MONEDE RARE – AUREOLUS

MONEDE RARE – AUREOLUS

Un articol de Nicolae Sabin Dordea

 

Orice colecționar interesat de monedele imperiale romane îşi doreste să aibă o piesă rară emisă de Aureolus la Mediolanum în anii 267-268 p.Chr..

Aureolus cu numele latin complet Marcus Acilius Aureolus (cca. 220 – 268 p.Chr.), a fost un general roman, comandantul cavaleriei armatei romane, uzurpator al tronului Imperiului Roman în timpul împăratului Gallienus. Dac de origine, el a fost format de împăratul Gallienus şi s-a dovedit a fi unul dintre cei mai străluciți şi inovatori soldați ai epocii. Cu toate acestea, proclamat împărat în anul 267 p.Chr. de legiunile din provinciile Raetia, Iliria şi din oraşul Mediolanum, Aureolus s-a întors împotriva lui Gallienus, dar în septembrie 268 p.Chr, a căzut şi el victimă a conspirației destinate asasinării împăratului de către ofițerii săi de cel mai înalt rang. El a fost unul dintre aşa-numitii Treizeci de tirani care au tulburat domnia împăratului Gallienus.

Aureolus nu a bătut monede în numele său propriu, ci a emis monede în numele aliatului său Postumus. Aureolus a emis antoninieni, sau „denari dubli”, care au fost bătuți în atelierele monetare imperiale în timpul şederii sale la Mediolanum, după ce a fost proclamat împărat. Monedele au pe revers diferiți zei sau zeițe şi alte personificări. Dar, un lucru pe care toate îl au în comun este litera distinctă pe revers, jos în exergă: P, S, sau T. Ele reprezintă officina – atelierul de monetărie în care s-a emis moneda. P este pentru prima officina – atelier monetar unu, S este pentru secunda officina – atelier monetar doi, iar T este pentru tertia officina – atelier monetar trei. Majoritatea monedelor poartă pe revers inscripția AEQVIT, EQVIT sau EQVITVM. Equites erau călăreții lui Aureolus. Prin urmare, aceste inscripții sunt în onoarea cavaleriei pe care Aureolus a controlat-o. Avem mai jos cateva exemple:

P, prima officina, legenda FIDES EQVIT

Aureolus P FIDES

Aureolus (Postumus) – Manius Acilius Aureolus, uzurpator, proclamat împărat  de armată 267-268 p.Chr., antoninian, emis de Aureolus în primăvara anului 268 p.Chr., la monetaria imperială din Mediolanum (Milano). A emis monede în numele aliatului său, Postumus.  Avers: bustul lui Postumus cu coroana radiatus spre dreapta/legenda IMP POSTVMVS AVG; Revers: Zeița Fides aşezată, ținând în mâna dreaptă o pateră şi în mâna stângă stindardul cavaleriei/legenda FIDES EQVIT, în exergă P (prima officina – atelier monetar unu), rar;

 

S, secunda officina, legenda CONCORD EQVIT

Aureolus S CONCORD

Aureolus (Postumus) –  antoninian, emis la monetaria imperiala din Mediolanum (Milano).  Avers: bustul lui Postumus cu coroana radiatus spre dreapta/legenda IMP POSTVMVS AVG; Revers: Zeița Concordia în picioare spre stânga, ținând în mâna dreaptă o pateră şi cornul abuntentei în mâna stângă/legenda CONCORD EQVIT, în exergă S, secunda officina, rar; Referinte: RIC 371.

 

T, terția officina, legenda VIRTVS EQVIT

aureolus388[postumus]

Aureolus T VIRTUS

Aureolus (Postumus) –  antoninian emis de Aureolus în primăvara anului 268 p.Chr., la monetaria imperiala din Mediolanum (Milano). Avers: bustul lui Postumus cu coroana radiatus spre dreapta/legenda IMP POSTVMVS AVG; Revers: Zeul Virtus cu lance în mâna dreaptă şi scut în mâna stângă/ legenda VIRTVS EQVIT, în exergă T (terția officina – atelier monetar trei), rar; Referinte: RIC 388.

Despre viața si destinul dacului Aureolus, strălucitul general din armata romană, găsiti pe acest blog articolul AUREOLUS la categoria A.Istorie

HEAD OF WOLF – STANDARD OF THE DACIAN WARRIORS ON THE ROMAN COINS

HEAD OF WOLF –  STANDARD OF THE DACIAN WARRIORS ON THE ROMAN COINS 

Nicolae Sabin Dordea

stindardul-4

Between Roman coins, one of the most popular coins issued in Dacia, in the name of Emperor Trajan Decius, is an antoninian which has on reverse the personification of the province (genius provincie) represented by a woman standing, facing left, with a specific apparel of Dacian women (with long chiton and pileus) and she keeps in his right hand an ensign of Dacia, the Dacian standard with wolf head. Around the person on the coin is inscribed the legend: DACIA.                                                                                                    The sales sites, describing the Dacian standard on reverse of this coin, instead of „wolf head” occurs frequently and totally wrong „donkey’s head.” Of course that’s not hurting anyone, but this description causes, at best, indulgent smiles, if not disapproval.

T Decius Stindard

Antoninian, Traian Decius, Dacia, Dacian standard with wolf head

Traian Decius sestert Dacia avTraian Decius sestert Dacia rev

Sesterces emitted by the Senate on behalf of Trajan Decius, also bears on the reverse personification of Dacia standing, facing left, wearing specific Dacian women and upholding in the right hand Dacia badge, Dacian banner with wolf head; legend:  DACIA and SC (Senatus consult) in the field of coin.

Traian Decius 2 Dacia

It is true that some coins, this wolf’s head is not very successful, often resembles the head of a camel, horse or donkey (see coin above), but it does not allow us to look at things in a superficial way, it does not justify ignoring the historical reality.                        For accurate information on this symbol in the history of Dacians, we feel ought to make a brief clarification accompanied by clear evidence and arguments.                                   The error occurred in the Dictionary of Roman coins, published in London 127 years ago and was perpetuated until today (Dictionary Of Roman Coins, Seth William Stevenson, London 1889). On page 663, the dictionary describes very nice and fair reverse of colonial coins strucked in Dacia, which quotes the work of renowned numismatists Jan Havercamp and Vaillant < „Dacia was the second province (Moesia was the first) that struck a medal in honour of Philip. It is dated of the year I. The type consists of a figure standing, clothed after the manner of the Dacians, and representing the genius of that province. She holds a Dacian sword in the right and a standard in the left hand, on which is marked the number XIII.” Vaillant, with its colonial coins, gives a medal of Aemilianus, with Provincia Dacia, AN VII, and female figure holding an ensign marked XIII, and a number V being in the field of the coin. “The numbers (says Havercamp) signify that the veterans of the fifth legion, called Macedonica, and of the thirteenth, called Gemina, had been placed in the province of Dacia by the Emperor Philip. These legions, from the time of Trajan, were almost always stationed in that province.”>                                        Another accurate description: ” But on the colonial imperial coins of Dacia in general, from Philip to Gallienus, the province is represented as follows: A woman, adorned with the pileus, and wearing a sort of tunic and long cloak, stand holding in each hand a military ensign. On the velum, or small flag, of the right hand is the numeral V; on that of the left, the numeral XIII. On others the woman bears in her right hand a curved sword, peculiar to the inhabitants of the country;”                                                                                            But here below, the scholars do a confusion. On page 664, where the dictionary describes the reverse of coins issued under the emperor Gallus, is a big error: „On a very rare second brass inscribed to Trebonianus Gallus, the female figure holds in her right hand a branch; and in her left a staff, on the top of wich is an ass’s head.” – (Right as „a wolf’s head „- n.r.).                                                                                                                 In the incriminated text there are actually two confusion. First, and most regrettable is that Dacian banner was actually a wolf’s head and not an ass’s head. The second confusion is the fact that the text describes the reverses amalgamated of two different monetary types issued in the name of emperors Trajan Decius and Trebonianus Gallus. The reality is this: colonial coins with a particular monetary type that were issued in the province of Dacia, mint of roman colony Ulpia Traiana Sarmizegetusa, really have to reverse a female figure who holds in her right hand an olive branch, but in her left hand she has a scepter or a parazonium, not a standard. Monetary type in question was first issued in the name of Decius and only later in name of Gallus.

Trebonianus Gallus PD avTrebonianus Gallus PD rev

The first part of the sentence refers to colonial coins, whereas the second part of the sentence refers to imperial coins issued by the Senate or the Emperor Decius (shown at top), on the reverse of which the female figure holds in her right hand the sign of Dacia, the standard with head wolf.                                                                                                     The error is repeated below, on the same page of the dictionary, where it describes the reverse of coins Imperial issued by Emperor Trajan Decius or Roman Senate: ” The figure in question bears in her left hand a tall staff, on which is placed the head of an ass, seemingly as thongh it were national ensign, as be observed on coins of Traianus Decius struck by the Senate; likewise on the silver mint of that emperor.” The entire text shows that these errors and confusion were taken in Dictionary from Vaillant.                            The information was taken by numismatists or dealers in this wrong form, without being filtered. I have seen on websites accurate descriptions made by people with knowledge, but the vast majority are simply vendors, whose primary goal is to sell, leaving the background or totally ignoring the history education.

To demonstrate the historical truth, we step back in time.                                                      Even during the reign of king Burebista  (82- 44 BC) the Dacians were perceived as a threat to the Roman Empire. Caesar had planned a campaign against the Dacians, but her intention was frustrated by his assassination in 44 BC. After a century and a half, but before the age of Trajan, during the reign of roman Emperor Domitian, the legions of general Fuscus were defeated and the roman flags was captured by Dacians (87 AD) fact which created panic in Rome. During heavy wars waged by Emperor Trajan in Dacia (101-102 and 105-106 AD) fierce resistance and bravery of Dacians aroused admiration in the Roman world.                                                                                                                     The Dacian banner,  the wolf head with snake body, called Draco (or Dracon), was a symbol of Dacian warriors. Built by the symbiosis of a wolf head with open mouth, continued with a serpentiform body – a dragon, was the fighting Dacian flag. Made of bronze or even silver, wolf’s head was stuck on a spear. Waving the banner if undulation have a metallic head and additionally produced a powerful hiss, which had the effect of encouraging Dacian warriors and panicking enemy fighters. Also, inducing nervousness for horses enemy who had never heard such a sound.                                                      The specific Dacian banner with wolf head is represented in several ancient monuments, the most famous representation of the Dacian flag being on Trajan’s Column in Rome. The cult of the Emperor Trajan considered a true god, it has resulted in raising monuments, sign of appreciation for his achievements in the expansion of the Roman Empire. One of them was built in Dacia, the present territory of Romania. It is Tropaeum Traiani, the triumphal monument of Traian at Adamclisi, built between 106-109 AD. to commemorate the victory of the Romans over the Dacians in 102 AD. The monuments which have withstood time, gives us more information about the ancient Dacians. The famous monument Trajan’s Column in Rome, erected in 113 AD., describes on the scenes immortalized in stone the whole story of roman wars against Dacians. The existence of Dacian standard is attested by the depictions on reliefs Column, especially in the fight scenes, around the Dacian fortresses or some chieftains among Dacians. In some cases, the representation of standard is related to the presence of king Decebal on Column, but it is also among the spoils of war from Dacia:

stindard-columna

Dacian banner – detail from Trajan’s Column; The person on left is probably king Decebal  On the pedestal of the monument, as war prey, along with the weapons  are present the flags Dacian with wolf head, conquered by Romans in Dacia:

dsc05398dsc05399dsc05403

Representations of Dacian standards on the socket of Trajan’s Column – Rome

This ensign of Dacians or dragon banner with wolf head, was adopted after the Dacian wars, by the Roman army and it is known in Roman history as „draco”:                               „[ At the triumphal entry of Constantine the Great in Rome] gathered around draco (standards) tied to the tops of gilded spears and overlaid with stones bright, swollen by a great wind and thus whistling with anger, letting  to flit the ample tails in the wind „- Ammianus Marcelinus, Rerum gestarum, 16,10,17                                                            For the Romans the meaning “donkey head” was completely opposite the meaning “wolf head”. For the Romans at the beginning of the Christian era, the head of an ass was a sign of mockery. Therefore, if the banner carried by the Dacians as symbolized an ass’s head, we can say with certainty that the Romans would not be taken as a ensign of the Roman army or element in decorating monuments. In addition, the she-wolf has always been the symbol of Rome.                                                                                                        On the eastern side of the People’s Square in Rome (Piazza del Popolo) to the Pincio hill and Villa Borghese park, there is a group of statues of the goddess Roma, flanked by two columns, each of them supporting a trophy weapons; above, in the background, on the terrace railing road, towering guard and calm, four statues of Dacians. Each of the two trophies of arms contains besides armor and weapons, two flags with wolf heads arranged side:

dsc05371

One of the two trophies of weapons of Piazza del Popolo in Rome which flanke the group of statues of the goddess Roma

banner-03

English dictionary in 1889 which sparked the controversy is forgiven, because in the end of the brief chapter Dacia says about Dacian following: ” Although eventually compelled to give way before the strategic skill and superior discipline of the imperial legionaries, the Dacian people, both before and after their subjection to the Romans, shewed themselves to be Prodiga gens animae, studiisque asperrima belli „- People with a wonderful heart, concerned about the hardships of war.

CAPUL DE LUP – STINDARDUL RAZBOINICILOR DACI PE MONEDELE ROMANE

CAPUL DE LUP – STINDARDUL RAZBOINICILOR DACI PE MONEDELE ROMANE

Un articol de Nicolae Sabin Dordea

stindardul-4

 

În monetăria romană una din cele mai cunoscute monede emise în numele împăratului Traian Decius, referitoare la provincia Dacia, este un antoninian care are pe revers personificarea provinciei (genius provincie) reprezentată de o femeie în picioare, orientată spre stânga, cu îmbrăcăminte specifică femeilor dace (cu chiton lung si pileus) şi care ține în mâna dreaptă insemnul Daciei, stindardul dacic cu cap de lup. Pe marginea monedei în jurul personajului, este inscripționată legenda DACIA.                                                         Pe site-urile de vânzări, în descrierea stindardului purtat de personificarea Daciei pe revers, în loc de “cap de lup” apare în mod frecvent şi total eronat, “cap de măgar”. Sigur că asta nu jigneste pe nimeni, însă greseala provoacă, în cel mai bun caz, zâmbete îngăduitoare, dacă nu dezaprobare.

T Decius Stindard

Antoninian, Traian Decius, Dacia, stindardul dacic cu cap de lup

Traian Decius sestert Dacia avTraian Decius sestert Dacia rev

Sesterții şi dupondii emişi de Senat în numele lui Traian Decius, poartă de asemenea pe revers personificarea provinciei Dacia în picioare, orientată spre stânga, îmbrăcată specific femeilor dace şi care ține în mâna dreaptă insemnul Daciei, stindardul dacic cu cap de lup; legenda DACIA si SC (Senatus consulta) în câmpul monedei.

Traian Decius 2 Dacia

Este adevărat că pe unele monede acest cap de lup nu este tocmai reuşit, de multe ori seamănă cu un cap de cămilă, de cal sau de măgar (vezi moneda de mai sus), dar asta nu ne îngăduie să privim lucrurile la modul superficial, nu justifică ignorarea realității istorice.                                                                                                                             Pentru acuratețea informațiilor privind acest simbol din istoria Dacilor ne simțim datori să facem o scurtă clarificare insoțită de dovezi şi argumente certe.                                   Eroarea a apărut în Dicționarul monedelor romane, editat la Londra în urmă cu 127 de ani şi s-a perpetuat până în zilele noastre (Dictionary Of Roman Coins, Seth William Stevenson, London 1889). La pagina 663, dicționarul descrie foarte frumos şi corect reversul monedelor coloniale ale provinciei Dacia, unde sunt citați renumiți numismați Jan Havercamp şi Vaillant: <„Dacia a fost cea de-a doua provincie (Moesia a fost prima) care a emis o monedă în onoarea lui Philip. Aceasta este datată din anul I al erei dacice. Tipul monetar constă dintr-o figură feminină in picioare, îmbrăcată după felul dacilor și care reprezintă geniul provinciei. Ea ține o sabie dacică în mâna dreaptă și un stindard în mâna stângă, pe care este marcat numărul XIII.” Vaillant, în monedele  sale coloniale, oferă o medalie a impăratului Aemilianus, cu Provincia Dacia, AN VII, și o figură feminină care ține un steag marcat cu numărul XIII, și un altul marcat cu numărul V, în câmpul monedei. „Numerele (spune Jan Havercamp) semnifică faptul că veteranii legiunii a cincea, numită Macedonica, și a treisprezecea, numită Gemina, au fost plasati în provincia Dacia de împăratul Filip. Aceste legiuni, incă din timpul lui Traian, au fost aproape întotdeauna staționate în provincie. „>                                                                                                         O altă descriere corectă: „Dar, pe monedele coloniale ale Daciei în general, de la Philip la Gallienus, provincia este reprezentată după cum urmează: O femeie, stand in picioare, împodobită cu pileus, ea purtand un fel de tunică și o mantie lungă, ținând în fiecare mână un drapel militar. Pe membrana sau pavilionul mic din dreapta ei este înscris numărul V, pe cel din stânga ei, numărul XIII. Pe alte monede femeia poartă în mâna dreaptă o sabie curbată, specifică locuitorilor țării;”                                                                                           Dar iată că, mai jos, erudiții mai fac şi confuzii. La pagina 664, acolo unde dicționarul descrie reversul monedelor emise sub împăratul Gallus, se face o mare eroare: “Pe o a doua monedă de alamă foarte rară emisă în numele împăratului Trebonianus Gallus, figura feminină ține în mâna dreaptă o ramură; și în mâna stângă un toiag, care pe partea superioara are un cap de măgar” (on the top of wich is an ass’s head) – [Corect ar fi „un cap de lup” – n.r.].                                                                                                                     În textul incriminat există de fapt două confuzii. Prima, şi cea mai regretabilă, este faptul ca stindardul dacilor era în realitate un cap de lup şi nicidecum un cap de măgar. Cea de-a doua confuzie este legată de faptul că în text sunt descrise amalgamat reversurile a două tipuri monetare diferite, emise în numele împăraților Trebonianus Gallus şi Traian Decius. Realitatea este aceasta: Monedele coloniale aparținând unui anumit tip monetar care au fost emise în Provincia Dacia la monetăria din colonia romană Ulpia Traiana Sarmizegetusa au într-adevăr pe revers figura feminină care ține în mâna dreaptă o ramură de măslin, însă în mâna stângă ea are un sceptru sau un parazonium, nu un stindard. Tipul monetar în discuție a fost emis pentru prima dată în numele lui Decius şi abia mai târziu în numele lui Gallus:

Trebonianus Gallus PD avTrebonianus Gallus PD rev

Sesterț emis în Provincia Dacia în numele lui Trebonianus Gallus                                         Prima parte a frazei in textul amintit se referă la monede coloniale, pe când partea a doua a frazei se referă la monedele imperiale emise de Senat sau de împăratul Decius (prezentate la inceput), pe reversul cărora figura feminină ține în mâna dreaptă insemnul Daciei, stindardul cu cap de lup.                                                                                               Eroarea se repetă mai jos, tot pe aceeaşi pagină 664 a dicționarului, acolo unde se descrie reversul monedelor imperiale, emise de împăratul Traian Decius sau de Senatul roman: „Figura în cauză poartă în mâna stângă un toiag înalt, pe care este plasat capul unui măgar, aparent ca și cum ar fi un insemn național, așa cum se observă pe monedele emise de Senat în numele împăratului Traianus Decius si de asemenea, pe monedele de argint emise de către împărat.” (bears in her left hand a tall staff, on which is placed the head of an ass, seemingly as thongh it were national ensign). Din intregul text reiese că aceste erori si confuzii au fost preluate în dictionar de la Vaillant.                                 Informația a fost a preluată de către numismati sau dealeri în această formă eronată, fără a mai fi filtrată. Am văzut pe site-uri şi descrieri corecte făcute de cunoscători, însă marea majoritate sunt simpli vânzători, al căror principal obiectiv este vânzarea, lăsând în plan secund sau ignorand total educația istorică.

Pentru a demonstra adevărul istoric, ne întoarcem puțin în timp.                                       Încă din timpul domniei regelui dac Burebista (82- 44 a.Chr.) Dacii erau percepuți ca o amenințare la adresa Imperiului Roman. Cezar îşi propusese o campanie împotriva Dacilor, dar intenția i-a fost zădărnicită de asasinarea sa în 44 a.Chr. După un secol şi jumătate, anterior epocii lui Traian, în timpul împăratului Domitian, înfrângerea legiunilor generalului Fuscus şi capturarea steagurilor romane de către Daci (87 p.Chr.) au creat panică la Roma. În timpul războaielor grele duse de împăratul Traian în Dacia (101-102 si 105-106 p.Chr.), rezistența acerbă şi vitejia dacilor a stârnit admirație în lumea romană.     Stindardul dacilor, lupul cu trup de şarpe, denumit draco (sau Dracon) a fost simbolul războinicilor daci. Construit prin simbioza unui cap de lup cu gura deschisă, continuat cu un corp serpentiform, de dragon, constituia flamura de luptă a dacilor. Realizat din bronz sau chiar argint, capul de lup era fixat pe o lance. În bătaia vântului stindardul dac avea o miscare ondulatorie si în plus capul metalic producea un puternic şuierat, care avea ca efect îmbărbătarea propriilor luptători şi panicarea inamicilor. De asemenea, inducea o stare de nervozitate cailor inamicului, care nu mai auziseră un asemenea sunet. Stindardul cu cap de lup specific Dacilor este reprezentat pe mai multe monumente antice, cea mai cunoscută reprezentare a steagului dacic aflandu-se  pe Columna lui Traian din Roma. Cultul pentru împăratul Traian, considerat un adevărat zeu, s-a concretizat prin ridicarea unor monumente în semn de prețuire pentru realizările sale în expansiunea Imperiului Roman. Unul dintre ele a fost construit în Dacia, pe actualul teritoriu al României. Este vorba de Monumentul Triumfal Tropaeum Traiani de la Adamclisi, construit între anii 106-109 p.Chr. pentru a comemora victoria Romanilor asupra Dacilor în anul 102 p.Ch.. Monumentele care au rezistat timpului, ne oferă multe informații despre anticii Daci. Celebrul monument Columna lui Traian de la Roma, inaugurat în anul 113 p.Chr., descrie în scenele sale imortalizate în piatră întreaga poveste a războaielor Romanilor cu Dacii. Existenta stindardului dacic este atestată de reprezentările de pe basoreliefurile Columnei, în special în scenele de luptă, în preajma unor cetăți dacice sau a unor căpetenii din rândul dacilor. În câteva cazuri, reprezentarea stindardului este legată de prezența lui Decebal pe Columnă, dar apare şi printre prăzile de război cucerite în Dacia:

stindard-columna                                                      Stindardul Dacilor – detaliu de pe Columna lui Traian; Personajul din partea stângă este probabil regele Decebal                                                                                                         Pe soclul monumentului, ca pradă de război, alături de armele Dacilor sunt prezente insemnele poporului cucerit, stindardele dacice cu cap de lup:

dsc05398dsc05399dsc05403

Reprezentări ale stindardului dacic pe soclul Columnei lui Traian – Roma

Acest insemn al Dacilor, stindardul cu cap de lup sau dragon, a fost adoptat ulterior războaielor dacice, de armata romană si este cunoscut în istoria romana ca “draco”:       „[La intrarea triumfală în Roma a lui Constantin cel Mare] s-au strâns în jurul draconilor, legaţi în vârfurile aurite ale suliţelor şi ferecaţi cu pietre strălucitoare, umflaţi de un vânt mare şi astfel şuierând ca şi stârniţi de mânie, lăsând să fluture în vânt cozile ample.” – Ammianus Marcelinus, Rerum gestarum, 16,10,17   

Semnificaţia capului de măgar la Romani era cu totul opusă semnificaţiei capului de lup. Pentru Romanii de la începutul erei crestine, capul de măgar era un semn de batjocură. Prin urmare, dacă acest stindard purtat de Daci ar fi simbolizat un cap de măgar, putem spune cu certitudine că Romanii nu l-ar fi preluat ca insemn al armatei romane sau ca element în împodobirea monumentelor. În plus, lupoaica cu pui a fost dintotdeauna simbolul oraşului Roma.                                                                                                         Pe latura estică a Pieţei Poporului din Roma (Piazza del Popolo), spre colina Pincio si parcul Vila Borghese, se află grupul statuar al zeiței Roma încadrat de două coloane care susţin fiecare un trofeu al armelor. Mai sus, în plan secund, pe balustrada terasei rutiere, străjuiesc falnic și calm, patru statui de Daci. Fiecare din cele două trofee ale armelor conţine pe lângă armură şi arme, câte două stindarde cu capete de lup dispuse lateral:

dsc05371

Unul din cele doua trofee ale armelor din Piazza del Popolo din Roma care încadrează grupul statuar al zeiței Roma

banner-03

Dicţionarul englez din 1889, care a stârnit controversa, este iertat, deoarece în încheierea scurtului capitol dedicat Daciei afirmă despre Daci următoarele: „Deși în cele din urmă obligați să cedeze în fața abilității strategice şi disciplinei superioare a legionarilor imperiali, Dacii, atât înainte, cât şi după supunerea lor de către romani, s-au arătat ei înșiși a fi Prodiga gens animae, studiisque asperrima belli” – Oameni cu suflet minunat, preocupați de greutățile războaielor.

TIPURI MONETARE MACEDONENE SI ELENISTICE

” Istoria este versiunea evenimentelor trecute asupra carora oamenii s-au pus de acord.” – Napoleon Bonaparte

TIPURI MONETARE MACEDONENE SI ELENISTICE                                                   un articol de Nicolae Sabin DORDEA

Tipurile de monede care au circulat în Dacia şi care ulterior au influenţat monetăria dacică, au fost principalele monede macedonene şi elenistice. Acestea au o semnificaţie deosebită în istoria numismaticii europene pentru faptul că ele au fost modelele care au influenţat caracteristicile emisiunilor monetare în următoarele două milenii. Macedonia are oricum un loc special în istorie, datorat celor doi principali exponenţi ai săi, Filip al II-lea şi în mod deosebit, Alexandru cel Mare.
Filip al II-lea, membru al dinastiei Argeade, a fost cel de-al treilea fiu al regelui Amiyntas al III-lea şi tatăl lui Alexandru al III-lea, cunoscut în istorie ca Alexandru cel Mare. După ce la început a fost regent pentru nepotul său Amyntas al IV-lea, fiul fratelui său Perdicas al III-lea, în 359 a.Chr. Filip al II-lea a dobândit puterea deplină şi s-a încoronat rege al Macedoniei, regat care a dominat întreaga Grecie. Capitala regatului după anul 400 a.Chr. a fost oraşul Pella.
Până la sfârșitul secolului al IV-lea a.Chr., regatul ocupa numai o regiune care corespunde cu oarecare aproximație cu Macedonia din Grecia zilelor noastre. Macedonia, izolată oarecum şi de munţii înconjurători, era un regat mai retras în raport cu restul Greciei (Elada). Regatul macedonean a căpătat în timp un caracter elenistic din ce în ce mai pronunţat, chiar dacă iniţial civilizaţia macedoneană a fost considerată ca fiind ceva mai înapoiată. Deşi de neam grec, amestecat cu elemente tracice şi ilirice, macedonenii din acele timpuri, erau considerati de eleni, sălbatici şi barbari. Ocupaţiile de bază ale macedonenilor erau agricultura, vânătoarea şi extragerea bogăţiilor solului (în special a aurului)
Filip al II-lea a moștenit tronul Macedoniei într-un moment de disperare totală, cu regiunea înconjurată de regatele greceşti ostile. Filip a folosit o combinaţie de abilitate diplomatică şi strălucire militară pentru a-şi transforma poziţia în lumea elenă, restabilind pacea şi câştigand dominaţia întregii Grecii. El şi-a reorganizat armata în unităţi militare puternice denumite „falange”, formate din soldați profesionişti, o idee nouă şi revoluţionară. Fiul său, Alexandru, a construit pe bazele solide realizate de Filip şi a utilizat unităţile de falange cu mare efect, reuşind să creeze unul dintre cele mai mari imperii pe care lumea le-a văzut vreodată. Deşi, după moartea creatorului său, la scurtă vreme, imperiul s-a dezmembrat în mai multe regate care se duşmăneau, regate conduse de foştii săi generali, cuceririle lui Alexandru au lăsat o moştenire nepieritoare, având meritul răspândirii culturii şi ştiinței greceşti în tot vastul său imperiu.
După două secole de glorie, în mod inevitabil a urmat declinul. Macedonia a fost cucerită de Republica Romană şi transformată în provincie în anul 146 a.Chr..
Circulaţia monedelor emise de regii macedoneni în teritoriile din bazinul Dunării Inferioare a fost influenţată direct de puterea pe care aceştia au avut-o în regiune începând cu jumătatea secolului al IV-lea a.Chr.. Sunt binecunoscute episoadele intervenţiilor regilor macedoneni Filip al II-lea în Dobrogea (339 a.Chr.) şi Alexandru cel Mare în Muntenia (335 a.Chr.).
Monedele lui Filip al II-lea (359-336 a.Chr.) şi Alexandru cel Mare (336-323 a.Chr.), stateri de aur, tetradrahme şi drahme de argint, monede divizionare de bronz, au circulat pe teritoriul Daciei în special în regiunile extracarpatice, mult mai rar întâlnite în Transilvania, unde în general, au fost descoperiri izolate. Cele mai frecvente au fost descoperirile de tetradrahme care, în cazul celor de tip Filip al II-lea, au fost identificate ca fiind emisiuni postume. De multe ori, acestea au fost descoperite împreună cu monede de la Alexandru cel Mare, ceea ce arată faptul că pătrunderea lor la nordul Dunării s-a petrecut în intervalul de timp între cele două campanii macedonene mai sus menţionate (339-335 a.Chr.) şi cele conduse de Lysimach împotriva lui Dromichaites (în anii 300 a.Chr. şi 292 a.Chr.). Ele sunt bătute fie de oraşele vest-pontice, fie pătrund pe căile comerciale din sudul Dunării. Este important de remarcat că cetăţile vest-pontice au continuat emisiunile proprii, ştiută fiind politica tolerantă a regilor macedoneni în domeniul monetar.
Monedele macedonene sunt lucrate cu o finete greu de egalat, sunt deosebit de frumoase şi bine realizate, relieful lor sculptural amintind de basoreliefurile greceşti. Gravorii macedoneni au dat dovadă de o mare măiestrie în realizările lor, atingând excelenţa şi reuşind să creeze un stil artistic aparte. Monedele macedonene au fost atat de bine executate artistic şi tehnic, încât se poate spune că toate imitaţiile care le-au urmat în timp au avut un caracter degenerescent.

TETRADRAHMA TIP FILIP AL II-LEA

Efigie Fil  Efigie Fil 1  Efigie Fil 2
Efigiile lui Filip al II-lea pe aversul tetradrahmelor
In timpul domniei lui Filip al II-lea s-au emis două tipuri succesive de tetradrahme, diferenţa dintre ele fiind dată doar de aspectul reversului.
Tetradrahma din argint de tip Filip al II-lea reprezintă pe avers, celebra efigie, într-un cerc perlat, portretul puternic al lui Zeus spre dreapta, cu păr bogat şi barbă stufoasă, purtând cunună de lauri.

Filip II AmphFilip Pella

Primul tip monetar în ordine cronologică, îl înfăţişează pe revers pe regele Filip călare, orientat spre stânga, purtând kausia, un tip de pălărie macedoneană antică, cu mâna dreaptă întinsă, adresându-se adunării armatei, legenda ΦIΛIΠΠOY (FILIPPOU) şi sigla monetăriei emitente. Acest tip de monedă a fost emis între 359 si 348 a.Chr..

Filip II Tet maced Filip II Amphipolis

Cel de-al doilea tip monetar a fost emis după anul 348 a.Chr. când Filip al II-lea a celebrat Jocurile Olimpice la Dion, la poalele muntelui Olympos, situat la 15 km sud-vest de oraşul Katerini de astăzi, în aproapiere de Salonic. Acesta redă pe revers, într-un cerc perlat, călăreţul olimpic orientat spre dreapta, care are într-o mână o ramură de palmier, legenda ΦIΛIΠΠOY (FILIPPOU) şi sigla monetăriei emitente. Acesta este tipul monetar cel mai des imitat de întreaga lume antică.
Cele mai multe tetradrahme au fost bătute la monetăriile Pella şi Amphipolis. Tetradrahmele au în general o greutate de peste 14 grame şi un diametru de 25-26 mm.

Postuma b

Tet Filip II Amphipolis avTet Filip II Amphipolis rev

Emisiuni postume ale tetradrahmelor lui Filip al II-lea

TETRADRAHMA TIP ALEXANDRU CEL MARE 

Alexandru tetr Milet

Alex III avAlex III rev

Tetradrahma de tip Alexandru cel Mare înfăţişează pe avers capul lui Herakles cu blana de leu (după unii specialişti ar fi chiar chipul lui Alexandru), iar pe revers Zeus cu acvilă şi sceptru stând pe tron spre stânga, legenda AΛEΞANΔPOY (ALEXANDROU) sau AΛEΞANΔPOY BAΣIΛEΩΣ (ALEXANDROU BASILEOS) precum şi diferite sigle şi monograme (cea de sus, monetăria Milet).

DRAHMA TIP ALEXANDRU CEL MARE 

Dr Alex av Dr Alex rev

Drahmele de argint emise în timpul lui Alexandru cel Mare au aceleaşi caracteristici iconografice ca şi tetradrahmele.
În timpul campaniilor europene sau asiatice ale lui Alexandru cel Mare, o bună parte a obiectelor din aur şi argint prădate au fost topite, transformate în lingouri şi trimise la Pella şi Amphipolis pentru a fi transformate în monede. Se estimează că în timpul domniei lui Alexandru Macedon, numai la monetăria de la Amphipolis, au fost bătute aproximativ 13 milioane de tetradrahme din aur şi argint.
Atât în cazul emisiunilor lui Filip al II-lea, cât şi a celor ale lui Alexandru cel Mare, monedele au continuat să fie bătute şi după moartea acestora în monetăriile oraşelor macedonene, dar şi ale oraşelor din întreaga lume greacă. De asemenea, ele au fost copiate sau au servit drept model pentru monetăriile regatelor barbare de la periferia lumii elenistice.

TETRADRAHMA TIP FILIP AL III-LEA

Filip III Arhideul

Tetradrahma de tip Filip al III-lea Arideul (Arhidaios) fratele vitreg al lui Alexandru, înfăţişează pe avers capul lui Herakles cu blana de leu, iar pe revers Zeus cu acvilă şi sceptru stând pe tron spre stânga, legenda ΦIΛIΠΠOY (FILIPPOU) sau ΦIΛIΠΠOY BAΣIΛEΩΣ (FILIPPOU BASILEOS) precum şi diferite sigle şi monograme. Drahmele de argint emise în timpul lui Filip al III-lea, ca şi cele emise în timpul lui Alexandru, au aceleaşi caracteristici iconografice ca şi tetradrahmele. Un destin similar l-au avut şi monedele lui Filip al III-lea Arideul, tetradrahma şi drahma constituind modele pentru emisiunile getice de la Dunărea de Jos.

TETRADRAHMA TIP LYSIMACH

Lisimach tetradr Pergamon

Tet Lysimah Pella avTet Lysimah Pella rev

Tetradrahma din timpul domniei lui Lysimach, satrap (321-306 a.Chr.) şi rege al Thraciei (306-281 a.Chr.) prezintă pe avers capul zeificat a lui Alexandru spre dreapta, cu coarnele lui Amon, iar pe revers, reprezentarea zeiţei Athena Nikephoros şezând pe tron spre stânga şi legenda la stânga şi la dreapta: ΛYΣIMAXOY BAΣIΛEΩΣ (LISIMACOU BASILEOS), eventual monogramă (monetăriile Pergamon si Pella).
După cum s-a văzut în capitolul anterior, tipul staterilor de aur a lui Lysimach, a fost utilizat mult mai târziu, de Mithridates VI Eupator regele Pontului, în emisiunile oraşelor pontice în timpul primului său război cu romanii. Monedele macedonene din aur, argint şi bronz au avut o răspândire mai largă decât cea a teritoriilor controlate în mod direct, la un anumit moment, de Alexandru cel Mare şi urmaşii săi. Ele au fost întâlnite şi în Transilvania, mai ales în zona Munţilor Orăştie, fiind puse în legătură cu campaniile lui Burebista la Dunărea de Jos, dar şi în Moldova, pe văile Prutului şi Siretului.

 

TETRADRAHMELE MACEDONIEI PRIMA SI ALE INSULEI THASOS

Un rol important privind circulaţia monedelor în Dacia preromană, l-au avut tetradrahmele Macedonia Prima şi tetradrahmele insulei Thasos. Având în vedere cantitatea mare de tetradrahme Macedonia Prima şi Thasos descoperite în Dacia intracarpatică (Transilvania), cercetările arheologice au scos în evidenţă importanţa politică şi economică în special a câtorva zone, în a doua jumătate a secolului al II-lea a.Chr. şi prima jumătate a secolului I a.Chr., în schimburile comerciale cu negustorii din Peninsula Balcanică, având ca placă turnantă populaţia unei uniuni de triburi dacice din zona Munteniei. Intr-un alt capitol ulterior se va evidenţia importanţa acestor tipuri monetare în evoluţia monetăriei dacice.

TETRADRAHMA TIP MACEDONIA PRIMA
După înfrângerea regelui Perseu de catre romani la Pydna în 168 a.Chr., Macedonia a fost împărţită în patru republici clientelare stabilite de Roma. Romanii au instaurat în aceste regiuni un regim republican şi au impus o serie de interdicţii, printre care se număra interzicerea importului de sare, a exploatării pădurilor şi a exploatării minelor de aur şi argint, care reprezentau principalele bogăţii ale Macedoniei. În aceeaşi perioada a existat şi interdicţia de a bate monedă. După zece ani, ţara era în aşa măsură sărăcită încât romanii au permis redeschiderea minelor de aur şi emiterea de monedă din argintul exploatat. Dintre cele patru regiuni, Macedonia Prima şi Secunda au emis tetradrahme de argint, Terţia nu a emis monedă, iar Quatra a emis numai piese de bronz. Emisiunile cele mai numeroase au fost cele ale Macedoniei Prima, care dispunea de bogatele mine de argint de la muntele Pangaion, precum şi de monetăria de la Amphipolis, cu excepţionala-i tradiţie tehnică şi artistică. Începutul activităţii monetare a Macedoniei Prima a fost marcat de o emisiune festivă din 158 a.Chr., foarte restrânsă ca număr de piese, purtând pe avers capul lui Zeus iar pe revers imaginea zeiţei Artemis Tauropolos, cu câte o torţa în fiecare mâna, pe un taur spre stânga. A urmat apoi tipul monetar arhicunoscut, ale cărei monede poartă pe avers bustul zeiţei Artemis Tauropolos iar pe revers măciuca lui Hercule într-o coroană de ramuri de stejar. Tetradrahmele Macedoniei Prima au fost emise după sistemul monetar attic, introdus în Macedonia de Alexandru cel Mare, diferit de cel aeginic.

Tet Macedonia Prima

Tetradrahmele Macedoniei Prima poartă pe avers bustul zeiţei Artemis Tauropolos, spre dreapta, în mijlocul unui scut macedonean. Zeiţa poartă în jurul capului o bandă numită stephane, are părul strâns la ceafă într-o torsadă, cu câteva şuviţe care coboară pe tâmple şi pe ceafă. Tunica îi este prinsă pe umăr cu o agrafă rotundă, mai mult sau mai puţin vizibilă. Înapoia capului se văd parţial un arc şi o tolbă, atribute ale zeiţei care apar de obicei împreună. Bustul zeiţei este înconjurat de un cerc perlat. Scutul ca atare este ornamentat cu şapte ovale duble, în care se află o stea cu opt braţe, care alternează cu tot atâtea grupuri de câte trei puncte. Pe revers monedele poartă legenda (înscrisul) cu litere grecesti MAKEΔONΩN ΠPΩTHƩ (MAKEDONON PROTIS) – Macedonia Prima, pe două rânduri despărţite de măciuca lui Hercule aşezată orizontal, cu capătul gros spre dreapta, care sunt înconjurate de o coroană formată din două ramuri de stejar. Deasupra şi dedesubtul legendei apar una sau mai multe monograme ale monetăriei sau magistratului monetar. În partea stânga a reversului, în afară coroanei, este reprezentat un fulger în maniera obişnuită pe monedele greceşti, dar redat prin globule foarte fine. Cercetarea sistematică a monedelor a sos în evidentă faptul că există deosebiri marcante între monede, aversul pieselor prezentand deosebiri de la un lot de piese la altul, privind trăsăturile feţei, dar şi coafura. Aceste tetradrahme cu flan mare, au diametrul de 32-33 mm şi greutati intre 16-17 grame.
Tetradrahmele Macedoniei Prima se numără printre cele mai bogate şi mai răspândite emisiuni monetare ale antichităţii. Cu toate că ele au jucat un rol însemnat în circulaţia monetară în Peninsula Balcanică şi în nordul Dunării, evoluţia şi cronologia lor relativă este aproape necunoscută deoarece aceste emisiuni se înşiruie pe o perioada relativ scurtă, de circa nouă ani (158–150 a.Chr.). Macedonia a fost declarată oficial provincie romană în 146 a.Chr. după ce generalul Metellus l-a înfrânt pe regele Andriscus Macedon în anul 148 a.Chr., şi după ce cele patru republici clientelare au fost dizolvate. În cadrul provinciei intrau Epirus Vetus, Tesalia şi părți ale Iliriei și Traciei.
TETRADRAHMA TIP THASOS                                                                                            În a doua jumătate a secolului al II- lea a.Chr., în Dacia şi-au făcut apariţia alte monede, de influenţă macedono-tracică, tetradrahmele insulei Thasos, o insulă din Grecia situată în bazinul nordic al Mării Egee (Marea Traciei), la 8 km distanță de coasta meridională a Traciei. Ele au fost emise între anii 148-80 a.Chr. Aceste monede au avut mare căutare pe piaţă pentru că s-au răspândit nu numai în Dacia, ci şi în tot nordul Peninsulei Balcanice şi în vasta regiune ocupată de sciţi în sudul Rusiei de astăzi. Au circulat în Dacia până pe la jumătatea secolului I a.Chr., până când romanii au ajuns la Dunăre, pe la 70 a.Chr., şi astfel au ajuns pe piaţă şi denarii romani republicani.

Tet Thasos

Tetradrahmele insulei Thasos au pe avers chipul tânar al zeului Dionysos orientat spre dreapta, cu cunună de iederă şi două rozete din puncte deasupra frunţii, iar pe revers Herakles nud (Hercules), în picioare, cu capul spre stânga, se sprijină cu dreapta pe măciucă, pe piept, umărul şi braţul stâng sprijinit pe şold, purtând pielea leului din Nemeea. Pe aceste tetradrahme cu flan mare, de 27-32 mm şi greutăţi între 16-17 grame, apare legenda (înscrisul) cu litere greceşti pe trei laturi ale monedei: HPAKΛEOYΣ ΣΩTHPOΣ ΘAΣIΩN (HRAKLEOUS SOTIROS TASION), ceea ce înseamnă: Heracles salvatorul tasienilor.

Tetr traca av Tetr traca rev

Un tip monetar mai rar întâlnit, tot tracic, imitând modelul tasian, cu tendinţă de schematizare, este cel al căror monede păstrează acelaşi tip de avers şi revers, dar se modifică legenda: HPAKΛEOYΣ ΣΩTHPOΣ ΘPAKΩN (HRAKLEOUS SOTIROS TRAKON), Heracles salvatorul tracilor.

Sursele imaginilor: internet

 

MONEDELE ORAŞELOR GRECEŞTI DE PE COASTA DE VEST A MĂRII NEGRE

” Istoria este versiunea evenimentelor trecute asupra carora oamenii s-au pus de acord.” – Napoleon Bonaparte

MONEDELE ORAŞELOR GRECEŞTI DE PE COASTA DE VEST A MĂRII NEGRE     un articol de Nicolae Sabin DORDEA

 

Prefaţă
Numismatica este o disciplină conexă istoriei şi poate constitui pentru amatori o pasiune frumoasă şi interesantă. În mod sigur, sentimentul pe care îl ai ţinând în mână o monedă veche de două mii de ani, este unul de respect, este acela că ţii în mână un crâmpei de istorie. Dacă monedele ar putea povesti…ar fi minunat. Martore ale unor evenimente, multe necunoscute nouă, ele oferă informaţii, spun mult, dar nu pot să şi povestească. Rolul specialiştilor în arheologie şi numismatică, este tocmai acela de a le pune într-un context istoric corect, de a le dezvălui povestea. La rândul lor, monedele confirmă evenimente şi situaţii relevate de alte surse istorice, vin în sprijinul unor afirmaţii ale specialiştilor. Numismatica, prin studiul şi analiza pieselor monetare, poate descoperi informaţii interesante, elemente de natură economică, militară sau religioasă, într-un cuvânt, reflectarea realităţii unei epoci.
Articolul de faţă, departe de a fi un „savant tratat de numismatică”, este un instrument care furnizează iubitorilor de numismatică cunosţinte elementare despre monetăria în Dacia preromană. El tratează cronologic istoria monedelor de la prima lor apariţie pe pământul dacilor şi până la cucerirea romană, prezentând emisiunile monetare cu imagini avers- revers (atunci când se găsesc), însoţite de descrieri şi informaţii interesante, fiind totodată un ghid numismatic util şi usor de utilizat.
Din multitudinea de imagini de monede de pe internet le-am ales pe cele mai bune şi mai clare, pentru a se înţelege cât mai bine caracteristicile acestora, utilizarea acestor imagini fiind numai în scop educativ. Este lesne de înţeles că având o vechime de peste două mii de ani, starea de conservare a unora dintre monede nu este de cea mai bună calitate. Există tipuri monetare pentru care încă nu am găsit imagini pentru exemplificare. Acestea vor fi completate în material pe măsură ce le vom identifica pe sursele online.
Un prim capitol îl reprezintă monedele oraşelor greceşti.

 

MONEDELE ORAŞELOR GRECEŞTI DE PE COASTA DE VEST A MĂRII NEGRE
Apariţia monedelor în Dacia este legată de oraşele greceşti de pe ţărmul Marii Negre (Pontul Euxin). În secolele al VII-lea şi al VI-lea a.Chr. teritoriile traco-getice au intrat în sfera de interes comercial a negustorilor greci, iar această stare de fapt a avut ca rezultat întemeierea coloniilor greceşti Istria, Kallatis şi Tomis, pe coasta dobrogeană a Mării Negre. Centre comerciale locale, purtătoare ale civilizaţiei antice greceşti din marile metropole, coloniile înfiinţate au adus o civilizaţie superioară celei traco-getice, accelerând progresul populaţiei autohtone. Pe parcursul aceloraşi secole, pe ţărmurile vestic şi nordic al mării au fost întemeiate multe alte colonii importante consemnate de istorie, printre care Apollonia Pontica (astăzi Sozopol, în Bulgaria), Odessos (astăzi Varna, în Bulgaria), Olbia (în Ucraina) la gurile Bugului şi Tyras la limanul Nistrului. Colonizarea masivă a întregului bazin pontic de către greci a însumat aproximativ nouăzeci de oraşe-porturi.
La aproximativ două secole de la apariţia primelor monede din istorie în regatul Lydiei din vestul Asiei Mici (astăzi Anatolia, Turcia), primele monede care au apărut pe actualul teritoriu al României au fost cele din zona Daciei Pontice începând cu secolul al V-lea a.Chr., când oraşele greceşti de pe ţărmul vestic al Mării Negre au emis propriile lor monede (Histria – secolul al V-lea a.Chr., Callatis – jumătatea secolului al IV-lea a.Chr., Tomis – secolul al III-lea a.Chr.).

Orasele grecesti
Evoluţia celor trei colonii vest pontice a fost inegală pe parcursul întregii lor existenţe, deşi istoria lor are şi elemente comune. Pentru perioada corespunzătoare secolelor VI – IV a.Chr., Istria a fost colonia care s-a impus în mod deosebit.

 

ISTRIA (Histria) – IΣTPI (ISTRI)
Utilizez numele în limba greacă, Istria, nu numai pentru faptul că aşa este cunoscută în numismatica europeană, ci pentru că aşa stă scris pe monedele acestei aşezări antice şi pentru că numele său provine de la Istros.
Prin urmare, Istria, aflată în apropierea gurilor de vărsare ale Dunării în mare, este cea mai veche colonie de pe coasta de vest a Mării Negre. Grecii i-au dat acestei colonii numele de Istria de la numele grecesc al fluviului Dunărea – Istros, acest nume desemnând în special cursul său inferior. Mai târziu, numele dat de romani a fost Danubius, desemnând în special cursul superior şi mijlociu al fluviului. Strabon scria că cetatea Istria se află „la o depărtare de 500 de stadii de gura sacră a Istrului”. Conform informaţiilor rămase de la Eusebiu, colonia a fost întemeiată de grecii din Milet în anul 657 a.Chr.. De altfel, originea sa milesiană este confirmată şi de Pliniu cel Bătrân şi de Strabon. După Pseudo – Scymnos, întemeierea Istriei ar fi avut loc în timpul pătrunderii sciţilor în Asia, adică la finele secolului al VII-lea a.Chr.. Cercetările arheologice desfăşurate în cetatea Istria au scos la lumină ceramică greacă rhodo-ionică, corintică şi attică, din a doua jumătate a secolului al VII-lea a.Chr., acestea confirmând informaţiile oferite de Eusebiu. Începând din sec. al VI-lea a.Chr. Istria a devenit cel mai important polis de pe ţărmurile de vest şi nord–vest ale Pontului Euxin, cunoscând activităţi economice şi comerciale ample, având relaţii cu alte centre comerciale şi întreţinând raporturi continue cu autohtonii. În cursul secolelor al V-lea şi al IV-lea a.Chr., Istria s-a transformat în centru de producţie, depăşind stadiul de centru comercial şi intermediar de schimb între grecii din metropole şi autohtoni. S-au deschis ateliere ceramice, a sporit producţia de cereale din teritoriile rurale, s-a intensificat pescuitul la gurile Dunării şi s-au amplificat raporturile cu populaţia locală traco-getică. Pe plan politic, Istria a jucat un rol important prin participarea la revolta oraşelor pontice împotriva regelui macedonean Lysimach, la războiul împotriva Bizanțului şi la conflictul care l-a opus pe Mithridates al VI-lea Eupator romanilor. În jurul anului 260 i.d.Hr., Istria s-a aliat cu cetatea Kallatis pentru a smulge orașului Byzantion controlul asupra portului Tomis.
DRAHMA ISTRIANA. Cunoscând o nouă etapă de dezvoltare, în secolul al V-lea a.Chr. la Istria s-au deschis şi primele ateliere monetare, colonia grecească emiţând monedă proprie în jurul anilor 480-475 a.Chr.. Este vorba despre binecunoscutele drahme de argint turnate, considerate a fi primele monede de pe actualul teritoriu al României. Ele au pe avers emblema orașului, reprezentată de un vultur deasupra unui delfin, orientat spre stânga şi legenda cu caractere greceşti IΣTPI (ISTRI) desemnând numele coloniei, toate încadrate într-un pătrat (quadratum incusum). Asemenea drahmelor ateniene care poarta pe revers o bufniţă, simbol al zeiţei Atena, pătratul adâncit este un element caracteristic monedelor antice greceşti. Conform celebrului om de cultura român Nicolae Iorga, aceste simboluri, vulturul de mare ţinând în gheare un delfin, au fost utilizate pe monede şi de alte orase greceşti, cum ar fi Sinope – alta colonie a Miletului – şi Olbia. Pe reversul monedelor istriene sunt prezente două capete umane alăturate, unul dintre ele fiind pozitionat răsturnat, reprezentand probabil Dioscurii sau poate alţi zei protectori ai comerţului cetăţii.

Istria Dioscuri
Drahmele de argint bătute la Istria au avut o arie relativ largă de circulatie, cuprinzând în special Dobrogea, astfel de monede fiind descoperite şi în Muntenia şi Moldova. Odată cu trecerea timpului, greutatea drahmei istriene a scăzut, de la 7-8 grame în secolul V a.Chr., la 5-6 grame în secolul IV a.Chr.. Pe lângă drahme, la Istria au fost bătute şi alte monede divizionare din argint cu aceleaşi caracteristici iconografice: hemidrahmă, egală cu jumătate dintr-o drahmă, sfert de drahmă, obol, egal cu 1/6 dintr-o drahmă, hemiobol, egal cu 1/2 dintr-un obol sau egal cu 1/12 dintr-o drahmă.

Histria hemiobol 0,47gr Hemiobol, 0,47 gr.

 

Între 450-350 a.Chr., oraşul Istria a bătut monede din bronz care sunt încadrate în două principale tipuri:
ROATA CU SPITE. Primul tip este cel cu roata cu patru spiţe pe avers şi legenda IΣT (IST de la Istria) pe revers, uneori cu literele I şi T mai mici decât Σ, aceste monede fiind considerate cele mai vechi monede de bronz istriene.

Istria roata avIstria roata rev

Ele au fost datate de specialisti ca B.Pick (a redactat un catalog al monedelor istriene) sau C.Preda între mijlocul secolului al V-lea şi mijlocul secolului al IV-lea a.Chr.. Se presupune că au fost emise după stoparea din circulaţie a vârfurilor de săgeţi şi cu siguranţă au folosit ca monedă divizionară pentru drahmele de argint. Aceste monede, realizate în marea lor majoritate prin turnare, dovedită de faptul că unele exemplare mai pastrează un mic peduncul rămas de la orificiul de scurgere a metalului în tipar, au variaţii mari de greutate şi de diametru. Constantin Preda, în lucrarea sa Istoria Monedei în Dacia Preromană, le-a clasificat în cinci grupe, în functie de diametru şi greutate: Gr.I.: 7-9,5 mm; 0,21-0.98 g.; Gr.a II-a: 10-11.7 mm; 0,54-1,18 g; Gr. a III-a: 12-14 mm; 0,60-2.15g; Gr. a IV-a: 15-16 mm; 0,58-2,52 g; Gr. a V-a: 17-18 mm; 2,52-3,37 g.

 

ISTROS. Cel de-al doilea tip monetar considerat printre cele mai vechi, este cel având pe avers reprezentarea umană a zeului fluviului, Istros, şi emblema cetăţii Istria pe revers. Sunt cunoscute două serii cu zeul Istros, emise probabil la diferenţă de mai bine de un secol.

Istria Istros
Monedele aparţinând primei serii au flan neregulat şi gros, iar datarea lor le situează în secolul al IV-lea a.Chr.. După unele păreri acestea sunt printre primele monede de bronz emise de Istria. Afirmaţia are o logică, ţinând cont de faptul că încă de la întemeiere, locuitorii acestei cetăţi doreau să-şi facă cunoscută prezenţa în lumea comerţului maritim. Pe aversul acestor monede, efigia zeului Istros, cap uman cu barbă şi coarne de taur, apare în semiprofil spre dreapta şi este plasată în câmpul din stânga al monedei. Pe revers apare emblema cetăţii, vulturul pe delfin spre stânga şi legenda IΣTPI (ISTRI), în cazuri rare IΣTPIH (ISTRIA). Din cauza vechimii şi probabil a aliajului utilizat, sunt rare monedele de acest tip în stare bună de conservare.

Istros 2 Istria
Cea de a doua serie cuprinde monede cu flan circular mai bine conturat şi mai subţire, datarea lor situându-le, conform lui B. Pick, în jurul anului 200 a.Chr.. Ceea ce le deosebeşte de monedele primei serii este faptul că pe avers reprezentarea zeului Istros apare redată din faţă.

 

APOLLO. Un alt tip monetar între emisiunile de bronz istriene din perioada următoare este reprezentat de monedele care au pe avers capul zeului Apollo cu cunună de lauri, iar pe revers emblema oraşului, vulturul pe delfin spre stânga şi legenda IΣTPIH. În spaţiul dintre delfin şi coada vulturului se afla câte o monogramă: A,B,Γ,Δ,E,H.Θ,K,P, ca semn al monetăriei sau al magistratului monetar. Cu un diametru de 15-17 mm, greutatea lor se situează între 3-5 g. Aversul acestui tip de monede este foarte asemănător cu cel al emisiunilor de bronz ale lui Filip II, regele Macedoniei, care au avut o largă circulaţie pe piaţa oraşului Istria.

Histria Apollo 1

Printre exemplarele acestui tip monetar există piese pe reversul cărora vulturul este redat cu aripile deschise şi pe care apar siglele sau numele abreviate ale unor magistraţi monetari: API (ARIstotel), AYXH, HPOΔO (IRODO), eventual cu aplicare de contramărci (capul lui Helios sau Hermes). După B.Pick aceste emisiuni aparţin secolului al IV-lea a.Chr., dar mai nou, se crede că datarea lor se situează între a doua jumătate a secolului al IV-lea şi începutul secolului al III-lea a.Chr. (350-300 a.Chr.):

Apollo Istria

 

HELIOS. Un tip monetar mai rar, emis probabil într-un tiraj mai mic, considerat din aceeaşi perioadă cu cel al zeului Istros din seria a doua, datat de B.Pick în jurul anului 200 a.Chr., este cel al caror monede au pe avers capul lui Helios redat din faţa, iar pe revers aceeaşi emblemă a oraşului, vultur pe delfin spre stânga şi legenda IΣTPI (ISTRIa). Sunt piese de 2,4-2,5 g, cu diametre de 13-14 mm:

Helios Istria

 

DIONYSOS. Monedele de bronz care constituie un alt tip monetar distinct, sunt cele care au pe avers capul zeului Dionysos spre dreapta cu cunună de iederă, iar pe revers un chiorchine de strugure şi legenda IΣTPIH (ISTRIA). Ca datare, acest tip monetar se situează între sfârşitul secolului al III-lea a.Chr. şi mijlocul secolului al Il-a a.Chr.- (210-150 a.Chr.).                                                                                                                                                    Alte emisiuni din bronz mai târzii din perioada autonomă a Istriei, care pot fi datate până în sec. I a.Chr. îi reprezintă pe avers pe zeii Demetra, Hermes şi Apollo.
CUNUNA DE SPICE. O serie aparte este constituita de monedele care au pe avers o cunună de spice, în interiorul căruia este plasată legenda IΣTPI şi mai apare sigla H. Au greutatea între 1,58-1,80 g şi un diametru de 14 mm. Acest tip monetar face parte din emisiunile tărzii ale Histriei şi sunt emise prin a doua jumătate a secolului II a.Chr. şi începutul secolului I a.Chr. – (150-100 a.Chr.).
DEMETRA. Un alt tip monetar este acela care are pe avers capul zeitei Demetra cu văl spre dreapta şi pe revers emblema oraşului, vultur pe delfin spre stânga şi legenda IΣTPIH (ISTRIA). Se cunosc putine exemplare din acest tip, cu diametre între 15-22 mm sau chiar mai mici şi cu greutăţi între 3-6,5 g. Pe unele exemplare apar numele abreviate ale magistraţilor monetari: API (ARIstotel), MONI, XAI, , iar pe altele apare sigla monetariei, de exemplu Y. Emiterea monedelor cu imaginea Demetrei poate fi datată în a doua jumătate a secolului al II-lea a.Chr şi primele decenii ale secolului I a.Chr. – (140-80 a.Chr.).
HERMES. Un alt tip monetar îl constitue monedele cu efigia lui Hermes pe avers, iar pe revers vultur pe delfin spre stânga şi una din legendele: IΣTP, IΣTPI, IΣTPIH, IΣTPIANΩN (ISTRIANON). La unele se întâlneşte numele abreviat al magistratului monetar, de exemplu ΔIO (DIOnysos) sau sigla monetariei, de exemplu A. Monedele cu efigia lui Hermes se datează în a doua jumătate a secolului al II-lea a.Chr şi primele decenii ale secolului I a.Chr., chiar puţin mai târziu decât monedele cu Demetra – (130-80 a.Chr.).
APOLLO. Printre ultimele monede istriene de bronz se numără si cele care au pe avers reprezentarea zeului lui Apollo, şezând pe scut, cu o săgeată în mâna dreaptă, cu mâna stânga sprijinindu-se pe arc, iar pe revers emblema oraşului, vultur pe delfin, legenda IΣTPIH (ISTRIA) şi numele abreviat al magistratului monetar, de exemplu APIΣT (ARISTotel). Greutăţile lor variază între 1,0-3,80 g, iar diametrul lor între 15-20 mm.

Istria Apollo arc avIstria Apollo arc rev
DIONYSOS. Un alt tip monetar asemănător celui de mai sus, este acela al caror monede au pe avers pe zeul Dionysos, în picioare cu sceptru şi kantharos (vas grecesc, cupă de băut cu două mânere) şi cu pantera alături, cu acelaşi revers cunoscut, emblema oraşului, vultur pe delfin şi legenda IΣTPIH (ISTRIA). Aceste monede au greutati între 2,96-3,14 g şi un diametru de 18 mm. Deosebit la acest tip de monede este faptul că nu apare nici un nume de magistrat monetar. Sunt datate spre finele secolului I a.Chr. şi până pe la mijlocul secolului I p.Chr – (90 a.Chr.- 50 p.Chr.).
ATHENA. Un tip monetar mai puţin cunoscut, considerat ca făcând parte din ultimele emisiuni din perioada semiautonomă a oraşului, este cel al căror monede au fost datate până spre jumătatea secolului I p.Chr. şi care au pe avers bustul zeiţei Athena cu coif spre dreapta, iar pe revers un caduceu şi legenda ICTPI (ISTRI). Observăm că în denumirea oraşului pentru litera S nu mai este folosit semnul Σ (sigma), ci litera C. Caduceul (kerykeion, în greacă), un baston cu aripi şi cu doi şerpi încolăciţi în jurul lui, era considerat în antichitate un simbol al comerţului, asociat cu zeul grec Hermes, mesagerul zeilor şi protectorul comercianţilor. Istoria Istriei povesteşte că în secolul I a.Chr. şirul emisiunilor de monede a fost întrerupt. Este demonstrat că piaţa Daciei preromane era larg dominată de denarul roman republican, însă monedele imperiale romane ale secolului I p.Chr. au pătruns aici, în cea mai mare parte, abia după cucerirea romană.
Foarte multe exemplare din ultimele serii monetare istriene sunt uzate în circulaţie şi în plus, poartă una, doua sau chiar trei contramărci cu chipurile zeilor Helios şi Hermes, ceea ce denotă că perioada lor de circulaţie trebuie să se fi prelungit, chiar până în secolul I p.Chr.
Istria şi-a reluat emisiunile monetare sub dominatia romană, în timpul împăratului Antoninus Pius, baterea monedelor continuând până sub împăratul Gordian al III-lea (238-244 p.Chr.), perioadă după care activitatea monetăriilor locale a încetat definitiv.

 

KALLATIS (Callatis) – KAΛΛATIANΩN (KALLATIANON)
Cel de-al doilea oraş pontic care a bătut monedă a fost Kallatis. Despre întemeierea la sfârşitul secolului al VI-lea a.Chr. a oraşului Kallatis (astăzi Mangalia, România), colonie de origine doriană, există informaţii de la Pseudo – Scymnos, care arată că aceasta a fost înfiinţată de grecii veniţi din Heracleea Pontică (azi Eregli, în Turcia), pe vremea când în Macedonia era rege Amyntas I (540 – 498 a.Chr.). Heracleea Pontică era la rândul ei o cetate înfiinţată de colonişti veniţi din Megara. În afară de cetatea Kallatis supranumită, se pare, „cea cu ziduri puternice”, coloniştii plecaţi din Heracleea au înfiinţat cetatea Chersones din Crimeea. Deoarece Megara era considerat un oraş fondat de Heracle (Herakles la greci, Hercule la romani), cetăţenii din Kallatis îl considerau pe marele erou grec, protectorul si strămoşul lor. De la Pliniu cel Bătrân aflăm că oraşul s-a întemeiat pe locul unei aşezări tracice, numită Cerbatis sau Acervetis. La mijlocul secolului al IV-lea a.Chr. Kallatis-ul era în plină dezvoltare, transformându-se ca şi Istria, într-un important centru de producţie. Au fost ridicate edificii publice şi monumente de artă importante, iar în atelierele de ceramică a fost fabricată o mare cantitate şi varietate de statuete colorate din argilă arsă, de un remarcabil nivel artistic. Principala ocupaţie a coloniştilor greci era comerţul cu populaţia locală getică (cumpărau grâu, miere, blănuri, peşte şi sclavi şi vindeau produse de lux: ceramică, ţesături, vin grecesc). Secolul I a.Chr a fost o perioadă zbuciumată pentru cele trei oraşe greceşti, motiv pentru care dezvoltarea economică a acestora a înregistrat o stagnare, dacă nu chiar o involuţie. Kallatis a făcut parte, împreună cu multe alte oraşe greceşti, din coaliţia antiromană organizată de regele Pontului, Mithridates VI Eupator (acesta a domnit între 120 – 63 a.Chr.). Cetatea a ajuns, în anii 50 a.Chr., sub influenţa regelui Burebista. Generalul roman Licinius Crassus, în 29-28 a.Chr., a înglobat definitiv cetatea în graniţele Imperiului Roman. A făcut parte din comunitatea cetăţilor pontice, federaţie care a fost cunoscută sub numele de Hexapolis. Celelalte cinci oraşe din această asociaţie erau Tomis, Istria, Dionysopolis, Odessos şi Mesambria. Comunitatea avea ca scop celebrarea cultului împăratului. Capitala era la Tomis iar preşedintele federaţiei era numit pontarh. Kallatis a suferit mult de pe urma invaziilor barbare. În 269 p.Chr.cetatea a rezistat eroic coaliţiei de popoare migratoare conduse de goţi. Oraşul a pierdut cartierele aflate în afara zidurilor, care au fost incendiate.
DRAHMA KALLATIANA. Primele emisiuni ale coloniei Kallatis sunt drahmele de argint, bătute după sistemul ponderal aeginetic (de la Aegina) folosit si în oraşe ca Heraclea Pontică, Bysantion şi Sinope. Celălalt standard de greutati utilizat de lumea greacă era cel euboic-attic. Iconografia monedelor din argint kallatiene este influenţată evident de emisiunile lui Alexandru cel Mare. Pe avers apare Herakles imberb, strămoşul mitic al grecilor din Kallatis, cu blana leului din Nemea pe cap, iar pe revers, alaturi de spicul de grâu, se afla armele eroului grec, măciuca, arcul şi tolba cu săgeţile înveninate cu sangele Hydrei din Lerna şi legenda KAΛΛA, KAΛΛATI, KAΛΛATIA. În câmpul de deasupra, mai rar în câmpul de jos, apare şi monograma monetăriei. Monedele au de regulă greutăţi cuprinse între 5- 5,50 g, uneori depasind aceste limite.

Kal drahma 1

 

HEMIDRAHMA KALLATIANA. Pe lângă drahme, oraşul a emis şi monede divizionare din argint, de tip hemidrahmă, cu aceleaşi reprezentări, cântărind cel mai adesea între 2,30-2,60 g, cu diametrul de 14 mm:

Hemidrahma Kallatis
Datate în secolul al IV-lea a.Chr., atelierul monetar kallatian fiind deschis de pe la 330 a.Chr., perioada de emisiune a acestor monede din argint pare să fi fost scurtă, mai exact, redusă la domnia lui Alexandru cel Mare şi până în 313 a.Chr., anul asediului cetăţii de către Lysimach.
Monedele kallatiene din argint au avut o arie relativ restrânsă de circulaţie, numărul pieselor cunoscute fiind destul de redus, justificat fiind de numărul mic de descoperiri.
Monedele din bronz kallatiene, datate din primul sfert al secolului al III-lea a.Chr. şi până spre mijlocul secolului I a.Chr., au cunoscut o evoluţie iconografică mult mai diversificată decât cele din argint. Pe aversul acestor monede sunt reprezentaţi Dionysos, Demetra, Herakles, Apollo, Athena, Hermes şi Artemis iar pe revers atribute specifice acestor divinităţi şi membri ai cortegiilor acestora, precum şi legenda oraşului şi/sau numele divinităţii de pe avers, cu contramărci şi nume de magistraţi.

 

DIONYSOS. Seria monedelor de bronz emise de Kallatis pare să fi început cu tipul monetar care reda pe avers capul lui Dionysos cu cunună de iederă în profil spre dreapta, iar pe revers panteră sărind spre dreapta, cu tyrsos în spate şi spic de grâu sub picioarele dinapoi, în poziţie orizontală, în câmpul de jos apare legenda KAΛΛA (KALLAtis), deasupra şi sub panteră câte o siglă sau monogramă. Greutatea lor este de 7-9 g, iar diametrul 21-23 mm. Sunt datate cronologic în prima jumătate a secolului al III-lea a.Chr. – (281 a.Chr.).

Kalla Pant

Cal Dionysos avCal Dionysos rev
O variantă a acestui tip monetar este cel al căror monede au de asemenea pe avers capul lui Dionysos cu cunună de iederă în profil spre dreapta, iar pe revers o cunună de iederă care poartă în interior sigla monetăriei, de exemplu literele A/OA, E, ΠO/ΛYI, în dreapta un tyrsos şi sus legenda KAΛΛA (KALLAtis), eventual contramarcă.

 

DEMETRA. În paralel, dacă nu chiar înaintea emisiunilor cu capul lui Dionysos, a fost emis un alt tip monetar, care are pe avers capul spre dreapta al zeiţei Demetra cu văl şi cununa de spice, pe revers cunună de spice, deasupra apare KAΛΛAT (KALLATis), sau KAΛΛATI (KALLATIs), iar în interior numele abreviat al magistratului monetar, ΔI (de la Dionysos), mai rar ΔIO (DIOnysos). Greutăţile lor variază între limitele 5-7,6 g, iar diametrele între 18-21 mm. Sunt datate cronologic în prima jumătate a secolului al III-lea a.Chr. – (281 a.Chr.):

Cal Demetra avCal demetra rev

 

HERAKLES. Alt tip de monede au pe avers capul tânăr a lui Herakles cu cununa de lauri, iar pe revers, spic, măciucă, tolbă cu arc, legenda KAΛ (KALLatis), sau KAΛΛATI (KALLATIs) şi numele prescurtat al magistraţilor FIL, FILON, NPA. Greutatea lor variază de la 2,2- 5,0 g, iar diametrul între 15-17 mm.
O variantă este cea cu capul lui Herakles spre dreapta pe avers, iar pe revers măciucă, chiorchine de strugure, tolbă cu arc şi în exergă legenda KAΛΛ (KALLatis):

Kallatis Hercules

O altă variantă este cea cu capul cu barbă al lui Herakles spre stânga pe avers, iar pe revers reprezentarea unei zeităţi feminine şezând, probabil Kybele, cu simboluri în mâini şi legenda KAΛ Λ ATIANΩN (KALLATIANON) care înconjoară scena:

Kallatianon Hercule avKallatianon Hercule rev

 

APOLLO. Alt tip monetar este cel al căror monede de bronz de tip obol au pe avers capul lui Apollo spre dreapta, contramarcat cu chipul zeului Hermes, iar pe revers celebrul trepied şi legenda înscrisă la stânga şi la dreapta KAΛΛA TIANΩN (KALLATIANON), în exergă AΠOΛΛO (APOLLO) Sunt datate în secolele III-II a.Chr. Aceste monede au greutăţi de 9-10 g şi diametrul de 25 mm.

Kallatianon Apollo obol

O variantă a acestui tip este cel care pe revers are trepiedul plasat central, un spic de grâu în stânga şi legenda înscrisă la stânga şi la dreapta, KAΛΛA TIANΩN (KALLATIANON), în exergă sigla monetăriei, A OA:

Callatis avCallatis rev

 

ATHENA. Un alt tip monetar este constituit de monedele care au pe avers capul zeiţei Athena cu coif spre dreapta, iar pe revers un caduceu dispus central încadrat între legenda KAΛΛ (KALLatis) în câmpul din stânga şi numele abreviat al magistratului monetar, de exemplu IPOΔ (IROD), în câmpul din dreapta.

Kallatis Atena

O variantă a acestui tip, cu acelaşi gen de avers, este cea care poartă pe revers în partea centrală două spice de grâu, înconjurate de simbolurile proprii zeiţei Athena, cu legenda KAΛΛATI (KALLATIs) care le încadrează în partea de sus a imaginii.

Cal Atena avCal Atena rev
Un alt tip distinct al aceleiasi zeităţi, este constituit de monedele care au pe avers bustul zeiţei Athena cu coif pe cap spre dreapta, iar pe revers un scut rotund reliefat, încadrat între două simboluri, arc la stânga, măciucă la dreapta şi legenda KAΛΛAT IANΩN (KALLATIANON)

Kallatis Atena avKallatis Atena rev

 

ARTEMIS. Alt tip monetar este constituit de monedele care au pe avers capul zeiţei Artemis in profil spre dreapta, iar pe revers legenda KAΛΛA (KALLAtis), mai jos o tolba pentru săgeti, jos numele magistratului monetar.

Callatis Artemis avCallatis Artemis rev
Atelierele monetare kallatiene care au emis monede din bronz au fost deschise de pe la 281 a.Chr. şi ultimele au funcţionat până în secolul I a.Chr..Într-adevăr în secolul I a.Chr. emisia de monede a fost întreruptă. Colonia Kallatis şi-a reluat emisiunile monetare abia la începutul secolului al II-lea p.Chr., baterea monedelor continuând până sub Filip Arabul (244-249 p.Chr.), când activitatea monetăriilor locale a încetat definitiv.

 

TOMI (Tomis) – TOMITON
Tomis (astăzi Constanta, România), colonie de origine milesiană ca şi Istria, pare să fi fost întemeiată ceva mai târziu. Lipsa unor date precise fac dificilă stabilirea exactă a momentului înfiinţării coloniei de la Tomis. Concluziile care au rezultat în urma cercetărilor arheologice arată că întemeierea sa ar fi putut avea loc chiar înainte de prima jumătate a secolului VI a.Chr (cca 560 a.Chr.). În secolele VI – IV a.Chr., oraşul Tomis a rămas încă în stadiu incipient de dezvoltare, fiind dominat de oraşele vecine. În cursul secolului al III-lea a.Chr., a început şi ridicarea oraşului Tomis, care, în acea perioadă, a bătut primele sale monede, toate emisiuni din bronz. În cursul secolului al II-lea a.Chr., dezvoltarea Tomisului a luat un mare avânt. Prin urmare, începând din a doua jumătate a secolului al III-lea a.Chr., oraşul Tomis a bătut numai monedă din bronz, iar emisiunile sale prezintă o mare varietate iconografică.
APOLLO. Un prim tip monetar este reprezintat de monedele care au pe avers capul lui Apollo spre dreapta şi pe revers trepiedul împreună cu legenda TOMI, eventual cu aplicare de contramărci (capul lui Helios sau monogramă pe avers iar pe revers nume de magistraţi abreviate).

 

ZEUS. Alt tip tomitan din epoca autonomă îl reprezintă monedele cu capul lui Zeus spre dreapta pe avers şi acvila cu aripile desfăcute şi legenda înscrisă la stânga şi la dreapta, TOMI TON.

Tomis Zeus avTomis Zeus rev

 

HERMES. Un alt tip monetar între emisiunile de bronz tomitane este reprezentat de monedele care au pe avers capul zeului Hermes spre dreapta şi pe revers caduceu (kerykeion) încadrat de legenda TO MI şi numele abreviat al magistratului monetar ΦIΛΩ (FILOn):

Tomis Hermes caduceu
DIOSCURII. Alt tip monetar este cel care are capetele Dioscurilor alăturate pe avers, iar pe revers doi cai la trap. Adesea pe revers se întâlneşte numele oraşului, TOMI, împreună cu o mare varietate de sigle şi abrevieri de nume de magistraţi monetari.

Tomis Dioscurii

 

DEMETRA. Un alt tip monetar tomitan, din perioada pseudo-autonomă a Tomisului, sunt monedele care au pe avers bustul zeitei Demetra cu voal spre dreapta, în faţa ei spic de grâu, pe revers două spice de grâu, legenda înscrisă la stânga şi la dreapta, TOMI TΩN (TOMITON).

Tomis Demetra

 

ATHENA. Un tip monetar este cel al căror monede au fost datate până spre jumătatea secolului I p.Chr. şi care au pe avers bustul zeiţei Athena cu coif pe cap spre dreapta, iar pe revers capul zeului Hermes şi legenda TOMOC (TOMOS). Observam că denumirea oraşului a devenit Tomos din Tomi, iar pentru litera S a fost folosit semnul C, ca şi în cazul ultimelor emisiuni ale Istriei.

Tomis AtenaTomoc bronz

Toate cele trei oraşe greceşti au bătut monedă de tip Filip II şi Alexandru cel Mare. Este vorba de stateri şi tetradrahme ale căror reprezentări şi legende sunt identice cu originalele. Diferite sunt doar siglele care exprimă atelierele de emisiune.
Trebuie menţionat de asemenea, ca toate cele trei oraşe greceşti Istria, Kallatis şi Tomis, au bătut monedă de aur de tip Lysimach, tip monetar emis de fapt de regele Pontului, Mithridates VI Eupator, la distanţă de două secole, în perioada primului său război cu romanii, 88-86 a.Chr.:

Stater Histria avStater Histria rev

Stater Callatis avStater Callatis rev

Stater Tomis 2 avStater Tomis 2 rev

Stateri de aur emisi de oraşele pontice – pe avers capul basileului Lysimach, iar pe revers zeiţa Athena cu coif pe cap spre stânga, şezând pe tron, sub tron siglele atelierelor monetare ale oraşelor greceşti: IΣ- Istria, KAΛ – Kallatis, TO -Tomi.
Circulaţia monedelor oraşelor pontice depăşeşte cu mult domeniul înconjurător al acestora. Moneda istriană circulă pe spaţii întinse, cea din argint fiind documentată din abundenţă în toată Dobrogea şi sudul Moldovei, în nordul Mării Negre şi, mai rar, în Câmpia Munteniei, nord-estul Bulgariei şi sudul Mării Negre. Monedele din bronz istriene sunt descoperite, în general, în aria directă de influenţă a Istriei (în Dobrogea) dar există şi descoperiri în sudul Moldovei, Oltenia şi sud-vestul Transilvaniei. Mult mai puţin circulă monedele Tomisului şi Kallatisului, fiind documentate numai în Dobrogea, sudul Moldovei şi Câmpia Munteană. Încă din prima jumătate a secolului al V-lea a.Chr., alături de monedele celor trei cetăţi vest-pontice amintite, în regiunile extracarpatice, mai puţin în cele intracarpatice, au circulat şi monede emise de alte oraşe greceşti din bazinul Mării Negre, din cel al Mării Marmara şi din nordul Mării Egee. Foarte importante sunt emisiunile oraşelor Olbia, Tyras şi Kyzic pentru secolele V-IV a.Chr. şi cele de la Odessos, Messembria, Panticapeum şi Maroneia pentru secolele III-I a.Chr.
Se poate afirma că efectele raporturilor dintre greci şi geţii autohtoni au contribuit la o accelerare a ritmului de dezvoltare a societăţii locale. Relaţiile au avut un caracter reciproc, nivelul de dezvoltare al celor trei oraşe fiind condiţionat, în mare măsură, de raporturile cu populaţia autohtonă.

Sursele imaginilor: internet

Monede romane Provincia Dacia

Motto: Istoria este versiunea evenimentelor trecute asupra cărora oamenii s-au pus de acord – Napoleon Bonaparte

Provincia Dacia – Monede romane coloniale emise in Provincia Dacia la mijlocul secolului al III-lea p.Chr.
Nicolae Sabin DORDEA

Fil I Prov DaciaÎn secolul al III-lea, la 140 de ani de la cucerirea romană, provinciei Dacia i s-a conferit dreptul de a bate monede de bronz. Astfel, între 246 p.Chr. şi 257 p.Chr. a existat în provincia romană Dacia o monetărie care a emis în special sesterți, dar şi  dupondii şi aşi, însă aceştia au fost bătuti numai în primii trei ani de functionare, motiv pentru care în prezent sunt destul de rari. Colecţionarii vorbesc chiar şi de o medalie extrem de rară astăzi, care ar fi fost bătută la această monetărie, în numele lui Volusianus. Este un segment cronologic de 11 ani care cuprinde domniile a zece împăraţi, de la Philippus şi până la Gallienus. Monedele au circulat intens în provincie, majoritatea acestor monede fiind descoperite în castrele romane şi în aşezarile civile de langa castre. Ca rezultat al schimburilor comerciale, monede Provincia Dacia au fost, de asemenea, descoperite şi în provinciile romane vecine Daciei, Moesia Superior, Moesia Inferior şi Pannonia Superior. Monedele respectă standardele de mărime şi greutate ale monetăriei romane, iar ca aspect sunt asemănătoare cu monedele din bronz bătute in monetăriile provinciale din imperiul roman.
Pentru cei mai puţin familiarizaţi, aceste monede sunt cunoscute ca tip în numismatică sub numele de monede romane coloniale Provincia Dacia sau monede provinciale Dacia. Vom vedea, în cele ce urmează, ipotezele privind localizarea acestei monetării şi caracteristicile monedelor emise de provincia romană Dacia. Pentru a înţelege mai bine contextul istoric în care s-a petrecut acest eveniment emancipativ în viața provinciei, este necesară o scurtă trecere în revistă a ocupaţiei romane în Dacia şi a situaţiei imperiului roman în secolul al III-lea.

 

 

Viaţa în Dacia romană

Cucerirea romană a transformat o parte a regatului dacilor în provincie romană. O diplomă militară descoperită la Porolissum atestă existenţa Provinciei romane Dacia în vara anului 106 p.Chr., la încheierea celui de al doilea război daco-roman. La acea dată, Provincia Dacia cuprindea o mare parte a Ardealului, Banatul şi Oltenia. Oricum, pe romani îi interesase să ia în stăpânire doar zona bogată în aur şi argint a regiunii. Teritoriile necucerite din fostul regat al Daciei au rămas în stăpânirea triburilor de daci liberi, nesupuşi Romei, triburi care în următoarele secole au creat mari probleme imperiului roman, atacând în nenumărate rânduri provincia romană Dacia.
Provincia Dacia a mai fost numită şi Dacia Felix, în timpul împăratului Hadrianus.
De la Hadrianus şi până la Philippus I, Dacia s-a bucurat de linişte şi înflorire, cu scurte perioade de întrerupere, determinate de diferite încercări de invazie a provinciei. Pentru o mai uşoara administrare, provincia Dacia a fost împărţită în două, prin anii 119 -120 p.Chr., în timpul împăratului Hadrian: Dacia Superior în partea de nord şi Dacia Inferior în partea de sud. În timpul domniei lui Antoninus Pius, Dacia a fost împărțită din nou, în trei provincii administrative: Dacia Porolissensis cu capitala la Porolissum (astăzi Zalău, judetul Sălaj) cuprindea Ţara Crişurilor şi Munţii Apuseni; Dacia Apulensis cu capitala la Apulum (astăzi Alba Iulia, judetul Alba) cuprindea restul Ardealului şi Banatul; Dacia Malvensis cu capitala la Romula sau după numele vechii aşezări dacice, Malva (astăzi Reşca, judetul Olt) îngloba Oltenia, Muntenia şi partea de sud a Moldovei. Dacia romană a fost o provincie imperială condusă de un reprezentant al împăratului denumit Legatus augusti pro praetore sau, când Dacia a fost împărţită în trei provincii, Legatus augusti pro praetore trium Daciarum, ajutat de trei administratori financiari denumiti procuratores, care strângeau dările şi repartizau cheltuielile în fiecare provincie. Capitala tuturor provinciilor Daciei a fost Ulpia Traiana Augusta Dacica Sarmizegetusa, oraş construit de împăratul Traian, încă de la bun început cu rangul de colonie. Titlul de metropola (metropolis) a fost acordat orașului de împăratul Alexander Severus, cel care a instituit şi Concilium III Daciarum.
Civilizaţia romana se afla pe o treaptă superioară faţă de cea dacică şi, ca o consecinţă a celor 160 de ani de ocupatie romană, ea a avut un efect civilizator aupra provinciei Dacia.
Romanii au fost cei mai buni constructori de drumuri şi poduri ai epocii, fapt care a contribuit mult la extinderea imperiului şi la prelungirea duratei stăpânirii romane în teritoriile ocupate. După ce cucereau un teritoriu, romanii începeau construcţia de drumuri, de castre fortificate şi aşezări civile. De-a lungul drumurilor ei dezvoltau centre rurale sau urbane, iar castrele romane fortificate din vecinătatea acestora erau destinate să supravegheze buna desfăşurare a circulatiei mărfurilor şi să asigure apărarea aşezărilor civile. În Dacia, drumul principal roman străbătea provincia de la un capăt la celălalt, pornind din sud, de la Dunăre şi ajungând până la Porolissum, în nord. Din acest drum principal pornea o întreagă reţea de drumuri secundare. Romanii nu amplasau oricum castrele militare şi asezările civile, ci după niste reguli, erau ghidati de anumite principii practice. Pentru a detine controlul şi pentru a asigura deplasarea rapidă a trupelor pedestre, aveau nevoie de baze fixe şi sigure, de aprovizionare şi odihnă. Romanii au constatat ca soldatii lor puteau marşalui în mod normal, cu echipament şi provizii, aproximativ 17 kilometri pe zi. De obicei ei primeau pesmeţi, brânzã uscată, carne şi vin pentru câte trei zile. Astfel, la trei zile, dupa ce parcurgeau 50 de kilometri, beneficiau de hrană caldă şi odihnă în castrele fortificate. Pe acest principiu, drumurile romane aveau amplasate castre militare şi aşezări civile la aproximativ la 50 de kilometri distanţă unele de celelalte.
Populaţia civilă locuia în aşezări care copiau modul de viaţă al cetăţenilor romani. Ierarhia socială in provincie era structurată pe mai multe categorii sociale: primii erau cetăţenii romani, cu toate drepturile ce decurgeau din acest statut, apoi cetăţenii de rangul doi, cu drepturi limitate, locuitori ai municipiilor şi populaţia autohtonă, dacii, numiti peregrini. Definitia peregrinului, diferită de ceea ce înseamnă astăzi, desemna în dreptul roman, un om liber, străin de imperiu, lipsit de cetățenia romană sau de dreptul latin, dar care nu era socotit inamic public al imperiului. Este probabil ca şi în Dacia romană să fi existat o categorie de cetăţeni numiţi coloni, muncitori agricoli care, iniţial liberi, munceau un pământ luat în arendă de la marii proprietari. Cetăţenii acestor ultime categorii sociale au devenit cetăţeni romani doar după edictul lui Caracalla din anul 212 p.Chr. Prin acest edict, Constitutio Antoniniana, împăratul Caracalla a oferit cetăţenia romană tuturor locuitorilor liberi din imperiu. Cu excepţia singurei metropole dacice, Ulpia Traiana Sarmizegetusa, provincia Dacia avea trei tipuri de aşezări civile: colonii, municipii şi sate (vici sau pagi). Oraşele înfiinţate de romani în Dacia, cu rang de colonii şi municipii, erau foarte bine sistematizate, având de obicei două străzi principale perpendiculare care se intersectau în centrul civic al aşezării (forum). Străzile largi erau mobilate de vile romane, case luxoase cu multe încăperi şi curţi interioare pavate, având la faţadă porticuri cu coloane. Oraşele din Dacia romană erau înzestrate cu temple, amfiteatre, băi publice (terme) şi apeducte, simboluri ale civilizaţiei romane însuşite cu timpul de toţi locuitorii provinciei. Nu există dovezi despre existenţa unor universităţi, dar faptul că la Sarmisegetuza a fost găsita o cărămidă pe care este scris de trei ori alfabetul, iar la Romula o inscripţie reprezentând un fragment de vers în greceşte, demonstrează că tinerii erau educaţi de profesori şi că în şcoli se predau limbile latină şi greacă.
Satele daco-romane erau locuite în general de populaţia autohtonă, dar şi de colonişti romani. În unele cazuri mai multe sate se adunau într-un centru teritorial numit territorium. Un asemenea centru administrativ era condus de un consiliu (ordo) alcătuit din delegaţi (curiales) trimişi de satele care formau teritoriul. Dintre aceştia erau aleşi cei care convocau consiliul (quinquennales), prezidau şi conduceau dezbaterile lui. Conducătorii satelor din teritoriu erau numiţi magistri vici sau principes loci şi făceau parte din consiliu. Totusi, puterea supremã o deţinea comandantul militar al garnizoanei din reşedinţa teritoriului.
Documentele arheologice dovedesc că ocupaţiile de bază ale localnicilor erau agricultura şi creşterea vitelor. Pe monumentul funerar al lui Gaius Julius Quadratus, primar al Capidavei pe vremea lui Hadrian, se pot vedea niste scene edificatoare: un păstor cu plete lungi, purtând sarică până la glezne şi un agricultor arând ogorul cu un plug tras de boi. Romanii au dat o deosebită atenţie mineritului în Dacia, un domeniu important fiind minele de aur. Pentru acestea chiar exista un funcţionar special, numit subprocurator aurariarum, ajutat de un întreg corp de funcţionari. În Munţii Apuseni existau opt centre de exploatare a aurului, un altul la Rodna unde se exploata şi argintul, iar alte două se găseau în Banat. Au fost descoperite şi multe unelte folosite de muncitori, printre care o piuă mare de fier pentru zdrobirea minereului. În afara metalelor preţioase se mai exploatau sarea, fierul şi marmura. Pe întreg cuprinsul provinciei existau şi numeroase ateliere de ceramică. Comerţul era bine dezvoltat. O inscripţie ne vorbeşte despre negociatores provinciae Apulensis, adică de negustorii din provincia Apulensis, care s-au constituit într-un colegiu sau corporaţie şi care îi erau recunoscători lui Crassus Macrobius, ocrotitorul lor cel mai bun.
Colegiile, viitoarele bresle din evul mediu, erau asociaţii ale persoanelor care prestau aceeaşi meserie sau care aveau în comun aceeaşi origine etnică sau religie, cu scop de intrajutorare reciproca, de asigurare a cultului şi de petrecere în comun. Colegiul avea un număr minim de membri care plăteau o cotizaţie anuală, fiind condus de un consiliu de decurioni care alegeau din rândul lor un preşedinte (magister) şi un vicepreşedinte (commagister). Cel dintâi trebuia să depună ca garanţie o anumitã sumă pentru administrarea fondurilor colegiului. După decurioni urmau fruntaşii (principales) iar apoi membrii obişnuiţi. Colegiile aveau şi câte un protector important numit patron sau defensor care le apăra drepturile. Existau astfel colegiul celor care se ocupau cu ceramica sau al olarilor (centonari), al plutaşilor (dendrofori), al fierarilor (fabri), al corăbierilor (nautae), al purtătorilor de lectice (lecticari), etc.
Legiunile romane stationate permanent în castrele din Dacia pentru controlul provinciei, însotite de numeroasele trupe auxiliare, au fost Legiunea a XIII-a Gemina şi Legiunea a V-a Macedonica.
Legiunea a XIII-a Gemina, recrutată de Iulius Cezar în anul 57 a.Chr., a fost o legiune de elită a armatei romane, care a participat la multe evenimente istorice însemnate. Caracteristic pentru legiunile create de Cezar, era faptul ca aveau ca simbol leul, iar soldatii săi purtau mantii şi scuturi de culoare albastră, spre deosebire de celelalte legiuni romane, care aveau ca simbol taurul şi vulturul şi ale căror soldati purtau mantii şi scuturi de culoare roşie. Între anii 106-268 p.Chr. legiunea a fost staționată la Apulum (astăzi Alba Iulia), devenind principala legiune din Dacia, până la retragerea aureliană. Veteranii care-si încheiau serviciul militar primeau terenuri agricole în provincia Dacia.
Legiunea a V-a Macedonica, o altă legiune a armatei romane, care a fost înființată în anul 43 a.Chr. de Octavianus Augustus, a luptat în războaiele împotriva dacilor purtate de împăratul Domitian între anii 87-89 p.Chr., s-a numărat printre cele 13-14 legiuni participante la cele doua războaie dacice (101-102 și 105-106 p.Chr.) conduse de împăratul Traian pentru cucerirea Daciei. După anul 106 p.Chr., legiunea a fost cantonată la Troesmis, în Moesia Inferior, pentru întărirea militară a regiunii Dunării de Jos, unde a rămas timp de şase decenii (106-168 p.Chr.). Sub conducerea împăratului Marcus Aurelius a contribuit la oprirea invaziei vastei coaliții de neamuri şi triburi de la nord de imperiu în primul război marcomanic, dupa care, a fost cantonată la Potaissa (astazi Turda) pentru apărarea granițelor provinciei romane Dacia Porolissensis. La Potaissa, Legiunea a V-a Macedonica a fost cantonată timp de peste un secol, între 168 şi 274 p.Chr. Simbolul legiunii a fost atat taurul cat şi vulturul.
Marcajele gasite pe materialul tegular (caramizi, tigle, olane) descoperit la colonia Ulpia Traiana Sarmisegetusa, atesta ca vexillationes – detaşamente de auxiliari – ale multor legiuni, printre care şi a V-a Macedonica, au stationat temporar în capitala Daciei romane, unde au desfaşurat activitati de constructie, au contribuit la ridicarea coloniei. Un vexillatio (plural vexillationes) era un detaşament al unei legiuni din armata romană in timpul Principatului, format ca grup de lucru temporar. A fost numit dupa stindardul creat de detaşamentele legiunilor, denumit vexillum (plural vexilla), care purta emblema şi numele legiunii mamă. Deşi frecvent asociate cu legiunile, este mai probabil ca vexillationes includeau auxiliari. Termenul se găsește la singular, referindu-se la un singur detaşament, dar este de obicei folosit la plural pentru a se referi la o legiune formată din detaşamente. Au variat ca mărime şi compoziție, dar de obicei erau formate din aproximativ 1000 infanterişti şi/sau 500 de cavalerişti. Stindardul, steagul, sub forma unei bucati de panza sau matase dintr-o singura culoare sau mai multe culori, prinsa de o lance din lemn, a reprezentat inca de la aparitia sa in antichitate semnul distinctiv al unei comunitati sau al unui stat, al unei unitati de lupta terestra sau maritima. Pe acelaşi principiu, denumirea de steag (plural – steaguri) desemnand un detaşament, o mică unitate militară având drapel propriu, a fost utilizata pana în perioada medievală. Pornind de la denumirea latina a steagurilor purtate de legiunile romane vexillum-vexilla, a luat naştere o disciplină a istoriei care studiază steagurile din diferite epoci şi țări, numita vexilologie.
În cei peste 160 de ani de dominaţie romană, in provincia Dacia au avut loc o serie de evenimente care au zguduit din temelii administratia romana.
Astfel, intre anii 167-170 p.Chr., Dacia a fost invadată de mai multe ori de popoarele învecinate printre care şi dacii liberi, care au pustiit teritoriul provinciei, ajungand sa ameninte capitala Ulpia Traiana Sarmizegetusa. Pe la 172 p.Chr., impăratul Marcus Aurelius a salvat capitala, merit pentru care i s-a dedicat o inscripție în care i se mulțumea că a scăpat orașul de un dublu pericol: cel al invaziei şi cel al răscoalei autohtonilor. Luptele romanilor cu popoarele „barbare” la nord de Dacia au continuat până la moartea lui Marcus Aurelius survenita in anul 180 p.Chr..
Prima mare năvală în Dacia Romana a goților aliați cu triburi de daci liberi s-a produs in timpul domniei împaratului Caracalla (211-217 p.Chr.). Caracalla a fost prezent în Dacia în anul 213 p.Chr., când s-au obținut victorii în luptele din nordul Daciei şi din Panonia. În cinstea lui au fost ridicate trei inscripții la Ulpia Traiana Sarmizegetusa.
Capitala Daciei a devenit metropolă in timpul lui Alexander Severus (222-235 p. Chr.).
În anul în 239 p.Chr, metropola Sarmizegetusa, şi-a exprimat devotamentul față de împăratul Gordian al III-lea (238-244 p.Chr.) iar in 241 p.Chr. conciliul celor trei Dacii, s-a închinat aceluiasi împărat.
În anul 242 p.Chr. carpii şi-au facut apariția la Dunăre. Provincia romană Dacia a trecut între anii 245-248 p.Chr. prin momente critice provocate de atacurile dinspre nord ale goților şi nu este exclus ca însăşi castrul Potaissa să fi fost atacat, sau cel putin amenințat.
Marele atac al carpilor împotriva Daciei romane s-a produs în timpul împăratului Philippus I (Arabul) (244-249 p.Chr) şi cel mai mult a avut de suferit zona dintre Olt şi Dunăre. Procuratorul provinciei Dacia Apulensis, F. Aelius Hammnonius iunior (247-249 p.Chr) a ieşit victorios asupra carpilor, iar conducerea orașului i-a ridicat lui Iulius Philippus o statuie cu inscripția „nostro divino domino„. Între anii 248-250 p.Chr. goții au mai întreprins incursiuni militare în Dacia de nord. În anul 250 p.Chr., Traianus Decius a fost celebrat ca restitutor Daciarum de către Colonia Nova Apulensis, iar metropola Ulpia Traiana Sarmizegetusa i-a ridicat o statuie din bronz ca mulțumire că a apărat Dacia de goți şi carpi.
În timpul împăratului Gallienus (253-268 p.Chr.) o parte a Legiunii a V-a Macedonica a fost dislocată în alte regiuni de graniță ale Imperiului, spre a stăvili invazia popoarelor năvălitoare. După anul 260 p.Chr. situatia în Dacia a devenit critică, nu se mai gasesc urme epigrafice după acest an, iar sursele literare vorbesc de pierderea Daciei (amissio Daciae). În ultimele două decenii ale dominației romane criza prin care trecea imperiul s-a resimțit atât în Dacia cât şi în metropola ei. Astfel, în timpul lui Gallienus circulația monetară pe teritoriul capitalei Sarmizegetusa a scăzut, dar oraşul a continuat să supraviețuiască cu o populație împuținată şi modestă până la năvălirea hunilor, când probabil locuirea sa a încetat definitiv . Împăratul Aurelianus (270-275 p.Chr.) a restabilit temporar autoritatea asupra provinciei Dacia, dar prin anii 274-275 p.Chr., pe fondul atacurilor „barbare” şi a lipsei soluțiilor de apărare a Daciei, a hotărât retragerea definitiva peste Dunăre a armatei şi a administrației romane. Acestea au fost urmate de proprietarii de pământ şi de proprietarii de sclavi, cu exceptia populației autohtone care a ramas pe loc. Este cunoscută in istorie ca retragerea aureliană, Dacia fiind prima provincie romană abandonată definitiv.

 

 

Criza secolului al III-lea în Imperiul Roman

În deceniul patru al secolului al III-lea Imperiul Roman era aproape de colaps economic, sărăcit de desele războaie purtate, de întreținerea armatei şi a cetățenilor Romei, de susținerea financiară a constructiilor edilitare grandioase – aurul şi argintul dacilor se consumaseră demult. Pericolul iminent de invazie a barbarilor la granițele imperiului a constituit un alt motiv serios de adâncire a crizei. Nevoia de siguranță a cetățenilor imperiului şi a legiunilor, a făcut ca aceştia să-şi dorească un alt tip de conducător, în locul domnişorilor crescuți în luxul palatelor Romei, desemnati împărați de către Senat, doar cu scopul de a-i putea dirija conform propriilor interese. Lipsa de autoritate şi de strategie a împăraților în functie, dovada de slăbiciunea a acestora în fața pericolului barbar, a nemulțumit foarte mult legiunile romane de pe tot cuprinsul imperiului, care de multe ori s-au revoltat. Era considerată o mare ruşine şi dezonoare pentru armată şi pentru imperiu, pierderea unei provincii, a unei bătălii, a unei legiuni sau încercarea de a cumpăra pacea de la popoarele barbare. Legiunile din diverse zone ale imperiului îşi proclamau conducătorii ca împărați, luându-se parcă la întrecere.
Intrigi, comploturi, lovituri de palat şi asasinate mai avusesera loc şi mai inainte (actiuni de care garda pretoriană nu era străină), însă doar la adăpostul palatelor de la Roma. Acea epocă de criza şi declin a imperiului roman a fost accentuată de starea conflictuală generalizată, de desele conflicte militare interne care au erodat puterea imperiului. Brutalitatea şi violența aveau rang de normalitate, iar ferocitatea cu care se aruncau unul împotriva celuilalt este astăzi de neconceput într-o societate civilizată. Se consideră în mod unanim, că anul 235 p.Chr. este cel care marchează începutul crizei acelui secol, odată cu proclamarea ca împărat a generalului Maximinus I Thrax de către legiunile romane din Pannonia. A fost primul împărat roman provenit din rândul militarilor de carieră. Istoria este nemiloasă cu Maximinus, care a fost ulterior menționat cu epitetul rasial „Thrax” (adică Tracul), portretul sau fiind prezentat ca al unui barbar tiranic, crud, şi needucat. Într-adevăr, el a fost în cea mai mare parte din viață, un soldat loial în legiunile romane şi şi-a petrecut cei trei ani de domnie, nu în Roma, ci în campanii militare, luptându-se să respingă inamicii tot mai mulți ai unui imperiu în criză. În final, Maximinus a fost pur şi simplu avangarda a ceea ce avea să devină în curând o regulă, împăratul soldat şi declinul puterii aristocratice senatoriale, un militar care a fost foarte important pentru existența în continuare a imperiului, de fapt omul care a stat între Roma şi cele care vor urma să o distrugă. A fost o perioadă de război constant, de probleme privind granițele, iar conflictul intern şi neîncetat a solicitat un nou tip de împărat. Pedigree-ul a contat mai puțin fată de acreditările militare, astfel că pretendenții la tron, pentru a fi împărați, era necesar să fie în primul rând, generali. Ca şi în cazul lui Maximinus, în continuare, legiunile vor fi cele care-si vor proclama împărații.
Este antologică incompatibilitatea între senatorii care reprezentau interesele marilor şi puternicelor familii patriciene din Roma şi împărații proveniti din rândul armatei, împărați care s-au succedat cu repeziciune pe tronul imperiului în cei 50 de ani. Acesti împărați-militari au fost considerati de către senatori lipsiți de educație şi inculți, nedemni de titlul de Imperator, titlu nobiliar care desemna conducătorul suprem al armatei imperiului şi presupunea şi titlul civil de Principe. Se cunoaşte faptul că au existat continuu animozități între Senat şi împărații-militari, cu consecințe dintre cele mai violente între protagonişti, dar şi cu consecințe grave privind stabilitatea imperiului.
În cele cinci decenii de criză, nici unul din împărații-militari nu a reusit să-şi consolideze puterea pe o perioadă suficient de lungă încât să creeze şi să aplice o strategie militară şi administrativă pentru a stabiliza imperiul şi nu în ultimul rând, pentru a câstiga respectul Senatului şi al poporului roman. Unii erau contestati de senat, altii, de ceilalti pretendenti la tron, fapt care a condus la o succesiune haotică şi foarte rapidă a împăraților, nelăsând imperiului nici o şansă de redresare. Au fost ani în care s-au succedat la conducerea imperiului câte patru, cinci sau chiar şase împărati, mai toti provinciali, sprijiniti de armată. De la primul imparat – Octavianus Augustus ( 27 a.Chr.) – şi până la ultimul suveran al Imperiului roman de apus – tânărul Romulus Augustulus detronat de Odoacru (476 p.Chr.) – deci în 503 ani, pe tronul Romei s-au succedat 84 de împărați, din care în secolul al III-lea nu mai puțin de 39 de împărați recunoscuti şi 26 de uzurpatori.
Între 253-268 p.Chr., conducerea comună a celor doi împărați, Valerian şi Gallienus, a fost amenințată de mai multe ori de către uzurpatori, în special după capturarea lui Valerianus de către regele persan Shapur I, in 260 p.Chr.. Rămas singur, Gallienus nu a reuşit să reunească imperiul, cu toate eforturile sale. Totuşi, în ciuda mai multor încercări de uzurpare, el şi-a asigurat tronul până la asasinarea lui, în 268 p.Chr..
Imperiul Roman a fost la un pas de dezintegrare. Rupte din trupul Imperiului Roman au luat nastere alte trei noi imperii: un imperiu Galo-roman intre anii 260-274 p.Chr., un imperiu Daco-roman intre anii 260-270 p.Chr. (despre care inca se stie foarte putin) si un imperiu Palmyrean intre anii 260-273 p.Chr.
Primul, cu capitala la Cologne (Koln), cuprindea Germania, Gallia, Britannia si Hispania si a fost fondat de Postumus, care s-a proclamat împărat si care l-a condus intre anii 260-268 p.Chr..Cel de-al doilea imperiu, cu capitala la Carnuntum (astăzi Petromela langă Viena), era condus de Regalianus, cu numele complet Publius Cornelius Regalianus Augustus, de origine dacă, comandant general al fortelor armate din Illiria avand sub puterea sa si toate fortele militare din Thracia, Moesia, Dalmatia, Pannonia si Dacia. A fost eroul de la Scupi, zadarnicind invazia sarmatilor in imperiu. A fost proclamat împărat în anul 260 de către trupele sale din Pannonia si Moesia. După moartea sa, in 268 p.Chr., imperiul Dacic a fost condus timp de doi ani de sotia acestuia Sulpicia Dryantilla Augusta, descendentă a unei nobile familii daco-romane. Dovezile numismatice denotă faptul că Regalian se considera cel de al doilea împărat al imperiului, asociat la domnie cu Gallienus. Pe monedele bătute la Carnuntum, foarte rare astăzi, aversul poartă legenda ORIENS AVGG, unde G dublu înseamnă doi împărați asociati la conducerea imperiului. Cel de-al treilea imperiu, cu capitala la Palmyra, cuprindea provinciile Siria, Palestina, Egipt si mari teritorii din Asia Mica. A fost condus de regina Zenobia în numele fiului ei minor, Vaballathus.
Împăratul Aurelian (270-275 p.Chr.), a avut meritul să restaureze integritatea imperiului. Tot el a decis, în 274 p.Chr., abandonarea provinciei Dacia, strategie justificată de ideea scurtării frontului de pe linia Dunării de Jos plin de conflicte cu populațiile migratoare barbare.
Criza secolului al III-lea a luat sfârşit in anul 284 p.Chr., odată cu urcarea pe tron a împăratului Diocletian (284-306 p.Chr.). Acesta a inițiat o serie de reforme care au schimbat fața imperiului. Cu el se consideră că începe perioada Dominatului, marcând sfârşitul perioadei Principatului, care începuse cu Augustus. Astfel, împăratul a devenit în mod oficial un monarh autocrat. După instituirea Dominatului, când Diocleţian s-a proclamat „Dominus et deus” – stăpân absolut şi zeu, rolul Senatului s-a redus aproape la zero. În anul 286 p.Chr. a reorganizat administrația in prefecturi şi dioceze şi a împărțit imperiul în două (apus și răsărit), linia de demarcație fiind între Italia şi Dalmația. A instituit Diarhia, conducerea imperiului fiind astfel asigurată de doi împărați, el alegând Imperiul de Răsărit, cu capitala la Nicomedia. Apoi, în anul 293 p.Chr., a instaurat Tetrarhia, prin care, imperiul a fost condus în continuare de patru împărați, doi Auguști şi doi Cezari, câte un August şi un Cezar pentru fiecare parte a imperiului. Imperiul Roman era bolnav şi deşi în următorii aproape 200 de ani, până la dispariția Imperiului Roman de Apus, au mai existat încercări de redresare, acesta nu a mai revenit niciodată la măreția şi bunăstarea din timpul domniei împăraților „buni” ai imperiului. Conform ideii lui Edward Gibbon, un istoric din secolul al XVIII-lea, au fost „cinci împărați buni ai Imperiului Roman”, printre care cei mai de seamă, Augustus şi Traian.

 

Situația monetară a imperiului roman în secolul al III-lea

Criza imperiului este reflectată şi în numismatică. In mod traditional, baterea monedelor in Imperiul Roman era controlată de doar doi emitenţi care reprezentau puterea: împăratul şi Senatul Romei. Regula era ca împăratul să autorizeze emiterea monedelor de valoare mare, din aur sau argint, de tip aureus, respectiv denarius sau mai tarziu, antoninianus. Problemele imperiului au generat si o criză monetară pe parcursul secolului al III-lea, iar tipurile monetare au suferit mai multe schimbări. Astfel, denarul a fost înlocuit cu antoninianul în timpul împăratului Gordian al III-lea, în deceniul IV al secolului al III-lea. Senatul roman era cel autorizat să emită monedele din bronz – sesterţ, dupondius, as – ele purtând marcajul SC (Senatus Consulto) semnificand faptul că emisiunea monedelor de bronz era făcută sub controlul acestuia. Sesterțul a fost emis în forma tradițională până la domnia lui Gallienus (253 – 268 p. Chr.). Sub acest împărat, dificultățile domniei au antrenat dispariția aproape definitivă a tipurilor monetare mari și mijlocii din bronz, în ciuda unei timide tentative de restaurare sub Aurelian. Sesterții sunt foarte căutați astăzi de colecționari pentru flanul lor mare și pentru scenele uneori spectaculoase pe care le reprezintă. O cauză a crizei monetare din secolul al III-lea a fost deficitul de metale pretioase provocat în mod continuu de creşterea retribuţiei soldaţilor armatei romane, acel donativum, din ce în ce mai mare, promis de fiecare nou împărat care ocupa tronul imperiului. Militarizarea imperiului roman a provocat şi o primă descentralizare şi multiplicare a atelierelor în proximitatea zonelor militare (de campanie), mari consumatoare de numerar, iar inflaţia a devenit galopantă. Deficitul de metale pretioase a dus la scăderea calitaţii aliajelor destinate baterii de monede, situaţie care s-a perpetuat până la începutul secolului al IV-lea, când a fost depăşită numai în urma confiscărilor de obiecte preţioase din templele păgâne. După revolta lucrătorilor din atelierele monetare şi desfiinţarea temporară a monetăriei din Roma, marea masă monetară se executa în oficinele unor monetării de provincie. Monetăria imperială din Roma avusese tradiţia realizării unor frumoase efigii datorată unor gravori talentaţi şi experienţei lor tehnice, dobândită prin baterea a mii de feluri de monede. Transferul emisiei de monede către monetăriile din provincie şi lipsa de tradiţie şi experiență a noilor ateliere, a condus la o involuție a aspectului estetic al monedelor. Monetăriile de provincie nou înfiinţate au dus o lipsă acută de gravori talentaţi, cu foarte puţine exceptii. A dispărut aspectul de lucrătură fină, reprezentările de pe avers şi revers au fost realizate mai naiv, literele din legendă sunt mai greu de înţeles. Probabil că tocmai în acea perioadă aspectul estetic al monedelor şi-a pierdut din importanţă, scopul major fiind baterea unui volum cât mai mare de monede, din aliaje din ce în ce mai slabe.

 

 

Monedele coloniale emise de Provincia romană Dacia

Deşi numele regatului Dacia și memoria cuceririi sale, sunt înregistrate pe foarte multe monede romane bătute de monetăria imperială, în aur, argint sau bronz, totuşi se pare că niciunul dintre oraşele sau districtele Provinciei Dacia nu au beneficiat de privilegiile coloniale sau municipale, nici o monedă nu a fost bătută în această provincie, până la urcarea pe tronul imperiului a lui Philippus senior. Monedele coloniale PROVINCIA DACIA sunt legate de domnia împăratului roman Philippus I, cu numele complet Marcus Iulius Philippus (cca.198–249 p.Chr.), cunoscut ca Philippus Arabul, care a domnit între anii 244-249 p.Chr.. Întreaga domnie a lui Philippus a fost caracterizată de campaniile pentru apărarea frontierelor imperiului. În timp ce germanicii atacau Pannonia, iar goţii invadau Moesia, carpii porniseră raiduri tot mai dese în Provincia Dacia. Carpii au fost un trib puternic între triburile dacilor liberi, trib care după anul 172 p.Chr. asimilaseră si populaţia triburilor dacilor costoboci. Au fost consideraţi de romani, mai ales din secolul III p.Chr., o ameninţare constantă pentru provinciile de la Dunărea de Jos. Cea mai puternică invazie a carpilor s-a derulat între anii 245 – 247 p.Chr. Împăratul Philippus a condus personal luptele în această campanie şi a reusit să respingă definitiv invazia acestora în 247 p.Chr., an în care şi-a luat titlul triumfal Carpicus Maximus – învingătorul carpilor. În acest context conflictual trupele romane concentrate şi staţionate în provincia Dacia a crescut considerabil, iar necesitatea plăţii trupelor (donativum) solicita o suplimentare a volumului monetar existent, înfiinţarea unei monetarii în Dacia, în apropierea zonei de campanie, pe care împăratul să o poata controla direct. Acestea au fost probabil motivele care l-au determinat pe împăratul Philippus Arabul ca în timpul şederii sale în zona de conflict, să acorde provinciei Dacia, în anul 246 p.Chr., privilegiul de a bate monedă. A fost împăratul care a schimbat condiţia politică a cetătenilor provinciei spre libera cetățenie, conferind un drept care i-a plasat pe locuitorii săi la egalitate cu romanii înşişi. Studiind statisticile descoperirilor, specialiştii au ajuns la concluzia că vârful productiei monetare în provincia Dacia a fost în timpul domniei împăratului Philippus, în primii trei ani de funcţionare a monetariei, între care, primul an a fost cel mai productiv. Un fapt care sustine acordarea acestui drept Provinciei Dacia, este prezenţa pe reversul monedelor a legendei PROVINCIA DACIA şi a simbolurilor celor două legiuni staţionate permanent în Dacia, vulturul cu coroana in cioc pentru legiunea V Macedonica şi leul pentru legiunea XIII Gemina. Cifrele acestor doua legiuni, V şi XIII, apar şi ele înscrise pe cele două stindarde (vexillum) ţinute de personajul feminin care reprezintă Dacia. Un foarte important argument este faptul că la Ulpia Traiana Sarmizegetusa este atestat epigrafic Ianuarius Aug(ustorum) (duorum), lib(ertus) nummul(arius). Cei doi auguşti menţionaţi în inscripţie sunt cei doi împărati asociati la domnie, Philippus I şi fiul sau, Philippus al II-lea Junior. Rolul acestui funcţionar numit nummularius, desemnat de împărat, era acela de a veghea ca volumul de masă monetară emisă de monetărie să corespundă cererii imperiale. Alt argument care ar plasa monetăria chiar în capitala dacică este faptul că acolo se întrunea şi Concilium Daciarum Trium, fiind mult mai probabil ca acolo să existe şi monetăria provincială care bătea monedele Provincia Dacia. Chiar dacă asupra locatiei mai există incertitudini, toate argumentele ne conduc la concluzia că, în mod sigur, monetăria se afla în provincia Dacia, cel mai probabil în capitala acesteia, Ulpia Traiana Sarmizegetusa.       În prezent este general acceptat faptul că în Dacia s-au bătut sesterţi, dupondii şi aşi, dar există şi teorii care susţin că aceste monede au fost bătute la Viminacium sau Apulum.
Aspectul asemănător al monedelor provinciei Dacia cu cele ale provinciei Moesia, i-a derutat de multe ori pe vanzătorii de pe site-urile specializate care au ignorat legenda şi simbolurile de pe reversul acestora, mai putin pe colectionari sau pe specialisti. Pe monedele bătute la Sarmizegetusa Traiana, în Dacia, reversul contine întotdeauna legenda cu caractere latine PROVINCIA DACIA, iar simbolurile care încadrează personajul feminin Dacia sunt vulturul şi leul, apartinand legiunilor din provincie (pe monedele emise la Viminacium, Moesia este încadrată întotdeauna între taur şi leu). În plus, pe multe monede, în special pe cele din primii ani, personajul Dacia tine în mâna dreaptă sabia curbată dacică, iar pe cap poartă căciula dacică. Mai apar şi stindardele înscrise cu DF (Dacia Felix) sau cu numărul legiunilor stationate în Dacia (V si XIII). Pe monedele bătute la Viminacium, in Moesia, apare întotdeauna legenda P M S COL VIM, ceea ce înseamnă Provincia Moesia Superior Colonia Viminacium, iar personajul feminin Moesia este încadrat intre taur şi leu, simbolurile legiunilor stationate acolo. Viminacium (astăzi în Serbia) era, sub Imperiul Roman, capitala provinciei Moesia Superior. Fiind unul dintre cele mai importante oraşe ale provinciei, găzduia permanent Legiunea a VII-a Claudia, care purta ca emblemă taurul şi leul. Colonia Viminacium a fost şi bază temporară pentru Legiunea a IV-a Flavia Felix a cărui simbol era leul. Confuziile se fac în ambele sensuri, pe monedele bătute la Viminacium personajul feminin este etichetat ca fiind Provincia Dacia, deşi este reprezentată Moesia, iar despre monedele autentice Provincia Dacia, deşi au fost bătute în Dacia, se asociază ca monetărie Viminacium. Nu se ştie care pe care au influentat, confuziile au determinat teoria cu monetăria Viminacium sau teoria a creat confuziile.                                                                                                    Ipoteza că monedele Provincia Dacia ar fi fost bătute în capitala Moesiei Superior, pe malul drept al Dunarii, la monetăria din Viminacium se bazează pe niste similitudini între efigiile împăratilor Philippus senior şi junior pe cele două tipuri de monede, respectiv Provincia Dacia (AN III) şi Viminacium (AN VIII). Asemănări există, nu pot fi negate, dar ele nu merg pană la identitate şi nu duc neapărat la concluzia că au fost bătute toate la Viminacium. Această ipoteză poate fi eliminată, pentru că asemănările si-ar putea găsi o explicatie plauzibilă, în faptul ca noua monetărie înfiinţată în Dacia ar fi utilizat probabil gravori aduşi de la Viminacium cu cedarea unor matriţe pentru noua monetărie.

Provincia Dacia AN III Moushmov

 

 

 

 

Fil Ar Vim An VIII avFil Ar Vim An VIII rev

Sus monedă Filip I (Philippus) Provincia Dacia AN III, jos monedă Viminacium AN VIII.

S-a mai adus ca argument si o asa-zisa eroare comună care s-ar găsi pe aversul unor monede Viminacium AN VIII si Provincia Dacia AN I, adică IVIL în loc de IVL. Consider aceasta afirmaţie ca hazardată. Am studiat câteva sute de monede ale celor doua monetării, în special din anii indicaţi de către cei care au pus această problemă, si nu am găsit nici măcar un singur exemplu. Această pretinsă eroare de fapt nu există, este doar o impresie dată de citirea si interpretarea eronată a legendei de pe avers. Explicatia este urmatoarea: numele complet al împăratului Filip Arabul era Marcus Iulius Philippus Augustus, prin urmare legenda din jurul efigiei contine pe majoritatea monedelor literele IMP M IVL PHILIPPVS AVG (Imperator Marcus Iulius Philippus Augustus) sau pentru Philippus junior, fără M, IMP IVL PHILIPPVS AVG. Eroarea este cauzata de interpretarea lui M, de la Marcus, ca IVI. Este foarte probabil ca din cauza oxidării si uzurii datorate circulatiei monedelor, situatie cand scrisul devine greu lizibil, literele M IVL puteau fi confundate cu IVI IVL. E greu de înteles totusi cum s-a ajuns la concluzia ca ar fi IVIL. Este o eroare deloc scuzabila, de interpretare a legendei si deci nu constituie un argument serios pentru a sustine ipoteza enuntată.

Dacă ar fi fost bătute la Viminacium, toate monedele emise la această monetărie ar fi purtat pe avers anul erei locale moesice indiferent pentru ce provincie ar fi fost bătute, Moesia Superior, Pannonia sau Dacia, an calculat de la deschiderea monetăriei militare din Viminacium de către împăratul Gordian al III-lea, în 239 p.Chr.. Dar, studiind monedele ambelor tipuri, se observă fără efort că ele poartă pe avers ani locali diferiţi, aparţinând unor ere locale diferite, deşi au fost emise în acelasi an al cronologiei moderne, sub acelaşi împărat. Astfel, acelaşi an 246 p.Chr., cel al înfiinţării monetăriei dacice este anul unu (AN I) al erei locale Provincia Dacia şi în acelaşi timp anul al optulea (AN VIII) al erei locale moesice – Viminacium. De aici rezultă ca cele două monetării aveau cronologii diferite, dictate de două momente distincte în care au fost deschise. Există şi alte argumente care pledează pentru existenta monetăriei în Dacia. In 248-249 p.Chr., anul X al erei locale provinciale moesice, se spune că monetăria Viminacium nu a functionat. Este adevărat că monetăria nu a bătut monede în numele împăratului Philippus Arabul şi a familiei sale, deoarece Viminacium căzuse în mâinile rebelilor lui Pacatianus. Totuşi în acelaşi an, anul III al erei locale dacice, 248-249 p.Chr., în Provincia Dacia a fost emisă o cantitate considerabilă de monedă pentru împărat şi familia acestuia. Un alt argument important este faptul că în anul 257 p.Chr., anul XI al erei locale dacice, monetăria Provinciei Dacia încă emitea monede, dată la care monetăria de la Viminacium fusese deja închisă cu aproximativ doi ani înainte. Există şi alte aspecte care infirmă ipoteza privind emiterea acestor monede în monetăria moesică. Unele dintre acestea ar fi ca piesele Provincia Dacia sunt mult mai uşoare şi mai slab executate calitativ fată de cele de la Viminacium, fapt constatat în special la monedele bătute în ultimii ani de functionare, în timpul împăraţilor tată şi fiu asociati la domnie, Valerian şi Gallienus.
Unul din putinele argumente care ar putea localiza monetăria dacică la Apulum, este faptul că şi în capitala Daciei Apulensis s-a utilizat o eră locală, fiind dovedit epigrafic, printr-o inscripţie care este datată anno primo (f)acti municipi (Apuli).                                      Tinand cont de faptul că în secolul al III-lea era deja un obicei ca trupele romane să fie urmate în zonele de campanie de o monetărie militară, nu se poate exclude existenta în provincia Dacia a unei asemenea monetării militare mobile, cu utilizarea unor specialişti de la Viminacium sau Roma. Argumentele care pledeaza pentru existenţa unei monetării în provincia Dacia sunt deosebit de puternice. Cu toate că nu se poate spune şi dovedi încă o locaţie exactă a monetăriei unde au fost bătute aceste piese, putem totuşi spune că ea a fost cu siguranţă în Dacia.

 

Tipurile monetare, conţinutul şi caracteristicile monedelor din provincia Dacia

Monetaria din Provincia Dacia a emis monede pentru Philippus I Arabul, Marcia Otacilia Severa, Philippus al II-lea Junior, Traianus Decius, Herennia Etruscilla, Herennius Etruscus, Hostilianus, Trebonianus Gallus, Volusianus, Aemilianus, Valerianus şi Gallienus.
Pe aversul acestui tip de monede este reprezentat de obicei împăratul sau un membru al familiei imperiale. Portretele au fost executate în maniera tipică monedelor provinciale din epocă, împăraţii cu bust cuirasat şi mantie (paludamentum), orientati de obicei spre dreapta, iar împărătesele cu rochie tipica matroanelor romane (stolă). Pe reversul lor este ilustrată personificarea feminină a Provinciei Dacia, încadrata între vulturul cu coroana in cioc şi leul, simbolurile legiunilor, avand intotdeauna inscripția PROVINCIA DACIA care înconjoară scena. Este interesant că pe majoritatea pieselor, personajul feminin Dacia poartă căciula dacică (pileus) si ţine în mână o sabie încovoiată (ensis falcatus, falx dacica). O altă caracteristică este aparitia în lateral a unor stindarde cu inscripţii. În exergă este înscris cu cifre romane anul erei locale provinciale dacice, socotit de la momentul acordării dreptului de a bate monedă. Toate aceste elemente, le fac diferite în raport cu alte monede emise în regiune. Tot elementele de pe revers sunt cele care determina o clasificare pe tipuri. Exista patru tipuri principale, cu variante, dar care nu constituie tipuri distincte:

Fil Ar P Dacia An I avFil Ar P Dacia An I rev

Sestert Philippus I Arabul – Provincia Dacia AN I (246/247 p.Chr.), tip 1, monetăria Ulpia Traiana Sarmizegetusa, vultur și leu,
Tipul 1 prezintă un personaj feminin in picioare orientat spre stânga, personificare a Provinciei Dacia, purtând pe cap căciula tipic dacică şi o sabie curbată dacică în mâna dreaptă. Este încadrată de simbolurile celor doua legiuni stationate în Dacia: vulturul pentru Legio V Macedonica şi leul pentru Legio XIII Gemina, iar pe stindardul (vexillum) din mâna stângă sunt scrise literele DF însemnând Dacia Felix. Legenda: PROVINCIA DACIA, iar în exerga anul baterii monedei, AN de la ANNO, urmat de caracterele latine care desemneaza anul erei locale.

 

Filip Arab Provincia Dacia An III

Sestert Philippus I Arabul – Provincia Dacia AN III (248/249 p.Chr.), tip 2, emis la monetăria Ulpia Traiana Sarmizegetusa in anul III al erei locale provinciale; Avers: bustul laureat, drapat si cuirasat al imparatului, orientat spre dreapta; legenda: IMP M IVL PHILIPPVS AVG; Revers: Dacia personificata de o femeie în picioare orientata spre stânga, în chiton lung si cu căciulă dacică, între simbolurile legiunilor, vultur și leu, ține o sabie curbată în mâna dreaptă (falx dacica) şi stindardul legiunii a V-a Macedonica (vexillum), iar în mâna stângă stindardul legiunii a XIII-a Gemina; legenda: PROVINCIA DACIA, în exergă AN III.
Tipul 2 prezintă un personaj feminin in picioare orientat spre stânga, personificare a Provinciei Dacia, purtând o sabie curbată dacică în mâna dreaptă.Ea este încadrată în stânga şi în dreapta de simbolurile legiunilor, vultur, leu şi de stindardele (vexilla) cu cifrele latine corespunzatoare acestora: V şi XIII (a V-a Macedonica şi a XIII-a Gemina). Legenda: PROVINCIA DACIA, iar în exerga anul baterii monedei, AN de la ANNO, urmat de caracterele latine care desemneaza anul erei locale.

 

Filip AN II Prov Dacia tip 3                                                                                                                                           Sestert Philippus I Arabul – Provincia Dacia AN II (247/248 p. Chr.), tip 3, monetăria Ulpia Traiana Sarmizegetusa
Tipul 3
prezintă un personaj feminin asezat, orientat spre stânga, personificare a Provinciei Dacia, purtând căciulă dacică, încadrată în stânga şi în dreapta, de stindardele legiunilor (vexilla) cu cifrele latine corespunzatoare acestora: V şi XIII (a V-a Macedonica şi a XIII-a Gemina). Legenda: PROVINCIA DACIA, iar în exerga anul baterii monedei, AN de la ANNO, urmat de caracterele latine care desemnează anul erei locale. Deci tipurile 2 si 3 sunt similare, cu singura deosebire, dar importantă ca aspect, că figura feminină care personifică Dacia este reprezentată aşezată. Lipsesc la acest tip, sabia curbată dacică şi cele doua simboluri ale legiunilor, vulturul şi leul.

Volusian Prov Dacia avVolusian Prov Dacia rev

Sestert Volusian – Provincia Dacia AN V (250/251 p.Chr.), tip 4, monetăria Ulpia Traiana Sarmizegetusa, vultur și leu,

Tipul 4 prezintă Provincia Dacia personificată de un personaj feminin în picioare orientat spre stânga, ţinând în mâna dreaptă o ramură de laur sau de măslin, iar în mâna stângă un sceptru sau un parazonium. Este încadrată de simbolurile legiunilor, vultur şi leu. Legenda: PROVINCIA DACIA, iar în exergă anul baterii monedei, AN de la ANNO, urmat de caracterele latine care desemnează anul erei locale. Pe monedele apartinand acestui tip nu mai apare sabia încovoiată dacică, simbol al unei Dacii războinice. Ea va apărea din nou în ultimii doi ani de functionare a monetăriei provinciale dacice, în timpul împăratilor Valerian şi Gallienus. Diferitele simboluri care apar, dispar şi reapar pe monede, sunt un barometru al stării de sigurantă a provinciei.
Faptul că, pe acest tip de monede, Dacia tine în mâna dreaptă o ramură de laur sau de măslin, simbol al victoriei sau al păcii, i-a făcut pe unii să creadă că personajul feminin ar fi Pax, zeita păcii. Dacă ar fi fost zeiţa păcii sau zeiţa victoriei, romanii nu s-ar fi jenat să scrie în legendă Pax sau Victoria. Mesajul transmite într-adevăr o asociere cu victoria sau pacea în Dacia, deci Dacia victorioasă sau Dacia pacificată, dar este Dacia şi nimeni altcineva, pentru că legenda este clară: PROVINCIA DACIA. Acest tip monetar a apărut pe monedele Provincia Dacia în timpul împăratului Traian Decius, în anii 250/251AD, în anul al patrulea al erei locale Provincia Dacia (AN IIII) într-o perioadă când pericolul invaziilor în Dacia fusese deocamdată înlăturat, deci într-o perioadă de relativă stabilitate.

 

 

Datarea monedelor și era locală dacică

Datarea acestor monede este în prezent foarte clară. Emisiunile Provinciei romane Dacia s-au derulat pe o perioadă de 11 ani începând cu anul 246 p.Chr. şi până în anul 257 p.Chr. inclusiv. Inscripţiile de pe revers din afara scenei, în exergă, AN I – AN XI, arată anul erei locale în care a fost bătută moneda.
Sistemul de numerotare a anilor începând de la un eveniment important era un obicei foarte răspândit în provinciile romane. Şi în provincia Dacia a fost folosită, de asemenea, tot o eră locală. Cel mai probabil este ca începutul noii ere să fi fost legată de invadarea Daciei de către triburile carpilor. Atacurile dacilor liberi au început în 245 p.Chr. şi au fost respinse în anii următori, după venirea împăratului Philippus Arabul la Dunăre. Philippus a acordat unele privilegii provinciei Dacia, iar cetățenii recunoscători au trecut la o cronologie nouă, numărând anii de la începutul noii ere de libertate. În cursul anului 253 p.Chr. au domnit cinci împăraţi: Trebonianus Gallus şi fiul sau Volusianus au fost ucişi de armata în august, Emilianus, recunoscut ca împărat în iunie, a fost ucis trei luni mai târziu şi în cele din urmă, au fost proclamati împărați Valerianus şi Gallienus, la încheierea aceluiaşi an.
Momentul trecerii de la un an la altul al erei locale dacice a putut fi stabilit cu destulă exactitate, studiind monedele împăratului Emilian (Aemilianus) despre care se ştie că a fost proclamat augustus de către trupele sale în iunie 253 p.Chr., a condus Imperiul Roman timp de doar trei luni, fiind ucis în luna septembrie a aceluiaşi an. Faptul că în numele lui au fost bătute monede Provincia Dacia atât în anul al 7-lea cât şi în anul al 8-lea (AN VII și AN VIII), a dus la concluzia că trecerea de la anul erei locale VII la anul VIII s-a făcut în lunile iulie/august 253 p.Chr.. Prin urmare, mergând înapoi, s-a putut stabili că primele monede în Provincia Dacia, din primul an (AN I), cele care au marcat începutul erei locale, au fost emise în perioada iulie/august 246/ iulie/august 247 p.Chr..În acest interval al primului an al erei locale dacice se mai înscrie un eveniment important. În luna aprilie 247 p.Chr. imperiul sărbătorea 1000 de ani de la înfiinţarea oraşului Roma. Era al patrulea an de domnie a împăratului Filip I senior, an în care, din informaţiile rămase de la Zosimos, se spune că împăratul a salvat provincia Dacia din mâinile carpilor. Asadar, AN I cuprinde intervalul de 12 luni iulie/august-decembrie 246/ianuarie-iulie/august 247, AN II corespunde lunilor iulie/august-decembrie 247/ ianuarie-iulie/august 248 şi aşa mai departe, iar ultimele monede provinciale, cele cu AN XI, fiind bătute în intervalul iulie/august-decembrie 256/ ianuarie-iulie/august 257 p.Chr..
În numele împăratului Philippus I, a împărătesei Marcia Otacilia Severa şi al împăratului Philippus al II-lea Junior, au fost bătute monede în anii erei locale: I = 246/247 p.Chr., II = 247/248 p.Chr. şi III = 248/249 p.Chr..
În timpul domniei împăratului Traian Decius, monetăria din provincia Dacia a bătut monede cu anii IV = 249/250 p.Chr.şi V = 250/251 p.Chr., corespunzând anilor 1003 şi 1004 de la înfiinţarea Romei, ultimul fiind anul în care Decius a pierit. În acesti ani au fost bătute monede şi în numele împărătesei Herennia Etruscilla şi a fiilor lui Decius, împăraţii Herennius Etruscus şi Hostilian. Monede cu AN V au fost bătute şi în numele împăraţilor care le-au urmat în acelaşi an, Trebonianus Gallus şi Volusianus.                                         S-a presupus de catre unii autori autohtoni, probabil din lipsa de piese, ca in anul VI monetaria dacica nu ar fi functionat. Literatura vestica nu aminteste asa ceva
În anul VI  monetaria dacica a bătut monede în numele împăraţilor Trebonianus Gallus şi Volusianus. Iata mai jos dovada ca monetaria de la Ulpia Traiana Sarmizegetusa a functionat si in anul al 6-lea al erei sale locale, o moneda bătuta în numele împăratului Volusianus, care confirma acest fapt:

Volusian P Dacia AN VI avVolusian P Dacia AN VI rev

Exista şi monede în numele împăraţilor Valerianus şi Gallienus pe care apare  anul VI al erei locale, dar care probabil că sunt erori, pentru că aceşti împăraţi au ajuns la putere în septembrie 253 p.Chr., deci în anul VIII. O alta eroare de scriere, aveti mai jos, pe o moneda bătuta tot în numele împăratului Volusianus, un sesterţ pe reversul caruia legenda PROVINCIA DACIA este scrisa gresit – PRVOINCIA DACIA:

Volusian eroare Prvoincia avVolusian eroare Prvoincia rev
Următorele monede cunoscute sunt cele notate AN VII = 252/253 p.Chr , în numele împăratului Trebonianus Gallus, fiind în acord cu anul 1006 de la înfiinţarea Romei, an în care Gallus a fost ucis. Dar, în acelaşi an VII al erei locale, au fost emise monede şi pentru Volusian şi Emilian.
În anul VIII =253/254 p.Chr.  au fost bătute monede în numele lui Emilianus, Valerianus şi Gallienus.
În anii IX = 254/255 p.Chr. si X = 255/256 p.Chr. s-au bătut monede numai pentru Valerianus şi Gallienus.
Ultimele monede au fost emise în AN XI = 256/257 p.Chr., din acest an fiind cunoscute puţine exemplare, de slabă calitate, în numele lui Gallienus, care probabil a închis monetăria.
Mai jos am realizat un tabel care sintetizează o parte din informaţiile legate de monetăria din provincia Dacia, în special cele privind datarea monedelor şi personajele pentru care au fost emise acestea:

 

Cronologia modernă Era locală Prov. Dacia Sarmizegetusa Împăraţi si membri ai familiilor imperiale pentru care au fost bătute monede Provincia Dacia Era locală Prov. Moesia Viminacium Anul de la înfiinţarea Romei
246/247 p.Chr. AN I Philippus I, Marcia Otacilia, Philippus II Junior AN VIII 1000
247/248 p.Chr. AN II Philippus I, Marcia Otacilia, Philippus II Junior AN IX (VIIII) 1001
248/249 p.Chr. AN III Philippus I, Marcia Otacilia, Philippus II Junior, Traianus Decius, Herennia Etruscilla, AN X (monetaria Viminacium nu a funcţionat) 1002
249/250 p.Chr. AN IV (IIII) Traianus Decius, Herennia Etruscilla, Herennius Etruscus AN XI 1003
250/251 p.Chr. AN V Traianus Decius, Herennia Etruscilla, Herennius Etruscus, Hostilianus, Trebonianus Gallus, Volusianus, AN XII 1004
251/252 p.Chr. AN VI Trebonianus Gallus, Volusianus, AN XIII 1005
252/253 p.Chr. AN VII Trebonianus Gallus, Volusianus, Aemilianus, AN XIV (XIIII) 1006
253/254 p.Chr. AN VIII Aemilianus, Valerianus, Gallienus AN XV 1007
254/255 p.Chr. AN IX (VIIII) Valerianus, Gallienus AN XVI 1008
255/256 p.Chr. AN X Valerianus, Gallienus închisă 1009
256/257 p.Chr. AN XI Gallienus închisă 1010

Specialiştii afirmă că de fapt, pentru domnia lui Filip I, monetăria de la Sarmizegetusa a devenit principala sursă în furnizarea de monede de bronz în Provincia Dacia între 246 şi 249 p.Chr.. Pentru monedele de bronz bătute în perioada 249-253 p.Chr., procentele comparative indică faptul că monetăria principală în furnizarea de monede de bronz în Dacia, a fost cea de la Viminacium. Pentru ultima perioadă de existenţă a monetăriei dacice, 253-257 p.Chr., frecvența descoperirilor de monede PROVINCIA DACIA sugerează din nou o predominanţă a monedelor bătute la Sarmizegetusa Traiana.              Alte piese Provincia Dacia:

Philip x 2 avPhilip x 2 rev

Philippus I (Filip I Arabul), Provincia Dacia, ambele inscriptionate AN II al erei locale, 247/248 p.Chr.  – de tipul 2, monetăria Sarmizegetusa, vultur si leu

 

Marcia Otacilia Severa PD AN III

Marcia Otacilia Severa, sotia Lui Filip I, Provincia Dacia, AN III al erei locale, 248/249 p.Chr. de tip 2, monetăria Sarmizegetusa, vultur si leu

 

Filip II caes P Dacia                                                      Philippus al II-lea Caesar, fiul lui Filip I Arabul, Provincia Dacia,  AN I al erei locale, 246/247 p.Chr., de tipul 1,  inscriptionata  DF- Dacia Felix,

 

T Decius PD AN IV avT Decius PD AN IV rev

Traianus Decius, Provincia Dacia, AN IIII (IV) al erei locale, 249/250 p.Chr., de tip 2, monetăria Sarmizegetusa, vultur si leu

 

Herrenia Etruscilla PD avHerrenia Etruscilla PD rev

Herennia Etruscilla, sotia lui Traian Decius, Provincia Dacia AN III, 248/249 p.Chr., de tip 4, monetăria Sarmizegetusa, vultur si leu

 

Her Etr PD An V avHer Etr PD An V rev

Herennius Etruscus, fiul cel mare al lui Decius, Provincia Dacia, AN V, 250/251 p.Chr., de tip 4, monetăria Sarmizegetusa, vultur si leu, rară

 

Hostilian PDacia AN V tip4

Hostilianus, al doilea fiu al lui Decius, Provincia Dacia, AN V, 250/251 p.Chr., de tip 4, monetăria Sarmizegetusa, vultur si leu, destul de rară

 

Trebonianus Gallus PD avTrebonianus Gallus PD rev

Trebonianus Gallus, Provincia Dacia, probabil AN V, 250/251 p.Chr., de tip 4,  monetăria Sarmizegetusa, vultur si leu

 

Volusian Prov Dacia tip 4 AN V avVolusian Prov Dacia tip 4 AN V rev

Volusianus, fiul lui Trebonianus Gallus, Provincia Dacia, AN V al erei locale, 250/251 p.Chr., de tip 4, monetăria Sarmizegetusa, vultur si leu

 

Volusian PD tip 2 AN V avVolusian PD tip 2 AN V rev

Volusianus, fiul lui Trebonianus Gallus, Provincia Dacia, AN V al erei locale, 250/251 p.Chr., de tip 2, monetăria Sarmizegetusa, vultur si leu

 

Aemilian Provincia Dacia AN VII tip 4 avAemilian Provincia Dacia AN VII tip 4 rev

Aemilianus (Emilian), Provincia Dacia, AN VII al erei locale, 252/253 p.Chr., monetăria Sarmizegetusa, vultur si leu. Este o monedă rară, din motivul ca a fost emis un număr limitat de monede, Aemilianus fiind împărat numai trei luni în anul 253 p.Chr., de tip 4

 

Gallienus PD avGallienus PD rev

Gallienus, Provincia Dacia, AN VIII al erei locale, 253/254 p.Chr., de tip 4, monetăria Sarmizegetusa, vultur si leu .

 

Gallienus PD AN X

Gallienus, Provincia Dacia, AN X al erei locale, 255/256 p.Chr., de tip 4, monetăria Sarmizegetusa, vultur si leu, rară .

MONEDE GETO-DACICE, MONEDE ROMÂNESTI, MONEDE ROMANE, SCRIERI ANTICE – BIBLIOTECA VIRTUALA

Stindardul 4

NUMISMATICA

In sprijinul celor interesati de numismatica am sintetizat o lista cu cateva locuri de unde se pot culege informatii interesante. Pentru studiul monedelor puteti consulta urmatoarele site-uri, accesand link-urile indicate mai jos:

MONEDE ROMÂNESTI

Monede româneşti – Romanian coins

http://romaniancoins.org/selectie.html

Monedele Transilvaniei – Tansylvanian coins

http://coins.transylvanian-numismatics.com/

Monedele Moldovei si Valahiei – The coins of Moldavia and Wallachia

http://monederomanesti.cimec.ro/

 MONEDE DACICE

Arta monedelor geto-dacice – Mihai Gramatopol, Editura Meridiane 1997

http://www.mihaigramatopol.ro/old/index.php?option=com_flippingbook&book_id=19

Monedele geto-dacilor – Constantin Preda

http://www.scribd.com/doc/62890705/Constantin-Preda-Monedele-Geto-Dacilor-Part1of4-Pag1to143

 http://www.scribd.com/doc/62890313/Constantin-Preda-Monedele-Geto-Dacilor-Part2of4-Pag144-293

 http://www.scribd.com/doc/62889811/Constantin-Preda-Monedele-Geto-Dacilor-Part3of4-Pag294to426

 In aceasta ultima parte, la final, se regasesc plansele monedelor studiate de profesorul Constantin Preda:

http://www.scribd.com/doc/62889262/Constantin-Preda-Monedele-Geto-Dacilor-Part4of4-Pag427to565

 Monede dacice din Muzeul National al Unirii Alba-Iulia – Viorica Suciu
http://www.mnuai.ro/docs/apulum/articole/40.%20suciu.pdf

 MONEDE ROMANE – Colectie de monede romane imperiale cu comentarii amuzante – engleza

http://www.garstang.us/emperors/index.htm

 MONEDE  ANTICE toate categoriile

In arhiva, la capitolul Ostkelten – Celtii de est, se regasesc si monede geto-dacice:

http://www.lanzauctions.com/search.php?a=zVMZH0ekSi3MigIpT4U7UnkC%2FUQVfp%2BrzGrAi8PDrHw%3D

la capitolul <Greek coins/Geographic –All period/Thrace&Moesia/Dacia>, se regasesc si monede geto-dacice:

http://www.forumancientcoins.com/catalog/roman-and-greek-coins.asp?vpar=2676&pos=0#Thrace-&-Moesia

 Case de licitatii, in arhivele carora se gasesc monede din toate categoriile:

http://www.lanz.com/

http://www.vauctions.com/auctions/

http://www.cngcoins.com/Default.aspx

http://www.mcsearch.info/

http://www.hdrauch.com/links/index.php?PHPSESSID=60c717cd993cbc1c2c290954565e7e0c

http://www.ma-shops.com/cgb/cat.php5?catid=421&lang=en&nb=1&PHPSESSID=0d658443d3948b551b35e4fd825cba81

http://www.spink.com/home_page/index.asp

http://www.bruun-rasmussen.dk/search.do?cid=522

http://www.ma-shops.com/cgb/cat.php5?catid=421&lang=en&nb=1

http://www.freemanandsear.com/catalog.pl?cmd=search&class=Numismatics&page=1&searchid=59728

http://www.vcoins.com/gm/store/listCategoriesAndProducts.asp?idCategory=27

http://www.wago-auktionen.de/

http://www.baldwin.co.uk/coins.html

http://www.gadoury.com/fra/moneta-976-gaule-iii-iie-siecle-av-jc-imitation-celte-des-monnaies-de.htm

http://coinproject.com/

 

SCRIERI ANTICE

Impreuna cu analiza surselor directe ramase de pe vremea dacilor, suntem nevoiti sa studiem si surse straine, pentru a afla informatii pretioase referitoare la cultura dacilor, chiar daca de multe ori acestea au fost amintite doar in treacat. Putinele scrieri despre daci care s-au pastrat pana astazi, ne-au parvenit in marea lor majoritate tot pe linie romana si in mai mica masura pe linie greaca. Din cauza putinelor surse directe, este nevoie sa cautam elemente despre daci intr-o istorie reflectata, in scrieri subiective, tipice epocii imperiale. Desigur ca pentru a extrage informatii despre dacii nostri si cultura lor, trebuie eliminat subiectivismul istoriilor scrise de invingatori, sursele romane trebuie analizate obiectiv, detasat, fara patima sau idei preconcepute.

 TRADUCERI INTEGRALE DIN GREACA SAU LATINA IN ENGLEZA

http://www.tertullian.org/fathers/index.htm#Herodian_Roman_Histories

 TEXTE DIN SCRIERI ANTICE TRADUSE IN ROMÂNA

Izvoare privind istoria Romîniei, Editura Republicii Populare Romîne, Bucureşti, 1964

http://foaienationala.files.wordpress.com/2009/08/23525453-fontes-historiae-dacoromanae-izvoarele-istoriei-romaniei-volumul-i.pdf

http://ro.scribd.com/doc/23525745/FONTES-HISTORIAE-DACOROMANAE-Izvoarele-Istoriei-Romaniei-volumul-II

http://www.vistieria.ro/carti/istoria_romanilor/fontes-historiae-dacoromanae-iv.pdf

 IZVOARE TRADUSE IN LIMBA ROMÂNA

http://www.dracones.ro/?operatie=sectiune&locatie=izvoare_traduse

 TACIT DESPRE DACI, SARMAŢI ŞI TRACI – Eugen Cizek

http://ebooks.unibuc.ro/filologie/romanodacica/3.htm

Mai jos, puteti vedea articolele:

DESCIFRAREA INSCRIPŢIILOR DE PE MONEDELE ANTICE

ANUL CELOR SASE IMPARATI (235 p.Chr.) – Cei şase împărati au fost, de fapt, şapte

DACIA SI DACII PE MONEDELE ROMANE – ROMA SI DACIA (III)

STILUL „CAPETELOR ALUNGITE” – ESTETICA MONEDELOR ROMANE DUPA CONSTANTIN CEL MARE

„IMPARATII CU GATUL GROS” – ESTETICA MONEDELOR ROMANE IN TIMPUL TETRARHIILOR (293 – 324) 

MONEDELE ANTICE – MIJLOC DE COMUNICARE

POVESTEA LEULUI ROMANESC – LEUL SI DOLARUL AU UN STRAMOS COMUN