POVEȘTI PENTRU COPII ȘI ADULTI, POVEȘTI CU MORALĂ, POVEȘTI CU TÂLC ( II )

 

NISIP ȘI PIATRĂ

Este istoria a doi buni prieteni care au pornit împreună la drum ca să traverseze deşertul. Au mers ei ce au mers, dar într-un anume moment al zilei s-au certat, iar unul dintre ei i-a tras o palmă celuilalt peste faţă. Cel care a fost lovit, fără a spune vreun cuvânt, a scris pe nisip: “Astăzi, cel mai bun prieten al meu, mi-a tras o palmă”. Ei şi-au continuat drumul mai departe până ce au dat de o oază. În mijlocul oazei de verdeaţă era un lac. Obosiţi şi prăfuiţi de atâta drum, s-au gândit să facă o baie. Cel care a fost lovit peste faţă, s-a aventurat în mijlocul lacului şi era gata să se înece, dar prietenul său s-a aruncat în apă, a înotat până la el şi ţinându-l la suprafaţa apei a reuşit să-l salveze. După ce a ajuns teafăr şi nevătămat la mal, acesta a scrijelit pe o piatră: “Astăzi, cel mai bun prieten al meu, mi-a salvat viaţa”. Cel care l-a pălmuit, dar care l-a şi salvat la nevoie, l-a întrebat  atunci pe prietenul său:                                                                                                                            – După ce te-am lovit, ai scris pe nisip, iar acum după ce te-am salvat de la înec, ai scris pe o piatră. De ce?                                                                                                       Prietenul său i-a raspuns:                                                                                                         – Atunci când cineva te răneste va trebui ca tu să scrii pe nisip, astfel încât vântul să şteargă amintirea neplăcută din memoria ta, dar atunci când cineva face ceva bun pentru tine, tu trebuie să scrii în piatră, astfel încât vântul sau ploaia să nu poată şterge ceea ce ai scris.                                                                                                                              Morala: “Învaţă să-ţi scrii rănile pe nisip şi…să-ţi gravezi mulţumirile în piatră”.

Se spune că-ţi ia un minut pentru a găsi o persoană specială, o oră pentru a o aprecia, o zi pentru a o iubi şi o viaţă pentru a o uita.

 

 TRANDAFIRUL ALB

Un soldat, înainte de a pleca pe front, s-a dus la bibliotecă şi a cerut o carte. Era o carte de poezii. A citit cartea, care a avut un impact deosebit asupra lui, dar ceea ce l-a impresionat mai mult, erau comentariile pe care cineva le scrisese pe marginile paginilor. Cartea fusese donată bibliotecii de către persoana care scrisese comentariile, astfel că numele şi adresa ei erau scrise pe carte. Plecat pe front, a decis să-i scrie acestei doamne. I-a spus cât de mult l-a impresionat cartea, dar mai ales, comentariile pe care ea le scrisese pe marginile cărtii. A fost plăcut surprins când ea i-a răspuns la scrisoare şi aşa au început să corespondeze. Cu cât îşi scriau mai mult, relatia lor devenea din ce în ce mai puternică. Într-una din scrisori, el a rugat-o să-i trimită o fotografie. Ea i-a răspuns că dacă se simte ataşat de sufletul ei şi dacă dragostea lui este adevărată, nu va conta cum arată, aşa că nu i-a trimis nici o fotografie…                                                             Când s-a terminat războiul şi el s-a întors acasă, şi-au dat întâlnire. Ca să se recunoască, au convenit ca el să ţină cartea în mână, iar ea să aibă un trandafir alb. Aşa că în acea zi, într-o piaţă imensă şi plină de lume, un soldat venit de pe front, cu o carte în mână cauta o femeie cu un trandafir alb. Vă daţi seama ce aşteptări avea? Era pe punctul de a-şi găsi sufletul pereche, femeia pe care o iubea dar pe care nu o văzuse niciodată. Aşteptând cu emoţie, a văzut o fată superbă, care-l privea atent. Îmbrăcată într-o rochie verde, era minunată, era dincolo de tot ce-si imaginase. La un moment dat s-a îndreptat către el, dar el a observat  că ea nu avea nici un trandafir. În schimb, în apropierea lui, se oprise o doamnă în vârstă, cu un trandafir alb în mână. Vă puteti imagina? Tânăra superbă şi doamna destul de trecută, dar cu un trandafir în mână.
Voi ce aţi fi ales? Persoana cu trandafirul trebuia să fie femeia cu care se cunoscuse bine din scrisori, era cea căruia îi ştia sufletul, era cea de care el se îndrăgostise, aşa că s-a îndreptat spre doamna în vârstă cu trandafirul, în timp ce tânăra frumoasă s-a oprit la câţiva paşi de el, l-a privit şi l-a întrebat:
– Vii cu mine soldat?
Inima lui era sfâşiată, era greu de ales, greu de luat o decizie. S-a gândit timp de un minut. In timp ce tânăra se îndepărta de el, educaţia şi principiile sale corecte i-au dictat să-şi continue drumul către persoana în vârstă care ţinea trandafirul în mână. S-a apropiat de ea şi i s-a adresat:
– Bună ziua, nu vreţi să stăm de vorbă în timp ce luăm cina împreună?
Atunci, mirată de invitatie, doamna cu trandafirul i-a răspuns:
– Tinere, nu ştiu ce se întâmplă aici, dar fata îmbrăcată în verde care tocmai a trecut pe lângă tine, m-a rugat să ţin în mână acest trandafir alb şi mi-a spus că, dacă vei veni la mine, să-ţi spun că te asteaptă la restaurant.
Morala: Întotdeauna, indiferent dacă ne convine sau nu situaţia, trebuie să alegem să fim sinceri şi corecţi pentru că numai aşa vom putea câştiga respectul şi iubirea celor din jur!

 

LĂCOMIA ESTE ÎNTOTDEAUNA PEDEPSITĂ ! –  CUPA LUI PITAGORA

Poporul francez are un proverb: « La gourmandise est toujour punie » – Lăcomia este întotdeauna pedepsită.                                                                                                      Cupa echităţii sau cupa lăcomiei! Legenda spune că această cupă a fost inventată chiar de Pitagora în timpul lucrărilor de alimentare cu apă a insulei Samos, în jurul anului 530 î.Chr. Scopul invenţiei sale era împărţirea corectă a vinului pentru muncitorii constructori ai acelor vremuri. Mai exact, cei care erau lacomi şi necivilizaţi, care erau mai iuţi de mână şi “mai largi la gât”, îşi umpleau rapid cupele cu vin şi le beau la fel de repede, spre deosebire de cei mai cumpătaţi. Rezultatul era că unii rămâneau fără vin, iar cei care beau mai mult făceau pagubă şi era necesar să se şi odihnească mai mult ca să-si revină, lucrând astfel mult mai puţin decât ceilalţi. Atunci, lui Pitagora i-a venit ideea unei cupe, care să distribuie egal cantitatea de vin pe care s-o bea fiecare, marcând pe interior nivelul maxim până la care să se umple cupa. Nimic deosebit până aici. Partea cu adevărat interesantă abia acum începe: deşi cupa are în mijloc o coloană cu un orificiu la partea inferioară,  conţinutul ei nu curge dacă aceasta e umplută până la nivelul marcat. În schimb, dacă încerci să mai torni fie şi numai o picatură peste acel nivel, vei avea “plăcuta” surpriză să vezi cum ţi se goleste întreaga cupă. De aceea, cupa lui Pitagora a cunoscut diverse denumiri de-a lungul timpului: cupa echităţii, cupa egalităţii sau cupa lăcomiei.
Pentru cei care vor să ştie cum arăta această cupă, iată o secţiune transversală, pentru a observa modul de funcţionare, bazat pe principiul vaselor comunicante:

Cupa Pitagora

Morala poveştii este următoarea:                                                                                      Totul trebuie făcut cu măsură! Dacă încerci să adaugi fie şi numai o picătură în plus peste măsură, vei strica echilibrul din viaţa ta şi nu vei mai rămâne cu nimic. Exemplele le vedem peste tot în jurul nostru:
Cei care se lăcomesc să mănânce şi să bea prea mult au probleme de sănătate.          Cei care se lacomesc să câstige într-un mod necinstit, mai devreme sau mai târziu, plătesc însutit. Cei lacomi de muncă, cei care lucrează de dimineaţă până seara, îşi pierd sănătatea şi libertatea.
Cei ce stau acasă aşteptând totul de-a gata, devin supraponderali, pierzându-şi bucuria de-a trăi.
Cei ce se relaxează şi socializează prea mult prin baruri şi restaurante cu prietenii, îşi pierd spiritualitatea şi nu mai evoluează profesional sau personal.

 

ȘOIMII

Un împărat a primit doi şoimi. Unul a fost antrenat, iar despre celălalt i s-a spus că refuză să se dezlipească de creanga pe care stătea. Unul dintre slujitori trebuia să se caţere în fiecare zi în copac să-i ducă de mâncare.                                                                        După ce a încercat în fel şi chip să facă şoimul să zboare de pe creangă, împăratul şi-a rugat supuşii să-l ajute. Un bătrân înţelept s-a oferit să facă el asta şi a doua zi când s-a trezit, împăratul a văzut şoimul zburând de colo-colo.                                                            – Cum ai făcut? şi-a întrebat el supusul.                                                                                  – A fost foarte simplu. Nu a trebuit decât să îi tai craca de sub picioare.                       Morala: uneori Dumnezeu ne taie craca de sub picioare ca să ne aducem aminte că putem zbura.

 

ROSE

În prima zi de facultate, profesorul ni s-a prezentat şi ne-a dat drept sarcină să facem cunoştinţă cu cineva necunoscut. M-am ridicat să ma uit în jur şi atunci o mână fragila îmi atinse umărul. Când m-am întors, am văzut o bătrânică măruntă, cu chipul brăzdat de riduri, care mă privea cu un zâmbet ce îi lumina întreaga fiinţă. Spuse:                                 – Bună, frumosule. Mă numesc Rose. Am 86 de ani. Pot să te îmbrăţisez?
Am izbucnit în râs şi dupa acceptul meu, mă strânse în braţe cu putere.
– Ce cauţi la universitate la vârsta asta fragedă şi inocentă? am întrebat.
– Vreau să găsesc un bărbat bogat, să mă căsătoresc, să mă stabilesc la casa mea, să fac nişte copii, răspunse ea zâmbind.
– Hai să lăsăm gluma, am reluat.
Eram foarte curios să aflu ce o motivase să abordeze acest gen de provocare la vârsta ei.
– Dintotdeauna mi-am dorit să merg la universitate şi acuma mi se îndeplineşte visul, îmi spuse.
Dupa curs ne-am dus la bufetul studenţesc şi am băut un milkshake de ciocolată.
Ne-am împrietenit pe loc. Timp de trei luni, zilnic, după ore, plecam împreună şi stăteam de vorbă necontenit. Eram de-a dreptul fascinat să îi ascult acestei „maşinării a timpului ” confesiunile atât de bogate în înţelepciune şi experienţă.
De-a lungul anului, Rose a devenit ” mascota ” campusului şi se împrietenea cu usurinţă cu toata lumea, oriunde s-ar fi dus. Îi plăcea să se pună la patru ace şi să se lăfăie în atenţia pe care i-o acorda toată lumea în jur. Si se bucura de fiecare clipă. La sfârşitul semestrului am invitat-o pe Rose să ţină un discurs la banchetul fotbaliştilor. Îmi vor rămâne mereu în minte învăţăturile ei. A fost prezentată şi a pornit spre tribună. Când a început discursul ei pregătit de acasă, scăpă din mână trei dintre cele cinci cartonaşe pe care îşi notase ce voia să spună. Deranjată si stânjenită, se aplecă spre microfon şi spuse pur şi simplu:
– Îmi pare rău că sunt atât de neîndemânatică. Am renunţat la bere în favoarea whiskey-ului şi marca asta, lent, mă bagă în mormânt. N-am să reusesc să mai pun în ordine cartonaşele astea, aşa că am să vă spun ceea ce ştiu.
Noi am râs şi ea tuşi ca să-şi dreagă glasul, apoi continuă:
– Încetăm să ne jucăm pentru că îmbătrânim. De fapt, îmbătrânim pentru că încetăm să ne jucăm. Există numai patru secrete pentru a te menţine tânăr, a fi fericit şi a deveni un om de succes. Trebuie să râzi şi să gusti umorul fiecarei zile. Trebuie să ai un vis. Atunci când rămâi fără vise, mori. Suntem înconjurati de oameni morţi şi nici nu ne dăm seama. E o mare diferenţă între a îmbătrâni şi a evolua. Daca ai 19 ani şi stai în pat inert timp de un an, fără să faci un lucru productiv, vei împlini 20 de ani. Dacă am 87 de ani şi zac în pat timp de un an fără să fac nimic voi împlini 88. Toată lumea îmbătrâneşte. Nu e nevoie de talent sau pricepere. Ideea e să evoluezi, identificând mereu oportunităţile care se ascund în inima schimbării. Nu regreta nimic. Cei care sunt deja bătrâni nu regretă ceea ce au făcut, ci mai degrabă ceea ce nu au făcut. Numai cei care au regrete se tem de moarte. Si-a încheiat discursul cântând cu avânt ” Trandafirul „. Ne-a încurajat să îi studiem versurile şi să le punem în practică în viaţa cotidiană.
Rose şi-a luat diploma pe care o dorise atâţia ani. La o săptămână după absolvire, Rose s-a stins pe tăcute, în somn.
Peste 2000 de studenţi au fost alături de cea care le-a demonstrat că:

« Nu e niciodată prea târziu să fii ceea ce vrei să fii. »

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s