La capitolul NE MÂNDRIM CU EI ! Astăzi: EUGEN OVIDIU CHIROVICI

  La capitolul NE MÂNDRIM CU EI !                                                                                     Astăzi: EUGEN OVIDIU CHIROVICI                                                                                 Un articol de Nicolae Sabin DORDEA

5508

“În România noastră latinobalcanică, patima este deseori mai importantă decât argumentul.”- Eugen Ovidiu Chirovici

 Să facem un exerciţiu de admiraţie având astăzi în centrul atenţiei pe unul din fiii Făgăraşului – Eugen Ovidiu Chirovici.                                                                        Romanul său, Cartea Oglinzilor, se ştie deja, a luat cu asalt marea piaţă internaţională de carte, este singurul titlu al unui scriitor român contemporan ale cărui drepturi de publicare au fost vândute în peste 38 de ţări, iar criticii se întrec în elogii la adresa autorului Eugen Ovidiu Chirovici. Face onoare familiei, prietenilor, oraşului natal şi bineînteles României. Puţini ştiu însă că autorul acestui roman este făgărăşean.                                              Deşi nu-l cunosc personal, urmărindu-i evoluţia de ceva timp, eu insumi făgărăşean fiind, eram mândru de el în sinea mea. Cu atât mai mult acum, mă bucur sincer pentru succesul său.                                                                                                                             Deosebit de inteligent, inteligenţa fiind o trăsătură de familie din câte ştiu eu, Eugen Ovidiu Chirovici este de o rară modestie, deşi cartea lui de vizita l-ar îndreptăţi să se comporte ca un super-VIP.

Stabilit de mai bine de trei ani în Marea Britanie, iată cum se autodescrie pe propriul website: “Scriitor, pictor, jurnalist și economist – mai mult decât suficient, nu crezi? Era anul 1964, când m-am născut (nu intr-o mlaștină, ci în Făgăraș, Transilvania, România). Eu locuiesc atât în Londra cat și la București, împreună cu Mihaela, soția mea, și fiul nostru în vârstă de 23 de ani, Eugene. E bine aici.”

Autorul mai scrie: “Îmi place să citesc o carte bună, deși cărțile bune par puține și departe în zilele noastre, mersul pe jos pe străzile orașelor care sunt noi pentru mine, statul la taifas cu prietenii mei și vizionarea de filme. Nu am nici tabu-uri, nici superstiții, nici excentricități sau obiceiuri scumpe. Am fost căsătorit timp de treizeci de ani cu aceeași femeie, Mihaela, și încă ne iubim. Eugen, fiul nostru, care este acum un tânăr bărbat, este un tip grozav și mă bucur că e băiatul meu.”

Despre Făgăraș, orașul copilariei, scrie: “M-am născut și am crescut într-un mic oraș din Transilvania, numit Făgăraș, într-o familie româno-maghiaro-germană*. Mama și fratele meu mai mare sunt încă acolo (tata a murit în 2010) și eu încă mai iubesc acel frumos, decent și liniștit mic oraș.” – Frumos!                                                                                      *(In Adevarul Financiar, apare informatia ca Eugen Ovidiu Chirovici, provine dintr-o familie de origine aromână, stabilită la sfârşitul secolului al XVlll-lea pe meleaguri româneşti. Sursa sustine ca datele sunt extrase de pe site-ul autorului,)                                                   Despre Făgăraș se aminteşte şi în recenzia romanului La Broasca Leşinată: balada unui pierde-vară , apărut în Romania la Editura RAO International Publishing Company, București, 2007: “La Broasca Leşinată este romanul unei generaţii născute între două lumi, sclipitoare prin umor şi prin miza profund umană. Construite după modelul antieroilor, personajele cărţii trec prin aventuri fabuloase, într-un spaţiu care devine mitic şi transcende geografia micului oraş ardelenesc, Făgăraşul, care este şi locul de naştere al autorului. Radu, Bulina sau Calu’ devin niste cavaleri ai unei Mese Rotunde situate dincolo de timp si spatiu. O carte pe care, daca o veţi citi, nu o veţi uita niciodata.”   chirovici_mediafax

Ne dorim cu toţii cât mai mulţi români de valoarea lui Eugen Ovidiu Chirovici, în speranţa că poate candva, această ţară va deveni un loc mai bun!

 

Cum a aparut ideea romanului – Jocul minții tale te poate suprinde chiar și pe tine

Autorul povesteşte:

“ Ideea de carte a început să germineze în 2013, când într-o conversație cu mama mea. I-am spus că mi-am amintit de înmormântarea unui jucător de fotbal local (Iuliu Naftanaila – Lulu – n.r.), care a murit foarte tânăr, într-un accident de mașină pe vremea când eram copil. Mama mi-a spus că eram prea mic la acel moment, așa că nu am fost acolo. Am continuat, spunându-i că mi-am amintit că sicriul era deschis, că era o minge de fotbal pusă pe pieptul mortului. Ea a spus că detaliul era adevărat, dar că probabil am auzit de la ea sau de la tata, dupa ce au participat la înmormântare. „In definitiv tu nu ai fost acolo”- a adăugat ea.                                                                                                                        Asta a fost doar o simpla poveste despre capacitatea minții umane de a cosmetiza și chiar de a falsifica amintirile, dar ea a plantat sămânța romanului meu. Ce se întâmplă dacă am uitat cu adevărat ce s-a întâmplat la un moment dat ? Ce se întâmplă dacă imaginația noastră este capabilă să transforme așa-numita realitate obiectivă în altceva, în propria noastră realitate separată? Ce se întâmplă dacă cineva nu este doar un mincinos, ci mai degrabă mintea lui sau a ei este capabilă de a rescrie un eveniment dat, ca un regizor de film? Este așa cum Impăratul Marcus Aurelius a spus odată: „Tot ceea ce auzim este o opinie, nu un fapt. Tot ceea ce vedem este o perspectivă, nu adevărul. ”         Deci, despre asta este vorba in Cartea Oglinzilor.”

Autorul si-a propus ca romanul său să fie mai mult decat un roman politist, să fie un roman literar si iată putem spune cu sigurantă că a izbutit. Cartea Oglinzilor – spun specialistii este un roman poliţist scris cu stil şi eleganţă literară, la capătul căruia cititorul află mai mult decât cine este criminalul.

“Întotdeauna am crezut că, după trei sute de pagini cititorul ar trebui să inţeleagă ceva mai mult decât doar “cine a ucis-o pe Jane sau cine l-a ucis pe John”. De asemenea, am crezut întotdeauna că un scriitor ar trebui să aspire să descopere tărâmul magic al poveștilor bune, care să fie si literare în același timp. Un așa-numit roman polițist ar trebui să fie la fel de elegant ca un roman literar.”eugen-ovidiu-chirovici

“Cred că povestea cărții este la fel de interesantă ca si povestea pe care o spune cartea. Am scris primul draft între februarie și iunie 2014. Am lustruit manuscrisul de patru sau cinci ori înainte de a-l trimite la o duzină de agenți literari. Șapte dintre ei au cerut manuscrisul integral, dar în cele din urmă l-au respins, fără să-mi spună de ce. L-am lustruit din nou, de două ori mai mult și am decis să-l vând la o editură mică. Robert Peett, fondatorul și managerul de la Holland Books, o mică editură din Newbury, la aproximativ douăzeci de mile de Reading, mi-a răspuns, spunându-mi că i-a placut cartea mea, dar că ar trebui să se ne întâlnim pentru a discuta înainte de a face o afacere. Ne-am întâlnit două săptămâni mai târziu, iar el mi-a spus la o cafea ca de fapt cartea era prea buna pentru editura sa si ca el nu-și putea permite să plătească un avans, iar distribuția sa ar fi fost prea mica. Am fost șocat și m-am întrebat dacă nu cumva face mișto de mine. M-a întrebat de ce nu am trimis manuscrisul la oricare alti agenți literari. I-am spus că am facut asta, dar că a fost respins. El mi-a spus că ar trebui să încerc din nou. A insistat și m-a convins să fac acest lucru în cele din urmă.”

Finalul îl ştiţi, a fost un mare succes!

eugen-chirovici

 

România era prea mică pentru el

O scriu fără urmă de ironie, România chiar era prea mică pentru el. Iată câteva spicuiri din presă:

“Chirovici, 51 ani, care locuiește în Reading, a scris zece romane în România în ultimele două decenii, dar piața era prea mică pentru ca el să poată trăi din cărțile sale și a lucrat ca jurnalist. Acum, este de așteptat ca el să facă o sumă de șapte cifre doar din cele mai bune oferte de publicare.”

“Rachel Mills, de la Peters Fraser and Dunlop (PFD), descrie “The Book of Mirrors” ca fiind “o crimă misterioasă foarte bine reprezentată”. “Este un roman incredibil, atât de sofisticat. Nu ţi-ai putea da seama niciodată că ar fi scris de cineva a cărui primă limbă nu este engleza”, a adăugat aceasta.”

Francesca Pathak, editor la Century-The Random House Group, a declarat ca The Book of Mirrors „este o carte cu adevărat geniala, care m-a captivat de la prima pagină. Aceasta va fi o lansare de debut imensa pentru noi „.

“Chirovici a spus că inspirațiile sale literare sunt „foarte clasice”, și includ Ernest Hemingway, John Steinbeck și William Golding.” (The Guardian)

„Intotdeauna mi-am dorit sa scriu. Mi-as fi dorit categoric sa scriu mai mult” – a declarat, pentru HotNews.ro, Eugen Ovidiu Chirovici. Incepand cu anul 2013, Eugen Ovidiu Chirovici s-a dedicat complet scrisului.
“… în Marea Britanie, totul este tratat mult mai cumpănit și mai profesionist, iar tonul este mai mereu ponderat. În România noastră latinobalcanică, patima este deseori mai importantă decât argumentul.”- (interviu Evenimentul Zilei Special) –  Mare adevăr!

 

Despre autor romanului (wikipedia)

Cartea sa de vizita este impresionantă, este de invidiat – si spun asta cu mare admiratie:

Eugen Ovidiu Chirovici (n. 11 mai 1964, Făgăraș, județul Brașov) este de profesie economist, scriitor și jurnalist român și a îndeplinit funcția de Mare Maestru al Marii Loji Naționale din România în perioada noiembrie 2003 – noiembrie 2010. Este al doilea născut în familia Radu și Maria Chirovici.

chirovici-600x300

A studiat la ASE București, (promoția 1988), University of Glasgow (Scoția) studii postuniversitare (1995) și Institutul de Dezvoltare Economică – EDI – de pe lângă Grupul Băncii Mondiale – SUA, studii postuniversitare (1996).

Deține trei titluri de Doctor Honoris Causa la: UniversitateaHYPERLINK „http://www.bioterra.ro/” HYPERLINKhttp://www.bioterra.ro/”Bioterra, Bucuresti, UniversitateaHYPERLINK „http://www.uav.ro/” HYPERLINK „http://www.uav.ro/”Aurel Vlaicu Arad, și Universitatea Oradea, este membru de onoare al Academiei Oamenilor de Știință din România din anul 2007 și membru al Clubului de la Berna.

I-a fost decernată, în 2009, distincția „Kent Medallion” de către Alteța Sa Regală Ducele de Kent.

A primit Marele Premiu pentru Jurnalism (1999), Premiul Pamfil Șeicaru (2000), Medalia de Aur a Centrului Ecumenic Internațional (2000), Premiul pentru Jurnalism al ANSVM (2002), etc. In 2002 a fost decorat de Președintele Romaniei, Ion Iliescu cu Ordinul „Steaua Romaniei„.

A colaborat cu unele dintre cele mai importante televiziuni și radiouri din România, cu BBC și Radio Europa Liberă, Radio România Actualități, TVR, MONEY CHANNEL TV . În perioada 1992-2000 a parcurs toate ierarhiile, de la simplu redactor la redactor șef, la Cotidianul “Curierul Național” și a fost director executiv și manager de proiect la postul B1 TV (2000-2002). A colaborat ca editorialist cu www.bloombiz.ro în perioada 2008 – 2011.

In perioada 2002-2003 a fost consilier de stat pentru probleme economice al primului ministru Adrian Nastase, între anii 2003-2007 a îndeplinit funcția de președinte cu rang de secretar de stat al Agenției Naționale pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii din cadrul Guvernului României iar din 2008 este consilier al Consiliului de Administrație al Băncii Naționale a României.

Activitate publicistică

A publicat peste 1000 de articole în România și străinătate și este autorul a cinci romane și mai multe cărți de eseistică și istorie economică. Ca scriitor a debutat în 1989 cu proză scurtă în România LiterarăAstraVatraLuceafărul, iar primul său roman, Masacrul, a fost vândut în 1991, în 60.000 de exemplare. Au urmat mai multe succese literare, printre care Comando pentru general (bestseller), Spectacolul reformei văzut de la galerie. România, zece ani după…(o istorie economică și politică a primei decade postdecembriste), Națiunea virtuală (eseu despre globalizare). În anul 2005, începe colaborarea cu Editura RAO, publicând: Misterele istoriei: religie, politică și bani, A doua moarte, Suflete la preț redus și La broasca leșinată, Noua economie: ABC pentru viitorii milionari, Puterea, Labyrinth.com, Voodoo, Pulbere Neagră, Hoodoo Creek, Cine a ucis-o pe Nora Jones ?, Sanitarium. Locul în care nimic nu este ce pare a fi, O amintire de la Paris.

La trei ani după ce s-a mutat în Marea Britanie, scriitorul român Eugen Ovidiu Chirovici a scris primul roman în limba engleză, iar cartea a devenit un fenomen global, scrie publicația britanică The Guardian.

Cel mai recent roman al său, „The Book of Mirrors” (Cartea Oglinzilor), reprezentat de agentul literar Marilia Savvides, se dovedește a fi o adevărată lovitură editorială internațională. Drepturile au fost deja vândute în peste douăzeci de țări, printre care Marea Britanie (Penguin Random House, Century), SUA (Simon and Schuster), Germania (Random House, Goldmann), Franța (Les Escales), Italia (Longanesi), Spania (Penguin Random House, Literatura), Olanda, Suedia, Norvegia, Danemarca, Finlanda, Brazilia și așa mai departe.

Cărți publicate

10 povestiri (1989) – proză scurtă în revistă literară

Masacrul (Editura Calipso, București, 1991) – roman

Comando pentru general (Ed. Calipso, București, 1991) – roman

Spectacolul reformei văzut de la Galerie. România, zece ani după… (Ed. Eficient, București, 1999)

Națiunea virtuală. Eseu despre globalizare (Ed. Polirom, Iași, 2001)

Best practice in the development of entrepreneurship and SMEs in countries in transition the romanian experience (ONU – Geneva, 2004)

UNCTAD/EMPRETEC programme for Romania (ONU – Geneva, Editura ECA, București, 2004)

Bazele dezvoltării economice a întreprinderilor mici și mijlocii în România” (Ed. Global, București, 2004)

Proprietatea intelectuală în activitatea întreprinderilor mici și mijlocii (Ed. Global, București, 2004)

Cultura antreprenorială din perspectiva programului UNCTAD / EMPRETEC în România (Ed. Global, București, 2004)

Bazele managementului calității și al competitivității în întreprinderi mici și mijlocii din România (Ed. București, 2004)

Misterele istoriei: religie, politică bani -istorie (Ed. RAO International Publishing Company, București, 2005)

A doua moarte (Ed. RAO International Publishing Company, București, 2006) -roman

Suflete la preț redus (Ed. RAO International Publishing Company, București, 2007)-roman

La broasca leșinată : balada unui pierde-vara (Ed. RAO International Publishing Company, București, 2007)-roman

Noua economie: ABC pentru viitorii milionari (Ed. RAO International Publishing Company, București, 2008)

Puterea (Ed. RAO International Publishing Company, București, 2009)

Labyrinth.com (Ed. RAO International Publishing Company, București, 2009)-roman

Voodoo (Ed. RAO International Publishing Company, București, 2010)-roman

Pulbere neagră (Ed. RAO International Publishing Company, București, 2010)-roman

Hoodoo Creek (Ed. RAO International Publishing Company, București, 2011)-roman

Cine a ucis-o pe Nora Jones ? (Ed. RAO International Publishing Company, București, 2011)-roman

Sanitarium. Locul în care nimic nu este ce pare a fi (Ed. RAO International Publishing Company, București, 2012)-roman

O amintire de la Paris (Ed. RAO International Publishing Company, București, 2012)-roman

Gods, Weapons and Money: The Puzzle of Power (Nortia Press, 2014), SUA

Rumors That Changed the World: A History of Violence and Discrimination (Rowman and Littlefield, 2014), SUA

The Second Death (eLectio Publishing, 2014), SUA

Long Gone (Zharmae Publishing/Porfirio Press, 2015), SUA

Surse: http://www.chirovici.com/; evz.ro; adevarulfinanciar.ro.; mediafax.ro; HotNews.ro;

Wikipedia; The Guardian.

Anunțuri

HEAD OF WOLF – STANDARD OF THE DACIAN WARRIORS ON THE ROMAN COINS

HEAD OF WOLF –  STANDARD OF THE DACIAN WARRIORS ON THE ROMAN COINS 

Nicolae Sabin Dordea

stindardul-4

Between Roman coins, one of the most popular coins issued in Dacia, in the name of Emperor Trajan Decius, is an antoninian which has on reverse the personification of the province (genius provincie) represented by a woman standing, facing left, with a specific apparel of Dacian women (with long chiton and pileus) and she keeps in his right hand an ensign of Dacia, the Dacian standard with wolf head. Around the person on the coin is inscribed the legend: DACIA.                                                                                                    The sales sites, describing the Dacian standard on reverse of this coin, instead of „wolf head” occurs frequently and totally wrong „donkey’s head.” Of course that’s not hurting anyone, but this description causes, at best, indulgent smiles, if not disapproval.

T Decius Stindard

Antoninian, Traian Decius, Dacia, Dacian standard with wolf head

Traian Decius sestert Dacia avTraian Decius sestert Dacia rev

Sesterces emitted by the Senate on behalf of Trajan Decius, also bears on the reverse personification of Dacia standing, facing left, wearing specific Dacian women and upholding in the right hand Dacia badge, Dacian banner with wolf head; legend:  DACIA and SC (Senatus consult) in the field of coin.

Traian Decius 2 Dacia

It is true that some coins, this wolf’s head is not very successful, often resembles the head of a camel, horse or donkey (see coin above), but it does not allow us to look at things in a superficial way, it does not justify ignoring the historical reality.                        For accurate information on this symbol in the history of Dacians, we feel ought to make a brief clarification accompanied by clear evidence and arguments.                                   The error occurred in the Dictionary of Roman coins, published in London 127 years ago and was perpetuated until today (Dictionary Of Roman Coins, Seth William Stevenson, London 1889). On page 663, the dictionary describes very nice and fair reverse of colonial coins strucked in Dacia, which quotes the work of renowned numismatists Jan Havercamp and Vaillant < „Dacia was the second province (Moesia was the first) that struck a medal in honour of Philip. It is dated of the year I. The type consists of a figure standing, clothed after the manner of the Dacians, and representing the genius of that province. She holds a Dacian sword in the right and a standard in the left hand, on which is marked the number XIII.” Vaillant, with its colonial coins, gives a medal of Aemilianus, with Provincia Dacia, AN VII, and female figure holding an ensign marked XIII, and a number V being in the field of the coin. “The numbers (says Havercamp) signify that the veterans of the fifth legion, called Macedonica, and of the thirteenth, called Gemina, had been placed in the province of Dacia by the Emperor Philip. These legions, from the time of Trajan, were almost always stationed in that province.”>                                        Another accurate description: ” But on the colonial imperial coins of Dacia in general, from Philip to Gallienus, the province is represented as follows: A woman, adorned with the pileus, and wearing a sort of tunic and long cloak, stand holding in each hand a military ensign. On the velum, or small flag, of the right hand is the numeral V; on that of the left, the numeral XIII. On others the woman bears in her right hand a curved sword, peculiar to the inhabitants of the country;”                                                                                            But here below, the scholars do a confusion. On page 664, where the dictionary describes the reverse of coins issued under the emperor Gallus, is a big error: „On a very rare second brass inscribed to Trebonianus Gallus, the female figure holds in her right hand a branch; and in her left a staff, on the top of wich is an ass’s head.” – (Right as „a wolf’s head „- n.r.).                                                                                                                 In the incriminated text there are actually two confusion. First, and most regrettable is that Dacian banner was actually a wolf’s head and not an ass’s head. The second confusion is the fact that the text describes the reverses amalgamated of two different monetary types issued in the name of emperors Trajan Decius and Trebonianus Gallus. The reality is this: colonial coins with a particular monetary type that were issued in the province of Dacia, mint of roman colony Ulpia Traiana Sarmizegetusa, really have to reverse a female figure who holds in her right hand an olive branch, but in her left hand she has a scepter or a parazonium, not a standard. Monetary type in question was first issued in the name of Decius and only later in name of Gallus.

Trebonianus Gallus PD avTrebonianus Gallus PD rev

The first part of the sentence refers to colonial coins, whereas the second part of the sentence refers to imperial coins issued by the Senate or the Emperor Decius (shown at top), on the reverse of which the female figure holds in her right hand the sign of Dacia, the standard with head wolf.                                                                                                     The error is repeated below, on the same page of the dictionary, where it describes the reverse of coins Imperial issued by Emperor Trajan Decius or Roman Senate: ” The figure in question bears in her left hand a tall staff, on which is placed the head of an ass, seemingly as thongh it were national ensign, as be observed on coins of Traianus Decius struck by the Senate; likewise on the silver mint of that emperor.” The entire text shows that these errors and confusion were taken in Dictionary from Vaillant.                            The information was taken by numismatists or dealers in this wrong form, without being filtered. I have seen on websites accurate descriptions made by people with knowledge, but the vast majority are simply vendors, whose primary goal is to sell, leaving the background or totally ignoring the history education.

To demonstrate the historical truth, we step back in time.                                                      Even during the reign of king Burebista  (82- 44 BC) the Dacians were perceived as a threat to the Roman Empire. Caesar had planned a campaign against the Dacians, but her intention was frustrated by his assassination in 44 BC. After a century and a half, but before the age of Trajan, during the reign of roman Emperor Domitian, the legions of general Fuscus were defeated and the roman flags was captured by Dacians (87 AD) fact which created panic in Rome. During heavy wars waged by Emperor Trajan in Dacia (101-102 and 105-106 AD) fierce resistance and bravery of Dacians aroused admiration in the Roman world.                                                                                                                     The Dacian banner,  the wolf head with snake body, called Draco (or Dracon), was a symbol of Dacian warriors. Built by the symbiosis of a wolf head with open mouth, continued with a serpentiform body – a dragon, was the fighting Dacian flag. Made of bronze or even silver, wolf’s head was stuck on a spear. Waving the banner if undulation have a metallic head and additionally produced a powerful hiss, which had the effect of encouraging Dacian warriors and panicking enemy fighters. Also, inducing nervousness for horses enemy who had never heard such a sound.                                                      The specific Dacian banner with wolf head is represented in several ancient monuments, the most famous representation of the Dacian flag being on Trajan’s Column in Rome. The cult of the Emperor Trajan considered a true god, it has resulted in raising monuments, sign of appreciation for his achievements in the expansion of the Roman Empire. One of them was built in Dacia, the present territory of Romania. It is Tropaeum Traiani, the triumphal monument of Traian at Adamclisi, built between 106-109 AD. to commemorate the victory of the Romans over the Dacians in 102 AD. The monuments which have withstood time, gives us more information about the ancient Dacians. The famous monument Trajan’s Column in Rome, erected in 113 AD., describes on the scenes immortalized in stone the whole story of roman wars against Dacians. The existence of Dacian standard is attested by the depictions on reliefs Column, especially in the fight scenes, around the Dacian fortresses or some chieftains among Dacians. In some cases, the representation of standard is related to the presence of king Decebal on Column, but it is also among the spoils of war from Dacia:

stindard-columna

Dacian banner – detail from Trajan’s Column; The person on left is probably king Decebal  On the pedestal of the monument, as war prey, along with the weapons  are present the flags Dacian with wolf head, conquered by Romans in Dacia:

dsc05398dsc05399dsc05403

Representations of Dacian standards on the socket of Trajan’s Column – Rome

This ensign of Dacians or dragon banner with wolf head, was adopted after the Dacian wars, by the Roman army and it is known in Roman history as „draco”:                               „[ At the triumphal entry of Constantine the Great in Rome] gathered around draco (standards) tied to the tops of gilded spears and overlaid with stones bright, swollen by a great wind and thus whistling with anger, letting  to flit the ample tails in the wind „- Ammianus Marcelinus, Rerum gestarum, 16,10,17                                                            For the Romans the meaning “donkey head” was completely opposite the meaning “wolf head”. For the Romans at the beginning of the Christian era, the head of an ass was a sign of mockery. Therefore, if the banner carried by the Dacians as symbolized an ass’s head, we can say with certainty that the Romans would not be taken as a ensign of the Roman army or element in decorating monuments. In addition, the she-wolf has always been the symbol of Rome.                                                                                                        On the eastern side of the People’s Square in Rome (Piazza del Popolo) to the Pincio hill and Villa Borghese park, there is a group of statues of the goddess Roma, flanked by two columns, each of them supporting a trophy weapons; above, in the background, on the terrace railing road, towering guard and calm, four statues of Dacians. Each of the two trophies of arms contains besides armor and weapons, two flags with wolf heads arranged side:

dsc05371

One of the two trophies of weapons of Piazza del Popolo in Rome which flanke the group of statues of the goddess Roma

banner-03

English dictionary in 1889 which sparked the controversy is forgiven, because in the end of the brief chapter Dacia says about Dacian following: ” Although eventually compelled to give way before the strategic skill and superior discipline of the imperial legionaries, the Dacian people, both before and after their subjection to the Romans, shewed themselves to be Prodiga gens animae, studiisque asperrima belli „- People with a wonderful heart, concerned about the hardships of war.

CAPUL DE LUP – STINDARDUL RAZBOINICILOR DACI PE MONEDELE ROMANE

CAPUL DE LUP – STINDARDUL RAZBOINICILOR DACI PE MONEDELE ROMANE

Un articol de Nicolae Sabin Dordea

stindardul-4

 

În monetăria romană una din cele mai cunoscute monede emise în numele împăratului Traian Decius, referitoare la provincia Dacia, este un antoninian care are pe revers personificarea provinciei (genius provincie) reprezentată de o femeie în picioare, orientată spre stânga, cu îmbrăcăminte specifică femeilor dace (cu chiton lung si pileus) şi care ține în mâna dreaptă insemnul Daciei, stindardul dacic cu cap de lup. Pe marginea monedei în jurul personajului, este inscripționată legenda DACIA.                                                         Pe site-urile de vânzări, în descrierea stindardului purtat de personificarea Daciei pe revers, în loc de “cap de lup” apare în mod frecvent şi total eronat, “cap de măgar”. Sigur că asta nu jigneste pe nimeni, însă greseala provoacă, în cel mai bun caz, zâmbete îngăduitoare, dacă nu dezaprobare.

T Decius Stindard

Antoninian, Traian Decius, Dacia, stindardul dacic cu cap de lup

Traian Decius sestert Dacia avTraian Decius sestert Dacia rev

Sesterții şi dupondii emişi de Senat în numele lui Traian Decius, poartă de asemenea pe revers personificarea provinciei Dacia în picioare, orientată spre stânga, îmbrăcată specific femeilor dace şi care ține în mâna dreaptă insemnul Daciei, stindardul dacic cu cap de lup; legenda DACIA si SC (Senatus consulta) în câmpul monedei.

Traian Decius 2 Dacia

Este adevărat că pe unele monede acest cap de lup nu este tocmai reuşit, de multe ori seamănă cu un cap de cămilă, de cal sau de măgar (vezi moneda de mai sus), dar asta nu ne îngăduie să privim lucrurile la modul superficial, nu justifică ignorarea realității istorice.                                                                                                                             Pentru acuratețea informațiilor privind acest simbol din istoria Dacilor ne simțim datori să facem o scurtă clarificare insoțită de dovezi şi argumente certe.                                   Eroarea a apărut în Dicționarul monedelor romane, editat la Londra în urmă cu 127 de ani şi s-a perpetuat până în zilele noastre (Dictionary Of Roman Coins, Seth William Stevenson, London 1889). La pagina 663, dicționarul descrie foarte frumos şi corect reversul monedelor coloniale ale provinciei Dacia, unde sunt citați renumiți numismați Jan Havercamp şi Vaillant: <„Dacia a fost cea de-a doua provincie (Moesia a fost prima) care a emis o monedă în onoarea lui Philip. Aceasta este datată din anul I al erei dacice. Tipul monetar constă dintr-o figură feminină in picioare, îmbrăcată după felul dacilor și care reprezintă geniul provinciei. Ea ține o sabie dacică în mâna dreaptă și un stindard în mâna stângă, pe care este marcat numărul XIII.” Vaillant, în monedele  sale coloniale, oferă o medalie a impăratului Aemilianus, cu Provincia Dacia, AN VII, și o figură feminină care ține un steag marcat cu numărul XIII, și un altul marcat cu numărul V, în câmpul monedei. „Numerele (spune Jan Havercamp) semnifică faptul că veteranii legiunii a cincea, numită Macedonica, și a treisprezecea, numită Gemina, au fost plasati în provincia Dacia de împăratul Filip. Aceste legiuni, incă din timpul lui Traian, au fost aproape întotdeauna staționate în provincie. „>                                                                                                         O altă descriere corectă: „Dar, pe monedele coloniale ale Daciei în general, de la Philip la Gallienus, provincia este reprezentată după cum urmează: O femeie, stand in picioare, împodobită cu pileus, ea purtand un fel de tunică și o mantie lungă, ținând în fiecare mână un drapel militar. Pe membrana sau pavilionul mic din dreapta ei este înscris numărul V, pe cel din stânga ei, numărul XIII. Pe alte monede femeia poartă în mâna dreaptă o sabie curbată, specifică locuitorilor țării;”                                                                                           Dar iată că, mai jos, erudiții mai fac şi confuzii. La pagina 664, acolo unde dicționarul descrie reversul monedelor emise sub împăratul Gallus, se face o mare eroare: “Pe o a doua monedă de alamă foarte rară emisă în numele împăratului Trebonianus Gallus, figura feminină ține în mâna dreaptă o ramură; și în mâna stângă un toiag, care pe partea superioara are un cap de măgar” (on the top of wich is an ass’s head) – [Corect ar fi „un cap de lup” – n.r.].                                                                                                                     În textul incriminat există de fapt două confuzii. Prima, şi cea mai regretabilă, este faptul ca stindardul dacilor era în realitate un cap de lup şi nicidecum un cap de măgar. Cea de-a doua confuzie este legată de faptul că în text sunt descrise amalgamat reversurile a două tipuri monetare diferite, emise în numele împăraților Trebonianus Gallus şi Traian Decius. Realitatea este aceasta: Monedele coloniale aparținând unui anumit tip monetar care au fost emise în Provincia Dacia la monetăria din colonia romană Ulpia Traiana Sarmizegetusa au într-adevăr pe revers figura feminină care ține în mâna dreaptă o ramură de măslin, însă în mâna stângă ea are un sceptru sau un parazonium, nu un stindard. Tipul monetar în discuție a fost emis pentru prima dată în numele lui Decius şi abia mai târziu în numele lui Gallus:

Trebonianus Gallus PD avTrebonianus Gallus PD rev

Sesterț emis în Provincia Dacia în numele lui Trebonianus Gallus                                         Prima parte a frazei in textul amintit se referă la monede coloniale, pe când partea a doua a frazei se referă la monedele imperiale emise de Senat sau de împăratul Decius (prezentate la inceput), pe reversul cărora figura feminină ține în mâna dreaptă insemnul Daciei, stindardul cu cap de lup.                                                                                               Eroarea se repetă mai jos, tot pe aceeaşi pagină 664 a dicționarului, acolo unde se descrie reversul monedelor imperiale, emise de împăratul Traian Decius sau de Senatul roman: „Figura în cauză poartă în mâna stângă un toiag înalt, pe care este plasat capul unui măgar, aparent ca și cum ar fi un insemn național, așa cum se observă pe monedele emise de Senat în numele împăratului Traianus Decius si de asemenea, pe monedele de argint emise de către împărat.” (bears in her left hand a tall staff, on which is placed the head of an ass, seemingly as thongh it were national ensign). Din intregul text reiese că aceste erori si confuzii au fost preluate în dictionar de la Vaillant.                                 Informația a fost a preluată de către numismati sau dealeri în această formă eronată, fără a mai fi filtrată. Am văzut pe site-uri şi descrieri corecte făcute de cunoscători, însă marea majoritate sunt simpli vânzători, al căror principal obiectiv este vânzarea, lăsând în plan secund sau ignorand total educația istorică.

Pentru a demonstra adevărul istoric, ne întoarcem puțin în timp.                                       Încă din timpul domniei regelui dac Burebista (82- 44 a.Chr.) Dacii erau percepuți ca o amenințare la adresa Imperiului Roman. Cezar îşi propusese o campanie împotriva Dacilor, dar intenția i-a fost zădărnicită de asasinarea sa în 44 a.Chr. După un secol şi jumătate, anterior epocii lui Traian, în timpul împăratului Domitian, înfrângerea legiunilor generalului Fuscus şi capturarea steagurilor romane de către Daci (87 p.Chr.) au creat panică la Roma. În timpul războaielor grele duse de împăratul Traian în Dacia (101-102 si 105-106 p.Chr.), rezistența acerbă şi vitejia dacilor a stârnit admirație în lumea romană.     Stindardul dacilor, lupul cu trup de şarpe, denumit draco (sau Dracon) a fost simbolul războinicilor daci. Construit prin simbioza unui cap de lup cu gura deschisă, continuat cu un corp serpentiform, de dragon, constituia flamura de luptă a dacilor. Realizat din bronz sau chiar argint, capul de lup era fixat pe o lance. În bătaia vântului stindardul dac avea o miscare ondulatorie si în plus capul metalic producea un puternic şuierat, care avea ca efect îmbărbătarea propriilor luptători şi panicarea inamicilor. De asemenea, inducea o stare de nervozitate cailor inamicului, care nu mai auziseră un asemenea sunet. Stindardul cu cap de lup specific Dacilor este reprezentat pe mai multe monumente antice, cea mai cunoscută reprezentare a steagului dacic aflandu-se  pe Columna lui Traian din Roma. Cultul pentru împăratul Traian, considerat un adevărat zeu, s-a concretizat prin ridicarea unor monumente în semn de prețuire pentru realizările sale în expansiunea Imperiului Roman. Unul dintre ele a fost construit în Dacia, pe actualul teritoriu al României. Este vorba de Monumentul Triumfal Tropaeum Traiani de la Adamclisi, construit între anii 106-109 p.Chr. pentru a comemora victoria Romanilor asupra Dacilor în anul 102 p.Ch.. Monumentele care au rezistat timpului, ne oferă multe informații despre anticii Daci. Celebrul monument Columna lui Traian de la Roma, inaugurat în anul 113 p.Chr., descrie în scenele sale imortalizate în piatră întreaga poveste a războaielor Romanilor cu Dacii. Existenta stindardului dacic este atestată de reprezentările de pe basoreliefurile Columnei, în special în scenele de luptă, în preajma unor cetăți dacice sau a unor căpetenii din rândul dacilor. În câteva cazuri, reprezentarea stindardului este legată de prezența lui Decebal pe Columnă, dar apare şi printre prăzile de război cucerite în Dacia:

stindard-columna                                                      Stindardul Dacilor – detaliu de pe Columna lui Traian; Personajul din partea stângă este probabil regele Decebal                                                                                                         Pe soclul monumentului, ca pradă de război, alături de armele Dacilor sunt prezente insemnele poporului cucerit, stindardele dacice cu cap de lup:

dsc05398dsc05399dsc05403

Reprezentări ale stindardului dacic pe soclul Columnei lui Traian – Roma

Acest insemn al Dacilor, stindardul cu cap de lup sau dragon, a fost adoptat ulterior războaielor dacice, de armata romană si este cunoscut în istoria romana ca “draco”:       „[La intrarea triumfală în Roma a lui Constantin cel Mare] s-au strâns în jurul draconilor, legaţi în vârfurile aurite ale suliţelor şi ferecaţi cu pietre strălucitoare, umflaţi de un vânt mare şi astfel şuierând ca şi stârniţi de mânie, lăsând să fluture în vânt cozile ample.” – Ammianus Marcelinus, Rerum gestarum, 16,10,17   

Semnificaţia capului de măgar la Romani era cu totul opusă semnificaţiei capului de lup. Pentru Romanii de la începutul erei crestine, capul de măgar era un semn de batjocură. Prin urmare, dacă acest stindard purtat de Daci ar fi simbolizat un cap de măgar, putem spune cu certitudine că Romanii nu l-ar fi preluat ca insemn al armatei romane sau ca element în împodobirea monumentelor. În plus, lupoaica cu pui a fost dintotdeauna simbolul oraşului Roma.                                                                                                         Pe latura estică a Pieţei Poporului din Roma (Piazza del Popolo), spre colina Pincio si parcul Vila Borghese, se află grupul statuar al zeiței Roma încadrat de două coloane care susţin fiecare un trofeu al armelor. Mai sus, în plan secund, pe balustrada terasei rutiere, străjuiesc falnic și calm, patru statui de Daci. Fiecare din cele două trofee ale armelor conţine pe lângă armură şi arme, câte două stindarde cu capete de lup dispuse lateral:

dsc05371

Unul din cele doua trofee ale armelor din Piazza del Popolo din Roma care încadrează grupul statuar al zeiței Roma

banner-03

Dicţionarul englez din 1889, care a stârnit controversa, este iertat, deoarece în încheierea scurtului capitol dedicat Daciei afirmă despre Daci următoarele: „Deși în cele din urmă obligați să cedeze în fața abilității strategice şi disciplinei superioare a legionarilor imperiali, Dacii, atât înainte, cât şi după supunerea lor de către romani, s-au arătat ei înșiși a fi Prodiga gens animae, studiisque asperrima belli” – Oameni cu suflet minunat, preocupați de greutățile războaielor.

Poiana Narciselor – veritabilul paradis floral din Ţara Făgăraşului

Un articol de Nicolae Sabin DORDEA

Natura şi-a desăvârşit creaţia aici, în Poiana Narciselor din ţinutul istoric Ţara Făgăraşului. Peisajul feeric îţi taie respiraţia. Covorul alb de flori este imens. Oriunde vezi cu ochii, sunt milioane de narcise înflorite, care parcă te îmbie să le miroşi, să tragi adânc aer în piept. Spectacolul floral se întinde pe sute de hectare. La vederea acestei panorame mulţi rămân muţi de uimire. Oricine ar încântat să facă o plimbare prin acest paradis natural.

ATT00133

Poiana Narciselor, cea mai vestită rezervaţie naturală cu narcise din România, se află în apropierea satului Vad, comuna Șercaia, din depresiunea Făgărașului, la doar 24 de kilometri de municipiul Făgăraș şi la 60 de kilometri de capitala judetului, municipiul Brasov.

Rezervaţia naturală Dumbrava Vadului, cunoscută în special sub denumirea de Poiana Narciselor, iar de localnici ca Pădurea Vadului, este cea mai mare de acest gen din Europa, este declarată arie protejată de interes naţional şi are o întindere de 400 de hectare. În această zonă culesul frumoaselor narcise şi cositul ierbii sunt interzise.

ATT00142

Accesul la Poiana Narciselor este facil: din DN1, din centrul comunei Șercaia, situată la 16 kilometri de Făgăraş, se merge spre sud pe drumul judetean 73A (spre Poiana Mărului, Râsnov) circa 4 km până in satul Vad, unde se virează dreapta, apoi se parcurg ultimii 4 kilometri pe drumul comunal asfaltat 107C .

 Narcisa

Despre Narcisă

Narcisa face parte din familia Amaryllidacee şi este o specie din genul Narcissus, gen originar din nordul Africii, regiunile mediteraneene și Europa Centrală. Sunt cunoscute aproximativ 32 de specii de narcise.

Specia care creşte în Poiana Narciselor de la Vad se numeşte Narcissus poeticus (ce frumos!) şi înflorește spre sfârșitul primăverii, în luna mai.

Narcisa este o floare singulară dispusă terminal pe o tulpină înaltă de până la 45 cm. Elementele sale florale sunt cele şase petale de un alb curat în mijlocul carora se află coronula creponată, galbenă cu margine roșie, în care sunt găzduite staminele aurii.

Narcisele sunt flori extraordinar de parfumate. Se spune că la Poiana Narciselor parfumul lor atât de senzual şi pronunţat se simte de la sute de metri distanţă.

Prin urmare, în fiecare an, către finele lunii mai, Poiana Narciselor din Ţara Făgăraşului îşi asteaptă admiratorii.

Denumirea narcisă provine de la mitul frumosului Narcis din mitologia greacă, care s-ar fi îndrăgostit de propriul său chip (de aici şi termenul narcisist).

ATT00148

Din mitologia greacă

Narcis era, potrivit legendei, un tânăr frumos, fiul nimfei Liriope şi al râului Cephios. Deşi era înconjurat de dragostea și admirația celor care îl întâlneau, Narcis rămânea indiferent la atențiile și propunerile amoroase. De frumosul tânăr s-a îndrăgostit nebunește nimfa Echo, însă și ea a fost respinsă și s-a stins de durere, văzând că dragostea ei nu era împărtășită. Nemesis hotărăşte să îl pedepsească pe Narcis, făcându-l să îşi vadă chipul în apa unui izvor. Tânărul s-a îndrăgostit de acea imagine, murind de durere, fiindcă nu ajungea la tânărul din apă. O altă versiune povesteste că Narcis ar fi avut o soră geamănă, pe nume Narcisa, care s-ar fi înecat într-un lac. Într-o zi, acesta voind să bea apă dintr-un izvor; vede reflecția chipului său, care îl face să creadă că Narcisa îl priveşte din oglinda apei. Astfel el moare de durere lângă apă, deoarece nu ajunge la iubita lui sora. Deznodământul este acelaşi: Narcis moare, nimfele îl jelesc, iar trupul lui se transformă în floarea numită narcisă.

ATT00145

Poiana Narciselor este un adevărat spectacol floral, o minune a naturii.

Poiana Narciselor – decor de film

Frumuseţea locului i-a atras şi pe producătorii de filme. În Poiana Narciselor s-a filmat un episod din filmul „Neamul Şoimăreştilor“ ecranizare după romanul cu acelaşi nume al lui Mihail Sadoveanu.

Festivalul Narciselor

În fiecare an, la 21 mai, de sărbătoarea Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena,
la Poiana Narciselor se organizează Festivalul Narciselor, un festival de etnologie şi folclor, însotit şi de o mare serbare câmpenească a sătenilor din zonă.

41
În luna mai puteţi admira milioane de narcise înflorite la Poiana Narciselor de la Vad, din Ţara Făgăraşului.

Maria Grigorescu Vasilovici (1897-1977) – sculptor, pictor, artist decorator

un articol de Nicolae Sabin DORDEA

Fetita cu basmaluta rosie1 - Detaliu            Fetiţa cu băsmaluţă roșie – detaliu, Maria Grigorescu Vasilovici,

Maria Grigorescu Vasilovici (Mărioara Grigorescu Cristescu), 25.06.1897–1977, a fost sculptor, pictor şi artist decorator. A studiat la Bucureşti şi Paris. A absolvit Şcoala Naţională de Arte Frumoase din Bucureşti în anul 1923. Aici i-a avut ca profesori pe maeștrii Dimitrie Paciurea, Cecilia Cuţescu-Storck şi George Demetrescu-Mirea. Între 1925–1927, ca multi alti artisti români, a studiat la Paris la Académie Grande Chaumière, cu Antoine Bourdelle. A practicat de asemenea pictura şi artele decorative (ceramică, afiş). A avut si activitate pedagogică. Între anii 1935–1943 a studiat portretele unor pacienţi ai spitalului de psihiatrie căutând să surprindă realist simptomele unor maladii psihice. Ca portretistă a fost atrasă de figurile lui Iorga şi Sadoveanu (ultimul la Muzeul Naţional de Artă al României). A sculptat compoziţii cu figuri feminine atent studiate.

Expozitii personale:                                                                                                       Bucureşti, 1927, 1935, Sala Universul, 1939, 1943, 1947, 1968.

Expozitii colective:                                                                                                         Paris, 1925 – Salon d’automne;                                                                                 Bucureşti – Salonul Oficial de Pictură si Sculptură: 1929, 1934, 1940, 1942, 1944;   Bucureşti,1941, Ateneul Român – Expozitia asociaţiei Gruparea feminină;                     după 1948 – expozitii anuale de stat.

Artă publică:                                                                                                                   Bustul lui Matei Basarab, Colegiul Național „Matei Basarab” – Bucureşti, sector 3.       Bustul lui George Bacovia, Universitatea “George Bacovia“ – Bacău                            Bustul lui Nicolae Iorga, Colegiul Naţional „Nicolae Iorga” – Vălenii de Munte                    Fată şezând, piatră artificială, 1,00 × 0,60 × 0,53m – Constanţa

Lucrari in muzee:                                                                                                                    Muzeul Naţional de Artă al României, Bucureşti (MNAR);                                                Muzeul de Istorie şi Artă al Municipiului Bucureşti (MIAMB);                                          Muzeul Teatrului Naţional;                                                                                                    Colectia Slătineanu;                                                                                                             Muzeul memorial „George şi Agatha Bacovia”, strada George Bacovia nr. 63, sector 4, Bucuresti – masca mortuară şi mulajul mâinii lui George Bacovia (George Andone Vasiliu), 1957

Bibliografie:

– Dictionarul Sculptorilor din România secolele XIX–XX vol. I lit. A–G – Editura Academiei Române, Bucureşti, 2011, pag 248                                                                                         – Dictionarul artistilor romani contemporani – Octavian Barbosa 1976;                                  – Saur Allgemeines Künstlerlexikon. Die Bildenden Künstler aller Zeiten und Völker, 73 vol., Saur A.K., München-Leipzig, 1992–2011(AKL);                                                                      – Expozanţi la Saloanele oficiale de pictură, sculptură şi grafică 1924–1944 – Petre Oprea, 2004,  Ministerul Culturii şi Cultelor, Bucureşti;                                                                       – Dicţionarul “Un secol de sculptură românească” – Victoria Dragu Dimitriu, 2010                – Manual de ceramică populară – Barbu Slătineanu, Bucureşti,1960, fig. 284, 286, 285.

 

Sculptură                                                                                                                                  Maria Grigorescu-Vasilovici a participat la editiile Salonului Oficial de Pictură si Sculptură din anii 1929, 1934, 1940, 1942, 1944;                                                                        Instituţia Salonului Oficial a reprezentat în perioada interbelică şi ulterior încheierii celui de-al doilea Război Mondial un reper al fenomenului artistic autohton cu un istoric extraordinar de bogat. Permiţând coabitarea unor formule estetice complexe (de la cele tradiţionaliste, până la cele academiste şi chiar avangardiste), Salonul Oficial era în acea perioadă un spaţiu al libertăţii expresiei artistice făcute cu cel mai mare profesionalism şi asumare. La ediţia din 1945, organizatorii Salonului, la capitolul “cuvânt înainte”, si-au scris crezul lor: „Salonul Oficial nu reprezintă o anumită artă oficială, după cum nu impune sau preferă un anumit curent artistic. În Salonul nostru Oficial îşi găseşte locul orice tendinţă artistică, în cea mai perfectă libertate. Aceste diverse tendinţe înfăţişează adevărata realitate a spiritului şi a nivelului de cultură a epocei în care se produc.”                   Catalogul debuta de obicei cu prezentarea membrilor juriului, urma apoi lista câștigătorilor premiilor naționale ale Salonului din 1924 până la editia anterioara, lista expozanților cu numele lucrărilor și adresele lor, pentru ca în final să conțină o serie de reproduceri a celor mai importante lucrări expuse în cadrul Salonului.                                                            Desi erau prezenţe obişnuite ale Salonului înainte de 1947 precum: N. Grigorescu, N. Tonitza, Gh. Petraşcu, St. Luchian, Th. Pallady, Cecilia Cuţescu-Storck, J. Al. Steriadi, Ligia Macovei, odată cu apariţia Republicii aceste nume sonore au refuzat să se afilieze Salonului, prezenţele artistice au fost asociate propagandismului cultural, determinând deteriorarea progresivă a autenticităţii fenomenului artistic pe care vechiul Salon Oficial îl adăpostea.                                                                                                                                  La Salonul Oficial de Pictură si Sculptură din anul 1944 o regasim pe Maria Grigorescu-Vasilovici la pozitiile 314 si 315, unde a participat cu doua lucrari: Cap (gips) si Nud (gips). Mai jos, o fotografie din 1944 a uneia din lucrarile in gips expuse – Nud. (sursa: Salonul Oficial de Pictură si Sculptură – Editura Ministerului Culturii Naționale și al Cultelor, Direcția Artelor, București, 1944)

Nud - Maria Grigorescu Salonul Oficial 1944

Nud – Maria Grigorescu-Vasilovici, gips , (sursa: Salonul Oficial de Pictură si Sculptură, 1944)

 

Nud asezat1

Nud asezat – Maria Grigorescu-Vasilovici, gips, 45 x 45 x 29 cm

 

Bust de adolescenta2

Bust de adolescentă – Maria Grigorescu Vasilovici, gips, 47 x 28 x 19 cm

 

Cap de fetita 1 - Maria Grigorescu

Cap de fetiţă – Maria Grigorescu Vasilovici, gips,  (sursa: Dictionarul Sculptorilor din România secolele XIX–XX vol. I lit. A–G – Editura Academiei Române, Bucureşti, 2011, pag 248)

Dansatoare

Dansatoare  – Maria Grigorescu Vasilovici (1897-1977), Statuetă bronz, 60 x 25,5 x 37 cm, semnată pe soclu: M. Grigorescu Vasilovici.

Adevarul literar si artistic

 

Reprodusă în Adevărul Literar și Artistic Nr. 949/ 12 februarie 1939 (dreapta-jos). (sursa: Catalogul Casei de licitatii Grimberg din 26 nov. 2014, poz.193)

 

 

 

 

 

maria_grigorescu-vasilovici__suferinta

Suferring – Maria Grigorescu Vasilovici, statuetă bronz patinat, semnată pe soclu h=68 cm

 

 

 

 

 

 

Artă publică

Bustul lui Matei Basarab

Bustul lui Matei Basarab a fost realizat in 1943 de sculptorița Maria Grigorescu-Vasilovici. Este turnat în bronz și așezat pe un soclu de piatră de Dobrogea. Sculptura este înscrisa în Lista monumentelor istorice 2010 – Municipiul București – la nr. crt. 2329. Opera este amplasată în curtea Colegiului Național „Matei Basarab” în București sectorul 3, pe Strada Matei Basarab nr. 32-34. (sursa: wikipedia.org)

 

Bustul lui Nicolae Iorga 1936

Bustul lui Nicolae Iorga, realizat in 1936 de Maria Grigorescu Vasilovici, este turnat în bronz și așezat pe un soclu de piatră. Sculptura este înscrisa în Lista monumentelor istorice 2010 cod L.M.I. 2010: PH-III-m-A-16876. Opera este amplasată în fata Colegiului National N. Iorga, Vălenii de Munte, str. Berceni, nr. 42

 

Bustul lui George Bacovia

Bustul poetului George Bacovia, opera in piatra a sculptoritei Maria Grigorescu Vasilovici, este amplasat in fata Universitatii “George Bacovia” din Bacău, Strada Pictor Theodor Aman 96.

 

Pictură                                                                                                                                  La inceputul secolului al XX-lea, generații de artiști căutau să aducă la lumină valorile spiritualității românești, în toate domeniile artei. Un simbol si un exemplu pentru acesti tineri era pictorul Nicolae Grigorescu, trecut in nefiintă in1908.                                     Creată tocmai in spiritul celor scrise mai sus, o lucrare inedită a Mariei Grigorescu Vasilovici, o pictură nepublicată pană acum, este cea pe care am intitulat-o “Fetiţa cu băsmaluţă roșie”. De remarcat este si rama originală din epoca interbelică, foarte asemănătoare ca model cu ramele unor lucrări de Nicolae Grigorescu (En plein soleil, Ciobănas cu turma de oi).

Fetita cu basmaluta rosie1

Fetiţa cu băsmaluţă roșie, Maria Grigorescu Vasilovici, ulei pe carton, 39 x 30 cm, semnat cu rosu in dreapta jos M. Grigorescu

DSC07153 - Detaliu semnatura

 

Artă decorativă

În primele decenii ale secolului al XX-lea, tinerele generații de artiști căutau să identifice și să aducă la lumină valorile spiritualității românești, în toate domeniile artei.                         În anul 1922, iniţiativei pictorului Ion Marinescu-Vălsan de infiinţare a unui atelier de olărie preponderent artistică, i s-a alăturat întreprinzătorul Armand Naumescu care a înfiinţat atelierul de olărie numit Troiţa, în care au lucrat şi s-au afirmat ca artişti ai vremii, militanţi pentru păstrarea artelor decorative naţionale. Maria Grigorescu Vasilovici a facut si ea parte din grupul de nume sonore ca Ion Teodorescu-Sion, Camil Ressu, Nicolae Tonitza, Ştefan Dimitrescu, Nora Steriadi.Toţi acesti artisti doreau o îmbinare între arta modernă ceramică şi cea de tradiţie populară, aveau dorinţa de a realiza ceramică de inspiraţie populară, tratată într-un spirit modern, care să aducă un suflu înnoitor în această ramură artistică.                                                                                                               Barbu Slătineanu, părintele cercetării olăritului în România (vezi Ceramica Românească, Fundaţia Pentru Literatură şi Artă Regele Carol II, Bucureşti, 1938), a invăţat şi el să modeleze lutul, iar prin prisma experienţei acumulate în urma cercetărilor şi a deprinderii acestui meşteşug, a scris un Manual de ceramică populară – Bucureşti,1960. Unele dintre obiectele lucrate de Maria Grigorescu Vasilovici, Nora Steriadi şi de el însuşi, au fost reproduse de Barbu Slătineanu în această lucrare (fig. 284, 286, 285).

 

 

MONEDELE ORAŞELOR GRECEŞTI DE PE COASTA DE VEST A MĂRII NEGRE

” Istoria este versiunea evenimentelor trecute asupra carora oamenii s-au pus de acord.” – Napoleon Bonaparte

MONEDELE ORAŞELOR GRECEŞTI DE PE COASTA DE VEST A MĂRII NEGRE     un articol de Nicolae Sabin DORDEA

 

Prefaţă
Numismatica este o disciplină conexă istoriei şi poate constitui pentru amatori o pasiune frumoasă şi interesantă. În mod sigur, sentimentul pe care îl ai ţinând în mână o monedă veche de două mii de ani, este unul de respect, este acela că ţii în mână un crâmpei de istorie. Dacă monedele ar putea povesti…ar fi minunat. Martore ale unor evenimente, multe necunoscute nouă, ele oferă informaţii, spun mult, dar nu pot să şi povestească. Rolul specialiştilor în arheologie şi numismatică, este tocmai acela de a le pune într-un context istoric corect, de a le dezvălui povestea. La rândul lor, monedele confirmă evenimente şi situaţii relevate de alte surse istorice, vin în sprijinul unor afirmaţii ale specialiştilor. Numismatica, prin studiul şi analiza pieselor monetare, poate descoperi informaţii interesante, elemente de natură economică, militară sau religioasă, într-un cuvânt, reflectarea realităţii unei epoci.
Articolul de faţă, departe de a fi un „savant tratat de numismatică”, este un instrument care furnizează iubitorilor de numismatică cunosţinte elementare despre monetăria în Dacia preromană. El tratează cronologic istoria monedelor de la prima lor apariţie pe pământul dacilor şi până la cucerirea romană, prezentând emisiunile monetare cu imagini avers- revers (atunci când se găsesc), însoţite de descrieri şi informaţii interesante, fiind totodată un ghid numismatic util şi usor de utilizat.
Din multitudinea de imagini de monede de pe internet le-am ales pe cele mai bune şi mai clare, pentru a se înţelege cât mai bine caracteristicile acestora, utilizarea acestor imagini fiind numai în scop educativ. Este lesne de înţeles că având o vechime de peste două mii de ani, starea de conservare a unora dintre monede nu este de cea mai bună calitate. Există tipuri monetare pentru care încă nu am găsit imagini pentru exemplificare. Acestea vor fi completate în material pe măsură ce le vom identifica pe sursele online.
Un prim capitol îl reprezintă monedele oraşelor greceşti.

 

MONEDELE ORAŞELOR GRECEŞTI DE PE COASTA DE VEST A MĂRII NEGRE
Apariţia monedelor în Dacia este legată de oraşele greceşti de pe ţărmul Marii Negre (Pontul Euxin). În secolele al VII-lea şi al VI-lea a.Chr. teritoriile traco-getice au intrat în sfera de interes comercial a negustorilor greci, iar această stare de fapt a avut ca rezultat întemeierea coloniilor greceşti Istria, Kallatis şi Tomis, pe coasta dobrogeană a Mării Negre. Centre comerciale locale, purtătoare ale civilizaţiei antice greceşti din marile metropole, coloniile înfiinţate au adus o civilizaţie superioară celei traco-getice, accelerând progresul populaţiei autohtone. Pe parcursul aceloraşi secole, pe ţărmurile vestic şi nordic al mării au fost întemeiate multe alte colonii importante consemnate de istorie, printre care Apollonia Pontica (astăzi Sozopol, în Bulgaria), Odessos (astăzi Varna, în Bulgaria), Olbia (în Ucraina) la gurile Bugului şi Tyras la limanul Nistrului. Colonizarea masivă a întregului bazin pontic de către greci a însumat aproximativ nouăzeci de oraşe-porturi.
La aproximativ două secole de la apariţia primelor monede din istorie în regatul Lydiei din vestul Asiei Mici (astăzi Anatolia, Turcia), primele monede care au apărut pe actualul teritoriu al României au fost cele din zona Daciei Pontice începând cu secolul al V-lea a.Chr., când oraşele greceşti de pe ţărmul vestic al Mării Negre au emis propriile lor monede (Histria – secolul al V-lea a.Chr., Callatis – jumătatea secolului al IV-lea a.Chr., Tomis – secolul al III-lea a.Chr.).

Orasele grecesti
Evoluţia celor trei colonii vest pontice a fost inegală pe parcursul întregii lor existenţe, deşi istoria lor are şi elemente comune. Pentru perioada corespunzătoare secolelor VI – IV a.Chr., Istria a fost colonia care s-a impus în mod deosebit.

 

ISTRIA (Histria) – IΣTPI (ISTRI)
Utilizez numele în limba greacă, Istria, nu numai pentru faptul că aşa este cunoscută în numismatica europeană, ci pentru că aşa stă scris pe monedele acestei aşezări antice şi pentru că numele său provine de la Istros.
Prin urmare, Istria, aflată în apropierea gurilor de vărsare ale Dunării în mare, este cea mai veche colonie de pe coasta de vest a Mării Negre. Grecii i-au dat acestei colonii numele de Istria de la numele grecesc al fluviului Dunărea – Istros, acest nume desemnând în special cursul său inferior. Mai târziu, numele dat de romani a fost Danubius, desemnând în special cursul superior şi mijlociu al fluviului. Strabon scria că cetatea Istria se află „la o depărtare de 500 de stadii de gura sacră a Istrului”. Conform informaţiilor rămase de la Eusebiu, colonia a fost întemeiată de grecii din Milet în anul 657 a.Chr.. De altfel, originea sa milesiană este confirmată şi de Pliniu cel Bătrân şi de Strabon. După Pseudo – Scymnos, întemeierea Istriei ar fi avut loc în timpul pătrunderii sciţilor în Asia, adică la finele secolului al VII-lea a.Chr.. Cercetările arheologice desfăşurate în cetatea Istria au scos la lumină ceramică greacă rhodo-ionică, corintică şi attică, din a doua jumătate a secolului al VII-lea a.Chr., acestea confirmând informaţiile oferite de Eusebiu. Începând din sec. al VI-lea a.Chr. Istria a devenit cel mai important polis de pe ţărmurile de vest şi nord–vest ale Pontului Euxin, cunoscând activităţi economice şi comerciale ample, având relaţii cu alte centre comerciale şi întreţinând raporturi continue cu autohtonii. În cursul secolelor al V-lea şi al IV-lea a.Chr., Istria s-a transformat în centru de producţie, depăşind stadiul de centru comercial şi intermediar de schimb între grecii din metropole şi autohtoni. S-au deschis ateliere ceramice, a sporit producţia de cereale din teritoriile rurale, s-a intensificat pescuitul la gurile Dunării şi s-au amplificat raporturile cu populaţia locală traco-getică. Pe plan politic, Istria a jucat un rol important prin participarea la revolta oraşelor pontice împotriva regelui macedonean Lysimach, la războiul împotriva Bizanțului şi la conflictul care l-a opus pe Mithridates al VI-lea Eupator romanilor. În jurul anului 260 i.d.Hr., Istria s-a aliat cu cetatea Kallatis pentru a smulge orașului Byzantion controlul asupra portului Tomis.
DRAHMA ISTRIANA. Cunoscând o nouă etapă de dezvoltare, în secolul al V-lea a.Chr. la Istria s-au deschis şi primele ateliere monetare, colonia grecească emiţând monedă proprie în jurul anilor 480-475 a.Chr.. Este vorba despre binecunoscutele drahme de argint turnate, considerate a fi primele monede de pe actualul teritoriu al României. Ele au pe avers emblema orașului, reprezentată de un vultur deasupra unui delfin, orientat spre stânga şi legenda cu caractere greceşti IΣTPI (ISTRI) desemnând numele coloniei, toate încadrate într-un pătrat (quadratum incusum). Asemenea drahmelor ateniene care poarta pe revers o bufniţă, simbol al zeiţei Atena, pătratul adâncit este un element caracteristic monedelor antice greceşti. Conform celebrului om de cultura român Nicolae Iorga, aceste simboluri, vulturul de mare ţinând în gheare un delfin, au fost utilizate pe monede şi de alte orase greceşti, cum ar fi Sinope – alta colonie a Miletului – şi Olbia. Pe reversul monedelor istriene sunt prezente două capete umane alăturate, unul dintre ele fiind pozitionat răsturnat, reprezentand probabil Dioscurii sau poate alţi zei protectori ai comerţului cetăţii.

Istria Dioscuri
Drahmele de argint bătute la Istria au avut o arie relativ largă de circulatie, cuprinzând în special Dobrogea, astfel de monede fiind descoperite şi în Muntenia şi Moldova. Odată cu trecerea timpului, greutatea drahmei istriene a scăzut, de la 7-8 grame în secolul V a.Chr., la 5-6 grame în secolul IV a.Chr.. Pe lângă drahme, la Istria au fost bătute şi alte monede divizionare din argint cu aceleaşi caracteristici iconografice: hemidrahmă, egală cu jumătate dintr-o drahmă, sfert de drahmă, obol, egal cu 1/6 dintr-o drahmă, hemiobol, egal cu 1/2 dintr-un obol sau egal cu 1/12 dintr-o drahmă.

Histria hemiobol 0,47gr Hemiobol, 0,47 gr.

 

Între 450-350 a.Chr., oraşul Istria a bătut monede din bronz care sunt încadrate în două principale tipuri:
ROATA CU SPITE. Primul tip este cel cu roata cu patru spiţe pe avers şi legenda IΣT (IST de la Istria) pe revers, uneori cu literele I şi T mai mici decât Σ, aceste monede fiind considerate cele mai vechi monede de bronz istriene.

Istria roata avIstria roata rev

Ele au fost datate de specialisti ca B.Pick (a redactat un catalog al monedelor istriene) sau C.Preda între mijlocul secolului al V-lea şi mijlocul secolului al IV-lea a.Chr.. Se presupune că au fost emise după stoparea din circulaţie a vârfurilor de săgeţi şi cu siguranţă au folosit ca monedă divizionară pentru drahmele de argint. Aceste monede, realizate în marea lor majoritate prin turnare, dovedită de faptul că unele exemplare mai pastrează un mic peduncul rămas de la orificiul de scurgere a metalului în tipar, au variaţii mari de greutate şi de diametru. Constantin Preda, în lucrarea sa Istoria Monedei în Dacia Preromană, le-a clasificat în cinci grupe, în functie de diametru şi greutate: Gr.I.: 7-9,5 mm; 0,21-0.98 g.; Gr.a II-a: 10-11.7 mm; 0,54-1,18 g; Gr. a III-a: 12-14 mm; 0,60-2.15g; Gr. a IV-a: 15-16 mm; 0,58-2,52 g; Gr. a V-a: 17-18 mm; 2,52-3,37 g.

 

ISTROS. Cel de-al doilea tip monetar considerat printre cele mai vechi, este cel având pe avers reprezentarea umană a zeului fluviului, Istros, şi emblema cetăţii Istria pe revers. Sunt cunoscute două serii cu zeul Istros, emise probabil la diferenţă de mai bine de un secol.

Istria Istros
Monedele aparţinând primei serii au flan neregulat şi gros, iar datarea lor le situează în secolul al IV-lea a.Chr.. După unele păreri acestea sunt printre primele monede de bronz emise de Istria. Afirmaţia are o logică, ţinând cont de faptul că încă de la întemeiere, locuitorii acestei cetăţi doreau să-şi facă cunoscută prezenţa în lumea comerţului maritim. Pe aversul acestor monede, efigia zeului Istros, cap uman cu barbă şi coarne de taur, apare în semiprofil spre dreapta şi este plasată în câmpul din stânga al monedei. Pe revers apare emblema cetăţii, vulturul pe delfin spre stânga şi legenda IΣTPI (ISTRI), în cazuri rare IΣTPIH (ISTRIA). Din cauza vechimii şi probabil a aliajului utilizat, sunt rare monedele de acest tip în stare bună de conservare.

Istros 2 Istria
Cea de a doua serie cuprinde monede cu flan circular mai bine conturat şi mai subţire, datarea lor situându-le, conform lui B. Pick, în jurul anului 200 a.Chr.. Ceea ce le deosebeşte de monedele primei serii este faptul că pe avers reprezentarea zeului Istros apare redată din faţă.

 

APOLLO. Un alt tip monetar între emisiunile de bronz istriene din perioada următoare este reprezentat de monedele care au pe avers capul zeului Apollo cu cunună de lauri, iar pe revers emblema oraşului, vulturul pe delfin spre stânga şi legenda IΣTPIH. În spaţiul dintre delfin şi coada vulturului se afla câte o monogramă: A,B,Γ,Δ,E,H.Θ,K,P, ca semn al monetăriei sau al magistratului monetar. Cu un diametru de 15-17 mm, greutatea lor se situează între 3-5 g. Aversul acestui tip de monede este foarte asemănător cu cel al emisiunilor de bronz ale lui Filip II, regele Macedoniei, care au avut o largă circulaţie pe piaţa oraşului Istria.

Histria Apollo 1

Printre exemplarele acestui tip monetar există piese pe reversul cărora vulturul este redat cu aripile deschise şi pe care apar siglele sau numele abreviate ale unor magistraţi monetari: API (ARIstotel), AYXH, HPOΔO (IRODO), eventual cu aplicare de contramărci (capul lui Helios sau Hermes). După B.Pick aceste emisiuni aparţin secolului al IV-lea a.Chr., dar mai nou, se crede că datarea lor se situează între a doua jumătate a secolului al IV-lea şi începutul secolului al III-lea a.Chr. (350-300 a.Chr.):

Apollo Istria

 

HELIOS. Un tip monetar mai rar, emis probabil într-un tiraj mai mic, considerat din aceeaşi perioadă cu cel al zeului Istros din seria a doua, datat de B.Pick în jurul anului 200 a.Chr., este cel al caror monede au pe avers capul lui Helios redat din faţa, iar pe revers aceeaşi emblemă a oraşului, vultur pe delfin spre stânga şi legenda IΣTPI (ISTRIa). Sunt piese de 2,4-2,5 g, cu diametre de 13-14 mm:

Helios Istria

 

DIONYSOS. Monedele de bronz care constituie un alt tip monetar distinct, sunt cele care au pe avers capul zeului Dionysos spre dreapta cu cunună de iederă, iar pe revers un chiorchine de strugure şi legenda IΣTPIH (ISTRIA). Ca datare, acest tip monetar se situează între sfârşitul secolului al III-lea a.Chr. şi mijlocul secolului al Il-a a.Chr.- (210-150 a.Chr.).                                                                                                                                                    Alte emisiuni din bronz mai târzii din perioada autonomă a Istriei, care pot fi datate până în sec. I a.Chr. îi reprezintă pe avers pe zeii Demetra, Hermes şi Apollo.
CUNUNA DE SPICE. O serie aparte este constituita de monedele care au pe avers o cunună de spice, în interiorul căruia este plasată legenda IΣTPI şi mai apare sigla H. Au greutatea între 1,58-1,80 g şi un diametru de 14 mm. Acest tip monetar face parte din emisiunile tărzii ale Histriei şi sunt emise prin a doua jumătate a secolului II a.Chr. şi începutul secolului I a.Chr. – (150-100 a.Chr.).
DEMETRA. Un alt tip monetar este acela care are pe avers capul zeitei Demetra cu văl spre dreapta şi pe revers emblema oraşului, vultur pe delfin spre stânga şi legenda IΣTPIH (ISTRIA). Se cunosc putine exemplare din acest tip, cu diametre între 15-22 mm sau chiar mai mici şi cu greutăţi între 3-6,5 g. Pe unele exemplare apar numele abreviate ale magistraţilor monetari: API (ARIstotel), MONI, XAI, , iar pe altele apare sigla monetariei, de exemplu Y. Emiterea monedelor cu imaginea Demetrei poate fi datată în a doua jumătate a secolului al II-lea a.Chr şi primele decenii ale secolului I a.Chr. – (140-80 a.Chr.).
HERMES. Un alt tip monetar îl constitue monedele cu efigia lui Hermes pe avers, iar pe revers vultur pe delfin spre stânga şi una din legendele: IΣTP, IΣTPI, IΣTPIH, IΣTPIANΩN (ISTRIANON). La unele se întâlneşte numele abreviat al magistratului monetar, de exemplu ΔIO (DIOnysos) sau sigla monetariei, de exemplu A. Monedele cu efigia lui Hermes se datează în a doua jumătate a secolului al II-lea a.Chr şi primele decenii ale secolului I a.Chr., chiar puţin mai târziu decât monedele cu Demetra – (130-80 a.Chr.).
APOLLO. Printre ultimele monede istriene de bronz se numără si cele care au pe avers reprezentarea zeului lui Apollo, şezând pe scut, cu o săgeată în mâna dreaptă, cu mâna stânga sprijinindu-se pe arc, iar pe revers emblema oraşului, vultur pe delfin, legenda IΣTPIH (ISTRIA) şi numele abreviat al magistratului monetar, de exemplu APIΣT (ARISTotel). Greutăţile lor variază între 1,0-3,80 g, iar diametrul lor între 15-20 mm.

Istria Apollo arc avIstria Apollo arc rev
DIONYSOS. Un alt tip monetar asemănător celui de mai sus, este acela al caror monede au pe avers pe zeul Dionysos, în picioare cu sceptru şi kantharos (vas grecesc, cupă de băut cu două mânere) şi cu pantera alături, cu acelaşi revers cunoscut, emblema oraşului, vultur pe delfin şi legenda IΣTPIH (ISTRIA). Aceste monede au greutati între 2,96-3,14 g şi un diametru de 18 mm. Deosebit la acest tip de monede este faptul că nu apare nici un nume de magistrat monetar. Sunt datate spre finele secolului I a.Chr. şi până pe la mijlocul secolului I p.Chr – (90 a.Chr.- 50 p.Chr.).
ATHENA. Un tip monetar mai puţin cunoscut, considerat ca făcând parte din ultimele emisiuni din perioada semiautonomă a oraşului, este cel al căror monede au fost datate până spre jumătatea secolului I p.Chr. şi care au pe avers bustul zeiţei Athena cu coif spre dreapta, iar pe revers un caduceu şi legenda ICTPI (ISTRI). Observăm că în denumirea oraşului pentru litera S nu mai este folosit semnul Σ (sigma), ci litera C. Caduceul (kerykeion, în greacă), un baston cu aripi şi cu doi şerpi încolăciţi în jurul lui, era considerat în antichitate un simbol al comerţului, asociat cu zeul grec Hermes, mesagerul zeilor şi protectorul comercianţilor. Istoria Istriei povesteşte că în secolul I a.Chr. şirul emisiunilor de monede a fost întrerupt. Este demonstrat că piaţa Daciei preromane era larg dominată de denarul roman republican, însă monedele imperiale romane ale secolului I p.Chr. au pătruns aici, în cea mai mare parte, abia după cucerirea romană.
Foarte multe exemplare din ultimele serii monetare istriene sunt uzate în circulaţie şi în plus, poartă una, doua sau chiar trei contramărci cu chipurile zeilor Helios şi Hermes, ceea ce denotă că perioada lor de circulaţie trebuie să se fi prelungit, chiar până în secolul I p.Chr.
Istria şi-a reluat emisiunile monetare sub dominatia romană, în timpul împăratului Antoninus Pius, baterea monedelor continuând până sub împăratul Gordian al III-lea (238-244 p.Chr.), perioadă după care activitatea monetăriilor locale a încetat definitiv.

 

KALLATIS (Callatis) – KAΛΛATIANΩN (KALLATIANON)
Cel de-al doilea oraş pontic care a bătut monedă a fost Kallatis. Despre întemeierea la sfârşitul secolului al VI-lea a.Chr. a oraşului Kallatis (astăzi Mangalia, România), colonie de origine doriană, există informaţii de la Pseudo – Scymnos, care arată că aceasta a fost înfiinţată de grecii veniţi din Heracleea Pontică (azi Eregli, în Turcia), pe vremea când în Macedonia era rege Amyntas I (540 – 498 a.Chr.). Heracleea Pontică era la rândul ei o cetate înfiinţată de colonişti veniţi din Megara. În afară de cetatea Kallatis supranumită, se pare, „cea cu ziduri puternice”, coloniştii plecaţi din Heracleea au înfiinţat cetatea Chersones din Crimeea. Deoarece Megara era considerat un oraş fondat de Heracle (Herakles la greci, Hercule la romani), cetăţenii din Kallatis îl considerau pe marele erou grec, protectorul si strămoşul lor. De la Pliniu cel Bătrân aflăm că oraşul s-a întemeiat pe locul unei aşezări tracice, numită Cerbatis sau Acervetis. La mijlocul secolului al IV-lea a.Chr. Kallatis-ul era în plină dezvoltare, transformându-se ca şi Istria, într-un important centru de producţie. Au fost ridicate edificii publice şi monumente de artă importante, iar în atelierele de ceramică a fost fabricată o mare cantitate şi varietate de statuete colorate din argilă arsă, de un remarcabil nivel artistic. Principala ocupaţie a coloniştilor greci era comerţul cu populaţia locală getică (cumpărau grâu, miere, blănuri, peşte şi sclavi şi vindeau produse de lux: ceramică, ţesături, vin grecesc). Secolul I a.Chr a fost o perioadă zbuciumată pentru cele trei oraşe greceşti, motiv pentru care dezvoltarea economică a acestora a înregistrat o stagnare, dacă nu chiar o involuţie. Kallatis a făcut parte, împreună cu multe alte oraşe greceşti, din coaliţia antiromană organizată de regele Pontului, Mithridates VI Eupator (acesta a domnit între 120 – 63 a.Chr.). Cetatea a ajuns, în anii 50 a.Chr., sub influenţa regelui Burebista. Generalul roman Licinius Crassus, în 29-28 a.Chr., a înglobat definitiv cetatea în graniţele Imperiului Roman. A făcut parte din comunitatea cetăţilor pontice, federaţie care a fost cunoscută sub numele de Hexapolis. Celelalte cinci oraşe din această asociaţie erau Tomis, Istria, Dionysopolis, Odessos şi Mesambria. Comunitatea avea ca scop celebrarea cultului împăratului. Capitala era la Tomis iar preşedintele federaţiei era numit pontarh. Kallatis a suferit mult de pe urma invaziilor barbare. În 269 p.Chr.cetatea a rezistat eroic coaliţiei de popoare migratoare conduse de goţi. Oraşul a pierdut cartierele aflate în afara zidurilor, care au fost incendiate.
DRAHMA KALLATIANA. Primele emisiuni ale coloniei Kallatis sunt drahmele de argint, bătute după sistemul ponderal aeginetic (de la Aegina) folosit si în oraşe ca Heraclea Pontică, Bysantion şi Sinope. Celălalt standard de greutati utilizat de lumea greacă era cel euboic-attic. Iconografia monedelor din argint kallatiene este influenţată evident de emisiunile lui Alexandru cel Mare. Pe avers apare Herakles imberb, strămoşul mitic al grecilor din Kallatis, cu blana leului din Nemea pe cap, iar pe revers, alaturi de spicul de grâu, se afla armele eroului grec, măciuca, arcul şi tolba cu săgeţile înveninate cu sangele Hydrei din Lerna şi legenda KAΛΛA, KAΛΛATI, KAΛΛATIA. În câmpul de deasupra, mai rar în câmpul de jos, apare şi monograma monetăriei. Monedele au de regulă greutăţi cuprinse între 5- 5,50 g, uneori depasind aceste limite.

Kal drahma 1

 

HEMIDRAHMA KALLATIANA. Pe lângă drahme, oraşul a emis şi monede divizionare din argint, de tip hemidrahmă, cu aceleaşi reprezentări, cântărind cel mai adesea între 2,30-2,60 g, cu diametrul de 14 mm:

Hemidrahma Kallatis
Datate în secolul al IV-lea a.Chr., atelierul monetar kallatian fiind deschis de pe la 330 a.Chr., perioada de emisiune a acestor monede din argint pare să fi fost scurtă, mai exact, redusă la domnia lui Alexandru cel Mare şi până în 313 a.Chr., anul asediului cetăţii de către Lysimach.
Monedele kallatiene din argint au avut o arie relativ restrânsă de circulaţie, numărul pieselor cunoscute fiind destul de redus, justificat fiind de numărul mic de descoperiri.
Monedele din bronz kallatiene, datate din primul sfert al secolului al III-lea a.Chr. şi până spre mijlocul secolului I a.Chr., au cunoscut o evoluţie iconografică mult mai diversificată decât cele din argint. Pe aversul acestor monede sunt reprezentaţi Dionysos, Demetra, Herakles, Apollo, Athena, Hermes şi Artemis iar pe revers atribute specifice acestor divinităţi şi membri ai cortegiilor acestora, precum şi legenda oraşului şi/sau numele divinităţii de pe avers, cu contramărci şi nume de magistraţi.

 

DIONYSOS. Seria monedelor de bronz emise de Kallatis pare să fi început cu tipul monetar care reda pe avers capul lui Dionysos cu cunună de iederă în profil spre dreapta, iar pe revers panteră sărind spre dreapta, cu tyrsos în spate şi spic de grâu sub picioarele dinapoi, în poziţie orizontală, în câmpul de jos apare legenda KAΛΛA (KALLAtis), deasupra şi sub panteră câte o siglă sau monogramă. Greutatea lor este de 7-9 g, iar diametrul 21-23 mm. Sunt datate cronologic în prima jumătate a secolului al III-lea a.Chr. – (281 a.Chr.).

Kalla Pant

Cal Dionysos avCal Dionysos rev
O variantă a acestui tip monetar este cel al căror monede au de asemenea pe avers capul lui Dionysos cu cunună de iederă în profil spre dreapta, iar pe revers o cunună de iederă care poartă în interior sigla monetăriei, de exemplu literele A/OA, E, ΠO/ΛYI, în dreapta un tyrsos şi sus legenda KAΛΛA (KALLAtis), eventual contramarcă.

 

DEMETRA. În paralel, dacă nu chiar înaintea emisiunilor cu capul lui Dionysos, a fost emis un alt tip monetar, care are pe avers capul spre dreapta al zeiţei Demetra cu văl şi cununa de spice, pe revers cunună de spice, deasupra apare KAΛΛAT (KALLATis), sau KAΛΛATI (KALLATIs), iar în interior numele abreviat al magistratului monetar, ΔI (de la Dionysos), mai rar ΔIO (DIOnysos). Greutăţile lor variază între limitele 5-7,6 g, iar diametrele între 18-21 mm. Sunt datate cronologic în prima jumătate a secolului al III-lea a.Chr. – (281 a.Chr.):

Cal Demetra avCal demetra rev

 

HERAKLES. Alt tip de monede au pe avers capul tânăr a lui Herakles cu cununa de lauri, iar pe revers, spic, măciucă, tolbă cu arc, legenda KAΛ (KALLatis), sau KAΛΛATI (KALLATIs) şi numele prescurtat al magistraţilor FIL, FILON, NPA. Greutatea lor variază de la 2,2- 5,0 g, iar diametrul între 15-17 mm.
O variantă este cea cu capul lui Herakles spre dreapta pe avers, iar pe revers măciucă, chiorchine de strugure, tolbă cu arc şi în exergă legenda KAΛΛ (KALLatis):

Kallatis Hercules

O altă variantă este cea cu capul cu barbă al lui Herakles spre stânga pe avers, iar pe revers reprezentarea unei zeităţi feminine şezând, probabil Kybele, cu simboluri în mâini şi legenda KAΛ Λ ATIANΩN (KALLATIANON) care înconjoară scena:

Kallatianon Hercule avKallatianon Hercule rev

 

APOLLO. Alt tip monetar este cel al căror monede de bronz de tip obol au pe avers capul lui Apollo spre dreapta, contramarcat cu chipul zeului Hermes, iar pe revers celebrul trepied şi legenda înscrisă la stânga şi la dreapta KAΛΛA TIANΩN (KALLATIANON), în exergă AΠOΛΛO (APOLLO) Sunt datate în secolele III-II a.Chr. Aceste monede au greutăţi de 9-10 g şi diametrul de 25 mm.

Kallatianon Apollo obol

O variantă a acestui tip este cel care pe revers are trepiedul plasat central, un spic de grâu în stânga şi legenda înscrisă la stânga şi la dreapta, KAΛΛA TIANΩN (KALLATIANON), în exergă sigla monetăriei, A OA:

Callatis avCallatis rev

 

ATHENA. Un alt tip monetar este constituit de monedele care au pe avers capul zeiţei Athena cu coif spre dreapta, iar pe revers un caduceu dispus central încadrat între legenda KAΛΛ (KALLatis) în câmpul din stânga şi numele abreviat al magistratului monetar, de exemplu IPOΔ (IROD), în câmpul din dreapta.

Kallatis Atena

O variantă a acestui tip, cu acelaşi gen de avers, este cea care poartă pe revers în partea centrală două spice de grâu, înconjurate de simbolurile proprii zeiţei Athena, cu legenda KAΛΛATI (KALLATIs) care le încadrează în partea de sus a imaginii.

Cal Atena avCal Atena rev
Un alt tip distinct al aceleiasi zeităţi, este constituit de monedele care au pe avers bustul zeiţei Athena cu coif pe cap spre dreapta, iar pe revers un scut rotund reliefat, încadrat între două simboluri, arc la stânga, măciucă la dreapta şi legenda KAΛΛAT IANΩN (KALLATIANON)

Kallatis Atena avKallatis Atena rev

 

ARTEMIS. Alt tip monetar este constituit de monedele care au pe avers capul zeiţei Artemis in profil spre dreapta, iar pe revers legenda KAΛΛA (KALLAtis), mai jos o tolba pentru săgeti, jos numele magistratului monetar.

Callatis Artemis avCallatis Artemis rev
Atelierele monetare kallatiene care au emis monede din bronz au fost deschise de pe la 281 a.Chr. şi ultimele au funcţionat până în secolul I a.Chr..Într-adevăr în secolul I a.Chr. emisia de monede a fost întreruptă. Colonia Kallatis şi-a reluat emisiunile monetare abia la începutul secolului al II-lea p.Chr., baterea monedelor continuând până sub Filip Arabul (244-249 p.Chr.), când activitatea monetăriilor locale a încetat definitiv.

 

TOMI (Tomis) – TOMITON
Tomis (astăzi Constanta, România), colonie de origine milesiană ca şi Istria, pare să fi fost întemeiată ceva mai târziu. Lipsa unor date precise fac dificilă stabilirea exactă a momentului înfiinţării coloniei de la Tomis. Concluziile care au rezultat în urma cercetărilor arheologice arată că întemeierea sa ar fi putut avea loc chiar înainte de prima jumătate a secolului VI a.Chr (cca 560 a.Chr.). În secolele VI – IV a.Chr., oraşul Tomis a rămas încă în stadiu incipient de dezvoltare, fiind dominat de oraşele vecine. În cursul secolului al III-lea a.Chr., a început şi ridicarea oraşului Tomis, care, în acea perioadă, a bătut primele sale monede, toate emisiuni din bronz. În cursul secolului al II-lea a.Chr., dezvoltarea Tomisului a luat un mare avânt. Prin urmare, începând din a doua jumătate a secolului al III-lea a.Chr., oraşul Tomis a bătut numai monedă din bronz, iar emisiunile sale prezintă o mare varietate iconografică.
APOLLO. Un prim tip monetar este reprezintat de monedele care au pe avers capul lui Apollo spre dreapta şi pe revers trepiedul împreună cu legenda TOMI, eventual cu aplicare de contramărci (capul lui Helios sau monogramă pe avers iar pe revers nume de magistraţi abreviate).

 

ZEUS. Alt tip tomitan din epoca autonomă îl reprezintă monedele cu capul lui Zeus spre dreapta pe avers şi acvila cu aripile desfăcute şi legenda înscrisă la stânga şi la dreapta, TOMI TON.

Tomis Zeus avTomis Zeus rev

 

HERMES. Un alt tip monetar între emisiunile de bronz tomitane este reprezentat de monedele care au pe avers capul zeului Hermes spre dreapta şi pe revers caduceu (kerykeion) încadrat de legenda TO MI şi numele abreviat al magistratului monetar ΦIΛΩ (FILOn):

Tomis Hermes caduceu
DIOSCURII. Alt tip monetar este cel care are capetele Dioscurilor alăturate pe avers, iar pe revers doi cai la trap. Adesea pe revers se întâlneşte numele oraşului, TOMI, împreună cu o mare varietate de sigle şi abrevieri de nume de magistraţi monetari.

Tomis Dioscurii

 

DEMETRA. Un alt tip monetar tomitan, din perioada pseudo-autonomă a Tomisului, sunt monedele care au pe avers bustul zeitei Demetra cu voal spre dreapta, în faţa ei spic de grâu, pe revers două spice de grâu, legenda înscrisă la stânga şi la dreapta, TOMI TΩN (TOMITON).

Tomis Demetra

 

ATHENA. Un tip monetar este cel al căror monede au fost datate până spre jumătatea secolului I p.Chr. şi care au pe avers bustul zeiţei Athena cu coif pe cap spre dreapta, iar pe revers capul zeului Hermes şi legenda TOMOC (TOMOS). Observam că denumirea oraşului a devenit Tomos din Tomi, iar pentru litera S a fost folosit semnul C, ca şi în cazul ultimelor emisiuni ale Istriei.

Tomis AtenaTomoc bronz

Toate cele trei oraşe greceşti au bătut monedă de tip Filip II şi Alexandru cel Mare. Este vorba de stateri şi tetradrahme ale căror reprezentări şi legende sunt identice cu originalele. Diferite sunt doar siglele care exprimă atelierele de emisiune.
Trebuie menţionat de asemenea, ca toate cele trei oraşe greceşti Istria, Kallatis şi Tomis, au bătut monedă de aur de tip Lysimach, tip monetar emis de fapt de regele Pontului, Mithridates VI Eupator, la distanţă de două secole, în perioada primului său război cu romanii, 88-86 a.Chr.:

Stater Histria avStater Histria rev

Stater Callatis avStater Callatis rev

Stater Tomis 2 avStater Tomis 2 rev

Stateri de aur emisi de oraşele pontice – pe avers capul basileului Lysimach, iar pe revers zeiţa Athena cu coif pe cap spre stânga, şezând pe tron, sub tron siglele atelierelor monetare ale oraşelor greceşti: IΣ- Istria, KAΛ – Kallatis, TO -Tomi.
Circulaţia monedelor oraşelor pontice depăşeşte cu mult domeniul înconjurător al acestora. Moneda istriană circulă pe spaţii întinse, cea din argint fiind documentată din abundenţă în toată Dobrogea şi sudul Moldovei, în nordul Mării Negre şi, mai rar, în Câmpia Munteniei, nord-estul Bulgariei şi sudul Mării Negre. Monedele din bronz istriene sunt descoperite, în general, în aria directă de influenţă a Istriei (în Dobrogea) dar există şi descoperiri în sudul Moldovei, Oltenia şi sud-vestul Transilvaniei. Mult mai puţin circulă monedele Tomisului şi Kallatisului, fiind documentate numai în Dobrogea, sudul Moldovei şi Câmpia Munteană. Încă din prima jumătate a secolului al V-lea a.Chr., alături de monedele celor trei cetăţi vest-pontice amintite, în regiunile extracarpatice, mai puţin în cele intracarpatice, au circulat şi monede emise de alte oraşe greceşti din bazinul Mării Negre, din cel al Mării Marmara şi din nordul Mării Egee. Foarte importante sunt emisiunile oraşelor Olbia, Tyras şi Kyzic pentru secolele V-IV a.Chr. şi cele de la Odessos, Messembria, Panticapeum şi Maroneia pentru secolele III-I a.Chr.
Se poate afirma că efectele raporturilor dintre greci şi geţii autohtoni au contribuit la o accelerare a ritmului de dezvoltare a societăţii locale. Relaţiile au avut un caracter reciproc, nivelul de dezvoltare al celor trei oraşe fiind condiţionat, în mare măsură, de raporturile cu populaţia autohtonă.

Sursele imaginilor: internet