La capitolul NE MÂNDRIM CU EI ! Astăzi: EUGEN OVIDIU CHIROVICI

  La capitolul NE MÂNDRIM CU EI !                                                                                     Astăzi: EUGEN OVIDIU CHIROVICI                                                                                 Un articol de Nicolae Sabin DORDEA

5508

“În România noastră latinobalcanică, patima este deseori mai importantă decât argumentul.”- Eugen Ovidiu Chirovici

 Să facem un exerciţiu de admiraţie având astăzi în centrul atenţiei pe unul din fiii Făgăraşului – Eugen Ovidiu Chirovici.                                                                        Romanul său, Cartea Oglinzilor, se ştie deja, a luat cu asalt marea piaţă internaţională de carte, este singurul titlu al unui scriitor român contemporan ale cărui drepturi de publicare au fost vândute în peste 38 de ţări, iar criticii se întrec în elogii la adresa autorului Eugen Ovidiu Chirovici. Face onoare familiei, prietenilor, oraşului natal şi bineînteles României. Puţini ştiu însă că autorul acestui roman este făgărăşean.                                              Deşi nu-l cunosc personal, urmărindu-i evoluţia de ceva timp, eu insumi făgărăşean fiind, eram mândru de el în sinea mea. Cu atât mai mult acum, mă bucur sincer pentru succesul său.                                                                                                                             Deosebit de inteligent, inteligenţa fiind o trăsătură de familie din câte ştiu eu, Eugen Ovidiu Chirovici este de o rară modestie, deşi cartea lui de vizita l-ar îndreptăţi să se comporte ca un super-VIP.

Stabilit de mai bine de trei ani în Marea Britanie, iată cum se autodescrie pe propriul website: “Scriitor, pictor, jurnalist și economist – mai mult decât suficient, nu crezi? Era anul 1964, când m-am născut (nu intr-o mlaștină, ci în Făgăraș, Transilvania, România). Eu locuiesc atât în Londra cat și la București, împreună cu Mihaela, soția mea, și fiul nostru în vârstă de 23 de ani, Eugene. E bine aici.”

Autorul mai scrie: “Îmi place să citesc o carte bună, deși cărțile bune par puține și departe în zilele noastre, mersul pe jos pe străzile orașelor care sunt noi pentru mine, statul la taifas cu prietenii mei și vizionarea de filme. Nu am nici tabu-uri, nici superstiții, nici excentricități sau obiceiuri scumpe. Am fost căsătorit timp de treizeci de ani cu aceeași femeie, Mihaela, și încă ne iubim. Eugen, fiul nostru, care este acum un tânăr bărbat, este un tip grozav și mă bucur că e băiatul meu.”

Despre Făgăraș, orașul copilariei, scrie: “M-am născut și am crescut într-un mic oraș din Transilvania, numit Făgăraș, într-o familie româno-maghiaro-germană*. Mama și fratele meu mai mare sunt încă acolo (tata a murit în 2010) și eu încă mai iubesc acel frumos, decent și liniștit mic oraș.” – Frumos!                                                                                      *(In Adevarul Financiar, apare informatia ca Eugen Ovidiu Chirovici, provine dintr-o familie de origine aromână, stabilită la sfârşitul secolului al XVlll-lea pe meleaguri româneşti. Sursa sustine ca datele sunt extrase de pe site-ul autorului,)                                                   Despre Făgăraș se aminteşte şi în recenzia romanului La Broasca Leşinată: balada unui pierde-vară , apărut în Romania la Editura RAO International Publishing Company, București, 2007: “La Broasca Leşinată este romanul unei generaţii născute între două lumi, sclipitoare prin umor şi prin miza profund umană. Construite după modelul antieroilor, personajele cărţii trec prin aventuri fabuloase, într-un spaţiu care devine mitic şi transcende geografia micului oraş ardelenesc, Făgăraşul, care este şi locul de naştere al autorului. Radu, Bulina sau Calu’ devin niste cavaleri ai unei Mese Rotunde situate dincolo de timp si spatiu. O carte pe care, daca o veţi citi, nu o veţi uita niciodata.”   chirovici_mediafax

Ne dorim cu toţii cât mai mulţi români de valoarea lui Eugen Ovidiu Chirovici, în speranţa că poate candva, această ţară va deveni un loc mai bun!

 

Cum a aparut ideea romanului – Jocul minții tale te poate suprinde chiar și pe tine

Autorul povesteşte:

“ Ideea de carte a început să germineze în 2013, când într-o conversație cu mama mea. I-am spus că mi-am amintit de înmormântarea unui jucător de fotbal local (Iuliu Naftanaila – Lulu – n.r.), care a murit foarte tânăr, într-un accident de mașină pe vremea când eram copil. Mama mi-a spus că eram prea mic la acel moment, așa că nu am fost acolo. Am continuat, spunându-i că mi-am amintit că sicriul era deschis, că era o minge de fotbal pusă pe pieptul mortului. Ea a spus că detaliul era adevărat, dar că probabil am auzit de la ea sau de la tata, dupa ce au participat la înmormântare. „In definitiv tu nu ai fost acolo”- a adăugat ea.                                                                                                                        Asta a fost doar o simpla poveste despre capacitatea minții umane de a cosmetiza și chiar de a falsifica amintirile, dar ea a plantat sămânța romanului meu. Ce se întâmplă dacă am uitat cu adevărat ce s-a întâmplat la un moment dat ? Ce se întâmplă dacă imaginația noastră este capabilă să transforme așa-numita realitate obiectivă în altceva, în propria noastră realitate separată? Ce se întâmplă dacă cineva nu este doar un mincinos, ci mai degrabă mintea lui sau a ei este capabilă de a rescrie un eveniment dat, ca un regizor de film? Este așa cum Impăratul Marcus Aurelius a spus odată: „Tot ceea ce auzim este o opinie, nu un fapt. Tot ceea ce vedem este o perspectivă, nu adevărul. ”         Deci, despre asta este vorba in Cartea Oglinzilor.”

Autorul si-a propus ca romanul său să fie mai mult decat un roman politist, să fie un roman literar si iată putem spune cu sigurantă că a izbutit. Cartea Oglinzilor – spun specialistii este un roman poliţist scris cu stil şi eleganţă literară, la capătul căruia cititorul află mai mult decât cine este criminalul.

“Întotdeauna am crezut că, după trei sute de pagini cititorul ar trebui să inţeleagă ceva mai mult decât doar “cine a ucis-o pe Jane sau cine l-a ucis pe John”. De asemenea, am crezut întotdeauna că un scriitor ar trebui să aspire să descopere tărâmul magic al poveștilor bune, care să fie si literare în același timp. Un așa-numit roman polițist ar trebui să fie la fel de elegant ca un roman literar.”eugen-ovidiu-chirovici

“Cred că povestea cărții este la fel de interesantă ca si povestea pe care o spune cartea. Am scris primul draft între februarie și iunie 2014. Am lustruit manuscrisul de patru sau cinci ori înainte de a-l trimite la o duzină de agenți literari. Șapte dintre ei au cerut manuscrisul integral, dar în cele din urmă l-au respins, fără să-mi spună de ce. L-am lustruit din nou, de două ori mai mult și am decis să-l vând la o editură mică. Robert Peett, fondatorul și managerul de la Holland Books, o mică editură din Newbury, la aproximativ douăzeci de mile de Reading, mi-a răspuns, spunându-mi că i-a placut cartea mea, dar că ar trebui să se ne întâlnim pentru a discuta înainte de a face o afacere. Ne-am întâlnit două săptămâni mai târziu, iar el mi-a spus la o cafea ca de fapt cartea era prea buna pentru editura sa si ca el nu-și putea permite să plătească un avans, iar distribuția sa ar fi fost prea mica. Am fost șocat și m-am întrebat dacă nu cumva face mișto de mine. M-a întrebat de ce nu am trimis manuscrisul la oricare alti agenți literari. I-am spus că am facut asta, dar că a fost respins. El mi-a spus că ar trebui să încerc din nou. A insistat și m-a convins să fac acest lucru în cele din urmă.”

Finalul îl ştiţi, a fost un mare succes!

eugen-chirovici

 

România era prea mică pentru el

O scriu fără urmă de ironie, România chiar era prea mică pentru el. Iată câteva spicuiri din presă:

“Chirovici, 51 ani, care locuiește în Reading, a scris zece romane în România în ultimele două decenii, dar piața era prea mică pentru ca el să poată trăi din cărțile sale și a lucrat ca jurnalist. Acum, este de așteptat ca el să facă o sumă de șapte cifre doar din cele mai bune oferte de publicare.”

“Rachel Mills, de la Peters Fraser and Dunlop (PFD), descrie “The Book of Mirrors” ca fiind “o crimă misterioasă foarte bine reprezentată”. “Este un roman incredibil, atât de sofisticat. Nu ţi-ai putea da seama niciodată că ar fi scris de cineva a cărui primă limbă nu este engleza”, a adăugat aceasta.”

Francesca Pathak, editor la Century-The Random House Group, a declarat ca The Book of Mirrors „este o carte cu adevărat geniala, care m-a captivat de la prima pagină. Aceasta va fi o lansare de debut imensa pentru noi „.

“Chirovici a spus că inspirațiile sale literare sunt „foarte clasice”, și includ Ernest Hemingway, John Steinbeck și William Golding.” (The Guardian)

„Intotdeauna mi-am dorit sa scriu. Mi-as fi dorit categoric sa scriu mai mult” – a declarat, pentru HotNews.ro, Eugen Ovidiu Chirovici. Incepand cu anul 2013, Eugen Ovidiu Chirovici s-a dedicat complet scrisului.
“… în Marea Britanie, totul este tratat mult mai cumpănit și mai profesionist, iar tonul este mai mereu ponderat. În România noastră latinobalcanică, patima este deseori mai importantă decât argumentul.”- (interviu Evenimentul Zilei Special) –  Mare adevăr!

 

Despre autor romanului (wikipedia)

Cartea sa de vizita este impresionantă, este de invidiat – si spun asta cu mare admiratie:

Eugen Ovidiu Chirovici (n. 11 mai 1964, Făgăraș, județul Brașov) este de profesie economist, scriitor și jurnalist român și a îndeplinit funcția de Mare Maestru al Marii Loji Naționale din România în perioada noiembrie 2003 – noiembrie 2010. Este al doilea născut în familia Radu și Maria Chirovici.

chirovici-600x300

A studiat la ASE București, (promoția 1988), University of Glasgow (Scoția) studii postuniversitare (1995) și Institutul de Dezvoltare Economică – EDI – de pe lângă Grupul Băncii Mondiale – SUA, studii postuniversitare (1996).

Deține trei titluri de Doctor Honoris Causa la: UniversitateaHYPERLINK „http://www.bioterra.ro/” HYPERLINKhttp://www.bioterra.ro/”Bioterra, Bucuresti, UniversitateaHYPERLINK „http://www.uav.ro/” HYPERLINK „http://www.uav.ro/”Aurel Vlaicu Arad, și Universitatea Oradea, este membru de onoare al Academiei Oamenilor de Știință din România din anul 2007 și membru al Clubului de la Berna.

I-a fost decernată, în 2009, distincția „Kent Medallion” de către Alteța Sa Regală Ducele de Kent.

A primit Marele Premiu pentru Jurnalism (1999), Premiul Pamfil Șeicaru (2000), Medalia de Aur a Centrului Ecumenic Internațional (2000), Premiul pentru Jurnalism al ANSVM (2002), etc. In 2002 a fost decorat de Președintele Romaniei, Ion Iliescu cu Ordinul „Steaua Romaniei„.

A colaborat cu unele dintre cele mai importante televiziuni și radiouri din România, cu BBC și Radio Europa Liberă, Radio România Actualități, TVR, MONEY CHANNEL TV . În perioada 1992-2000 a parcurs toate ierarhiile, de la simplu redactor la redactor șef, la Cotidianul “Curierul Național” și a fost director executiv și manager de proiect la postul B1 TV (2000-2002). A colaborat ca editorialist cu www.bloombiz.ro în perioada 2008 – 2011.

In perioada 2002-2003 a fost consilier de stat pentru probleme economice al primului ministru Adrian Nastase, între anii 2003-2007 a îndeplinit funcția de președinte cu rang de secretar de stat al Agenției Naționale pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii din cadrul Guvernului României iar din 2008 este consilier al Consiliului de Administrație al Băncii Naționale a României.

Activitate publicistică

A publicat peste 1000 de articole în România și străinătate și este autorul a cinci romane și mai multe cărți de eseistică și istorie economică. Ca scriitor a debutat în 1989 cu proză scurtă în România LiterarăAstraVatraLuceafărul, iar primul său roman, Masacrul, a fost vândut în 1991, în 60.000 de exemplare. Au urmat mai multe succese literare, printre care Comando pentru general (bestseller), Spectacolul reformei văzut de la galerie. România, zece ani după…(o istorie economică și politică a primei decade postdecembriste), Națiunea virtuală (eseu despre globalizare). În anul 2005, începe colaborarea cu Editura RAO, publicând: Misterele istoriei: religie, politică și bani, A doua moarte, Suflete la preț redus și La broasca leșinată, Noua economie: ABC pentru viitorii milionari, Puterea, Labyrinth.com, Voodoo, Pulbere Neagră, Hoodoo Creek, Cine a ucis-o pe Nora Jones ?, Sanitarium. Locul în care nimic nu este ce pare a fi, O amintire de la Paris.

La trei ani după ce s-a mutat în Marea Britanie, scriitorul român Eugen Ovidiu Chirovici a scris primul roman în limba engleză, iar cartea a devenit un fenomen global, scrie publicația britanică The Guardian.

Cel mai recent roman al său, „The Book of Mirrors” (Cartea Oglinzilor), reprezentat de agentul literar Marilia Savvides, se dovedește a fi o adevărată lovitură editorială internațională. Drepturile au fost deja vândute în peste douăzeci de țări, printre care Marea Britanie (Penguin Random House, Century), SUA (Simon and Schuster), Germania (Random House, Goldmann), Franța (Les Escales), Italia (Longanesi), Spania (Penguin Random House, Literatura), Olanda, Suedia, Norvegia, Danemarca, Finlanda, Brazilia și așa mai departe.

Cărți publicate

10 povestiri (1989) – proză scurtă în revistă literară

Masacrul (Editura Calipso, București, 1991) – roman

Comando pentru general (Ed. Calipso, București, 1991) – roman

Spectacolul reformei văzut de la Galerie. România, zece ani după… (Ed. Eficient, București, 1999)

Națiunea virtuală. Eseu despre globalizare (Ed. Polirom, Iași, 2001)

Best practice in the development of entrepreneurship and SMEs in countries in transition the romanian experience (ONU – Geneva, 2004)

UNCTAD/EMPRETEC programme for Romania (ONU – Geneva, Editura ECA, București, 2004)

Bazele dezvoltării economice a întreprinderilor mici și mijlocii în România” (Ed. Global, București, 2004)

Proprietatea intelectuală în activitatea întreprinderilor mici și mijlocii (Ed. Global, București, 2004)

Cultura antreprenorială din perspectiva programului UNCTAD / EMPRETEC în România (Ed. Global, București, 2004)

Bazele managementului calității și al competitivității în întreprinderi mici și mijlocii din România (Ed. București, 2004)

Misterele istoriei: religie, politică bani -istorie (Ed. RAO International Publishing Company, București, 2005)

A doua moarte (Ed. RAO International Publishing Company, București, 2006) -roman

Suflete la preț redus (Ed. RAO International Publishing Company, București, 2007)-roman

La broasca leșinată : balada unui pierde-vara (Ed. RAO International Publishing Company, București, 2007)-roman

Noua economie: ABC pentru viitorii milionari (Ed. RAO International Publishing Company, București, 2008)

Puterea (Ed. RAO International Publishing Company, București, 2009)

Labyrinth.com (Ed. RAO International Publishing Company, București, 2009)-roman

Voodoo (Ed. RAO International Publishing Company, București, 2010)-roman

Pulbere neagră (Ed. RAO International Publishing Company, București, 2010)-roman

Hoodoo Creek (Ed. RAO International Publishing Company, București, 2011)-roman

Cine a ucis-o pe Nora Jones ? (Ed. RAO International Publishing Company, București, 2011)-roman

Sanitarium. Locul în care nimic nu este ce pare a fi (Ed. RAO International Publishing Company, București, 2012)-roman

O amintire de la Paris (Ed. RAO International Publishing Company, București, 2012)-roman

Gods, Weapons and Money: The Puzzle of Power (Nortia Press, 2014), SUA

Rumors That Changed the World: A History of Violence and Discrimination (Rowman and Littlefield, 2014), SUA

The Second Death (eLectio Publishing, 2014), SUA

Long Gone (Zharmae Publishing/Porfirio Press, 2015), SUA

Surse: http://www.chirovici.com/; evz.ro; adevarulfinanciar.ro.; mediafax.ro; HotNews.ro;

Wikipedia; The Guardian.

Poiana Narciselor – veritabilul paradis floral din Ţara Făgăraşului

Un articol de Nicolae Sabin DORDEA

Natura şi-a desăvârşit creaţia aici, în Poiana Narciselor din ţinutul istoric Ţara Făgăraşului. Peisajul feeric îţi taie respiraţia. Covorul alb de flori este imens. Oriunde vezi cu ochii, sunt milioane de narcise înflorite, care parcă te îmbie să le miroşi, să tragi adânc aer în piept. Spectacolul floral se întinde pe sute de hectare. La vederea acestei panorame mulţi rămân muţi de uimire. Oricine ar încântat să facă o plimbare prin acest paradis natural.

ATT00133

Poiana Narciselor, cea mai vestită rezervaţie naturală cu narcise din România, se află în apropierea satului Vad, comuna Șercaia, din depresiunea Făgărașului, la doar 24 de kilometri de municipiul Făgăraș şi la 60 de kilometri de capitala judetului, municipiul Brasov.

Rezervaţia naturală Dumbrava Vadului, cunoscută în special sub denumirea de Poiana Narciselor, iar de localnici ca Pădurea Vadului, este cea mai mare de acest gen din Europa, este declarată arie protejată de interes naţional şi are o întindere de 400 de hectare. În această zonă culesul frumoaselor narcise şi cositul ierbii sunt interzise.

ATT00142

Accesul la Poiana Narciselor este facil: din DN1, din centrul comunei Șercaia, situată la 16 kilometri de Făgăraş, se merge spre sud pe drumul judetean 73A (spre Poiana Mărului, Râsnov) circa 4 km până in satul Vad, unde se virează dreapta, apoi se parcurg ultimii 4 kilometri pe drumul comunal asfaltat 107C .

 Narcisa

Despre Narcisă

Narcisa face parte din familia Amaryllidacee şi este o specie din genul Narcissus, gen originar din nordul Africii, regiunile mediteraneene și Europa Centrală. Sunt cunoscute aproximativ 32 de specii de narcise.

Specia care creşte în Poiana Narciselor de la Vad se numeşte Narcissus poeticus (ce frumos!) şi înflorește spre sfârșitul primăverii, în luna mai.

Narcisa este o floare singulară dispusă terminal pe o tulpină înaltă de până la 45 cm. Elementele sale florale sunt cele şase petale de un alb curat în mijlocul carora se află coronula creponată, galbenă cu margine roșie, în care sunt găzduite staminele aurii.

Narcisele sunt flori extraordinar de parfumate. Se spune că la Poiana Narciselor parfumul lor atât de senzual şi pronunţat se simte de la sute de metri distanţă.

Prin urmare, în fiecare an, către finele lunii mai, Poiana Narciselor din Ţara Făgăraşului îşi asteaptă admiratorii.

Denumirea narcisă provine de la mitul frumosului Narcis din mitologia greacă, care s-ar fi îndrăgostit de propriul său chip (de aici şi termenul narcisist).

ATT00148

Din mitologia greacă

Narcis era, potrivit legendei, un tânăr frumos, fiul nimfei Liriope şi al râului Cephios. Deşi era înconjurat de dragostea și admirația celor care îl întâlneau, Narcis rămânea indiferent la atențiile și propunerile amoroase. De frumosul tânăr s-a îndrăgostit nebunește nimfa Echo, însă și ea a fost respinsă și s-a stins de durere, văzând că dragostea ei nu era împărtășită. Nemesis hotărăşte să îl pedepsească pe Narcis, făcându-l să îşi vadă chipul în apa unui izvor. Tânărul s-a îndrăgostit de acea imagine, murind de durere, fiindcă nu ajungea la tânărul din apă. O altă versiune povesteste că Narcis ar fi avut o soră geamănă, pe nume Narcisa, care s-ar fi înecat într-un lac. Într-o zi, acesta voind să bea apă dintr-un izvor; vede reflecția chipului său, care îl face să creadă că Narcisa îl priveşte din oglinda apei. Astfel el moare de durere lângă apă, deoarece nu ajunge la iubita lui sora. Deznodământul este acelaşi: Narcis moare, nimfele îl jelesc, iar trupul lui se transformă în floarea numită narcisă.

ATT00145

Poiana Narciselor este un adevărat spectacol floral, o minune a naturii.

Poiana Narciselor – decor de film

Frumuseţea locului i-a atras şi pe producătorii de filme. În Poiana Narciselor s-a filmat un episod din filmul „Neamul Şoimăreştilor“ ecranizare după romanul cu acelaşi nume al lui Mihail Sadoveanu.

Festivalul Narciselor

În fiecare an, la 21 mai, de sărbătoarea Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena,
la Poiana Narciselor se organizează Festivalul Narciselor, un festival de etnologie şi folclor, însotit şi de o mare serbare câmpenească a sătenilor din zonă.

41
În luna mai puteţi admira milioane de narcise înflorite la Poiana Narciselor de la Vad, din Ţara Făgăraşului.

POVESTE DIN ŢARA FĂGĂRAŞULUI – Mătuşa Dina din Breaza

Autorul articolului: Nicolae Sabin DORDEA

Mătuşa Dina din Breaza Făgăraşului – imagine a ospitalităţii româneşti, în Enciclopedia Fotografică, 1938

 Mi-a parvenit prin poşta electronica un prim volum al Enciclopediei Fotografice, tipărit de Imprimeriile Adevărul în anul 1938, în care am descoperit o referire la “Breaza Făgăraşului”.

În prefaţa albumului, autorul Nicolae Ionescu, împătimit peregrin şi fotograf, povesteşte cum în anii ’30 a cutreierat pe jos România, imortalizând  în cele 7000 de clişee ale sale, “locurile minunate şi monumentele, manifestările culturale şi locuitorii acestei ţări, comorile artistice şi virtuţile rare”. A străbătut mai întâi Banatul şi Oltenia, apoi Muntenia. A urmat Balcicul, Valea Batovei, Caliacra, apoi Moldova, Bucovina si Maramureşul. Ţara Oltului, Sibiul, părţile Bistriţei au venit şi ele la rând. Apoi altele si altele. Aşa s-a născut ideea Enciclopediei Fotografice. Acest prim volum cu 50 de fotografii ar fi trebuit să fie un prim pas dintr-un program amplu care să conţină două milioane de clişee, iar visul său suprem, ar fi fost o expoziţie permanentă în capitală. Din păcate, acest vis a fost spulberat de izbucnirea celui de-al doilea război mondial.

Cutuma editorială cerea ca prefaţa albumului său să fie urmată de o descriere. Mi-a atras atenţia faptul că autorul bucureştean a ales să relateze o scurtă poveste, plină de semnificaţii, despre ospitalitatea cu care au fost primiţi în satul Breaza din Ţara Făgăraşului (Ţara Oltului) şi despre un personaj care i-a impresionat – mătuşa Dina.

Ceea ce mi s-a părut interesant, este faptul că din multitudinea de locuri şi oameni întâlniti în călătoriile din toată ţara pe parcursul mai multor ani, făcând o selecţie, autorul a ales episodul petrecut la Breaza Făgăraşului împreună cu personajul său principal. Nicolae Ionescu descrie plăcuta surpriză de a descoperi “la ţară”, ospitalitatea şi alte lucruri minunate, printre care confortul: “Intrăm înăuntru, ne aprinde lampa şi rămânem cu gurile căscate. Două camere mari acoperite cu covoare, paturi bune cu saltele moi ne îmbiau la odihnă. Nu ne-ar mai fi trebuit nimic. Nu mai spun, că preţul cerut era pe sfert cât s-ar fi cuvenit.”  curăţenia: “…unde pe o masă acoperită de un şervet curat trona o mămăliguţă, jumări, lapte, ba şi niste costiţă friptă.” atmosfera destinsă: “La mătuşa Dina toate au înfăţişare veselă; ea nu vede decât partea comică a lucrurilor, de aceea noi râderm, râdem de ne tăvălim.” si respectul pentru educaţie: “…ne povesteşte într-un fel care ne face să uităm de oboseală şi de somn. Mătuşa Dina are toţi copiii învăţaţi. Unul este inginer, o fată profesoară, altul la liceu.” Rândurile de mai sus ne fac să credem că atât autorul albumului fotografic, cât şi însoţitorii săi, au fost cu adevărat impresionaţi şi că, peste ani, imprimată adânc în memorie, le-a rămas amintirea de neuitat a oamenilor acestor  locuri.

Remarcabil este că mătuşa Dina – o ţărancă harnică şi înţeleaptă din Breaza Făgăraşului, gazdă primitoare, energică şi veselă – este prezentată ca imagine a ospitalităţii româneşti. Autorul crează din acest personaj, un arhetip al gazdei ospitaliere, întâlnită oriunde în România anilor ‘30, în mediul rural:” O veţi întâlni oricând şi oriunde în ţinuturile româneşti. Va fi poate mai înaltă, mai bătrână sau mai tânără; va avea şi alte nume, dar până la urmă va trebui să recunoaşteţi, că tot ea este.”  

În scurta poveste mai apar şi alte personaje din Breaza: Ghiţă călăuza, “adevărat om de munte” şi Grigore, dezmierdat “Gligoriţă”, băiatul cel mic al mătuşii Dina. Chiar dacă probabil de mult nu mai sunt în viaţă, în deschiderea albumului Enciclopedia Fotografică, ei toţi, au fost imortalizaţi ca români adevăraţi, iar urmaşii lor ar putea fi mândri.

Iată reprodus textul la care m-am referit, cu mici retuşuri cerute de ortografia modernă şi cu câteva explicaţii:

 

                                                  ROMANIA

“În cadrul restrâns, impus de formatul Enciclopediei Fotografice, imaginile din acest album încearcă să dea o idee sumară asupra totalităţii ţării noastre, atât cât poate reda o colecţie de 50 de fotografii dintr-o ţară de aproape 300.000 km2*.

Colţurile prezentate ni s-au părut a fi mai reprezentative prin aceea că viaţa românească, s-ar fi manifestat  în ele cu mai multă vigoare. S-a căutat, ca fiecare regiune să fie înfăţişată prin ceea ce are particular, fără a se insista asupra uneia, în dauna alteia. De altfel diferitele regiuni ale ţării, deşi deosebite ca înfăţişare, au un singur suflet, un singur crez de viaţă, deosebirile nefăcând decât să le unească, completându-se prin aceasta una pe alta.

Şi pentru că obiceiul cere ca la începutul unui album să se dea şi o descriere, care să uşureze înţelegerea ilustraţiilor, o vom da şi noi pentru România din pozele noastre.

Nu vom da date istorice şi nici geografice, pentru că pe acestea le puteţi avea mai complete şi mai exacte, din lucrările savanţilor noştri.

Vă vom prezenta însă unul din miile de tipuri întâlnite în timpul peregrinărilor pe întinsul ţării.

Este mătuşa Dina din Breaza Făgăraşului. O veţi întâlni oricând şi oriunde în ţinuturile româneşti. Va fi poate mai înaltă, mai bătrână sau mai tânără; va avea şi alte nume, dar până la urmă va trebui să recunoaşteţi, că tot ea este.

Iat-o pe a noastră.

Dacă vii din Făgăraş, ca să ajungi la Breaza, nu este alt mijloc decât căruţa sau… picioarele. Pentru că aduceam mult material fotografic, am închiriat o căruţă** şi pornind după amiază din Făgăraş, pe înnoptat am ajuns la Breaza. Cu mine mai erau încă două persoane. Găzduirea o aranjasem dinainte, la o notabilitate a satului, aşa că nu aveam nici o grijă. În ajun însă, această notabilitate găzduise un om care s-ar fi putut să fie hoţ. Cazul era suspect şi se cerceta de jandarmi. Fapt este că intrase frica de hoţi în bietul om şi când ne-a văzut venind, a refuzat să ne mai găzduiască. Insistenţe, legitimaţii, implorări, zadarnic. Între timp, noapte. Ce să facem ?

Pe când stam şi chibzuiam, vedem trecând pe lângă noi, o umbră. O oprim şi cerem găzduire. Ne răspunde o voce sonoră, energică:

– Păi numai de v-o place!

Mai era de ales? Trecem câteva case mai departe şi ne oprim în faţa uneia strălucind în lumina focului din cuhnie***. Intrăm înăuntru, ne aprinde lampa şi rămânem cu gurile căscate. Două camere mari acoperite cu covoare, paturi bune cu saltele moi ne îmbiau la odihnă. Nu ne-ar mai fi trebuit nimic. Nu mai spun, că preţul cerut era pe sfert cât s-ar fi cuvenit.

– Domnişorilor, oare n-aţi fi flămânzi? Până vă desfaceţi lucrurile eu vă pregătesc ceva de mâncare.

Întreba şi răspundea singură.

Nici n-am terminat bine, că ne pomenim cu mătuşa Dina – căci ea este:

– Ei, gata sunteti Domnişorilor ?

– Gata! – răspundem noi şi luându-ne proviziile trecem în cuhnie, unde pe o masă acoperită de un şervet curat trona o mămăliguţă, jumări, lapte, ba şi niste costiţă friptă.

O chemăm lângă noi, dar vine numai ca să stea de vorbă şi ne povesteşte într-un fel care ne face să uităm de oboseală şi de somn. Mătuşa Dina are toţi copiii învăţaţi. Unul este inginer, o fată profesoară, altul la liceu. Nu s-a prea înţeles cu bărbatul, care i-ar fi vrut mai de ajutor acasă. A făcut ea singură cum a putut; a închiriat casa drumeţilor care veneau să urce munţii, a negustorit, a făcut de toate, dar a reuşit. La mătuşa Dina toate au înfăţişare veselă; ea nu vede decât partea comică a lucrurilor, de aceea noi râderm, râdem de ne tăvălim. Ne povesteşte viaţa satului, conflictele ei cu oamenii din cauza deosebirilor de vederi şi câte altele. Când ne aducem aminte de somn este ora două şi jumătate noaptea.

A doua zi abia s-a luminat de ziuă şi vocea mătuşii Dina ne trezeşte şi ne îndeamnă la treabă.

Călăuza noastră, Ghiţă, un adevărat om al munţilor, a şi fost chemat de mătuşa Dina şi ne aşteaptă.

În ajunul înapoierii la Făgăraş, pe valea Brescioarei, ne-a prins o furtună grozavă. Drumul ducea pe marginea pârâului. Ploaia însă a umflat pârâul şi a ridicat apele, acoperind drumul. Ne-am scos ciorapii din bocanci şi am pornit aşa la trap spre sat, drum de 10 km. Morţi de oboseală, uzi complet de ploaia care nu vroia să înceteze şi nemaisimţind frigul care ne înconjura, ajungem în sfârşit în sat.

Cum ne vede, mătuşa Dina strigă înfocată pe ,,Gligoriţă„, cel mai mic băiat al ei şi îl trimite să ia o sticlă de spirt. Până când vine Gligoriţă, ne scoatem toate boarfele ude de pe noi şi îmbrăcăm straie ţărăneşti. Vine spirtul, îl fierbe, nu ştiu ce dresuri mai adaugă în el şi ni-l dă să bem.

Ne-a culcat apoi ca pe nişte copii şi ne-a sculat la masă.

A doua zi, sănătoşi şi teferi, ne-am despărţit de mătuşa Dina cum ne-am despărţit de atâţia alţii.

Alte peisaje, alte mătuşi Dina. Tuturor, dragostea şi recunoştinţa noastră.

N. I.”

 *În 1938 Basarabia, Bucovina de nord, Tinutul Herței (1918-1940) și Dobrogea de sud (1913-1940) aparţineau României.România interbelică a avut extinderea teritorială maximă din istoria României (295.641 km2)

**În anii 1930 autovehicolele de transport persoane erau foarte rare.

***Cuvânt de origine ucraineană desemnând bucătăria de vară a unei gospodării țărănești.

ROMANIA_1938

Mănăstirea cisterciană de la Cârța – Țara Făgărașului

Mănăstirea cisterciană de la Cârța – Țara Făgărașului – România

Cârța, un sat din ținutul istoric Țara Făgărașului. Am trecut de nenumărate ori pe DN1, spre Sibiu, fără să știu că la doar 35 de kilometri de Făgăraș, se află ruinele unei mănăstiri cisterciene, unul dintre cele mai vechi și importante monumente ale stiului gotic timpuriu din Transilvania secolului al XIII-lea. Fosta mănăstire cisterciană din Țara Făgărașului, este situată pe malul stâng al Oltului, între municipiile Făgăraș și Sibiu, în vecinătatea localităților Cârța si Cârțișoara.

Picture 098

Pe teritoriul României au funcționat două mănăstiri cisterciene: una la Igriș, în județul Timiș și alta la Cârța. Mănăstirea Cârța a fost înființată în 1205-1206, de călugării mănăstirii de la Igriș, din Lunca Banatului, ca filială a acestei mănăstiri, fondată încă din anul 1179. Fiecare mănăstire își păstra autonomia, deși făcea parte din aceeași mare familie a ordinului cistercian. Mănăstirea Cârța a reușit să se refacă după invazia tătarilor din 1241-1242, însă a fost desființată două sute de ani mai târziu.

Picture 005

Un document emis de cancelaria regală maghiară înainte de 30 noiembrie 1223 care se referă la evenimente care au avut loc în Țara Făgărașului în primii ani ai secolului al XIII-lea, între 1205-1206, relatează dotarea mănăstirii cisterciene Cârța cu un domeniu, un pământ retras autorității juridice a locuitorilor săi români (terra…exempta de Blacis). Teritoriul, donat de regele Andrei al II-lea al Ungariei, pe care a fost fondată și construită mănăstirea, era delimitat de râul Olt la nord, râul Arpaș la est, râul Cârțișoara la vest, Munții Făgărașului la sud.

După mijlocul secolului al XIII-lea, teritoriul Țării Făgărașului a fost desemnat și prin denumirea de Țara Cârței. Această denumire, derivată din numele centrului contemporan politico-administrativ al teritoriului și anume localitatea Cârța, apare atestată în izvoarele scrise în anul 1252 (terra Olacorum…de Kyrch), fiind utilizat în special de populația germană până în secolele XVII-XVIII – Cherrzerland.

        Terra Blacorum sau terra Olacorum sunt denumiri compuse care înseamnă Țara vlahilor, adică Țara românilor, în care apare etnonimul maghiar atribuit românilor, acela de vlah sau olah.

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Ordinul cistercian, în latină Ordo Cisterciensis, este un ordin călugăresc catolic. Astăzi, există în lume peste 3800 de călugări cistercieni aflați în peste 170 de mănăstiri, dintre care 600 sunt în Franța, în 16 comunități. Nucleul ordinului l-au constituit inițial, călugării mănăstirii benedictine din Cîteaux (Franța), care sub conducerea abatelui Robert de Molesme au decis în anul 1098 să respecte în mod strict regula Sfântului Benedict, așa cum a fost scrisă de acesta în anul 540. Numele ordinului provine de la denumirea latină a localității Cîteaux (în latină Cistercium= trestie). Răspândirea cistercienilor în mai multe țări a început sub conducerea sfântului Bernard de Clairvaux. Cistercienii au cultivat și răspândit un stil arhitectonic simplu și sobru inspirat din formele stilului romanic matur, deosebit de stilul fastuoaselor mănăstiri benedictine construite pe culmile munților și ale dealurilor. Cistercienii hotărâsera să asaneze mlaștinile și să construiască pe terenul eliberat. Călugării cistercieni alegeau văi pustii și neprimitoare, înconjurate de codri, pentru a câștiga teren care nu folosea de fapt nimănui, pentru a oferi loc și hrană oamenilor nevoiași. In scurt timp, cistercienii au început să fie admirați chiar și de benedictini, care spuneau: „dați calugărilor de la Cistercium o mlaștină pustie sau o pădure sălbatică, lăsați să treacățiva ani și veți găsi acolo nu numai biserici frumoase, ci și așezări omenești”. Același lucru s-a întâmplat acum 800 de ani și la Cârța din județul Sibiu, România. Călugării veniți din Franța au construit o mare și prosperă mănăstire. Mai mult, călugării cistercieni cu rase monahale albe, au fost un model de viață și comportament pentru populația autohtonă.

Spre sfârșitul secolului al XIII-lea, în apropiere, pe malul drept al Oltului, mănăstirea cisterciană a fondat asezarea Cârța, cunoscută și sub vechea denumire de Cârța Săsească, iar pe Valea Hartibaciului a întemeiat localitatea Apoș. Ambele așezări au fost populate cu sași. Cea mai veche grupă a populaţiei germane care s-a stabilit în Europa de sud-est a fost cea a saşilor transilvăneni. In secolul al XII-lea ei au dat curs chemării regelui ungar Geza al II-lea care a promovat colonizarea germanilor în est, în „Ţara de dincolo de păduri” (terra ultrasilvana) pentru a se proteja de invaziile mongolilor şi ale tătarilor. Prin Bula de aur a regelui Ungariei Andrei al II-lea se asigura saşilor transilvăneni, după numai un secol de la sosirea lor, o largă autonomie juridică, politică, economică şi clericală.

Un alt document, emis la 29 ianuarie 1322 de regele Carol Robert de Anjou al Ungariei, conține informația că mănăstirii cisterciene Cârța îi erau aservite zece așezări din zonă.

OLYMPUS DIGITAL CAMERAOLYMPUS DIGITAL CAMERA

OLYMPUS DIGITAL CAMERAOLYMPUS DIGITAL CAMERA

Statuia cavalerului medieval din nava principală a fostei biserici, amintește parcă de spiritul cavalerilor Templieri, Ospitalieri sau Teutoni:

OLYMPUS DIGITAL CAMERAOLYMPUS DIGITAL CAMERA

Mănăstirea cisterciană a fost desființată la ordinul regelui Matei Corvinul, în anul 1447. Ea a fost preluată, reconstruită parțial și îngrijită de comunitatea sașilor trăitori în această zonă. Fosta mănăstire cisterciană este în prezent biserică evanghelică a comunității locale germane.

OLYMPUS DIGITAL CAMERAOLYMPUS DIGITAL CAMERA

OLYMPUS DIGITAL CAMERAOLYMPUS DIGITAL CAMERA

Picture 008OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Picture 013Picture 015

Picture 012

Picture 083Picture 092

Picture 044

Vizitarea mănăstirii cisterciene de la Cârța te transpune în cu totul altă lume, nu-i așa?

Autor: Nicolae Sabin Dordea; Imagini foto: Marius Ciontu

CETATEA FAGARASULUI – IN IMAGINI

Foto: Claudia Adina DORDEA

Ca în fiecare an, de Crăciun, Cetatea Fagărăşului este îmbrăcată de sărbătoare:

net IMG_5725 bnet IMG_5738 bnet IMG_5792 bnet IMG_5736 bnet IMG_5749 b

net IMG_5757bnet IMG_5775 b

Cetatea Fagărăşului vara:

net IMG_0028net IMG_0031net IMG_0150net IMG_9999

net IMG_0155net IMG_0182

Statuia Doamnei Stanca, soţia voievodului Mihai Viteazul:

IMG_9986IMG_9981IMG_9983

IMG_9987

Cetatea Fagărăşului, iarna 2012, la prima zăpadă:

IMG_9967IMG_9970IMG_9973IMG_9976IMG_9977Frumos, nu-i asa ?