AFORISME, AFORISME AMUZANTE, SFATURI INTELEPTE (VI)

AFORISME

România este o tara pe care cu cat o cunosti mai bine, cu atat o intelegi mai putin. (Jonathan Scheele)
Inainte sa va suparati pe cel care va pune la treaba, amintiti-va ca fara presiune nu se formeaza diamantele. (Mary Case)
A gândi liber e mare lucru. A gândi corect e si mai mare lucru. (citat la intrarea in Universitatea Uppsalla)
Sunt succese care te injosesc si infrangeri care te inalta. (N. Iorga)
Viata poate fi inteleasa numai privind inapoi, dar trebuie traita privind inainte.
(Kirkegaard)
Timiditatea este un defect al oamenilor mari, tupeul este defectul oamenilor mici.
(Maurice Coyaud)
Nu trebuie sa fii trist ca n-ai fost remarcat. Fii trist ca n-ai facut nimic remarcabil.
(Confucius)
Este de o mie de ori mai bine sa fii optimist si sa te inseli, decat sa fii pesimist si sa ai dreptate. (Jack Penn)
Toata lumea se plange ca nu are memorie, dar nimeni nu se vaita ca nu are logica. (La Rochefoucauld)
Nu voi fi un om obisnuit, pentru ca am dreptul sa fiu extraordinar.(Peter O’Toole)
Daca ceea ce ai de facut pare simplu, inseamna ca nu ai aflat inca totul.
(Donald Westlake)
O personalitate este aceea care se daruieste, nu se justifica. (Petre Tutea)
Numai dupa invidia altora iti dai seama de propria ta valoare. (Tudor Musatescu)
Nu judecati oamenii dupa cei cu care se aduna. Nu uitati ca Iuda avea amici ireprosabili. (Ernest Hemingway)
Focul intareste intotdeauna ceea ce nu poate distruge. (Oscar Wilde)
Experienta este cel mai dur profesor, pentru ca intai iti da testul si apoi iti spune care era lectia. (Vernon Law)
Toti traim sub acelasi cer, dar nu toti avem acelasi orizont. (Konrad Adenauer)
Daca gasesti un drum fara obstacole, probabil ca drumul acela nu duce nicaieri.
(J.F.Kennedy)
Adevarul este pretutindeni, dar nu-l recunoaste decat ce-l care-l cauta. (N. Iorga)
Nu te teme niciodata de umbre. Ele arata doar ca exista lumina in apropiere.
(Gary Sinise)
Oamenii eficienti sunt cei mai mari lenesi, dar sunt niste lenesi inteligenti.
(David Dunham)
Bine ne pot face numai unii oameni; rau ne pot face toti. (Gracian)
Cea mai inversunata lupta este cu tine insuti. Te afli in ambele tabere.(Voltaire)
Nimic nu costa mai mult decat nestiinta. (legea lui Moisil)
Nu-ti fie teama ca inaintezi prea incet. Teme-te daca te opresti. (Sun Tzu)
In viata nu e suficient ca ai ales drumul cel bun. Daca nu mergi repede inainte, te calca in picioare cei care vin din urma. (Will Rogers)
Multi indivizi din societatea moderna sunt ca barcagii: trag la vasle dar stau cu spatele la viitor. (Henry Coanda)
Daca vrei sa stii cine este un om, da-i o functie de conducere.(Robert Brasillach)
E loc sub soare pentru toata lumea. Mai ales ca toata lumea vrea sa stea la umbra. (Jules Renard)
Sa fii liber nu inseamna sa faci tot ce vrei, ci sa stii ca poti sa vrei.(Jean Paul Sartre)
Daca vrei sa faci pe cineva bogat, nu-i spori puterea ci ia-i din dorinte.(Epicur)
Eficienta este cea mai inteligenta forma de lene. (David Dunham)
Cand toata lumea iti da dreptate, ori esti al naibii de destept, ori esti patron. (Andre Birabeau)
Primul om care a preferat sa injure decat sa dea cu piatra poate fi considerat inventatorul civilizatiei. (Sigmund Freud)
Rasul e ca stergatorul de parbriz: nu opreste ploaia, dar iti permite sa iti vezi de drum. (Jeanne Wasbro)
Curiozitatea ii impinge pe unii sa descopere America si pe altii sa asculte la usa.
(Jose Maria Eca de Quinteros)
Moartea nu vine odata cu varsta, ci odata cu uitarea. (Gabriel Garcia Marquez)
Cand vezi ca ai aceeasi parere cu majoritatea e bine sa mai reflectezi o data.
(Mark Twain)
Daca ai impresia ca educatia e scumpa, atunci incearca sa vezi cum e ignoranta.
(Andy McIntyre)
Lenesul are totdeauna chef sa faca ceva, dar incepand de maine. (Vauvergnades)
Gluma e o trasura buna pentru adevar. (Francis Bacon)
Violenta este ultimul refugiu al incompetentei. (Isaac Asimov)
Memoria schimba culoarea amintirilor. (Jacques Bainville)
Dorinta nemasurata de putere i-a facut si pe ingeri sa se prabuseasca. Oamenii nu au cum sa scape. (Francis Bacon)
Cel mai greu lucru de pastrat e echilibrul. (Jean Grenier)
Critica este un lucru pe care poti sa-l eviti nespunand nimic, nefacand nimic si nefiind nimic. (anonim)
Cine vrea sa spuna ceva interesant, trebuie sa minta putin. (Antoine de Saint Exupery)
Nu e greu sa fii darnic astazi.Greu e sa nu regreti maine. (Jules Renard)
Inteligentii se impart in doua: buni si rai. Prostii se impart in una: rai.(G. Ibraileanu)
Oboseala si lenea au aceleasi simptome. (Bissane de Soleil)

AFORISME AMUZANTE

In politica, prostia nu e un handicap. (Napoleon)
Nimeni nu e de neinlocuit dar – uneori – este nevoie de mai multe persoane pentru a inlocui una singura. (Claire Martin)
Lenea este mama tuturor viciilor, dar – fiind o mama – trebuie respectata.(Robert Frost)
Cu cat regula e mai stricta, cu atat capul care a conceput-o e mai prost.
(Jean de la Bruyere)
Cand apare un om destept pe lume, poti sa-l recunosti dupa faptul ca toti prostii il urasc. (Bisanne de Soleil)
Analfabetul viitorului nu va mai fi cel care nu stie sa citeasca, ci cel care nu stie sa inteleaga. (Alvin Toffler)                                                                                                    Munca in echipa presupune in primul rand sa-ti pierzi jumatate din timp explicandu-le celorlalti de ce nu au dreptate. (George Wolinski)
Cand muncesti, joaca-te. Munca, daca este o datorie, te ucide. (Max Jacob)
Niciodata nu se minte atat de mult ca inaintea unor alegeri, in timpul unui razboi sau dupa o vanatoare. (Clemenceau)
Un prost care nu spune nici un cuvant nu se deosebeste de un savant care tace.
(Moliere)
Daca astepti momentul potrivit, te intrec altii care nu-l asteapta. (Woody Allen)                Ca sa intelegi ca esti prost trebuie totusi sa-ti mearga mintea. (Georges Brassens)      Oamenii sunt ca vinurile. Cu timpul, fie devin din ce in ce mai buni, fie se transforma in otet.  (Papa Ioan al XXIII-lea)

Citate din Vasile Ghica:

Numai făcând sport în fiecare zi poţi muri sănătos.

Fără sprijinul medicilor, bolile nu ar avea randament atât de ridicat.

Cel care rage nu mai are nevoie de adeverinţă că-i măgar.

Când vom fi conduşi de cei drepţi vom fi deja în ceruri.

Ţinuta vestimentară este uneori obligatorie, inteligenţa niciodată.

Pentru unii, viaţa este numai deşert. Pentru alţii – doar oaze.

Cât de greu ne-am desprins de maimuţă. Şi cât de uşor se trezesc unii grohăind.

Alta ar fi media de vârstă, dacă nu ne-am mânca reciproc zilele.

Din necesităţi de echilibru probabil nu putem admira pe unii, fără a urâ pe alţii.

Geniile se pot lipsi de nume. Calomniatorii şi de prenume.

 

SFATURI INTELEPTE

Cele 13 principii ale lui Benjamin Franklin
1. Cumpătare – nu mânca niciodată până la îmbuibare.                                                       2.  Tăcere – nu vorbi decât ceea ce poate fi folositor pentru tine şi pentru alţii; fereşte-te de convorbiri deşarte.
3. Ordine – fiecare lucru să-şi aibă locul lui; fiecare afacere un timp hotărât.
4. Hotărâre – fii decis să faci ceea ce eşti dator să faci, execută fără amânare ceea ce ai decis.
5. Economie – nu cheltui nimic fără a fi necesar.
6. Muncă – nu pierde timpul, ci ocupă-te neîncetat cu ceea ce este folositor; abţine-te de la orice faptă de prisos.
7. Sinceritate – fereşte-te de orice fel de prefăcătorie, formează-ţi cugetări drepte şi sincere şi conformează-te lor când vorbeşti.
8. Dreptate – nu face rău nimănui, nu-i vătăma interesele şi nu întârzia să-i faci binele la care te obligă datoria.
9. Raţiune – fereşte-te de extreme, nu te supăra pe nedreptăţile care ţi se fac, dacă tu crezi că nu le meriţi.
10. Curăţenie – nu suferi niciodată lipsa de curăţenie nici pe corp, nici pe haine, nici în casă.
11. Linişte – nu te tulbura de nimicuri, nici de întâmplări obişnuite de care te poţi scăpa.
12. Castitate – nu te lăsa în voia plăcerilor trupeşti.
13. Umilinţă – imită pe Isus Hristos în această privinţă…

 

Cele 4 legi spirituale din filozofia indiana.

1. “Persoanele pe care le intalnesti sunt  persoanele potrivite”. Cu alte cuvinte, nimeni nu intra in viata noastra din intamplare; toate persoanele cu care interactionam se afla alaturi de noi cu un motiv, acela de a ne ajuta sa invatam lectiile de viata care apar si sa continuam drumul personal;

2.“Ceea ce ni se intampla este singurul lucru care ni se putea intampla”. Nimic, absolut nimic din ceea ce se produce in viata noastra nu ar fi putut sa se intample in alt mod (nici macar detaliul cel mai nesemnificativ) .Nu exista: “daca as fi facut cutare lucru, s-ar fi produs alt cutare lucru. Toate si fiecare in parte dintre situatiile care se produc sunt perfecte, cu toate ca mintea si egoul nostru nu le accepta.

3. “Orice moment in care se incepe este momentul corect”. Totul incepe in momentul potrivit, nici inainte, nici dupa; cand suntem pregatiti pentru ca ceva nou sa apara in viata noastra, exact atunci apare (incepe);

4. “Cand ceva se termina, se termina”. Daca ceva a luat sfarsit in viata noastra, este pentru propria noastra evolutie, deci cel mai bine este sa inchizi capitolul si sa mergi inainte imbogatit cu acea experienta.

“Nici un fulg de zapada nu cade vreodata in locul gresit.”

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s