FRESCE – CREATII PROPRII

Autor: Nicolae Sabin DORDEA

Între anii 2001 şi 2005 am încercat să realizez şi eu câteva lucrări în tehnica „a fresco”. Am folosit vopsele de apă, de tip tempera, în combinatie cu galbenuş de ou. Această tehnică veche era şi mai este încă utilizată la pictarea peretilor interiori sau exteriori ai bisericilor şi edificiilor importante.

În anul 2005 am fost invitat să particip la o expoziţie de sfârşit de an organizată în holul principal al Senatului, la Bucuresti. Pe atunci sediul Senatului era în clădirea fostului Comitet Central, în Piaţa Revoluţiei. Am reuşit să finalizez şi să particip cu vreo dousprezece lucrări. Privind o astfel de lucrare în frescă, ai senzaţia că un restaurator a reuşit să transpună o pictură, de pe peretele unei biserici, pe un suport de lemn, pentru a fi salvată şi adusă în casă:

DSC03939Sfântul Ierarh Nicolae

F 02Sfântul Mare Mucenic Gheorghe

DSC03941Sfântul Ioan Botezătorul

F 03Sfântul Vasile cel Mare

F 01Răstignirea lui Iisus

F 04Iisus-Pantocrator

Multumesc pentru atentie !

One thought on “FRESCE – CREATII PROPRII

  1. Foarte interesant. Nu stiam ca ati facut si fresce. V-am vazut doar cateva din icoanele pictate. Toata stima pentru munca d-voastra.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s