarului un pumn de monede, şi le examină atent. – Şi… cât costă doar îngheţata de ciocolată? – întrebă el din nou, ruşinat parcă.
Alţi clienţi tocmai aşteptau să se elibereze o masă, aşa că fata deveni oarecum agitată.
– Treizeci şi cinci de cenţi – îi răspunse, cu glas tăios, copilului.
Acesta îşi numără încă o dată monedele.
– Atunci, va rog, vreau doar îngheţata de ciocolată, fără migdale deasupra – spuse el, hotărât.
Fata îi aduse îngheţata împreună cu nota de plată, i le puse pe masă şi plecă.
Copilul termină îngheţata, plăti la casă şi ieşi din cofetărie. Când fata veni să cureţe masa, i se puse un nod în gât, şi ochii i se împăienjeniră. Acolo, lângă farfurioara goală şi paharul cu apă se aflau, frumos aranjate, monede în valoare de cincisprezece cenţi… Bacşişul ei.
Morala: Niciodata sa un judeci in graba pe cineva.

 

GREUTĂŢILE DIN DRUMUL NOSTRU

Odată, într-o ţară, demult, regele ei dădu ordin să se pună o piatră mare de tot, chiar în mijlocul unui drum principal. Apoi se ascunse în apropiere, ca să vadă dacă vreun supus al lui va înlătura piatra sau nu.
Unii dintre cei mai de seamă oameni ai regatului, sfetnici, bogaţi comercianţi, curtezani, sosiră, priviră piatra şi doar o înconjurară. Mulţi dintre ei chiar îl învinuiră pe faţă pe rege pentru că nu se îngrijeşte de starea drumurilor din regat, dar niciunul nu făcu nimic ca să înlăture piatra cu pricina.
Atunci, un simplu ţăran, ce îşi ducea verdeţurile la piaţă, se apropie. Îşi lăsă coşurile pe jos, în drum, şi încercă să mişte piatra către marginea drumului. La început nu reuşi, dar apoi, după multă caznă şi sudoare, izbândi. În timp ce îşi aduna coşurile lui cu verdeaţă, văzu o pungă cu bani, chiar acolo unde se aflase piatra.
În pungă se aflau o mulţime de monede de aur, şi un înscris al regelui însuşi, prin care acesta îl făcea stăpân peste acea pungă cu bani pe cel care va fi înlăturat piatra din drum. Astfel, ţăranul descoperi şi învăţă ceea ce alţii niciodată nu ajunseră să înţeleagă.
Morala: Fiecare greutate pe care o intampini iti ofere sansa de a evolua, prin invingerea ei.

 
DONAREA DE SÂNGE

În urmă cu mai mulţi ani, la un mare şi important spital din oraş fu adusă pentru tratament o fetiţă numită Liz. Ea suferea de o ciudată şi rară boală, al cărei unic tratament era, după câte se ştia, o transfuzie de sânge de la frăţiorul ei de numai 5 ani. Acesta, la rândul lui, supravieţuise în mod miraculos aceleiaşi boli, şi dezvoltase anticorpii necesari pentru a o combate. Prin transfuzie, Liz putea fi salvata şi vindecata.
Medicul îi explică situaţia micuţului ei frate Tommy, şi îl întrebă dacă el ar fi de acord să-i doneze sânge sorei lui. Doar pentru un moment, Tommy păru că reflectează profund, înainte de a suspina adânc şi de a spune, încet, dar hotărât: “Da, o voi face, dacă asta o salvează pe Liz!”
În timp ce transfuzia era în curs de desfăşurare, Tommy se afla întins pe un alt pat, liniştit şi zâmbitor, alături de sora lui. Personalul medical îi urmărea pe amândoi cu atenţie, şi observa cu bucurie cum Liz, încet-încet, redobândea o culoare sănătoasă şi vie în obraji. În acea clipă însă, chipul lui Tommy începu să se stingă, apoi deveni palid, iar zâmbetul îi dispăru de pe faţă. Îl privi pe medic şi, cu voce întretăiată, îl întrebă: “Iar eu… când voi începe să mor?”
Copil fiind, saracutul de el nu-l înţelesese pe medic, desi nu era in pericol. El credea că urma să-i dea tot sângele si acceptase asta din dragoste pentru sora lui.
Morala: Da totul pentru persoanele iubite.

Povestiri culese de N.Dordea – sursa: internet

POVEȘTI PENTRU COPII ȘI ADULTI, POVEŞTI CU MORALĂ, POVEŞTI CU TÂLC (XI)

Aș vrea să iau cina cu tine, tata!

Povestea se petrece într-o seara, târziu, înainte de culcare:
– Tati, pot să-ți pun o întrebare?
– Da, sigur, ce este?
– Tati, cât de mult câstigi intr-o oră?
– Nu-i treaba ta, de ce mă întrebi așa ceva ! ”
– Vreau doar să știu…te rog, spune-mi, cât de mult câstigi intr-o oră?
– Ei bine, dacă chiar vrei să știi, câstig cam 100 de lei pe oră.
– Offf… (cu capul în jos)! Tati, pot să te rog să-mi împrumuti 50 de lei?
Tatăl s-a infuriat !
– Daca asta e singurul motiv pentru care ai întrebat cât câstig…ca să poți împrumuta niște bani pentru a-ti cumpăra o jucărie sau alte prostii… atunci du-te direct în camera ta și treci la culcare. Eu muncesc din greu în fiecare zi, iar asta e egoism curat, e un comportament total nepotrivit.
Băiețelul a plecat în liniște în camera lui și a închis ușa.
Omul s-a așezat la masa si s-a enervat si mai rau gândindu-se la întrebările băiețelului. Cum îndrăznește sa puna astfel de întrebări doar pentru a obține niște bani?
După aproximativ o oră, omul s-a calmat și a început să se gândească:
E doar un copil, si poate că avea într-adevăr nevoie să cumpere ceva cu 50 de lei, mai ales că el nu a cerut de foarte multe ori bani. Omul s-a dus la ușa camerei baiatului si a deschis-o.
– Ai adormit, băiatule?
– Nu tati, sunt treaz .
– M-am gândit, poate am fost prea dur cu tine mai devreme. A fost o zi lungă la serviciu și mi-am varsat nervii pe tine. Uite aici cei 50 de lei pe care i-ai cerut…
Băiețelul era numai zâmbet.
– Oh, multumesc tata! – Apoi, întinzând mana sub pernă, el a scos câteva bancnote.
Văzand că băiatul avea deja bani, omul simtea cum il cuprinde furia din nou. Băiețelul a numărat încet banii, și apoi s-a uitat în sus la tatăl său.
– De ce voiai mai mulți bani dacă aveai deja ?
– Pentru că nu erau destui, dar acum imi ajung. Tati, uite, am acum 100 de lei. Pot să cumpăr o ora din timpul tau? Te rog sa ajungi acasa mai devreme mâine. Aș vrea să iau cina cu tine.
Tatăl a fost zdrobit. Si-a infasurat brațele în jurul micutului său fiu și l-a rugat sa-l ierte.
E doar un memento scurt pentru noi toti, cei care lucram din greu în viață. Noi nu trebuie să lăsăm timpul sa ne alunece printre degete fara sa petrecum o parte cu cei care contează cu adevărat pentru noi, cu cei aproape de inimile noastre. Poate ca ar fi bine daca am reusi sa impărtășim cei 100 de lei – in valoarea lor temporala – cu cineva care ne iubeste! Familia și prietenii sunt cei care conteaza!

 

Bucuria de a darui

Este o poveste despre bucuria de a darui si de a primi, despre momente pe care ni le putem umple frumos, despre viata ale carei culori suntem liberi sa le alegem:

Doi barbati, foarte bolnavi, erau colegi de salon la spital.
In fiecare dupa-amiaza pacientul de la ferastra trebuia sa stea rezemat pentru procedura medicala, timp de o ora. Patul sau era langa singura fereastra din salon. Celalalt pacient era obligat sa stea tot timpul intins pe spate.
Cei doi vorbeau ore in sir in ficare zi. Vorbeau despre familie, sotii, casele lor, despre slujbe, armata, vacante si tot asa…
In fiecare dupa-amiaza, cand omul de la fereastra trebuia sa stea rezemat, ii povestea celuilalt tot ce vedea pe fereastra. Acesta ajunsese sa traiasca pentru o ora in fiecare zi experienta lumii de afara, culoarea si activitatea, doar ascultandu-si colegul de salon.
Fereastra dadea spre un parc din vecinatatea unui lac. Ratele si lebedele se jucau pe apa in timp ce copiii lansau machete de barci. Tinerii indragostiti se plimbau la brat printre flori, iar cladirile inalte ale orasului puteau fi vazute in zare.
In timp ce barbatul de langa fereastra descria toate acestea in detaliu, cel de langa perete inchidea ochii si isi imagina totul.
Intr-o dupa-amiaza, cel de la fereastra a descris chiar o parada ce trecea prin fata spitalului.
Chiar daca cel de la perete nu auzea sunetul, putea vedea totul in mintea sa in timp ce prietenul sau de suferinta povestea.
Au trecut zile, saptamani si luni. Intr-o dimineata, asistenta a venit in salon cu apa pentru baie si a observat ca cel de la fereastra murise in somn. Trista, a chemat personalul spitalului pentru a transporta cadavrul.
Imediat ce a simtit ca e posibil, pacientul ce statea la perete a rugat-o sa-l mute la fereastra. Incet, s-a proptit in cot pentru a vedea si el lumea de afara, dar nu a vazut altceva decat un perete in apropiere care acoperea orice priveliste.
Barbatul a intrebat-o pe asistenta ce l-a determinat pe colegul sau de camera sa descrie lucruri atat de frumoase pe care pretindea ca le-ar fi vazut afara.
Asistenta i-a raspuns ca de fapt barbatul era orb si nu vedea nici zidul acela: “Poate nu voia altceva decat sa te incurajeze”.
Epilog
Simti o fericire enorma atunci cand ii faci pe altii fericiti.
Durerea impartasita se injumatateste, dar fericirea se dubleaza.
Daca vrei sa te simti bogat, numara lucrurile pe care le ai si pe care banii nu le pot cumpara.

 
Lectia auzului

Un orăşean primeşte vizita unui prieten de-al său ce trăia la tară şi hotărăsc să meargă împreună în centrul oraşului. Era ora amiezii, iar străzile erau pline de oameni. Maşinile claxonau, taximetrele luau curbele cu viteză, se auzeau sirene ce se apropiau sau se depărtau, sunetele oraşului parcă te asurzeau. Dintr-o dată săteanul îi spune:
– Am auzit un greier.
– N-ai cum să auzi un greier în tot vacarmul ăsta! – i-a spus orăşanul.
– Sunt sigur, am auzit un greier! – a insistat săteanul.
– Asta-i o nebunie! – i-a răspuns prietenul.
Săteanul a ascultat cu atenţie un moment, după care a trecut strada spre o zonă unde se aflau câţiva copaci. A căutat împrejur prin iarba şi a găsit micutul greier. Prietenul său a rămas uimit.
– E incredibil! Trebuie să ai un auz supraomenesc!
– Nu! a spus săteanul. Urechile mele nu sunt diferite de ale tale. Totul depinde de ce asculţi cu ele.
– Dar nu se poate! – a continuat prietenul. Eu n-aş putea auzi un greier în acest zgomot!
– Depinde de ceea ce este important pentru tine! – a venit imediat răspunsul. Dă-mi voie să-ţi arăt.
A băgat mâna în buzunar şi a scos câteva monede pe care le-a lăsat să cadă discret pe asfaltul trotuarului. Cu tot zgomotul asurzitor al oraşului, toţi oamenii de pe o rază de 5 metri au întors capul privind în jur, sa vada dacă nu cumva banii căzuţi erau ai lor.
– Înţelegi ce am vrut să spun? a continuat săteanul. Totul depinde de ceea ce este important pentru tine.
Ascultând zi de zi la televizor „ştiri” politice şi/sau diverse tragedii, catastrofe etc… URECHEA, CARE ESTE PRELUNGIREA CREIERULUI NOSTRU, se fixează pe tot ce este rău, urât, nefolositor…
Ni se induce FRICA! Devenim neputincioşi, temători (de avion, de frig, de vânt, de mâncare, de oamenii de lângă noi şi ce este cel mai rău, de sentimentele noastre) şi … NU ŞTIM DE UNDE … CÂND … ŞI CUM …
Răspunsul este simplu: ascultând zilnic aşa zisele ,,informaţii”, care de fapt sunt praf în urechile noastre, ne lăsăm prinşi în această capcană si ajungem sa credem ca viata e grea, oamenii rai, viitorul e nesigur, etc. Şi în tot acest timp natura freamata de viata: greierii cântă, frunzele fosnesc, apele curg, dar noi …nu le mai auzim !

 
Povestea magarului batran

Intr-o buna zi, magarul unui taran cazu intr-o fantana. Nefericitul animal se puse pe zbierat, ore intregi, in timp ce taranul cauta sa vada ce este de facut. Se tot gandi taranul si pana la urma, ajunse la concluzia ca magarul si-asa era batran, iar fantana, oricum secata, tot trebuia sa fie acoperita odata si-odata. Deci socoti ca nu mai merita osteneala sa-l scoate pe magar din adancul fantanii, asa ca taranul isi chema vecinii, ca sa-i dea o mana de ajutor sa astupe fantana. Fiecare dintre ei apuca cate o lopata si incepura sa arunce de zor pamantul inauntrul fantanii. Magarul pricepu de indata ce i se pregatea si se puse si mai abitir pe zbierat. Dar, spre mirarea tuturor, dupa citeva lopeti bune de pamant, magarul se potoli si tacu. Taranul privi in adancul fantanii si ramase uluit de ce vazu. Surpriza! Cu fiecare lopata de pamant, magarul cel batran facea ceva neasteptat: se scutura de pamant si pasea deasupra lui batatorindu-l. In curand, toata lumea fu martora cu surprindere cum magarul, ajuns pana la gura fantanii, sari peste ghizdul fantanii si iesi frematand…Victorie! Magarul s-a salvat! El nu s-a descurajat, a fost perseverent si a folosit in favoarea lui pamantul menit sa-l acopere, urcand tot mai sus.
Viata va arunca poate si peste tine cu pamant si cu tot felul de greutati… Insa, secretul pentru a iesi din fantana este sa te scuturi de acest pamant si sa-l folosesti pentru a urca un pas mai sus. Fiecare din greutatile noastre este o ocazie pentru un pas inainte. Putem iesi din adancurile cele mai profunde daca nu ne dam batuti. Foloseste pamantul pe care ti-l arunca peste tine ca sa mergi inainte. Aminteste-ti de cele 5 reguli pentru a fi fericit:
1) Curata-ti inima de ura, frica, egoism;
2) Scuteste-ti mintea de preocupari inutile;
3) Simplifica-ti viata si fa-o mai frumoasa;
4) Daruieste mai mult si asteapta mai putin;
5) Iubeste mai mult si … scutura-te de pamant, pentru ca in viata asta, tu trebuie sa fii solutia, nu problema.

Daca vrei sa duci o viata fericita, leaga-te de un scop, nu de oameni sau de obiecte… – Albert Einstein

Povestiri culese de N. Dordea – sursa: internet