LISTA MONEDELOR ROMANESTI 1867-2011

Principatul Romaniei 1867-1881 Carol I

Nr.	Valoare nominala	An emitere	Diametru	Greutate	Compozitie – Metal	Monetarie
1	1 banu	1867	15 mm	1 g	Cu 95%, Sn 4%, Zn 1%	Watt \ Heaton
2	2 bani	1867	20 mm	2 g	Cu 95%, Sn 4%, Zn 1%	Watt \ Heaton
3	5 bani	1867	25 mm	5 g	Cu 95%, Sn 4%, Zn 1%	Watt \ Heaton
4	10 bani	1867	30 mm	10 g	Cu 95%, Sn 4%, Zn 1%	Watt \ Heaton
5	20 lei	1868	21 mm	6.452 g	Au 90%, Cu 10%	Bucharest
6	1 leu	1870	23 mm	5 g	Ag 83.5%, Cu 16.5%	Bucharest
7	20 lei	1870	21 mm	6.452 g	Au 90%, Cu 10%	Bucharest
8	2 lei	1872	27 mm	10 g	Ag 83.5%, Cu 16.5%	Allard, Brussels
9	50 bani	1973	18 mm	2.5 g	Ag 83.5%, Cu 16.5%	Allard, Brussels
10	1 leu	1873	23 mm	5 g	Ag 83.5%, Cu 16.5%	Allard, Brussels
11	2 lei	1873	27 mm	10 g	Ag 83.5%, Cu 16.5%	Allard, Brussels
12	1 leu	1874	23 mm	5 g	Ag 83.5%, Cu 16.5%	Allard, Brussels
13	2 lei	1875	27 mm	10 g	Ag 83.5%, Cu 16.5%	Allard, Brussels
14	50 bani	1876	18 mm	2.5 g	Ag 83.5%, Cu 16.5%	Allard, Brussels
15	1 leu	1876	23 mm	5 g	Ag 83.5%, Cu 16.5%	Allard, Brussels
16	2 lei	1876	27 mm	10 g	Ag 83.5%, Cu 16.5%	Allard, Brussels
17	2 bani	1879	20 mm	2 g	Cu 95%, Sn 4%, Zn 1%	Bucharest
18	2 bani	1880	20 mm	2 g	Cu 95%, Sn 4%, Zn 1%	Bucharest
19	5 lei	1880	37 mm	25 g	Ag 90%, Cu 10%	Bucharest
20	2 bani	1881	20 mm	2 g	Cu 95%, Sn 4%, Zn 1%	Bucharest
21	50 bani	1881	18 mm	2.5 g	Ag 83.5%, Cu 16.5%	Vienna
22	1 leu	1881	23 mm	5 g	Ag 83.5%, Cu 16.5%	Vienna
23	2 lei	1881	27 mm	10 g	Ag 83.5%, Cu 16.5%	Vienna
24	5 lei	1881	37 mm	25 g	Ag 90%, Cu 10%	Bucharest

Regatul Romaniei 1881-1914 Carol I

Nr.	Valoare nominala	An emitere	Diametru	Greutate	Compozitie – Metal	Monetarie
25	5 lei	1881	37 mm	25 g	Ag 90%, Cu 10%	Bucharest
26	2 bani	1881	20 mm	2 g	Cu 95%, Sn 4%, Zn 1%	Bucharest
27	5 bani	1882	25 mm	5 g	Cu 95%, Sn 4%, Zn 1%	Bucharest
28	5 lei	1881	37 mm	25 g	Ag 90%, Cu 10%	Bucharest
29	1 ban	1883	15 mm	1 g	Cu 95%, Sn 4%, Zn 1%	Bucharest
30	5 bani	1883	25 mm	5 g	Cu 95%, Sn 4%, Zn 1%	Bucharest
31	5 lei	1883	37 mm	25 g	Ag 90%, Cu 10%	Bucharest
32	20 lei	1883	21 mm	6.452 g	Au 90%, Cu 10%	Bucharest
33	5 bani	1884	25 mm	5 g	Cu 95%, Sn 4%, Zn 1%	Bucharest
34	50 bani	1884	18 mm	2.5 g	Ag 83.5%, Cu 16.5%	Bucharest
35	1 leu	1884	23 mm	5 g	Ag 83.5%, Cu 16.5%	Bucharest
36	5 lei	1884	37 mm	25 g	Ag 90%, Cu 10%	Bucharest
37	20 lei	1884	21 mm	6.452 g	Au 90%, Cu 10%	Bucharest
38	5 bani	1885	25 mm	5 g	Cu 95%, Sn 4%, Zn 1%	Bucharest
39	50 bani	1885	18 mm	2.5 g	Ag 83.5%, Cu 16.5%	Bucharest
40	1 leu	1885	23 mm	5 g	Ag 83.5%, Cu 16.5%	Bucharest
41	5 lei	1885	37 mm	25 g	Ag 90%, Cu 10%	Bucharest
42	1 ban	1888	15 mm	1 g	Cu 95%, Sn 4%, Zn 1%	Bucharest
43	20 lei	1890	21 mm	6.452 g	Au 90%, Cu 10%	Bucharest
44	50 bani	1894	18 mm	2.5 g	Ag 83.5%, Cu 16.5%	Brussels
45	1 leu	1894	23 mm	5 g	Ag 83.5%, Cu 16.5%	Brussels
46	2 lei	1894	27 mm	10 g	Ag 83.5%, Cu 16.5%	Brussels
47	1 ban	1900	15 mm	1 g	Cu 95%, Sn 4%, Zn 1%	Hamburg
48	2 bani	1900	20 mm	2 g	Cu 95%, Sn 4%, Zn 1%	Hamburg
49	5 bani	1900	19 mm	3 g	Cu 75%, Ni 25%	Brussels
50	10 bani	1900	22 mm	4.5 g	Cu 75%, Ni 25%	Brussels
51	20 bani	1900	25 mm	7 g	Cu 75%, Ni 25%	Brussels
52	50 bani	1900	18 mm	2.5 g	Ag 83.5%, Cu 16.5%	Hamburg
53	1 leu	1900	23 mm	5 g	Ag 83.5%, Cu 16.5%	Hamburg
54	2 lei	1900	27 mm	10 g	Ag 83.5%, Cu 16.5%	Hamburg
55	50 bani	1901	18 mm	2.5 g	Ag 83.5%, Cu 16.5%	Hamburg
56	1 leu	1901	23 mm	5 g	Ag 83.5%, Cu 16.5%	Hamburg
57	2 lei	1901	27 mm	10 g	Ag 83.5%, Cu 16.5%	Hamburg
58	5 lei	1901	38 mm	25 g	Ag 83.5%, Cu 16.5%	Hamburg
59	5 bani	1905	19 mm	2.5 g	Cu 75%, Ni 25%	Brussels
60	10 bani	1905	22 mm	4 g	Cu 75%, Ni 25%	Brussels
61	20 bani	1905	25 mm	6 g	Cu 75%, Ni 25%	Brussels
62	5 bani	1906	19 mm	2.5 g	Cu 75%, Ni 25%	Brussels \ Hamburg
63	10 bani	1906	22 mm	4 g	Cu 75%, Ni 25%	Brussels \ Hamburg
64	20 bani	1906	25 mm	6 g	Cu 75%, Ni 25%	Brussels \ Hamburg
65	1 leu	1906	23 mm	5 g	Ag 83.5%, Cu 16.5%	Brussels
66	5 lei	1906	38 mm	25 g	Ag 83.5%, Cu 16.5%	Brussels
67	12 1/2 lei	1906	21 mm	4.0325 g	Au 90%, Cu 10%	Brussels
68	20 lei	1906	21 mm	6.552 g	Au 90%, Cu 10%	Brussels
69	25 lei	1906	30 mm	8.065 g	Au 90%, Cu 10%	Brussels
70	50 lei	1906	35 mm	16.13 g	Au 90%, Cu 10%	Brussels
71	100 lei	1906	40 mm	32.26 g	Au 90%, Cu 10%	Brussels
72	50 bani	1910	18 mm	2.5 g	Ag 83.5%, Cu 16.5%	Brussels Hamburg
73	1 leu	1910	23 mm	5 g	Ag 83.5%, Cu 16.5%	Brussels Hamburg
74	2 lei	1910	27 mm	10 g	Ag 83.5%, Cu 16.5%	Brussels Hamburg
75	50 bani	1911	18 mm	2.5 g	Ag 83.5%, Cu 16.5%	Hamburg
76	1 leu	1911	23 mm	5 g	Ag 83.5%, Cu 16.5%	Hamburg
77	2 lei	1911	27 mm	10 g	Ag 83.5%, Cu 16.5%	Hamburg
78	50 bani	1912	18 mm	2.5 g	Ag 83.5%, Cu 16.5%	Hamburg
79	1 leu	1912	23 mm	5 g	Ag 83.5%, Cu 16.5%	Hamburg
80	2 lei	1912	27 mm	10 g	Ag 83.5%, Cu 16.5%	Hamburg
81	50 bani	1914	18 mm	2.5 g	Ag 83.5%, Cu 16.5%	Brussels Hamburg
82	1 leu	1914	23 mm	5 g	Ag 83.5%, Cu 16.5%	Brussels Hamburg
83	2 lei	1914	27 mm	10 g	Ag 83.5%, Cu 16.5%	Brussels Hamburg

 

Regatul Romaniei 1914-1927 Ferdinand I

Nr.	Valoare nominala	An emitere	Diametru	Greutate	Compozitie – Metal	Monetarie
84	25 bani	1921	19 mm	0.896 g	Al 100%	Huguenin
85	50 bani	1921	21 mm	1.203 g	Al 100%	Huguenin
86	20 lei	1922	21 mm	6.4521 g	Au 90%, Cu 10%	London
87	25 lei	1922	30 mm	8.065 g	Au 90%, Cu 10%	London
88	50 lei	1922	35 mm	16.13 g	Au 90%, Cu 10%	London
89	100 lei	1922	40 mm	32.26 g	Au 90%, Cu 10%	London
90	1 lei	1924	21 mm	3.5 g	Cu 75%, Ni 25%	Brussels \ Poissy
91	2 lei	1924	25 mm	7 g	Cu 75%, Ni 25%	Brussels \ Poissy

Regatul Romaniei 1927-1930 Mihai I

Nr.	Valoare nominala	An emitere	Diametru	Greutate	Compozitie – Metal	Monetarie
92	5 lei	1930	21 mm	3.5 g	Cu 79%, Zn 20%, Ni 1%	Paris \ Heaton \ Birmingham
93	20 lei	1930	27 mm	7.5 g	Cu 79%, Zn 20%, Ni 1%	Paris \ Heaton \ Birmingham

Regatul Romaniei 1930-1940 Carol II

Nr.	Valoare nominala	An emitere	Diametru	Greutate	Compozitie – Metal	Monetarie
94	10 lei	1930	23 mm	5 g	Cu 79%, Zn 20%, Ni 1%	Paris \ Heaton \ Birmingham
95	20 lei	1930	27 mm	7.5 g	Cu 79%, Zn 20%, Ni 1%	Paris \ Heaton \ Birmingham
96	100 lei	1932	31 mm	14 g	Ag 50%, Cu 40%, Zn 5%, Ni 5%	Paris \ Heaton
97	250 lei	1935	29 mm	13.5 g	Ag 75%, Cu 25%	Bucharest
98	100 lei	1936	27 mm	8.2 g	Ni 97.5%, Imp 2.5%	Bucharest
99	50 lei	1937	24 mm	5.83 g	Ni 97.5%, Imp 2.5%	Bucharest
100	1 leu	1938	18 mm	2.75 g	Cu 80%, Zn 19%, Ni 1%	Bucharest
101	50 lei	1938	24 mm	5.83 g	Ni 97.5%, Imp 2.5%	Bucharest
102	100 lei	1938	27 mm	8.2 g	Ni 97.5%, Imp 2.5%	Bucharest
103	1 leu	1939	18 mm	2.75 g	Cu 80%, Zn 19%, Ni 1%	Bucharest
104	20 lei	1939	21 mm	6.5 g	Au 90%, Cu 10%	Bucharest
105	20 lei	1939	21 mm	6.5 g	Au 90%, Cu 10%	Bucharest
106	100 lei	1939	35 mm	32.5 g	Au 90%, Cu 10%	Bucharest
107	100 lei	1939	35 mm	32.5 g	Au 90%, Cu 10%	Bucharest
108	–	1939	41 mm	42 g	Au 90%, Cu 10%	Bucharest
109	–	1939	41 mm	42 g	Au 90%, Cu 10%	Bucharest
110	250 lei	1939	30 mm	12 g	Ag 83.5%, Cu 16.5%	Bucharest
111	1 leu	1940	18 mm	2.75 g	Cu 80%, Zn 19%, Ni 1%	Bucharest
112	20 lei	1940	21 mm	6.5 g	Au 90%, Cu 10%	Bucharest
113	20 lei	1940	21 mm	6.5 g	Au 90%, Cu 10%	Bucharest
114	100 lei	1940	35 mm	32.5 g	Au 90%, Cu 10%	Bucharest
115	100 lei	1940	35 mm	32.5 g	Au 90%, Cu 10%	Bucharest
116	–	1940	41 mm	42 g	Au 90%, Cu 10%	Bucharest
117	–	1940	41 mm	42 g	Au 90%, Cu 10%	Bucharest
118	250 lei	1940	30 mm	12 g	Ag 83.5%, Cu 16.5%	Bucharest

Regatul Romaniei 1940-1947 Mihai I

Nr.	Valoare nominala	An emitere	Diametru	Greutate	Compozitie – Metal	Monetarie
119	250 lei	1940	30 mm	12 g	Ag 83.5%, Cu 16.5%	Bucharest
120	1 leu	1941	18 mm	2.75 g	Cu 80%, Zn 19%, Ni 1%	Bucharest
121	2 lei	1941	20 mm	3.2 g	Zn 100%	Bucharest
122	250 lei	1941	30 mm	12 g	Ag 83.5%, Cu 16.5%	Bucharest
123	250 lei	1941	30 mm	12 g	Ag 83.5%, Cu 16.5%	Bucharest
124	500 lei	1941	37 mm	25 g	Ag 83.5%, Cu 16.5%	Bucharest
125	5 lei	1942	23 mm	4.5 g	Zn 100%	Berlin
126	20 lei	1942	26 mm	6 g	Zn 100%	Bucharest
127	200 lei	1942	24 mm	6 g	Ag 83.5%, Cu 16.5%	Bucharest
128	20 lei	1943	26 mm	6 g	Zn 100%	Bucharest
129	100 lei	1943	28 mm	8.5 g	Ni plated iron	Bucharest
130	20 lei	1944	26 mm	6 g	Zn 100%	Bucharest
131	100 lei	1944	28 mm	8.5 g	Ni plated iron	Bucharest
132	500 lei	1944	32 mm	12 g	Ag 70%, Cu 30%	Bucharest
133	–	1944	21 mm	6.55 g	Au 90%, Cu 10%	Bucharest
134	200 lei	1945	27 mm	7.5 g	Cu 80%, Zn 19%, Ni 1%	Bucharest
135	500 lei	1945	30 mm	10 g	Cu 80%, Zn 19%, Ni 1%	Bucharest
136	500 lei	1946	24 mm	1.5 g	Al 100%	Bucharest
137	2000 lei	1946	24 mm	5.2 g	Cu 80%, Zn 19%, Ni 1%	Bucharest
138	25000 lei	1946	32 mm	12.5 g	Ag 70%, Cu 30%	Bucharest
139	100000 lei	1946	37 mm	25 g	Ag 70%, Cu 30%	Bucharest
140	10000 lei	1947	27 mm	10 g	Cu 80%, Zn 19%, Ni 1%	Bucharest
141	50 bani	1947	16 mm	1.7 g	Cu 80%, Zn 19%, Ni 1%	Hungary
142	1 leu	1947	18 mm	2.5 g	Cu 80%, Zn 19%, Ni 1%	Hungary
143	2 lei	1947	21 mm	3.5 g	Cu 80%, Zn 19%, Ni 1%	Czechoslovakia
144	5 lei	1947	23 mm	1.5 g	aluminum	Hungary

Republica Populara Romana 1947-1965

Nr.	Valoare nominala	An emitere	Diametru	Greutate	Compozitie – Metal	Monetarie
145	5 lei	1948	23 mm	1.5 g	aluminum	Bucharest
146	–	1948	37 mm	25 g	Ag 83.5%, Cu 16.5%	Bucharest
147	1 leu	1949	16 mm	1.83 g	Cu 80%, Zn 19%, Ni 1%	Bucharest
148	5 lei	1949	23 mm	1.5 g	aluminum	Bucharest
149	1 leu	1950	16 mm	1.83 g	Cu 80%, Zn 19%, Ni 1%	Bucharest
150	2 lei	1950	18 mm	2.44 g	Cu 80%, Zn 19%, Ni 1%	Bucharest
151	5 lei	1950	23 mm	1.5 g	aluminum	Bucharest
152	1 leu	1951	16 mm	1.83 g	Cu 80%, Zn 19%, Ni 1%	Bucharest
153	1 leu	1951	16 mm	0.61 g	Al 100%	Bucharest
154	2 lei	1951	18 mm	2.44 g	Cu 80%, Zn 19%, Ni 1%	Bucharest
155	2 lei	1951	18 mm	0.84 g	aluminum	Bucharest
156	5 lei	1951	23 mm	1.5 g	aluminum	Bucharest
157	20 lei	1951	26 mm	2.12 g	aluminum	Bucharest
158	1 leu	Jan 1952	16 mm	0.61 g	aluminum	Bucharest
159	2 lei	Jan 1952	18 mm	0.84 g	aluminum	Bucharest
160	1 ban	1952	15 mm	1 g	bronze	Moscow
161	3 bani	1952	18 mm	2 g	bronze	Moscow
162	5 bani	1952	20 mm	2.4 g	bronze	Moscow
163	10 bani	1952	17 mm	1.7 g	cupronickel	Moscow
164	25 bani	1952	22 mm	3.6 g	cupronickel	Moscow
165	1 ban	1953	15 mm	1 g	bronze	Bucharest
166	3 bani	1953	18 mm	2 g	bronze	Bucharest
167	5 bani	1953	20 mm	2.4 g	bronze	Bucharest
168	25 bani	1953	22 mm	3.6 g	cupronickel	Bucharest
169	1 ban	1954	15 mm	1 g	bronze	Bucharest
170	3 bani	1954	18 mm	2 g	bronze	Bucharest
171	5 bani	1954	20 mm	2.4 g	bronze	Bucharest
172	10 bani	1954	17 mm	1.7 g	cupronickel	Bucharest
173	25 bani	1954	22 mm	3.6 g	cupronickel	Bucharest
174	5 bani	1955	20 mm	2.4 g	bronze	Bucharest
175	10 bani	1955	17 mm	1.7 g	cupronickel	Bucharest
176	25 bani	1955	22 mm	3.6 g	cupronickel	Bucharest
177	50 bani	1955	25 mm	4.55 g	cupronickel	Bucharest
178	5 bani	1956	20 mm	2.4 g	bronze	Bucharest
179	10 bani	1956	17 mm	1.7 g	cupronickel	Bucharest
180	50 bani	1956	25 mm	4.55 g	cupronickel	Bucharest
181	5 bani	1957	20 mm	2.4 g	bronze	Bucharest
182	15 bani	1960	19.5 mm	2.87 g	nickel plated steel	Bucharest
183	25 bani	1960	22 mm	3.38 g	nickel plated steel	Bucharest
184	5 bani	1963	16 mm	1.7 g	nickel plated steel	Bucharest
185	1 leu	1963	24 mm	5.06 g	nickel plated steel	Bucharest
186	3 lei	1963	27 mm	5.86 g	nickel plated steel	Bucharest

Republica Socialista Romania 1965-1989

Nr.	Valoare nominala	An emitere	Diametru	Greutate	Compozitie – Metal	Monetarie
186	5 bani	1966	16 mm	1.7 g	nickel plated steel	Bucharest
187	15 bani	1966	19.5 mm	2.87 g	nickel plated steel	Bucharest
189	25 bani	1966	22 mm	3.38 g	nickel plated steel	Bucharest
190	1 leu	1966	24 mm	5.06 g	nickel plated steel	Bucharest
191	3 lei	1966	27 mm	5.86 g	nickel plated steel	Bucharest
192	5 bani	1975	16 mm	0.6 g	aluminum	Bucharest
193	15 bani	1975	19.5 mm	1 g	aluminum	Bucharest
194	5 lei	1978	29 mm	2.8 g	aluminum	Bucharest
195	25 bani	1982	22 mm	1.3 g	aluminum	Bucharest
196	50 lei	1983	? mm	13.88 g	Ag 92.5%	Philadelphia
197	100 lei	1982	? mm	27.75 g	Ag 92.5%	Philadelphia
198	100 lei	1983	? mm	27.75 g	Ag 92.5%	Philadelphia
199	500 lei	1982	23 mm	7.2 g	Au 90%, Cu 10%	Philadelphia
200	500 lei	1983	23 mm	7.2 g	Au 90%, Cu 10%	Philadelphia
201	1000 lei	1983	27 mm	14.4 g	Au 90%, Cu 10%	Philadelphia

Romania 1989-2012

Nr.	Valoare nominala	An emitere	Diametru	Greutate	Compozitie – Metal	Monetarie
202	10 lei	1990	23 mm	4.65 g	Ni plated steel	Bucharest
203	10 lei	1991	23 mm	4.65 g	Ni plated steel	Bucharest
204	20 lei	1991	24 mm	5 g	brass plated steel	Bucharest
205	50 lei	1991	26 mm	5.9 g	brass plated steel	Bucharest
206	100 lei	1991	29 mm	8.75 g	Ni plated steel	Bucharest
207	1 leu	1992	19 mm	2.5 g	Cu plated steel	Bucharest
208	5 lei	1992	21 mm	3.35 g	Ni plated steel	Bucharest
209	10 lei	1992	23 mm	4.65 g	Ni plated steel	Bucharest
210	20 lei	1992	24 mm	5 g	brass plated steel	Bucharest
211	50 lei	1992	26 mm	5.9 g	brass plated steel	Bucharest
212	100 lei	1992	29 mm	8.75 g	Ni plated steel	Bucharest
213	1 leu	1993	19 mm	2.5 g	Cu plated steel	Bucharest
214	5 lei	1993	21 mm	3.35 g	Ni plated steel	Bucharest
215	10 lei	1993	23 mm	4.65 g	Ni plated steel	Bucharest
216	20 lei	1993	24 mm	5 g	brass plated steel	Bucharest
217	50 lei	1993	26 mm	5.9 g	brass plated steel	Bucharest
218	100 lei	1993	29 mm	8.75 g	Ni plated steel	Bucharest
219	1 leu	1994	19 mm	2.5 g	Cu plated steel	Bucharest
220	5 lei	1994	21 mm	3.35 g	Ni plated steel	Bucharest
221	10 lei	1994	23 mm	4.65 g	Ni plated steel	Bucharest
222	20 lei	1994	24 mm	5 g	brass plated steel	Bucharest
223	50 lei	1994	26 mm	5.9 g	brass plated steel	Bucharest
224	100 lei	1994	29 mm	8.75 g	Ni plated steel	Bucharest
225	1 leu	1995	19 mm	2.5 g	Cu plated steel	Bucharest
226	5 lei	1995	21 mm	3.35 g	Ni plated steel	Bucharest
227	10 lei	1995	23 mm	4.65 g	Ni plated steel	Bucharest
228	20 lei	1995	24 mm	5 g	brass plated steel	Bucharest
229	50 lei	1995	26 mm	5.9 g	brass plated steel	Bucharest
230	100 lei	1995	29 mm	8.75 g	Ni plated steel	Bucharest
231	10 lei	1995	23 mm	4.65 g	Ni plated steel	Bucharest – FAO 50
232	100 lei	1995	37 mm	27.5 g	Ag 92.5%	Bucharest FAO 50
233	1 leu	1996	19 mm	2.5 g	Cu plated steel	Bucharest
234	20 lei	1996	24 mm	5 g	brass plated steel	Bucharest
235	50 lei	1996	26 mm	5.9 g	brass plated steel	Bucharest
236	100 lei	1996	29 mm	8.75 g	Ni plated steel	Bucharest
237	10 lei	1996	23 mm	5 g	Ni plated steel	Bucharest – EC England
238	100 lei	1996	37 mm	27 g	Ag 92.5%	Bucharest EC England
239	10 lei	1996	23 mm	5 g	Ni plated steel	Bucharest – Atlanta
240	10 lei	1996	23 mm	5 g	Ni plated steel	Bucharest – Atlanta
241	10 lei	1996	23 mm	5 g	Ni plated steel	Bucharest – Atlanta
242	10 lei	1996	23 mm	5 g	Ni plated steel	Bucharest – Atlanta
243	10 lei	1996	23 mm	5 g	Ni plated steel	Bucharest – Atlanta
244	10 lei	1996	23 mm	5 g	Ni plated steel	Bucharest – Atlanta
245	100 lei	1996	37 mm	27 g	Ag 92.5%	Bucharest Atlanta
246	100 lei	1996	37 mm	27 g	Ag 92.5%	Bucharest Atlanta
247	100 lei	1996	37 mm	27 g	Ag 92.5%	Bucharest Atlanta
248	100 lei	1996	37 mm	27 g	Ag 92.5%	Bucharest Atlanta
249	100 lei	1996	37 mm	27 g	Ag 92.5%	Bucharest Atlanta
250	100 lei	1996	37 mm	27 g	Ag 92.5%	Bucharest Atlanta
251	10 lei	1996	23 mm	5 g	Ni plated steel	Bucharest FAO Rome
252	100 lei	1996	37 mm	27.5 g	Ag 92.5%	Bucharest FAO Rome
253	100 lei	1996	37 mm	27 g	Ag 92.5%	Bucharest UNICEF
254	100 lei	1998	37 mm	27 g	Ag 92.5%	Bucharest FWC France
255	100 lei	1998	37 mm	27 g	Ag 92.5%	Bucharest Independence
256	100 lei	1998	37 mm	27 g	Ag 92.5%	Bucharest Nagano
257	100 lei	1998	37 mm	27 g	Ag 92.5%	Bucharest Nagano
258	100 lei	1998	37 mm	27 g	Ag 92.5%	Bucharest Nagano
259	500 lei	1998	24 mm	8.64 g	Au 90%	1848 Revolution
260	1000 lei	1998	35 mm	31.103 g	Au 99.9%	1848 Revolution
261	1000 lei	1998	35 mm	31.103 g	Au 99.9%	Transilvania
262	100 lei	1998	37 mm	27 g	Ag 92.5%	Andrei Şaguna
263	500 lei	1999	25 mm	3.7 g	AlMg3	Bucharest
264	500 lei	1999	25 mm	3.7 g	AlMg3	Bucharest Eclipse
265	500 lei	1999	25 mm	3.7 g	AlMg3	Bucharest Eclipse
266	100 lei	1999	37 mm	27 g	Ag 92.5%	Belgica Racovitã
267	100 lei	1999	13.93 mm	1.224 g	Au 99.9%	Coţofeneşti Helmet
268	100 lei	1999	37 mm	27 g	silver	Pope visit in Romania
269	1000 lei	1999	35 mm	31.103 g	gold	Pope visit in Romania
270	500 lei	2000	25 mm	3.7 g	AlMg3	Bucharest
271	1000 lei	2000	22.4 mm	2 g	Al 100%	Bucharest
–	1 leu	2000	19 mm	2.5 g	Cu plated steel	Bucharest Set
–	5 lei	2000	21 mm	3.35 g	Ni plated steel	Bucharest Set
–	10 lei	2000	23 mm	4.65 g	Ni plated steel	Bucharest Set
–	20 lei	2000	24 mm	5 g	brass plated steel	Bucharest Set
–	50 lei	2000	26 mm	5.9 g	brass plated steel	Bucharest Set
–	100 lei	2000	29 mm	8.75 g	Ni plated steel	Bucharest Set
–	500 lei	2000	25 mm	3.7 g	AlMg3	Bucharest Set
–	1000 lei	2000	22 mm	2 g	AlMg3	Bucharest Set
–	500 lei	2000	37 mm	27 g	Ag 92.5%	Alexander the Good
–	2000 lei	2000	35 mm	31.103 g	Au 99.9%	Mihai Eminescu
–	5000 lei	2000	35 mm	31.105 g	Au 99.9%	Union of 1600
–	5000 lei	2000	24 mm	2.5 g	Au	2000 years
–	1000 lei	2001	22.4 mm	2 g	AlMg3	Bucharest
–	5000 lei	2001	24 mm	2.5 g	AlMg3	Bucharest
–	50 lei	2001	14.5 mm	15.551 g	Ag 99.9%	Vuia
–	50 lei	2001	14.5 mm	15.551 g	Ag 99.9%	Coandă
–	50 lei	2001	27 mm	15.551 g	Au 99.9%	Carafoli
–	500 lei	2001	11.75 mm	6.22 g	Au 99.9%	Pietroasa
–	500 lei	2001	11.75 mm	6.22 g	Au 99.9%	Pietroasa
–	500 lei	2001	11.75 mm	6.22 g	Au 99.9%	Pietroasa
–	500 lei	2001	11.75 mm	6.22 g	Au 99.9%	Pietroasa
–	1000 lei	2001	14.5 mm	15.551 g	Ag 99.9%	Dacian-Roman War
–	5000 lei	2001	35 mm	31.105 g	Au 99.9%	Brâncusi
–	1000 lei	2002	22 mm	2 g	AlMg3	Bucharest
–	5000 lei	2002	24 mm	2.5 g	AlMg3	Bucharest
–	1 leu	2002	19 mm	2.5 g	Cu plated steel	Bucharest Set
–	5 lei	2002	21 mm	3.35 g	Ni plated steel	Bucharest Set
–	10 lei	2002	23 mm	4.65 g	Ni plated steel	Bucharest Set
–	20 lei	2002	24 mm	5 g	brass plated steel	Bucharest Set
–	50 lei	2002	26 mm	5.9 g	brass plated steel	Bucharest Set
–	100 lei	2002	29 mm	8.75 g	Ni plated steel	Bucharest Set
–	500 lei	2002	25 mm	3.7 g	AlMg3	Bucharest Set
–	1000 lei	2002	22 mm	2 g	AlMg3	Bucharest Set
–	5000 lei	2002	24 mm	2.5 g	AlMg3	Bucharest Set
–	5000 lei	2002	35 mm	31.103 g	Au 99.9%	Caragiale
–	5000 lei	2002	35 mm	15/10 g	Au 99.9% ring, Ag 99.9% kernel	I.H.Rădulescu
–	50 lei	2002	29.54 mm triangle side	15.551 g	Ag 99.9%	National Parks Retezat
–	50 lei	2002	29.54 mm triangle side	15.551 g	Ag 99.9%	National Parks Pietrosul Mare
–	50 lei	2002	29.54 mm triangle side	15.551 g	Ag 99.9%	National Parks Piatra Craiului
–	100 lei	2002	13.93 mm	1.224 g	Au 99.9%	Coţofeneşti Helmet
–	500 lei	2002	23.19 mm square side	6.22 g	Au 99.9%	Feudal Art Bistriţa Monastery
–	500 lei	2002	23.19 mm square side	6.22 g	Au 99.9%	Feudal Art Mogoşoaia Palace
–	500 lei	2002	23.19 mm square side	6.22 g	Au 99.9%	Feudal Art Colţea Church
–	1000 lei	2003	22 mm	2 g	AlMg3	Bucharest
–	5000 lei	2003	24 mm	2.5 g	AlMg3	Bucharest
–	100 lei	2003	13.93 mm	1.224 g	Au 99.9%	Apahida vulture
–	500 lei	2003	37 mm	31.103 g	Ag 99.9%	Porumbescu
–	500 lei	2003	37 mm	31.103 g	Ag 99.9%	Rîmnic Bishopric
–	5000 lei	2003	35 mm	31.103 g	Au 99.9%	Feudal Art Bran Castle – 625 years
–	50 lei	2003	27 mm	15.551 g	Ag 99.9%	Danube Delta – pelican
–	50 lei	2003	27 mm	15.551 g	Ag 99.9%	Danube Delta – egret
–	50 lei	2003	27 mm	15.551 g	Ag 99.9%	Danube Delta – gull
–	500 lei	2003	37 mm	31.103 g	Ag 99.9%	Numismatic Society
–	1 leu	2003	19 mm	2.5 g	Cu plated steel	Bucharest Set
–	5 lei	2003	21 mm	3.35 g	Ni plated steel	Bucharest Set
–	10 lei	2003	23 mm	4.65 g	Ni plated steel	Bucharest Set
–	20 lei	2003	24 mm	5 g	brass plated steel	Bucharest Set
–	50 lei	2003	26 mm	5.9 g	brass plated steel	Bucharest Set
–	100 lei	2003	29 mm	8.75 g	Ni plated steel	Bucharest Set
–	500 lei	2003	25 mm	3.7 g	AlMg3	Bucharest Set
–	1000 lei	2003	22 mm	2 g	AlMg3	Bucharest Set
–	5000 lei	2003	24 mm	2.5 g	AlMg3	Bucharest Set
–	5000 lei	2004	35 mm	31.103 g	gold	Stephen the Great
–	1000 lei	2004	22 mm	2 g	AlMg3	Bucharest
–	5000 lei	2004	24 mm	2.5 g	AlMg3	Bucharest
–	500 lei	2004	37 mm	31.103 g	Ag 99.9%	Feudal Art – Trei Ierarhi
–	500 lei	2004	37 mm	31.103 g	Ag 99.9%	Feudal Art – Cotroceni
–	500 lei	2004	37 mm	31.103 g	Ag 99.9%	Anghel Saligny
–	500 lei	2004	37 mm	31.103 g	Ag 99.9%	Bucharest University
–	100 lei	2004	13.93 mm	1.224 g	Au 99.9%	Engolpion
–	1 leu	2004	19 mm	2.5 g	Cu plated steel	Bucharest Set
–	100 lei	2004	29 mm	8.75 g	Ni plated steel	Bucharest Set
–	500 lei	2004	25 mm	3.7 g	AlMg3	Bucharest Set
–	1000 lei	2004	22 mm	2 g	AlMg3	Bucharest Set
–	5000 lei	2004	24 mm	2.5 g	AlMg3	Bucharest Set
–	stater	2005	20 mm	8.5 g	Au 99.9%	Koson – replica
–	500 lei	2005	37 mm	31.103 g	Ag 99.9%	125 years BNR
–	1 ban	2005	16.75 mm	2.4 g	brass plated steel	Bucharest
–	5 bani	2005	18.25 mm	2.78 g	copper plated steel	Bucharest
–	10 bani	2005	20.5 mm	4 g	nickel plated steel	Bucharest
–	50 bani	2005	23.75 mm	6.1 g	copper 80%, zinc 15%, nickel 5%	Bucharest
–	1 leu	2005	19 mm	2.5 g	Cu plated steel	Bucharest Set
–	100 lei	2005	29 mm	8.75 g	Ni plated steel	Bucharest Set
–	500 lei	2005	25 mm	3.7 g	AlMg3	Bucharest Set
–	1000 lei	2005	22 mm	2 g	AlMg3	Bucharest Set
–	5000 lei	2005	24 mm	2.5 g	AlMg3	Bucharest Set
–	1 ban	2005	16.75 mm	2.4 g	brass plated steel	Bucharest Set
–	5 bani	2005	18.25 mm	2.78 g	copper plated steel	Bucharest Set
–	10 bani	2005	20.5 mm	4 g	nickel plated steel	Bucharest Set
–	50 bani	2005	23.75 mm	6.1 g	copper 80%, zinc 15%, nickel 5%	Bucharest Set
–	500 lei	2005	35 mm	31.103 g	Au 99.9%	George Enescu
–	10 lei	2005	13.93 mm	1.224 g	Au 99.9%	Perşinari Hoard
–	5 lei	2005	37 mm	31.103 g	Ag 99.9%	Vasiliu Birlic
–	1 ban	2006	16.75 mm	2.4 g	brass plated steel	Bucharest
–	5 bani	2006	18.25 mm	2.78 g	copper plated steel	Bucharest
–	10 bani	2006	20.5 mm	4 g	nickel plated steel	Bucharest
–	50 bani	2006	23.75 mm	6.1 g	copper 80%, zinc 15%, nickel 5%	Bucharest
–	1 leu	2006	37 mm	23.5 g	coppered tombac	140 years Academy
–	5 lei	2006	37 mm	31.103 g	silver 99.9%	140 years Academy
–	50 lei	2006	21 mm	6.452 g	gold 90%	140 years Academy
–	5 or 6 ducats	2006	34.7 mm	17.349 g	gold 90%	Brancoveanu medal-coin – replica
–	1 leu	2006	19 mm	2.5 g	Cu plated steel	Bucharest Set
–	100 lei	2006	29 mm	8.75 g	Ni plated steel	Bucharest Set
–	500 lei	2006	25 mm	3.7 g	AlMg3	Bucharest Set
–	1000 lei	2006	22 mm	2 g	AlMg3	Bucharest Set
–	5000 lei	2006	24 mm	2.5 g	AlMg3	Bucharest Set
–	1 ban	2006	16.75 mm	2.4 g	brass plated steel	Bucharest Set
–	5 bani	2006	18.25 mm	2.78 g	copper plated steel	Bucharest Set
–	10 bani	2006	20.5 mm	4 g	nickel plated steel	Bucharest Set
–	50 bani	2006	23.75 mm	6.1 g	copper 80%, zinc 15%, nickel 5%	Bucharest Set
–	5 lei	2006	37 mm	31.103 g	silver 99.9%	Feudal Art – Ieud Church
–	5 lei	2006	37 mm	31.103 g	silver 99.9%	Danube Commission
–	500 lei	2006	35 mm	31.103 g	gold 99.9%	Patriarchal Cathedral
–	denarius	2006	20 mm	3.36 g	silver 99.9%	emperor Trajan – replica
–	sesterce	2006	33 mm	24 g	coppered tombac	emperor Trajan – replica
–	aureus	2006	20 mm	7.243 g	gold 99.9%	emperor Trajan – replica
–	aureus	2006	20 mm	7.38 g	gold 99.9%	emperor Hadrian – replica
–	10 lei	2006	13.92 mm	1.224 g	Au 99.9%	Cucuteni-Băiceni Hoard
–	5 lei	2006	37 mm	31.103 g	silver 99.9%	Densuş Church
–	5 lei	2006	37 mm	31.103 g	silver 99.9%	Sibiu – Cultural Capital
–	500 lei	2007	35 mm	31.103 g	gold 99.9%	Romania – member in EU
–	500 lei	2007	35 mm	31.103 g	gold 99.9%	Nicolae Bălcescu
–	1 ban	2007	16.75 mm	2.4 g	brass plated steel	Bucharest
–	5 bani	2007	18.25 mm	2.78 g	copper plated steel	Bucharest
–	10 bani	2007	20.5 mm	4 g	nickel plated steel	Bucharest
–	1 leu	2007	37 mm	23.25 g	coppered tombac	Mircea Eliade
–	5 lei	2007	30 mm	15.55 g	silver 99.9%	Mircea Eliade
–	100 lei	2007	21 mm	6.452 g	gold 90%	Mircea Eliade
–	1 banu	1867	15 mm	1.75 g	gold 99.9%	replica – 140 years of leu
–	2 bani	1867	20 mm	3.5 g	gold 99.9%	replica – 140 years of leu
–	5 bani	1867	25 mm	8.65 g	gold 99.9%	replica – 140 years of leu
–	10 bani	1867	30 mm	17.2 g	gold 99.9%	replica – 140 years of leu
–	10 lei	2007	37 mm	31.103 g	silver 99.9%	Treaty of Rome – 50 Years
–	1 leu	2007	37 mm	23.5 g	coppered tombac	Dimitrie Cantemir
–	5 lei	2007	30 mm	15.55 g	silver 99.9%	Dimitrie Cantemir
–	100 lei	2007	21 mm	6.452 g	gold 90%	Dimitrie Cantemir
–	1 leu	2007	37 mm	23.5 g	coppered tombac	Stephen the Great
–	5 lei	2007	30 mm	15.55 g	silver 99.9%	Stephen the Great
–	100 lei	2007	21 mm	6.452 g	gold 90%	Stephen the Great
–	1 leu	2007	37 mm	23.5 g	coppered tombac	130 Years Independence
–	5 lei	2007	30 mm	15.55 g	silver 99.9%	130 Years Independence
–	100 lei	2007	21 mm	6.452 g	gold 90%	130 Years Independence
–	10 lei	2007	37 mm	31.103 g	silver 99.9%	150 Years of Petroleum Industry in Romania
–	1 ban	2007	16.75 mm	2.4 g	brass plated steel	Bucharest – Mint Set
–	5 bani	2007	18.25 mm	2.78 g	copper plated steel	Bucharest – Mint Set
–	10 bani	2007	20.5 mm	4 g	nickel plated steel	Bucharest – Mint Set
–	50 bani	2007	23.75 mm	6.1 g	copper 80%, zinc 15%, nickel 5%	Bucharest – Mint Set
–	100 lei	2007	21 mm	6.452 g	gold 90%	90 Years Mărăşeşti
–	10 lei	2007	37 mm	31.103 g	silver 99.9%	Snagov Monastery
–	10 lei	2007	13.92 mm	1.1224 g	gold 99.9%	rhyton of Poroina
–	1 ban	2008	16.75 mm	2.4 g	brass plated steel	Bucharest
–	5 bani	2008	18.25 mm	2.78 g	copper plated steel	Bucharest
–	10 bani	2008	20.5 mm	4 g	nickel plated steel	Bucharest
–	50 bani	2008	23.75 mm	6.1 g	copper 80%, zinc 15%, nickel 5%	Bucharest
–	1 leu	2008	37 mm	23.5 g	coppered tombac	2000 Years Ovid Exile
–	5 lei	2008	30 mm	15.55 g	silver 99.9%	2000 Years Ovid Exile
–	100 lei	2008	21 mm	6.452 g	gold 90%	2000 Years Ovid Exile
–	1 leu	2008	37 mm	23.5 g	coppered tombac	NATO Summit
–	5 lei	2008	30 mm	15.55 g	silver 99.9%	NATO Summit
–	100 lei	2008	21 mm	6.452 g	gold 90%	NATO Summit
–	10 lei	2008	37 mm	31.103 g	silver 99.9%	Bull Head Stamps
–	10 lei	2008	37 mm	31.103 g	silver 99.9%	Costin Kiriţescu
–	10 lei	2008	37 mm	31.103 g	silver 99.9%	liturgical book of Macarie
–	10 lei	2008	37 mm	31.103 g	silver 99.9%	Simion Bărnuţiu
–	1 ban	2008	16.75 mm	2.4 g	brass plated steel	Bucharest Set
–	5 bani	2008	18.25 mm	2.78 g	copper plated steel	Bucharest Set
–	10 bani	2008	20.5 mm	4 g	nickel plated steel	Bucharest Set
–	50 bani	2008	23.75 mm	6.1 g	copper 80%, zinc 15%, nickel 5%	Bucharest Set
–	10 lei	2008	37 mm	31.103 g	silver 99.9%	Cozia Monastery
–	10 lei	2008	37 mm	31.103 g	silver 99.9%	Voroneţ Monastery
–	10 lei	2008	37 mm	31.103 g	silver 99.9%	Sîmbăta de Sus Monastery
–	10 lei	2008	37 mm	31.103 g	silver 99.9%	80 Years Radio Romania
–	20 lei	1922	21 mm	6.452 g	gold 90%	replica – 20 lei 1922
–	500 lei	2008	35 mm	31.103 g	gold 99.9%	Union of 1918 – 90 Years
–	10 lei	2008	13.92 mm	1.1224 g	gold 99.9%	hoard of Hinova
–	10 lei	2009	37 mm	31.103 g	silver 99.9%	European Economic and Monetary Union
–	500 lei	2009	35 mm	31.103 g	gold 99.9%	Union of 1859
–	500 lei	2009	35 mm	31.103 g	gold 99.9%	Carol I – 170 Years from Birth
–	5 bani	2009	18.25 mm	2.78 g	copper plated steel	Bucharest
–	10 bani	2009	20.5 mm	4 g	nickel plated steel	Bucharest
–	50 bani	2009	23.75 mm	6.1 g	copper 80%, zinc 15%, nickel 5%	Bucharest
–	10 lei	2009	37 mm	31.103 g	silver 99.9%	Alexandru Macedonski
–	10 lei	2009	37 mm	31.103 g	silver 99.9%	Walachia Metropolitan
–	10 lei	2009	37 mm	31.103 g	silver 99.9%	Statistical Office
–	10 lei	2009	37 mm	31.103 g	silver 99.9%	Bucharest – Giurgiu Railway
–	1 ban	2009	16.75 mm	2.4 g	brass plated steel	Bucharest Set
–	5 bani	2009	18.25 mm	2.78 g	copper plated steel	Bucharest Set
–	10 bani	2009	20.5 mm	4 g	nickel plated steel	Bucharest Set
–	50 bani	2009	23.75 mm	6.1 g	copper 80%, zinc 15%, nickel 5%	Bucharest Set
–	1 leu	2009	37 mm	23.5 g	coppered tombac	Bucharest – 550 Years
–	10 lei	2009	37 mm	31.103 g	silver 99.9%	Bucharest – 550 Years
–	500 lei	2009	35 mm	31.103 g	gold 99.9%	Bucharest – 550 Years
–	10 lei	2009	37 mm	31.103 g	silver 99.9%	Constanţa Harbor
–	10 lei	2009	37 mm	31.103 g	silver 99.9%	Adamclisi Monument
–	1 leu	2009	37 mm	23.25 g	coppered tombac	General Staff of the Army
–	5 lei	2009	30 mm	15.55 g	silver 99.9%	General Staff of the Army
–	100 lei	2009	21 mm	6.452 g	gold 90%	General Staff of the Army
–	10 lei	2009	37 mm	31.103 g	silver 99.9%	Timişoara – 125 Years of Public Electric Lighting
–	10 lei	2009	37 mm	31.103 g	silver 99.9%	Bishop Petru Pavel Aron
–	1 leu	2009	37 mm	23.5 g	coppered tombac	Bălcescu – 190 Years
–	10 lei	2009	37 mm	31.103 g	silver 99.9%	Bălcescu – 190 Years
–	500 lei	2009	35 mm	31.103 g	gold 99.9%	Bălcescu – 190 Years
–	5 bani	2010	18.25 mm	2.78 g	copper plated steel	Bucharest
–	10 bani	2010	20.5 mm	4 g	nickel plated steel	Bucharest
–	10 lei	2010	13.92 mm	1.1224 g	gold 99.9%	Someşeni Hoard
–	500 lei	2010	35 mm	31.103 g	gold 99.9%	Eminescu – 160 Years
–	1 leu	2010	37 mm	23.5 g	coppered tombac	National Bank of Romania – 130 Years
–	10 lei	2010	37 mm	31.103 g	silver 99.9%	NBR – 130 Years
–	200 lei	2010	27 mm	15.551 g	gold 99.9%	NBR – 130 Years
–	100 lei	2010	21 mm	6.452 g	gold 90%	Eugeniu Carada – founder of NBR
–	200 lei	2010	27 mm	15.551 g	gold 99.9%	BOR (ROC) – 125 Years
–	10 lei	2010	37 mm	31.103 g	silver 99.9%	Patriarch Miron Cristea
–	10 lei	2010	37 mm	31.103 g	silver 99.9%	Patriarch Nicodim Munteanu
–	10 lei	2010	37 mm	31.103 g	silver 99.9%	Patriarch Justinian Marina
–	10 lei	2010	37 mm	31.103 g	silver 99.9%	Patriarch Iustin Moisescu
–	10 lei	2010	37 mm	31.103 g	silver 99.9%	Patriarch Teoctist Arăpaşu
–	10 lei	2010	37 mm	31.103 g	silver 99.9%	Hariclea Darclée
–	10 lei	2010	37 mm	31.103 g	silver 99.9%	August Treboniu Laurian
–	10 lei	2010	37 mm	31.103 g	silver 99.9%	actor Ştefan Ciobotăraşu
–	10 lei	2010	37 mm	31.103 g	silver 99.9%	airplane of Henri Coandă
–	50 bani	2010	23.75 mm	6.1 g	copper 80%, zinc 15%, nickel 5%	Aurel Vlaicu
–	50 bani	2010	23.75 mm	6.1 g	copper 80%, zinc 15%, nickel 5%	Aurel Vlaicu – proof
–	1 ban	2010	16.75 mm	2.4 g	brass plated steel	Bucharest Set
–	5 bani	2010	18.25 mm	2.78 g	copper plated steel	Bucharest Set
–	10 bani	2010	20.5 mm	4 g	nickel plated steel	Bucharest Set
–	50 bani	2010	23.75 mm	6.1 g	copper 80%, zinc 15%, nickel 5%	Bucharest Set
–	100 lei	2010	21 mm	6.452 g	gold 90%	Queen Marie of Romania
–	10 lei	2010	37 mm	31.103 g	silver 99.9%	poet Grigore Alexandrescu
–	10 lei	2010	37 mm	31.103 g	silver 99.9%	writer Liviu Rebreanu
–	10 lei	2010	37 mm	31.103 g	silver 99.9%	NBR Palace in Bucharest
–	10 lei	2010	37 mm	31.103 g	silver 99.9%	Palace of Justice
–	10 lei	2010	37 mm	31.103 g	silver 99.9%	Stock Exchange Palace
–	1 ban	2011	16.75 mm	2.4 g	brass plated steel	Bucharest
–	5 bani	2011	18.25 mm	2.78 g	copper plated steel	Bucharest
–	10 bani	2011	20.5 mm	4 g	nickel plated steel	Bucharest
–	10 lei	2011	37 mm	31.104 g	silver 92.5%	Aeronautic Medicine
–	10 lei	2011	13.92 mm	1.1224 g	gold 99.9%	buckle of Curtea de Argeş
–	10 lei	2011	37 mm	31.103 g	silver 99.9%	Strei Church
–	10 lei	2011	37 mm	31.103 g	silver 99.9%	Humor Monastery
–	10 lei	2011	37 mm	31.103 g	silver 99.9%	Hurezi Monastery
–	10 lei	2011	37 mm	31.103 g	silver 99.9%	State Mint – 140 Years
–	100 lei	2011	21 mm	6.452 g	gold 90%	Proclamation of Kingdom of Romania – 130 Years
–	10 lei	2011	37 mm	31.103 g	silver 99.9%	Chemist Costin Neniţescu
–	10 lei	2011	37 mm	31.103 g	silver 99.9%	coat of arms of Romania
–	100 lei	2011	21 mm	6.452 g	gold 90%	Nicolae Iorga – 140 Years from Birth
–	10 lei	2011	37 mm	31.103 g	silver 99.9%	painter Tonitza
–	50 bani	2011	23.75 mm	6.1 g	copper 80%, zinc 15%, nickel 5%	Mircea cel Bătrîn
–	200 lei	2010	27 mm	15.551 g	gold 99.9%	Mircea cel Bătrîn
–	10 lei	2011	37 mm	31.103 g	silver 99.9%	gospel book of Coresi
–	10 lei	2011	37 mm	31.103 g	silver 99.9%	George Bacovia
–	1 ban	2011	16.75 mm	2.4 g	brass plated steel	Bucharest Set
–	5 bani	2011	18.25 mm	2.78 g	copper plated steel	Bucharest Set
–	10 bani	2011	20.5 mm	4 g	nickel plated steel	Bucharest Set
–	50 bani	2011	23.75 mm	6.1 g	copper 80%, zinc 15%, nickel 5%	Bucharest Set
–	50 bani	2011	23.75 mm	6.1 g	copper 80%, zinc 15%, nickel 5%	Bucharest Set Aurel Vlaicu
–	50 bani	2011	23.75 mm	6.1 g	copper 80%, zinc 15%, nickel 5%	Bucharest Set Mircea cel Bătrîn
–	10 lei	2011	37 mm	31.103 g	silver 99.9%	Nicolae Milescu
–	10 lei	2011	37 mm	31.103 g	silver 99.9%	ASTRA Sibiu
–	10 lei	2011	37 mm	31.103 g	silver 99.9%	military institutions
–	100 lei	2011	21 mm	6.452 g	gold 90%	Tudor Vladimirescu
–	10 lei	2011	13.92 mm	1.1224 g	gold 99.9%	cross from Dinogetia
–	10 lei	2012	37 mm	31.103 g	silver 99.9%	Euro coins and Banknotes – 10 years

MONEDE RARE – AUREOLUS

MONEDE RARE – AUREOLUS

Un articol de Nicolae Sabin Dordea

 

Orice colecționar interesat de monedele imperiale romane îşi doreste să aibă o piesă rară emisă de Aureolus la Mediolanum în anii 267-268 p.Chr..

Aureolus cu numele latin complet Marcus Acilius Aureolus (cca. 220 – 268 p.Chr.), a fost un general roman, comandantul cavaleriei armatei romane, uzurpator al tronului Imperiului Roman în timpul împăratului Gallienus. Dac de origine, el a fost format de împăratul Gallienus şi s-a dovedit a fi unul dintre cei mai străluciți şi inovatori soldați ai epocii. Cu toate acestea, proclamat împărat în anul 267 p.Chr. de legiunile din provinciile Raetia, Iliria şi din oraşul Mediolanum, Aureolus s-a întors împotriva lui Gallienus, dar în septembrie 268 p.Chr, a căzut şi el victimă a conspirației destinate asasinării împăratului de către ofițerii săi de cel mai înalt rang. El a fost unul dintre aşa-numitii Treizeci de tirani care au tulburat domnia împăratului Gallienus.

Aureolus nu a bătut monede în numele său propriu, ci a emis monede în numele aliatului său Postumus. Aureolus a emis antoninieni, sau „denari dubli”, care au fost bătuți în atelierele monetare imperiale în timpul şederii sale la Mediolanum, după ce a fost proclamat împărat. Monedele au pe revers diferiți zei sau zeițe şi alte personificări. Dar, un lucru pe care toate îl au în comun este litera distinctă pe revers, jos în exergă: P, S, sau T. Ele reprezintă officina – atelierul de monetărie în care s-a emis moneda. P este pentru prima officina – atelier monetar unu, S este pentru secunda officina – atelier monetar doi, iar T este pentru tertia officina – atelier monetar trei. Majoritatea monedelor poartă pe revers inscripția AEQVIT, EQVIT sau EQVITVM. Equites erau călăreții lui Aureolus. Prin urmare, aceste inscripții sunt în onoarea cavaleriei pe care Aureolus a controlat-o. Avem mai jos cateva exemple:

P, prima officina, legenda FIDES EQVIT

Aureolus (Postumus) – Manius Acilius Aureolus, uzurpator, proclamat împărat  de armată 267-268 p.Chr., antoninian, emis de Aureolus în primăvara anului 268 p.Chr., la monetaria imperială din Mediolanum (Milano). A emis monede în numele aliatului său, Postumus.  Avers: bustul lui Postumus cu coroana radiatus spre dreapta/legenda IMP POSTVMVS AVG; Revers: Zeița Fides aşezată, ținând în mâna dreaptă o pateră şi în mâna stângă stindardul cavaleriei/legenda FIDES EQVIT, în exergă P (prima officina – atelier monetar unu), rar;

 

S, secunda officina, legenda CONCORD EQVIT

Aureolus (Postumus) –  antoninian, emis la monetaria imperiala din Mediolanum (Milano).  Avers: bustul lui Postumus cu coroana radiatus spre dreapta/legenda IMP POSTVMVS AVG; Revers: Zeița Concordia în picioare spre stânga, ținând în mâna dreaptă o pateră şi cornul abuntentei în mâna stângă/legenda CONCORD EQVIT, în exergă S, secunda officina, rar; Referinte: RIC 371.

 

T, terția officina, legenda VIRTVS EQVIT

Aureolus (Postumus) –  antoninian emis de Aureolus în primăvara anului 268 p.Chr., la monetaria imperiala din Mediolanum (Milano). Avers: bustul lui Postumus cu coroana radiatus spre dreapta/legenda IMP POSTVMVS AVG; Revers: Zeul Virtus cu lance în mâna dreaptă şi scut în mâna stângă/ legenda VIRTVS EQVIT, în exergă T (terția officina – atelier monetar trei), rar; Referinte: RIC 388.

Despre viața si destinul dacului Aureolus, strălucitul general din armata romană, găsiti pe acest blog articolul AUREOLUS la categoria A.Istorie

HEAD OF WOLF – STANDARD OF THE DACIAN WARRIORS ON THE ROMAN COINS

HEAD OF WOLF –  STANDARD OF THE DACIAN WARRIORS ON THE ROMAN COINS 

Nicolae Sabin Dordea

Between Roman coins, one of the most popular coins issued in Dacia, in the name of Emperor Trajan Decius, is an antoninian which has on reverse the personification of the province (genius provincie) represented by a woman standing, facing left, with a specific apparel of Dacian women (with long chiton and pileus) and she keeps in his right hand an ensign of Dacia, the Dacian standard with wolf head. Around the person on the coin is inscribed the legend: DACIA.                                                                                                    The sales sites, describing the Dacian standard on reverse of this coin, instead of „wolf head” occurs frequently and totally wrong „donkey’s head.” Of course that’s not hurting anyone, but this description causes, at best, indulgent smiles, if not disapproval.

Antoninian, Traian Decius, Dacia, Dacian standard with wolf head

Sesterces emitted by the Senate on behalf of Trajan Decius, also bears on the reverse personification of Dacia standing, facing left, wearing specific Dacian women and upholding in the right hand Dacia badge, Dacian banner with wolf head; legend:  DACIA and SC (Senatus consult) in the field of coin.

It is true that some coins, this wolf’s head is not very successful, often resembles the head of a camel, horse or donkey (see coin above), but it does not allow us to look at things in a superficial way, it does not justify ignoring the historical reality.                        For accurate information on this symbol in the history of Dacians, we feel ought to make a brief clarification accompanied by clear evidence and arguments.                                   The error occurred in the Dictionary of Roman coins, published in London 127 years ago and was perpetuated until today (Dictionary Of Roman Coins, Seth William Stevenson, London 1889). On page 663, the dictionary describes very nice and fair reverse of colonial coins strucked in Dacia, which quotes the work of renowned numismatists Jan Havercamp and Vaillant < „Dacia was the second province (Moesia was the first) that struck a medal in honour of Philip. It is dated of the year I. The type consists of a figure standing, clothed after the manner of the Dacians, and representing the genius of that province. She holds a Dacian sword in the right and a standard in the left hand, on which is marked the number XIII.” Vaillant, with its colonial coins, gives a medal of Aemilianus, with Provincia Dacia, AN VII, and female figure holding an ensign marked XIII, and a number V being in the field of the coin. “The numbers (says Havercamp) signify that the veterans of the fifth legion, called Macedonica, and of the thirteenth, called Gemina, had been placed in the province of Dacia by the Emperor Philip. These legions, from the time of Trajan, were almost always stationed in that province.”>                                        Another accurate description: ” But on the colonial imperial coins of Dacia in general, from Philip to Gallienus, the province is represented as follows: A woman, adorned with the pileus, and wearing a sort of tunic and long cloak, stand holding in each hand a military ensign. On the velum, or small flag, of the right hand is the numeral V; on that of the left, the numeral XIII. On others the woman bears in her right hand a curved sword, peculiar to the inhabitants of the country;”                                                                                            But here below, the scholars do a confusion. On page 664, where the dictionary describes the reverse of coins issued under the emperor Gallus, is a big error: „On a very rare second brass inscribed to Trebonianus Gallus, the female figure holds in her right hand a branch; and in her left a staff, on the top of wich is an ass’s head.” – (Right as „a wolf’s head „- n.r.).                                                                                                                 In the incriminated text there are actually two confusion. First, and most regrettable is that Dacian banner was actually a wolf’s head and not an ass’s head. The second confusion is the fact that the text describes the reverses amalgamated of two different monetary types issued in the name of emperors Trajan Decius and Trebonianus Gallus. The reality is this: colonial coins with a particular monetary type that were issued in the province of Dacia, mint of roman colony Ulpia Traiana Sarmizegetusa, really have to reverse a female figure who holds in her right hand an olive branch, but in her left hand she has a scepter or a parazonium, not a standard. Monetary type in question was first issued in the name of Decius and only later in name of Gallus.

The first part of the sentence refers to colonial coins, whereas the second part of the sentence refers to imperial coins issued by the Senate or the Emperor Decius (shown at top), on the reverse of which the female figure holds in her right hand the sign of Dacia, the standard with head wolf.                                                                                                     The error is repeated below, on the same page of the dictionary, where it describes the reverse of coins Imperial issued by Emperor Trajan Decius or Roman Senate: ” The figure in question bears in her left hand a tall staff, on which is placed the head of an ass, seemingly as thongh it were national ensign, as be observed on coins of Traianus Decius struck by the Senate; likewise on the silver mint of that emperor.” The entire text shows that these errors and confusion were taken in Dictionary from Vaillant.                            The information was taken by numismatists or dealers in this wrong form, without being filtered. I have seen on websites accurate descriptions made by people with knowledge, but the vast majority are simply vendors, whose primary goal is to sell, leaving the background or totally ignoring the history education.

To demonstrate the historical truth, we step back in time.                                                      Even during the reign of king Burebista  (82- 44 BC) the Dacians were perceived as a threat to the Roman Empire. Caesar had planned a campaign against the Dacians, but her intention was frustrated by his assassination in 44 BC. After a century and a half, but before the age of Trajan, during the reign of roman Emperor Domitian, the legions of general Fuscus were defeated and the roman flags was captured by Dacians (87 AD) fact which created panic in Rome. During heavy wars waged by Emperor Trajan in Dacia (101-102 and 105-106 AD) fierce resistance and bravery of Dacians aroused admiration in the Roman world.                                                                                                                     The Dacian banner,  the wolf head with snake body, called Draco (or Dracon), was a symbol of Dacian warriors. Built by the symbiosis of a wolf head with open mouth, continued with a serpentiform body – a dragon, was the fighting Dacian flag. Made of bronze or even silver, wolf’s head was stuck on a spear. Waving the banner if undulation have a metallic head and additionally produced a powerful hiss, which had the effect of encouraging Dacian warriors and panicking enemy fighters. Also, inducing nervousness for horses enemy who had never heard such a sound.                                                      The specific Dacian banner with wolf head is represented in several ancient monuments, the most famous representation of the Dacian flag being on Trajan’s Column in Rome. The cult of the Emperor Trajan considered a true god, it has resulted in raising monuments, sign of appreciation for his achievements in the expansion of the Roman Empire. One of them was built in Dacia, the present territory of Romania. It is Tropaeum Traiani, the triumphal monument of Traian at Adamclisi, built between 106-109 AD. to commemorate the victory of the Romans over the Dacians in 102 AD. The monuments which have withstood time, gives us more information about the ancient Dacians. The famous monument Trajan’s Column in Rome, erected in 113 AD., describes on the scenes immortalized in stone the whole story of roman wars against Dacians. The existence of Dacian standard is attested by the depictions on reliefs Column, especially in the fight scenes, around the Dacian fortresses or some chieftains among Dacians. In some cases, the representation of standard is related to the presence of king Decebal on Column, but it is also among the spoils of war from Dacia:

Dacian banner – detail from Trajan’s Column; The person on left is probably king Decebal  On the pedestal of the monument, as war prey, along with the weapons  are present the flags Dacian with wolf head, conquered by Romans in Dacia:

Representations of Dacian standards on the socket of Trajan’s Column – Rome

This ensign of Dacians or dragon banner with wolf head, was adopted after the Dacian wars, by the Roman army and it is known in Roman history as „draco”:                               „[ At the triumphal entry of Constantine the Great in Rome] gathered around draco (standards) tied to the tops of gilded spears and overlaid with stones bright, swollen by a great wind and thus whistling with anger, letting  to flit the ample tails in the wind „- Ammianus Marcelinus, Rerum gestarum, 16,10,17                                                            For the Romans the meaning “donkey head” was completely opposite the meaning “wolf head”. For the Romans at the beginning of the Christian era, the head of an ass was a sign of mockery. Therefore, if the banner carried by the Dacians as symbolized an ass’s head, we can say with certainty that the Romans would not be taken as a ensign of the Roman army or element in decorating monuments. In addition, the she-wolf has always been the symbol of Rome.                                                                                                        On the eastern side of the People’s Square in Rome (Piazza del Popolo) to the Pincio hill and Villa Borghese park, there is a group of statues of the goddess Roma, flanked by two columns, each of them supporting a trophy weapons; above, in the background, on the terrace railing road, towering guard and calm, four statues of Dacians. Each of the two trophies of arms contains besides armor and weapons, two flags with wolf heads arranged side:

One of the two trophies of weapons of Piazza del Popolo in Rome which flanke the group of statues of the goddess Roma

English dictionary in 1889 which sparked the controversy is forgiven, because in the end of the brief chapter Dacia says about Dacian following: ” Although eventually compelled to give way before the strategic skill and superior discipline of the imperial legionaries, the Dacian people, both before and after their subjection to the Romans, shewed themselves to be Prodiga gens animae, studiisque asperrima belli „- People with a wonderful heart, concerned about the hardships of war.

CAPUL DE LUP – STINDARDUL RAZBOINICILOR DACI PE MONEDELE ROMANE

CAPUL DE LUP – STINDARDUL RAZBOINICILOR DACI PE MONEDELE ROMANE

Un articol de Nicolae Sabin Dordea

 

În monetăria romană una din cele mai cunoscute monede emise în numele împăratului Traian Decius, referitoare la provincia Dacia, este un antoninian care are pe revers personificarea provinciei (genius provincie) reprezentată de o femeie în picioare, orientată spre stânga, cu îmbrăcăminte specifică femeilor dace (cu chiton lung si pileus) şi care ține în mâna dreaptă insemnul Daciei, stindardul dacic cu cap de lup. Pe marginea monedei în jurul personajului, este inscripționată legenda DACIA.                                                         Pe site-urile de vânzări, în descrierea stindardului purtat de personificarea Daciei pe revers, în loc de “cap de lup” apare în mod frecvent şi total eronat, “cap de măgar”. Sigur că asta nu jigneste pe nimeni, însă greseala provoacă, în cel mai bun caz, zâmbete îngăduitoare, dacă nu dezaprobare.

Antoninian, Traian Decius, Dacia, stindardul dacic cu cap de lup

Sesterții şi dupondii emişi de Senat în numele lui Traian Decius, poartă de asemenea pe revers personificarea provinciei Dacia în picioare, orientată spre stânga, îmbrăcată specific femeilor dace şi care ține în mâna dreaptă insemnul Daciei, stindardul dacic cu cap de lup; legenda DACIA si SC (Senatus consulta) în câmpul monedei.

Este adevărat că pe unele monede acest cap de lup nu este tocmai reuşit, de multe ori seamănă cu un cap de cămilă, de cal sau de măgar (vezi moneda de mai sus), dar asta nu ne îngăduie să privim lucrurile la modul superficial, nu justifică ignorarea realității istorice.                                                                                                                             Pentru acuratețea informațiilor privind acest simbol din istoria Dacilor ne simțim datori să facem o scurtă clarificare insoțită de dovezi şi argumente certe.                                   Eroarea a apărut în Dicționarul monedelor romane, editat la Londra în urmă cu 127 de ani şi s-a perpetuat până în zilele noastre (Dictionary Of Roman Coins, Seth William Stevenson, London 1889). La pagina 663, dicționarul descrie foarte frumos şi corect reversul monedelor coloniale ale provinciei Dacia, unde sunt citați renumiți numismați Jan Havercamp şi Vaillant: <„Dacia a fost cea de-a doua provincie (Moesia a fost prima) care a emis o monedă în onoarea lui Philip. Aceasta este datată din anul I al erei dacice. Tipul monetar constă dintr-o figură feminină in picioare, îmbrăcată după felul dacilor și care reprezintă geniul provinciei. Ea ține o sabie dacică în mâna dreaptă și un stindard în mâna stângă, pe care este marcat numărul XIII.” Vaillant, în monedele  sale coloniale, oferă o medalie a impăratului Aemilianus, cu Provincia Dacia, AN VII, și o figură feminină care ține un steag marcat cu numărul XIII, și un altul marcat cu numărul V, în câmpul monedei. „Numerele (spune Jan Havercamp) semnifică faptul că veteranii legiunii a cincea, numită Macedonica, și a treisprezecea, numită Gemina, au fost plasati în provincia Dacia de împăratul Filip. Aceste legiuni, incă din timpul lui Traian, au fost aproape întotdeauna staționate în provincie. „>                                                                                                         O altă descriere corectă: „Dar, pe monedele coloniale ale Daciei în general, de la Philip la Gallienus, provincia este reprezentată după cum urmează: O femeie, stand in picioare, împodobită cu pileus, ea purtand un fel de tunică și o mantie lungă, ținând în fiecare mână un drapel militar. Pe membrana sau pavilionul mic din dreapta ei este înscris numărul V, pe cel din stânga ei, numărul XIII. Pe alte monede femeia poartă în mâna dreaptă o sabie curbată, specifică locuitorilor țării;”                                                                                           Dar iată că, mai jos, erudiții mai fac şi confuzii. La pagina 664, acolo unde dicționarul descrie reversul monedelor emise sub împăratul Gallus, se face o mare eroare: “Pe o a doua monedă de alamă foarte rară emisă în numele împăratului Trebonianus Gallus, figura feminină ține în mâna dreaptă o ramură; și în mâna stângă un toiag, care pe partea superioara are un cap de măgar” (on the top of wich is an ass’s head) – [Corect ar fi „un cap de lup” – n.r.].                                                                                                                     În textul incriminat există de fapt două confuzii. Prima, şi cea mai regretabilă, este faptul ca stindardul dacilor era în realitate un cap de lup şi nicidecum un cap de măgar. Cea de-a doua confuzie este legată de faptul că în text sunt descrise amalgamat reversurile a două tipuri monetare diferite, emise în numele împăraților Trebonianus Gallus şi Traian Decius. Realitatea este aceasta: Monedele coloniale aparținând unui anumit tip monetar care au fost emise în Provincia Dacia la monetăria din colonia romană Ulpia Traiana Sarmizegetusa au într-adevăr pe revers figura feminină care ține în mâna dreaptă o ramură de măslin, însă în mâna stângă ea are un sceptru sau un parazonium, nu un stindard. Tipul monetar în discuție a fost emis pentru prima dată în numele lui Decius şi abia mai târziu în numele lui Gallus:

Sesterț emis în Provincia Dacia în numele lui Trebonianus Gallus                                         Prima parte a frazei in textul amintit se referă la monede coloniale, pe când partea a doua a frazei se referă la monedele imperiale emise de Senat sau de împăratul Decius (prezentate la inceput), pe reversul cărora figura feminină ține în mâna dreaptă insemnul Daciei, stindardul cu cap de lup.                                                                                               Eroarea se repetă mai jos, tot pe aceeaşi pagină 664 a dicționarului, acolo unde se descrie reversul monedelor imperiale, emise de împăratul Traian Decius sau de Senatul roman: „Figura în cauză poartă în mâna stângă un toiag înalt, pe care este plasat capul unui măgar, aparent ca și cum ar fi un insemn național, așa cum se observă pe monedele emise de Senat în numele împăratului Traianus Decius si de asemenea, pe monedele de argint emise de către împărat.” (bears in her left hand a tall staff, on which is placed the head of an ass, seemingly as thongh it were national ensign). Din intregul text reiese că aceste erori si confuzii au fost preluate în dictionar de la Vaillant.                                 Informația a fost a preluată de către numismati sau dealeri în această formă eronată, fără a mai fi filtrată. Am văzut pe site-uri şi descrieri corecte făcute de cunoscători, însă marea majoritate sunt simpli vânzători, al căror principal obiectiv este vânzarea, lăsând în plan secund sau ignorand total educația istorică.

Pentru a demonstra adevărul istoric, ne întoarcem puțin în timp.                                       Încă din timpul domniei regelui dac Burebista (82- 44 a.Chr.) Dacii erau percepuți ca o amenințare la adresa Imperiului Roman. Cezar îşi propusese o campanie împotriva Dacilor, dar intenția i-a fost zădărnicită de asasinarea sa în 44 a.Chr. După un secol şi jumătate, anterior epocii lui Traian, în timpul împăratului Domitian, înfrângerea legiunilor generalului Fuscus şi capturarea steagurilor romane de către Daci (87 p.Chr.) au creat panică la Roma. În timpul războaielor grele duse de împăratul Traian în Dacia (101-102 si 105-106 p.Chr.), rezistența acerbă şi vitejia dacilor a stârnit admirație în lumea romană.     Stindardul dacilor, lupul cu trup de şarpe, denumit draco (sau Dracon) a fost simbolul războinicilor daci. Construit prin simbioza unui cap de lup cu gura deschisă, continuat cu un corp serpentiform, de dragon, constituia flamura de luptă a dacilor. Realizat din bronz sau chiar argint, capul de lup era fixat pe o lance. În bătaia vântului stindardul dac avea o miscare ondulatorie si în plus capul metalic producea un puternic şuierat, care avea ca efect îmbărbătarea propriilor luptători şi panicarea inamicilor. De asemenea, inducea o stare de nervozitate cailor inamicului, care nu mai auziseră un asemenea sunet. Stindardul cu cap de lup specific Dacilor este reprezentat pe mai multe monumente antice, cea mai cunoscută reprezentare a steagului dacic aflandu-se  pe Columna lui Traian din Roma. Cultul pentru împăratul Traian, considerat un adevărat zeu, s-a concretizat prin ridicarea unor monumente în semn de prețuire pentru realizările sale în expansiunea Imperiului Roman. Unul dintre ele a fost construit în Dacia, pe actualul teritoriu al României. Este vorba de Monumentul Triumfal Tropaeum Traiani de la Adamclisi, construit între anii 106-109 p.Chr. pentru a comemora victoria Romanilor asupra Dacilor în anul 102 p.Ch.. Monumentele care au rezistat timpului, ne oferă multe informații despre anticii Daci. Celebrul monument Columna lui Traian de la Roma, inaugurat în anul 113 p.Chr., descrie în scenele sale imortalizate în piatră întreaga poveste a războaielor Romanilor cu Dacii. Existenta stindardului dacic este atestată de reprezentările de pe basoreliefurile Columnei, în special în scenele de luptă, în preajma unor cetăți dacice sau a unor căpetenii din rândul dacilor. În câteva cazuri, reprezentarea stindardului este legată de prezența lui Decebal pe Columnă, dar apare şi printre prăzile de război cucerite în Dacia:

                                                      Stindardul Dacilor – detaliu de pe Columna lui Traian; Personajul din partea stângă este probabil regele Decebal                                                                                                         Pe soclul monumentului, ca pradă de război, alături de armele Dacilor sunt prezente insemnele poporului cucerit, stindardele dacice cu cap de lup:

Reprezentări ale stindardului dacic pe soclul Columnei lui Traian – Roma

Acest insemn al Dacilor, stindardul cu cap de lup sau dragon, a fost adoptat ulterior războaielor dacice, de armata romană si este cunoscut în istoria romana ca “draco”:       „[La intrarea triumfală în Roma a lui Constantin cel Mare] s-au strâns în jurul draconilor, legaţi în vârfurile aurite ale suliţelor şi ferecaţi cu pietre strălucitoare, umflaţi de un vânt mare şi astfel şuierând ca şi stârniţi de mânie, lăsând să fluture în vânt cozile ample.” – Ammianus Marcelinus, Rerum gestarum, 16,10,17   

Semnificaţia capului de măgar la Romani era cu totul opusă semnificaţiei capului de lup. Pentru Romanii de la începutul erei crestine, capul de măgar era un semn de batjocură. Prin urmare, dacă acest stindard purtat de Daci ar fi simbolizat un cap de măgar, putem spune cu certitudine că Romanii nu l-ar fi preluat ca insemn al armatei romane sau ca element în împodobirea monumentelor. În plus, lupoaica cu pui a fost dintotdeauna simbolul oraşului Roma.                                                                                                         Pe latura estică a Pieţei Poporului din Roma (Piazza del Popolo), spre colina Pincio si parcul Vila Borghese, se află grupul statuar al zeiței Roma încadrat de două coloane care susţin fiecare un trofeu al armelor. Mai sus, în plan secund, pe balustrada terasei rutiere, străjuiesc falnic și calm, patru statui de Daci. Fiecare din cele două trofee ale armelor conţine pe lângă armură şi arme, câte două stindarde cu capete de lup dispuse lateral:

Unul din cele doua trofee ale armelor din Piazza del Popolo din Roma care încadrează grupul statuar al zeiței Roma

Dicţionarul englez din 1889, care a stârnit controversa, este iertat, deoarece în încheierea scurtului capitol dedicat Daciei afirmă despre Daci următoarele: „Deși în cele din urmă obligați să cedeze în fața abilității strategice şi disciplinei superioare a legionarilor imperiali, Dacii, atât înainte, cât şi după supunerea lor de către romani, s-au arătat ei înșiși a fi Prodiga gens animae, studiisque asperrima belli” – Oameni cu suflet minunat, preocupați de greutățile războaielor.

TIPURI MONETARE MACEDONENE SI ELENISTICE

” Istoria este versiunea evenimentelor trecute asupra carora oamenii s-au pus de acord.” – Napoleon Bonaparte

TIPURI MONETARE MACEDONENE SI ELENISTICE                                                   un articol de Nicolae Sabin DORDEA

Tipurile de monede care au circulat în Dacia şi care ulterior au influenţat monetăria dacică, au fost principalele monede macedonene şi elenistice. Acestea au o semnificaţie deosebită în istoria numismaticii europene pentru faptul că ele au fost modelele care au influenţat caracteristicile emisiunilor monetare în următoarele două milenii. Macedonia are oricum un loc special în istorie, datorat celor doi principali exponenţi ai săi, Filip al II-lea şi în mod deosebit, Alexandru cel Mare.
Filip al II-lea, membru al dinastiei Argeade, a fost cel de-al treilea fiu al regelui Amiyntas al III-lea şi tatăl lui Alexandru al III-lea, cunoscut în istorie ca Alexandru cel Mare. După ce la început a fost regent pentru nepotul său Amyntas al IV-lea, fiul fratelui său Perdicas al III-lea, în 359 a.Chr. Filip al II-lea a dobândit puterea deplină şi s-a încoronat rege al Macedoniei, regat care a dominat întreaga Grecie. Capitala regatului după anul 400 a.Chr. a fost oraşul Pella.
Până la sfârșitul secolului al IV-lea a.Chr., regatul ocupa numai o regiune care corespunde cu oarecare aproximație cu Macedonia din Grecia zilelor noastre. Macedonia, izolată oarecum şi de munţii înconjurători, era un regat mai retras în raport cu restul Greciei (Elada). Regatul macedonean a căpătat în timp un caracter elenistic din ce în ce mai pronunţat, chiar dacă iniţial civilizaţia macedoneană a fost considerată ca fiind ceva mai înapoiată. Deşi de neam grec, amestecat cu elemente tracice şi ilirice, macedonenii din acele timpuri, erau considerati de eleni, sălbatici şi barbari. Ocupaţiile de bază ale macedonenilor erau agricultura, vânătoarea şi extragerea bogăţiilor solului (în special a aurului)
Filip al II-lea a moștenit tronul Macedoniei într-un moment de disperare totală, cu regiunea înconjurată de regatele greceşti ostile. Filip a folosit o combinaţie de abilitate diplomatică şi strălucire militară pentru a-şi transforma poziţia în lumea elenă, restabilind pacea şi câştigand dominaţia întregii Grecii. El şi-a reorganizat armata în unităţi militare puternice denumite „falange”, formate din soldați profesionişti, o idee nouă şi revoluţionară. Fiul său, Alexandru, a construit pe bazele solide realizate de Filip şi a utilizat unităţile de falange cu mare efect, reuşind să creeze unul dintre cele mai mari imperii pe care lumea le-a văzut vreodată. Deşi, după moartea creatorului său, la scurtă vreme, imperiul s-a dezmembrat în mai multe regate care se duşmăneau, regate conduse de foştii săi generali, cuceririle lui Alexandru au lăsat o moştenire nepieritoare, având meritul răspândirii culturii şi ştiinței greceşti în tot vastul său imperiu.
După două secole de glorie, în mod inevitabil a urmat declinul. Macedonia a fost cucerită de Republica Romană şi transformată în provincie în anul 146 a.Chr..
Circulaţia monedelor emise de regii macedoneni în teritoriile din bazinul Dunării Inferioare a fost influenţată direct de puterea pe care aceştia au avut-o în regiune începând cu jumătatea secolului al IV-lea a.Chr.. Sunt binecunoscute episoadele intervenţiilor regilor macedoneni Filip al II-lea în Dobrogea (339 a.Chr.) şi Alexandru cel Mare în Muntenia (335 a.Chr.).
Monedele lui Filip al II-lea (359-336 a.Chr.) şi Alexandru cel Mare (336-323 a.Chr.), stateri de aur, tetradrahme şi drahme de argint, monede divizionare de bronz, au circulat pe teritoriul Daciei în special în regiunile extracarpatice, mult mai rar întâlnite în Transilvania, unde în general, au fost descoperiri izolate. Cele mai frecvente au fost descoperirile de tetradrahme care, în cazul celor de tip Filip al II-lea, au fost identificate ca fiind emisiuni postume. De multe ori, acestea au fost descoperite împreună cu monede de la Alexandru cel Mare, ceea ce arată faptul că pătrunderea lor la nordul Dunării s-a petrecut în intervalul de timp între cele două campanii macedonene mai sus menţionate (339-335 a.Chr.) şi cele conduse de Lysimach împotriva lui Dromichaites (în anii 300 a.Chr. şi 292 a.Chr.). Ele sunt bătute fie de oraşele vest-pontice, fie pătrund pe căile comerciale din sudul Dunării. Este important de remarcat că cetăţile vest-pontice au continuat emisiunile proprii, ştiută fiind politica tolerantă a regilor macedoneni în domeniul monetar.
Monedele macedonene sunt lucrate cu o finete greu de egalat, sunt deosebit de frumoase şi bine realizate, relieful lor sculptural amintind de basoreliefurile greceşti. Gravorii macedoneni au dat dovadă de o mare măiestrie în realizările lor, atingând excelenţa şi reuşind să creeze un stil artistic aparte. Monedele macedonene au fost atat de bine executate artistic şi tehnic, încât se poate spune că toate imitaţiile care le-au urmat în timp au avut un caracter degenerescent.

TETRADRAHMA TIP FILIP AL II-LEA

   
Efigiile lui Filip al II-lea pe aversul tetradrahmelor
In timpul domniei lui Filip al II-lea s-au emis două tipuri succesive de tetradrahme, diferenţa dintre ele fiind dată doar de aspectul reversului.
Tetradrahma din argint de tip Filip al II-lea reprezintă pe avers, celebra efigie, într-un cerc perlat, portretul puternic al lui Zeus spre dreapta, cu păr bogat şi barbă stufoasă, purtând cunună de lauri.

Primul tip monetar în ordine cronologică, îl înfăţişează pe revers pe regele Filip călare, orientat spre stânga, purtând kausia, un tip de pălărie macedoneană antică, cu mâna dreaptă întinsă, adresându-se adunării armatei, legenda ΦIΛIΠΠOY (FILIPPOU) şi sigla monetăriei emitente. Acest tip de monedă a fost emis între 359 si 348 a.Chr..

Cel de-al doilea tip monetar a fost emis după anul 348 a.Chr. când Filip al II-lea a celebrat Jocurile Olimpice la Dion, la poalele muntelui Olympos, situat la 15 km sud-vest de oraşul Katerini de astăzi, în aproapiere de Salonic. Acesta redă pe revers, într-un cerc perlat, călăreţul olimpic orientat spre dreapta, care are într-o mână o ramură de palmier, legenda ΦIΛIΠΠOY (FILIPPOU) şi sigla monetăriei emitente. Acesta este tipul monetar cel mai des imitat de întreaga lume antică.
Cele mai multe tetradrahme au fost bătute la monetăriile Pella şi Amphipolis. Tetradrahmele au în general o greutate de peste 14 grame şi un diametru de 25-26 mm.

Emisiuni postume ale tetradrahmelor lui Filip al II-lea

TETRADRAHMA TIP ALEXANDRU CEL MARE 

Tetradrahma de tip Alexandru cel Mare înfăţişează pe avers capul lui Herakles cu blana de leu (după unii specialişti ar fi chiar chipul lui Alexandru), iar pe revers Zeus cu acvilă şi sceptru stând pe tron spre stânga, legenda AΛEΞANΔPOY (ALEXANDROU) sau AΛEΞANΔPOY BAΣIΛEΩΣ (ALEXANDROU BASILEOS) precum şi diferite sigle şi monograme (cea de sus, monetăria Milet).

DRAHMA TIP ALEXANDRU CEL MARE 

Drahmele de argint emise în timpul lui Alexandru cel Mare au aceleaşi caracteristici iconografice ca şi tetradrahmele.
În timpul campaniilor europene sau asiatice ale lui Alexandru cel Mare, o bună parte a obiectelor din aur şi argint prădate au fost topite, transformate în lingouri şi trimise la Pella şi Amphipolis pentru a fi transformate în monede. Se estimează că în timpul domniei lui Alexandru Macedon, numai la monetăria de la Amphipolis, au fost bătute aproximativ 13 milioane de tetradrahme din aur şi argint.
Atât în cazul emisiunilor lui Filip al II-lea, cât şi a celor ale lui Alexandru cel Mare, monedele au continuat să fie bătute şi după moartea acestora în monetăriile oraşelor macedonene, dar şi ale oraşelor din întreaga lume greacă. De asemenea, ele au fost copiate sau au servit drept model pentru monetăriile regatelor barbare de la periferia lumii elenistice.

TETRADRAHMA TIP FILIP AL III-LEA

Tetradrahma de tip Filip al III-lea Arideul (Arhidaios) fratele vitreg al lui Alexandru, înfăţişează pe avers capul lui Herakles cu blana de leu, iar pe revers Zeus cu acvilă şi sceptru stând pe tron spre stânga, legenda ΦIΛIΠΠOY (FILIPPOU) sau ΦIΛIΠΠOY BAΣIΛEΩΣ (FILIPPOU BASILEOS) precum şi diferite sigle şi monograme. Drahmele de argint emise în timpul lui Filip al III-lea, ca şi cele emise în timpul lui Alexandru, au aceleaşi caracteristici iconografice ca şi tetradrahmele. Un destin similar l-au avut şi monedele lui Filip al III-lea Arideul, tetradrahma şi drahma constituind modele pentru emisiunile getice de la Dunărea de Jos.

TETRADRAHMA TIP LYSIMACH

Tetradrahma din timpul domniei lui Lysimach, satrap (321-306 a.Chr.) şi rege al Thraciei (306-281 a.Chr.) prezintă pe avers capul zeificat a lui Alexandru spre dreapta, cu coarnele lui Amon, iar pe revers, reprezentarea zeiţei Athena Nikephoros şezând pe tron spre stânga şi legenda la stânga şi la dreapta: ΛYΣIMAXOY BAΣIΛEΩΣ (LISIMACOU BASILEOS), eventual monogramă (monetăriile Pergamon si Pella).
După cum s-a văzut în capitolul anterior, tipul staterilor de aur a lui Lysimach, a fost utilizat mult mai târziu, de Mithridates VI Eupator regele Pontului, în emisiunile oraşelor pontice în timpul primului său război cu romanii. Monedele macedonene din aur, argint şi bronz au avut o răspândire mai largă decât cea a teritoriilor controlate în mod direct, la un anumit moment, de Alexandru cel Mare şi urmaşii săi. Ele au fost întâlnite şi în Transilvania, mai ales în zona Munţilor Orăştie, fiind puse în legătură cu campaniile lui Burebista la Dunărea de Jos, dar şi în Moldova, pe văile Prutului şi Siretului.

 

TETRADRAHMELE MACEDONIEI PRIMA SI ALE INSULEI THASOS

Un rol important privind circulaţia monedelor în Dacia preromană, l-au avut tetradrahmele Macedonia Prima şi tetradrahmele insulei Thasos. Având în vedere cantitatea mare de tetradrahme Macedonia Prima şi Thasos descoperite în Dacia intracarpatică (Transilvania), cercetările arheologice au scos în evidenţă importanţa politică şi economică în special a câtorva zone, în a doua jumătate a secolului al II-lea a.Chr. şi prima jumătate a secolului I a.Chr., în schimburile comerciale cu negustorii din Peninsula Balcanică, având ca placă turnantă populaţia unei uniuni de triburi dacice din zona Munteniei. Intr-un alt capitol ulterior se va evidenţia importanţa acestor tipuri monetare în evoluţia monetăriei dacice.

TETRADRAHMA TIP MACEDONIA PRIMA
După înfrângerea regelui Perseu de catre romani la Pydna în 168 a.Chr., Macedonia a fost împărţită în patru republici clientelare stabilite de Roma. Romanii au instaurat în aceste regiuni un regim republican şi au impus o serie de interdicţii, printre care se număra interzicerea importului de sare, a exploatării pădurilor şi a exploatării minelor de aur şi argint, care reprezentau principalele bogăţii ale Macedoniei. În aceeaşi perioada a existat şi interdicţia de a bate monedă. După zece ani, ţara era în aşa măsură sărăcită încât romanii au permis redeschiderea minelor de aur şi emiterea de monedă din argintul exploatat. Dintre cele patru regiuni, Macedonia Prima şi Secunda au emis tetradrahme de argint, Terţia nu a emis monedă, iar Quatra a emis numai piese de bronz. Emisiunile cele mai numeroase au fost cele ale Macedoniei Prima, care dispunea de bogatele mine de argint de la muntele Pangaion, precum şi de monetăria de la Amphipolis, cu excepţionala-i tradiţie tehnică şi artistică. Începutul activităţii monetare a Macedoniei Prima a fost marcat de o emisiune festivă din 158 a.Chr., foarte restrânsă ca număr de piese, purtând pe avers capul lui Zeus iar pe revers imaginea zeiţei Artemis Tauropolos, cu câte o torţa în fiecare mâna, pe un taur spre stânga. A urmat apoi tipul monetar arhicunoscut, ale cărei monede poartă pe avers bustul zeiţei Artemis Tauropolos iar pe revers măciuca lui Hercule într-o coroană de ramuri de stejar. Tetradrahmele Macedoniei Prima au fost emise după sistemul monetar attic, introdus în Macedonia de Alexandru cel Mare, diferit de cel aeginic.

Tetradrahmele Macedoniei Prima poartă pe avers bustul zeiţei Artemis Tauropolos, spre dreapta, în mijlocul unui scut macedonean. Zeiţa poartă în jurul capului o bandă numită stephane, are părul strâns la ceafă într-o torsadă, cu câteva şuviţe care coboară pe tâmple şi pe ceafă. Tunica îi este prinsă pe umăr cu o agrafă rotundă, mai mult sau mai puţin vizibilă. Înapoia capului se văd parţial un arc şi o tolbă, atribute ale zeiţei care apar de obicei împreună. Bustul zeiţei este înconjurat de un cerc perlat. Scutul ca atare este ornamentat cu şapte ovale duble, în care se află o stea cu opt braţe, care alternează cu tot atâtea grupuri de câte trei puncte. Pe revers monedele poartă legenda (înscrisul) cu litere grecesti MAKEΔONΩN ΠPΩTHƩ (MAKEDONON PROTIS) – Macedonia Prima, pe două rânduri despărţite de măciuca lui Hercule aşezată orizontal, cu capătul gros spre dreapta, care sunt înconjurate de o coroană formată din două ramuri de stejar. Deasupra şi dedesubtul legendei apar una sau mai multe monograme ale monetăriei sau magistratului monetar. În partea stânga a reversului, în afară coroanei, este reprezentat un fulger în maniera obişnuită pe monedele greceşti, dar redat prin globule foarte fine. Cercetarea sistematică a monedelor a sos în evidentă faptul că există deosebiri marcante între monede, aversul pieselor prezentand deosebiri de la un lot de piese la altul, privind trăsăturile feţei, dar şi coafura. Aceste tetradrahme cu flan mare, au diametrul de 32-33 mm şi greutati intre 16-17 grame.
Tetradrahmele Macedoniei Prima se numără printre cele mai bogate şi mai răspândite emisiuni monetare ale antichităţii. Cu toate că ele au jucat un rol însemnat în circulaţia monetară în Peninsula Balcanică şi în nordul Dunării, evoluţia şi cronologia lor relativă este aproape necunoscută deoarece aceste emisiuni se înşiruie pe o perioada relativ scurtă, de circa nouă ani (158–150 a.Chr.). Macedonia a fost declarată oficial provincie romană în 146 a.Chr. după ce generalul Metellus l-a înfrânt pe regele Andriscus Macedon în anul 148 a.Chr., şi după ce cele patru republici clientelare au fost dizolvate. În cadrul provinciei intrau Epirus Vetus, Tesalia şi părți ale Iliriei și Traciei.
TETRADRAHMA TIP THASOS                                                                                            În a doua jumătate a secolului al II- lea a.Chr., în Dacia şi-au făcut apariţia alte monede, de influenţă macedono-tracică, tetradrahmele insulei Thasos, o insulă din Grecia situată în bazinul nordic al Mării Egee (Marea Traciei), la 8 km distanță de coasta meridională a Traciei. Ele au fost emise între anii 148-80 a.Chr. Aceste monede au avut mare căutare pe piaţă pentru că s-au răspândit nu numai în Dacia, ci şi în tot nordul Peninsulei Balcanice şi în vasta regiune ocupată de sciţi în sudul Rusiei de astăzi. Au circulat în Dacia până pe la jumătatea secolului I a.Chr., până când romanii au ajuns la Dunăre, pe la 70 a.Chr., şi astfel au ajuns pe piaţă şi denarii romani republicani.

Tetradrahmele insulei Thasos au pe avers chipul tânar al zeului Dionysos orientat spre dreapta, cu cunună de iederă şi două rozete din puncte deasupra frunţii, iar pe revers Herakles nud (Hercules), în picioare, cu capul spre stânga, se sprijină cu dreapta pe măciucă, pe piept, umărul şi braţul stâng sprijinit pe şold, purtând pielea leului din Nemeea. Pe aceste tetradrahme cu flan mare, de 27-32 mm şi greutăţi între 16-17 grame, apare legenda (înscrisul) cu litere greceşti pe trei laturi ale monedei: HPAKΛEOYΣ ΣΩTHPOΣ ΘAΣIΩN (HRAKLEOUS SOTIROS TASION), ceea ce înseamnă: Heracles salvatorul tasienilor.

Un tip monetar mai rar întâlnit, tot tracic, imitând modelul tasian, cu tendinţă de schematizare, este cel al căror monede păstrează acelaşi tip de avers şi revers, dar se modifică legenda: HPAKΛEOYΣ ΣΩTHPOΣ ΘPAKΩN (HRAKLEOUS SOTIROS TRAKON), Heracles salvatorul tracilor.

Sursele imaginilor: internet

 

MONEDELE ORAŞELOR GRECEŞTI DE PE COASTA DE VEST A MĂRII NEGRE

” Istoria este versiunea evenimentelor trecute asupra carora oamenii s-au pus de acord.” – Napoleon Bonaparte

MONEDELE ORAŞELOR GRECEŞTI DE PE COASTA DE VEST A MĂRII NEGRE     un articol de Nicolae Sabin DORDEA

 

Prefaţă
Numismatica este o disciplină conexă istoriei şi poate constitui pentru amatori o pasiune frumoasă şi interesantă. În mod sigur, sentimentul pe care îl ai ţinând în mână o monedă veche de două mii de ani, este unul de respect, este acela că ţii în mână un crâmpei de istorie. Dacă monedele ar putea povesti…ar fi minunat. Martore ale unor evenimente, multe necunoscute nouă, ele oferă informaţii, spun mult, dar nu pot să şi povestească. Rolul specialiştilor în arheologie şi numismatică, este tocmai acela de a le pune într-un context istoric corect, de a le dezvălui povestea. La rândul lor, monedele confirmă evenimente şi situaţii relevate de alte surse istorice, vin în sprijinul unor afirmaţii ale specialiştilor. Numismatica, prin studiul şi analiza pieselor monetare, poate descoperi informaţii interesante, elemente de natură economică, militară sau religioasă, într-un cuvânt, reflectarea realităţii unei epoci.
Articolul de faţă, departe de a fi un „savant tratat de numismatică”, este un instrument care furnizează iubitorilor de numismatică cunosţinte elementare despre monetăria în Dacia preromană. El tratează cronologic istoria monedelor de la prima lor apariţie pe pământul dacilor şi până la cucerirea romană, prezentând emisiunile monetare cu imagini avers- revers (atunci când se găsesc), însoţite de descrieri şi informaţii interesante, fiind totodată un ghid numismatic util şi usor de utilizat.
Din multitudinea de imagini de monede de pe internet le-am ales pe cele mai bune şi mai clare, pentru a se înţelege cât mai bine caracteristicile acestora, utilizarea acestor imagini fiind numai în scop educativ. Este lesne de înţeles că având o vechime de peste două mii de ani, starea de conservare a unora dintre monede nu este de cea mai bună calitate. Există tipuri monetare pentru care încă nu am găsit imagini pentru exemplificare. Acestea vor fi completate în material pe măsură ce le vom identifica pe sursele online.
Un prim capitol îl reprezintă monedele oraşelor greceşti.

 

MONEDELE ORAŞELOR GRECEŞTI DE PE COASTA DE VEST A MĂRII NEGRE
Apariţia monedelor în Dacia este legată de oraşele greceşti de pe ţărmul Marii Negre (Pontul Euxin). În secolele al VII-lea şi al VI-lea a.Chr. teritoriile traco-getice au intrat în sfera de interes comercial a negustorilor greci, iar această stare de fapt a avut ca rezultat întemeierea coloniilor greceşti Istria, Kallatis şi Tomis, pe coasta dobrogeană a Mării Negre. Centre comerciale locale, purtătoare ale civilizaţiei antice greceşti din marile metropole, coloniile înfiinţate au adus o civilizaţie superioară celei traco-getice, accelerând progresul populaţiei autohtone. Pe parcursul aceloraşi secole, pe ţărmurile vestic şi nordic al mării au fost întemeiate multe alte colonii importante consemnate de istorie, printre care Apollonia Pontica (astăzi Sozopol, în Bulgaria), Odessos (astăzi Varna, în Bulgaria), Olbia (în Ucraina) la gurile Bugului şi Tyras la limanul Nistrului. Colonizarea masivă a întregului bazin pontic de către greci a însumat aproximativ nouăzeci de oraşe-porturi.
La aproximativ două secole de la apariţia primelor monede din istorie în regatul Lydiei din vestul Asiei Mici (astăzi Anatolia, Turcia), primele monede care au apărut pe actualul teritoriu al României au fost cele din zona Daciei Pontice începând cu secolul al V-lea a.Chr., când oraşele greceşti de pe ţărmul vestic al Mării Negre au emis propriile lor monede (Histria – secolul al V-lea a.Chr., Callatis – jumătatea secolului al IV-lea a.Chr., Tomis – secolul al III-lea a.Chr.).

Evoluţia celor trei colonii vest pontice a fost inegală pe parcursul întregii lor existenţe, deşi istoria lor are şi elemente comune. Pentru perioada corespunzătoare secolelor VI – IV a.Chr., Istria a fost colonia care s-a impus în mod deosebit.

 

ISTRIA (Histria) – IΣTPI (ISTRI)
Utilizez numele în limba greacă, Istria, nu numai pentru faptul că aşa este cunoscută în numismatica europeană, ci pentru că aşa stă scris pe monedele acestei aşezări antice şi pentru că numele său provine de la Istros.
Prin urmare, Istria, aflată în apropierea gurilor de vărsare ale Dunării în mare, este cea mai veche colonie de pe coasta de vest a Mării Negre. Grecii i-au dat acestei colonii numele de Istria de la numele grecesc al fluviului Dunărea – Istros, acest nume desemnând în special cursul său inferior. Mai târziu, numele dat de romani a fost Danubius, desemnând în special cursul superior şi mijlociu al fluviului. Strabon scria că cetatea Istria se află „la o depărtare de 500 de stadii de gura sacră a Istrului”. Conform informaţiilor rămase de la Eusebiu, colonia a fost întemeiată de grecii din Milet în anul 657 a.Chr.. De altfel, originea sa milesiană este confirmată şi de Pliniu cel Bătrân şi de Strabon. După Pseudo – Scymnos, întemeierea Istriei ar fi avut loc în timpul pătrunderii sciţilor în Asia, adică la finele secolului al VII-lea a.Chr.. Cercetările arheologice desfăşurate în cetatea Istria au scos la lumină ceramică greacă rhodo-ionică, corintică şi attică, din a doua jumătate a secolului al VII-lea a.Chr., acestea confirmând informaţiile oferite de Eusebiu. Începând din sec. al VI-lea a.Chr. Istria a devenit cel mai important polis de pe ţărmurile de vest şi nord–vest ale Pontului Euxin, cunoscând activităţi economice şi comerciale ample, având relaţii cu alte centre comerciale şi întreţinând raporturi continue cu autohtonii. În cursul secolelor al V-lea şi al IV-lea a.Chr., Istria s-a transformat în centru de producţie, depăşind stadiul de centru comercial şi intermediar de schimb între grecii din metropole şi autohtoni. S-au deschis ateliere ceramice, a sporit producţia de cereale din teritoriile rurale, s-a intensificat pescuitul la gurile Dunării şi s-au amplificat raporturile cu populaţia locală traco-getică. Pe plan politic, Istria a jucat un rol important prin participarea la revolta oraşelor pontice împotriva regelui macedonean Lysimach, la războiul împotriva Bizanțului şi la conflictul care l-a opus pe Mithridates al VI-lea Eupator romanilor. În jurul anului 260 i.d.Hr., Istria s-a aliat cu cetatea Kallatis pentru a smulge orașului Byzantion controlul asupra portului Tomis.
DRAHMA ISTRIANA. Cunoscând o nouă etapă de dezvoltare, în secolul al V-lea a.Chr. la Istria s-au deschis şi primele ateliere monetare, colonia grecească emiţând monedă proprie în jurul anilor 480-475 a.Chr.. Este vorba despre binecunoscutele drahme de argint turnate, considerate a fi primele monede de pe actualul teritoriu al României. Ele au pe avers emblema orașului, reprezentată de un vultur deasupra unui delfin, orientat spre stânga şi legenda cu caractere greceşti IΣTPI (ISTRI) desemnând numele coloniei, toate încadrate într-un pătrat (quadratum incusum). Asemenea drahmelor ateniene care poarta pe revers o bufniţă, simbol al zeiţei Atena, pătratul adâncit este un element caracteristic monedelor antice greceşti. Conform celebrului om de cultura român Nicolae Iorga, aceste simboluri, vulturul de mare ţinând în gheare un delfin, au fost utilizate pe monede şi de alte orase greceşti, cum ar fi Sinope – alta colonie a Miletului – şi Olbia. Pe reversul monedelor istriene sunt prezente două capete umane alăturate, unul dintre ele fiind pozitionat răsturnat, reprezentand probabil Dioscurii sau poate alţi zei protectori ai comerţului cetăţii.

Drahmele de argint bătute la Istria au avut o arie relativ largă de circulatie, cuprinzând în special Dobrogea, astfel de monede fiind descoperite şi în Muntenia şi Moldova. Odată cu trecerea timpului, greutatea drahmei istriene a scăzut, de la 7-8 grame în secolul V a.Chr., la 5-6 grame în secolul IV a.Chr.. Pe lângă drahme, la Istria au fost bătute şi alte monede divizionare din argint cu aceleaşi caracteristici iconografice: hemidrahmă, egală cu jumătate dintr-o drahmă, sfert de drahmă, obol, egal cu 1/6 dintr-o drahmă, hemiobol, egal cu 1/2 dintr-un obol sau egal cu 1/12 dintr-o drahmă.

Hemiobol, 0,47 gr.

 

Între 450-350 a.Chr., oraşul Istria a bătut monede din bronz care sunt încadrate în două principale tipuri:
ROATA CU SPITE. Primul tip este cel cu roata cu patru spiţe pe avers şi legenda IΣT (IST de la Istria) pe revers, uneori cu literele I şi T mai mici decât Σ, aceste monede fiind considerate cele mai vechi monede de bronz istriene.

Ele au fost datate de specialisti ca B.Pick (a redactat un catalog al monedelor istriene) sau C.Preda între mijlocul secolului al V-lea şi mijlocul secolului al IV-lea a.Chr.. Se presupune că au fost emise după stoparea din circulaţie a vârfurilor de săgeţi şi cu siguranţă au folosit ca monedă divizionară pentru drahmele de argint. Aceste monede, realizate în marea lor majoritate prin turnare, dovedită de faptul că unele exemplare mai pastrează un mic peduncul rămas de la orificiul de scurgere a metalului în tipar, au variaţii mari de greutate şi de diametru. Constantin Preda, în lucrarea sa Istoria Monedei în Dacia Preromană, le-a clasificat în cinci grupe, în functie de diametru şi greutate: Gr.I.: 7-9,5 mm; 0,21-0.98 g.; Gr.a II-a: 10-11.7 mm; 0,54-1,18 g; Gr. a III-a: 12-14 mm; 0,60-2.15g; Gr. a IV-a: 15-16 mm; 0,58-2,52 g; Gr. a V-a: 17-18 mm; 2,52-3,37 g.

 

ISTROS. Cel de-al doilea tip monetar considerat printre cele mai vechi, este cel având pe avers reprezentarea umană a zeului fluviului, Istros, şi emblema cetăţii Istria pe revers. Sunt cunoscute două serii cu zeul Istros, emise probabil la diferenţă de mai bine de un secol.

Monedele aparţinând primei serii au flan neregulat şi gros, iar datarea lor le situează în secolul al IV-lea a.Chr.. După unele păreri acestea sunt printre primele monede de bronz emise de Istria. Afirmaţia are o logică, ţinând cont de faptul că încă de la întemeiere, locuitorii acestei cetăţi doreau să-şi facă cunoscută prezenţa în lumea comerţului maritim. Pe aversul acestor monede, efigia zeului Istros, cap uman cu barbă şi coarne de taur, apare în semiprofil spre dreapta şi este plasată în câmpul din stânga al monedei. Pe revers apare emblema cetăţii, vulturul pe delfin spre stânga şi legenda IΣTPI (ISTRI), în cazuri rare IΣTPIH (ISTRIA). Din cauza vechimii şi probabil a aliajului utilizat, sunt rare monedele de acest tip în stare bună de conservare.

Cea de a doua serie cuprinde monede cu flan circular mai bine conturat şi mai subţire, datarea lor situându-le, conform lui B. Pick, în jurul anului 200 a.Chr.. Ceea ce le deosebeşte de monedele primei serii este faptul că pe avers reprezentarea zeului Istros apare redată din faţă.

 

APOLLO. Un alt tip monetar între emisiunile de bronz istriene din perioada următoare este reprezentat de monedele care au pe avers capul zeului Apollo cu cunună de lauri, iar pe revers emblema oraşului, vulturul pe delfin spre stânga şi legenda IΣTPIH. În spaţiul dintre delfin şi coada vulturului se afla câte o monogramă: A,B,Γ,Δ,E,H.Θ,K,P, ca semn al monetăriei sau al magistratului monetar. Cu un diametru de 15-17 mm, greutatea lor se situează între 3-5 g. Aversul acestui tip de monede este foarte asemănător cu cel al emisiunilor de bronz ale lui Filip II, regele Macedoniei, care au avut o largă circulaţie pe piaţa oraşului Istria.

Printre exemplarele acestui tip monetar există piese pe reversul cărora vulturul este redat cu aripile deschise şi pe care apar siglele sau numele abreviate ale unor magistraţi monetari: API (ARIstotel), AYXH, HPOΔO (IRODO), eventual cu aplicare de contramărci (capul lui Helios sau Hermes). După B.Pick aceste emisiuni aparţin secolului al IV-lea a.Chr., dar mai nou, se crede că datarea lor se situează între a doua jumătate a secolului al IV-lea şi începutul secolului al III-lea a.Chr. (350-300 a.Chr.):

 

HELIOS. Un tip monetar mai rar, emis probabil într-un tiraj mai mic, considerat din aceeaşi perioadă cu cel al zeului Istros din seria a doua, datat de B.Pick în jurul anului 200 a.Chr., este cel al caror monede au pe avers capul lui Helios redat din faţa, iar pe revers aceeaşi emblemă a oraşului, vultur pe delfin spre stânga şi legenda IΣTPI (ISTRIa). Sunt piese de 2,4-2,5 g, cu diametre de 13-14 mm:

 

DIONYSOS. Monedele de bronz care constituie un alt tip monetar distinct, sunt cele care au pe avers capul zeului Dionysos spre dreapta cu cunună de iederă, iar pe revers un chiorchine de strugure şi legenda IΣTPIH (ISTRIA). Ca datare, acest tip monetar se situează între sfârşitul secolului al III-lea a.Chr. şi mijlocul secolului al Il-a a.Chr.- (210-150 a.Chr.).                                                                                                                                                    Alte emisiuni din bronz mai târzii din perioada autonomă a Istriei, care pot fi datate până în sec. I a.Chr. îi reprezintă pe avers pe zeii Demetra, Hermes şi Apollo.
CUNUNA DE SPICE. O serie aparte este constituita de monedele care au pe avers o cunună de spice, în interiorul căruia este plasată legenda IΣTPI şi mai apare sigla H. Au greutatea între 1,58-1,80 g şi un diametru de 14 mm. Acest tip monetar face parte din emisiunile tărzii ale Histriei şi sunt emise prin a doua jumătate a secolului II a.Chr. şi începutul secolului I a.Chr. – (150-100 a.Chr.).
DEMETRA. Un alt tip monetar este acela care are pe avers capul zeitei Demetra cu văl spre dreapta şi pe revers emblema oraşului, vultur pe delfin spre stânga şi legenda IΣTPIH (ISTRIA). Se cunosc putine exemplare din acest tip, cu diametre între 15-22 mm sau chiar mai mici şi cu greutăţi între 3-6,5 g. Pe unele exemplare apar numele abreviate ale magistraţilor monetari: API (ARIstotel), MONI, XAI, , iar pe altele apare sigla monetariei, de exemplu Y. Emiterea monedelor cu imaginea Demetrei poate fi datată în a doua jumătate a secolului al II-lea a.Chr şi primele decenii ale secolului I a.Chr. – (140-80 a.Chr.).
HERMES. Un alt tip monetar îl constitue monedele cu efigia lui Hermes pe avers, iar pe revers vultur pe delfin spre stânga şi una din legendele: IΣTP, IΣTPI, IΣTPIH, IΣTPIANΩN (ISTRIANON). La unele se întâlneşte numele abreviat al magistratului monetar, de exemplu ΔIO (DIOnysos) sau sigla monetariei, de exemplu A. Monedele cu efigia lui Hermes se datează în a doua jumătate a secolului al II-lea a.Chr şi primele decenii ale secolului I a.Chr., chiar puţin mai târziu decât monedele cu Demetra – (130-80 a.Chr.).
APOLLO. Printre ultimele monede istriene de bronz se numără si cele care au pe avers reprezentarea zeului lui Apollo, şezând pe scut, cu o săgeată în mâna dreaptă, cu mâna stânga sprijinindu-se pe arc, iar pe revers emblema oraşului, vultur pe delfin, legenda IΣTPIH (ISTRIA) şi numele abreviat al magistratului monetar, de exemplu APIΣT (ARISTotel). Greutăţile lor variază între 1,0-3,80 g, iar diametrul lor între 15-20 mm.

DIONYSOS. Un alt tip monetar asemănător celui de mai sus, este acela al caror monede au pe avers pe zeul Dionysos, în picioare cu sceptru şi kantharos (vas grecesc, cupă de băut cu două mânere) şi cu pantera alături, cu acelaşi revers cunoscut, emblema oraşului, vultur pe delfin şi legenda IΣTPIH (ISTRIA). Aceste monede au greutati între 2,96-3,14 g şi un diametru de 18 mm. Deosebit la acest tip de monede este faptul că nu apare nici un nume de magistrat monetar. Sunt datate spre finele secolului I a.Chr. şi până pe la mijlocul secolului I p.Chr – (90 a.Chr.- 50 p.Chr.).
ATHENA. Un tip monetar mai puţin cunoscut, considerat ca făcând parte din ultimele emisiuni din perioada semiautonomă a oraşului, este cel al căror monede au fost datate până spre jumătatea secolului I p.Chr. şi care au pe avers bustul zeiţei Athena cu coif spre dreapta, iar pe revers un caduceu şi legenda ICTPI (ISTRI). Observăm că în denumirea oraşului pentru litera S nu mai este folosit semnul Σ (sigma), ci litera C. Caduceul (kerykeion, în greacă), un baston cu aripi şi cu doi şerpi încolăciţi în jurul lui, era considerat în antichitate un simbol al comerţului, asociat cu zeul grec Hermes, mesagerul zeilor şi protectorul comercianţilor. Istoria Istriei povesteşte că în secolul I a.Chr. şirul emisiunilor de monede a fost întrerupt. Este demonstrat că piaţa Daciei preromane era larg dominată de denarul roman republican, însă monedele imperiale romane ale secolului I p.Chr. au pătruns aici, în cea mai mare parte, abia după cucerirea romană.
Foarte multe exemplare din ultimele serii monetare istriene sunt uzate în circulaţie şi în plus, poartă una, doua sau chiar trei contramărci cu chipurile zeilor Helios şi Hermes, ceea ce denotă că perioada lor de circulaţie trebuie să se fi prelungit, chiar până în secolul I p.Chr.
Istria şi-a reluat emisiunile monetare sub dominatia romană, în timpul împăratului Antoninus Pius, baterea monedelor continuând până sub împăratul Gordian al III-lea (238-244 p.Chr.), perioadă după care activitatea monetăriilor locale a încetat definitiv.

 

KALLATIS (Callatis) – KAΛΛATIANΩN (KALLATIANON)
Cel de-al doilea oraş pontic care a bătut monedă a fost Kallatis. Despre întemeierea la sfârşitul secolului al VI-lea a.Chr. a oraşului Kallatis (astăzi Mangalia, România), colonie de origine doriană, există informaţii de la Pseudo – Scymnos, care arată că aceasta a fost înfiinţată de grecii veniţi din Heracleea Pontică (azi Eregli, în Turcia), pe vremea când în Macedonia era rege Amyntas I (540 – 498 a.Chr.). Heracleea Pontică era la rândul ei o cetate înfiinţată de colonişti veniţi din Megara. În afară de cetatea Kallatis supranumită, se pare, „cea cu ziduri puternice”, coloniştii plecaţi din Heracleea au înfiinţat cetatea Chersones din Crimeea. Deoarece Megara era considerat un oraş fondat de Heracle (Herakles la greci, Hercule la romani), cetăţenii din Kallatis îl considerau pe marele erou grec, protectorul si strămoşul lor. De la Pliniu cel Bătrân aflăm că oraşul s-a întemeiat pe locul unei aşezări tracice, numită Cerbatis sau Acervetis. La mijlocul secolului al IV-lea a.Chr. Kallatis-ul era în plină dezvoltare, transformându-se ca şi Istria, într-un important centru de producţie. Au fost ridicate edificii publice şi monumente de artă importante, iar în atelierele de ceramică a fost fabricată o mare cantitate şi varietate de statuete colorate din argilă arsă, de un remarcabil nivel artistic. Principala ocupaţie a coloniştilor greci era comerţul cu populaţia locală getică (cumpărau grâu, miere, blănuri, peşte şi sclavi şi vindeau produse de lux: ceramică, ţesături, vin grecesc). Secolul I a.Chr a fost o perioadă zbuciumată pentru cele trei oraşe greceşti, motiv pentru care dezvoltarea economică a acestora a înregistrat o stagnare, dacă nu chiar o involuţie. Kallatis a făcut parte, împreună cu multe alte oraşe greceşti, din coaliţia antiromană organizată de regele Pontului, Mithridates VI Eupator (acesta a domnit între 120 – 63 a.Chr.). Cetatea a ajuns, în anii 50 a.Chr., sub influenţa regelui Burebista. Generalul roman Licinius Crassus, în 29-28 a.Chr., a înglobat definitiv cetatea în graniţele Imperiului Roman. A făcut parte din comunitatea cetăţilor pontice, federaţie care a fost cunoscută sub numele de Hexapolis. Celelalte cinci oraşe din această asociaţie erau Tomis, Istria, Dionysopolis, Odessos şi Mesambria. Comunitatea avea ca scop celebrarea cultului împăratului. Capitala era la Tomis iar preşedintele federaţiei era numit pontarh. Kallatis a suferit mult de pe urma invaziilor barbare. În 269 p.Chr.cetatea a rezistat eroic coaliţiei de popoare migratoare conduse de goţi. Oraşul a pierdut cartierele aflate în afara zidurilor, care au fost incendiate.
DRAHMA KALLATIANA. Primele emisiuni ale coloniei Kallatis sunt drahmele de argint, bătute după sistemul ponderal aeginetic (de la Aegina) folosit si în oraşe ca Heraclea Pontică, Bysantion şi Sinope. Celălalt standard de greutati utilizat de lumea greacă era cel euboic-attic. Iconografia monedelor din argint kallatiene este influenţată evident de emisiunile lui Alexandru cel Mare. Pe avers apare Herakles imberb, strămoşul mitic al grecilor din Kallatis, cu blana leului din Nemea pe cap, iar pe revers, alaturi de spicul de grâu, se afla armele eroului grec, măciuca, arcul şi tolba cu săgeţile înveninate cu sangele Hydrei din Lerna şi legenda KAΛΛA, KAΛΛATI, KAΛΛATIA. În câmpul de deasupra, mai rar în câmpul de jos, apare şi monograma monetăriei. Monedele au de regulă greutăţi cuprinse între 5- 5,50 g, uneori depasind aceste limite.

 

HEMIDRAHMA KALLATIANA. Pe lângă drahme, oraşul a emis şi monede divizionare din argint, de tip hemidrahmă, cu aceleaşi reprezentări, cântărind cel mai adesea între 2,30-2,60 g, cu diametrul de 14 mm:

Datate în secolul al IV-lea a.Chr., atelierul monetar kallatian fiind deschis de pe la 330 a.Chr., perioada de emisiune a acestor monede din argint pare să fi fost scurtă, mai exact, redusă la domnia lui Alexandru cel Mare şi până în 313 a.Chr., anul asediului cetăţii de către Lysimach.
Monedele kallatiene din argint au avut o arie relativ restrânsă de circulaţie, numărul pieselor cunoscute fiind destul de redus, justificat fiind de numărul mic de descoperiri.
Monedele din bronz kallatiene, datate din primul sfert al secolului al III-lea a.Chr. şi până spre mijlocul secolului I a.Chr., au cunoscut o evoluţie iconografică mult mai diversificată decât cele din argint. Pe aversul acestor monede sunt reprezentaţi Dionysos, Demetra, Herakles, Apollo, Athena, Hermes şi Artemis iar pe revers atribute specifice acestor divinităţi şi membri ai cortegiilor acestora, precum şi legenda oraşului şi/sau numele divinităţii de pe avers, cu contramărci şi nume de magistraţi.

 

DIONYSOS. Seria monedelor de bronz emise de Kallatis pare să fi început cu tipul monetar care reda pe avers capul lui Dionysos cu cunună de iederă în profil spre dreapta, iar pe revers panteră sărind spre dreapta, cu tyrsos în spate şi spic de grâu sub picioarele dinapoi, în poziţie orizontală, în câmpul de jos apare legenda KAΛΛA (KALLAtis), deasupra şi sub panteră câte o siglă sau monogramă. Greutatea lor este de 7-9 g, iar diametrul 21-23 mm. Sunt datate cronologic în prima jumătate a secolului al III-lea a.Chr. – (281 a.Chr.).

O variantă a acestui tip monetar este cel al căror monede au de asemenea pe avers capul lui Dionysos cu cunună de iederă în profil spre dreapta, iar pe revers o cunună de iederă care poartă în interior sigla monetăriei, de exemplu literele A/OA, E, ΠO/ΛYI, în dreapta un tyrsos şi sus legenda KAΛΛA (KALLAtis), eventual contramarcă.

 

DEMETRA. În paralel, dacă nu chiar înaintea emisiunilor cu capul lui Dionysos, a fost emis un alt tip monetar, care are pe avers capul spre dreapta al zeiţei Demetra cu văl şi cununa de spice, pe revers cunună de spice, deasupra apare KAΛΛAT (KALLATis), sau KAΛΛATI (KALLATIs), iar în interior numele abreviat al magistratului monetar, ΔI (de la Dionysos), mai rar ΔIO (DIOnysos). Greutăţile lor variază între limitele 5-7,6 g, iar diametrele între 18-21 mm. Sunt datate cronologic în prima jumătate a secolului al III-lea a.Chr. – (281 a.Chr.):

 

HERAKLES. Alt tip de monede au pe avers capul tânăr a lui Herakles cu cununa de lauri, iar pe revers, spic, măciucă, tolbă cu arc, legenda KAΛ (KALLatis), sau KAΛΛATI (KALLATIs) şi numele prescurtat al magistraţilor FIL, FILON, NPA. Greutatea lor variază de la 2,2- 5,0 g, iar diametrul între 15-17 mm.
O variantă este cea cu capul lui Herakles spre dreapta pe avers, iar pe revers măciucă, chiorchine de strugure, tolbă cu arc şi în exergă legenda KAΛΛ (KALLatis):

O altă variantă este cea cu capul cu barbă al lui Herakles spre stânga pe avers, iar pe revers reprezentarea unei zeităţi feminine şezând, probabil Kybele, cu simboluri în mâini şi legenda KAΛ Λ ATIANΩN (KALLATIANON) care înconjoară scena:

 

APOLLO. Alt tip monetar este cel al căror monede de bronz de tip obol au pe avers capul lui Apollo spre dreapta, contramarcat cu chipul zeului Hermes, iar pe revers celebrul trepied şi legenda înscrisă la stânga şi la dreapta KAΛΛA TIANΩN (KALLATIANON), în exergă AΠOΛΛO (APOLLO) Sunt datate în secolele III-II a.Chr. Aceste monede au greutăţi de 9-10 g şi diametrul de 25 mm.

O variantă a acestui tip este cel care pe revers are trepiedul plasat central, un spic de grâu în stânga şi legenda înscrisă la stânga şi la dreapta, KAΛΛA TIANΩN (KALLATIANON), în exergă sigla monetăriei, A OA:

 

ATHENA. Un alt tip monetar este constituit de monedele care au pe avers capul zeiţei Athena cu coif spre dreapta, iar pe revers un caduceu dispus central încadrat între legenda KAΛΛ (KALLatis) în câmpul din stânga şi numele abreviat al magistratului monetar, de exemplu IPOΔ (IROD), în câmpul din dreapta.

O variantă a acestui tip, cu acelaşi gen de avers, este cea care poartă pe revers în partea centrală două spice de grâu, înconjurate de simbolurile proprii zeiţei Athena, cu legenda KAΛΛATI (KALLATIs) care le încadrează în partea de sus a imaginii.

Un alt tip distinct al aceleiasi zeităţi, este constituit de monedele care au pe avers bustul zeiţei Athena cu coif pe cap spre dreapta, iar pe revers un scut rotund reliefat, încadrat între două simboluri, arc la stânga, măciucă la dreapta şi legenda KAΛΛAT IANΩN (KALLATIANON)

 

ARTEMIS. Alt tip monetar este constituit de monedele care au pe avers capul zeiţei Artemis in profil spre dreapta, iar pe revers legenda KAΛΛA (KALLAtis), mai jos o tolba pentru săgeti, jos numele magistratului monetar.

Atelierele monetare kallatiene care au emis monede din bronz au fost deschise de pe la 281 a.Chr. şi ultimele au funcţionat până în secolul I a.Chr..Într-adevăr în secolul I a.Chr. emisia de monede a fost întreruptă. Colonia Kallatis şi-a reluat emisiunile monetare abia la începutul secolului al II-lea p.Chr., baterea monedelor continuând până sub Filip Arabul (244-249 p.Chr.), când activitatea monetăriilor locale a încetat definitiv.

 

TOMI (Tomis) – TOMITON
Tomis (astăzi Constanta, România), colonie de origine milesiană ca şi Istria, pare să fi fost întemeiată ceva mai târziu. Lipsa unor date precise fac dificilă stabilirea exactă a momentului înfiinţării coloniei de la Tomis. Concluziile care au rezultat în urma cercetărilor arheologice arată că întemeierea sa ar fi putut avea loc chiar înainte de prima jumătate a secolului VI a.Chr (cca 560 a.Chr.). În secolele VI – IV a.Chr., oraşul Tomis a rămas încă în stadiu incipient de dezvoltare, fiind dominat de oraşele vecine. În cursul secolului al III-lea a.Chr., a început şi ridicarea oraşului Tomis, care, în acea perioadă, a bătut primele sale monede, toate emisiuni din bronz. În cursul secolului al II-lea a.Chr., dezvoltarea Tomisului a luat un mare avânt. Prin urmare, începând din a doua jumătate a secolului al III-lea a.Chr., oraşul Tomis a bătut numai monedă din bronz, iar emisiunile sale prezintă o mare varietate iconografică.
APOLLO. Un prim tip monetar este reprezintat de monedele care au pe avers capul lui Apollo spre dreapta şi pe revers trepiedul împreună cu legenda TOMI, eventual cu aplicare de contramărci (capul lui Helios sau monogramă pe avers iar pe revers nume de magistraţi abreviate).

 

ZEUS. Alt tip tomitan din epoca autonomă îl reprezintă monedele cu capul lui Zeus spre dreapta pe avers şi acvila cu aripile desfăcute şi legenda înscrisă la stânga şi la dreapta, TOMI TON.

 

HERMES. Un alt tip monetar între emisiunile de bronz tomitane este reprezentat de monedele care au pe avers capul zeului Hermes spre dreapta şi pe revers caduceu (kerykeion) încadrat de legenda TO MI şi numele abreviat al magistratului monetar ΦIΛΩ (FILOn):

DIOSCURII. Alt tip monetar este cel care are capetele Dioscurilor alăturate pe avers, iar pe revers doi cai la trap. Adesea pe revers se întâlneşte numele oraşului, TOMI, împreună cu o mare varietate de sigle şi abrevieri de nume de magistraţi monetari.

 

DEMETRA. Un alt tip monetar tomitan, din perioada pseudo-autonomă a Tomisului, sunt monedele care au pe avers bustul zeitei Demetra cu voal spre dreapta, în faţa ei spic de grâu, pe revers două spice de grâu, legenda înscrisă la stânga şi la dreapta, TOMI TΩN (TOMITON).

 

ATHENA. Un tip monetar este cel al căror monede au fost datate până spre jumătatea secolului I p.Chr. şi care au pe avers bustul zeiţei Athena cu coif pe cap spre dreapta, iar pe revers capul zeului Hermes şi legenda TOMOC (TOMOS). Observam că denumirea oraşului a devenit Tomos din Tomi, iar pentru litera S a fost folosit semnul C, ca şi în cazul ultimelor emisiuni ale Istriei.

Toate cele trei oraşe greceşti au bătut monedă de tip Filip II şi Alexandru cel Mare. Este vorba de stateri şi tetradrahme ale căror reprezentări şi legende sunt identice cu originalele. Diferite sunt doar siglele care exprimă atelierele de emisiune.
Trebuie menţionat de asemenea, ca toate cele trei oraşe greceşti Istria, Kallatis şi Tomis, au bătut monedă de aur de tip Lysimach, tip monetar emis de fapt de regele Pontului, Mithridates VI Eupator, la distanţă de două secole, în perioada primului său război cu romanii, 88-86 a.Chr.:

Stateri de aur emisi de oraşele pontice – pe avers capul basileului Lysimach, iar pe revers zeiţa Athena cu coif pe cap spre stânga, şezând pe tron, sub tron siglele atelierelor monetare ale oraşelor greceşti: IΣ- Istria, KAΛ – Kallatis, TO -Tomi.
Circulaţia monedelor oraşelor pontice depăşeşte cu mult domeniul înconjurător al acestora. Moneda istriană circulă pe spaţii întinse, cea din argint fiind documentată din abundenţă în toată Dobrogea şi sudul Moldovei, în nordul Mării Negre şi, mai rar, în Câmpia Munteniei, nord-estul Bulgariei şi sudul Mării Negre. Monedele din bronz istriene sunt descoperite, în general, în aria directă de influenţă a Istriei (în Dobrogea) dar există şi descoperiri în sudul Moldovei, Oltenia şi sud-vestul Transilvaniei. Mult mai puţin circulă monedele Tomisului şi Kallatisului, fiind documentate numai în Dobrogea, sudul Moldovei şi Câmpia Munteană. Încă din prima jumătate a secolului al V-lea a.Chr., alături de monedele celor trei cetăţi vest-pontice amintite, în regiunile extracarpatice, mai puţin în cele intracarpatice, au circulat şi monede emise de alte oraşe greceşti din bazinul Mării Negre, din cel al Mării Marmara şi din nordul Mării Egee. Foarte importante sunt emisiunile oraşelor Olbia, Tyras şi Kyzic pentru secolele V-IV a.Chr. şi cele de la Odessos, Messembria, Panticapeum şi Maroneia pentru secolele III-I a.Chr.
Se poate afirma că efectele raporturilor dintre greci şi geţii autohtoni au contribuit la o accelerare a ritmului de dezvoltare a societăţii locale. Relaţiile au avut un caracter reciproc, nivelul de dezvoltare al celor trei oraşe fiind condiţionat, în mare măsură, de raporturile cu populaţia autohtonă.

Sursele imaginilor: internet

Monede romane Provincia Dacia

Motto: Istoria este versiunea evenimentelor trecute asupra cărora oamenii s-au pus de acord – Napoleon Bonaparte

Provincia Dacia – Monede romane coloniale emise in Provincia Dacia la mijlocul secolului al III-lea p.Chr.
Nicolae Sabin DORDEA

În secolul al III-lea, la 140 de ani de la cucerirea romană, provinciei Dacia i s-a conferit dreptul de a bate monede de bronz. Astfel, între 246 p.Chr. şi 257 p.Chr. a existat în provincia romană Dacia o monetărie care a emis în special sesterți, dar şi  dupondii şi aşi, însă aceştia au fost bătuti numai în primii trei ani de functionare, motiv pentru care în prezent sunt destul de rari. Colecţionarii vorbesc chiar şi de o medalie extrem de rară astăzi, care ar fi fost bătută la această monetărie, în numele lui Volusianus. Este un segment cronologic de 11 ani care cuprinde domniile a zece împăraţi, de la Philippus şi până la Gallienus. Monedele au circulat intens în provincie, majoritatea acestor monede fiind descoperite în castrele romane şi în aşezarile civile de langa castre. Ca rezultat al schimburilor comerciale, monede Provincia Dacia au fost, de asemenea, descoperite şi în provinciile romane vecine Daciei, Moesia Superior, Moesia Inferior şi Pannonia Superior. Monedele respectă standardele de mărime şi greutate ale monetăriei romane, iar ca aspect sunt asemănătoare cu monedele din bronz bătute in monetăriile provinciale din imperiul roman.
Pentru cei mai puţin familiarizaţi, aceste monede sunt cunoscute ca tip în numismatică sub numele de monede romane coloniale Provincia Dacia sau monede provinciale Dacia. Vom vedea, în cele ce urmează, ipotezele privind localizarea acestei monetării şi caracteristicile monedelor emise de provincia romană Dacia. Pentru a înţelege mai bine contextul istoric în care s-a petrecut acest eveniment emancipativ în viața provinciei, este necesară o scurtă trecere în revistă a ocupaţiei romane în Dacia şi a situaţiei imperiului roman în secolul al III-lea.

 

 

Viaţa în Dacia romană

Cucerirea romană a transformat o parte a regatului dacilor în provincie romană. O diplomă militară descoperită la Porolissum atestă existenţa Provinciei romane Dacia în vara anului 106 p.Chr., la încheierea celui de al doilea război daco-roman. La acea dată, Provincia Dacia cuprindea o mare parte a Ardealului, Banatul şi Oltenia. Oricum, pe romani îi interesase să ia în stăpânire doar zona bogată în aur şi argint a regiunii. Teritoriile necucerite din fostul regat al Daciei au rămas în stăpânirea triburilor de daci liberi, nesupuşi Romei, triburi care în următoarele secole au creat mari probleme imperiului roman, atacând în nenumărate rânduri provincia romană Dacia.
Provincia Dacia a mai fost numită şi Dacia Felix, în timpul împăratului Hadrianus.
De la Hadrianus şi până la Philippus I, Dacia s-a bucurat de linişte şi înflorire, cu scurte perioade de întrerupere, determinate de diferite încercări de invazie a provinciei. Pentru o mai uşoara administrare, provincia Dacia a fost împărţită în două, prin anii 119 -120 p.Chr., în timpul împăratului Hadrian: Dacia Superior în partea de nord şi Dacia Inferior în partea de sud. În timpul domniei lui Antoninus Pius, Dacia a fost împărțită din nou, în trei provincii administrative: Dacia Porolissensis cu capitala la Porolissum (astăzi Zalău, judetul Sălaj) cuprindea Ţara Crişurilor şi Munţii Apuseni; Dacia Apulensis cu capitala la Apulum (astăzi Alba Iulia, judetul Alba) cuprindea restul Ardealului şi Banatul; Dacia Malvensis cu capitala la Romula sau după numele vechii aşezări dacice, Malva (astăzi Reşca, judetul Olt) îngloba Oltenia, Muntenia şi partea de sud a Moldovei. Dacia romană a fost o provincie imperială condusă de un reprezentant al împăratului denumit Legatus augusti pro praetore sau, când Dacia a fost împărţită în trei provincii, Legatus augusti pro praetore trium Daciarum, ajutat de trei administratori financiari denumiti procuratores, care strângeau dările şi repartizau cheltuielile în fiecare provincie. Capitala tuturor provinciilor Daciei a fost Ulpia Traiana Augusta Dacica Sarmizegetusa, oraş construit de împăratul Traian, încă de la bun început cu rangul de colonie. Titlul de metropola (metropolis) a fost acordat orașului de împăratul Alexander Severus, cel care a instituit şi Concilium III Daciarum.
Civilizaţia romana se afla pe o treaptă superioară faţă de cea dacică şi, ca o consecinţă a celor 160 de ani de ocupatie romană, ea a avut un efect civilizator aupra provinciei Dacia.
Romanii au fost cei mai buni constructori de drumuri şi poduri ai epocii, fapt care a contribuit mult la extinderea imperiului şi la prelungirea duratei stăpânirii romane în teritoriile ocupate. După ce cucereau un teritoriu, romanii începeau construcţia de drumuri, de castre fortificate şi aşezări civile. De-a lungul drumurilor ei dezvoltau centre rurale sau urbane, iar castrele romane fortificate din vecinătatea acestora erau destinate să supravegheze buna desfăşurare a circulatiei mărfurilor şi să asigure apărarea aşezărilor civile. În Dacia, drumul principal roman străbătea provincia de la un capăt la celălalt, pornind din sud, de la Dunăre şi ajungând până la Porolissum, în nord. Din acest drum principal pornea o întreagă reţea de drumuri secundare. Romanii nu amplasau oricum castrele militare şi asezările civile, ci după niste reguli, erau ghidati de anumite principii practice. Pentru a detine controlul şi pentru a asigura deplasarea rapidă a trupelor pedestre, aveau nevoie de baze fixe şi sigure, de aprovizionare şi odihnă. Romanii au constatat ca soldatii lor puteau marşalui în mod normal, cu echipament şi provizii, aproximativ 17 kilometri pe zi. De obicei ei primeau pesmeţi, brânzã uscată, carne şi vin pentru câte trei zile. Astfel, la trei zile, dupa ce parcurgeau 50 de kilometri, beneficiau de hrană caldă şi odihnă în castrele fortificate. Pe acest principiu, drumurile romane aveau amplasate castre militare şi aşezări civile la aproximativ la 50 de kilometri distanţă unele de celelalte.
Populaţia civilă locuia în aşezări care copiau modul de viaţă al cetăţenilor romani. Ierarhia socială in provincie era structurată pe mai multe categorii sociale: primii erau cetăţenii romani, cu toate drepturile ce decurgeau din acest statut, apoi cetăţenii de rangul doi, cu drepturi limitate, locuitori ai municipiilor şi populaţia autohtonă, dacii, numiti peregrini. Definitia peregrinului, diferită de ceea ce înseamnă astăzi, desemna în dreptul roman, un om liber, străin de imperiu, lipsit de cetățenia romană sau de dreptul latin, dar care nu era socotit inamic public al imperiului. Este probabil ca şi în Dacia romană să fi existat o categorie de cetăţeni numiţi coloni, muncitori agricoli care, iniţial liberi, munceau un pământ luat în arendă de la marii proprietari. Cetăţenii acestor ultime categorii sociale au devenit cetăţeni romani doar după edictul lui Caracalla din anul 212 p.Chr. Prin acest edict, Constitutio Antoniniana, împăratul Caracalla a oferit cetăţenia romană tuturor locuitorilor liberi din imperiu. Cu excepţia singurei metropole dacice, Ulpia Traiana Sarmizegetusa, provincia Dacia avea trei tipuri de aşezări civile: colonii, municipii şi sate (vici sau pagi). Oraşele înfiinţate de romani în Dacia, cu rang de colonii şi municipii, erau foarte bine sistematizate, având de obicei două străzi principale perpendiculare care se intersectau în centrul civic al aşezării (forum). Străzile largi erau mobilate de vile romane, case luxoase cu multe încăperi şi curţi interioare pavate, având la faţadă porticuri cu coloane. Oraşele din Dacia romană erau înzestrate cu temple, amfiteatre, băi publice (terme) şi apeducte, simboluri ale civilizaţiei romane însuşite cu timpul de toţi locuitorii provinciei. Nu există dovezi despre existenţa unor universităţi, dar faptul că la Sarmisegetuza a fost găsita o cărămidă pe care este scris de trei ori alfabetul, iar la Romula o inscripţie reprezentând un fragment de vers în greceşte, demonstrează că tinerii erau educaţi de profesori şi că în şcoli se predau limbile latină şi greacă.
Satele daco-romane erau locuite în general de populaţia autohtonă, dar şi de colonişti romani. În unele cazuri mai multe sate se adunau într-un centru teritorial numit territorium. Un asemenea centru administrativ era condus de un consiliu (ordo) alcătuit din delegaţi (curiales) trimişi de satele care formau teritoriul. Dintre aceştia erau aleşi cei care convocau consiliul (quinquennales), prezidau şi conduceau dezbaterile lui. Conducătorii satelor din teritoriu erau numiţi magistri vici sau principes loci şi făceau parte din consiliu. Totusi, puterea supremã o deţinea comandantul militar al garnizoanei din reşedinţa teritoriului.
Documentele arheologice dovedesc că ocupaţiile de bază ale localnicilor erau agricultura şi creşterea vitelor. Pe monumentul funerar al lui Gaius Julius Quadratus, primar al Capidavei pe vremea lui Hadrian, se pot vedea niste scene edificatoare: un păstor cu plete lungi, purtând sarică până la glezne şi un agricultor arând ogorul cu un plug tras de boi. Romanii au dat o deosebită atenţie mineritului în Dacia, un domeniu important fiind minele de aur. Pentru acestea chiar exista un funcţionar special, numit subprocurator aurariarum, ajutat de un întreg corp de funcţionari. În Munţii Apuseni existau opt centre de exploatare a aurului, un altul la Rodna unde se exploata şi argintul, iar alte două se găseau în Banat. Au fost descoperite şi multe unelte folosite de muncitori, printre care o piuă mare de fier pentru zdrobirea minereului. În afara metalelor preţioase se mai exploatau sarea, fierul şi marmura. Pe întreg cuprinsul provinciei existau şi numeroase ateliere de ceramică. Comerţul era bine dezvoltat. O inscripţie ne vorbeşte despre negociatores provinciae Apulensis, adică de negustorii din provincia Apulensis, care s-au constituit într-un colegiu sau corporaţie şi care îi erau recunoscători lui Crassus Macrobius, ocrotitorul lor cel mai bun.
Colegiile, viitoarele bresle din evul mediu, erau asociaţii ale persoanelor care prestau aceeaşi meserie sau care aveau în comun aceeaşi origine etnică sau religie, cu scop de intrajutorare reciproca, de asigurare a cultului şi de petrecere în comun. Colegiul avea un număr minim de membri care plăteau o cotizaţie anuală, fiind condus de un consiliu de decurioni care alegeau din rândul lor un preşedinte (magister) şi un vicepreşedinte (commagister). Cel dintâi trebuia să depună ca garanţie o anumitã sumă pentru administrarea fondurilor colegiului. După decurioni urmau fruntaşii (principales) iar apoi membrii obişnuiţi. Colegiile aveau şi câte un protector important numit patron sau defensor care le apăra drepturile. Existau astfel colegiul celor care se ocupau cu ceramica sau al olarilor (centonari), al plutaşilor (dendrofori), al fierarilor (fabri), al corăbierilor (nautae), al purtătorilor de lectice (lecticari), etc.
Legiunile romane stationate permanent în castrele din Dacia pentru controlul provinciei, însotite de numeroasele trupe auxiliare, au fost Legiunea a XIII-a Gemina şi Legiunea a V-a Macedonica.
Legiunea a XIII-a Gemina, recrutată de Iulius Cezar în anul 57 a.Chr., a fost o legiune de elită a armatei romane, care a participat la multe evenimente istorice însemnate. Caracteristic pentru legiunile create de Cezar, era faptul ca aveau ca simbol leul, iar soldatii săi purtau mantii şi scuturi de culoare albastră, spre deosebire de celelalte legiuni romane, care aveau ca simbol taurul şi vulturul şi ale căror soldati purtau mantii şi scuturi de culoare roşie. Între anii 106-268 p.Chr. legiunea a fost staționată la Apulum (astăzi Alba Iulia), devenind principala legiune din Dacia, până la retragerea aureliană. Veteranii care-si încheiau serviciul militar primeau terenuri agricole în provincia Dacia.
Legiunea a V-a Macedonica, o altă legiune a armatei romane, care a fost înființată în anul 43 a.Chr. de Octavianus Augustus, a luptat în războaiele împotriva dacilor purtate de împăratul Domitian între anii 87-89 p.Chr., s-a numărat printre cele 13-14 legiuni participante la cele doua războaie dacice (101-102 și 105-106 p.Chr.) conduse de împăratul Traian pentru cucerirea Daciei. După anul 106 p.Chr., legiunea a fost cantonată la Troesmis, în Moesia Inferior, pentru întărirea militară a regiunii Dunării de Jos, unde a rămas timp de şase decenii (106-168 p.Chr.). Sub conducerea împăratului Marcus Aurelius a contribuit la oprirea invaziei vastei coaliții de neamuri şi triburi de la nord de imperiu în primul război marcomanic, dupa care, a fost cantonată la Potaissa (astazi Turda) pentru apărarea granițelor provinciei romane Dacia Porolissensis. La Potaissa, Legiunea a V-a Macedonica a fost cantonată timp de peste un secol, între 168 şi 274 p.Chr. Simbolul legiunii a fost atat taurul cat şi vulturul.
Marcajele gasite pe materialul tegular (caramizi, tigle, olane) descoperit la colonia Ulpia Traiana Sarmisegetusa, atesta ca vexillationes – detaşamente de auxiliari – ale multor legiuni, printre care şi a V-a Macedonica, au stationat temporar în capitala Daciei romane, unde au desfaşurat activitati de constructie, au contribuit la ridicarea coloniei. Un vexillatio (plural vexillationes) era un detaşament al unei legiuni din armata romană in timpul Principatului, format ca grup de lucru temporar. A fost numit dupa stindardul creat de detaşamentele legiunilor, denumit vexillum (plural vexilla), care purta emblema şi numele legiunii mamă. Deşi frecvent asociate cu legiunile, este mai probabil ca vexillationes includeau auxiliari. Termenul se găsește la singular, referindu-se la un singur detaşament, dar este de obicei folosit la plural pentru a se referi la o legiune formată din detaşamente. Au variat ca mărime şi compoziție, dar de obicei erau formate din aproximativ 1000 infanterişti şi/sau 500 de cavalerişti. Stindardul, steagul, sub forma unei bucati de panza sau matase dintr-o singura culoare sau mai multe culori, prinsa de o lance din lemn, a reprezentat inca de la aparitia sa in antichitate semnul distinctiv al unei comunitati sau al unui stat, al unei unitati de lupta terestra sau maritima. Pe acelaşi principiu, denumirea de steag (plural – steaguri) desemnand un detaşament, o mică unitate militară având drapel propriu, a fost utilizata pana în perioada medievală. Pornind de la denumirea latina a steagurilor purtate de legiunile romane vexillum-vexilla, a luat naştere o disciplină a istoriei care studiază steagurile din diferite epoci şi țări, numita vexilologie.
În cei peste 160 de ani de dominaţie romană, in provincia Dacia au avut loc o serie de evenimente care au zguduit din temelii administratia romana.
Astfel, intre anii 167-170 p.Chr., Dacia a fost invadată de mai multe ori de popoarele învecinate printre care şi dacii liberi, care au pustiit teritoriul provinciei, ajungand sa ameninte capitala Ulpia Traiana Sarmizegetusa. Pe la 172 p.Chr., impăratul Marcus Aurelius a salvat capitala, merit pentru care i s-a dedicat o inscripție în care i se mulțumea că a scăpat orașul de un dublu pericol: cel al invaziei şi cel al răscoalei autohtonilor. Luptele romanilor cu popoarele „barbare” la nord de Dacia au continuat până la moartea lui Marcus Aurelius survenita in anul 180 p.Chr..
Prima mare năvală în Dacia Romana a goților aliați cu triburi de daci liberi s-a produs in timpul domniei împaratului Caracalla (211-217 p.Chr.). Caracalla a fost prezent în Dacia în anul 213 p.Chr., când s-au obținut victorii în luptele din nordul Daciei şi din Panonia. În cinstea lui au fost ridicate trei inscripții la Ulpia Traiana Sarmizegetusa.
Capitala Daciei a devenit metropolă in timpul lui Alexander Severus (222-235 p. Chr.).
În anul în 239 p.Chr, metropola Sarmizegetusa, şi-a exprimat devotamentul față de împăratul Gordian al III-lea (238-244 p.Chr.) iar in 241 p.Chr. conciliul celor trei Dacii, s-a închinat aceluiasi împărat.
În anul 242 p.Chr. carpii şi-au facut apariția la Dunăre. Provincia romană Dacia a trecut între anii 245-248 p.Chr. prin momente critice provocate de atacurile dinspre nord ale goților şi nu este exclus ca însăşi castrul Potaissa să fi fost atacat, sau cel putin amenințat.
Marele atac al carpilor împotriva Daciei romane s-a produs în timpul împăratului Philippus I (Arabul) (244-249 p.Chr) şi cel mai mult a avut de suferit zona dintre Olt şi Dunăre. Procuratorul provinciei Dacia Apulensis, F. Aelius Hammnonius iunior (247-249 p.Chr) a ieşit victorios asupra carpilor, iar conducerea orașului i-a ridicat lui Iulius Philippus o statuie cu inscripția „nostro divino domino„. Între anii 248-250 p.Chr. goții au mai întreprins incursiuni militare în Dacia de nord. În anul 250 p.Chr., Traianus Decius a fost celebrat ca restitutor Daciarum de către Colonia Nova Apulensis, iar metropola Ulpia Traiana Sarmizegetusa i-a ridicat o statuie din bronz ca mulțumire că a apărat Dacia de goți şi carpi.
În timpul împăratului Gallienus (253-268 p.Chr.) o parte a Legiunii a V-a Macedonica a fost dislocată în alte regiuni de graniță ale Imperiului, spre a stăvili invazia popoarelor năvălitoare. După anul 260 p.Chr. situatia în Dacia a devenit critică, nu se mai gasesc urme epigrafice după acest an, iar sursele literare vorbesc de pierderea Daciei (amissio Daciae). În ultimele două decenii ale dominației romane criza prin care trecea imperiul s-a resimțit atât în Dacia cât şi în metropola ei. Astfel, în timpul lui Gallienus circulația monetară pe teritoriul capitalei Sarmizegetusa a scăzut, dar oraşul a continuat să supraviețuiască cu o populație împuținată şi modestă până la năvălirea hunilor, când probabil locuirea sa a încetat definitiv . Împăratul Aurelianus (270-275 p.Chr.) a restabilit temporar autoritatea asupra provinciei Dacia, dar prin anii 274-275 p.Chr., pe fondul atacurilor „barbare” şi a lipsei soluțiilor de apărare a Daciei, a hotărât retragerea definitiva peste Dunăre a armatei şi a administrației romane. Acestea au fost urmate de proprietarii de pământ şi de proprietarii de sclavi, cu exceptia populației autohtone care a ramas pe loc. Este cunoscută in istorie ca retragerea aureliană, Dacia fiind prima provincie romană abandonată definitiv.

 

 

Criza secolului al III-lea în Imperiul Roman

În deceniul patru al secolului al III-lea Imperiul Roman era aproape de colaps economic, sărăcit de desele războaie purtate, de întreținerea armatei şi a cetățenilor Romei, de susținerea financiară a constructiilor edilitare grandioase – aurul şi argintul dacilor se consumaseră demult. Pericolul iminent de invazie a barbarilor la granițele imperiului a constituit un alt motiv serios de adâncire a crizei. Nevoia de siguranță a cetățenilor imperiului şi a legiunilor, a făcut ca aceştia să-şi dorească un alt tip de conducător, în locul domnişorilor crescuți în luxul palatelor Romei, desemnati împărați de către Senat, doar cu scopul de a-i putea dirija conform propriilor interese. Lipsa de autoritate şi de strategie a împăraților în functie, dovada de slăbiciunea a acestora în fața pericolului barbar, a nemulțumit foarte mult legiunile romane de pe tot cuprinsul imperiului, care de multe ori s-au revoltat. Era considerată o mare ruşine şi dezonoare pentru armată şi pentru imperiu, pierderea unei provincii, a unei bătălii, a unei legiuni sau încercarea de a cumpăra pacea de la popoarele barbare. Legiunile din diverse zone ale imperiului îşi proclamau conducătorii ca împărați, luându-se parcă la întrecere.
Intrigi, comploturi, lovituri de palat şi asasinate mai avusesera loc şi mai inainte (actiuni de care garda pretoriană nu era străină), însă doar la adăpostul palatelor de la Roma. Acea epocă de criza şi declin a imperiului roman a fost accentuată de starea conflictuală generalizată, de desele conflicte militare interne care au erodat puterea imperiului. Brutalitatea şi violența aveau rang de normalitate, iar ferocitatea cu care se aruncau unul împotriva celuilalt este astăzi de neconceput într-o societate civilizată. Se consideră în mod unanim, că anul 235 p.Chr. este cel care marchează începutul crizei acelui secol, odată cu proclamarea ca împărat a generalului Maximinus I Thrax de către legiunile romane din Pannonia. A fost primul împărat roman provenit din rândul militarilor de carieră. Istoria este nemiloasă cu Maximinus, care a fost ulterior menționat cu epitetul rasial „Thrax” (adică Tracul), portretul sau fiind prezentat ca al unui barbar tiranic, crud, şi needucat. Într-adevăr, el a fost în cea mai mare parte din viață, un soldat loial în legiunile romane şi şi-a petrecut cei trei ani de domnie, nu în Roma, ci în campanii militare, luptându-se să respingă inamicii tot mai mulți ai unui imperiu în criză. În final, Maximinus a fost pur şi simplu avangarda a ceea ce avea să devină în curând o regulă, împăratul soldat şi declinul puterii aristocratice senatoriale, un militar care a fost foarte important pentru existența în continuare a imperiului, de fapt omul care a stat între Roma şi cele care vor urma să o distrugă. A fost o perioadă de război constant, de probleme privind granițele, iar conflictul intern şi neîncetat a solicitat un nou tip de împărat. Pedigree-ul a contat mai puțin fată de acreditările militare, astfel că pretendenții la tron, pentru a fi împărați, era necesar să fie în primul rând, generali. Ca şi în cazul lui Maximinus, în continuare, legiunile vor fi cele care-si vor proclama împărații.
Este antologică incompatibilitatea între senatorii care reprezentau interesele marilor şi puternicelor familii patriciene din Roma şi împărații proveniti din rândul armatei, împărați care s-au succedat cu repeziciune pe tronul imperiului în cei 50 de ani. Acesti împărați-militari au fost considerati de către senatori lipsiți de educație şi inculți, nedemni de titlul de Imperator, titlu nobiliar care desemna conducătorul suprem al armatei imperiului şi presupunea şi titlul civil de Principe. Se cunoaşte faptul că au existat continuu animozități între Senat şi împărații-militari, cu consecințe dintre cele mai violente între protagonişti, dar şi cu consecințe grave privind stabilitatea imperiului.
În cele cinci decenii de criză, nici unul din împărații-militari nu a reusit să-şi consolideze puterea pe o perioadă suficient de lungă încât să creeze şi să aplice o strategie militară şi administrativă pentru a stabiliza imperiul şi nu în ultimul rând, pentru a câstiga respectul Senatului şi al poporului roman. Unii erau contestati de senat, altii, de ceilalti pretendenti la tron, fapt care a condus la o succesiune haotică şi foarte rapidă a împăraților, nelăsând imperiului nici o şansă de redresare. Au fost ani în care s-au succedat la conducerea imperiului câte patru, cinci sau chiar şase împărati, mai toti provinciali, sprijiniti de armată. De la primul imparat – Octavianus Augustus ( 27 a.Chr.) – şi până la ultimul suveran al Imperiului roman de apus – tânărul Romulus Augustulus detronat de Odoacru (476 p.Chr.) – deci în 503 ani, pe tronul Romei s-au succedat 84 de împărați, din care în secolul al III-lea nu mai puțin de 39 de împărați recunoscuti şi 26 de uzurpatori.
Între 253-268 p.Chr., conducerea comună a celor doi împărați, Valerian şi Gallienus, a fost amenințată de mai multe ori de către uzurpatori, în special după capturarea lui Valerianus de către regele persan Shapur I, in 260 p.Chr.. Rămas singur, Gallienus nu a reuşit să reunească imperiul, cu toate eforturile sale. Totuşi, în ciuda mai multor încercări de uzurpare, el şi-a asigurat tronul până la asasinarea lui, în 268 p.Chr..
Imperiul Roman a fost la un pas de dezintegrare. Rupte din trupul Imperiului Roman au luat nastere alte trei noi imperii: un imperiu Galo-roman intre anii 260-274 p.Chr., un imperiu Daco-roman intre anii 260-270 p.Chr. (despre care inca se stie foarte putin) si un imperiu Palmyrean intre anii 260-273 p.Chr.
Primul, cu capitala la Cologne (Koln), cuprindea Germania, Gallia, Britannia si Hispania si a fost fondat de Postumus, care s-a proclamat împărat si care l-a condus intre anii 260-268 p.Chr..Cel de-al doilea imperiu, cu capitala la Carnuntum (astăzi Petromela langă Viena), era condus de Regalianus, cu numele complet Publius Cornelius Regalianus Augustus, de origine dacă, comandant general al fortelor armate din Illiria avand sub puterea sa si toate fortele militare din Thracia, Moesia, Dalmatia, Pannonia si Dacia. A fost eroul de la Scupi, zadarnicind invazia sarmatilor in imperiu. A fost proclamat împărat în anul 260 de către trupele sale din Pannonia si Moesia. După moartea sa, in 268 p.Chr., imperiul Dacic a fost condus timp de doi ani de sotia acestuia Sulpicia Dryantilla Augusta, descendentă a unei nobile familii daco-romane. Dovezile numismatice denotă faptul că Regalian se considera cel de al doilea împărat al imperiului, asociat la domnie cu Gallienus. Pe monedele bătute la Carnuntum, foarte rare astăzi, aversul poartă legenda ORIENS AVGG, unde G dublu înseamnă doi împărați asociati la conducerea imperiului. Cel de-al treilea imperiu, cu capitala la Palmyra, cuprindea provinciile Siria, Palestina, Egipt si mari teritorii din Asia Mica. A fost condus de regina Zenobia în numele fiului ei minor, Vaballathus.
Împăratul Aurelian (270-275 p.Chr.), a avut meritul să restaureze integritatea imperiului. Tot el a decis, în 274 p.Chr., abandonarea provinciei Dacia, strategie justificată de ideea scurtării frontului de pe linia Dunării de Jos plin de conflicte cu populațiile migratoare barbare.
Criza secolului al III-lea a luat sfârşit in anul 284 p.Chr., odată cu urcarea pe tron a împăratului Diocletian (284-306 p.Chr.). Acesta a inițiat o serie de reforme care au schimbat fața imperiului. Cu el se consideră că începe perioada Dominatului, marcând sfârşitul perioadei Principatului, care începuse cu Augustus. Astfel, împăratul a devenit în mod oficial un monarh autocrat. După instituirea Dominatului, când Diocleţian s-a proclamat „Dominus et deus” – stăpân absolut şi zeu, rolul Senatului s-a redus aproape la zero. În anul 286 p.Chr. a reorganizat administrația in prefecturi şi dioceze şi a împărțit imperiul în două (apus și răsărit), linia de demarcație fiind între Italia şi Dalmația. A instituit Diarhia, conducerea imperiului fiind astfel asigurată de doi împărați, el alegând Imperiul de Răsărit, cu capitala la Nicomedia. Apoi, în anul 293 p.Chr., a instaurat Tetrarhia, prin care, imperiul a fost condus în continuare de patru împărați, doi Auguști şi doi Cezari, câte un August şi un Cezar pentru fiecare parte a imperiului. Imperiul Roman era bolnav şi deşi în următorii aproape 200 de ani, până la dispariția Imperiului Roman de Apus, au mai existat încercări de redresare, acesta nu a mai revenit niciodată la măreția şi bunăstarea din timpul domniei împăraților „buni” ai imperiului. Conform ideii lui Edward Gibbon, un istoric din secolul al XVIII-lea, au fost „cinci împărați buni ai Imperiului Roman”, printre care cei mai de seamă, Augustus şi Traian.

 

Situația monetară a imperiului roman în secolul al III-lea

Criza imperiului este reflectată şi în numismatică. In mod traditional, baterea monedelor in Imperiul Roman era controlată de doar doi emitenţi care reprezentau puterea: împăratul şi Senatul Romei. Regula era ca împăratul să autorizeze emiterea monedelor de valoare mare, din aur sau argint, de tip aureus, respectiv denarius sau mai tarziu, antoninianus. Problemele imperiului au generat si o criză monetară pe parcursul secolului al III-lea, iar tipurile monetare au suferit mai multe schimbări. Astfel, denarul a fost înlocuit cu antoninianul în timpul împăratului Gordian al III-lea, în deceniul IV al secolului al III-lea. Senatul roman era cel autorizat să emită monedele din bronz – sesterţ, dupondius, as – ele purtând marcajul SC (Senatus Consulto) semnificand faptul că emisiunea monedelor de bronz era făcută sub controlul acestuia. Sesterțul a fost emis în forma tradițională până la domnia lui Gallienus (253 – 268 p. Chr.). Sub acest împărat, dificultățile domniei au antrenat dispariția aproape definitivă a tipurilor monetare mari și mijlocii din bronz, în ciuda unei timide tentative de restaurare sub Aurelian. Sesterții sunt foarte căutați astăzi de colecționari pentru flanul lor mare și pentru scenele uneori spectaculoase pe care le reprezintă. O cauză a crizei monetare din secolul al III-lea a fost deficitul de metale pretioase provocat în mod continuu de creşterea retribuţiei soldaţilor armatei romane, acel donativum, din ce în ce mai mare, promis de fiecare nou împărat care ocupa tronul imperiului. Militarizarea imperiului roman a provocat şi o primă descentralizare şi multiplicare a atelierelor în proximitatea zonelor militare (de campanie), mari consumatoare de numerar, iar inflaţia a devenit galopantă. Deficitul de metale pretioase a dus la scăderea calitaţii aliajelor destinate baterii de monede, situaţie care s-a perpetuat până la începutul secolului al IV-lea, când a fost depăşită numai în urma confiscărilor de obiecte preţioase din templele păgâne. După revolta lucrătorilor din atelierele monetare şi desfiinţarea temporară a monetăriei din Roma, marea masă monetară se executa în oficinele unor monetării de provincie. Monetăria imperială din Roma avusese tradiţia realizării unor frumoase efigii datorată unor gravori talentaţi şi experienţei lor tehnice, dobândită prin baterea a mii de feluri de monede. Transferul emisiei de monede către monetăriile din provincie şi lipsa de tradiţie şi experiență a noilor ateliere, a condus la o involuție a aspectului estetic al monedelor. Monetăriile de provincie nou înfiinţate au dus o lipsă acută de gravori talentaţi, cu foarte puţine exceptii. A dispărut aspectul de lucrătură fină, reprezentările de pe avers şi revers au fost realizate mai naiv, literele din legendă sunt mai greu de înţeles. Probabil că tocmai în acea perioadă aspectul estetic al monedelor şi-a pierdut din importanţă, scopul major fiind baterea unui volum cât mai mare de monede, din aliaje din ce în ce mai slabe.

 

 

Monedele coloniale emise de Provincia romană Dacia

Deşi numele regatului Dacia și memoria cuceririi sale, sunt înregistrate pe foarte multe monede romane bătute de monetăria imperială, în aur, argint sau bronz, totuşi se pare că niciunul dintre oraşele sau districtele Provinciei Dacia nu au beneficiat de privilegiile coloniale sau municipale, nici o monedă nu a fost bătută în această provincie, până la urcarea pe tronul imperiului a lui Philippus senior. Monedele coloniale PROVINCIA DACIA sunt legate de domnia împăratului roman Philippus I, cu numele complet Marcus Iulius Philippus (cca.198–249 p.Chr.), cunoscut ca Philippus Arabul, care a domnit între anii 244-249 p.Chr.. Întreaga domnie a lui Philippus a fost caracterizată de campaniile pentru apărarea frontierelor imperiului. În timp ce germanicii atacau Pannonia, iar goţii invadau Moesia, carpii porniseră raiduri tot mai dese în Provincia Dacia. Carpii au fost un trib puternic între triburile dacilor liberi, trib care după anul 172 p.Chr. asimilaseră si populaţia triburilor dacilor costoboci. Au fost consideraţi de romani, mai ales din secolul III p.Chr., o ameninţare constantă pentru provinciile de la Dunărea de Jos. Cea mai puternică invazie a carpilor s-a derulat între anii 245 – 247 p.Chr. Împăratul Philippus a condus personal luptele în această campanie şi a reusit să respingă definitiv invazia acestora în 247 p.Chr., an în care şi-a luat titlul triumfal Carpicus Maximus – învingătorul carpilor. În acest context conflictual trupele romane concentrate şi staţionate în provincia Dacia a crescut considerabil, iar necesitatea plăţii trupelor (donativum) solicita o suplimentare a volumului monetar existent, înfiinţarea unei monetarii în Dacia, în apropierea zonei de campanie, pe care împăratul să o poata controla direct. Acestea au fost probabil motivele care l-au determinat pe împăratul Philippus Arabul ca în timpul şederii sale în zona de conflict, să acorde provinciei Dacia, în anul 246 p.Chr., privilegiul de a bate monedă. A fost împăratul care a schimbat condiţia politică a cetătenilor provinciei spre libera cetățenie, conferind un drept care i-a plasat pe locuitorii săi la egalitate cu romanii înşişi. Studiind statisticile descoperirilor, specialiştii au ajuns la concluzia că vârful productiei monetare în provincia Dacia a fost în timpul domniei împăratului Philippus, în primii trei ani de funcţionare a monetariei, între care, primul an a fost cel mai productiv. Un fapt care sustine acordarea acestui drept Provinciei Dacia, este prezenţa pe reversul monedelor a legendei PROVINCIA DACIA şi a simbolurilor celor două legiuni staţionate permanent în Dacia, vulturul cu coroana in cioc pentru legiunea V Macedonica şi leul pentru legiunea XIII Gemina. Cifrele acestor doua legiuni, V şi XIII, apar şi ele înscrise pe cele două stindarde (vexillum) ţinute de personajul feminin care reprezintă Dacia. Un foarte important argument este faptul că la Ulpia Traiana Sarmizegetusa este atestat epigrafic Ianuarius Aug(ustorum) (duorum), lib(ertus) nummul(arius). Cei doi auguşti menţionaţi în inscripţie sunt cei doi împărati asociati la domnie, Philippus I şi fiul sau, Philippus al II-lea Junior. Rolul acestui funcţionar numit nummularius, desemnat de împărat, era acela de a veghea ca volumul de masă monetară emisă de monetărie să corespundă cererii imperiale. Alt argument care ar plasa monetăria chiar în capitala dacică este faptul că acolo se întrunea şi Concilium Daciarum Trium, fiind mult mai probabil ca acolo să existe şi monetăria provincială care bătea monedele Provincia Dacia. Chiar dacă asupra locatiei mai există incertitudini, toate argumentele ne conduc la concluzia că, în mod sigur, monetăria se afla în provincia Dacia, cel mai probabil în capitala acesteia, Ulpia Traiana Sarmizegetusa.       În prezent este general acceptat faptul că în Dacia s-au bătut sesterţi, dupondii şi aşi, dar există şi teorii care susţin că aceste monede au fost bătute la Viminacium sau Apulum.
Aspectul asemănător al monedelor provinciei Dacia cu cele ale provinciei Moesia, i-a derutat de multe ori pe vanzătorii de pe site-urile specializate care au ignorat legenda şi simbolurile de pe reversul acestora, mai putin pe colectionari sau pe specialisti. Pe monedele bătute la Sarmizegetusa Traiana, în Dacia, reversul contine întotdeauna legenda cu caractere latine PROVINCIA DACIA, iar simbolurile care încadrează personajul feminin Dacia sunt vulturul şi leul, apartinand legiunilor din provincie (pe monedele emise la Viminacium, Moesia este încadrată întotdeauna între taur şi leu). În plus, pe multe monede, în special pe cele din primii ani, personajul Dacia tine în mâna dreaptă sabia curbată dacică, iar pe cap poartă căciula dacică. Mai apar şi stindardele înscrise cu DF (Dacia Felix) sau cu numărul legiunilor stationate în Dacia (V si XIII). Pe monedele bătute la Viminacium, in Moesia, apare întotdeauna legenda P M S COL VIM, ceea ce înseamnă Provincia Moesia Superior Colonia Viminacium, iar personajul feminin Moesia este încadrat intre taur şi leu, simbolurile legiunilor stationate acolo. Viminacium (astăzi în Serbia) era, sub Imperiul Roman, capitala provinciei Moesia Superior. Fiind unul dintre cele mai importante oraşe ale provinciei, găzduia permanent Legiunea a VII-a Claudia, care purta ca emblemă taurul şi leul. Colonia Viminacium a fost şi bază temporară pentru Legiunea a IV-a Flavia Felix a cărui simbol era leul. Confuziile se fac în ambele sensuri, pe monedele bătute la Viminacium personajul feminin este etichetat ca fiind Provincia Dacia, deşi este reprezentată Moesia, iar despre monedele autentice Provincia Dacia, deşi au fost bătute în Dacia, se asociază ca monetărie Viminacium. Nu se ştie care pe care au influentat, confuziile au determinat teoria cu monetăria Viminacium sau teoria a creat confuziile.                                                                                                    Ipoteza că monedele Provincia Dacia ar fi fost bătute în capitala Moesiei Superior, pe malul drept al Dunarii, la monetăria din Viminacium se bazează pe niste similitudini între efigiile împăratilor Philippus senior şi junior pe cele două tipuri de monede, respectiv Provincia Dacia (AN III) şi Viminacium (AN VIII). Asemănări există, nu pot fi negate, dar ele nu merg pană la identitate şi nu duc neapărat la concluzia că au fost bătute toate la Viminacium. Această ipoteză poate fi eliminată, pentru că asemănările si-ar putea găsi o explicatie plauzibilă, în faptul ca noua monetărie înfiinţată în Dacia ar fi utilizat probabil gravori aduşi de la Viminacium cu cedarea unor matriţe pentru noua monetărie.

 

 

 

 

Sus monedă Filip I (Philippus) Provincia Dacia AN III, jos monedă Viminacium AN VIII.

S-a mai adus ca argument si o asa-zisa eroare comună care s-ar găsi pe aversul unor monede Viminacium AN VIII si Provincia Dacia AN I, adică IVIL în loc de IVL. Consider aceasta afirmaţie ca hazardată. Am studiat câteva sute de monede ale celor doua monetării, în special din anii indicaţi de către cei care au pus această problemă, si nu am găsit nici măcar un singur exemplu. Această pretinsă eroare de fapt nu există, este doar o impresie dată de citirea si interpretarea eronată a legendei de pe avers. Explicatia este urmatoarea: numele complet al împăratului Filip Arabul era Marcus Iulius Philippus Augustus, prin urmare legenda din jurul efigiei contine pe majoritatea monedelor literele IMP M IVL PHILIPPVS AVG (Imperator Marcus Iulius Philippus Augustus) sau pentru Philippus junior, fără M, IMP IVL PHILIPPVS AVG. Eroarea este cauzata de interpretarea lui M, de la Marcus, ca IVI. Este foarte probabil ca din cauza oxidării si uzurii datorate circulatiei monedelor, situatie cand scrisul devine greu lizibil, literele M IVL puteau fi confundate cu IVI IVL. E greu de înteles totusi cum s-a ajuns la concluzia ca ar fi IVIL. Este o eroare deloc scuzabila, de interpretare a legendei si deci nu constituie un argument serios pentru a sustine ipoteza enuntată.

Dacă ar fi fost bătute la Viminacium, toate monedele emise la această monetărie ar fi purtat pe avers anul erei locale moesice indiferent pentru ce provincie ar fi fost bătute, Moesia Superior, Pannonia sau Dacia, an calculat de la deschiderea monetăriei militare din Viminacium de către împăratul Gordian al III-lea, în 239 p.Chr.. Dar, studiind monedele ambelor tipuri, se observă fără efort că ele poartă pe avers ani locali diferiţi, aparţinând unor ere locale diferite, deşi au fost emise în acelasi an al cronologiei moderne, sub acelaşi împărat. Astfel, acelaşi an 246 p.Chr., cel al înfiinţării monetăriei dacice este anul unu (AN I) al erei locale Provincia Dacia şi în acelaşi timp anul al optulea (AN VIII) al erei locale moesice – Viminacium. De aici rezultă ca cele două monetării aveau cronologii diferite, dictate de două momente distincte în care au fost deschise. Există şi alte argumente care pledează pentru existenta monetăriei în Dacia. In 248-249 p.Chr., anul X al erei locale provinciale moesice, se spune că monetăria Viminacium nu a functionat. Este adevărat că monetăria nu a bătut monede în numele împăratului Philippus Arabul şi a familiei sale, deoarece Viminacium căzuse în mâinile rebelilor lui Pacatianus. Totuşi în acelaşi an, anul III al erei locale dacice, 248-249 p.Chr., în Provincia Dacia a fost emisă o cantitate considerabilă de monedă pentru împărat şi familia acestuia. Un alt argument important este faptul că în anul 257 p.Chr., anul XI al erei locale dacice, monetăria Provinciei Dacia încă emitea monede, dată la care monetăria de la Viminacium fusese deja închisă cu aproximativ doi ani înainte. Există şi alte aspecte care infirmă ipoteza privind emiterea acestor monede în monetăria moesică. Unele dintre acestea ar fi ca piesele Provincia Dacia sunt mult mai uşoare şi mai slab executate calitativ fată de cele de la Viminacium, fapt constatat în special la monedele bătute în ultimii ani de functionare, în timpul împăraţilor tată şi fiu asociati la domnie, Valerian şi Gallienus.
Unul din putinele argumente care ar putea localiza monetăria dacică la Apulum, este faptul că şi în capitala Daciei Apulensis s-a utilizat o eră locală, fiind dovedit epigrafic, printr-o inscripţie care este datată anno primo (f)acti municipi (Apuli).                                      Tinand cont de faptul că în secolul al III-lea era deja un obicei ca trupele romane să fie urmate în zonele de campanie de o monetărie militară, nu se poate exclude existenta în provincia Dacia a unei asemenea monetării militare mobile, cu utilizarea unor specialişti de la Viminacium sau Roma. Argumentele care pledeaza pentru existenţa unei monetării în provincia Dacia sunt deosebit de puternice. Cu toate că nu se poate spune şi dovedi încă o locaţie exactă a monetăriei unde au fost bătute aceste piese, putem totuşi spune că ea a fost cu siguranţă în Dacia.

 

Tipurile monetare, conţinutul şi caracteristicile monedelor din provincia Dacia

Monetaria din Provincia Dacia a emis monede pentru Philippus I Arabul, Marcia Otacilia Severa, Philippus al II-lea Junior, Traianus Decius, Herennia Etruscilla, Herennius Etruscus, Hostilianus, Trebonianus Gallus, Volusianus, Aemilianus, Valerianus şi Gallienus.
Pe aversul acestui tip de monede este reprezentat de obicei împăratul sau un membru al familiei imperiale. Portretele au fost executate în maniera tipică monedelor provinciale din epocă, împăraţii cu bust cuirasat şi mantie (paludamentum), orientati de obicei spre dreapta, iar împărătesele cu rochie tipica matroanelor romane (stolă). Pe reversul lor este ilustrată personificarea feminină a Provinciei Dacia, încadrata între vulturul cu coroana in cioc şi leul, simbolurile legiunilor, avand intotdeauna inscripția PROVINCIA DACIA care înconjoară scena. Este interesant că pe majoritatea pieselor, personajul feminin Dacia poartă căciula dacică (pileus) si ţine în mână o sabie încovoiată (ensis falcatus, falx dacica). O altă caracteristică este aparitia în lateral a unor stindarde cu inscripţii. În exergă este înscris cu cifre romane anul erei locale provinciale dacice, socotit de la momentul acordării dreptului de a bate monedă. Toate aceste elemente, le fac diferite în raport cu alte monede emise în regiune. Tot elementele de pe revers sunt cele care determina o clasificare pe tipuri. Exista patru tipuri principale, cu variante, dar care nu constituie tipuri distincte:

Sestert Philippus I Arabul – Provincia Dacia AN I (246/247 p.Chr.), tip 1, monetăria Ulpia Traiana Sarmizegetusa, vultur și leu,
Tipul 1 prezintă un personaj feminin in picioare orientat spre stânga, personificare a Provinciei Dacia, purtând pe cap căciula tipic dacică şi o sabie curbată dacică în mâna dreaptă. Este încadrată de simbolurile celor doua legiuni stationate în Dacia: vulturul pentru Legio V Macedonica şi leul pentru Legio XIII Gemina, iar pe stindardul (vexillum) din mâna stângă sunt scrise literele DF însemnând Dacia Felix. Legenda: PROVINCIA DACIA, iar în exerga anul baterii monedei, AN de la ANNO, urmat de caracterele latine care desemneaza anul erei locale.

 

Sestert Philippus I Arabul – Provincia Dacia AN III (248/249 p.Chr.), tip 2, emis la monetăria Ulpia Traiana Sarmizegetusa in anul III al erei locale provinciale; Avers: bustul laureat, drapat si cuirasat al imparatului, orientat spre dreapta; legenda: IMP M IVL PHILIPPVS AVG; Revers: Dacia personificata de o femeie în picioare orientata spre stânga, în chiton lung si cu căciulă dacică, între simbolurile legiunilor, vultur și leu, ține o sabie curbată în mâna dreaptă (falx dacica) şi stindardul legiunii a V-a Macedonica (vexillum), iar în mâna stângă stindardul legiunii a XIII-a Gemina; legenda: PROVINCIA DACIA, în exergă AN III.
Tipul 2 prezintă un personaj feminin in picioare orientat spre stânga, personificare a Provinciei Dacia, purtând o sabie curbată dacică în mâna dreaptă.Ea este încadrată în stânga şi în dreapta de simbolurile legiunilor, vultur, leu şi de stindardele (vexilla) cu cifrele latine corespunzatoare acestora: V şi XIII (a V-a Macedonica şi a XIII-a Gemina). Legenda: PROVINCIA DACIA, iar în exerga anul baterii monedei, AN de la ANNO, urmat de caracterele latine care desemneaza anul erei locale.

 

                                                                                                                                           Sestert Philippus I Arabul – Provincia Dacia AN II (247/248 p. Chr.), tip 3, monetăria Ulpia Traiana Sarmizegetusa
Tipul 3 prezintă un personaj feminin asezat, orientat spre stânga, personificare a Provinciei Dacia, purtând căciulă dacică, încadrată în stânga şi în dreapta, de stindardele legiunilor (vexilla) cu cifrele latine corespunzatoare acestora: V şi XIII (a V-a Macedonica şi a XIII-a Gemina). Legenda: PROVINCIA DACIA, iar în exerga anul baterii monedei, AN de la ANNO, urmat de caracterele latine care desemnează anul erei locale. Deci tipurile 2 si 3 sunt similare, cu singura deosebire, dar importantă ca aspect, că figura feminină care personifică Dacia este reprezentată aşezată. Lipsesc la acest tip, sabia curbată dacică şi cele doua simboluri ale legiunilor, vulturul şi leul.

Sestert Volusian – Provincia Dacia AN V (250/251 p.Chr.), tip 4, monetăria Ulpia Traiana Sarmizegetusa, vultur și leu,

Tipul 4 prezintă Provincia Dacia personificată de un personaj feminin în picioare orientat spre stânga, ţinând în mâna dreaptă o ramură de laur sau de măslin, iar în mâna stângă un sceptru sau un parazonium. Este încadrată de simbolurile legiunilor, vultur şi leu. Legenda: PROVINCIA DACIA, iar în exergă anul baterii monedei, AN de la ANNO, urmat de caracterele latine care desemnează anul erei locale. Pe monedele apartinand acestui tip nu mai apare sabia încovoiată dacică, simbol al unei Dacii războinice. Ea va apărea din nou în ultimii doi ani de functionare a monetăriei provinciale dacice, în timpul împăratilor Valerian şi Gallienus. Diferitele simboluri care apar, dispar şi reapar pe monede, sunt un barometru al stării de sigurantă a provinciei.
Faptul că, pe acest tip de monede, Dacia tine în mâna dreaptă o ramură de laur sau de măslin, simbol al victoriei sau al păcii, i-a făcut pe unii să creadă că personajul feminin ar fi Pax, zeita păcii. Dacă ar fi fost zeiţa păcii sau zeiţa victoriei, romanii nu s-ar fi jenat să scrie în legendă Pax sau Victoria. Mesajul transmite într-adevăr o asociere cu victoria sau pacea în Dacia, deci Dacia victorioasă sau Dacia pacificată, dar este Dacia şi nimeni altcineva, pentru că legenda este clară: PROVINCIA DACIA. Acest tip monetar a apărut pe monedele Provincia Dacia în timpul împăratului Traian Decius, în anii 250/251AD, în anul al patrulea al erei locale Provincia Dacia (AN IIII) într-o perioadă când pericolul invaziilor în Dacia fusese deocamdată înlăturat, deci într-o perioadă de relativă stabilitate.

 

 

Datarea monedelor și era locală dacică

Datarea acestor monede este în prezent foarte clară. Emisiunile Provinciei romane Dacia s-au derulat pe o perioadă de 11 ani începând cu anul 246 p.Chr. şi până în anul 257 p.Chr. inclusiv. Inscripţiile de pe revers din afara scenei, în exergă, AN I – AN XI, arată anul erei locale în care a fost bătută moneda.
Sistemul de numerotare a anilor începând de la un eveniment important era un obicei foarte răspândit în provinciile romane. Şi în provincia Dacia a fost folosită, de asemenea, tot o eră locală. Cel mai probabil este ca începutul noii ere să fi fost legată de invadarea Daciei de către triburile carpilor. Atacurile dacilor liberi au început în 245 p.Chr. şi au fost respinse în anii următori, după venirea împăratului Philippus Arabul la Dunăre. Philippus a acordat unele privilegii provinciei Dacia, iar cetățenii recunoscători au trecut la o cronologie nouă, numărând anii de la începutul noii ere de libertate. În cursul anului 253 p.Chr. au domnit cinci împăraţi: Trebonianus Gallus şi fiul sau Volusianus au fost ucişi de armata în august, Emilianus, recunoscut ca împărat în iunie, a fost ucis trei luni mai târziu şi în cele din urmă, au fost proclamati împărați Valerianus şi Gallienus, la încheierea aceluiaşi an.
Momentul trecerii de la un an la altul al erei locale dacice a putut fi stabilit cu destulă exactitate, studiind monedele împăratului Emilian (Aemilianus) despre care se ştie că a fost proclamat augustus de către trupele sale în iunie 253 p.Chr., a condus Imperiul Roman timp de doar trei luni, fiind ucis în luna septembrie a aceluiaşi an. Faptul că în numele lui au fost bătute monede Provincia Dacia atât în anul al 7-lea cât şi în anul al 8-lea (AN VII și AN VIII), a dus la concluzia că trecerea de la anul erei locale VII la anul VIII s-a făcut în lunile iulie/august 253 p.Chr.. Prin urmare, mergând înapoi, s-a putut stabili că primele monede în Provincia Dacia, din primul an (AN I), cele care au marcat începutul erei locale, au fost emise în perioada iulie/august 246/ iulie/august 247 p.Chr..În acest interval al primului an al erei locale dacice se mai înscrie un eveniment important. În luna aprilie 247 p.Chr. imperiul sărbătorea 1000 de ani de la înfiinţarea oraşului Roma. Era al patrulea an de domnie a împăratului Filip I senior, an în care, din informaţiile rămase de la Zosimos, se spune că împăratul a salvat provincia Dacia din mâinile carpilor. Asadar, AN I cuprinde intervalul de 12 luni iulie/august-decembrie 246/ianuarie-iulie/august 247, AN II corespunde lunilor iulie/august-decembrie 247/ ianuarie-iulie/august 248 şi aşa mai departe, iar ultimele monede provinciale, cele cu AN XI, fiind bătute în intervalul iulie/august-decembrie 256/ ianuarie-iulie/august 257 p.Chr..
În numele împăratului Philippus I, a împărătesei Marcia Otacilia Severa şi al împăratului Philippus al II-lea Junior, au fost bătute monede în anii erei locale: I = 246/247 p.Chr., II = 247/248 p.Chr. şi III = 248/249 p.Chr..
În timpul domniei împăratului Traian Decius, monetăria din provincia Dacia a bătut monede cu anii IV = 249/250 p.Chr.şi V = 250/251 p.Chr., corespunzând anilor 1003 şi 1004 de la înfiinţarea Romei, ultimul fiind anul în care Decius a pierit. În acesti ani au fost bătute monede şi în numele împărătesei Herennia Etruscilla şi a fiilor lui Decius, împăraţii Herennius Etruscus şi Hostilian. Monede cu AN V au fost bătute şi în numele împăraţilor care le-au urmat în acelaşi an, Trebonianus Gallus şi Volusianus.                                         S-a presupus de catre unii autori autohtoni, probabil din lipsa de piese, ca in anul VI monetaria dacica nu ar fi functionat. Literatura vestica nu aminteste asa ceva
În anul VI  monetaria dacica a bătut monede în numele împăraţilor Trebonianus Gallus şi Volusianus. Iata mai jos dovada ca monetaria de la Ulpia Traiana Sarmizegetusa a functionat si in anul al 6-lea al erei sale locale, o moneda bătuta în numele împăratului Volusianus, care confirma acest fapt:

Exista şi monede în numele împăraţilor Valerianus şi Gallienus pe care apare  anul VI al erei locale, dar care probabil că sunt erori, pentru că aceşti împăraţi au ajuns la putere în septembrie 253 p.Chr., deci în anul VIII. O alta eroare de scriere, aveti mai jos, pe o moneda bătuta tot în numele împăratului Volusianus, un sesterţ pe reversul caruia legenda PROVINCIA DACIA este scrisa gresit – PRVOINCIA DACIA:

Următorele monede cunoscute sunt cele notate AN VII = 252/253 p.Chr , în numele împăratului Trebonianus Gallus, fiind în acord cu anul 1006 de la înfiinţarea Romei, an în care Gallus a fost ucis. Dar, în acelaşi an VII al erei locale, au fost emise monede şi pentru Volusian şi Emilian.
În anul VIII =253/254 p.Chr.  au fost bătute monede în numele lui Emilianus, Valerianus şi Gallienus.
În anii IX = 254/255 p.Chr. si X = 255/256 p.Chr. s-au bătut monede numai pentru Valerianus şi Gallienus.
Ultimele monede au fost emise în AN XI = 256/257 p.Chr., din acest an fiind cunoscute puţine exemplare, de slabă calitate, în numele lui Gallienus, care probabil a închis monetăria.
Mai jos am realizat un tabel care sintetizează o parte din informaţiile legate de monetăria din provincia Dacia, în special cele privind datarea monedelor şi personajele pentru care au fost emise acestea:

 

Cronologia modernă	Era locală Prov. Dacia Sarmizegetusa	Împăraţi si membri ai familiilor imperiale pentru care au fost bătute monede Provincia Dacia	Era locală Prov. Moesia Viminacium	Anul de la înfiinţarea Romei
246/247 p.Chr.	AN I	Philippus I, Marcia Otacilia, Philippus II Junior	AN VIII	1000
247/248 p.Chr.	AN II	Philippus I, Marcia Otacilia, Philippus II Junior	AN IX (VIIII)	1001
248/249 p.Chr.	AN III	Philippus I, Marcia Otacilia, Philippus II Junior, Traianus Decius, Herennia Etruscilla,	AN X (monetaria Viminacium nu a funcţionat)	1002
249/250 p.Chr.	AN IV (IIII)	Traianus Decius, Herennia Etruscilla, Herennius Etruscus	AN XI	1003
250/251 p.Chr.	AN V	Traianus Decius, Herennia Etruscilla, Herennius Etruscus, Hostilianus, Trebonianus Gallus, Volusianus,	AN XII	1004
251/252 p.Chr.	AN VI	Trebonianus Gallus, Volusianus,	AN XIII	1005
252/253 p.Chr.	AN VII	Trebonianus Gallus, Volusianus, Aemilianus,	AN XIV (XIIII)	1006
253/254 p.Chr.	AN VIII	Aemilianus, Valerianus, Gallienus	AN XV	1007
254/255 p.Chr.	AN IX (VIIII)	Valerianus, Gallienus	AN XVI	1008
255/256 p.Chr.	AN X	Valerianus, Gallienus	închisă	1009
256/257 p.Chr.	AN XI	Gallienus	închisă	1010

Specialiştii afirmă că de fapt, pentru domnia lui Filip I, monetăria de la Sarmizegetusa a devenit principala sursă în furnizarea de monede de bronz în Provincia Dacia între 246 şi 249 p.Chr.. Pentru monedele de bronz bătute în perioada 249-253 p.Chr., procentele comparative indică faptul că monetăria principală în furnizarea de monede de bronz în Dacia, a fost cea de la Viminacium. Pentru ultima perioadă de existenţă a monetăriei dacice, 253-257 p.Chr., frecvența descoperirilor de monede PROVINCIA DACIA sugerează din nou o predominanţă a monedelor bătute la Sarmizegetusa Traiana.              Alte piese Provincia Dacia:

Philippus I (Filip I Arabul), Provincia Dacia, ambele inscriptionate AN II al erei locale, 247/248 p.Chr.  – de tipul 2, monetăria Sarmizegetusa, vultur si leu

 

Marcia Otacilia Severa, sotia Lui Filip I, Provincia Dacia, AN III al erei locale, 248/249 p.Chr. de tip 2, monetăria Sarmizegetusa, vultur si leu

 

                                                      Philippus al II-lea Caesar, fiul lui Filip I Arabul, Provincia Dacia,  AN I al erei locale, 246/247 p.Chr., de tipul 1,  inscriptionata  DF- Dacia Felix,

 

Traianus Decius, Provincia Dacia, AN IIII (IV) al erei locale, 249/250 p.Chr., de tip 2, monetăria Sarmizegetusa, vultur si leu

 

Herennia Etruscilla, sotia lui Traian Decius, Provincia Dacia AN III, 248/249 p.Chr., de tip 4, monetăria Sarmizegetusa, vultur si leu

 

Herennius Etruscus, fiul cel mare al lui Decius, Provincia Dacia, AN V, 250/251 p.Chr., de tip 4, monetăria Sarmizegetusa, vultur si leu, rară

 

Hostilianus, al doilea fiu al lui Decius, Provincia Dacia, AN V, 250/251 p.Chr., de tip 4, monetăria Sarmizegetusa, vultur si leu, destul de rară

 

Trebonianus Gallus, Provincia Dacia, probabil AN V, 250/251 p.Chr., de tip 4,  monetăria Sarmizegetusa, vultur si leu

 

Volusianus, fiul lui Trebonianus Gallus, Provincia Dacia, AN V al erei locale, 250/251 p.Chr., de tip 4, monetăria Sarmizegetusa, vultur si leu

 

Volusianus, fiul lui Trebonianus Gallus, Provincia Dacia, AN V al erei locale, 250/251 p.Chr., de tip 2, monetăria Sarmizegetusa, vultur si leu

 

Aemilianus (Emilian), Provincia Dacia, AN VII al erei locale, 252/253 p.Chr., monetăria Sarmizegetusa, vultur si leu. Este o monedă rară, din motivul ca a fost emis un număr limitat de monede, Aemilianus fiind împărat numai trei luni în anul 253 p.Chr., de tip 4

 

Gallienus, Provincia Dacia, AN VIII al erei locale, 253/254 p.Chr., de tip 4, monetăria Sarmizegetusa, vultur si leu .

 

Gallienus, Provincia Dacia, AN X al erei locale, 255/256 p.Chr., de tip 4, monetăria Sarmizegetusa, vultur si leu, rară .

MONEDE GETO-DACICE, MONEDE ROMÂNESTI, MONEDE ROMANE, SCRIERI ANTICE – BIBLIOTECA VIRTUALA

NUMISMATICA

In sprijinul celor interesati de numismatica am sintetizat o lista cu cateva locuri de unde se pot culege informatii interesante. Pentru studiul monedelor puteti consulta urmatoarele site-uri, accesand link-urile indicate mai jos:

MONEDE ROMÂNESTI

Monede româneşti – Romanian coins

http://romaniancoins.org/selectie.html

Monedele Transilvaniei – Tansylvanian coins

http://coins.transylvanian-numismatics.com/

Monedele Moldovei si Valahiei – The coins of Moldavia and Wallachia

http://monederomanesti.cimec.ro/

 MONEDE DACICE

Arta monedelor geto-dacice – Mihai Gramatopol, Editura Meridiane 1997

http://www.mihaigramatopol.ro/old/index.php?option=com_flippingbook&book_id=19

Monedele geto-dacilor – Constantin Preda

http://www.scribd.com/doc/62890705/Constantin-Preda-Monedele-Geto-Dacilor-Part1of4-Pag1to143

 http://www.scribd.com/doc/62890313/Constantin-Preda-Monedele-Geto-Dacilor-Part2of4-Pag144-293

 http://www.scribd.com/doc/62889811/Constantin-Preda-Monedele-Geto-Dacilor-Part3of4-Pag294to426

 In aceasta ultima parte, la final, se regasesc plansele monedelor studiate de profesorul Constantin Preda:

http://www.scribd.com/doc/62889262/Constantin-Preda-Monedele-Geto-Dacilor-Part4of4-Pag427to565

 Monede dacice din Muzeul National al Unirii Alba-Iulia – Viorica Suciu
http://www.mnuai.ro/docs/apulum/articole/40.%20suciu.pdf

 MONEDE ROMANE – Colectie de monede romane imperiale cu comentarii amuzante – engleza

http://www.garstang.us/emperors/index.htm

 MONEDE  ANTICE toate categoriile

In arhiva, la capitolul Ostkelten – Celtii de est, se regasesc si monede geto-dacice:

http://www.lanzauctions.com/search.php?a=zVMZH0ekSi3MigIpT4U7UnkC%2FUQVfp%2BrzGrAi8PDrHw%3D

la capitolul <Greek coins/Geographic –All period/Thrace&Moesia/Dacia>, se regasesc si monede geto-dacice:

http://www.forumancientcoins.com/catalog/roman-and-greek-coins.asp?vpar=2676&pos=0#Thrace-&-Moesia

 Case de licitatii, in arhivele carora se gasesc monede din toate categoriile:

http://www.lanz.com/

http://www.vauctions.com/auctions/

http://www.cngcoins.com/Default.aspx

http://www.mcsearch.info/

http://www.hdrauch.com/links/index.php?PHPSESSID=60c717cd993cbc1c2c290954565e7e0c

http://www.ma-shops.com/cgb/cat.php5?catid=421&lang=en&nb=1&PHPSESSID=0d658443d3948b551b35e4fd825cba81

http://www.spink.com/home_page/index.asp

http://www.bruun-rasmussen.dk/search.do?cid=522

http://www.ma-shops.com/cgb/cat.php5?catid=421&lang=en&nb=1

http://www.freemanandsear.com/catalog.pl?cmd=search&class=Numismatics&page=1&searchid=59728

http://www.vcoins.com/gm/store/listCategoriesAndProducts.asp?idCategory=27

http://www.wago-auktionen.de/

http://www.baldwin.co.uk/coins.html

http://www.gadoury.com/fra/moneta-976-gaule-iii-iie-siecle-av-jc-imitation-celte-des-monnaies-de.htm

http://coinproject.com/

 

SCRIERI ANTICE

Impreuna cu analiza surselor directe ramase de pe vremea dacilor, suntem nevoiti sa studiem si surse straine, pentru a afla informatii pretioase referitoare la cultura dacilor, chiar daca de multe ori acestea au fost amintite doar in treacat. Putinele scrieri despre daci care s-au pastrat pana astazi, ne-au parvenit in marea lor majoritate tot pe linie romana si in mai mica masura pe linie greaca. Din cauza putinelor surse directe, este nevoie sa cautam elemente despre daci intr-o istorie reflectata, in scrieri subiective, tipice epocii imperiale. Desigur ca pentru a extrage informatii despre dacii nostri si cultura lor, trebuie eliminat subiectivismul istoriilor scrise de invingatori, sursele romane trebuie analizate obiectiv, detasat, fara patima sau idei preconcepute.

 TRADUCERI INTEGRALE DIN GREACA SAU LATINA IN ENGLEZA

http://www.tertullian.org/fathers/index.htm#Herodian_Roman_Histories

 TEXTE DIN SCRIERI ANTICE TRADUSE IN ROMÂNA

Izvoare privind istoria Romîniei, Editura Republicii Populare Romîne, Bucureşti, 1964

http://foaienationala.files.wordpress.com/2009/08/23525453-fontes-historiae-dacoromanae-izvoarele-istoriei-romaniei-volumul-i.pdf

http://ro.scribd.com/doc/23525745/FONTES-HISTORIAE-DACOROMANAE-Izvoarele-Istoriei-Romaniei-volumul-II

http://www.vistieria.ro/carti/istoria_romanilor/fontes-historiae-dacoromanae-iv.pdf

 IZVOARE TRADUSE IN LIMBA ROMÂNA

http://www.dracones.ro/?operatie=sectiune&locatie=izvoare_traduse

 TACIT DESPRE DACI, SARMAŢI ŞI TRACI – Eugen Cizek

http://ebooks.unibuc.ro/filologie/romanodacica/3.htm

Mai jos, puteti vedea articolele:

DESCIFRAREA INSCRIPŢIILOR DE PE MONEDELE ANTICE

ANUL CELOR SASE IMPARATI (235 p.Chr.) – Cei şase împărati au fost, de fapt, şapte

DACIA SI DACII PE MONEDELE ROMANE – ROMA SI DACIA (III)

STILUL „CAPETELOR ALUNGITE” – ESTETICA MONEDELOR ROMANE DUPA CONSTANTIN CEL MARE

„IMPARATII CU GATUL GROS” – ESTETICA MONEDELOR ROMANE IN TIMPUL TETRARHIILOR (293 – 324) 

MONEDELE ANTICE – MIJLOC DE COMUNICARE

POVESTEA LEULUI ROMANESC – LEUL SI DOLARUL AU UN STRAMOS COMUN

DESCIFRAREA INSCRIPŢIILOR DE PE MONEDELE ANTICE

DESCIFRAREA INSCRIPŢIILOR DE PE MONEDELE ANTICE

 Este frustrant sa privesti imaginea unei monede antice si sa nu intelegi ce scrie pe aceasta. Maretia unei efigii grecesti sau romane este umbrita de faptul ca inscriptia ramane ermetica pentru cei care nu se descurca sa o descifreze. De-a lungul timpului, am cules multe informatii despre monedele antice atat din literatura de specialitate, dar si de pe site-urile de licitatii sau vanzari on line. Articolul de fata, pus la dispozitia celor interesati, constituie un ABC care contine cateva notiuni elementare, atrage atentia asupra unor caracteristici generale si recomanda o metoda simpla de descifrare, prezentand cateva imagini de monede antice preluate pentru exemplificare.

1. DESCIFRAREA INSCRIPŢIILOR DE PE MONEDELE ANTICE GRECEŞTI, MACEDONENE, TRACICE

 Moneda, inventie a grecilor antici, a aparut initial ca piesa cu valoare intrinseca destinata schimburilor comerciale. Primele monede emise in acest scop aveau gravate doar simboluri, semne distinctive ale unor cetati sau regate. Ulterior, pe monede au început sa apara gravate si efigiile unor zei protectori greci, cum ar fi Atena, Helios, Zeus, Apollo, Heracles, Dionisos, apoi inscriptii si efigii ale basileilor, regi si regisori care se considerau reprezentanti ai celor de mai sus.                                                                                  Motivul din care au aparut primele inscriptii si primele efigii pe monedele emise, a fost nevoia de comunicare a elitei conducatoare, a liderilor, catre populatia unei tari sau a unui imperiu. Evolutia emisiunilor monetare s-a desfasurat timp de cateva secole de la aparitia primelor monede (eveniment situat undeva în secolul VII a.Chr.), sub influenta culturii elene, cultura care si-a lasat amprenta asupra intregii lumi antice. Grecii au facut din emiterea monedelor o adevarata arta. Trebuie recunoscuta maiestria greu de egalat a grecilor antici in tratarea celor doua principale aspecte: cel tehnic, de prelucrare a metalelor si de preparare a aliajelor necesare, iar cel de-al doilea dar cel mai important estetic, talentul cu care gravorii au realizat efigii, imagini si inscriptii. Privind efigia unui zeu sau rege grec, macedonean sau trac pe o moneda, ai impresia ca vezi o miniatura a operelor sculptate de Phidias sau Praxiteles. Este adevarat ca descifrarea cuvintelor din limba greaca este mai dificila din cauza necunoasterii literelor grecesti si acest fapt poate constitui de multe ori un handicap, dar care poate fi depasit. Dupa cum se va observa, descifrarea poate deveni relativ usoara. Avem de-a face, fie cu piese monetare pe care avem de descifrat un singur cuvant, scris in linie sau semicerc, fie cu piese monetare pe care sunt inscrise mai multe cuvinte. Ceea ce ne usureaza munca este faptul ca ele sunt in general separate, fiecare cuvant fiind inscris pe o latura a imaginii.                                                                                                                                                                        

Sa luam ca exemple de studiu cateva piese monetare antice preluate de pe site-uri care permit libera lor descarcare:

Din Macedonia aveau sa apara primele monede având inscriptionat numele  basileului, denumire echivalenta cu cea de rege. Filip al II-lea (359-336 a.Chr.) mare strateg si om politic, intemeietor al statului centralizat macedonean, a fost fiul regelui Amintas al III-lea. Si-a impus treptat hegemonia asupra tuturor cetatilor grecesti, act finalizat in lupta de la Cheroneea din anul 338 a. Chr., cand a obtinut victoria impotriva coalitiei organizate de cetatea Atenei. Sunt binecunoscute tetradrahmele de argint emise de Filip al II-lea, piese cu un diametru de 24 mm si cu o greutate de aproximativ 16-17 grame, care au pe avers chipul lui Zeus, iar pe revers, calaretul macedonean cu ramura de laur in mana, avand sus inscriptia cu litere grecesti ΦIΛIΠΠOY. Aceste monede mai au de obicei gravate si semne care indica monetaria unde au fost emise, monograma Π=Pi, Λ=Lambda, Θ=Thêta, Γ=Gamma, Σ=Sigma (de exemplu Π indica monetaria din Amphipolis) sau simboluri: spic de grau, cununa, amfora, faclie, delfin, etc.                                                                           

Pentru a observa mai bine detaliile, dand click pe imagine puteti vedea moneda la dimensiune marita.                                                                                                         Primul pas in descifrarea inscriptiei este, scrierea semnelor care se vad pe moneda:       Φ I Λ I Π Π O Y                                                                                                                Pasul urmator este identificarea semnelor, consultand alfabetul grec si apoi, stabilirea literelor echivalente din alfabetul latin. Alfabetul grec (elen sau elin) este o culegere de 24 de semne utilizate pentru scriere în limba greaca începand cu secolul al VIII-lea a.Chr. si până astăzi. El isi are originile in alfabetul fenician si a dat nastere unor alfabete utilizate in Europa si Orientul Mijlociu, inclusiv cel latin. Pentru a avea un instrument usor de utilizat, vom prezenta  fiecare litera a alfabetului grec impreuna denumirea respectivului semn, urmata de transcrierea in literele echivalente din alfabetul latin.

A=Alpha – A; B= Bêta – B sau V; Γ=Gamma – G/J; Δ= Delta – D; E=Epsilon – E;              Z= Dzêta – Z; H= Êta – Ê sau I; Θ= Thêta – TH; I=Iota – I; K=Kappa – K; Λ=Lambda – L; M=Mi – M; N=Ni – N; Ξ=Xi – X; O=Omicron – O; Π=Pi – P; P= Rhô – R; Σ=Sigma – S; T=Tau – T; Y=Upsilon – U, Y; Φ=Phi – Ph sau F; X=Khi – Kh sau Ch; Ψ=Psi – Ps; Ω=Oméga – O.

Deci, sa reluam. Dupa ce am scris toate literele grecesti, avem cuvantul: 

Φ I Λ I Π Π O Y,  pentru care, transcris litera cu litera in caractere latine, avem echivalentul:

F  I L I P P O U, adica FILIP (Philip).

Fiul lui Filip al II-lea, Alexandru al III-lea (356-323 a.Chr.), cunoscut in istorie ca Alexandru Macedon sau Alexandru cel Mare, cuceritor al unui imperiu fara egal, a fost primul care a intuit ca moneda poate avea, la scara larga, pe langa rolul pur comercial si pe acela de mijloc de comunicare. El a infiintat foarte multe monetarii si a emis un mare numar de stateri de aur, tetradrahme si drahme de argint, popularizandu-si propria efigie si numele sau catre intregul imperiu cucerit.

  

Acest tip de moneda are pe avers chipul lui Alexandru personificandu-l pe Hercule in blana de leu, iar pe revers, Zeus pe tron tinand in maini un vultur si un sceptru. Tot pe revers apare de obicei leul si monograma monetariei, in dreapta si pe latura de jos inscriptia:

AΛEΞANΔPOY BAΣIΛEΩΣ

ALEXANDROU BASILEOS – ALEXANDRU BASILEU, insemnand Regele Alexandru (King Alexander).

Urmasii lui Alexandru cel Mare au emis monede în aceeasi maniera. Se recunosc usor tetradrahmele sau drahmele din timpul lui Filip al III-lea Arideul (323-316 a.Chr.) care sunt la fel cu cele emise de Alexandru, dar avand pe partea dreapta inscriptia ΦIΛIPPOY, iar pe latura de jos BAΣIΛEΩΣ. Mai apar si insemne ale monetariilor, cum ar fi ΣI, ΛY, etc.

Inscriptia intreaga arata astfel:

ΦIΛIPPOY BAΣIΛEΩΣ, care transcrisa in caractere latine este

FILIPPOU  BASILEOS – FILIP BASILEU, intreaga inscriptie insemnand: Regele Filip (King Philip).

Mai tarziu, au aparut si alte tipuri de tetradrahme care au circulat si la nord de Dunare, cum au fost cele emise in insula Thasos intre anii 148-80 a.Chr. Ele au pe avers chipul tanar al zeului Dionysos orientat spre dreapta, iar pe revers Heracles nud (Hercules) tinand in maini o bata si o blana de leu. Pe aceste tetradrahme cu flan mare, de 32  mm si greutate intre 16-17 grame, apare legenda (inscrisul) cu litere grecesti pe trei laturi ale monedei:

HPAKΛEOYΣ ΣΩTHPOΣ ΘAΣIΩN

Transcriem in caractere latine si astfel, avem:

HRAKLEOUS SOTIROS TASION,  ceea ce in traducere inseamna: Heracles(Hercule) salvatorul tasienilor (Hercules the saviour of Thasians).

Pe imitatiile acestui tip de tetradrahma, emise de celtii si daco-getii din zona Dunarii, literele din legenda sunt realizate din mici globule. Prin imitari repetate, legenda s-a denaturat ajungand sa-si piarda intelesul.

Tetradrahmă indo-scită (Bactria- astazi Pakistan) din timpul lui Azes al II-lea (35 a.Chr. – 5 d.Chr.), care poartă pe avers efigia regelui călare spre dreapta, iar pe revers Zeita Pallas Athena in picioare, cu o lance in braţul drept, scut în partea stânga şi doua monograme care incadreaza personajul. Pe marginea aversului, cu greu se poate citi inscrisul circular cu litere foarte deformate:

BAΣIΛEΩΣ BAΣIΛEΩM MEΓAΛOY AZOY

BASILEOS  BASILEOM MEGALOU AZOU adica,  Marele Azes rege al regilor (The great Azes, the king of kings)

Pe o drahma greceasca  din insula Caria, Rodos, circa 150-125 a.Hr., care are pe avers un minunat profil cu raze al lui Helios (zeul Soare in mitologia elena) orientat spre dreapta, iar pe revers – spun specialistii – un trandafir cu boboc (dupa opinia mea seamana mai mult cufloarea numita Iris sau Stanjenel), in stanga schitata o floare mica si monograma ρ=Rho- Rodos, putem vedea sus legenda :

ΔEΞIKPATHΣ, care transpusa in litere latine arata astfel:

DEXICRATES, numele basileului local sau a magistratului monetar. 

 

ZYRAXES SI MONEDELE EMISE DE SIENSI

La finalul acestui prim capitol vom face o o mica digresiune, referindu-ne la monedele noastre antice autohtone, monedele dacice. Ideea care trebuie retinuta este ca tetradrahmele emise de Filip al II-lea au constituit modelul agreat si adoptat mai intai de triburile celtilor de la sud si nord de Dunare, apoi modelul a fost adoptat de catre daco-geti, dând nastere mai multor tipuri monetare specifice, emise de formatiunile unional-tribale din diferitele zone geografice de pe cuprinsul Daciei. La un moment dat (in jurul anului 300 a.Chr.) dezvoltarea, destul de stabilă a populaţiei autohtone, a fost dereglată de pătrunderea şi stabilirea purtătorilor civilizaţiei La Tène, celtii. Invazia celtilor a marcat de fapt trecerea spatiului carpato-balcanic la cea de-a doua etapa a fierului, La Tene. Descoperirile arheologice atestă faptul că celții, care au colonizat câteva zone ale bazinului carpatic, au impus si au dezvoltat într-o manieră specifică, o serie de trăsături generale ale acestei culturi, alături de care au fost mixate elemente ale dacilor. „Creşterea puterii dacilor” in timpul lui Rubobostes, petrecută deja în ultimul sfert al secolului al III-lea a.Chr. şi continuată apoi în deceniile următoare (225-180 a.Chr.), a stopat expansiunea celtilor si a determinat reocuparea teritoriile invadate de celţi în podişul transilvănean.

Desigur ca desi pornite de la un model unic, atât tetradrahmele celtice cât si cele dacice, au avut interpretari specifice propriilor culturi, au beneficiat fiecare de diferite niveluri tehnice de prelucrare a metalelor, toate acestea având ca rezultat piese monetare cu caracteristici total diferite.

Rostul acestei paranteze este de a aduce alaturi de monedele macedonene, unul din ultimele tipuri monetare dezvoltate in Dacia, in etapa finala de dezvoltare a monetariei dacice si anume, tipul monetar emis si utilizat in perioada 110-70 a.Chr. de Siensi, formatiune unional-tribala dacica ce controla partea de est a Munteniei si sudul Moldovei, in principal actualele judete Buzau, Braila si partial judetele Vrancea, Galati, Tulcea, Ialomita, Prahova. Dupa unii autori aceste monede au circulat chiar mai mult, spre jumatatea secolului I a.Chr. Siensii sunt mentionati de geograful grec Ptolemeu (cca. 90–168 p.Chr.), în capitolul descrierii Daciei (III, 8, 3) din lucrarea sa monumentala, Geografia. Acestui tip monetar i s-a dat denumirea de Inotesti-Racoasa (Constantin Preda – Monedele geto-dacilor, Ed.Academiei Republicii Socialiste România, Bucuresti, 1973), dupa numele localitatilor unde au fost descoperite cele mai insemnate tezaure. Tipul monetar emis de Siensi are un grad mai mare de stilizare in raport cu tipul monetar emis de Piefigi (Varteju-Bucuresti), pe care-l continua stilistic si cu care se suprapune partial ca epoca si spatiu geografic. Imitarea repetata a tetradrahmelor emise de Filip al II-lea, pe parcursul a mai bine de doua secole, a dus la realizarea unui produs mult schematizat, cu un continut scazut de argint, dar de pe care se poate observa ca influenta elenistica persista, ea se poate inca recunoaste si pe acest tip de monede. Mai mult, conform C. Preda, O. Floca, acest tip monetar a fost influentat si de tipuri monetare contemporane, mai tinere cu doua secole decat prototipul filipic initial, de tetradrahmele emise in insula Thasos (148-80 a.Chr), care au circulat in Dacia in aceeasi perioada. Astfel, la tetradrahmele Siensilor, pe lânga caracteristicile mostenite de la tipurile monetare din care au evoluat, au mai aparut doua elemente noi si anume: pe avers, rozeta asemenea unei flori cu sase petale, care impodobeste capul schematizat al lui Zeus, iar pe revers, literele in diferite pozitii, de deasupra si dedesubtul calului (cel mai des Δ (delta), dar si M, N) desemnand probabil tribul, monetaria sau initiala numelui conducatorului tribal. Am vazut imagini de piese ale acestui tip monetar in care litera Δ era inscrisa de patru ori pe acelasi revers, in diferite pozitii. Mi-a atras atentia aupra acestui aspect prezentarea si imaginea acestui tip monetar in cartea lui Ion Donoiu – Monede daco-getice si efigii romane, Ed. Militara, Bucuresti, 1980, pag. 51-52, unde pe revers sunt inscriptionate literele Δ si M.

Am gasit pe un site de vanzari on line o piesa asemanatoare, pe care o prezentam mai jos (vanzatorul american presupunea ca este o piesa Varteju-Bucuresti si se scuza ca nu a gasit documentatie):

Interesant este ca rotind moneda spre stanga cu 90^o, cele doua litere latine se transforma in litere ale alfabetului grecesc, M devine Σ – sigma, iar N devine Z. Nu stim sigur care este axul monedei la care s-a raportat gravorul, probabil ca nu exista nici o regula, literele fiind gravate in diferite pozitii, dar fiind sub influenta monedelor thasiene, putem presupune ca acestea ar putea fi literele grecesti Σ (poate de la numele de Siensi) si  Z (poate de la numele Zyraxes, conducator tribal care se spune ca a stăpânit in acea perioada partea estica a acestui teritoriu mai sus amintit ?).

Zyraxes  a fost unul dintre regii geților din secolul I a.Chr. stăpânind Nordul și Nord-Vestul Dobrogei, amintit de Dio Cassius, (Historia Romana, 51; 26; 5-6) în legătură cu campaniile lui Licinius Crassus la Dunărea de Jos. In anul 61 a.Chr., guvernatorul Moesiei, Antonius Hybrida a fost înfrânt sub zidurile cetatii Histria de histrienii aliati cu geții lui Zyraxes și bastarnii din Sciția, dar se pare că principalii biruitori în acest conflict au fost geții deoarece ei au fost cei care au păstrat trofeele și le-au dus cu ei la Genucla, puternica cetate a lui Zyraxes, situată undeva pe Dunăre. In mai multe surse se spune ca stindardele au fost recuperate 33 de ani mai târziu, de către Marcus Licinus Crassus, când a atacat cetatea Genucla, în anul 28 a.Chr., dar triumvirul îsi pierduse de mult capul într-un război din Siria (53 a.Chr.) în fata lui Orodes al II-lea (57-38 a.Chr.) regele parților, când din 40 000 de soldați au ajuns înapoi la Roma numai 10 000. Fiind nascut in 115/114 a.Chr., la momentul atacarii cetatii Genucla din anul 28 a.Chr., ar fi avut 87 de ani. In concluzie, cel la care se refera Dio Cassius, a fost fiul lui Marcus, adica Publius Licinius Crassus, general în armata lui Caesar.

Daca la data luptei de la Histria (61 a.Chr.), Zyraxes era barbat in putere, era deja rege al getilor din acea zona a Daciei, putem presupune ca avea in jur de 30-35 de ani. Daca tinem cont de longevitatea oamenilor in acele timpuri, daca la momentul atacarii cetatii sale, 33 de ani mai tarziu (28 a.Chr.), era suficient de batran ca sa nu primeasca lupta (63-68 de ai) si sa fuga din calea romanilor pentru a cere ajutor scitilor, putem aproxima, fara teama de a gresi prea mult, perioada in care acesta a trait. Astfel, Zyraxes s-ar fi nascut in jurul anului 93 a.Chr. si a disparut din istorie in anul 28 a.Chr., la vârsta de aproximativ 65 de ani.

Facand o comparatie intre cele doua perioade, cea in care este dovedit ca au circulat monedele siensilor, cca 110-70/50 a.Chr. si perioada in care a trait regele get, cca. 93-28 a.Chr., observam ca partial acestea se suprapun temporal si deci, putem face o legatura intre monedele avand gravata litera Z si Zyraxes, regele get care stapânea partea de est si nord-est a teritoriului formatiunii unional-tribale a siensilor si care ar putea fi beneficiarul acestor monede.

 

 

2. DESCIFRAREA INSCRIPŢIILOR DE PE MONEDELE ANTICE ROMANE

 Unul dintre aspectele cele mai dificile și frustrante cu care se confruntă colectionarii de monede antice din epoca romană este descifrarea inscripțiilor și a titlurilor si onorurilor de pe monede. Desi scrise in alfabet latin descifrarea inscriptiilor de pe monedele romane este de multe ori mai dificila, deoarece acestea poarta mult mai multe informatii, continute intr-un sir de abrevieri (prescurtari). Un impediment suplimentar este faptul ca romanii au utilizat litera V atat pentru consoana V, dar si pentru vocala U. In mod similar, era utilizata litera I atat pentru J cat si pentru I. Descifrarea este mai complicata decat la monedele grecesti deoarece inscriptia este realizata circular, in zona perimetrala a monedei, formand un cuvant foarte lung. In acest caz, este necesara scrierea intregii inscriptii si descoperirea intregului continut al abrevierilor, pentru intelegerea textului.

Cu toate acestea, cu putină răbdare, se poate dobandi usor deprinderea de a descifra semnificatiile inscriptiilor. Este nevoie doar de putin timp pentru ca mintea să dezvolte o abilitate de înțelegere a ceea ce vedeti scris, să distingă si să proceseze abrevierile, pentru a găsi adevărata semnificatie a inscriptiilor. Un prim sfat este acela de a va familiariza cu titlurile comune sau componentele inscripției și de a studia cat mai multe monede pentru a vă dezvolta „ochiul”. În funcție de starea monedei, este posibil să aveți in fata o inscripție completă sau doar parțială si deci, unele monede ar putea fi mult mai greu de citit din cauza uzurii. Pentru înțelegerea titlurilor de pe orice monedă romană recomand aceeasi metodă simplă, in doi pasi, ca si in cazul monedelor care poarta caractere grecesti.

Sa luam ca exemplu imaginea unei monede in stare foarte buna, din epoca Principatului.

Este un denar de argint emis de imparatul Traian (98-117 p.Chr.), in primii ani de domnie, cand titlurile si onorurile sale erau in numar mai mic. Numele sau complet era Nerva Traianus Marcus Ulpius. El este celebru in privinta lungimii inscripțiilor de pe monedele sale, care sunt cele mai lungi din seria monedelor imperiale.

Primul pas, scriem intr-un singur şir toate literele de pe aversul acestei monede:

IMPCAESNERVATRAIANAVGGERM

La prima vedere, pare un cuvant lung, greu de citit si fara nici un inteles.

Pasul al doilea este descompunerea acestui sir lung de litere, in abrevierile componente si descoperirea semnificatiei fiecarei abrevieri in parte. Acest al doilea pas presupune consultarea unei liste de abrevieri. Pentru aceasta operatiune, aveti la dispozitie mai jos, un instrument – titlurile si onorurile romane in forma abreviata, intalnite pe monedele romane.

Revenim la inscriptie, pe care o descompunem in abrevierile identificate:
IMP CAES NERVA TRAIAN AVG GERM,

cu semnificatiile

IMPerator CAESar NERVA TRAIAN AVGustus GERManicus,

ceea ce in traducere inseamna:

Imparatul Nerva Traian Augustul, Cuceritorul Germaniei

Pe aceeasi moneda, pe revers avem inscriptia:

PMTRPCOSIIIPP

pe care o descompunem in abrevierile consacrate

PM TRP COSIII PP,

cautam semnificatiile in lista si avem:

Pontifex Maximus TRibunicia Potestate COnSvl III Pater Patriae

ceea ce in traducere inseamna:

Preot suprem,Tribun al Poporului, Consul pentru a III-a oara, Parintele Patriei

Sa luam un exemplu un pic mai complex, un denar emis de imparatul Traian, dupa primul razboi dacic (101-102 p. Chr.):

Si in acest caz, titlurile formează de fapt un şir continuu pe ambele fețe ale monedei. În jurul efigiei împăratului, pe avers, legenda cu prescurtări în limba latină:

IMPTRAIANOAVGGERDACPMTRPCOSVPP

pe care o descompunem in componente consultand lista abrevierilor titlurilor

IMP TRAIANO AVG GER DAC PM TR P COS V PP

ceea ce înseamnă:

IMPerator TRAIANO AVGvstvs GERmanicvs DACicvs Pontifex Maximvs TRibunicia Potestate COnSvl V Pater Patriae

şi care în limba română se traduc astfel:

Împăratul Traian Augustul, Cuceritorul Germaniei, Cuceritorul Daciei, Preot suprem, Tribun al Poporului, Consul pentru a cincea oara, Părintele Patriei,

Pe reversul monedei se poate vedea imaginea unui dac captiv asezat la baza trofeului armatei, imagine asemanatoare cu trofeul bifacial din varful monumentului trimfal de la Adamclisi – Tropaeum Traiani (Trofeul lui Traian). Legenda compusa din abrevieri în limba latină:

SPQROPTIMOPRINCIPI

pe care o descompunem in componente

SPQR OPTIMO PRINCIPI

Cuvintele complete în limba latină sunt:

Senatvs Popules Que Romanus OPTIMO PRINCIPI

si traducerea în limba română:

Senatul si poporul Romei: Cel mai bun conducator

Prin acesta metoda puteti descifra inscripția de pe orice moneda. Scrieti literele intregii inscriptii si treceti-le prin cele doua etape. Consultati pentru abrevierile titlurilor, lista de mai jos, iar pentru numele proprii, lista imparatilor romani de pe internet. Cu putina practica, totul devine foarte usor.

 

 

Titluri și onoruri pe monedele romane – abrevieri, semnificatii si traduceri:

AVG. Augustus sau Augusta – Conducător senior, titlu onorific conferit împăratului sau împărătesei
ARM. – Armeniacus – Cuceritorul Armeniei
BRIT. – Britanicus – Cuceritorul Britaniei
CAESAR, CAES. sau C. – Cezar – Moștenitor al tronului
CARP. – Carpicus – Invingator al carpilor din Dacia libera                                             CENS. sau CENS. PER. – Cenzor perpetuus – Titlu de magistrat care determina dimensiunea Senatului, numit pe viață
COS sau C. – Consul – Unul din doi, cei mai de seamă, magistrați șefi,
DAC. –  Dacicus – Cuceritor al Daciei                                                                              DAC. CAP. – Dacia Capta – Dacia cucerita
DACICA in combinatie cu zeita Victoria – Victoria asupra Daciei                                    DICT. – Dictator – Titlu acordat în timpul Republicii în situații de criza, de urgență
DIVI, DIVO sau DIVA – Divin – Aclamat ca zeitate
D.N. – Dominus Noster – Domnul nostru
F., FIL. sau FILI – Filius sau Filia – Fiul sau fiica împăratului
GERM. – Germanicus – Cuceritorul Germaniei
IMP. – Imperator – Imparat, Comandantul suprem al armatei
IMP. C. –  Imperator Cezar – Imparat junior, de rangul doi
IUD. CAP. – Iudeea Capta – Iudeea cucerita                                                                   NOB. – Nobilissimus sau Nobilissima – Nobil
N. C., NOB. C., NOB. CAES. sau NOBIL C. – Nobilitas Cezar – Mostenitor regal
OPTIMO, OPTIMO PRINC sau OPTIMO PRINCIPI – Optimo Principi – Cel mai bun conducător sau cel mai mare principe
PART. – Parthicus – Cuceritorul Parthiei
PERP. – Perpetuatae – Pentru totdeauna, pe viață
P. F. – Pius Felix – Fericit și înțelept
P. M., PON. M. sau PONT. MAX. – Pontifex Maximus – Preot suprem
P. P. – Pater Patriae – Părintele patriei
PRINC. IVVENT. – Princeps Iuventis – Tânărul principe
SPQR – Senatvs Popules Que Romanus – Senatul si poporul Romei                          T.R.P., TR. P., TR. POT., TRIB. P., TRIB. POT., TRIB. POTEST. sau TRIBUN. POTEST. – Tribunicia Potestate – Tribun al poporului, șef civil al statului

Titluri pe monedele provinciilor romane care utilizau limba greaca:

CEB, ΣEB – Sebastos = Augustus – Conducător senior, titlu conferit unui împărat
YΠATOC – Epatos = Consul –  Unul din doi, cei mai de seamă, magistrați șefi
ΘEOΣ, ΘEOC – Theos (Deus) = Divi, divo – Divin – Aclamat ca zeitate
EYTY – Eutyces =  Felix – Fericit
AVT, AVTK – Autocrator = Imperator – Imparat, conducator suprem al armatei
EΠIΦ – Epifanes = Nobilissimus – Nobil
EYC – Eusebes = Pius – Intelept
ΔHMAPX. EΞ. – Demarc. Ex. = Tribunicia Potestate – Tribun al poporului, sef civil al statului

Autor: Nicolae Sabin DORDEA

ANUL CELOR SASE IMPARATI (238 p.Chr.) – Cei şase împărati au fost, de fapt, şapte

Cei şase împărati au fost, de fapt, şapte

Voind sa aflu mai multe amănunte despre împăratul Maximinus I Tracul (Maximinus Thrax) si despre originea lui dacica, am ajuns la capitolul “anul celor şase împărați”. Citind cărțile referitoare la acest subiect din Istoria Imperiului Roman a lui Herodian cât şi din Historia Augusta, am descoperit că se vorbea de fapt despre şapte împărați, dar numele celui de-al şaptelea nu era cunoscut tuturor cronicarilor sau poate că s-a făcut abstractie de el.

Este acceptat în mod unanim că anul 235 d.Chr. este cel care marchează începutul crizei secolului al III – lea, anul urcării pe tronul Imperiului Roman a împăratului Maximinus I, primul împărat roman provenit din rândul militarilor de carieră. A fost considerat de către senatorii Romei barbar lipsit de educație, cultură şi inteligență, nedemn de titlul de împărat (Imperator), titlu nobiliar care desemna conducătorul suprem al armatei imperiului, dar presupunea şi titlul civil de Principe (Princeps). Citare din Istoria Imperiului Roman a lui Herodian, cartea a saptea – Maximinus si Gordienii, cap.I.2: Caracterul său a fost in mod firesc barbar, ca și rasa lui barbară. El a moștenit dispoziția brutală a conaționalilor săi și a intenționat să-si securizeze poziția sa imperială prin acte de cruzime, temându-se că va deveni un obiect de dispreț al Senatului și al poporului, care ar putea fi conștienti de originea lui umilă, in loc să fie impresionati de onoarea câștigată.

Antipatia Senatului fată de împăratul Maximinus I, transpare şi din faptul că a fost denumit „Tracul”, poreclă cu conotație sovină, cu care a si rămas de altfel cunoscut în istorie. Se cunoaşte faptul că au existat continuu animozitati între Senat şi împăratul-soldat, aceştia angajându-se într-o competiție cu consecințe dintre cele mai violente, competitie din care, în final, Senatul a ieşit învingător. Incompatibilitatea dintre aristocrația senatorială care reprezenta interesele marilor şi puternicelor familii patriciene din Roma şi împărații proveniti din rândul militarilor de carieră, se va acutiza în următorii 50 de ani. Acesta a fost doar un prim episod la ceea ce avea să urmeze.

Anul celor şase împărati

Anul 238 d.Chr., ultimul an de domnie a împăratului Maximinus I Tracul (Maximinus Thrax), este cunoscut în istorie ca “anul celor şase împărați”. Totuşi, dacă analizam cu atentie dovezile numismatice şi documentele scrise , rezultă că au fost de fapt şapte împărați:

Maximinus I Tracul, cu numele latin Gaius Iulius Verus Maximinus Pius (20 martie 235-238 d.Chr.) era împăratul de drept, împreună cu fiul său Maximus (Iulius Verus Maximus), asociat la domnie cu titlul de co-împărat (236-238 d.Chr). In final, ambii au fost asasinati, în cortul de campanie, în fata orasului asediat Aquileia, în urma unui complot pus în aplicare de militari din Legiunea II Phartica. Odata cu ei au fost asasinați şi consilierii lor cei mai de seamă. Maximinus a fost mult regretat de legiunile sale din Pannonia şi Thracia, care l-au apreciat mult si care îl proclamaseră împărat in 235 d.Chr. În Historia Augusta (24,1) stă scris: „ Acesta a fost sfârșitul Maximinilor, demn de cruzimea tatălui, dar nevrednic de bunătatea fiului. Printre provinciali nu era o extraordinara bucurie la moartea lor, dar printre barbari era cea mai cumplită tristete”. Octogenarul Gordian I, a fost proclamat împărat de Senat, în timp ce se afla în Africa în funcția de guvernator. Fiul său, Gordian al II-lea, a primit titlul de co-împărat. Primul s-a sinucis, la aflarea veştii că fiul său a fost ucis în lupta cu Capelianus, guvernatorul Numidiei, un susținător loial al împăratului Maximinus. Cei doi Gordieni au fost împărați pentru numai 21 de zile (22 martie 238-12 aprilie 238 d.Chr.). Acest lucru a lăsat Senatul într-o dilemă. Totuși, nedescurajat de moartea celor doi, Senatul a numit doi membri ai comisiei, pe senatorii M. Clodius Pupienus Maximus (66 de ani) şi D. Caelius Balbinus (67 de ani) împărați cu drepturi egale, amintind poate în acest fel de autoritatea comună a consulilor din timpul Republicii. Ei nu erau suficient de „proaspeți” pentru a fi o alternativă a împăratului Maximinus, iar „Big Max” și armata sa uriașă erau puşi în mişcare, în marș rapid spre Roma și era puțin probabil că o scuză sincer formulată ar fi putut fi acceptată. Adevărul este că Senatul nu a ales persoane suficient de potente pentru a-l înlocui pe Maximinus. Împărații asociati,  au fost nevoiti, la cererea poporului, să-l asocieze la guvernare şi pe Gordian al III-lea, nepotul minor al lui Gordian I. Cei doi venerabili senatori au fost împărați timp de 99 de zile (22 aprilie 238 – 29 iulie 238 d.Chr.). Au fost asasinați şi ei de garda pretoriană. Gordian al III-lea a devenit singurul împărat al Imperiului Roman. Până la atingerea vârstei majoratului, senatul a guvernat în numele său.

Sa recapitulăm:

1. Împăratul Maximinus I Tracul  Simpatizat pentru statura uriaşă, pentru priceperea sa în arta militară, a condus campanii militare de succes, pentru securizarea granițelor imperiului. Uriaşul împărat de origine dacă Maximinus I, supranumit astăzi „Big Max”, este un nume căutat în numismatică, deşi a emis un număr relativ mare de monede în cei trei ani de guvernare. Ca și despre mulți alții care vor veni după el, există puține informații fiabile cu privire la viața timpurie a omului care a devenit ulterior împăratul Maximinus. Cele două surse majore pentru acest împărat sunt, Herodian, istoricul antipatic, care l-a văzut ca fiind nimic mai mult decât un barbar – „dupa originea sa și comportamentul obișnuit, el era un barbar. Avea temperamentul însetat de sânge provenit de la strămoșii din țara sa” – și o sursă de chiar și mai puțina încredere, Historia Augusta (care-si ia o mare parte din informațiile sale din sursa anterioara). Istoria este nemiloasă cu Maximinus, care a fost ulterior menționat cu epitetul „Thrax” (adică Tracul), portretul său fiind prezentat ca al unui barbar tiranic, crud și needucat. Într-adevăr, el a fost în cea mai mare parte din viață, un soldat loial în legiunile romane și și-a petrecut cei trei ani de domnie, nu în Roma, ci în campanii militare, luptându-se să respingă inamicii tot mai mari ai unui imperiu în criză. În final, Maximinus a fost pur și simplu avangarda a ceea ce avea să devină în curând regulă – împăratul soldat și declinul puterii aristocratice senatoriale –  un militar care avea să devină foarte important pentru existența în continuare a imperiului, de fapt omul care stătea între Roma și cele care o vor distruge.

Dati click pe imagini pentru a mări şi a vedea detalii

 

 

2. fiul său, Maximus; Numele său complet, ne este dat de dovezile numismatice: Maximus Iulius Verus. Dovada numismatică pe care o avem şi astăzi la îndemână şi care dovedeşte că Maximus a fost confirmat de Senat este faptul că Senatul, singura entitate autorizată să emită sesterți, a emis sesterți cu efigia lui Maximus:

 

 

 

 

 

 

 

3. Octogenarul Gordian I:

 

 

 

4. fiul său, Gordian al II-lea; Din scurta sa domnie există numai sesterti emişi de Senat, nu a avut timpul necesar să emita denari:

 

 

 

5. Senatorul Balbinus (67 de ani):

 

 

6. Senatorul Pupienus (66 de ani):

 

 

 

 

 

 

 

 

Antoninian argintat, pe revers: „PATRES SENATUS”. Am neplăcuta impresie că parcă le cam tremurau mâinile celor doi venerabili senatori la vestea venirii lui Maximinus spre Roma

 

 

 

7. Gordian al III-lea, un nepot al lui Gordian I.

 

 

 

 

Nu i-am mai pus la socoteală pe pretendentii Magnus şi Quartinus, considerați uzurpatori. Autoproclamați împărați în anul 235 d.Chr., au fost ucişi, unul executat la Roma din ordinul lui Maximinus, celălalt în Mesopotamia, de propriile trupe. Deci, e foarte clar, în realitate au fost şapte împărați, dar pe unul din ei, posteritatea l-a scăpat din vedere. Totuşi, nu este nici o magie, cel de-al şaptelea protagonist al acestui episod dramatic a existat, nu a fost scos „din mâneca”, este vorba de Maximus, co-împărat din anul 236 şi chiar confirmat de către Senat. Consultand surse externe si interne, lucrări care tratează acest episod si listele împăraților legitimi ai Imperiului Roman, am constatat ca Iulius Verus Maximus a fost omis. Privind tema co-împăraților, Wikipedia, the free encyclopedia, încearcă să dea o explicație: „Există câteva exemple în istorie, în care o anumită persoană a fost proclamată co-împărat, dar care niciodată nu a deținut puterea în nume propriu (de obicei fiul unui împărat); acesta este împărat legitim, dar este luat în evidență împreună cu împăratul senior”. Totuşi, această regula nu a fost respectată în cazul lui Gordian al II-lea, care era asociat la domnia tatălui său cu titlul de co-împărat. Deşi a avut acest statut numai 21 de zile, el a fost totuşi luat în evidență individual, în nume propriu.

Iulius Verus Maximus

Maximus, cu numele latin Iulius Verus Maximus, a fost fiul împăratului Maximinus I, co-împărat din anul 236 d.Chr., cu tatăl său, până în anul 238 d.Chr., când ambii au fost asasinati. Aşa cum am presupus, istoria a omis pe unul din actorii acestui episod din istoria Imperiului Roman, din cauza puținelor surse credibile existente.

 

Studiind Historia Augusta, care îi numeşte pe Maximinus şi pe Maximus, „cei doi Maximini”, observăm că autorul nu cunoştea numele adevărat al fiului împăratului Maximinus.

Totuşi, cea care aduce dovezi clare că Maximus a fost co-împărat, este chiar Historia Augusta. În cartea Cei doi Maximini (Pag. 329 alin. 8 1) din Historia Augusta scrie foarte clar că Maximinus l-a proclamat împărat pe fiul său: Oricum ar fi, după ce Alexander a fost ucis, Maximinus a fost totuși primul om din corpul de soldați, și nu un senator, aclamat  Augustus de către armată, fără un decret al senatului, și fiul său a fost făcut co-împărat. Despre acesta din urmă, vom spune mai târziu putinele lucruri pe care le cunoastem. 

Acelaşi lucru aflăm şi la pag. 372 alin.6 şi pag. 373 alin.7,8,9:

Și totuși – exceptând cazul în care am omis ceva – am prezentat o scrisoare scrisă de tatăl său Maximinus, atunci când a devenit împărat, în care spune că l-a proclamat împărat pe fiul său, pentru  a vedea, în pictură sau în realitate, cum ar arăta tanărul Maximinus (Maximus) îmbrăcat în mov (purpura). Scrisoarea în sine sună asa: „Am permis ca Maximin (Maximus n.a.) al meu să fie numit împărat, nu numai datorită afectiunii pe care o datorează un tată fiului sau, dar și pentru faptul că poporul roman și venerabilul Senat pot fi în măsură să jure că ei nu au avut vreodată un împărat mai frumos”. După moda Ptolemeilor, acest tânăr purta o cuirasă de aur, avea de asemenea și una de argint. În plus, el avea un scut  încrustat cu aur și nestemate, precum și o suliță încrustată cu aur. Avea sabii de argint făcute pentru el, precum și unele din aur, de  fapt, tot ceea ce ar fi putut să–i sporeasca frumusețea – căști încrustate cu pietre prețioase și protecții de obraz (obrazare) făcute în aceeași manieră.

În Cartea a şaptea din Istoria Imperiului Roman a lui Herodian, intitulată Maximinus și Gordienii, care se referă la evenimentele dramatice care au dus la moartea atâtor împărați, nu se aminteşte de Maximus decât ca „fiul lui Maximinus” iar în Cartea a opta, cu titlul Maximus și Balbinus, scriind Maximus, se referă în toate cazurile la senatorul Pupienus Maximus, co-împărat cu senatorul Balbinus. Este clar că nici Herodian nu cunoştea numele fiului lui Maximinus. Lucrarea sa fiind una din puținele surse existente, atât omisiunea lui Maximus, cât şi prezentarea împăratului-senator Pupienus numai sub numele de Maximus, au fost în măsura să deruteze, au condus la concluzia că au fost şase împărați (oricum au fost prea mulți !). Totuşi, adevărul istoric trebuie să primeze. Cronicarul Herodian era probabil dependent material de un personaj cu funcție importantă în imperiu, poate cu funcție senatorială. El era un servitor ştiutor de carte, cu origine umilă, obedient față de cei pentru care se simtea obligat. Se vede ca are un respect deosebit pentru oamenii culți, educați şi cu funcții importante. Când se referă la senatori le aplică întotdeauna epitetul de „distins”. În schimb, pentru Maximinus, împăratul cu origine umilă, provenit din pătura de jos, chiar ajuns pe cea mai înaltă treaptă, nu are nici un pic de respect, ba mai mult, în unele pasaje se citeste disprețul, invidia şi ura față de „barbar”. Înțelegem subiectivismul izvorât din slugărnicie şi din prejudecățile epocii, prejudecăți care de multe ori mai sunt valabile şi astăzi, dar asta ne face circumspecți în a-i da crezare. Ne intereseaza să ne apropiem cât mai mult de adevărul istoric. Făcând abstracție de părerile personale, subiective, ale cronicarilor, referitoare la anumite personaje descrise, descoperim totusi detalii interesante privind datele istorice şi evenimentele care au avut loc în respectiva epocă. Avem şi alte exemple de cronicari, precum Lactanțiu, care din dorinta de a demonstra ca toti cei care i-au persecutat pe creştini au suferit o moarte cumplită, a fost dispus să îmbrace firul narațiunilor într-o multitudine de minciuni. Și din lucrarea lui Edward Gibbon, istoric din secolul XVIII, Istoria declinului și a prăbușirii Imperiului Roman, transpare antipatia. Despre Maximinus, istoricul britanic scrie următoarele: „ El a fost conștient de faptul că mediul și originea lui barbară, aspectul său sălbatic și ignoranța totală fața de arte și instituții ale vieții civile, a creat un contrast nefavorabil în raport cu manierele amabile ale nefericitului  Alexandru (Sever)”.

Din cauza asemănării de nume ( Maximinus – Maximus – Pupienus Maximus)  şi fiind vorba de aceleaşi nume pentru câte două persoane diferite (Gaius Iulius Verus Maximinus, Iulius Verus Maximus si Pupienus Maximus) este posibil să se fi născut o confuzie sau ca Maximus să fi fost omis în mod intenționat, ca neimportant. Într-adevăr, nu-i uşor să te descurci în istoria romană cu o mulțime de Maximini, Maximi si Maximieni.

Explicatia omisiunii ar fi că s-a creat într-adevăr o confuzie între Iulius Verus Maximus şi Pupienus Maximus, iar la preluarea informațiilor în mod succesiv de către scriitorii latini, pentru simplificarea lucrurilor, Iulius Verus Maximus a fost omis, iar ulterior cineva a pus eticheta de “anul celor şase împărați” şi asa a rămas în istorie. Avem dovada confuziei în capitolul Maximinus cel tânar (33.1) din cartea Cei doi Maximini – Historia Augusta, unde cronicarul scrie următoarele:
„Noi putem în nici un caz să trecem sub tăcere următorul punct. Deși Dexippus, Arrianus și multi alti scriitori greci au declarat că Maximus și Balbinus au fost numiti împărați împotriva lui Maximinus, că Maximus, a fost trimis cu armata, pregătit pentru război la Ravenna deși nu am văzut decât după Aquileia ca el a fost victorios, scriitorii latini au spus că nu a fost Maximus, ci Pupienus care s-a luptat cu Maximinus la Aquileia și l-a invins. De unde a apărut această eroare nu pot să vă spun, decât dacă nu cumva Maximus și Pupienus au fost unul și același. În orice caz, am dat această declarație, pentru ca nimeni să nu poată crede că nu știam de ea – ceea ce într-adevăr, ar provoca mare minune și uimire!” Pentru acuratețea descrierii evenimentelor, trebuie să facem următoarea precizare: este adevărat că Pupienus Maximus a fost trimis cu armata la Ravenna, însă distinsul senator de 66 de ani, nici nu s-a întâlnit şi nici nu s-a luptat cu împăratul Maximinus, el nu a avut decat „meritul” de a prelua capetele celor doi auguşti asasinați de soldații parți, după care s-a întors la Roma „victorios”, sărbătorind un adevărat triumf.

Acum când stim şi când există dovezi, nu putem „”să-l ascundem sub preş” pe Maximus, ca să iasă sase la număr, doar ca să fim conformi cu sintagma –  “anul celor şase împărați” – stabilită de cineva, cândva.

Lupta Senatului şi a împăraților contracandidați la domnie s-a dat împotriva împăratului Maximinus, iar Maximus a fost o victimă colaterală, deşi a fost exponent al puterii imperiale cu titlul de co-împărat. Cu toate că era inocent şi nu avea mai mult de 20 de ani, a fost înlăturat cu acelaşi cinism şi violență, ca şi tatăl său. In concluzie, istoria, ca şi viața, nu este la fel de dreaptă cu toți oamenii.

Nota: Am descoperit pe un site de numismatica particular, o abordare diferită referitoare la tema „anul celor şase împărați”, spusă pe un ton glumeț, abordare pe care o respectăm, chiar dacă nu ne-o însusim: „Să recunoaștem – pentru cea mai mare parte dintre noi, împărații romani au fost niste dictatori fără inimă. Cu câteva excepții notabile, moartea unui împărat a generat o reacție a publicului de la „cui îi pasă?” pâna la dans în stradă. De aceea, orice an în care a murit un împărat ar putea fi privit ca un an bun. Deci imaginați-vă entuziasmul meu atunci când am descoperit că a fost un an în istorie, în care au murit, nu unul, nu doi, ci nu mai puțin de cinci împărați!”

Frazele de mai sus mi-au amintit de sintagma „schimbarea şefilor, bucuria nebunilor”. Oricum, agreez un ton lejer sau chiar glumeț al unui comentariu, să fiu iertat însă, că nu mă pot bucura de episodul dramatic descris, de moartea unor oameni, fie ei chiar şi împărați.

Nicolae Sabin DORDEA

Nota: Imaginile utilizate pentru exemplificare au fost preluate în scop educativ, de pe site-uri care permit libera lor descărcare.

DACIA SI DACII PE MONEDELE ROMANE – ROMA SI DACIA (III)

Dacia și dacii pe monedele romane

Dacii erau un popor puternic. Ei sunt amintiți şi în Cronica de la Jülich (Germania de Nord), publi­cată la Leipzig în 1611, unde scriindu-se despre granițele Ger­maniei în vechime, este citată Geografia lui Ptolemeu: „Toată Germania se separă de gali şi reți, de panoni, prin fluviile Rin şi Dunăre, de sarmați şi daci printr-o teamă reciprocă şi prin munți„.

 Dacia și împaratul Traian

Războaiele duse în Dacia de către romani au fost foarte grele, cu mari pierderi pentru ambele tabere. Dacii conduşi de regele Decebal s-au luptat cu curaj pentru apărarea pământului lor şi dacă n-ar fi fost trădați, poate altul ar fi fost cursul istoriei.

De departe, cea mai mare realizare a împăratului Traian şi cel mai mare triumf, a fost cucerirea puternicului regat Dacia. Cert este că pe tot parcursul guvernării sale, atât gloria lui Traian cât şi finanțele Romei, s-au alimentat în mare parte din cucerirea Daciei. Prin cucerirea romană, numele şi destinul Daciei au fost legate pentru totdeauna de numele împăratului Traian.

Guvernarea lui Traian este o epocă imperială bine reprezentată în numismatică. În anul 107 d.Chr. el a devalorizat moneda romană, scăzând puritatea de argint a denarului de la 93,5% la 89%. Greutatea de argint reală a scăzut şi ea, de la 3,04 grame la 2,88 de grame. Această devalorizare, împreună cu cantitatea masivă de aur și argint capturată în războaiele dacice, i-au permis împăratului Traian să emită o cantitate mult mai mare de denari decât predecesorii sau succesorii săi.

Emisiunile numismatice, ca mijloc propagandistic menit să proslăveasca gloria împăratului, au fost foarte numeroase. Împăratul Traian a emis la monetăria imperiala din Roma, o mare varietate de tipuri de denari din argint privind cucerirea Daciei, pentru a arăta lumii întregi gloria sa şi a Imperiului  Roman.

După primul război daco-roman, în anul 102 d.Chr. după reîntoarcerea la Roma, împăratul Traian a primit din partea Senatului titlul de Dacicus Maximus – Cuceritorul Daciei. Iată câteva exemplare de denari care ilustrează cucerirea Daciei:

Denar emis de Traian pentru a celebra câștigarea primului război dacic. Avers: Traian încununat de lauri privind spre dreapta; legenda IMP TRAIANO AVG GER DAC PM TR P COS V PP,  abrevieri pentru: Imperator. Trajan. Augustus. Germanicus. Dacicus. Pontifex Maximus. Tribuniciae Potestate. Consul V. Pater Patriae.
Revers: Luptator dac purtând pileus – căciula dacică, aşezat pe scut în atitudine tristă, cu falx-ul lângă el – sabia dacică curbată, folosită cu două mâini; legenda: SPQR OPTIMO PRINCIPI, abrevieri pentru: Senatus Populus Que Romanus. Optimo Principi.

Titlul de Dacicus apare pe majoritatea monedelor prin abrevierea DAC, însă există şi monede pe care apare numele complet DACICUS. Observăm că după primul război daco-roman, din anul 102 d.Chr, pe emisiunile monetare apare abrevierea COS V – Consul pentru a cincea oară, iar după cel de-al doilea război daco-roman, din anul 106 d.Chr, pe toate celelalte emisiuni apare abrevierea COS VI – Consul pentru a şasea oară.

Denar argint emis de Traian la  monetaria imperiala din Roma, în 103 d.Chr; Avers: Bustul laureat spre dreapta/IMP NERVA TRAIANVS AVG GER DACICVS; Revers:  Dac Captiv  aşezat spre dreapta, la picioarele trofeului armelor /PM TRP COS V PP

Variante – Trofeul armelor sau trofeul armatei:

     

Această victorie din primul război daco-roman (101-102 d.Chr.) a fost mai mult o victorie de palmares, pentru gloria împăratului, o victorie fără pradă de război. Premiul cel mare urma sa fie câştigat abia în cea de-a doua campanie de cucerire a Daciei.

Denar roman Roma Imperială, intre 105 – 107, argint,  Avers: Bustul laureat spre dreapta, IMP TRAIANO AVG GER DAC P M TR P; Revers: Zeita Victoria, înscriind „DA-CI-CA” pe un scut atașat de un trunchi de copac (palmier)/ COS V P P S P Q R OPTIMO PRINC;

Denar roman emis la monetaria din Roma în anii 106-107 d.Chr.; Avers: Bustul lui Traian laureat spre dreapta/IMP TRAIANO AVG GER DACICUS; Revers : Dacia tristă şezând pe  grămada de arme/COS VI SPQR  OPTIMO PRIN în exergă: DAC CAP (Dacia Capta) – Dacia cucerită

Variante denar argint:

     

Variantă pe monedă din bronz, emisă de Senat (SC- Senatus Consulta):

Denar, monetaria Roma, intre 106-111, av: Bustul laureat spre dreapta/IMP TRAIANO AVG GER DAC PM TRP; rev: Dac captiv stand in picioare cu mainile legate, spre stanga, in spate pe jos se vad arme: scuturi, o lance si falxuri – sabii dacice incovoiate/COS V PP SPQR OPTIMO PRINC/DAC CAP;

Denar roman emis la monetăria din Roma în anii 106-107d.Chr; Av: Bustul lui Traian laureat spre dreapta/IMP TRAIANO AVG GER DAC PM TRP COS VI PP, Rev : Roma pe tron spre stanga, dac îngenunchiat, legenda: SPQR OPTIMO PRINCIPI;

Denar roman emis la monetăria din Roma în anii 107-113 d.Chr; Avers: Bustul laureat spre dreapta/ IMP CAES NER TRAIANO OPTIMO AVG GER DAC; Revers: Columna lui Traian/PM TRP COS VI PP SPQR;  

Variantă denar argint:

 

 

 

 

Denar, monetaria Roma, intre 107-111 d.Chr; av: Bustul laureat al imparatului spre dreapta purtand aegis (egida) pe umarul stang/IMP TRAIANO AVG GER DAC PM TRP; rev: Zeita Felicitas spre stanga, tinand caduceul  si sprijinindu-se de Columna /COS V PP SPQR OPTIMO PRINC;

Denar, monetaria Roma, intre 107-113 d.Chr; Avers: Bustul imparatului spre dreapta/IMP TRAIANO AVG GER DAC PM TRP; Revers: Zeita Pax (Pacea) cu faclia dand foc gramezii de arme si cu cornul abundentei in cealalta mana/COS V PP SPQR OPTIMO PRINC;

Traian este celebru privind lungimea inscripțiilor de pe monedele sale, care sunt cele mai lungi din seria monedelor imperiale. Aici, titlurile formează de fapt un şir continuu pe ambele fețe ale monedei. În jurul efigiei împăratului, pe avers, legenda cu prescurtări în limba latină: IMP TRAIANO AVG GER DAC PM TR P; ceea ce înseamnă: IMP[erator] TRAIANO AVG[vstvs] GER[manicvs] DAC[icvs] P[ontifex] M[aximvs] TR[ibunicia] P[otestate] şi care în limba romană se traduc astfel: „Împăratul Traian Augustus; Cuceritorul Germaniei; Cuceritorul Daciei; Preot suprem; Tribun al Poporului”

Pe revers, legenda cu prescurtări în limba latină : COS VI PP SPQR OPTIMO PRINC; cuvintele complete în limba latină: CO[n]S[vl] VI P[ater]P[atriae] S[enatvs] P[opules] Q[ue] R[omanus] OPTIMO PRINC[ipi] si traducerea în limba română: „De şase ori consul; Părintele Patriei; Senatul si poporul Romei: Cel mai bun imparat”

Dacia în secolele al III-lea si al IV-lea

După înfrângerea costobocilor de către romani şi asdingi (anii 170-172 d.Chr.) carpii au fost nu numai cei mai puternici dintre dacii liberi, ci şi cei mai periculoşi duşmani ai Imperiului roman la Dunărea de Jos (Iordanes, Getica, XVI, 91) Ei au atacat în repetate rânduri imperiul fie singuri, fie în alianță cu sarmații, goții şi alte seminții. Izvoarele literare şi epigrafice (texte, inscripții pe unele stele funerare, diplome militare, etc.) consemnează numeroase conflicte în secolele III-IV d.Chr, în anii 214-238, 245-247, 272, 295-297, 302-303, 306-311, 313-318 d.Chr. Urmare a victoriilor obținute asupra carpilor, unora dintre împărați li s-a conferit titlul onorific de Carpicus Maximus (Filip Arabul, Aurelian, Dioclețian, Maximian, Constantius Chlorus şi Constantin cel Mare – 336 d.Chr.) În urma acestor conflicte, o bună parte dintre carpi au fost transferați în Imperiul roman, iar alții au continuat să trăiască pe teritoriul lor de baştină, alături de goți şi huni, aşa cum arată izvoarele literare antice şi datele arheologice.

Provincia Dacia a fost abandonată de catre trupele romane și potrivit lucrării Breviarium Historiae Romanae de Eutropius, cetățenii romani „din orașele și teritoriile Daciei” au fost relocați în interiorul Moesiei. Totuși, unii istorici susțin că cea mai mare parte a populației civile a rămas și o parte a aristocrației a reînviat regatul sub Regalian și soția sa Sulpicia Dryantilla. Augusta Historia spune că el a fost dac, un descendent al lui Decebal.

Spre sfârşitul perioadei de dominaţie romană, după războaiele cu dacii liberi răzvrătiţi, cinci împăraţi şi-au luat titlul de “Carpicus Maximus” şi de “Dacicus Maximus”: Maximinus Tracul în anul 236 d.Chr; Filip Arabul în anul 247 d.Chr; Traian Decius în anul 249 d.Chr; Gallienus în anul 257 d.Chr şi Aurelian în anul 273 d.Chr. Se demonstrează, astfel, că dacii, ca populaţie în zonă, erau o prezenţă reală, chiar şi după încheierea perioadei de stăpânire a provinciei Dacia romană.

În 268-269 d.Chr. la Naissus, Claudius al II-lea (Gothicus Maximus) a obținut o victorie decisivă asupra goților. Deoarece la acea vreme romanii încă ocupau Dacia romană se presupune că goții nu au trecut Dunărea din provincia romană. Goții care au supraviețuit înfrângerii nu au încercat să fuga prin Dacia, ci prin Tracia. La granițele Daciei romane, carpii (dacii liberi) erau încă suficient de puternici pentru a sustine cinci bătălii în opt ani împotriva romanilor, din 301-308 d.Chr. Aceasta ne duce la concluzia că probabil Dacia romană a fost părăsită de către romani în 275 d.Chr. sau chiar mai devreme şi lăsată carpilor din nou, și nu goților.

Prin 296 d.Chr, sub Dioclețian, romanii au ridicat fortificaţii pe ambele maluri ale Dunării, cu scopul de a apăra frontiera.

În anul 336 d.Chr., Constantin cel Mare a recucerit provincia pierdută. Pentru că a înapoiat Dacia Imperiului Roman, el şi-a luat titlul de Dacicus Maximus. Cu toate acestea, în urma dispariției sale, romanii au abandonat definitiv Dacia. Astfel, in 336 d.Chr., încă existau daci împotriva cărora Constantin cel Mare a purtat bătălii.

Maximin Tracul

Maximinus Thrax, general de origine dacă, cu numele latin complet Gaius Iulius Verus Maximinus, a fost împărat roman între (20 martie 235-aprilie 238 d.Chr.) Se consideră în mod unanim că anul 235 d.Chr. este cel care marchează începutul crizei secolului al III – lea, anul urcării pe tronul Imperiului Roman a lui Maximinus I, primul împărat roman provenit din rândul militarilor de carieră, proclamat de legiunile din Pannonia. Au existat continuu animozități între Senat și împăratul-soldat, aceștia angajându-se într-o competiție cu consecințe dintre cele mai violente, competiție din care, în final, Senatul a ieșit învingător.

Primele campanii ale lui Maximinus ca împărat au fost împotriva triburilor germanice. După victoriile obținute asupra acestora, în zona Decumates Agri și în Bătălia de la Harzhorn, Maximinus și-a luat titlul de Germanicus Maximus. Securizând granițele cu germanii, cel puțin pentru o vreme,  Maximin și-a înființat  tabăra de iarnă de la Sirmium, în Panonia și din această bază de aprovizionare s-a luptat cu dacii și sarmații în timpul iernii dintre anii 235-236.

Denar roman de argint; Avers: Bustul lui Maximinus laureat spre dreapta; legenda: IMP MAXIMINVS PIVS AVG – împăratul Maximinus Pius Augustul; Revers: Zeița Victoria spre dreapta, ținând în mâini o ramură de palmier și o cunună de lauri; legenda: VICTORIA AVG – Victoria Augustus (împăratului);

Dacia și Filip Arabul

Filip I Arabul, cu numele latin complet Marcus Julius Philippus Augustus (204 – 249 d.Chr), a fost împărat roman între anii (244-249 d.Chr.)
Această rară monedă, emisă de monetăria din Roma, comemorează succesul în războiul împotriva dacilor Carpi, din anul 247, prin care Filip a câștigat titlul de Carpicus Maximus.

Antoninian de argint; Avers: Bustul lui Filip cu armură și coroană radiatus; legenda: IMP PHILIPPVS AVG – împăratul Filip Augustul; Revers: Zeița Victoria spre dreapta, ținând în mâini o ramură de palmier și o cunună de lauri; legenda: VICTORIA CARPICA – Victoria asupra carpilor.

Dacia și Traian Decius

Potrivit lui Lactantius, împăratul roman Traian Decius (249-251 d.Chr.) cu numele latin Gaius Messius Quintus Decius, dorind să restabilească graniţele Daciei romane, a întreprins o expediţie de pedepsire împotriva dacilor-carpi, care atacasera de multe ori în scop de jaf, provinciile romane Dacia si Moesia. Moneda emisă cu această ocazie la monetăria imperială din Roma, un antoninian de argint, ni-l prezintă pe Decius ca pe un apărător al provinciei Dacia romană:

Antoninian de argint; Avers: Bustul lui Traian Decius cu armură și coroana radiatus, spre dreapta; legenda: IMP CAES TRAIANVS DECIVS AVG – împăratul Traian Decius Augustul; Revers: Dacia personificată, în picioare, spre stânga, ținând în mâna dreaptă stindardul dac cu cap de lup (draco), legenda: DACIA

Dacia și Aurelian

Aurelianus, împărat roman intre anii 270-275 d.Chr., a retras în mod oficial trupele romane din Dacia în anul 275 d.Chr., acest act fiind cunoscut în istorie ca „retragerea aureliana”.

Antoninian argintat; Avers: Bustul lui Aurelian cu armură si coroană radiatus, spre dreapta; legenda:IMP AVRELIANVS AVG – împăratul Aurelian Augustul; Revers: Zeul Sol (Soare) ținând în mâini globul pământesc și o cunună; la picioarele lui, doi captivi cu mâinile legate, purtând căciuli dacice – pileus; legenda: ORIENS AVG

Aceste câteva exemplare de monede romane, constituie o infimă parte din multitudinea de tipuri monetare care au ca subiect Dacia și dacii și care au fost emise în timpul Imperiului, în monetăriile imperiale sau în cele de provincie (piese din bronz). Existența acestor denari, antoninieni, follisi sau sesterți, ne permite prin analiză, cunoasterea unor evenimente legate de destinul Daciei și al dacilor, în istorie. Coroborând emisiunea lor cu perioadele de domnie ale împăraților care, într-un fel sau altul și-au împletit destinul cu aceste meleaguri, ele ne dezvăluie anumite informații importante, constituind dovezi de necontestat privind istoria Daciei.

Nicolae Sabin DORDEA

Nota: Imaginile utilizate pentru exemplificare au fost preluate în scop educativ, de pe site-uri care permit libera lor descărcare.

STILUL „CAPETELOR ALUNGITE” – ESTETICA MONEDELOR ROMANE DUPA CONSTANTIN CEL MARE

Am scris despre „împăraţii cu gâtul gros” – estetica monedelor în timpul tetrarhiilor (293-324), epoca în care efigiile împăraţilor aveau nişte profile brute, de luptători de greco-romane sau de halterofili: tunşi scurt, cu gâtul exagerat de gros şi ceafa dreaptă. Iată că spre sfârşitul acestei perioade, când primii doi fii ai lui Constantin cel Mare, Crispus şi Constantin II, au fost ridicaţi de tatăl lor la rangul de cezari în anul 317, au „beneficiat” şi ei de acele reprezentări ale arhetipului caracteristic perioadei celor două tetrarhii:      

                                                      

 

 

 

 

Crispus şi Constantin II, anul 317

 

În timpul domniei lui Constantin cel Mare – între anii 324-337, rămas singur împărat al Imperiului roman – stilul emisiunilor monetare s-a îmbunătaţit din punct de vedere estetic, efigiile au devenit mai delicate, lucrătura un pic mai realistă, mai fină.

După dispariţia lui Constantin însă, în timpul domniei urmaşilor săi, Constantin II, Constanţius II şi Constans, aspectul estetic al monedelor se deteriorează din nou, se instalează supremaţia altui stil monetar, cel al „capetelor alungite”. Unele monetării au început să emită monede într-o manieră diferită.  Faţă de epoca anterioară, când portretele erau grosolane, brute, estetica efigiilor monetare se deplasează acum spre cealaltă extremă. Disproporţia se manifestă de astă dată pe verticală, având ca rezultat reprezentarea unor profile înguste şi alungite. Capetele co-împăraţilor, lipsite parcă de lobul occipital, au forma ovoidală. Portretele realizate, cu coafura epocii şi diadema imperială, par uşor efeminate, au alură de fetiţe (explicabil in cazul lui Constans, despre care se spune că era homosexual).

Comparând efigiile împăraţilor de pe monede, cu statuile lor, busturi realizate în aceeaşi epocă, ne putem da seama ca efigiile nu au aproape nimic în comun cu trăsăturile reale ale personajelor reprezentate. Mai mult, efigiile seamănă foarte mult între ele. Indiferent căror împăraţi apartin, ele arată la fel. De obicei, când se întâmplă un asemenea fenomen, se poate vorbi despre crearea unui nou arhetip.

 

 

 

 

 

Crispus, cezar 317-326, fiul lui Constantin cu prima soţie, Minervina

 

 

 

 

 

 

Constantin II, co-împărat cu fratii sai, 337-340, fiul cel mare al lui Constantin cu a doua soţie Fausta

 

 

    

 

 

 

 

Constanţius II, co-împărat, 337-361, fiul mijlociu al lui Constantin cu a doua soţie Fausta

 

 

 

 

 

 

Constans co-împărat, 337-350, fiul cel mic al lui Constantin cu a doua soţie Fausta

 

Din cauza calităţii slabe a aliajului utilizat, cât şi a esteticii modeste a efigiilor realizate, acestor monede le lipseste parcă acea demnitate „imperială” a aureilor, a denarilor şi antoninienilor din argint, monede bătute la monetăria din Roma, în perioada înfloritoare a Imperiului Roman. Greutatea follisilor imperiali, acum monede din bronz, se situează în jurul valorii de 2,5 grame, iar flanul monedelor rămane în continuare foarte mic, 18-19mm. Toate aceste aspecte constituie un indiciu suplimentar privind faptul că Imperiul Roman era în plina decădere.

 

 

 

 

 

Iulian Apostatul, 361-363

 

 

 

 

 

 

 

Jovianus, 363-364

 

 

 

 

 

 

 

Valentinian I, 364-375

 

 

 

 

 

 

 

Valens, 367-383

 

 

 

 

 

 

 

 

Gratian, 367-383

 

 

 

 

 

 

 

 

Valentinian II, 375-392

 

 

 

 

 

 

 

Magnus Maximus, 383-388

 

 

 

 

 

 

 

Flavius Victor, 386-388

 

 

 

În apariţia noii tipologii monetare s-au evidenţiat la început monetăriile Tessalonik, Heraclea, Constantinopol, Trier, apoi Siscia şi Cyzicus. Nu chiar toate monetăriile au agreat această nouă manieră de realizare a efigiilor, acest nou stil. Multe au continuat emiterea de monede dupa cum se lucrase în timpul lui Constantin, adică pâna în anul 337.

Acest nou stil s-a perpetuat aproape cincizeci de ani,  în timpul urmaşilor lui Constantin şi mult după ei, până la sfârşitul dinastiei valentiniene.

Autor: Nicolae Sabin DORDEA

Notă: Imaginile utilizate pentru exemplificare au fost preluate de pe site-uri care permit libera lor descărcare.

„IMPARATII CU GATUL GROS” – ESTETICA MONEDELOR ROMANE IN TIMPUL TETRARHIILOR (293 – 324)

Privind în ansamblu monedele romane pe un site specializat sau într-o colecţie, vei observa ca există un lot de monede care fac notă discordantă cu imperialele din argint de tip denar sau antoninian. Sunt monede din bronz numite follis, înnegrite sau înverzite de vreme, cu o vechime de peste 18 secole. Sunt monedele care au circulat la sfârşitul secolului al III-lea.

Daca ai curiozitatea sa le vezi mai îndeaproape, imediat observi ca estetica lor este diferită, într-un mod care, poate dezamăgeste, în comparaţie cu denarii de până atunci. Dar, pentru a întelege mai bine, sa ne familiarizăm un pic cu epoca în care au fost emise aceste monede.

Reformele lui Diocleţian

Criza secolului al III-lea, cu consecinţe grave privind stabilitatea imperiului, a luat sfârşit în anul 284 d.Chr., odată cu urcarea pe tron a împăratului Diocleţian (284-305) d.Chr.

De la bun început trebuie spus că nici Diocleţian nu avea cine ştie ce „pedigree”, cine ştie ce descendenţă aristocratică. Ca şi alţi împăraţi înaintea sa, provenea tot din mediul militar, era originar din Dalmaţia, deci nu era mostenitorul vreunei mari familii de patricieni din Roma. Acele timpuri bune ale patricienilor Romei din epoca republicană erau demult apuse. Ceea ce a făcut Diocleţian în plus faţă de antecesori, a fost faptul că a ştiut, încă de la urcarea pe tron, să-şi consolideze puterea, să-şi asume conducerea supremă. A reorganizat armata imperiului, diminuând totodata rolul armatei şi al gărzii pretoriene în proclamarea împăraţilor. Diocleţian a făcut o serie de reforme administrative si economico-financiare, şi chiar dacă unele sunt considerate astăzi „nebunii economice”, ele au avut ca rezultat o atenuare a inflaţiei. Faptul că Diocleţian s-a declarat stăpân absolut, a fost picătura care a dus la dispariţia ultimelor aparenţe republicane. Rolul Senatului Roman se cam încheiase, fusese condamnat la tăcere. Deşi a reuşit sa redea imperiului o relativa stabilitate, împăratul Diocleţian nu face parte din galeria „împăraţilor buni” ai imperiului, din cauza persecuţiei creştinilor si a guvernării sale autoritare.

În ideea unei mai uşoare şi eficiente guvernări a imensului imperiu roman, el a instituit iniţial diarhia – conducerea în doi (doi auguşti) – în anul 286, asociindu-l la domnie pe Maximian în calitate de co-împărat, apoi, în anul 293, tetrarhia – conducerea în patru (doi auguşti şi doi cezari). Cei patru conducători formau o singură familie de origine divină (domus divina), auguştii considerându-se fraţi, iar cei doi caesari, fiii acestora. Exista posibilitatea ca fiul adoptiv să se căsătorească cu fiica tatălui adoptiv, întărind astfel tetrarhia prin relaţii de rudenie. Urmând acest principiu, Maximian şi Galeriu s-au căsătorit cu câte o fiică a lui Diocleţian, iar Constanţiu Chlorus cu Theodora, fiica vitregă a lui Maximian.

Prima tetrarhie, între anii 293 si 305: Diocleţian şi Maximian, auguşti – împăraţi seniori, Galeriu si Constanţiu Chlorus (tatăl lui Constantin), cezari – împăraţi juniori.

A doua tetrarhie, între anii 305 si 324, în urma renunţării la tron a lui Diocleţian şi Maximian, a avut următoarea componenţă: Galeriu şi Constanţiu Chlorus, auguşti, Maximin II Daza (nepotul lui Galeriu) şi Severus II, cezari. Apoi, în urma deceselor lui Constanţiu în 306 şi a lui Severus în 307, Galeriu îi ridică, pe Constantin la rangul de cezar în 307 şi pe Licinius, prietenul său, la rangul de augustus în anul 308. Maxenţiu, fiul lui Maximian s-a autoproclamat co-împărat în Italia, în anul 306, reuşind să reziste, deşi era considerat nelegitim, până în anul 312, când a fost învins de Constantin. Cea de-a doua tetrarhie a eşuat lamentabil, dupa moartea împăratului Galeriu în anul 311, stabilitatea imperiului având mult de suferit în urma războaielor dintre tetrarhi.

Impăraţii cu gâtul gros

Reorganizarea  imperiului este reflectată şi în numismatică. Reforma monetară întreprinsă de Diocleţian în anul 294 s-a caracterizat prin apariţia unei tipologii monetare caracteristice acestei perioade de sfârşit de secol, continuată şi în primul sfert al secolului următor. Este cert că după această reformă, monedele imperiale au arătat cu totul altfel.

În privinţa baterii de monedă, Imperiul Roman era reprezentat, de secole, de cei doi emitenţi autorizati: împăratul şi Senatul Romei. Exista regula ca împăratul să emită monedele de valoare mare, din aur sau argint, de tip aureus, respectiv denar sau antoninian. Denarul fusese deja  înlocuit cu antoninianul la mijlocul secolului III. Monedele din aur sau argint, bătute la monetăria imperială din Roma, avuseseră parte de o lucrătură fină, lăsând impresia de filigran, iar efigiile realizate erau foarte aproape de înfătişarea reală a împăraţilor. Dacă facem o comparaţie cu statuile din marmură ale împăraţilor realizate în aceeaşi epocă, putem afirma că efigiile de pe monede erau foarte reuşite.

Înainte de Diocleţian, Senatul roman era autorizat să emită monedele din bronz – sesterţ, dupondius – ele având marcajul SC (Senatus Consulta). Stim care era părerea aristocratiei senatoriale despre împăraţii proveniti din rândurile armatei: brutali, inculţi, lipsiţi de educaţie şi inteligenţă. Si poate că aveau dreptate (vezi criza secolului III).

La vederea acestui tip de monede din timpul tetrarhiilor (293-324), ai putea crede că a fost materializată vreo ironie a Senatului, ca rezultat al antipatiei faţă de împăraţii-militari. Dar nu acesta era motivul, deoarece odata cu instituirea Dominatului, când Diocleţian s-a proclamat Dominus et deus – „stăpân absolut şi zeu”, rolul Senatului s-a redus aproape la zero.

Să facem o simplă constatare, din punct de vedere estetic, a modului de realizare a monedelor, în timpul celor două tetrarhii.

 

 

 

 

 

 

 

Diocleţian, împărat între anii 284-305 antoninian, monetăria Heraclea, Av: Bustul cu armură şi coroană radiatus spre dreapta/IMP C G VAL DIOCLETIANVS PF PI AVG; Rev: CONCORDIA MILITVM, în exergă:HA;

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Maximian, cezar (285-286), împărat între anii 286-305, antoninian, monetăria Heraclea, Av: Bustul cu armură şi coroană radiatus spre dreapta/IMP MAXIMIANUS PF AVG/ Rev: CONCORDIA MILITVM, în exergă:HA;

Dacă la începutul domniei lui Diocleţian şi a asociatului său Maximian, monedele imperiale mai semănau ca aspect cu cele ale antecesorilor, în sensul că încă se mai emiteau şi mai circulau antoninieni, după anul 293 aspectul lor s-a schimbat radical.

Toate monedele din acea perioadă, au un aspect caricatural, au niste caracteristici  destul de bizare pentru noţiunea  de „monedă imperiala”. Privindu-le, ai putea crede că scopul ocult ar fi fost ca toţi împăraţii proveniti din mediul militar sa fie prezentaţi ca nişte brute. Diocleţian, Maximian, Galeriu, Constanţius I Chlorus, Sever II, Licinius, Maximin II Daza, Constantin, Maxenţiu, toţi s-au bucurat de o portretistică corespunzătoare aceluiaşi nou arhetip. Fără excepţie, toţi Auguştii şi Cezarii sunt prezentaţi pe efigiile acestor monede cu nişte profile de luptători de greco-romane sau halterofili: tunşi scurt, cu gâtul exagerat de gros şi ceafa dreaptă. Mai mult decât atât, efigiile lor seamănă atât de mult între ele, încât de multe ori nu le poţi deosebi decât citind legenda gravată in jurul acestora. Din cauza aspectului lor, i-am numit „împăraţi cu gâtul gros”.

 

 

 

 

 

 

Diocleţian

 

 

 

 

 

 

 

Maximian

 

 

 

 

 

 

 

Galeriu Maximian

 

 

 

 

 

 

 

 

Constanţius I Chlorus

 

 

 

 

 

 

 

 

Licinius Licinianus

 

 

 

 

 

 

 

Maximin II Daza (Daia),

 

 

 

 

 

 

 

 

Constantin, cel ce va fi cunoscut mai târziu sub numele de Constantin I, supranumit „cel Mare”

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Maxenţiu

 

 

 

Caracterizarea  „împăraţi cu gâtul gros” se referă strict la împăraţii ale caror efigii corespund aceluiaşi tipar, realizat în acei treizeci de ani din perioada tetrarhiilor. Ea desemneaza practic o epoca. Cu mai mult de doua secole mai înainte, împăraţi ca Nero, Otho, Vitellius, Vespasian, au fost şi ei reprezentaţi în acest fel pe monede, dar asta pentru ca aveau gâtul gros la propriu, aşa arătau ei în realitate, deci efigiile erau realizate în mod realist. În cazul de faţă însă, este vorba de o deformare a trasăturilor, deformare voluntară poate, sau involuntară dar acceptată. Este imposibil ca toti cei nouă împăraţi să fi arătat aproape la fel. Deşi poate ni se pare nepotrivit acum, este posibil ca acesta sa fi fost idealul de frumuseţe, forţă şi bărbăţie al epocii, un nou mod de reprezentare, un nou stil. Aspectul estetic evident brut al monedelor a fost asociat cu scăderea continuă a calităţii aliajelor utilizate, conţinutul de argint scăzut, precum şi cu scăderea permanentă a greutăţii acestor tipuri monetare. Toate acestea erau semne ale declinului marelui Imperiu Roman. Deci, aceste efigii reprezintă o tipologie nouă, distinctă.

 

 

 

 

 

 

Diocleţian, Constanţius I Chlorus

 

 

 

 

 

 

 

Diocleţian

 

 

 

 

 

 

 

Maximian

 

 

 

 

 

Constanţius I Chlorus,

 

 

 

 

 

Galeriu

 

 

 

 

 

 

 

Maximin II Daza (Daia),

 

 

 

 

 

 

 

Licinius

 

 

 

 

 

 

 

Constantin cel Mare

 

 

 

 

De acelaşi tratament s-au bucurat şi Augustele:

Galeria Valeria, soţia lui Galerius

 

 

 

 

 

 

Elena, mama lui Constantin,

 

 

 

 

Reversurile monedelor, prin tradiţie, sunt expresia propagandei imperiale. Temele lor, destul de limitate în această epocă, evocau divinităţi protectoare: în special Genius (GENIO POPVLI ROMANI, GENIO AVG GET CAESARVM NN, GENIO CAESARIS, GENIO AVGVSTI, GENIO IMPERATORIS) sau Jupiter (IOVI CONSERVATORI), apoi Apollo cunoscut şi ca Sol Invictus (SOLI INVICTVS, SOLI INVICTO COMITI), Hercule, Marte. Lansau adevărate slogane politice, legate de armată, cum ar fi: CONCORDIA MILITVM – concordia între armate, FIDES EXERCITVS – fidelitatea armatei.

De la Diocleţian, fiecare monetărie îşi marca reversul pieselor din producţia proprie cu abrevierea denumirii sale. Dacă erau mai multe oficine (ateliere) în cadrul aceleiaşi monetării, acestea erau desemnate prin litere, înainte sau dupa marca atelierului. Literele P, S, T, Q erau abrevierile utilizate în latină pentru Prima, Secunda, Tertia, Quarta. Atelierele monetare de influentă grecească utilizau literele grecesti alfa (A), beta (B), gama (Γ), delta (Δ). Litera oficinei putea să se găsească şi în câmpul reversului, în dreapta sau stânga, însoţită uneori de un simbol (ramură, cunună de lauri, stea).

 

 

 

 

 

 

Un bun exemplu, acest revers: Jupiter în picioare spre stânga, ridicând sceptrul si globul/ IOVI CONSERVATORI; în stânga o cunună, în dreapta un “Δ” (delta), în exergă: SMTS, unde SM sunt iniţialele pentru expresia S[acra] M[oneta], adică „monedă sacră, de neatins”, iar TS, marca monetăriei Thessalonica (în prezent Salonic, Grecia), Δ = atelierul monetar patru.

Analizând situatia economică a imperiului si evenimentele istorice, ne putem face o părere despre motivele reale din cauza cărora s-a ajuns la acest aspect specific al monedelor imperiale, total diferit de stilul de până atunci.

O primă cauza a fost deficitul de metale pretioase din timpul crizei monetare din secolul III, care a dus la scăderea calitaţii aliajelor destinate baterii de monede, situaţie care s-a perpetuat până la începutul secolului IV, când a fost depăşită numai în urma confiscărilor de obiecte preţioase din templele păgâne. Deficitul de metale  pretioase era provocat in mod continuu de creşterea retribuţiei soldaţilor armatei romane, acel donativum, din ce in ce mai mare, promis de fiecare nou împărat care ocupa tronul imperiului. Mai mult, militarizarea Imperiului Roman în timpul crizei secolului al III-lea, a provocat nu numai deficit de metale preţioase, ci şi o primă descentralizare si multiplicare a atelierelor în proximitatea zonelor militare (de campanie), mari consumatoare de numerar, iar inflaţia a devenit galopantă.

Noile monede introduse în circulaţie de împăratul Diocletian în urma reformei monetare de la sfârşitul sec. III, erau: argenteus şi follis. Argenteus era o monedă de argint rară, care avea în jur de 2,4 grame si 17 mm. Iniţial, follisi emişi de Diocleţian erau destinaţi sa înlocuiască antoninienii de până atunci. Cu un conţinut în argint de doar 5%, cupru 95%, dar argintaţi, aveau o greutate de 9-11 grame, greutate care a scăzut în timp la 4,5 grame, ajungând în vremea domniei lui Constantin cel Mare să cântărească 2,5 grame şi chiar mai putin. Am observat că şi flanul monetar a scăzut în diametru în mod constant, ajungând de la 26-28 mm, la numai 18 mm.

Altă cauză, poate cea mai importantă, a fost transferul emisiei de monede către monetăriile din provincie şi de aici, lipsa de tradiţie si experiență a noilor ateliere, fapt care a condus la o involuție in aspectul estetic al monedelor.

După revolta lucrătorilor din atelierele monetare şi desfiinţarea temporară a monetăriei din Roma, marea masă monetară se executa în oficinele unor monetării de provincie. Monetăria imperială din Roma avusese tradiţia realizarii unor frumoase efigii, experienţa baterii a mii de tipuri de monede şi fără îndoială, gravori talentaţi. Monetăriile de provincie înfiinţate de Diocleţian, din câte ne dăm seama, au dus o lipsă acută de gravori talentaţi, cu foarte puţine exceptii. Dispare aspectul de lucrătură fină, reprezentările de pe revers sunt realizate mai naiv, literele de pe legende sunt greu de înţeles. Probabil, aspectul estetic al acestui gen de monedă avea mai puţină importanţă, mai importantă era baterea unui volum cât mai mare de monede, din aliaje din ce în ce mai slabe. Este un exemplu negativ tipic, de renunţare la calitate în favoarea cantităţii. Astfel, odată cu creşterea masei monetare s-a născut o nouă tipologie, aceea a „împăraţilor cu gâtul gros”. Ea a fost acceptată de mai marii acelei epoci, la modul „e bine şi aşa” şi în mod ironic din punctul nostru de vedere, în baza acestui arhetip, toate aceste monetării au emis un mare numar de monede timp de mai bine de trei decenii.

Reforma monetară întreprinsă de Diocleţian, începând din 294, a creat un al doilea val de ateliere monetare in provincii: Londra, Cartagina, Aquileia, Tessalonik şi Alexandria. În capitalele imperiale succesive ale Tetrarhiei au fost deschise alte câteva monetarii: Nicomedia (astăzi Izmit – Anatolia, Turcia), Mediolanum (astăzi Milano, Italia), Antiohia (astăzi Antakya, Turcia), Trier (Germania). Studiind monedele din bronz, de tip follis, din perioada celei de-a doua tetrarhii, constatăm că acestea au fost emise în alte foarte multe monetării de provincie: Cyzicus (in Anatolia,Turcia), Siscia (astăzi Sisak, Croaţia), Lugdunum (astăzi Lyon, Franţa), Heraclea, pe ţărmul nordic al Mării Marmara (astăzi Ereglisi, Turcia) si Tricinium (astăzi Pavia, Italia).

Cei doi fii mai mari ai lui Constantin cel Mare, Crispus si Constantin II, ridicaţi de tatăl lor la rangul de cezari în anul 317, au „beneficiat” şi ei de acele reprezentări ale arhetipului propriu perioadei celor două tetrarhii:

 

 

 

 

 

Crispus şi Constantin II, cezari

După anul 324, când Constantin cel Mare în urma înfrângerii lui Licinius rămâne împărat unic al Imperiului Roman, stilul emisiunilor monetare din punct de vedere estetic se ameliorează, îşi revine parţial. Odată cu reducerea greutăţii şi a flanului monedelor, lucrătura efigiilor devine un pic mai realistă şi mai fină.

Autor: Nicolae Sabin DORDEA

Notă: Imaginile utilizate pentru exemplificare au fost preluate de pe site-uri care permit libera lor descărcare.

MONEDELE ANTICE – MIJLOC DE COMUNICARE

Autor: Nicolae Sabin DORDEA

Alexandru cel Mare

După cum se consideră în prezent, moneda a fost inventată în secolele VII-VI î.Chr. în Grecia antică şi prin natura ei, a avut destinația de valoare circulatorie, cu rol comercial.
Alexandru cel Mare (336-323 î.Chr.) a fost primul care a intuit că poate utiliza moneda şi  cu alt scop, şi anume, acela de a transmite un mesaj. El dorea sa transmită tuturor popoarelor cucerite, ca tânărul reprezentat pe monedă este Regele Macedoniei, regele lor, cuceritorul, stăpânul celui mai mare imperiu cucerit vreodată. Cercetătorii afirmă cu sigurantă, că efigia de pe monedele emise de Alexandru reprezintă portretul său. A inființat multe monetării în tot imperiul său şi a emis un număr enorm de monede având pe avers efigia sa, personificându-l pe eroul mitologic Heracles. Erau stateri din aur sau din argint şi tetradrahme din argint (4 drahme) cu subdiviziunile lor. Monedele au circulat în tot imperiul. Ideea sa a avut mare succes. Urmaşii săi au continuat, încă mult timp după dispariția sa prematură, să bată monede cu aceeaşi efigie.
Monedele lui Alexandru cel Mare au circulat şi în Dacia.

 

 

 

 

Drahmă emisă postum (310-301 î.Chr.) la monetăria din Kolophon, având pe avers efigia lui Alexandru cel Mare;revers: Zeus pe tron, ținând în mâini un vultur şi un sceptru, în partea dreaptă legenda ALEXANDROU

 

 

 

 

 

 

 

 

Tetradrahmă emisă de urmaşul său la tron, Filip al III-lea Arideul (323-316 î.Chr.) având pe avers aceeaşi efigie a lui Alexandru cel Mare; revers: Zeus pe tron, ținând în mâini un vultur şi un sceptru, în partea dreaptă legenda FILIPPOU

 

Monedele Imperiului Roman – arta comunicării

Într-adevăr, rolul principal al monedei a fost întotdeauna cel comercial, dar fiind purtătoare de informații care se propagau cu o viteză suficient de mare pentru acele timpuri, către cetățenii imperiului, pe lângă rolul comercial, moneda constituia şi un mijloc de comunicare. Monedele conțineau reprezentări vizuale si informații scrise în legendele de pe avers şi revers.
Civilizatia romană a înțeles importanta şi utilitatea comunicării şi a dezvoltat şi mai mult acest al doilea rol al monedei, în epoca Imperiului. Unul din mijloacele la îndemâna conducătorilor, a fost baterea de monede de o foarte mare diversitate. Observăm ca monedele emise de împăraţii romani sau de Senat, ne dezvăluie o întreagă concepție care stă în spatele acestor apariţii numismatice. Cele mai bine reprezentate perioade din timpul Imperiului, din punct de vedere numismatic, au fost cele ale împăraților Traian (98-117 d.Chr.) şi Constantin cel Mare (307-337 d.Chr.), fapt justificat de lungile guvernări ale celor doi.
Numismatica, disciplină conexă istoriei, studiind cu atentie monedele, poate descoperi informații interesante, elemente de natură economică, militara sau religioasă, într-un cuvânt, reflectarea realităţii unei epoci.
Motivul pentru care romanii au dezvoltat această modalitate de comunicare şi au dus-o  pâna la rangul de artă, era caracterul circulatoriu al monedei, ceea ce permitea sa facă cunoscut întregii lumi romane orice realizare, orice eveniment marcant din viața imperiului: proclamarea unui Augustus sau a unui Caesar, cucerirea unui nou teritoriu, celebrarea unei victorii, evidențierea unor legiuni, realizarea unui important edificiu.

 

 

 

 

 

Denar cu efigia caracteristică împăratului Traian –  avers: Bustul lui Traian laureat spre dreapta, legenda IMP CAES NER TRAIANO OPTIMO AVG GER DAC

 

 

 

 

Follis imperial Constantin cel Mare – avers: Capul împăratului laureat spre dreapta, legenda CONSTANTINVS AVG

 

Prin intermediul monedelor, împărații romani işi făceau cunoscute portretele şi titlurile obținute în cariera lor politica, prin legendele gravate în jurul efigiilor de pe avers: IMP – Imperator, AVG – Augustus, PM – Pontifex Maximus, CAES – cezar, COS – consul, TR P – tribun al poporului, GER – Germanicus, cuceritor al Germaniei, DAC – Dacicus, cuceritor al Daciei.
Prin reprezentările de pe revers transmiteau intențiile lor de guvernare, garanțiile de bunăstare şi justiție promise poporului roman, virtuțile împăratului și uneori, ale soției sale.  Erau lansate formule consacrate, adevărate sloganuri politice in care apăreau personificări de zeițe şi zei sau entități abstracte: Roma, Victoria, Fortuna, Abundantia, Justitia, Concordia, Apollo, Iovis, Hercules, Genius, Pax, personificări ale provinciilor cucerite: Dacia capta, Iudaea Capta, Sarmatia Devicta.

 

 

 

 

 

Denar Traian –  revers : Zeița Fortuna sezând, spre stânga, ținând in mâini o cârmă și cornul abundentei, legenda PM TRP COS VI PP SPQR, în exergă: FORT RED

 

 

 

 

Follis Constantin cel Mare – revers:  zeita Victoria având in mâini o ramură de palmier și trofeul, iar în fața ei un sarmat captiv; legenda SARMATIA DEVICTA, in exergă PTR – sigla monetăriei Trier

Mai erau prezentate si scene ale unor momente importante din viața împăratului: Traian adresându-se legiunilor, împăratul călare, columna lui Traian. Toate acestea erau însoțite de legende, care explicau şi completau imaginea gravată.

 

 

 

 

 

Denar Traian, avers: Bustul lui Traian laureat spre dreapta/IMP TRAIANO AVG GER DAC PM TRP COS VI PP; revers : Impăratul Traian călare, legenda: SPQR OPTIMO PRINCIPI – Senatul si poporul roman: Cel mai bun conducător (referindu-se bineînțeles la Traian)

 

Aceste reprezentări vizuale erau destinate sa transmită, să comunice întotdeauna ceva, să facă propagandă împăraților Romei. Desigur că existau şi alte mijloace de comunicare, dar s-ar putea afirma, că monedele aveau ceva din elementele mass-mediei din epoca modernă. Comparația poate părea un pic forțată, dar în mod clar, rolul lor a fost si acela de comunicare.

Nota: Imaginile monedelor prezentate pentru exemplificare, au fost preluate de pe site-uri care permit libera lor descarcare.

POVESTEA LEULUI ROMANESC – LEUL SI DOLARUL AU UN STRAMOS COMUN

Leul este unitatea monetară a României. Puţini ştiu însă, care este originea denumirii acestei monede. Iată, pe scurt, povestea Leului românesc:

Talerul Leu olandez (engl.- Duch Lion Daalder) era o monedă mare din argint,  de aproximativ 41/42 mm în diametru şi cu o greutate in jurul valorii de 27 grame, emisă de provinciile olandeze în secolele XVI-XVII şi care s-a bucurat de o largă circulaţie în Europa şi în colonii. Mai era cunoscut şi sub denumirea de löwenthaler. Această monedă a fost utilizată în mod curent şi în Transilvania, Tara Românească şi Moldova, înainte de apariţia sistemului monetar Leu – Ban din anul 1867,  în Principatele Unite. Populaţia numea “leu” acest taler, după figura gravată pe revers şi treptat, s-a încetăţenit această denumire pentru termenul generic de “bani”. Astfel a ajuns Leul sa fie numele monedei noastre naţionale.

Leul şi dolarul au un strămoş comun. Acest tip de taler nu a influenţat numai istoria denumirii monedei româneşti. Se spune că în coloniile olandeze de pe coastele continentului american şi pe insulele cunoscute sub denumirea de “Indiile de Vest”, de la „daalder” s-a adoptat mai târziu denumirea  de „dolar“ pentru moneda americană.

Iată, mai jos, un excelent exemplar de Taler Leu din 1646 emis în provincia olandeză Gelderland, piesă care mai poartă încă luciul de batere iniţial:

Avers: Cavaler în armură spre dreapta, blazon cu leu în partea de jos, legenda: MO.ARG.PROCON-POE.B.ELG.GEL.

Revers: Leu rampant (ridicat în poziţie verticală), legenda: 1646.CONFIDENS.DNO.NON.MOVETUR.

Taleri emişi în provinciile olandeze:

Holand 1576, M dublu pe avers:

Holand 1576, eroare de batere – N invers:

Utrecht 1639:

Gelderland 1641:

Gelderland 1646 :

Campen 1648:

Gelderland 1648:

Zwolle 1648:

Nota: Imaginile monedelor prezentate pentru exemplificare, au fost preluate de pe site-uri care permit libera lor descarcare.

Nicolae Sabin Dordea

septembrie 2012