DACIA – Hărțile Daciei antice

Dati click pe imagini pentru a mări şi a vedea detalii

DACIA – Hărțile Daciei antice

În secolul al XVI-lea și până mult mai târziu, în tehnologia de imprimare pe hârtie sau carton, se utilizau plăci gravate din bronz, după care hărțile erau colorate manual. Iată câteva hărți istorice ale Daciei antice:

Cluverius 1629

DACIA, MOESIA si TRACIA – 1629, Philip Cluver (1580-1622); Clüver, Klüwer, Cluwer, sau Cluvier (nume latinizat Philippus Cluverius sau Philippi Cluverii) –  DACIARUM, MOESIARUM et THRACIAE, vetus et Nova Descriptio

Cluverius 1650

DACIA, MOESIA si TRACIA – 1650, Philip Cluver (1580-1622); Clüver, Klüwer, Cluwer, sau Cluvier (nume latinizat Philippus Cluverius sau Philippi Cluverii) – titlul hartii in latina: DACIARUM, MOESIARUM et THRACIAE, vetus et Nova Descriptio

Mallet 1683

DACIA – TRACIA  – 1683, Paris, Alain Manesson Mallet (1630-1706) cartograf francez, DACE , THRACE, din lucrarea”Description de l’univers”

Dacia Sanson 1699

DACIA, MOESIA – Nicolas Sanson 1699, cunoscut si sub numele Sanson d’Abbeville, geograf al regelui Frantei

Dacia Sanson 1699 a Dacia Sanson 1699 b Dacia Sanson 1699 c

Dacia Sanson 1699 c1 Dacia Sanson 1699 d Dacia Sanson 1699 e

Detalii Dacia, Moesia – N. Sanson 1699

Mercator 1730

DACIA, MOESIA, TRACIA SI MACEDONIA – 1730, Amsterdam, autor Gerard Mercator (1512-1594) cartograf flamand de renume,  pe numele adevarat Gerhard Kremer (nume latinizat Gerardus Mercator), harta dupa Ptolemeu – TAB. IX EUROPAE, Continens  DACIAM, MISSIAM, THRACIAM ac MACEDONIAE partem. Harta face parte din cel mai faimos atlas al lumii “Orbis antiqui Tabulae geographicae Secundum Cl. Ptolemaeus,  cum Indice Philologico absolutissimo Omnium Locorum,…”
Harta initial editata in 1695, a fost retiparita de mai multe ori.

Dacia Mentelle 1781

DACIA, MOESIA, TRACIA - “Carte de la Dacie la Moesie la Thrace…” Cartograf : M. Mentelle, din lucrarea “Geographie Comparée; ou Analyse de la Géographie…”, tipărită la Paris în anul 1781

Rigobert Bonne 1782

PANONIA, DACIA, ILIRIA, MOESIA – 1782, Rigobert Bonne (1727-1805) – Pannonia, Dacia, Illyricum, Moesia

Cellarius 1796

PANONIA, MOESIA, DACIA, ILIRIA – 1796, Christopher Keller (1638-1707) - (nume latinizat Christophorus Cellarius) – PANNONIA, MOESIA, DACIA, ILLYRICVM

Dacia Cellarius 1809 a

PANONIA, MOESIA, DACIA, ILIRIA – 1809, Christopher Keller (1638-1707) - (nume latinizat Christophorus Cellarius) – PANNONIA, MOESIA, DACIA, ILLYRICVM

Dacia Cellarius 1809 b Dacia Cellarius 1809 c Dacia Cellarius 1809 d Detalii

Baldwin&Cradock 1830 gr J&C Walker

MACEDONIA, TRACIA, ILIRIA, MOESIA, DACIA – 1830, Londra, publicata de Baldwin&Cradock, gravori J&C Walker – Ancient Macedonia, Thracia, Illyria, Moesia and Dacia

Andriveau-Goujon 1840

TRACIA, MOESIA si DACIA – 1840, Paris, Andriveau-Goujon – Thrace, Moesie et Dacie

Brue 1845

HARTA DACIEI ANTICE, A PANONIEI, A ILIRIEI SI A MOESIEI – 1845 Adrien Hubert Brue – Carte de la Dacie ancienne, de la Pannonie, de l’Illyrie et de la Moesie

Rivington 1849

MACEDONIA, TRACIA, ILIRIA, PANONIA, DACIA si MOESIA – 1849, Londra, publicata de Francis & John Rivington –  Macedonia, Thracia, lllyricum, Pannonia, Dacia et Moesia; harta face parte din Primul Atlas Clasic care insotea Istoria Antica rezumativa ( A First Classical Atlas - Intended as a Companion to the “Historiae Antiquae Epitome”. Editor Rev. Thomas Kerchever Arnold, M.A., Rector of Lyndon and Late Fellow of Trinity College, Cambridge).

Dacia 1850S.Hall

MACEDONIA, MOESIA, TRACIA SI DACIA – 1850, Londra, Sidney Hall (1788 – 1831) – Macedonia, Moesia, Thracia et Dacia, editor Longman & Company. Foarte interesant, apare pe harta localitatea Buridava (Ocnita, jud. Valcea) capitala Buridavensilor, deci se stia de existenta acestei cetati inca de la inceputul sec. XIX.

Johnston 1853

MACEDONIA, TRACIA, ILIRIA, MOESIA si DACIA – 1853, Keith Johnston, publicata la Edinburgh si Londra de Wiliam Blackwood – Pannonia, Dacia, Illyricum, Moesia , Macedonia et Thracia, editia 1853 a Atlasului scolar de geografie clasica (A School Atlas of Classical Geography)

Logmans gr Weller 1889

DACIA – 1889 , editata la Londra, de Longmans & Co,  gravor Edwin Weller – THE BORDER LANDS UPON THE DANUBE

Dacia sec V 1896

Diocezele THRACIA, DACIA si MACEDONIA în secolul al cincilea. Harta este o fotolitografie realizata in anul 1896Dioceses of Thracia, Dacia & Macedonia in the fifth century , to illustrate the Marches of Theodoric (ostro-gothae). La nord se vede Dacia Mare in epoca venirii gepizilor, care i-au impins pe ostrogoti la sud de fluviul Dunărea. Dioceza DACIA , la sud de Dunăre, era formată din provinciile: Moesia Superioară (cu orasele Sirmium-Mitrovitza modernă si Singidunum-Belgradul modern), Dacia Ripensis, Dacia Mediteranea (cu orasele Naissus-Niș modern și Serdica – Sofia modernă), Praevalitana (cu orasele Scodra-Scutari modern și Lissus) și Dardania (cu orasul Scupi); Dioceza MACEDONIA era formată din provinciile: Epirus Nova, Macedonia Secunda, Epirus Vetus, Macedonia Prima și Thessalia. Dioceza THRACIA era formată din provinciile: Moesia Inferioară, Scythia, Thracia, Haemi- Montus,  Rhodopa, Europa.

Nicolae Sabin DORDEA

Nota: Imaginile utilizate pentru exemplificare in scop educativ au fost preluate de pe site-uri care permit libera lor descarcare.

RAZBOAIELE DACO-ROMANE – ROMA SI DACIA (II)

Stindardul 4

RAZBOAIELE DACO-ROMANE

Primele conflicte armate ale dacilor cu romanii

Dacii au avut primele conflicte cu romanii atunci când imperiul roman în expansiunea sa, s-a apropiat prea mult de graniţa naturală a Daciei, fluviul Dunărea. Încă din timpul regelui Burebista (82 – 44 î.Chr.), întemeietorul regatului dac, dacii au reprezentat o amenințare pentru Imperiul Roman, însuși Cezar plănuind o campanie împotriva acestora, dupa înfrângerea suferită de armata romană în bătălia de la Histria. Se știe că în anul 61 î.Chr. s-au răsculat cetăţile greceşti de pe litoralul vestic al Pontului, care nu mai puteau suporta abuzurile lui Caius Antonius Hybrida, guvernatorul Macedoniei. Acesta venise cu trupe asupra lor cu intenţia de a ocupa întregul ţinut dintre Dunăre şi Marea Neagră (62 î.Chr.), dar în primăvara următoare a suferit, undeva “în preajma cetăţii histrionilor” (Dio Cassius), o gravă înfrângere din partea geto-dacilor, grecilor şi bastarnilor. Ca urmare a acestei înfruntări, oraşele greceşti şi-au redobândit independenţa. Steagurile capturate de la romani au ajuns în cetatea daco-getică Genucla (Cassius Dio, LI, 26).

 Picture1

HARTA DACIEI, Cartograf: Gerhard Mercator dupa Claudius Ptolemaeus; Din lucrarea:  “Orbis antiqui Tabulae geographicae Secundum Cl. Ptolemaeum,  cum Indice Philologico absolutissimo Omnium Locorum,…” Tipărită la Amsterdam, de Wetstein & Smith, 1730. Titlul hărţii: “Tab. IX. Europae, Continens Daciam, Misiam, Thraciam…”

Gerhard Mercator (1512-1594) a fost matematician, geograf, filosof, teolog şi cartograf, considerat un  Ptolemeu al timpului său.  Claudius Ptolemaeus (100-175 d.Chr.) a fost un celebru matematician grec, geograf, astronom, astrolog, filozof şi teoretician muzical.

decebal3

Regele Decebal

Între 85 si 89 d.Chr., dacii conduși de Decebal s-au confruntat de mai multe ori cu armatele romane. În iarna anilor 85-86 d.Chr, armata regelui Duras a trecut  Dunărea și a atacat şi jefuit provincia romană Moesia. În anul următor, 87 d.Chr, împăratul Domițian a organizat o campanie împotriva Daciei. Trupele romane sub conducerea generalului Cornelius Fuscus a fost însă învinsă la Tapae de dacii conduşi de Diurpaneus, iar generalul Fuscus a fost ucis. După această victorie, Diurpaneus și-a luat numele de Decebal. Deși, în anul următor 88 d.Chr., armata romană comandată de Tettius Iulianus a câștigat un avantaj semnificativ, romanii au fost obligaţi să încheie un tratat de pace cu Decebal, în urma înfrângerii armatelor împăratului Domiţian de către marcomani. Regatul Daciei a rămas în continuare independent, iar Roma a fost nevoită să cumpere pacea frontierelor.

În anul 92 d.Chr., la Adamclisi, a avut loc o luptă a dacilor aliati cu roxolanii împotriva Legiunii XXI Rapax care a fost învinsă și anihilată. Toți cei 3800 de legionari romani și-au pierdut viața în această luptă. În memoria lor, romanii au ridicat acolo un altar.

Înainte ca Traian să se întoarcă la Roma, în anul 99 d.Chr., ca să-și asume locul ca împărat, timpul petrecut cercetând dispozitivele inamice si fortificațiile Dunării, cu siguranță l-au inspirat să se pregătească pentru o ofensivă în Dacia. Campaniile anterioare ale lui Domițian împotriva dacilor, precum și împotriva triburilor germanice de la Dunăre, au avut un oarecare succes, dar situația a fost lăsata în mare parte nesoluționată. Regele dac Decebal, care a rămas la putere ca un proverbial ghimpe în coasta Imperiului roman, a petrecut cea mai mare parte a ultimului deceniu asigurându-și poziția și pregătind armatele în stil roman. Datorită în mare parte inginerilor trimiși de Domitian, Decebal a construit cetăți fortificate în regat și a creat un obstacol formidabil împotriva expansiunii romane în Dacia. Pentru că Decebal și-a ridicat statutul său la acela de a fi printre cei mai capabili și mai puternici inamici din istoria romană, Traian nu a avut de ales, decât sa planifice o campanie militară pentru a elimina amenințarea.

Au existat mai multe cauze care au declanșat războaiele daco-romane. Ca urmare a dezvoltării sale, puternicul regat Dacia condus de regele Decebal constituia o amenințare, deoarece devenise principalul rival al Imperiului Roman și stătea în calea expansiunii acestuia. O victorie romană, echivala cu anularea păcii rușinoase încheiate cu dacii în anul 89 d.Chr. de împaratul Domițian. În plus, Imperiul Roman trecea printr-o puternică criză economică în urma deselor campanii militare, criză care s-ar fi soluționat doar prin preluarea bogățiilor Daciei. Prin cucerirea Regatului Dac imperiul și-ar fi consolidat hotarul de nord, Dacia fiind cel mai înaintat bastion în lumea barbară.
Campania cea mai faimoasă a lui Traian a fost, fără îndoială, cea împotriva Daciei, un regat puternic aflat la nord de Dunăre (astăzi România). Gloria lui Traian s-a alimentat pe tot parcursul guvernării sale, în bună parte, din victoria împotriva dacilor. Au fost două războaie daco-romane, 101-102 si 105-106 d.Chr. Romanilor nu le-a fost deloc ușor. Regele Decebal putea ridica la luptă 150 000 de luptători daci, ceea ce reprezenta o forță armată formidabilă pentru acele timpuri.

Dacii sunt amintiți și în Cronica de la Jülich (Germania de Nord), publi­cată la Leipzig în 1611, unde scriindu-se despre granițele Ger­maniei în vechime, este citată Geografia lui Ptolemeu: „Toată Germania se separă de gali și reți, de panoni, prin fluviile Rin și Dunăre, de sarmați și daci printr-o teamă reciprocă și prin munți”.

Primul război daco-roman

Traian şi-a îndreptat atenția spre Dacia. Regatul Dac rămăsese o puternică amenințare pentru Roma. Dupa câştigarea sprijinului Senatului și consolidarea puterii sale,Traian a lansat o expediţie în regatul Dacia. Dorea sa pună capăt tratatului de pace încheiat de împăratul Domiţian cu regele Decebal, tratat considerat umilitor pentru Imperiul Roman. Prin acest tratat, din anul 89, regele Decebal era considerat “client al Romei” și se obliga să apere graniţa Imperiului Roman la Dunăre. În schimb, Imperiul Roman se obliga să plăteasca anual 8 milioane de sesterti și să trimită în Dacia, instructori militari, meşteri și  maşini de luptă.

În acea perioadă, Roma avea de luptat cu problemele financiare provocate de campaniile de cucerire din Europa. Un motiv real al invaziei, era de fapt restabilirea finanţelor Imperiului Roman prin dobândirea controlului asupra minelor de aur dacice din Transilvania de astăzi şi bineînteles, creșterea gloriei personale a cuceritorului.

Pentru cucerirea Britaniei, în anul 40 d.Chr., Imperiul Roman a avut nevoie de 4 legiuni (20 000 de soldati), care împreună cu auxiliarii, însumau aproximativ 40 000 de oameni.

De data aceasta, împăratul Traian a sosit în Dacia în perioada martie-mai anul 101 d.Chr., în fruntea unei armate alcătuită din 14 legiuni. O primă bătălie importantă a fost dusă la Tapae, în anul 101 d.Chr., pe parcursul campaniei spre capitala Daciei, Sarmizegetusa. Deoarece armata sa a suferit mari pierderi, Traian a întrerupt campania în acel an, a ordonat retragerea lângă Dunăre, pentru a permite trupelor să-şi revină, să se consolideze şi să se regrupeze.

Pe timpul iernii, dintre anii 101-102 d.Chr., regele Decebal a reușit să blocheze armata romană, ba mai mult, a contraatacat trupele romane din aval, de-a lungul  Dunării, cu scopul de a împiedica formarea unui al doilea front al armatei romane, însă atacurile sale au fost respinse. Traian și-a continuat campania de cucerire a Daciei în primăvara anului 102 d.Chr. pătrunzând în interiorul regatului. Armata dacă a fost înfrântă în bătălia de la Adamclisi. Curând dupa aceasta, romanii au avansat spre capitala dacică. După ce împaratul a asediat capitala Sarmizegetusa Regia, regele Decebal a fost forţat să ceara încheierea unui armistitiu (se spune că fusese capturată sora regelui dac). Războiul, care a durat un an și câteva luni, s-a terminat astfel cu o victorie romană. O delegație a regatului Daciei a fost invitată la Roma pentru a ratifica tratatul de pace. Surprinzator, puternicul rege Decebal, a fost lăsat în functie ca rege-client al Romei, dar a fost de acord sa dărâme cetatile, sa predea armele și prizonierii și probabil să plăteasca un tribut considerabil (deși Dio Cassius nu oferă nici un detaliu). Regatul Daciei a rămas intact și independent.

Traian s-a întors la Roma ca sa celebreze trimful. Încununat de succes, a fost răsplatit de Senat cu titlul de Dacicus Maximus. El a distrat poporul cu lupte de gladiatori și și-a răsplatit ofițerii pentru serviciile lor în campanie. În onoarea acestei victorii din anul 102 d.Chr. a împăratului Traian, câțiva ani mai târziu, între 106-109 d.Chr., a fost ridicat monumentul Tropaeum Traiani, de la Adamclisi (în Dobrogea – sud estul Romaniei de astăzi), această zonă fiind pe atunci înglobată în provincia Moesia, la sud de gurile de vărsare ale Dunării. Monumentul a fost ridicat pe locul unde Legiunea XXI Rapax a fost anterior învinsă si anihilată în anul 92 d.Chr. în lupta cu dacii aliați cu roxolanii.

Această victorie din primul război daco-roman a fost mai mult o victorie de palmares, pentru gloria împăratului, o victorie fără pradă de război. Premiul cel mare urma sa fie câştigat abia în cea de-a doua campanie de cucerire a Daciei. Decebal a interpretat greșit determinarea lui Traian în comparație cu cea a lui Domițian. Dupa „înfrângerea” în fata lui Domițian, dupa care romanii de fapt plăteau tribut lui Decebal pentru menținerea păcii, i-a fost permis să-și reconstruiască armata și sistemele de apărare, practic nestingherit. După mai recenta sa înfrângere din anul 102 d.Chr. însă, acțiunile similare ale lui Decebal, care practic rupeau aranjamentele de pace, au fost întâmpinate cu un răspuns imperial, rapid și decisiv.

Punct de vedere

Când istoria este scrisă de învingători, deci subiectivă, trebuie să fim mai rezervați în a lua informațiile drept adevăr istoric. Acest fapt ne impune să fim mai circumspecți cu informațiile scrise de cronicarii romani referitoare la Dacia și la daci.

Ni se spune că Traian a înfrânt o prima armată dacă în anul 101 d.Chr., în bătălia de la Tapae, în apropiere de zona numită astăzi Poarta de Fier a Transilvaniei. Eu cred că de fapt victoria în această bătălie a fost indecisă sau în cel mai bun caz pentru romani, a fost o victorie cu pierderi imense. Am să argumentez de ce cred eu acest lucru. În primul rând, conform lucrării Istoria Romana a lui Dio Cassius, în concordanță cu tradiția lui Traian, de a fi un comandant plin de compasiune, se spune că: „Traian s-a angajat în luptă, a văzut mulți răniți de partea sa și a ucis mulți dintre inamici. Si atunci când bandajele s-au terminat, se spune că nu și-a păstrat nici măcar îmbrăcămintea, ci a tăiat-o în fâșii. În onoarea soldaților căzuți în bătălie el a ordonat ridicarea unui altar și indeplinirea unor ceremonii funerare anuale.”  A fost deci, o luptă crâncenă, cu pierderi mari de partea romanilor. Dacă ar fi fost o victorie netă, în mod sigur Dio Cassius ar fi scris cuvinte menite sa glorifice victoria romană, în mod sigur ar fi hiperbolizat importanța evenimentului. În al doilea rând, dacă ar fi fost o victorie clară, Traian nu ar fi ordonat retragerea trupelor lângă Dunăre și întreruperea campaniei, ca să astepte încă aproape un an reluarea luptelor. Ar fi continuat campania de cucerire. Traian a avut motive serioase să întrerupă campania, și acestea erau, pierderile grele suferite, moralul scăzut și starea depreciată a armatei sale. Era nevoie de aducerea altor legiuni din imperiu pentru mărirea efectivelor armatei romane.

Cel de-al doilea război daco-roman – Cucerirea Daciei

După înfrângerea din primul război, regele Decebal și-a reconsolidat forța militară între anii 103 -105 d.Chr. și a încălcat tratatul de pace cu romanii în mai multe rânduri, atacând coloniile romane de la sud de Dunăre, din Moesia. El a încercat să convingă si regatele vecine nord-dunărene să i se alăture în revolta împotriva Imperiului Roman, acțiune care i-a reușit. Dintre vecinii dacilor, ies in evidență triburile germanice, cu care s-au aliat de mai multe ori împotriva romanilor. Despre bunele relații și alianțele dacilor cu triburile germanice avem câteva exemple. Aflăm că acestea au refuzat să-l ajute pe Domițian în războiul contra Regatului Dac în anul 88 d.Chr. În timpul celor două războaie daco-romane 101-102 şi 105-106 d.Chr., Decebal a primit sprijin militar de la triburile germanice si sarmatice (roxolani). Monumentul Tropaeum Traiani de la Adamclisi, este grăitor în acest sens, metopele reprezentând luptători romani victoriosi, dar și prizonieri daci, germani și sarmați. In acest sens, se evidențiază  metopa XV, pe care vedem că în fata unui legionar roman se află un luptător dac cu falx, protejând un luptător suev rănit, căzut la pământ.

Ca răspuns la acțiunile regelui Decebal, împăratul Traian, cunoscut pentru caracterul său optimist și întreprinzător, s-a hotărât să întreprindă o nouă campanie împotriva Regatului Daciei,  adunându-si încă o dată forțele, în anul 105 d.Chr. Din păcate detaliile campaniei lui Traian sunt in mare parte pierdute pentru istorie. Din De Bello Dacico – Despre Războiul Dacic, lucrare depre care se spune că ar fi continut, într-un stil laconic, sărac, notele lui Traian privind campania din Dacia, nu a rămas decât o singură propozitie care se referă la drumul prin Banat al armatei romane: Inde Berzobim, deinde Aixim processimus – De aici am mers la Berzobis, apoi la Aixis. Unii istorici au afirmat că scenele de pe Columna lui Traian ar fi chiar transpunerea în piatră a lucrării scrise de împărat. Scrierea lui Dio Cassius este în mare parte fragmentată și îi lipseste observația militară a scriitorilor, ca Cezar de exemplu. Ceilalti istorici notabili ai epocii, Suetonius, Tacitus, etc., nu au acordat prea multă atentie guvernărilor împăratilor contemporani, ci au scris în mare despre evenimente de dinaintea timpului lor, astfel lăsându-l pe Traian ignorat de cele mai elementare vechi resurse scrise. În ciuda acestui fapt știm că războiul dacic a fost o combinație de lupte grele cu minuni inginerești. Apărarea lui Decebal era impresionantă și Traian a fost nevoit să folosească lăudata disciplină și perseverență a armatei romane pentru a reuși. Pregătirile au fost foarte serioase, între anii 103-105 d.Chr., romanii au finalizat imensele lucrări de drumuri de-a lungul Dunării, începute cu un secol mai devreme, sub domnia lui Tiberiu, și au înfrânt dificultatea ridicată de logistică și de terenul dificil. Inginerii romani au construit un imens pod peste Dunăre, în apropiere de orașul Drobeta – Turnu Severin. El a fost proiectat de renumitul Apollodor din Damasc, arhitectul de mai târziu al Columnei, pe care Traian îl adusese la Roma în jurul anului 91 d.Chr. Podul, adevarată minune a artei ingineresti romane, era destinat să permită trecerea peste fluviu a armatelor romane împreună cu mașinile lor de luptă, în drumul lor spre Muntii Carpați. Traian a stabilit cartierul general al armatei romane în localitatea Drobeta situată pe Dunăre, coordonând armata din acel punct. Potrivit lui Dio Cassius, ” Traian, după ce a traversat Dunărea pe pod, a condus războiul cu prudență, fără grabă și în cele din urmă, după o luptă grea, i-a învins pe daci. În cursul campaniei el însuși a făcut multe fapte de vitejie și a aplicat bune tactici, iar trupele sale s-au expus multor riscuri și au dovedit pricepere sub conducerea lui.

Spre deosebire de primul conflict, cel de-al doilea război a implicat mai multe lupte care au provocat pierderi însemnate armatei romane care, aflată în fața a numeroase triburi aliate cu dacii lui Decebal, nu a reușit să obțină repede o victorie decisivă. Multe orașe din sudul Daciei, care  fuseseră fortificate de către armata romană erau acum asediate de daci, în special de-a lungul Dunării. În fruntea armatei romane s-a aflat și Traian în bătăliile din Dobrogea. A fost un război greu, care a durat peste un an si in care, in cele din urmă, Roma a triumfat, romanii ocupand Dacia. Un asediu asupra capitalei Sarmizegetusa a avut loc la începutul verii anului 106 d.Chr. Dacii au respins primul atac, însă romanii au distrus apeductele capitalei dace, după care Sarmizegetusa a fost incendiată. Decebal nu a dat romanilor satisfactia de a-l captura sau de a-l ucide. Decât sa-si sfârșească zilele ca trofeu in cel de-al doilea triumf al lui Traian ca si cuceritor al  Daciei, a ales să se sinucidă. Totuși, războiul a continuat. Ultima bătălie cu armata regelui dac a avut loc la Porolissum (Moigrad). Traian nu a acceptat condițiile de pace din tratatul de pace încheiat în urma primului război daco-roman, formulând alte prevederi.

Astfel, în anul 106 d.Chr. Traian a reuşit să cucerească o parte a Daciei si chiar capitala dacilor, Sarmizegetusa Regia, care a fost distrusă aproape total. Pentru cucerirea Daciei, Traian a folosit în total 24 legiuni, adică 135 000 de soldați și auxiliari. De campaniile lui Traian în Dacia, au beneficiat finanțele Imperiului prin preluarea  minelor de aur și capturarea comorii lui Decebal. Traian a reușit să găseasca și să duca la Roma, fabuloasa comoară a  lui Decebal. În urma trădării unui confident al regelui dac, numit Bicilis, romanii au descoperit comoara lui Decebal în râul Sargeția. Potrivit medicului lui Traian, Criton, contemporan a cărui lucrare a fost inițial pierdută, dar repovestită prin Ioannes Lydus în secolul VI,  din Dacia a fost luată “suma de cinci milioane aur, iar argint de două ori mai mult”. Deși această valoare este dificil sa fie tradusă în echivalent modern, savantul Jerome Carcopino a estimat comoara la cantitatea de 165 500 kg de aur și     331 000 kg de argint.

Atunci când Traian s-a întors la Roma în anul 106 d.Chr, a oferit un triumf care a fost de neegalat, în toată lunga istorie a Romei. Traian a anunțat sărbătoare în întreg imperiul. A oferit 123 de zile de jocuri în continuu, au avut loc lupte între mai mult de 10.000 de perechi de gladiatori și au fost sacrificate 11.000 de animale. Popularitatea sa printre oameni și marea aristocrație a atins apogeul. Chiar și ambasadele țărilor îndepărtate au venit la Roma pentru a omagia omul care a fost frecvent considerat ca fiind cel mai mare împărat de la Augustus, dacă nu cel mai mare dintre toți.

Concluzii și urmări

Războaiele dacice au reprezentat un triumf uriaș pentru Roma și armatele sale. Minele de aur bogate ale Daciei au fost folosite de romani, asigurând surse importante de finanțare pentru alte campanii romane. Cele două războaie au reprezentat victorii importante în cadrul campaniilor expansioniste ale Romei, câștigând sprijinul și admirația oamenilor pentru împăratul Traian. Prin cuceririle ulterioare din Asia, Traian a realizat cea mai mare întindere a Imperiului Roman din istorie. O mare parte a populației masculine a Daciei a fost ucisă în luptă, trecută în sclavie sau înrolată în legiuni romane și trimisă să lupte la mare distanță de Dacia, în parte pentru a descuraja alte rebeliuni. Mai puțin de jumătate din Dacia a fost oficial anexată și organizată ca provincie a imperiului (Dacia romana). Armata de ocupație staționată în Dacia dupa cucerire, număra 50 000 de soldati.

Perioada de după războaiele dacice a fost, prin folosirea tezaurului dacic și prin preluarea și extinderea exploatării aurului din Carpații Apuseni, una de creștere economică susținută și de o relativă pace la Roma. A fost început un mare proiect de construcții, îmbunătățind infrastructura Romei în general. Traian a devenit cu adevărat un împărat civil, deschizând drumul unei consolidări a imperiului, ca stat unitar.

În apropierea capitalei distruse, Traian a construit un nou oraș, numit Colonia Ulpia Traiana Augusta Dacica Sarmizegetusa. A hotărât să colonizeze Dacia cu cetateni romani și a anexat-o ca provincie romană sub denumirea de Dacia Traiana. În plus, Traian a lăsat în urma două monumente impresionante care să-i comemoreze victoria.  Povestea războaielor dacice este ilustrată într-o construcție monumentala în Forumul lui Traian din Roma, una dintre cele mai mari comori ale arhitecturii imperiale romane, o spirală crescătoare de basoreliefuri impresionante care alcatuiesc “Columna lui Traian” (113 d.Chr.). Deşi initial a servit drept instrument de propagandă glorificandu-l pe împărat şi realizările sale, astăzi ea reprezintă o inegalabila sursă primară de informații despre legiunile romane şi războaiele antice. Creatorul columnei a fost acelaşi celebru arhitect sirian, Apollodor din Damasc, cel care a realizat podul peste Dunare de la Drobeta-Turnu Severin (103-105 d.Chr.). şi monumentul Topaeum Traiani de la Adamclisi (106-109 d.Chr.). Tropaeum Traiani (restaurat în secolul al XX-lea după doua milenii de descompunere lentă) ridicat la Adamclisi și care domina împrejurimile, a fost o reamintire constantă a puterii anticei Rome.

Dacia a fost anexată ca provincie imperială, în care au fost fondate multe colonii noi, reprezentand baza influenței romane, care se vede şi astăzi. De fapt, în România, echivalentul modern al unei mari părți din vechiul teritoriu al Daciei, se vorbește limba română, o limbă care este una dintre limbile moderne printre cele mai strâns legate de latina veche.

Deşi romanii au cucerit și distrus vechiul regat al Daciei, cea mai mare parte a teritoriului a rămas în afara autorității imperiale romane, în stapânirea dacilor liberi. În plus, cucerirea Daciei a schimbat echilibrul de forțe în regiune, constituind un catalizator pentru reînnoirea alianțelor între triburile „barbare”, împotriva Imperiului Roman.

Astfel, prin cucerirea romana, numele şi destinul Daciei au fost legate pentru totdeauna de numele împăratului Traian.

Nicolae Sabin DORDEA

Nota: Imaginile utilizate pentru exemplificare au fost preluate în scop educativ, de pe site-uri care permit libera lor descărcare.