AFORISME DESPRE VIAŢĂ
Viaţa este un joc de la care nimeni nu se poate retrage, luându-şi câstigurile. – André Maurois
Este curios că viaţa, cu cât e mai goală, cu atât e mai grea – León Daudi
Mă întrebi de ce cumpăr orez şi flori ? Cumpăr orez ca să trăiesc şi flori ca să am ceva pentru care să trăiesc. – Confucius
Există două moduri de a trăi viaţa: unul ca şi cum nimic nu este un miracol şi altul, ca şi cum totul este un miracol. – Albert Einstein
Cel mai bine este să ieşi din viaţă ca de la o sărbătoare, nici însetat nici beat. -Aristotel
Toţi suntem amatori. Viaţa este atât de scurtă şi nu ţi se dă mai mult. – Charles Chaplin
A trăi pe Pământ este scump, dar asta include o călătorie gratis în jurul soarelui în fiecare an. – anonim
Viaţa nu constă în a avea o carte bună, ci în a juca bine cu cele pe care le ai. – Josh Billings
Viaţa este atât de scurtă si felul de a trăi atât de dificil, încât când începi să îl înveţi, trebuie deja să mori. – Ernesto Sábato
Dacă vrei ca ceva să se facă, dă-o să o facă o persoană ocupată. – anonim
Munceşte ca şi cum nu ai avea nevoie de bani, iubeşte ca şi cum niciodată nimeni nu te-ar fi rănit şi dansează ca şi cum nimeni nu te-ar vedea. – anonim
Viaţa este ca o legendă: nu contează să fie lungă, ci să fie bine povestită. – Lucio Anneo Séneca
Ceea ce nu trăim la timp, nu mai trăim niciodată – Octavian Paler
Fie ca să trăieşti toate zilele vieţii tale ! – Jonathan Swift
AFORISME AMUZANTE
Invidia face surzii să audă, orbii să vadă, dar mai ales…face proştii să vorbească! – anonim
E greu să nu faci nimic…nu ştii niciodată când termini.- anonim
Toate problemele lumii sunt cauzate de faptul că oamenii inteligenţi au îndoieli, iar cei proşti, certitudini.- anonim
Există şase moduri de a-ţi cere scuze de la o femeie, însă nici unul nu funcţionează. – anonim
Diferenta dintre o biserică şi o femeie este ca la biserică întâi intri şi apoi te rogi, iar la o femeie mai întâi te rogi şi apoi intri. – anonim
Nu întotdeauna viaţa se termină cu moartea, uneori se termină cu nunta. – anonim
Dacă nu înjuri când conduci maşina, înseamnă că nu eşti atent la drum… – anonim
Bineînteles că ajutorul psihologului este întotdeauna binevenit, dar să înjuri este mult mai ieftin. – anonim
DIN ÎNŢELEPCIUNEA POPOARELOR:
Proverbe chineze
Minţile mari discută idei, minţile medii discută lucruri, iar minţile mici, persoane.
Trebuie să urci muntele ca un bătrân ca să ajungi sus ca un tânăr.
Timpul pe care îl petreci râzând, este timp petrecut cu zeităţile.
Proverbe scoţiene
Îţi este mult mai uşor să-i dezvolţi cuiva calităţile, decât să-i înlături defectele.
Fii fericit cât trăieşti, pentru că mort o să fii mult timp.
Nu te căsători pentru bani, poţi găsi un împrumut mai avantajos.
Un foc mic, care dă caldura, preţuieste mai mult decât un foc mare, care frige.
Leneşul este fratele cerşetorului.
Proverbe olandeze
Şi ţapului bătrân îi place iarba fragedă.
Drept mulţumire, măgarul loveşte cu piciorul pe cel care îl scarpină.
Câinii au dinţi în orice ţară.
Proverb mexican
Toţi oamenii suntem făcuţi din acelaşi pământ, dar nu din aceeaşi formă
Proverb african
Unirea cu turma îl obligă pe leu să se culce înfometat.
Proverb italian
O dată terminat jocul, regele şi pionul se întorc în aceeaşi cutie.
Proverb persan
Aminteşte-ţi că în ziua în care te-ai născut toţi râdeau şi tu plângeai; trăieşte astfel încât atunci când mori, toti să plângă şi tu să râzi.
Din înţelepciunea indiană:
Unu şi cu unu, uneori fac 11.
Numai mediocrului i se pare minunată mediocritatea.
Nu este nimic nobil în a fi superior unui alt om.
Cea mai rea formă de sărăcie este aceea de a avea multe datorii.
Nu te împiedici de un munte, dar te poţi împiedica de o piatră.
Fără forţă interioară, nu primeşti respect în lumea exterioară.
Orice lucru nefăcut la timp va fi regretat ulterior.
Zâmbetele pe care le împarţi se vor întoarce mereu la tine.
Cine mănânca o plăcintă nu mai numărăşi găurile din ea.
Învăţătura este o comoară de care nici un hoţ nu se poate atinge.
Adevărata fericire constăîn a oferi fericire celorlalţi.
Lamentaţia este cea mai slabă armă a unui om.