Dati click pe imagini pentru a mări şi a vedea detalii
Apollodor din Damasc
Unul din cei mai importanți actori de pe scena istoriei Imperiului Roman a fost împăratul Traian, iar cea mai de succes prestație a sa, a fost cucerirea puternicului Regat Dacia. Prin cucerirea romană, numele Daciei a fost legat pentru totdeauna de numele împăratului Traian. De Dacia și de Traian, mai este legat încă un nume celebru din aceeași perioadă, cel al lui Apollodor din Damasc.
Apollodor din Damasc sau Apollodoros (60-130 d.Chr.) a fost un inginer grec din Siria, arhitect, maestru constructor de poduri și sculptor, favorit al împăratului Traian, pe care acesta îl adusese la Roma în jurul anului 91 d.Chr. El s-a afirmat în prima parte a secolului al II-lea și este creditat ca arhitect a numeroase monumente și construcții din Roma și din Imperiul Roman. Deși numele său a fost adesea incorect asociat cu realizarea unor clădiri pe care nu el le-a proiectat, a fost totuși creatorul multor lucrări mari ale epocii. Figură proeminentă a timpului său, Apollodor a proiectat Forumul lui Trajan, Columna lui Traian, Bazilica Ulpia, a proiectat arcele de triumf ale lui Traian de la Beneventum și Ancona. Este, de asemenea, pe larg creditat ca arhitect al Pantheonului și citat în calitate de constructor al podului Alconétar din Spania. De asemenea, în 106 d.Chr., el a completat sau restaurat Odeonul, teatrul roman în stil grecesc, început pe Câmpul lui Marte sub Domițian. Apollodor a scris mai multe tratate tehnice, printre care și un tratat privind armele de asediu (Πολιορκητικά ), care a fost dedicat lui Hadrian. Din păcate, nici unul din aceste tratate nu a supraviețuit timpului.
În mod clar, Apollodor a trăit și a creat în baza principiului prescris de Vitruviu (scriitor, arhitect și inginer din secolul I î.Chr.), conform căruia arhitecții trebuie să atingă un nivel ridicat de calificare în toate domeniile artistice. Astăzi, analizând monumentele și construcțiile realizate putem trage concluzia că Apollodor a fost un spirit inovator și un talentat arhitect. Lucrările sale întruchipează principiile centrale ale stilului roman imperial.
Apollodor a fost exilat de urmasul lui Traian, împăratul Hadrian (117-138 d.Chr.), probabil ca urmare a unor dezacorduri și la scurt timp, fiind acuzat de niste crime imaginare, a fost pedepsit cu moartea, în jurul anului 130 d.Chr. Povestea despre moartea lui Apolodor demonstrează ostilitatea față de Hadrian, persistent simțită în cercurile senatoriale mult timp după domnia lui și dacă Dio Cassius a inclus-o în istoria sa, înseamnă că a crezut-o, a considerat-o adevarată.
Numele lui Apollodor din Damasc este legat de Dacia prin cele trei mari construcții comandate de împăratul Traian, realizate în Dacia sau la Roma, pentru utilizare militară sau pentru a glorifica cucerirea acestui regat: Podul lui Traian de la Drobeta-Turnu Severin (România), Monumentul Trofeul lui Traian -Tropaeum Traiani de la Adamclisi (România) și Columna lui Traian de la Roma (Italia).
Observăm că inscripțiile lui Traian de pe plăcile comemorative care însoțesc monumentele, sunt similare cu inscripțiile de pe aversul şi reversul denarilor imperiali din argint emişi de Traian, care prezintă toate titlurile, realizările şi mesajele împăratului: pe avers, legenda cu prescurtări în limba latină: IMP TRAIANO AVG GER DAC PM TR P; ceea ce înseamnă: IMP[erator] TRAIANO AVG[vstvs] GER[manicvs] DAC[icvs] P[ontifex] M[aximvs] TR[ibunicia] P[otestate] şi care în limba romană se traduc astfel: „Împăratul Traian Augustus; Cuceritorul Germaniei; Cuceritorul Daciei; Preot suprem; Tribun al Poporului”
Pe revers, legenda cu prescurtări în limba latină : COS VI PP SPQR OPTIMO PRINC; cuvintele complete în limba latină: CO[n]S[vl] VI P[ater]P[atriae] S[enatvs] P[opulus] Q[ue] R[omanus] OPTIMO PRINC[ipi] şi traducerea în limba română: „De şase ori consul; Părintele Patriei; Senatul şi poporul Romei: Cel mai bun împărat”
Podul lui Traian peste Dunăre
Deoarece regele Decebal avea statutul de cel mai capabil și puternic adversar al Imperiului Roman, împăratul Traian nu a avut de ales, decât să planifice o campanie militară pentru a elimina amenințarea. În propaganda imperială romană victoria militară era un element fundamental. Victoria lui Traian din primul război daco-roman (101-102 d.Chr.) a fost mai mult o victorie de palmares, pentru gloria împăratului, fără pradă de război. Premiul cel mare urma sa fie câştigat abia în cea de-a doua campanie de cucerire a Daciei.
După înfrângerea din primul război, regele Decebal și-a reconsolidat forța militară și între anii 103 -105 d.Chr. a încălcat tratatul de pace cu romanii în mai multe rânduri, atacând coloniile romane de la sud de Dunăre, din provincia Moesia. El a încercat să convingă și regatele vecine nord-dunărene să i se alăture în revolta împotriva Imperiului Roman. Decebal primise întăriri tehnice și militare de la Traian pentru a crea o zonă aliată puternică împotriva unor eventuale expediții ale popoarelor migratoare din teritoriile estice și nordice. Resursele acestea au fost însă folosite pentru a face din Regatul Dac o mare putere independentă.
Apărarea lui Decebal era impresionantă și din acest motiv Traian a fost nevoit să folosească lăudata disciplină și perseverență a armatei romane pentru a reuși. Pregătirile au fost foarte serioase, iar între anii 103-105 d.Chr. romanii au finalizat imensele lucrări de drumuri de-a lungul Dunării, începute cu un secol mai devreme, sub domnia lui Tiberiu și au înfrânt dificultatea ridicată de logistică și de terenul dificil. În curs de pregătire pentru o alta trecere a Dunării, Traian a apelat din nou la inginerul său pentru acest proiect de grandoare militară fără precedent.
Apollodor din Damasc a proiectat și construit un imens pod peste Dunăre, între Drobeta (Drobeta-Turnu Severin, România) și Pontes (azi satul Kostol, Serbia). Denumirea ponte din limba latină este foarte asemănătoare cu denumirea punte din limba română, în ambele cazuri înțelegând noțiunea de pod. Podul, adevărată minune a artei inginerești romane, era destinat să permită trecerea peste fluviu a armatelor romane împreună cu mașinile lor de luptă, în drumul lor spre Muntii Carpați. Potrivit lui Dio Cassius (LXVIII, 13,1) podul avea o lungime de 1135 m, o lățime de aproximativ 12 m și o înălțime de 18 m.
Iată ce a scris Dio Cassius în Istoria Romană (LXVIII,13,1.) despre podul lui Traian: ”Traian construi peste Istru un pod de piatră, pentru care nu ştiu cum să-l admir îndeajuns. Minunate sunt şi celelalte construcţii ale lui Traian, dar acesta este mai presus de toate acelea. Stâlpii, din piatră în patru muchii, sunt în număr de douăzeci; înălţimea este de o sută cincizeci de picioare, în afară de temelie, iar lăţimea de şaizeci. 2. Ei se află, unul faţă de altul, la o distanţă de o sută şaptezeci de picioare şi sunt uniţi printr-o boltă. Cum să nu ne mirăm de cheltuiala făcută pentru aceşti stâlpi? Nu trebuie oare să ne uimească şi felul meşteşugit în care a fost aşezat în mijlocul fluviului fiecare stâlp, într-o apă plină de vârtejuri, într-un pământ nămolos, de vreme ce cursul apei nu putea fi abătut? 3. Am arătat lăţimea fluviului, nu pentru că ar curge numai cu această lăţime – căci pe parcurs se lăţeşte de două ori şi de trei ori pe atât, – ci pentru că acolo este locul cel mai îngust şi cel mai potrivit pentru construirea unui pod. 4. Cu cât spaţiul se îngustează mai mult aici – deoarece apa coboară dintr-o întindere largă, pentru a intra din nou în alta şi mai mare – cu atât se face mai năvalnică şi mai adâncă. Încât şi împrejurarea aceasta se adaugă la greutatea construirii podului. 5. Concepţia măreaţă a lui Traian se vădeşte şi din aceste lucrări. Astăzi însă podul nu foloseşte la nimic, căci nu mai există decît stâlpii, iar pe deasupra lor nu se mai poate trece: ai zice ca au fost făcuţi numai ca să facă dovada că firii omeneşti nimic nu-i este cu neputinţă. 6. Traian se temea că, după ce îngheaţă Istrul, să nu se pornească război împotriva romanilor rămaşi dincolo şi construi acest pod, pentru ca transporturile să se facă cu uşurinţă peste el. Dimpotrivă, lui Hadrian îi fu teamă că barbarii vor birui străjile acestuia şi vor avea trecere lesnicioasă spre Moesia; de aceea distruse partea de deasupra.” Sursa: Izvoare privind istoria României, Editura Republicii Populare Române, Bucureşti, 1964
Suprastructura podului, cu calea de rulare, alcătuită din imense arce construite din bârne de lemn, a fost fixată pe piloni de formă paralelipipedică. Cei douăzeci de piloni au fost construiți din piatră si carămidă, utilizându-se ca liant un amestec de piatră de var și cenușă vulcanică numită pozzolana. Denumirea de pozzolana este derivată de la Pozzuoli, unul din depozitele primare de cenușă vulcanică folosite de romani în Italia. Amestecul menționat reacționează cu apa, rezultând niște compuși pe bază de calciu și siliciu, cu proprietăți asemănătoare cimentului. Pe Columna lui Traian se poate distinge o imagine stilizată a podului, cu mai puțini piloni, dar în principiu conformă surselor scrise și care permite recunoașterea tehnicii de îmbinare a lemnului.
Podul de la Drobeta reprezentat pe Columna – în prim-plan dreapta, împăratulTraian
După finalizarea podului, paza a fost asigurată prin două castre, Drobeta și Pontes. La fiecare capăt a fost construită câte o poartă monumentală în forma unui arc de triumf. Accesul era posibil numai trecând prin aceste castre. Castrul Drobeta s-a dezvoltat ca centru urban cu importanță militară, economică și religioasă, devenind unul din cele mai importante din Dacia. În anul 126 d.Chr., sub Hadrian, când orasul Drobeta avea o populație de 14 000 de locuitori, a fost ridicat la rangul de Municipiu (Municipium Publium Aelium Hadrianum Drobetense), iar mai târziu, sub Septimius Severus, în anul 193 d.Chr., a primit rangul de Colonie. Pe la mijlocul secolului al III-lea, Colonia Drobetei avea o întindere pe 60 de hectare și o populație de aproximativ 40 000 de locuitori.
Macheta Podului lui Traian peste Dunare de la Drobeta-Turnu Severin, scara 1:1500 – Muzeul National al Civilizatiei Romane – Roma
Cartea scrisă de Apollodor din Damasc despre construcția acestui pod nu ne-a parvenit, dar există descrieri indirecte și chiar detalii tehnice datorate unor cronicari ca Procopius din Cezareea (De aedificis, IV, 6) sau Dio Cassius. Toate aceste surse subliniază dificultățile pe care le-a antrenat construcția podului. Amplasamentul pentru pod a fost ales de Apollodor în avalul Severinului de astăzi, deoarece apele Dunării se calmau după ieșirea din defileul Cazanelor, iar fundul pietros al albiei constituia o bază stabilă pentru construcție. Se presupune că Apolodor a deviat cursul fluviului și astfel, a putut construi pe uscat primii 10-12 piloni ai podului. Pentru realizarea celorlalți piloni s-au construit batardouri, folosind bârne de stejar cimentate între ele și epuizând apa din interior prin pompare. În interiorul batardourilor, niște incinte închise, se putea construi pe uscat. Măreția arhitectonică și tehnică a podului demonstrează importanța strategică pe care Traian a dat-o construcției în campania de cucerire a Daciei.
Construit pe parcursul a doi ani, acest pod a devenit principala cale de trafic spre Dacia și dinspre Dacia. În anul 105 d.Chr. a fost lansată noua campanie și potrivit lui Dio Cassius ” Traian, după ce a traversat Dunărea pe pod, a condus războiul cu prudență, fără grabă și în cele din urmă, după o luptă grea, i-a învins pe daci. În cursul campaniei el însuși a făcut multe fapte de vitejie și a aplicat bune tactici, iar trupele sale au înfruntat multe riscuri și au dovedit pricepere sub conducerea lui.”
Privind distrugerea intenționată a podului, istoricii consideră credibilă relatarea lui Cassius Dio, care scrie că îndepărtarea suprastructurii podului a fost ordonată de Hadrian, succesorul lui Traian. Crearea provinciei romane Dacia a adus puterea romană foarte aproape de teritoriul controlat de roxolani. Împăratul Hadrian a consolidat o serie de forturi pre-existente și a construit numeroase fortificații de-a lungul Dunării care să țină piept unei eventuale invazii roxolane. Împăratul Hadrian a considerat podul un mare risc pentru siguranța Moesiei, în cazul unei invazii barbare dinspre nord, a dacilor liberi, a iazygilor strămutați (iazyges maetanastae) sau a roxolanilor. Există însă surse care afirmă că autorul distrugerii a fost Aurelian, din aceleasi motive, dar la retragerea din Dacia, în anul 275 d.Chr. În ciuda faptului că podul a fost distrus intenționat un secol și jumătate mai târziu de către Aurelian, el a rămas pentru mai mult de o mie de ani cel mai lung pod care a fost construit vreodată. Distruși de timp, de apa fluviului sau în mod expres, din necesități de navigație, din cei douăzeci de piloni originali ai podului, astăzi se mai pot vedea primul și ultimul, pe cele două maluri ale Dunării.
Placa de marmură – Tabula Traiana, de 4 metri lungime și 1,75 metri înălțime, care comemorează finalizarea drumului militar roman și a podului lui Traian, este amplasată pe malul sârbesc, în punctul Pontes. Pe ea este gravat următorul text:
IMP. CAESAR. DIVI. NERVAE. F NERVA TRAIANVS. AVG. GERM PONTIF MAXIMUS TRIB POT IIII PATER PATRIAE COS III
MONTIBVS EXCISI(s) ANCO(ni)BVS SVBLAT(i)S VIA(m) F(ecit)
Textul în limba latină a fost tradus și interpretat de arheologul austriac Otto Benndorf (1838-1907), membru de onoare al Academiei Române:
„Împăratul, Cezarul, fiul divinului Nerva, Nerva Traian Augustul, Cuceritorul Germaniei, Preot Suprem, investit de patru ori ca Tribun, Părintele Patriei, Consul ales pentru a III-a oară, a făcut acest drum tăind munții și folosind bârne de lemn”
Trofeul lui Traian – Tropaeum Traiani de la Adamclisi
Traian a lăsat posterității două monumente impresionante care să-i comemoreze victoriile. Unul dintre acestea este monumentul Tropaeum Traiani, restaurat în secolul al XX-lea după două milenii de descompunere lentă. În onoarea victoriei împăratului din anul 102 d.Chr., între 106-109 d.Chr., a fost ridicat monumentul triumfal Tropaeum Traiani, de la Adamclisi (în Dobrogea – sud estul României de astăzi), această zonă fiind pe atunci înglobată în provincia Moesia. Dobrogea fusese inclusă în provicia romană Moesia Inferioara, încă din a doua jumătate a secolului I î.Chr., de împăratul Augustus.
Monumentul a fost ridicat pe locul unde Legiunea XXI Rapax a fost anterior învinsă si anihilată în anul 92 d.Chr. în lupta romanilor cu dacii aliați cu roxolanii. Monumentul triumfal avea o înăltime de 39 m, era de formă circulară cu un diametru de 38 m, fiind alcătuit dintr-un corp cilindric de dimensiuni apreciabile (12,6 m înălțime, 31 m diametru), construit din blocuri de piatră, amplasat pe o platformă circulară cu șapte trepte. Metodele de îmbinare a blocurilor de piatră și compoziția liantului, sunt asemănătoare probabil cu cele utilizate la construcția pilonilor podului de la Drobeta. În zona mediană avea un brâu compus din 54 de basoreliefuri sculptate numite metope (din care s-au păstrat 49) reprezentând scene din timpul luptelor cu dacii. Friza de sus, cu 26 de creneluri sculptate (din care s-au păstrat 23), alcătuia coronamentul corpului cilindric principal. Deasupra se înălța un acoperiș tronconic îmbrăcat în solzi de piatră, precum și un soclu hexagonal înalt de 6 m, care susținea trofeul propriu-zis. Trofeul bifacial, sculptat în piatră, era reprezentat sub forma unui trunchi îmbrăcat în armură romană, cu coif și arme de luptă, având la bază două grupuri statuare a câte trei personaje fiecare, reprezentand captivi (daci, germani și sarmati) si arme. Pe monument a fost descoperită o inscripție dedicată lui Mars Ultor, zeul războiului. Inscripția s-a păstrat fragmentar pe două părți ale soclului hexagonal al Trofeului și ar putea fi reconstituită, după cum urmează:
MARTI ULTOR(I) IMP(ERATOR) CAES(AR) DIVI NERVA(E) F(ILIUS) N(E)RVA TRA(IANUS) AUG(USTUS) GERM(ANICUS) DACI(CU)S PONT(IFEX) MAX(IMUS) TRIB(UNICIA) POTEST(ATE) XIII IMP(ERATOR) VI CO(N)S(UL) V P(ATER) P(ATRIE) ?VICTO EXERC(ITU) D(ACORUM) ?–- ET SARMATA)RUM –––––––)E .
Traducerea în limba româna:
” Lui Marte răzbunătorul, Împăratul, Cezarul, fiul divinului Nerva, Nerva Traian Augustul, Cuceritorul Germaniei, Cuceritorul Daciei, Preot Suprem, investit de treisprezece ori ca Tribun, proclamat împărat de către armată pentru a șasea oară, Consul ales pentru a cincea oară, Părintele Patriei, după ce a învins armatele dacice, … și sarmatice”.
Autentice izvoare de informații, basoreliefurile de pe metopele sale reprezintă dovezi arheologice privind războaiele daco-romane, iar diferitele detalii ne ajută să cunoaştem mai bine aceste evenimente.
Deosebit de importantă, în cursul războaielor dacice, este participarea germanilor și sarmaților în alianță cu dacii. Dovada acestei afirmații este faptul că pe metopele monumentului sunt prezentați daci, germani și sarmați, ca prizonieri ai romanilor. Dintre vecinii dacilor, ies in evidență triburile germanice, cu care dacii s-au aliat de mai multe ori împotriva romanilor. Despre bunele relații și alianțele dacilor cu triburile germanice avem câteva exemple. Aflăm că acestea au refuzat să-l ajute pe Domițian în războiul contra Regatului Dac în anul 88 d.Chr. În timpul celor două războaie daco-romane 101-102 şi 105-106 d.Chr., Decebal a primit sprijin militar de la triburile germanice si sarmatice. Monumentul Tropaeum Traiani de la Adamclisi, este grăitor în acest sens, metopele reprezentând luptători romani victoriosi, dar și prizonieri daci, germani și sarmați. In acest sens, se evidențiază metopa XX, pe care vedem că în fața unui legionar roman cu manica laminata, cu trupul apărat de armură, înarmat cu sabie, se află un luptător dac înarmat cu falx, care protejează un războinic sueb (recunoscut după nodul suebian din păr) care zace rănit pe pământ. Pe metopa XLVIII este reprezentat, de asemenea, un războinic germanic captiv cu mâinile legate la spate, escortat de un legionar roman. Exemplele sunt mult mai multe.
Metopa XX – Tropaeum Traiani
Faptul că pe metope sunt prezentați și războinici germanici, ne îndreptățește să presupunem că formula completă a ultimelor două rânduri ale inscripției, ar putea fi: VICTO EXERCITU DACORUM GERMANORUM ET SARMATARUM, în traducere: …după ce a învins armatele dacice, germanice și sarmatice.
Pe metopa XVII vedem un legionar roman spre dreapta, echipat cu coif, apărat de armură și manica la brațul drept, este înarmat cu sabie și scut curbat dreptunghiular. In dreapta metopei un prim războinic dac, cu barbă, care poartă căciula tipic dacică–pileus, îmbrăcăminte largă și mânuieste un falx cu două mâini, protejând un alt războinic rănit, căzut la pământ.
Metopa XVII – Tropaeum Traiani
Din campaniile lui Traian în Dacia vine singura dovadă de reprezentare privind utilizarea acestui tip de apărătoare numita Manica (în limba română – mânecă, mânecar). Manica este o apărătoare din lamele de metal pentru brațul drept, suplimentară armurii, utilizată ca protecție împotriva falxului dacic – sabia grea, curbată, folosită cu două mâini și care se presupune că lovea cu o putere foarte mare. Nu se știe dacă utilizarea sa în această campanie a fost larg răspândită sau mai rară, cert este că manica apare pe monumentele care descriu războaiele dacice, Tropaeum Traiani de la Adamclisi și Columna lui Traian de la Roma. Columna lui Traian din Roma pare să sugereze că manica a existat numai în dotarea legionarilor romani și nu și a auxiliarilor. Cu toate acestea, Tropaeum Traiani, care este considerat un ghid mai bun referitor la realitatea echipamentului de teren, portretizează legionari romani, precum și auxiliari de infanterie grea, echipați în același mod – purtând atât armură, cât si protectie pentru brațul drept – manica.
De numele monumentului de la Adamclisi se leagă cel al celebrului arhitect și inginer grec Apollodor din Damasc, care a proiectat și condus toate construcțiile legiunilor romane din acea epocă. Aflat pe vârful unei coline care domină împrejurimile, monumentul a fost o reamintire constantă a puterii Romei. Aici a fost construit si amenajat, două milenii mai tarziu, un muzeu care prezintă în original metopele, trofeul si frizele cu creneluri provenite de la anticul monument. În apropierea monumentului comemorativ se află un mausoleu ridicat în memoria unui ofițer superior sau chiar a unui general roman. Scrierile pomenesc despre un praefectum castrorum (conducător militar al cetății) care, văzând că romanii sunt pe cale să piardă lupta, și-a mobilizat soldații din castru și a atacat trupele dacilor, oferind împăratului Traian, cu prețul vieții, șansa de a transforma înfrângerea în victorie. În aceeași zonă se află un altar ridicat din ordinul împăratului Traian, pe pereții căruia au fost înscrise numele celor 3.800 de legionari și auxiliari, care și-au dat viața pentru Imperiul Roman. La nord-vest de comuna Adamclisi se află și Cetatea Tropaeum Traiani ale cărei ruine au fost cercetate și identificate de celebrii istorici, Grigore Tocilescu între anii 1891-1909, și Vasile Pârvan în anul 1911. Considerată drept cea mai mare așezare civilă romană de pe teritoriul Dobrogei și construită în același timp cu Monumentul Tropaeum Traiani, cetatea era locuită de familiile veteranilor care au participat la războaiele dacice ale lui Traian și care ulterior au fost colonizați acolo. Orașul ajunsese la rangul de municipium pe vremea împăratului Septimiu Sever (193-211 d.Chr). La sfârșitul secolului al III-lea a fost distrus de goți și a fost nevoie să fie reconstruit din temelii, după cum arată o inscripție din anul 316 d.Chr. prin grija împăratului Constantin cel Mare. Cu acest prilej orașul a fost întărit cu ziduri de apărare masive, dar nerezistând atacurilor din anul 587 d.Chr. ale avarilor, a fost abandonat definitiv și a dispărut de pe scena istoriei, după o existență de aproape cinci secole.
Columna lui Traian
Creatorul Columnei a fost acelaşi celebru arhitect al împăratului Traian, Apollodor din Damasc. El a construit una dintre cele mai mari comori ale arhitecturii imperiale romane. Columna lui Traian, în centrul Forumului, este considerată ca fiind primul monument triumfal de acest gen din istorie. Povestea războaielor dacice este ilustrată într-o spirală crescătoare de basoreliefuri impresionante care alcatuiesc o coloana, un pilon sculptat cu o înăltime de 100 de picioare romane. Asemenea unei cronici sculptate în marmură, basoreliefurile cu o lungime totală de 200 m, prezintă 124 episoade despre războaiele împotriva Dacilor şi mai mult de 2500 de personaje.
Construcţie monumentală, Columna lui Traian a fost inaugurată la 12 mai 113 d.Chr. în Forumul lui Traian de la Roma. Este situată în spatele clădirii Basilica Ulpia, între cele două biblioteci, greacă și romană. Ea a fost sculptată în marmură de Carrara ( regiunea Toscana, Italia) şi înălţată pe un piedestal decorat la colţuri cu vulturi purtând festoni, iar pe suprafeţele postamentului, cu arme dacice în basorelief. Coroana de lauri din marmură, care înconjoară baza coloanei, a fost montată ca semn de glorie eternă. În camera mortuară de la baza columnei se afla, într-o urnă de aur, cenușa lui Traian.
Deși iniţial a servit drept instrument de propagandă, glorificându-l pe împărat si realizările sale, astăzi ea reprezintă o inegalabilă sursă primară de informaţii despre legiunile romane și războaiele cu dacii (101-102 şi 105-106 d.Chr.).
Din păcate detaliile campaniei lui Traian sunt în mare parte pierdute pentru istorie. Din De Bello Dacico – Despre Războiul Dacic, lucrare depre care se spune că ar fi conţinut, într-un stil laconic, destul de sărac ca exprimare, notele lui Traian privind campania din Dacia – nu a rămas decât o singură propoziţie care se referă la drumul prin Banat al armatei romane: Inde Berzobim, deinde Aixim processimus – De aici am mers la Berzobis, apoi la Aixis. Unii istorici au afirmat că scenele de pe Columna lui Traian ar fi chiar transpunerea în marmură a lucrării scrise de împărat.
Columna lui Traian este înainte de toate o creaţie originală a artei romane din perioada de maximă maturitate de la începutul secolului al II-lea d.Chr. cu o deosebită unitate compoziţională şi omogenitate a reprezentărilor de pe basoreliefuri. Sunt evidente, realismul personajelor reprezentate şi proprietatea scenelor de a fi perfect narative. Ca sursă arheologică şi istorică Columna este inestimabilă. Basoreliefurile Columnei prezintă detalii importante despre fizionomii, îmbrăcăminte, armament, fortificaţii, harnaşament şi despre multe altele. Scenele creionează atitudini şi mentalităţi. Despre Columnă s-au scris, probabil, tomuri întregi, de către specialişti mai vechi sau mai moderni. Chiar dacă unii o consideră o cronică exactă a războaielor cu dacii, iar alţii, doar o reprezentare artistică cu exagerări şi deformări ale evenimentelor descrise, ea rămane Columna lui Traian, primul monument triumfal de acest gen din istorie şi cea mai mare sculptură în basorelief din istoria antică.
Pe placa de marmură de la baza monumentului se poate citi:
Senatus populusque Romanus
Imp(eratori) Caesari divi Nervae f(ilio) Nervae
Traiano Aug(usto) Germ(anico) Dacico Ponti(fex)
Maximo Trib(unicia) Pot(estate) XVII imp(eratori)
VI co(n)s(uli) VI p(ater) p(atriae)
ad declarandum quantae altitudinis
mons et locus tantis operibus sit egestus
Senatus populusque Romanus imp. Caesari divi Nervae f. Nervae Traiano Aug. Germ. Dacico pontif. Maximo trib. pot. XVII imp. Cos.VI. p.p. ad declarandum quantae altitudinis mons et locus tant[is oper]ibus sit egestus.
„Senatul şi poporul roman Împăratului Caesar, fiul divinului Nerva, Nerva Traian Augustul, Cuceritorul Germaniei, Cuceritorul Daciei, Preot suprem, învestit pentru a XVII- a oară cu puterea de Tribun, proclamat de şase ori Imperator, Consul ales pentru a şasea oară, Părinte al Patriei, pentru a se arăta înălțimea muntelui şi locul lucrărilor care au necesitat atâta efort”.
În mod evident, acest text lapidar şi modest, distonează cu măreţia şi splendoarea Columnei. Eu cred că acest text poate fi interpretat şi altfel, columna fiind destinată să marcheze locul împăratului Traian în istorie. Acesta ar putea fi un text metaforic, omagial, în care „muntele” este chiar împăratul Traian, „înălțimea” este gloria câştigată, iar „locul acestor lucrări care au necesitat atâta efort” este Roma şi realizările împăratului în timpul îndelungii sale guvernări.
Un istoric din secolul XVIII, Edward Gibbon, îl considera pe împăratul Traian, unul din împăraţii buni ai Imperiului Roman. Mult timp după dispariţia sa, a rămas tradiţia ca oricărui nou împărat urcat pe tronul Romei, să i se ureze să fie felicitor Augusto, melior Traiano, adică “mai fericit decât Augustus şi mai bun decât Traian”. Împăratul Traian este considerat de posteritate ca fiind cel mai mare împărat de la Augustus, dacă nu chiar cel mai mare dintre toți.
Nicolae Sabin DORDEA
Nota: Imaginile redate pentru exemplificare au fost preluate de la Wikipedia
Mai jos, în această sectiune, puteti vedea articolele:
DACIA SI DACII PE MONEDELE ROMANE – ROMA SI DACIA (III)
RAZBOAIELE DACO-ROMANE – ROMA SI DACIA (II)
IMPARATUL TRAIAN – ROMA SI DACIA (I)
TUMULII DE LA APOLD – O POSIBILA NECROPOLA CELTICA
Istorie si Numismatica 